Blog 7
-
Jocurile copilariei ..
Sunt nopti in care adorm cu sufletul gol gandindu-ma ca ziua de maine nu imi va aduce nimic nou, ca nu voi gusta nimic din tot cee ce nu am gustat pana acum, ca nu voi face nimic din tot ce nu am facut inainte. Ma trezesc dimineatza si ma uit in oglinda din fatza patului meu la omul care am devenit. Trebuie sa ma barbieresc, sa fac un dus, sa imi fac cafeaua si in cele din urma sa plec. Pachetul de tigari de pe birou e motivul pentru care tusesc, sticla goala de vin e cauza micilor intepaturi din ficat si femeia de langa mine ... sursa tuturor problemelor
In drumul spre bucatarie stau prafuite pozele cu noi pe care mama le-a asezat cu grija in biblioteca acum cativa ani inainte sa plece. Imi fac somnoros cafeaua si ma duc in balcon sa fumez linistit o tigara, privind straziile frumoase ale cartierului meu. E deja ora 9 si nu e nimeni pe strada! Mi-aduc aminte ca la ora asta eram toti imprastiati care pe unde puteam, sub masini, in copaci, pe garaje, sa nu ne vada ala care trebuia sa ne scuipe cand jucam fatza. La cateva case mai incolo colorasem cu vopsea careul de tenis si patratul in care jucam frunza si care acum, de cand au asfaltat astia, s-a dus dracu'. Ce strada pustie! Am aflat acum cateva zile ca vecinii mei de peste drum au un pusti de 10 ani pe care nu l-am vazut niciodata. Dac-or mai fi altii, Dumnezeu cu mila! Eu nu-i cunosc! Pe cei de-o varsta cu mine ne stiau toti de la unirea pana-n titan! Atatea geamuri am spart, atatea jocuri am incins, incat ti-era greu sa nu ne observi cand ne aruncam in fatza masinii dupa mingea de tenis, sau cand saream gardurile la oameni dupa corcoduse! Prietenii mei din copilarie? Nu mai stiu nimic de ei! Toti ne-am imprastiat care pe unde am putut, numerele de telefoane s-au pierdut, fetzele frumoase de alta data sunt acum tzepoase, avem burta, ne dor genunchii si spatele... Avem atatea griji, incat prea rar ne mai amintim de cei mai frumosi ani ai vietii noastre!
De ce oare atunci cand omul se pune la un pahar de vin incepe sa vorbeasca despre copilarie? Am avut zeci de discutii pe tema asta si am descoperit ca desi multi dintre noi traiesc traiesc in rutina de zi cu zi care nu ne permite sa facem altceva decat sa alergam disperati catre ziua de maine, in putinele momente de relaxare, cele mai frumoase episoade povestite sunt cele legate de copilarie. Si desi vorbim atat de mult si cu atata patos despre trecut, sfarsim mereu discutia cu "A fost....", de parca am fi deja morti si nu ar mai fi nici o sansa pentru copilul din noi!
Ei bine, dragi cadavre ale societatii in care traim, ma adresez acum celor care isi amintesc cu placere de copilarie si care vor sa retraiasca acele clipe minunate: bataile cu apa, miutza, frunza, fatza, adevar si provocare, flori fete si baieti, bataile cu cornete, tara tara vrem ostasi, ratele si vanatorii, si alte cateva zeci de jocuri pe care obisnuiam sa le jucam cu atata placere atunci cand eram copii. Daca, cu putin noroc, mai gasesc cateva suflete ratacite in trecut asemenea mie (aka minti bolnave ), vreau sa incepem sa organizam cateva intalniri regulate in care sa ne rupem spatele la un lapte gros si sa mai sarim capra de vreo cateva ori inainte ca timpul sa ne ucida toata pofta de viata. Sunt satul de povesti frumoase si de fetze triste, de copii inchisi in casa in fatza calculatorului si de viata monotona pe care o traim zi de zi. Vreau sa vorbim lumii despre copilarie nu prin cuvinte ci prin fapte, prin jocuri si bucurie; sa cinstim cei mai frumosi ani si sa le aratam tuturor cum stiam noi sa ne distram iar, nu in ultimul rand, sa dovedim celor din jur CAT DE BINE E SA FI COPIL CATEODATA!
