unapezi

Mesaje blog cu tag-ul 'just-for-fun':

• Comience

  De la pustietate si pana la tufisuri, la campuri arate, la ferme, pana la primele case darapanate care se itesc deasupra pamantului. A fos noapte pentru multa vreme. Cocioabele incrustate in malul raului au crescut in jurul meu precum ciupercile in bezna.
  Ne laganam. Plonjam intr-un curent puternic. Inapoia mea, barbatul se opinteste greu in carma si barja se redreseaza. Lumina se clatina o data cu felinarul. Barbatului ii e teama de mine. Pentru ca sunt altfel. Ma aplec peste botul micii ambarcatiuni spre apa intunecata in miscare.
  Dincolo de huruitul moale al motorului si de fosnetul raului se aduna sunete slabe, sunete de case. Bustenii soptesc si vantul mangaie acoperisurile de paie, peretii se asaza mai bine si podele se foiesc sa umple spatiile libere; zecile de case au devenit sute, mii; se imprastie la distanta tot mai mare de maluri si inunda toata campia cu lumina.
  Ma inconjoara. Cresc. Sunt tot mai inalte si mai late si mai zgomotoase, acoperisurile sunt de tigla si zidurile de caramida tare. Raul se rasuceste si se intoarce sre oras. Acesta se desluseste deodata, masiv, gravat in peisaj. Lumina lui se revarsa peste imprejurimi, peste dealuri stancoase, ca o vanataie. Turnurile lui murdare licaresc. Nu mai am nici o putere. Sunt fortat sa venerez aceasta prezenta extraordinara care a aparut pe furis la intalnirea dintre doua rauri. E o pata uriasa, o duhoare, un sunet de claxon. Cosuri groase vomita murdarie spre cer, chiar si acum, in noapte. Nu curentul apei ne impinge, ci orasul insusi ne trage spre el cu apasarea lui. Strigate slabe, ici-colo chemari de salbaticiuni, zanganit si duduit obscen de fabrici ca un urias rut mecanic.
  Cai ferate strabat anatomia urbana ca niste vene umflate. Zidurile intunecate de caramida rosie, biserici pitite ca niste trogloditi, marchize zdrentaroase falfaind, labirinturi cu pavaj de piatra, fundaturi, canale presarand pamantul ca niste morminte seculare...un peisaj de tip nou cu daramaturi, piatra sparta, spitale vechi, turnuri, nave si gheare de metal care ridica incarcaturi din apa.
  Cum de nu am putut noi prevedea aceasta apropiere. Ce truc al topografieieste acesta care permite monstrului sa se imprastie, sa se ascunda dupa coluti si sa sara in fata calatorului???
  E prea tarziu sa mai scapam cu fuga!

  • 14 mai 2007
  • 4 comentarii
  • nici o evaluare

• Peregrinacion

  Inainte de oras erau canale care strapungeau stancile ca niste colti de siliciu si campuri de porumb plantate in solul subtire. Si inaintea campurilor erau zile de mers printre pietre ascutite. Tumori de granit rasucit care apasa pe pantecele pamantului inca de la nasterea lui, carnea lor de tarana erodata de aer si apa in doar zece mii de ani. Erau urate si infricosatoare cum sunt intotdeauna maruntaiele, acele promontorii de stanca.
  Am calatorit pe calea raului. Vedeam in departare, spre apus, inaltimile inghetate ale muntilor adevarati, colosi de piatra si zapada, care dominau pantele de grohotis si licheni, tot asa cum dealurile ma dominau pe mine.
  Eram urmarit. Capre si oi au ras de impleticirile mele. Pasari de prada au tipat spre mine cu dispret. Uneori treceam pe langa pastori care se uitau la mine banuitori si aspri.
  Noaptea erau si forme mai intunecate. Erau privitori reci din ape. Inaintea mea erau zile si zile de iarba si tufe. Pamantul era mai usor pentru picioarele mele, si cerul masiv mai usor pentru ochii mei. Dar nu puteam fi pacalit. Nu ma lasam sedus. Nu era cerul desertului. Era un prefacut, un surogat care incerca sa ma traga in piept.
  
