teiu46

• Imparte

luni, 26 octombrie 2009 la 07:56

CUVIOSUL DIMITRIE CEL NOU

Sinaxar 27 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Nestor.
Acesta fiind tânar si foarte frumos, era cunoscut Marelui Mucenic Dimitrie; si alergând la locul unde se afla Sfântul Dimitrie în paza, a cazut la picioarele lui si a zis: "Robul lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie; roaga-te pentru mine, chemând numele lui Hristos". Iar sfântul însemnându-l cu semnul cinstitei Cruci, i-a zis: "Si pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi". Deci mergând la locul de lupta, privindu-l Maximian, a zis: "Dumnezeul lui Dimitrie ajuta-mi" si apucându-se cu acel grozav ucigas Lie, si lovindu-l lovitura de moarte tocmai în inima, l-a omorât. Iar împaratul s-a tulburat la suflet si îndata a poruncit de a omorât pe Sfântul Dimitrie cu sulitele, ca pe un pricinuitor al junghierii lui Lie; si pe Sfântul Nestor a poruncit de l-au omorât cu sabia lui.
Tot în aceasta zi, Sfintele Mucenite Capitolina si Erotiida.
Acestea au fost pe vremea împaratului Diocletian si a lui Zilichinhie, guvernatorul Capadociei. Capitolina de neam mare fiind si bogata, împartindu-si toata averea la saraci si iertându-si robii sai cu cinste, lua îndraznire si merse înaintea guvernatorului de s-a martu-risit ca este crestina. Si bagând-o în temnita, a doua zi au scos-o si i-au taiat capul; iar Erotiida, care era roaba sfintei, de vreme ce si cu pietre a zvârlit în eparh de l-a lovit, a fost batuta cu toiege; si cu harul lui Hristos facându-se sanatoasa, i-au taiat si ei capul.
Tot în aceasta zi, cel dintre sfinti Parintele nostru Chiriac, patriarhul Constantinopolului.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Procla, sotia lui Pilat.
Povestire pentru ivireni (georgieni), cum au venit la cunostinta dumnezeiasca, printr-o femeie roaba.
În zilele celui între sfinti Constantin marele împarat, oarecare femeie a fost adusa roaba la iviri, care era învatata din copilarie desavârsit cu viata sihastreasca si ajungând la robie, asemenea se ostenea. Ivirii fiind lipsiti de tot de mestesugul doctoricesc, au obicei de merg unii la altii, de se întreaba de leacul bolii ce li se întâmpla. Deci a mers alta femeie la acea vrednica minunata femeie, având un copil, care se îngreuia si se chinuia de o boala cumplita, sa o întrebe ce sa faca? Iar roaba aceea luând pruncul l-a pus în patul sau si s-a rugat lui Dumnezeu, ca sa-l izbaveasca din boala. Si a auzit-o Cel ce cunoaste ascunsurile inimilor si fara de zabava a dat sanatate copilului. De care lucru a fost vestita acea minunata femeie încât a ajuns si la urechile împaratesei ivirilor, care îndata a trimis sa o aduca pentru ca si împarateasa avea o boala grea. Iar femeia smerindu-se nu vrea sa mearga, socotindu-se pe sine nevrednica a merge la împarateasa.
Nebagând nicidecum seama de marirea ei, împarateasa s-a pogorât si a mers ea la acea roaba. Si aceasta facând loc împaratesei sa sada pe patul ei cel sarac, unde pusese si copilul, a adus rugaciunea în loc de iarba pentru leacul bolii; si izbavindu-se împarateasa de boala, voia sa-i dea aur si argint si haine si alte daruri împaratesti, ca rasplatire pentru ca asa curând cu tot harul a izbavit-o de boala. Iar acea femeie minunata a zis ca nu-i trebuie nici unele de acelea, ci socotea plata mare a fi cu-nostinta bunei credinte. Ci a cerut ca sa zideasca o biserica lui Dumnezeu Celui ce o iz-ba-vise de acea boala si o mântuise. Auzind împarateasa cuvintele acestea a mers la împaratie si a facut pe împarat de se minuna de acea minunata tamaduire, povestindu-i si în ce chip, si adeverea ca Dumnezeul roabei, Acela este Dumnezeul cel adevarat. Si cum ca se cade, cât mai curând sa zideasca o biserica si sa întoarca pe tot poporul spre închinarea Aceluia.
