unapezi

Mesaje blog cu tag-ul 'carti':

• daca nu ai nimic frumos de spus, mai bine taci din gura..

  din seria “Managementul propriei persoane” Este foarte usor sa bombani, sa te plangi, sa critici. Este mult mai greu sa gasesti intotdeauna ceva dragut de spus despre o situatie sau o persoana. Acum gandeste-te la asta ca la o mare provocare. Sa spui ceva frumos e greu, deoarece suntem inclinati de la natura sa ne vaicarim. Cand te intreaba un prieten cum te impaci cu seful tau, lucrurile care te supara cel mai tare par a fi primele care iti in minte, inaintea partilor bune.
  Indiferent cat de groaznic este cineva , exista intotdeauna ceva bun in el. Treaba ta este sa gasesti acea parte buna si s-o pui in evidenta, sa vorbesti despre ea, sa atragi atentia asupra ei. La fel cu o situatie care pare problematica.
  Ceva nu merge bine? Ceva nu functioneaza, nu se desfasoara in limitele acceptate? Spune-ti singur “Asta este ceea ce se numeste o aventura”. A fi pozitiv are numeroase avantaje, dar cel mai notabil este ca oamenii vor gravita in jururl tau, fara macar sa stie de ce. Acel aer pozitiv pe care-l afisezi e atragator. Oamenilor le place sa fie jurul celor joviali, pozitivi, fericiti si increzatori. Trebuie sa ne muscam limba mai des si sa spunem lucruri bune.
  Nu poti spune lucruri bune si frumoase…mai exista o varianta: taci din gura, nu spune nimic…stii vorba aia, tacerea e de aur.

  • 27 mai 2007
  • 9 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Managementul propriei persoane

  Incepand de azi, mi-am propus sa scriu o serie de articole referitoare la o suita de reguli de bun simt aplicabile fiecarui om, in fapt nimic in plus fata de ceea ce stii deja, dar constituite ca un momento al devenirii nostre de oameni, capabili, valorosi, constienti de limitele si imperfectiunile propriei persoane, dar in acelasi timp dornici sa evoluam in bine.
  Sursa principala de inspiratie o constituie viata, experienta si cartea lui Richard Templar, “Cele 100 de reguli ale vietii”.
  Nu mi-am propus sa ma erijez intr-un formator de opinii, exista persoane mult mai capabile care sa faca acest lucru, insa culegerea urmatoarelor reguli intr-o forma coerenta poate ajuta pe oricine doreste sa fie ajutat.
  
  Cred ca pentru fiecare dintre noi, regulile de management al propriei persoane trebuie adaptate astfel incat sa tina cont de varsta, educatie, precum si de situatia particulara la care ne raportam. Acestea difera de la persoana la persoana, dar este important sa existe. Fara ele suntem pierduti si incapabili de a ne tine faptele sub control. Ne ofera o baza solida,acel loc in care ne putem intoarce, reprezinta punctul in care ne incarcam bateriile, marcajele progresului personal.
  Dar nu e vorba numai de standarde, mai exista si relaxare, a te simti bine,a te bucura de viata.
  
  Prima regula este “pastreaza pentru tine”.
  S-ar putea sa existe momente cand vrei sa discuti cu altii despre ceea ce faci; pentru ca vrei sa impartasesti din experienta ta cuiva, normal. Ei bine, nu poti si n-o face. Lasa-i sa afle singuri, fara nici un indiciu de la tine. S-ar putea sa ti se para nedrept, dar este de fapt mai corect decat crezi. Daca spui si altora, te vor evita. Si pe buna dreptate- nimanui nu-i place sa i se tina predici. Este oarecum similar cu sitiatia in care te lasi de fumat si, dintr-o data descoperi acest mod nou si sanatos de viata, si , pur si simplu, simti nevoia sa-ti convertesti toti vechii prietenio fumatori. Problema este ca ei nu sunt inca pregatiti sa renunte la fumat si vei fi etichetat drept cu nasul pe sus sau arogant, sau, mai rau, fost fumator.
  Deci prima regula este foarte simpla si anume:nu predica, nu face propaganda, nu incerca sa influentezi, nu trambita de pe acopersi si nici macar nu aduce in discutii asemenea opinii.
  Te vei simti invaluit intr-o lumina calda prin schimbarea atitudinii tale fata de viata. Cand vei fi intrebat ce s-a intamplat, ce faci exact, vei putea raspunde:”nimic special, e doar o zi cu soare”, si te vei simti mai bine, mai fericit, mai viu, mai vesel, sau asa ceva. Nu-i nevoie sa intri in detalii, pentru ca nu asta vor oamenii sa stie cu adevarat. De fapt este exact opusul a ceea ce cauta ei sa afle. Tot ce doreste este un”bine”, nu vrea sa auda altceva, lamentatii emotive…
  Atat, pentru ca apoi sa-si vada de propria-i viata. Daca nu raspunzi astfel si incerci sa te descarci, vor bate imediat in retragere.
  Urmeaza-ti deci in liniste calea, si vezi-ti de viata ta, fericit si mandru, fara a spune nimanui…
  
  mai multe gasiti aici:http://unggaby.wordpress.com/2007/05/18/manage...