Chiar sunt curios cati or sa se bage in treaba asta http://ro.netlog.com/clan/copilarie
-
Toamna
Cand frunzele cad in dansul tacerii
Si plopii batrani se destrama,
Aud acel cantec salbatic al vremii
Si stiu ca afara e toamna.
Stau singur la geam. Privesc de un ceas,
Cum toamna prin ramuri s-arata,
Cum frunzele moarte rostesc fara glas,
Sfarsitul cu ultima soapta.
In casa tacerea sugruma peretii;
Doar ceasul s-aude plangand
Secunda ce moare in pantecul vietii,
Ca frunza ucisa de vant.
Intinsa pe pat, tu stai rasfoind
Pierduta-n gandire, o carte,
Si-n soapta tacerii ce curge pe zid,
Ti-ascult inimioara cum bate.
Pe chipul tau bland o raza rasare
Din neguri, ca umbra tacuta,
Si zambetul tau firav ca o floare,
Mi-alinta privirea pierduta.
Lasi cartea de-o parte. Te-apropi de mine
Si-n bratele mele te-arunci.
Un gand nerostit usor se aprinde,
In ochii tai limpezi si dulci.
In umbra-ncaperii ma chemi sa patrund;
Citindu-mi iar gandu-n privire,
Ma-ntrebi ce-mi doresc, iar eu iti raspund:
Sa fiu toata viata cu tine!
Plutim amandoi si totusi cadem
Naivi intr-o lume albastra;
Avem parca totul si totusi ce-avem?
Doar ziua de AZI e a noastra!
By me!.... -
Cinste eterna
Eminescu, Stefan cel Mare si Sfant, Mihai Viteazul, Micrea cel Batran si multi altii care au trait pentru a slavi dreptatea, adevarul si limba nostra sfanta, nu si-au gasit sfarsitul prin moarte! Ei traiesc in fiecare picatura de roua ce se scurge pe un fir de iarba, in inima muntiilor batrani sub care lumea se intinde ca o umbra, in apele involburate ale raurilor ce alearga salbatic catre mare, ducand cu ele sufletul lor etern ca o minune trimisa de la Dumnezeu sa dea culoare lumii. Asa cum soarele rasare bland peste toata suflarea, la fel si ei se ridica pe culmile goale ale sufletului omenesc ca sa dea viata constiintei noastre si sa ne sadeasca in suflet mandria de fi roman.
Astazi se implinesc 158 de ani de la nasterea marelui nostru poet national. Pot spune despre el tot de atat multe lucruri cate sunt scrise in tainele noptii. Pot sa sa ingan marea cu glasul meu si sa caut un inteles in fiecare adiere de vant atunci cand il citesc, sa imi acopar ochii si sa deschid o fereastra catre cer unde sa ma inalt usor pe scara iubirii ascultand muzica cuvintelor sale...
Cati dintre noi si-au lipit urechea de mormantul lui ca sa-i asculte versul si sa-l inteleaga? Viata i-a fost scurta, dar oare cate dintre ale noastre, insumate, ar fi in stare sa egaleze existenta lui? Va cer astazi sa inchideti ochii si sa priviti in sufletele voastre, sa simtiti parfumul teiului ce se inalta bland spre cer ca rugaciunea unui sfant, sa va amintiti de Eminescu ca de una dintre cele mai de pret comori ale acestei tari si sa-i cinstiti numele alaturi de alti mari romani care au trait si si-au gasit nemurirea prin jertfa!
Bogata este tara asta si multi vor sa ne-o fure, dar nici o bogatie din lume nu este mai de pretz ca limba noastra ce rasuna ca harpele frumosilor ingeri, atunci cand Eminescu vorbeste prin noi!
Lipiti-va urechea de piatra rece a mortii, ca sa ii auziti inima cum bate chiar si dincolo de mormant, caci "trecut si viitor se ascunde in sufletul lui ca padurea intr-un sambure de ghinda". "Sara pe deal", cand ve-ti privi in "Singuratate" "La steaua care-a rasarit" "In fereastra despre mare", ve-ti realiza cum "Trecut-au anii" peste "Lacul" in care se oglindeste "LUCEAFARUL" poeziei romanesti ca un "Inger de paza" al sufletului nostru.