Împaratul de acel lucru minunat s-a mirat, dar de zidit biserica nu vrea. Si peste putina vreme iesind împaratul la vânat, ceilalti toti faceau vânarea fara de nici o sminteala, iar împaratul singur ramasese, ca-l lovise nevederea si mirându-se de ceea ce i se întâmplase îsi aduse aminte de neascultare si chemând într-ajutor pe Dumnezeul roabei, se izbavi îndata de întunecare si mergând la acea minunata roaba, a rugat-o sa-i arate chipul zidirii si ea însemna si închipuia, iar mesterii zideau.
Daca s-a ispravit biserica si a fost acoperita si ramasese lucrul numai despre preoti, a aflat prilej si pentru lucrul acesta minunata femeie. Si a înduplecat pe împaratul ivirilor sa trimita solie la împaratul romanilor sa-l roage sa trimita dascali de dreapta credinta si a facut dupa pofta ei si trimise. Iar împaratul Constantin primind solia prieteneste si cu cinste a multumit lui Dumnezeu si a trimis pe un oarecare om de cinste, împodobit fiind cu credinta si cu întelepciune si cu buna viata si vrednic arhiereu a propovaduit dumnezeiasca cunostinta la neamul acela cu multe daruri, care mergând si tragând pe toti cu minuni si cu învataturi spre adevarata credinta crestineasca si botezându-i si zidindu-le multe biserici si sfintind preoti si întorcând toata tara ivrilor spre dumnezeiasca cunostinta, s-a mutat catre Domnul. Într-acest chip au cunoscut ivirii pe Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Dimitrie cel nou de la Basarabi.
Acest cuvios Parinte, a fost pe vremea evlaviosilor împarati bulgari, dintr-un sat din Bulgaria ce se chema Basarabi, de pe marginea apei Lomului; si întâi a fost pazitor de vite la numitul sat, apoi vazând ca toate ale lumii sunt trecatoare, a iesit din satul acela si s-a dus într-o pestera ce era aproape de Basarabi si s-a facut calugar la o mânastire ce era înauntrul pesterii. Si cine poate spune luptele ce a suferit? Postul, rugaciunea si privegherile ce facea! încât si de harul facerii de minuni s-a învrednicit; înca si vremea iesirii sufletului sau din trup a cunoscut-o, pentru care intrând în mijlocul a doua pietre, asa si-a dat prealuminatul sau suflet în mâna lui Dumnezeu.
Trecând multa vreme, a venit acea apa a Lomului mare de surpa lemnele si pietrele de primprejur. Atunci au cazut în apa si cele doua pietre ce erau în cuprinsul pesterii, dimpreuna cu moastele sfântului; si mult timp au fost acolo. Deci vrând Dumnezeu sa-l descopere, s-a aratat îngerul Domnului în vis la o copila, a unui credincios, ce patimea de duh necurat, zicându-i: "De ma vor scoate parintii tai din apa, eu te voi tamadui"; si daca s-a sculat copila dimineata, a spus visul ce a vazut la parintii ei si asa adunându-se preoti si oameni multi, s-au dus la locul acela, unde de multe ori se arata lumina si cei ce vedeau socoteau a fi comoara si au gasit pe sfântul, precum a zis îngerul, întreg si luminat ca soarele si luându-l l-au dus în sat si mergând vestea în toate partile de aflarea sfântului, a ajuns si la urechile domnitorului de la Bucuresti, care îndata a si trimis preoti si boieri, sa aduca pe sfântul la biserica Curtii domnesti.
Mergând trimisii aceia la Basarabi, au luat pe sfântul si au purces sa mearga la Bucuresti, si sosind pâna aproape de Rusi, unde este o fântâna, n-a vrut sa mearga mai înainte. Deci vazând preotii si boierii acea minune si nestiind ce sa faca, s-au socotit cu sfat de obste de au înjugat doi junci tineri neînvatati, ca sa vada unde este voia sfântului sa mearga si asa o, minune! S-a întors îndata sfântul la Basa-rabi în mijlocul satului si acolo a stat. Iar preotii si boierii întorcându-se la Bucuresti, au spus toate cele ce au vazut. Deci domnitorul a trimis boieri cu cheltuiala de au facut o biserica în numele Cuviosului Dimitrie la Basarabi, unde a si fost asezat sfântul. Si multe minuni a lucrat acolo la cei ce cu credinta au nazuit; si macar ca fiind satul mic si simplu si lipsit de oameni de stiinta, nu s-au însemnat toate câte minuni s-au întâmplat, dar câte s-au scris de cei ce au vazut minunile sfântului, prin cucernici crestini le însemnam:
