sandmanhuck
baiat - 42 ani, Romania
- Prieteni |
- Carte de Oaspeti
- | Poze
- | Blog
- | Evenimente
- | Strigari
- | Linkuri
Blog / Tag-uri / sentimental
Mesaje blog cu tag-ul 'sentimental':
-
Rascrucea Viselor 3
2 ani si inca doare sa continui sa te iubesc.
Prosteste, imi umplu golul lasat de tine cu alcool in speranta ca intr-o zi caverna isi va cicatriza ranile,dar degeaba.
Vreau sa ma curat de emotii si sentimente desarte,de amintiri terciute,vreau sa imi culeg sufletul de pe urmele pasilor tai pierduti anapoda pe drumuri infundate de singuratatea existentei tale.
Am nevoie de el.
Asa rupt si insailat pe la margini,tocit pe la incheieturi,mototolit de viata,ruginiu in culoare si esenta,pentru un anticar ce vede dincolo.
Da, iar dincolo,un dincolo dependent de dementa rascrucilor de vise.
Azi noapte Jim m-a chemat cu soapte pline de dojana sa imi plimb ochii pe umbre fantomatice ,iluzorii si utopice portrete de iubiri.
Il refuz nosalant de politicos,cu rugamintea de a trece el dincoace intru aducere aminte.Temator,ma intreaba unde il duc.
Ii pun un deget parinteste pe buze spre ai infringe spaima trecerii.Nu iti fie frica Jim,sint linga tine mereu pentru todeauna.
Din muchia tesita a unei rascruci paseste domol in noaptea sufletului meu,ciocanind timid in usa ce o deschide anticarul.
Mai merge cineva cu noi?intreaba amindoi printre incrucisate sclipiri de ochi limpezi.
Le raspund amindoura cu o soptita incredere din buze.DA.
De ce -ul sta sa rupa picla noptii inmiresmate de curiozitate,in timp ce pasii bocanesc alene printre frunze fosnitoare ce par ca ne cearta indrazneala cautarii.
Il rog pe Jim sa sufle usor ceva acorduri catre negura.Incet siluete prind contur,se developeaza pe retina,intr-un spectacol magic.
Vezi Jim?si aici sint muchii si rascruci si vise la fel de feliate si intortocheate.Anticarul tacut imi stringe mina,pierdut intre atiti de mine ce ne dau tircoale.
Ma uit in ochii mei,ai celorlalti eu,cautindu-ma si incercind sa le explic De ce -ul.
Cararea ne duce usor catre Tei,inteleptul inteleptilor,primitor si inmiresmat,unde pe rind ne facem plecaciunile ,cucernici.
Ii invit pe amindoi sa cuteze in a intreba.Jim il lasa pe anticar sa fie primul.Secunde bune ,lungi se converseaza cu capul plecat.Brusc se rasuceste cu ochi inlacrimati catre noi si imi multumeste.
A aflat in sfirsit cum poate sa infrunte demonii.Jim saluta eternitatea umbrelor ce il inconjoara pe inteleptul Tei,plin de curtoazie si respect,la fel ca si mine.
Ne retragem infrigurati printre siluetele reci,tacuti fara sa invirtejim frunzele.
Jim imi ureaza toate cele bune ,grabit sa isi reia plimbarile pe muchii de rascruci de vise,reinoindu-si rugamintele de al vizita mai des,chiar si cu anticarul daca imi face placere.
Nu ii promit nimic,ci doar il rog sa ma astepte asa cum o face intodeauna,fluerind cu miinile in buzunare sprijint de cantul unor vise.
Anticarul tremura din toata fiinta, caci a invatat sa vada.Sa se vada.Il iau usor de mina,si il plimb catre prima intilnire cu sine insusi.
Smuceste usor palma surescitat de adrenalina atunci cind ii opresc pasii acolo unde e rascrucea.Ii ridic capul si il indemn sa se priveasca adinc in ochii celuilalt el.
Plinge.