Va trimit si un link unde gasiti cateva dintre poeziile lui Eminescu, recitate de Adrian Pintea, Ion Caramitru,Emil Botta, Alexandru Repan si multi altii. Va recomand sa nu folositi playerul de pe site ca sa le ascultati pentru ca nush dc dracu le rada cu o viteza prea mare si se aud ca niste desene animate ... In schimb le puteti descarca fara nici o problema pentru ca in winamp se aud ok .. Va recomand urmatoarele: "In ochii tai", "Scrisoara III", "Atat de frageda", "Doina", "De cate ori iubito" etc etc .. Toate sunt frumoase (da parca astea imi plac mie cel mai mult) si sunt recitate cu multa pasiune. Cine a citit si a indragit aceste poezii, cu siguranta o sa fie multumit si de aceste mp3-uri .. Toate bune!
http://www.divshare.com/download/3486206-c48 -
Basarabia pamant romanesc
Basarabia a indurat multe umilintze care au ramas ca o pata de sange in istoria acestui popor. A fost trecuta prin foc si sabie, a fost rupta din trupul tarii, scuipata si batjocorita, devstata de marile puteri imperiale care au servit la masa popare mici. Cu toate astea, spre deosebire de nordul Bucovinei care a fost rusificat, fratii nostri de peste Prut nu si-au pierdut sufletul romanesc si dorintza de-a se intoarce acasa. Comunismul este o iluzie. S-a imprastiat ca o ciuma si domneste inca prin propaganda si teroare peste mintiile si sufletele slabe. Multi moldoveni isi doresc cu ardoare unirea cu Romania in ciuda informatiilor false imprastiate peste tot de catre cei care pun mai presus propriile interese decat dreptatea si adevarul. Nu te lasa manipulat de vorbele lor false, nu lasa dragostea de tara sa piara ingropata de neajunsurile acestui prezent murdar pe care ei l-au creat! Sa renuntam acum la ideea ca suntem frati, ar insemna sa pierdem pe veci ceea ce este al nostru, ar insemna sa calcam in picioare lacrimile si sufletele celor care au murit pentru libertatea noastra si pentru reintregirea tarii. Tara nu are nevoie de eroi, dar are nevoie ca tie sa iti pese!
-
Something about life
Mi-aduc aminte cand eram mic si ii furam juralul surorii mele ca sa citesc cand, cum si unde si-a pierdut virginitatea
) . Ce copil atomic eram! Ma intreb cati dintre noi mai tin azi intr-un caiet socoteala zilelor care s-au dus, cu toate bucuriile si necazurile lor?! Fiecare avem un locusor al nostru unde punem de-o parte toate amintirile frumoase sau triste, tot ceea ce ne-a facut candva sufletul sa tresara ca o floare mangaiata de vant... Se spune ca sufletul omului e ca o coarda de vioara pe care atunci cand o atingi vibreaza puternic,iar viata, ca o melodie, trista sau vesela, se scurge in notele astea muzicale zi de zi. Imagineaza-ti cum ar fi ca viata ta sa fie un hit rock sau o manea, un hiphop suparat sau o melodie din aia gen limonada pe care dk o asculti iti vine sa te impusti! Parerea mea e ca variem de la bucurie la tristete intr-un ritm rapid dar poate ca asta e tot farmecul vietii pana la urma. Intr-o lume perfecta am muri toti de plictiseala...