Doua femei oarecare surori, Aspra si Ecaterina, de la satul ce se numeste Cernavoda, au facut o biserica prea frumoasa, punându-i hramul Adormirea Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si au gândit întru sine, doara ar putea sa ia vreo particica din moastele Sfântului Dimitrie si sa o aduca în biserica lor; ca de a le lua cu totul, socoteau ele ca nu va vrea sfântul, precum a si fost. Deci venind prea cu smerenie si cu evlavie si închinându-se la sfântul, în taina au luat o mica particica din moastele lui si vrând sa se duca, sezând în carutele lor, nicidecum n-au putut a se misca caii din locul acela, macar de-i si batea foarte vizitii. Iar ele cunoscând pricina si din carute pogorându-se, cu lacrimi au alergat si au cazut la sfântul si punând particica la locul ei, s-au rugat sa le ierte greseala, si asa s-au dus cu pace la satul lor. Altadata a venit preasfintitul mitropolitul Târnovului, anume Nichifor, cu sinodia lui, ca sa se închine sfintelor moaste ale Sf. Dimitrie. Si închinându-se mai întâi mitropolitul si sarutând sfintele moaste si departându-se a sezut pe un scaun; apoi pe rând mergând si ceilalti ai sinodiei lui toti si sarutând sfintele moaste un oarecare monah anume Lavrentie, în vremea sarutarii, ispitindu-se sa rupa cu gura o mica particica din sfintele moaste ale Sfântului, a ramas cu gura cascata si toti cautând la dânsul si vazându-l cu gura cascata, nu se pricepeau ce a patimit. Iar mitropolitul i-a poruncit sa se dea înlaturi ca sa se închine si ceilalti. Iar el mut si fara de glas fiind deabea s-a departat putin de la sicriul sfântului. Iar dupa ce au iesit toti a cazut cu lacrimi rugându-se sfântului si cerându-si iertare si asa i s-a dezlegat limba si a grait ca mai înainte. Dupa aceea a mers cu mitropolitul la gazda si i-a spus toate cele ce a patimit. Iar el i-a zis: "O, omule, cum n-ai socotit ca de ar fi fost sa se împarta moastele la toti câti vin spre închinarea lor, pâna acum n-ar fi ramas nimic. Ci de acum caieste-te, ca ai gresit lui Dumnezeu si sfântului.
Un iubitor de Dumnezeu episcop al Preslaviei, anume Ioanichie, cazând într-o boala foarte grea, încât de patru insi era purtat si neputând sa se vindece l-au adus la biserica Sfântului Dimitrie si l-au pus cu asternutul lui înauntru în biserica si slujindu-se Sfânta Liturghie, dupa trei ceasuri s-a sculat sanatos si umbla pe picioarele sale, laudând pe sfântul si multumindu-i. Acestea si alte minuni a facut Sfântul Dimitrie, care nu s-au scris dupa cum s-a zis, pentru nestiinta locuitorilor.
Iar în anii 1769 si 1774 fiind razboi între împaratia Rusiei si între Poarta Otomana si cuprinzând muscalii amândoua tarile acestea si trecând generalul Petru Salticov Dunarea, si dând razboi Rusciucului, a calcat si câteva sate de peste Dunare, orasul Cernavoda si altele; între care a calcat si satul Basarabi, unde se aflau moastele sfântului pe care luându-le mai susnumitul general, vrea sa le trimita în Rusia. Iar un evlavios crestin anume Hagi Dimitrie, întâmplându-se într-acea vreme lânga general, a cazut la dânsul cu rugaminte, ca sa nu înstraineze sfintele moaste, ci sa le daruiasca tarii ca rasplata pentru prazile si jafurile care au patimit din pricina razboiului si sa o mângâie cu acest dar al sfintelor moaste; si plecându-se generalul, le-a daruit tarii. Pe care primindu-le cu mare cinste si evlavie tot poporul, le-au asezat în biserica cea mare a sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, în zilele preasfintitului mitropolit al tarii Chir Grigorie. Si îndata a simtit tot poporul ocrotirea si patimirea sfântului; ca nu numai razboiul dintre muscali si dintre turci l-a încetat, ci si boala ciumei cea înfricosatoare a contenit-o. Si mult ajutor si mare folos câstiga, toti cei ce cu credinta nazuiesc catre sfântul, pentru ale carui rugaciuni Dumnezeule miluieste-ne si ne mântuieste pe noi pe toti, acum si pururea si în vecii vecilor, Amin
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cuviosul Dimitrie Cel Nou

