sâmbătă, 22 noiembrie 2008 la 08:59

Cad ploile ca niste lacrimi surde,
Din norii cenusii care s-au spart,
Prin ziua goala, incepand sa umble,
Cu aripile frante in inalt.

Sarmane frunze, pe pamant suspina,
Si gemetele-si plang pe inserat,
Doar cersetorul gusta din lumina,
Tacerea lumanarilor ce ard.

Loveste intunericul in geamuri,
Cu degete de umbra si de vant,
Dor frematand de nesfarsite valuri,
Cu clipele clepsidrelor trecand.

Iubita mea, eu te adun sub gene,
Din amintire ingere venit,
Afara toamna printre ramuri geme,
Cu glasul pescarusului ranit.

Sa alergam prin incaperea goala,
Imbratisate flacari fara glas,
Cand florile iti scutura in poala
Ultimul cantec, ca un bun ramas.