Oricat de penibil ar parea pentru unii, poate ca e mai bine sa lasi totul pe-o foaie decat sa aduni intamplarile de zi cu zi, amintirile si clipele frumoase, intr-un colt prafuit al sufletului tau, unde e posibil sa le pierzi cu sau fara intentie. Sunt multe lucruri pe care as vrea sa le uit, multe lucruri pe care as vrea sa le fac, dar atunci cand ma trezesc dimineatza si sunt pus fatza in fatza cu o noua zi, tot ceea ce am facut, tot ceea ce am patit, locurile prin care am fost, nu sunt decat o lectie din care am mai invatat ceva si care stau mereu sa imi aminteasca ce curva frumoasa este viata! Si uite asa, pregatit pentru o noua zi, ma simt bine in tot rahatu asta care variaza de la rece la cald din minut in minut; trag aer in piept si imi spun: fuck it! Viata e frumoasa, oamenii pot fi de cacat uneori, dar nu conteaza! Aprind o tigara pe care o fumez de parca as saruta o femeie si imi spun cu zambetul pe buze: azi nu conteaza decat clipa asta. Prezentul, oricum ar fi el, e tot ce avem, e locul in care ne facem ordine in viata sau ne futem norocul, locul unde asteptam ca intr-o gara un tren care sa ne duca spre ziua de maine! Concluzia: Fute ziua de azi si nu lasa viata sa te futa! Spune ce ai de spus si fa AZI ce ai de facut, pentru ca ziua de maine nu e decat o iluzie! -
Amintiri din bucovina
Azi am ajuns acasa. Sunt atat de obosit de parca as fi tinut toate pacatele omenirii pe umerii mei. Am aruncat bagajele intr-un colt al camerei si m-am bagat sa fac un dus fierbinte. Dupa un drum obositor in care am privit cum raman in urma mea plaiurile Bucovinei mele dragi, acum stau in fatza calculatorului in jungla de beton a Bucurestiului, ravasit de o mie de ganduri care asemenea figului d-afara, imi ingheatza sufletul atunci cand imi amintesc de copilaria mea. Cafeaua e inca pe foc si in scrumiera plina de mucuri, am mai pus o tigara, incercand sa imi adun gandurile.
Am inceput noul an mai bine decat m-as fi asteptat vreodata, spre deosebire de alte dati in care o ardeam aiurea de sarbatori imbratisand ideea ca trebuie sa te imbeti ca sa te simti bine, sau sa ai langa tine o femeie frumoasa care sa-ti tina de urat dupa ce se sparge petrecerea. Am calatorit in sudul tarii, la Orsova, unde mi-am petrecut cateva zile de vis intr-o casa asezata la granitza dintre Romania si Yugoslavia, un loc unde la poalele muntilor trece lin Dunarea sub fereastrele unor case marunte. De la gratare, mici, bere, vin si petreceri, pana la o plimbare cu salupa pe Dunare, pot spune ca am trait niste clipe incredibil de frumoase alaturi de prieteni, in acel colt de lume care m-a fascinat din toate punctele de vedere. Dar nu despre asta vreau savorbesc acum ci despre alt loc din frumoasa noastra Romanie, in care mi-am petrecut copilaria.
Imediat dupa ce s-a spart gashca am hotarat sa ma duc in nordul Bucovinei alaturi de un bun prieten care a inisistat sa mearga cu mine, pentru ca apoi sa trecem granitza in Ucraina si sa ne indreptam spre Kiev. Am luat trenul din Bucuresti pe data de 4, la amiaza, si am coborat seara tarziu intr-un satuc din apropierea Sucevei. Imediat dupa ce am coborat din tren, s-a auzit sunetul ascutit al locomotivei care ne-a lasat in urma in acel loc uitat de lume! Era tarziu si gara era pustie ca o scena de teatru la sfarsitul unei piese triste. Cu ochii plini de bucurie, priveam in jurul meu teii acoperiti de nea care atunci cand am plecat nu erau decat niste copacei firavi impresmuiti de un gard de sarma ruginita. Trecuse timpul atat de repede incat mi se parea ca m-am trezit dintr-un somn adanc si ametzitor, iar lumea se schimbase atat de mult in lipsa mea!