27 octombrie - Acum aproape 8 veacuri, pe vremea dinastiei romano-bulgare a Asanestilor, in satul Basarabi (Basarabov), din sudul Dunarii, traia un pastor roman pe nume Dimitrie, om milos si cu frica de Dumnezeu. Traditia spune ca, pe cand isi pastea turma pe malul raului de langa sat, Dimitrie a calcat din nebagare de seama un cuib de pasare, cu pui golasi in el. Cuviosul s-a simtit vinovat ca pentru o mie de morti si si-a pedepsit piciorul care gresise, umbland descult vreme de 3 ani, in semn de cainta si ispasire. Iar mai tarziu, calugarindu-se, s-a retras intr-o pestera, unde a petrecut in post, rugaciune si priveghere, pana ce a adormit intru Domnul, nestiut de nimeni. Vremea a astupat gura pesterii, iar apele au acoperit locul. Dupa ani, Sf. Dimitrie s-a aratat in vis unei copile bolnave si i-a fagaduit tamaduire, cerand ca parintii ei sa-i scoata osemintele de sub apa. Asa a fost aflat Sf. Dimitrie din Basarabi intreg si moastele i-au fost asezate in biserica acelui sat, unde n-au intarziat sa faptuiasca minuni. Azi salasluiesc in Catedrala Patriarhala din Bucuresti, iar cuviosul este socotit ocrotitorul sfant al Cetatii lui Bucur.