  Inapoia mea, unde raul se despica, se vedeau mlastini, un fel de estuar fara rost care promitea vag sa se dizolve in mare. Acolo am stat in colibele lungi ale pescarilor. Mi-au dat sa mananc si mi-au cantat cantece de leagan. Am vanat cu ei, lovind cu sulita caimani si anaconde printre trestiile putrede.
  Inaintea mlastinilor erau zile de iarba uscata si dealuri ravasite. Erau sate care ma mituiau cu carne si haine si ma implorau sa intervin pentru ei la zeii recoltelor. Erau sate care ma tineau la distanta cu tepuse si pusti si goarne. Am impartit iarba cu turmele si uneori cu calaretii, cu pasarile pe care le consider verisoare si cu animale pe care le crezusem legendare.
  Am dormit singur, ascuns intre stanci sau in tufe, in bivuacuri pe care le ridicam la repezeala cand cerul mirosea a ploaie. De patru ori cineva m-a cercetat in somn, lasand urme de copite si miros de sudoare sau carne.
  Pe intinderile acelea mania si tristetea mea au capatat alta forma.
  Am mers alaturi de insecte blande care-mi cercetau mirosurile, incercand sa-mi linga transpiratia, sa-mi guste sangele. Am cules flori de care nu auzisem decat in carti. Mi s-a oprit respiratia de mirosul copacilor. Cerul era o bogatie de nori.
  Am calcat eu, o creatura a desertului, prin pamantul fertil. M-am simtit necizelat si prafuit.
  Mergand la nesfarsit spre nord, prin umezeala primaverii, mi-am dat seama ca nu caut implinire ci dizolvare. Sa-mi dau trupul unui nou-nascut, si apoi sa ma odihnesc la nesfarsit

  • 9 mai 2007
  • 4 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Enojado

  In acest oras, cei care arata ca mine, nu sunt ca mine. Am facut odata greseala asta, sa cred ca as putea fi la fel cu ceilalti. M-am apropiat de ei si am deschis bratele in semn de pace. Dar m-au alungat cu pietre.
  
  Caut sa ma ascund, sa ma feresc de privirile care cad plumbuite pe mine cand ma strecor ca un fur printre ziduri mucegaite. Ma retrag in umbra canalelor cu miros de latrina desfundata. Ma simt protejat acolo. Doar pleava dainuie acolo, tarandu-se in mocirla propriei vieti.
  
  Am vazut un tanar strecurandu-se printre case. Am desfacut bratele pline de pene in semn de bun gasit. I-am vorbit in limba desertului, cu inflexiuni de nisip purtat de vant. A ras de mine, cu un concanit spart...si m-a injurat. Laringele lui s-au chinuit sa scoata cuvantul, sa stoarca memoria unei limbi uitate. A chemat pe altii, copii murdari si zdrentarosi, umani dupa forma. M-au alungat cu tipete si pietre, cu scuipaturi in fata, cu ura in ochi. Am fugit chinuit, si mi-am dat seama ca sunt singur. Semenul meu e altfel, e pervertit de oras, de miazma civilizatiei urbane, si de raul din oamenii acestor locuri.

  • 9 mai 2007
  • 1 comentariu
  • evaluare: 10,0

• Intelepciune tribala vs management modern

  Intelepciunea tribala a indienilor Dakota (asa cum a ramas ca legenda), transmisa din generatie in generatie, spune ca
  “Atunci cand descoperi ca mergi calare pe un cal mort, cea mai buna strategie este sa descaleci.”
  Alte metode moderne:
  
  1. Cumpararea unui bici mai puternic.
  2. Schimbarea calaretilor.
  3. Aplicarea metodei camiloiului.
  4. Restructurarea scalei de recompense pentru calul mort pentru a contine un element corelat cu performanta.
  5. Blocarea accesului calului la pajistea de pascut pana cand nu-si atinge tintele de performanta.
  6. Obligarea calului sa lucreze pana tarziu si in timpul week-end-ului.
  7. Analiza si cererea spre returnare a unui procent din cheltuielile decontate pe ultimele 12 luni.
  8. Convocarea unui comitet pentru a analiza calul.
  9. Vizitarea altor tari pentru a vedea cum isi calaresc acestea caii.
  10. Organizarea unui seminar pentru imbunatatirea productivitatii unui cal mort.
  11. Coborarea standardelor astfel incit sa poata fi inclus si calul mort.
  12. Reclasificarea calului mort ca fiind fiinta vie accidentata.
  13. Contractarea unor firme din exterior pentru a calari calul mort.
  14. Externalizarea managementului pentru calul mort.
  15. Inhamarea a mai multi cai morti impreuna pentru a creste viteza.
  16. Furnizarea de fonduri aditionale si/sau instruirea pentru imbunatatirea performantei calului.
  17. Realizarea unui studiu de productivitate pentru a vedea daca un calaret mai usor ar imbunatati performanta calului.
  18. Sustinerea ideii ca, datorita faptului ca un cal mort nu trebuie hranit, el are costuri mai mici, implica cheltuieli fixe mai scazute si din acest motiv contribuie mai mult decat rezultatelor financiare decat o fac alti cai.
  19. Reproiectarea cerintelor de performanta asteptata pentru toti caii.
  20. Promovarea calului mort in pozitie de supervizare.
  
  sursa:http://unggaby.wordpress.com/2007/05/08/intele...

  • 8 mai 2007
  • 3 comentarii
  • nici o evaluare