Usor ii preling pasii catre casa sufletului meu ,caci are nevoie de el.
Si eu asemeni, caci ma vindeca,imi alina durerea,ma ingrijeste,ma iubeste.
Oare incepe sa nu mai doara?
Va urma... -
Frumusete
E toamna tirzie,cu miros de muraturi si crizanteme,cu frunze galbene de ciuda ca trebuie sa o ia iar de la capat in primavara ,cu stropi tacuti de ceata ce iti ung pasii pe carari nestiute ale cautarilor tale,la infinit,inspre esenta cu miros de ea.
Studente grabite catre a le lui Eminescu ori Brumaru versuri,isi preling siluete dulci pe Copou la vale inspre universitati in o vesnica schimbare,cu ochi lacuiti de speranta unor iubiri de cristal.
Ochi se intersecteaza,timizi si umezi intrebindu-se:Oare sint destul frumoasa?
Letargici si tacuti ,cavaleri ruginii de toamna,zac in dulce lene,pe banci scorojite,care verzui care albastrui,aruncate ici colo prin parcuri,asteptind provocari ale zeitelor,intrebindu-se:Oare e destul de frumoasa?
Cumva,toti isi duc opincile facute din suflete catre un profet inmiresmat de ani si ani de dragoste,ce poate sa le raspunda.
Adevarata frumusete a unei femei zace in ochii celui care o iubeste.
Sfatos,Profetul Tei ,indeamna sa cutezi a spune TE IUBESC !
Deschide ochii ... -
Nevoie de iubire?
Imi place sa ma uit la oameni,sa ii studiez in detaliu,cautind adevarul in spatele mastilor cu o placere uneori perversa,viciata de cunoastere.Nu stiu de unde imi vine dorinta asta voyuerista, dar sincer imi prinde bine.Desi uneori imi pare macabra,pentru ca am senzatia ca dezgrop de fapt cadavre.Suflete moarte ,Fetusi nenascuti ,produs accidental al timpului altora.Al vremurilor.
In ultima vreme ,ca un facut numai asa imi merge.Cam cum e la pokerul ala electronic,unde trebuie sa dublezi miza ghicind o suita de carti alegind dintre doua culori ,iar aparatul are grija sa iti traga un sir imens de numai negre ori rosii.
Dezvelesc din ce in ce mai multe mortaciuni, uscate de simplicitatea vietii.Parca nisipul din clepsidra timpului se revarsa peste ele, grabit si el sa mumifice umbrele degeaba.
Nu mai gasesti seva.Parca au secat toate izvoarele vietii.Parca cineva a globalizat productia de manechine plastifiate, vopsite in culori vii, purtatoare de imagini.Cartoane lucioase, ce acopera pesteri mucegaite ce tin loc de suflet., fara urma de caldura.
Intunecimi ce iti stirnesc instincte primare de aparare.Sa fugi.Sa te ascunzi.
Baudelaire cu ale lui Fleur du Mal a fost un vizionar cu care as face schimb linistit ,chiar echitabil as zice.Sa reusesc sa vad si eu frumosul fara suflet.Desi sint convins ca dupa citeva minute ar refuza .Nici macar el chiar sustinut de Bacovia nu ar avea tarie sa inghita atita mucegai.
Curios e ca o anumita nevoie creeaza asta,deduc eu in ce vad.Ceva ce toti isi doresc.De cind se nasc.O fi oare trecut in ADN ? E oare vreo gena responsabila ?
Avem o lista lunga de vicii dar nimeni nu s-a gindit sa treaca si necesitatea asta in top ten.chit ca e evidenta.Nu iti trebuie prea multa scoala sa vezi ci doar un filtru bun.Sa vezi negarea si disperarea.Sa simti nopti si zile de zbucium pline de neputinta solutiei.
Oare de ce ii zic necesitate ? Pentru ca devine prea un `must have`.Din ceva natural ce vine la timpul lui, e compilat un mutant impanat cu sclipiciuri artificiale, `un made in China` de proasta calitate.Si mai e si contagios.Parca si pe mine ma viruseaza ,abil, in subconstient, o deturnare de la realitate.