Cu chiu cu vai am gasit o masina care sa ne duca pana in satul copilariei mele si am insistat sa coboram la intrare desi pana la casa bunicii mai erau vreo 2 km de mers. Stiam ca nu voi zabovi p-aici atat cat mi-as dori si imi era dor sa cutreier ulitzele troienite ale acestui colt de lume peste care se asezase intunericul bland al iernii si care in ciuda trecerii timpului era exact la fel ca in ziua in care am plecat. Totul era invaluit de o tacere adanca tulburata doar de sunetul pasilor mei care ma purtau singuri spre inima satului. Din cand in cand se auzeau cainii gatuitzi de lantz cum latrau departe la stana, si desi era frig, simteam in inima mea caldura sobei batranesti in care bunicu mai arunca cate-un lemn pe foc in noptile acelea friguroase in care imi povestea de domnii Moldovei. Mi-am amintit cum obisnuiam de sarbatori sa iesim noaptea mascati, in cete, si ne opream la fiecare casa unde toti ne asteptau cu colaci, vin si tuica. Cantam si chiuiam cat ne tinea gura in diminetile acelea albe dupa ce terminam de colindat fiecare colt al satului si din cand in cand se mai pierdea cate unu dintre noi prin vreun santz dupa ce cadea lemn de la atata rachiu pt ca apoi sa il cautam ore intregi
Era imposibil sa nu te imbeti dupa ce treceai prin atatea locuri unde erai primit cu tuica si veselie... Si ce frumoase erau verile acelea caniculare in care mergeam la camp si ne opream la apa Sucevei sa ne racorim!.. Priponeam caii langa salciile pletoase care strajuiau malurile raului batran, ne intindeam pe spate postind o tigara furata de la batranii nostrii si jucam carti pana tarziu, sau ne intreceam la fuga, ori la inot, pentru ca apoi sa impartim putina mancare pe care o aveam la noi. In zilele in care ne uitam unditele acasa si nu puteam sa prindem peste, se gasea mereu cate-o bucata de mamaliga ratacita in vreo traista, pe care o ciuguleam langa un foc mic unde ne strangeam si povesteam pana tarziu. Ne intorceam tot timpul seara, calare pe martzogele noastre, si urlam cat ne tinea gura pana ajungeam acasa, sau ne opream la marginea padurii, langa livada de meri unde era stana.
Am ajuns intr-un tarziu la casa batraneasca, acolo unde obisnuiam sa trec doar atunci cand veneam sa imi schimb hainele dupa o ploaie rece de vara, ori noaptea cand mi se facea prea somn ca sa mai urc pana la stana lu' mos Costan sa ascult povestile lui de cand era flacau. Bunica ma astepta mereu cam la aceeasi ora cu masa pusa si dupa un timp a incetat sa ma mai intrebe cand ma intorc. Stia ca dk nu vin acasa ori sunt la stana, ori umblu haimana prin sat cu prietenii, iar dk se inampla sa ajung, stia ca o sa sar gardul si o sa intru in casa, fara ca ea sa bage de seama pana dimineatza, cand se trezea si gasea jumatate de mamaliga pe masa. Eu eram demult plecat la lunca si ma intalneam pe drum cu soarele care rasarea bland pe crestele rare ale muntilor. Casa era la fel cum o stiam, poate doar un pic mai schimbata de trecerea anilor, dar acelasi par batran in care obisnuiam sa ma catzar atunci cand eram copil, ma astepta nemiscat in ograda, acolo unde l-am cunoscut pt prima oara.
L-am lasat pe Mihai sa faca focul, iar eu am pornit spre birtul satului in speranta ca voi revedea niste fetze cunoscute. Cu caciula trasa pe ochi, cu inima mica si cu sute de amintiri pe care mireasma acelui loc le-a dezgropat in sufletul meu, priveam in incaperea plina de fum, mesele pline de oameni. M-am apropiat de bar sa comand ceva de la batranul care statea cu ochii atintiti in ziar:
"Un 50, bre!" Baranul a ridicat ochii si m-a privit calm, a pus ziarul pe masa si a venit incet catre mine.