Racla Sfantului Dimitrie cel Nou - donatorul si mesterul ei

Racla Sfantului Dimitrie cel Nou - donatorul si mesterul ei

Este stiut ca moastele Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost asezate in Catedrala Mitropolitului Grigorie, intr-o racla de lemn imbracata pe alocurea cu tabla de argint, fiind cinstite cu multa evlavie, de atunci si pana astazi, de tot poporul credincios.

In anul 1880, moastele Sfantului Dimitrie au fost stramutate intr-o racla de argint masiv, special confectionata, din initiativa si in mare parte cu cheltuiala episcopului Ghenadie Petrescu al Argesului (1876-1893), apoi mitropolit primat (1893-1896), ajutat cu modeste contributii banesti si de alti crestini piosi al caror nume s-a publicat in Monitorul Oficial nr. 35/1880.

Racla, din argint de cea mai buna calitate, "proba 14", in greutate de "ocale 27, dramuri 10.800", al carui pret s-a ridicat la 22.800 lei, suma considerabila pentru acea vreme, a fost donata cu toate formele legale, in ianuarie 1880, de episcopul Ghenadie Ministrul Cultelor, singurul abilitat, potrivit legislatiei in vigoare, sa primeasca donatii in folosul Bisericii, care, la randul sau, cu adresa nr. 2009/23 februarie 1880, a predat-o Mitropoliei, spre a fi inscrisa in inventarul Catedralei si folosita ca odor pentru mostele Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou.

Aceasta racla, care adaposteste si astazi moastele Sfantului Dimitrie, intregi, cu mitra de argint si coroana poleita cu aur, este si o reusita opera de arta, fiind impodobita cu scene din viata Sfantului, de o valoare spiritual-emotiva de mare intensitate.

Pe capacul raclei se afla chipul Sfantului, de marimea capacului, avand de jur-imprejur un grilaj poleit cu aur, iar pe marginea capacului 12 serafimi, 6 de o parte si 6 de cealalta parte, cu cate un mic stalp de argint intre ei. La frontispiciul raclei sunt gravate icoana Sfintei Treimi si incoronarea Maicii Domnului, iar pe partea inferioara, Arhanghelul Gavril, tinand in mana semnul Bunei Vestiri. Pe partile laterale ale raclei sunt 8 icoane infatisand scene din viata Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, despartite prin cate un stalp de argint.

Racla este asezata pe patru picioare de argint masiv.

Toate icoanele si impodobirea raclei sunt lucrate in relief si poleite pe alocurea, unde a cerut trebuinta, cu aur.

Deasupra pe capac, la picioarele Sfantului, a fost gravata urmatoarea inscriptie: "Pentru evlavia si dragostea catre Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov, facutu-sa acest sicriu de argint, impodobit cum se vede, prin osteneala si cheltuiala Episcopului de Arges Ghenadie II si a catorva buni crestini, ca sa fie pomenirea urmasilor care, vazand aceasta, sa se indemne sa faca si ei alte fapte mai marete si folositoare neamului romanesc.

Acest sicriu s-a facut in zilele Mariei Sale Carol I, viteazul domn al romanilor, anul mantuirii 1879, luna decembrie, fiind ministru al cultelor dl. Vasile Boerescu, cand s-a predat acest sicriu".

Imbracamintea interioara a raclei este toata de catifea rosie, de cea mai buna calitate, cu siret ingust de fir alb pe margini si cu doua manusi poleite inauntru pentru ridicarea capacului.

In interiorul raclei, s-a fixat pe capac, dupa stramutarea moastelor Sfantului, o fasie de argint in forma de cruce de la racla cea veche, care se mai pastreaza si astazi la vesmantaria Catedralei, in asteptarea unui loc potrivit in viitorul Muzeu al Patriarhiei Romane.

O data cu racla, donatorul a oferit si doua accesorii: un pat de stejar masiv, sculptat si poleit, pentru asezarea acesteia si o cutie cu geamuri pentru conservarea ei.

Numele mesterului argintar care a realizat aceasta pretioasa lucrare artistica n-a fost gravat pe racla, dar este mentionat de episcopul Ghenadie al Argesului in corespondenta cu Ministerul Cultelor prilejuita de incheierea actului de donatie. El s-a numit Teodor Filipov si era rus de neam, fiind cunoscut si ca mester al raclei Sfintei Mucenite Filofteia de la Curtea de Arges si al ferecaturilor de argint ale unor icoane imparatesti de la diferite biserici. Venise de tanar la noi ca specialist argintar, pe la mijlocul secolului trecut, si se casatorise la Bucuresti, in 1860, cu Maria, nascuta Stefanescu, cum rezulta din insemnarea de pe verigheta de casatorie, mostenita in familie. N-ar fi exclus ca emigrarea lui sa fi fost determinata de vreo persecutie politica. Este o presupunere bazata pe faptul ca nu s-a mai intors niciodata in Rusia si nici legaturi prin corespondenta n-a intretinut cu rudele lui de acolo.