E nevoia de iubire.De a te sti iubit.Nu conteaza cum, doar sa se realizeze asta..
Si nu inseamna ca nu imi doresc si eu la rindu-mi.Dar parca ma feresc sa cad in penibilul unei dorinte anoste, zilnica, un tabiet .Am dat si am primit .Dar fara sa fortez.Fara sa imbrac acuratetea sentimentului , in ambalaje diverse pentru a atrage cit mai mult atentia.
Fara sa ii fac reclama agresiva in speranta ca se indeplineste.Fara a-mi aloca un comportament de dependenta.Desi uneori am simtit dorinta frustranta.
Dar altii nu pot , sau nu simt ca nu trebuie sa ingradesti libertatea sentimentului, caci se ofileste, se pierde.
De aceea simt ca sint suflete cavernoase.Parca ei nu ar fi constienti.Sau poate sint si de fapt ascund ,dind nastere aparentelor.In loc sa dezvolte cit mai vizibil si curat dorinta,din contra , o altereaza cu tot felul de imbunatatiri, un fel de piercing pe spirit cu tot felul de chiclazuri materiale .
Va mai urma… -
JURNAL DE PE BORDURA
Tipic mie, iarasi a urmat o perioada de aglomerari psihice si fizice a carei rezultat e lipsa de articole.
Desi promisesem ca voi scrie mai in amanunt despre expozitia Smarandei, nu am reusit sa ma tin de cuvint.
La ce oboseala am adunata e un efort sa scriu si un playlist pentru cd, darmite sa emit niste comentarii concise despre lucrari.
Cum de miine se pare ca reusesc sa intru la un program mai relaxat, azi imi veni pofta sa scriu chiar cu riscul de a iesi ceva haotic.
Dar nu imi mai pasa.
Cam asta e sloganul ultimei perioade.
O stare de nepasare totala.De care trebuie sa recunosc am devenit prea dependent.Desi cronica unor evenimente anuntate a se desfasura in urmatoarea perioada apropiata de timp nu ar trebui sa imi permita asta.
Insa ,sint in un asemenea grad de uzura psihica si fizica incit ma simt ca un hirb ce necesita o revizie generala de urgenta pentru a putea sa circule in conditii macar minime.
Azi am simtit cum energia mea motrice e dusa pe pustii ,cind din senin ,m-am asezat pe bordura unui trotuar,intr-o totala nepasare fata de reactia uimita a celor ce treceau pe linga mine.
Intodeauna la mine asta a fost semnalul ca trebuie sa dau reset ori sa iau o pauza, ca trebuie sa schimb ceva.
E undeva in circumvolutiuni un senzor de avarie, un fel de last frontier, ce probabil tine de autoconservare,gena aia care ne protejeaza si ne anunta ca ajungi sa sucombi daca mai continui.
Cu o tigara aruncata in coltul gurii, o amareala a tisnit pe pe papilele gustative crispindu-mi muschii fetei intr-o grimasa schimonosita in umbra unui zimbet.
Brusc am simtit cit de plin de jeg sint.
Jegul psihic al celor din jurul meu.Caci fara sa vrei se lipeste de tine, oricit de bine te protejezi.
Undeva in oglinda sufletului meu nu ma mai recunosc sub stratul din ce in ce mai crescind de petele capatate prin atingerile din ce in ce mai dese cu mizeria umana.
Am nevoie de o baie.O baie din aia lunga,plina de aburi,in care transpiri de zor si simti cum murdaria curge de pe tine in siroaie la inceput subtiri si mai apoi in ajutat de un burete in adevarate torente de deseuri.
Trebuie o perioada de relaxare musai.Undeva la munte in o liniste si singuratate deplina departe de toti si de toate, desi singuratatea nu e o solutie.Si oricum sintem singuri chiar daca locuim in aglomerari de populatie.O amageala.