"50 sa fie dk te tine gatu', dracule!" Ce om! Desi nimeni nu-si mai amintea cati ani are, de parca ar fi trait de cand lumea, mos Costan ne cunostea pe toti ca pe copiii lui. Cate nopti n-am petrecut la stana ascultand povestile lui pline de haz, cate zile n-am pierdut cu el la marginea padurii cand scotea oile pe imas si le impingea pana departe la poalele muntiilor! Cand se lasa frigul imi dadea flaneaua lui de lana si imi punea pe cap o caciula de oaie; imi dadea si un toiag care era de doua ori mai mare ca mine si imi spunea ca de la Carpatii din rasarit si pan-la Nistru, suntem toti fii Moldovei, sperand ca va veni o vreme cand tara va fi din nou intrega asa cum ne-au lasat-o strabunii. Cand nu ii era randul la stana, statea in crasma cu un paharel de tuica, cu pipa in gura si cu ochii pe ziar ca sa afle ce se mai intampla prin tzara. M-a recunoscut imediat mosu, desi trecuse atata timp de cand mi-am luat ramas bun de la el! Tin minte ca in ziua in care am plecat mi-a spus ca "d-amu, nu mai are cine sa-mi piarda oile"! Uite ca m-am intors, mosule, imi venea sa ii zic, dar am ezitat ca sa ma uit la fatza lui brazdata de riduri si sa ii strang mana cu putere ca tare drag mi-era de el!.
"Te-ai facut flacau, tre' sa-ti gasesti fumeie sa te-nsori d-amu!"
"Lasa bre, ca uite ce ti-au facut tine fumeile. Nici tu nu mai sti cate neveste ai avut!"
"O, de-as mai fi in stare sa iubesc, as putea sa rup si gura ursului, da de-amu n-o mai duc mult! Sa mai apuc inca-o vara sa-mi duc oile-n poiana, si dupa aia poate s-o-ndura Dumnazau si de mine sa ma scape de chin!" Ce voce calda avea! Aceeasi voce linistitoare care ne fermeca atunci cand eram copii si stateam cu gura cascata sa ascultam povestiile lui la gura focului! M-a luat in brate ca pe-un copil si apoi a indreptat degetul catre o masa unde erau niste tineri care vorbeau in soapta.
"Uite, fratii tai, mi-a zis mosu aratand spre ei, dar da chipia asta jos ca tare urat mai esti cu ea! Du-te si vezi ce mai pun dracii la cale!" Mi-a turnat rachiul intr-un paharel si m-a impins usor inspre ei. "Hai fugi la ei, bucuresteanule!"
Mi-am luat un scaun si m-am asezat la masa lor. Am trantit paharul pe masa si mi-am aprins o tigara cautand cu privirea fetzele lor mirate! "Dumniezaule, da ce-i cu voi d-aveti ochii aistea belitzi ca cepele?" Toti au tacut si m-au privit ciudat pana si-au dat seama cine sunt, apoi Ovidiu a sarit din scaun si a urlat ca nebunul: "Nainte razesii mei!" luandu-ma pe sus fara nici o greutate. Asta era sunetul de razboi pe care il strigam atunci cand ne intorceam calare in sat ca dup-o lupta crancena! Faceam p-atunci parte din oastea lui Stefan si aparam hotarele tzarii de pagani si hotzi, slujeam pe domnul Moldovei cu pretzul vietii si frica de Dumnezeu! Ce copii nebuni mai eram!
"Da credeam c-ai murit, bah bucuresteanule! Treci aici futu-ti mama maneti!" Ne-am imbratisat ca fratii asa cum am trait toata viata inca de cand alergam descult pe ulitzele satului. Erau toti acolo, asa cum ii stiam, de la Catalin a lu' Iascu, cu care am pierdut vacile pe camp de le-am cautat doua zile pana le-am gasit, fratele meu Ovidiu cu care cutreieram toata ziua codrii batrani si satele cand mergeam dupa fete, Dinu si cu fracsu care se facusera inalti cat muntii de nu ii mai recunosteam decat dupa rasul ala pitzigaiat si privirile dubioase dupa ce se imbatau; Ionut Panici era si el acolo, cuminte ca de obicei, fara sa bea sau sa fumeze prea mult, Buzila, Laba, Soarecu', Vasile, Harbuz, Mihai si inca vreo 5 pustani care atunci cand am plecat alergau prin ograda in pielea goala de mici ce erau. Cum sa nu ma bucur, cand vedeam in jurul meu, viatza pe care o parasisem demult, oamenii cu care am crescut si cu care mergeam la camp dimineatza inainte sa rasara soarele? Cum sa nu imi tresara sufletul cand auzeam din nou graiul moldovenesc si muzicanoastra nationala care imi erau atat de dragi? Am ridicat paharul in cinstea lor si am inceput sa cantam "Cucul" cantul pe care il stiam de la mos Costan inca din vremea cand rataceam pe la stana lui ca sa ne povesteasca de Moldova lui Stefan, de Bucovina noastra scumpa si de Codrii Cosminului care plang peste granitza dupa copiii Bucovinei, de Cernautzii in care acum strainul doarme linistit pe pamantul nostru, trezi-s-ar cand s-or mai trezi miseii care ne-au vandut tara! Cum sa nu ma bucur??