  • 17 mai 2007
  • 3 comentarii
  • nici o evaluare

• Comience

  De la pustietate si pana la tufisuri, la campuri arate, la ferme, pana la primele case darapanate care se itesc deasupra pamantului. A fos noapte pentru multa vreme. Cocioabele incrustate in malul raului au crescut in jurul meu precum ciupercile in bezna.
  Ne laganam. Plonjam intr-un curent puternic. Inapoia mea, barbatul se opinteste greu in carma si barja se redreseaza. Lumina se clatina o data cu felinarul. Barbatului ii e teama de mine. Pentru ca sunt altfel. Ma aplec peste botul micii ambarcatiuni spre apa intunecata in miscare.
  Dincolo de huruitul moale al motorului si de fosnetul raului se aduna sunete slabe, sunete de case. Bustenii soptesc si vantul mangaie acoperisurile de paie, peretii se asaza mai bine si podele se foiesc sa umple spatiile libere; zecile de case au devenit sute, mii; se imprastie la distanta tot mai mare de maluri si inunda toata campia cu lumina.
  Ma inconjoara. Cresc. Sunt tot mai inalte si mai late si mai zgomotoase, acoperisurile sunt de tigla si zidurile de caramida tare. Raul se rasuceste si se intoarce sre oras. Acesta se desluseste deodata, masiv, gravat in peisaj. Lumina lui se revarsa peste imprejurimi, peste dealuri stancoase, ca o vanataie. Turnurile lui murdare licaresc. Nu mai am nici o putere. Sunt fortat sa venerez aceasta prezenta extraordinara care a aparut pe furis la intalnirea dintre doua rauri. E o pata uriasa, o duhoare, un sunet de claxon. Cosuri groase vomita murdarie spre cer, chiar si acum, in noapte. Nu curentul apei ne impinge, ci orasul insusi ne trage spre el cu apasarea lui. Strigate slabe, ici-colo chemari de salbaticiuni, zanganit si duduit obscen de fabrici ca un urias rut mecanic.
  Cai ferate strabat anatomia urbana ca niste vene umflate. Zidurile intunecate de caramida rosie, biserici pitite ca niste trogloditi, marchize zdrentaroase falfaind, labirinturi cu pavaj de piatra, fundaturi, canale presarand pamantul ca niste morminte seculare...un peisaj de tip nou cu daramaturi, piatra sparta, spitale vechi, turnuri, nave si gheare de metal care ridica incarcaturi din apa.
  Cum de nu am putut noi prevedea aceasta apropiere. Ce truc al topografieieste acesta care permite monstrului sa se imprastie, sa se ascunda dupa coluti si sa sara in fata calatorului???
  E prea tarziu sa mai scapam cu fuga!

  • 14 mai 2007
  • 4 comentarii
  • nici o evaluare

• Aislamiento

  La inceput mi-a fost scarba sa stau in preajma lor, a tuturor acelor oameni, in rasuflarea lor grea, puturoasa, cu frica emanandu-le prin piele cu miros de otet. Voiam din nou racoarea, intunecimea de sub sine, unde forme de viata brute se lupta si mor si sunt mancate. Exista un oarecare confort in simplitatea aceea primitiva.
  Dar acesta nu e teritoriul meu si nu e alegerea mea. M-am luptat cu mine insumi sa ma abtin. Am luptat cu jurisprudenta straina a acestui oras, cu toate impartirile lui seci si gardurile, linii ce separa asta de aia si al meu de al tau. M-am modelat dupa mediu. Am cautat confort si protectie in sentimentul de proprietate asupra propriei mele fiinte, in izolarea mea, in proprietatea mea privata pentru prima oara. Dar am invatat cu o brusca violenta ca sunt victima unei fraude colosale.
  Am fost pacalit. Izbucnind criza, nu-mi mai apartin aici cum nu-mi apartin nici in vara eterna din desert (unde “nisipul meu” si “apa ta” sunt absurditati care l-ar ucide pe cel ce le rosteste).
  Splendida izolare pe care am cautat-o , s-a naruit.
  Am nevoie de prietenul meu, cum prietenul meu are nevoie de prietenul lui, iar prietenul lui are nevoie de ajutor din partea noastra a tuturor. Este o matematica simpla prin care se inlatura factorii comuni si descopar ca si eu am nevoie de ajutor. Trebuie sa-l ofer pe al meu altora pentru a ma salva. Ma impiedic. Nu trebuie sa cad…
  
  mai mult aici:http://www.unggaby.wordpress.com

  • 3 mai 2007
  • 0 comentarii
  • nici o evaluare