A avut o singura fata, Paraschiva, casatorita Petrescu, mama profesorului universitar Nicolae Petrescu, de la catedra de sociologie a Universitatii din Bucuresti, cum aflam de la fiul sau, dl. Miron Petrescu, pensionar al Administratiei Patriarhale, in prezent, cu serviciul la Arhiepiscopia Bucurestilor.

Teodor Filipov, argintar vestit, cu pravalie proprie in Bucuresti, care ii adusese avere si faima, iesea din comun prin personalitatea lui interesanta. Era un barbat inalt, cu parul alb, pieptanat cu carare la mijloc si plete unse cu untdelemn. Fata lui imbujorata se termina printr-o barba ingrijita. intotdeauna in redingota neagra si cu joben pe cap, facea impresia unui om distins, cum il descrie nepotul sau, profesorul Nicolae Petrescu. Vorbea stricat romaneste, iar rugaciunile si le facea intotdeauna in ruseste. Printre cartile ramase de la el, nepotul sau a gasit, alaturi de cele bisericesti, in limba rusa, si unele in limba franceza, cu caracter literar, precum Telemac de Fenelon, legata in piele, editie 1740, de unde se poate deduce ca avea si oarecare cultura apuseana.

La batranete, dupa un pelerinaj la Ierusalim, Teodor Filipov, care era peste masura de religios si foarte generos cu bisericile, carora le-a facut multe danii, a cazut in mania mistica, isi petrecea timpul cercetand bisericile, discutand cu preotii sau faurind icoane dupa ideile sale religioase. Din aceste preocupari a rezultat o icoana reprezentand Sfanta Treime, pe care a descnat-o singur si apoi a reprodus-o pe carton in mai multe exemplare, daruind-o inramata la diferite biserici si unor case particulare din Bucuresti si provincie. Un exemplar din aceasta icoana, noteaza profesorul Nicolae Petrescu in memoriile sale, s-ar afla in altarul Bisericii Sfantul Dimitrie (Posta) din Capitala. Icoana era iscalita: "Teodor Filipov - rus argintar". S-a si fotografiat cu aceasta icoana conceputa de el, pe care o socotea rezultatul unei viziuni ce ar fi avut-o in momentele sale de extaz religios, cum afirma C. Dinescu, in Psihologia calugarului (1898), citat de Eugen Lovinescu, in Antologia scriitorilor ocazionali.

A trait 70 de ani si a decedat in iulie 1895.

Mentionam, in incheiere, ca in anul 1934, cu prilejul restaurarii Catedralei patriarhale, prin purtarea de grija a patriarhului Miron Cristea, racla Sfantului Cuvios Dimitrie a fost asezata intr-o nisa special amenajata in peretele din stanga pronaosului, lucrare executata, dupa planul arhitectului Ion Traianescu, de antrepriza inginer Aurel Iovanovici din Bucuresti.

Aceasta nisa, care ofera larg acces credinciosilor la moastele Sfantului, este ea insasi o lucrare deosebita, fiind realizata din piatra naturala si marmura alba si impodobita cu ornamente si decoratiuni artistic executate. Racla cu moastele Sfantului Cuvios Dimitrie, asezata in scobitura nisei, pe un piedestal de marmura alba, este strajuita de 6 faclii de bronz, cu becuri in forma de lumanare si de 12 candele fixate de cornise, iar pe perete, deasupra raclei, este icoana Sfantului, in marime naturala.

In toate zilele anului, dar mai ales la 27 octombrie, cand este praznuit Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou, patronul si ocrotitorul orasului Bucuresti, crestini de toate varstele si de toate starile vin in numar mare la racla cu moastele sale din Catedrala patriarhala, spre a-l cinsti cu evlavie si a primi ajutor in nevoi de la acest parinte bun si fierbinte rugator pentru toti catre Domnul.