Au trecut ore intregi de cand scriu. M-am oprit sa fumez o tigara si sa ma intind putin. Sorb ultima gura de cafea si privesc pe geam cum lumea d-afara doarme amortitza de frigul iernii. Copacii de sticla de pe strada mea indura si ei singuratatea acestui peisaj de basm in care parca timpul s-ar fi oprit sau trece ingrozitor de incet. E o lume frumoasa si rece in care trecutul si prezentul se pot confunda atat de usor atunci cand te lasi sedus de tainele noptii!...
... to be continued! -
Prietenie
"Prietenia se aseamana cu banul: este mai usor de facut decit de pastrat." zicea cineva intelept ... Desi poate fi privit ca un argument cat se poate de materialist, exista totusi un adevar dureros in cuvintele astea si anume faptul ca multi dintre noi tindem sa cheltuim o prietenie foarte usor pentru pretul unor lucruri de moment si fara prea mare insemnatate. Uneori facem asta fara sa ne dam seama, alteori suntem constienti si nu ne pasa, dar vine un moment in viata noastra cand incepem sa strangem tot ce ne-a ramas dupa ce necazurile si bucuriile de zi cu zi au trecut vijelios prin viata noastra ca niste furtuni salbatice. Si intr-un tarziu realizam ca tot ce a contat mai mult n-au fost clipele in care am ras si ne-am simtit bine cu cei dragi, ci pur si simplu faptul ca ei au fost acolo langa noi. Daca stau sa cantaresc azi valoarea tuturor evenimentelor care s-au intamplat in viata mea, as putea sa spun ca zambetul pe buze ca sunt bucuros ca sunt sanatos, ca am un acoperis asupra capului si ca nu duc lipsa de nimic, dar mai greu decat tot aurul din lume cantareste faptul ca sunt oameni carora le pasa de mine.
REM au o melodie interesanta care se cheama "Everybody hurts" ceva de genul toti ranim pe cineva, candva. E imposibil sa fim perfecti dar asta nu e o scuza sa fim nepasatori si sa ne purtam ca niste curve cu cei care ne sunt apropiati. Si inainte sa va fac sa credeti ca asta e doar teoria chibritului adaptata la subiectul prietenie, vreau sa va spun ca am exemple din viata mea care stau la baza acestor argumente. Cuvintele astea sunt pentru toti cei pe care i-am dezamagit vreodata, pentru cei care au fost alaturi de mine si carora nu le-am intors favorul intentionat sau neintentionat. E usor sa spui ca regreti tot ce ai facut. Cuvintele nu au nici o valoare dk nu crezi in ele, daca nu esti convins ca ai gresit si hotarat sa nu o mai comiti iar. Asadar imi iau pe umeri vina pe care o am, un sac plin cu regrete, cum are Mos Craciun, numai ca al meu nu e plin cu cadouri ci cu scuze patetice. Vin la voi cu fatza aia a mea de nevinovat sa imi cer iertare si sa va iau in brate pentru ca va iubesc si recunosc ca am gresit
. Am si o parasuta in caz ca imi da vreunu vreun sut in cur de la balcon...
Asadar, un sfat de la un caine batran care a invatat din propriile greseli: pretuieste prezenta oamenilor din viata ta si rasplateste-i cu prezenta ta. Chiar dk nu ai nimic de oferit, nu stii niciodata cand le poti fi de ajutor!