Dar macar nu mai am contact o perioada cu multimea de factori destabilizatori.
Cu parere de rau ,trebuie sa renunt la a ma gindi si la binele altora.Trebuie sa renunt la comportamentele altruiste fata de oameni care oricit ai incerca nu ii poti scoate din mocirla.
Asta imi aduce aminte de un pasaj din Robinson Crusoe,acela in care deznadajduit si lipsit de speranta si respect de sine se arunca in mocirla in care isi faceau veacul o turma de porci salbatici, macar pentru a avea o companie , a trai simplu animalic, extirpind fortat orice urma de gindire inteligenta.
Asa ma simt si eu acum.Desi el o face voit, eu ma simt tras.Ca atunci cind te chinui sa salvezi pe cineva cazut in nisipuri miscatoare.
Daca am avut pina acum forta sa rezist, acum simt cum talpile imi aluneca, oricit de bine infipt ma simteam.
Si nu ma mai pot impotrivi.Ori ajung la fel ca ei, ori caut prin orice mijloace sa imi gasesc puterea de a renunta la a mai salva ceva.
Nu se mai merita.Pur si simplu devin o afacere falimentara, caci investesc prea mult fata de rezultate.
Inconstienta,incapabilitatea de a intelege si lipsa unui sistem real de valori e la ordinea zilei.
Cineva avea pe un blog un motto,sint mai de stimat si de valoare cei ce lupta pentru cauze deja pierdute decit pentru false triumfalisme.
Desi ar trebui sa ma simt bine in lupta mea cu morile de vint,azi parca a fost prea clar ca nu se mai merita.
O fi asta esec?Cum incerca sa ma faca sa recunosc un fals uman, acum citeva zile,un incapabil sufletesc, a carui scop in viata e doar sa distruga ceea ce el nu poate avea.
Inclin sa cred ca nu.Esec era daca nu incercam.Daca nu imi foloseam pe orice cale simtirile si credintele.Ca nu intindeam mina.Ca nu ajutam fara a spera in returnari indoite.Si multe altele ce ma fac sa ma simt om.
Dar nu poti avea pretentie de la nimeni daca nu are capacitatile necesare.
Fiinte vii, de fapt sint doar aparate organice de consum fizic, lipsite de capacitatea de a devora emotional.Emotionalul nu are forma.Si oricit l-ai imbraca in gesturi, vorbe ori altele, nu e palpabil fizic.E un abur.E o mireasma.Iti trebuie receptorii.Receptori care exista in forma cruda neprelucrata de cind ne nastem.
Viata a fost draguta cu noi si ne-a dat.Dar nu inseamna ca ne si baga in traista.
Trebuie sa ii cresti.Sa ii ingrijesti sa fie in forma maxima tot timpul pentru a a savura orice stare de agregare emotionala.
Dar asta costa.Efort intelectual.Rducatia simtului de intelegere.Ale carui rezultate nu sint imediate si palpabile.
Si daca nu e ceva cu care sa te poti afisa public instantaneu, precum o faci cu o toala, nu e bun.E nefolositor.Desi acest efort da prestanta pina si toalei aleia cu care incerci sa izbesti lumea, in speranta ca toti te vor place.
Caci ce place la toata lumea e important.
Cu cit ai mai multi fani cu atit iti creste cota de piata.
Imaginea e mai importanta.Sa te faci prin ea cit mai placut tuturor.Si asta creeaza falsa senzatie ca esti iubit,esti dorit esti cel mai tare din parcare.
Intelectul a ajuns ca o lenjerie intima demodata pe care o porti in intimitate pentru ca iti ofera un altfel de comfort.
Dar daca nu se poarta, e degeaba.
Trebuie sa imi extirp de tot sentimentele de intrajutorare umana.Au devenit un defect.Ma devalorizeaza in fata multimii.
Si trebuie sa fac asta pentru binele meu, caci altfel nu imi ramine decit sa imi pregatesc dosarul pentru Facultatea Eternitatii. -
Reflexii in reflexii
In sfirsit citeva clipe de relaxare dupa o luna incheiata de munca sustinuta la bar.
Munca la limita, dupa cum mai spuneam pe undeva in alt articol.
Numai ca reculul acestei perioade e cam dur.
Desprins din programul de 12 ,14 si chiar 16 ore pe zi, ma simt total lipsit de coordonate spatiale in raport cu cei din jurul meu, oameni cred normali ,cu altfel de servicii si vieti personale.
Brusc cu alti ochi parca, nimic nu mai pare la locul lui.Casa nu mai e casa,serviciul pare anost, lucruri care alta data imi era drag sa le fac ma plictisesc, intr-un cuvint o stare aiurita de o aproape depresie.
Desi ar trebui sa fiu incintat si mindru de cum au iesit modificarile terasei, mai ales ca au fost destui care au avut cuvinte placute de apreciere, nu simt nici a zecea parte din cit ar trebui.
Sa fie oare inceputul unei stari de depresie ?Sau e aceeasi senzatie ca atunci cind termini un puzzle ca totusi lipseste ceva ca tabloul sa fie complet ?
Sa fie de vina atmosfera din ce in ce mai lugubra din tara asta ?Ori poate senzatia de permanent esec prezenta de ceva vreme ?
Ma simt din ce in ce mai mult inselat in asteptari si rezultatele acestora .Si totusi in ultima vreme am lasat granita standardelor destul de jos.
Am zis ca e mai bine sa ma adaptez eu situatiilor,considerindu-ma un tip versatil in felul meu,insa constat ca nici asta nu vrea sa functioneze.Cumva am sperat ca e molipsitor pentru cei din jurul meu, ce par foarte bine ancorati cu ochelari de cal, in personalitati rigide, egoiste, cu minima intelegere a realitatii curente.
Parca sint din alta lume
.De fapt parca fiecare are lumea lui.Cu alte sisteme de gravitatie,si multe si diferite alte dimensiuni ori unitati de masura.
Si asta ma face sa ma simt aplatizat, invechit, comun, rebut de linie de productie, ce mai, o nulitate pe toate planurile.Oare cer prea mult ?Oare de fapt eu sint ala mediocru, si asa zisa mea adaptabilitate e doar o amagire ?
Resimt parca pe zi ce trece , din ce in ce mai mult diferenta de virsta fata de cei ce se invirt in lumea mea prezenta.Un fel de respingere printre rinduri, aproape politicoasa, nu foarte vizibila dar simtita inerent
.Cam ca aceeasi senzatie pe care o aveam in copilarie cind incercam sa ma joc cu cei mai mari decit mine cu diferenta ca acum eu parca as vrea sa ma joc cu cei mai mici decit mine.Daca cei mari te respingeau oarecum galant,(asta inteleg acuma) cei mici de acum o fac aproape taios, ca si cum nu as sti inaintea lor regulile.
Complicat.Cit se poate de mult.
Oare am ajuns la capat de drum ?
Nu se mai elibereaza nici un bilet pentru alte trenuri ?
Nu imi ramine decit sa imi rezerv o banca in parcul singuratatii celor peste 40 de ani considerati expirati si necorespunzatori ce nu mai au acces decit la rolul de spectator al vietii altora ?
Sa stau pur si simplu sa imi primesc suturile in fund pe care cei din jur incearca in permanenta cu obstinatie sa mi le traga ,amintindu-mi mereu ca viata mea e un sir nesfirsit de esecuri ?
Fantastic cum secundele unor hotariri valoreaza ani din viata. -
The Real s e x and the city
Mda…am ajuns si la filmul asta.Si o sa ii trag un comment cum imi doresc eu de mult sa scriu despre filme.
Un pic poate cam in stilul Grigore Ureche dar macar e mai realist decit filmul in sine.
Desi nu am urmarit serialul cap coada ,am prins ideea generala ce incearca sa o transmita autoarea ce nu mai are sens sa o intind aici.
Si de aici incep problemele.Asteptat, sau ma rog construit sa defineasca un final cit mai `final` o da in bara tipic feminin.(no offense please !)
Cum spuneam , serialul in sine releva foarte bine ,vorba delicioaselor mele ,frustarile si restul amalgamului logicii feminine pe care noi barbatii nu reusim sa le dam de capat.
Suna un pic misogin, insa e printre putinele ecranizari ce se apropie cit mai mult de ceea ce gasesti zilnic acasa, ori intilnesti pe strada , ma rog cam in orice anturaj ce cuprinde persoane de sex feminin.Exista totusi femei care recunosc si sustin asta, pe care sincer le admir, caci imi stirnesc o concluzie.
Si aici o sa parafrazez pe un amic :Femeile trebuiesc doar iubite, nicidecum intelese.
Obisnuit cu stilul deseori direct a concluziilor pe care le trage Carrie ,sincer ma asteptam la un final realmente adevarat, ce sa releve pe fata realitatea cruda de care ne lovim de fapt zi de zi.
Undeva pe la doua treimi din film eram bine insurubat in dilema finalului, adica nici prin cap nu imi trecea cum o sa sune clopotelul de sfirsit.
Insa tipic ,cred ca as putea spune american,rahatul zilnic e impachetat in hirtie sclipitoare pentru a fi mai usor de inghitit.
Cam cum sint bilutele alea simpatice de untura de peste.
Pe care le inghiti amagit ca ar fi de fapt capsuni invelite in frisca.
Idee confirmata si de un grup de spectatoare plasate la un rind mai sus de mine :Ai bre dupa ce mai facut sa rid pina acuma o dai in lacrimogene indiene…
Caci asta cam face.O da un pic real apoi te duce spre o comedie,ca la final sa te arunce in happy-end ce stoarce lacrimi...hai ma lasi?
Te amageste ca iti infatiseaza adevarul adevarat,ala zilnic in jurul caruia ne invirtim cu totii, in cautarea iubirii perfecte.
Cautare intruchipata perfect de personajul central., o femeie care se vrea cit se poate de reala, pe a carui tipar se indentifica de fapt, multe inimi frinte.
Si asta ma seaca.
De ce nu a avut curajul sa duca pina la sfirsit crudul cotidianului ?
Ar fi fost mult mai de succes dupa mine daca domnisoara Carrie ar fi descoperit mesajele lui Big in telefon si ar fi cumparat o tesla cu care sa isi toace neuronii si sa isi regrete egoismul pentru tot restul vietii ,Miranda nu ar fi inteles in final ca nu conteaza ce colivie deschizi atita vreme cit tu esti prima pe creanga,Samantha ar fi luat o teapa fara prejudecati asa cum a tras-o si ea de multe ori, iar intruchiparea fericirii, Sarlota de sarlota ,ar fi aflat ca exista si zaharuri artificiale care dauneaza grav sanatatii.
Caci de fapt asta e realitatea.
Sfirsiturile fericite sint doar un balon de sapun pe care cei de la Hollyowood au invatat mai repede decit altii sa le vinda bine.
Asa ca e indicat sa vezi filmul asta doar daca esti in saptamina chioara.
Ca numai indragostitii sadea ar putea vedea altceva decit o telenovela siropoasa cu ceva replici mai inteligente.
Mda,realitatea e de fapt cu totul si cu totul alta.
Oricite filme am vedea pe subiectul asta si mai ales cu happy – end. -
Arome de sunete si gust de imagine
Un obicei capatat de prin adolescenta e sa asociez muzicii imagini mentale si sentimente traite in momentul ascultarii.Un fel de cerc vicios, imagini care imi aduc aminte de sunete, sunete care imi stirnesc amintiri vizuale demult uitate ori amindoua pulsuri de inima tinara si nelinistita, acele fractiuni de secunde de viata pe care nu iti vine sa le schimbi vreodata chiar de ar fi sa te reincarnezi si sa o iei de la capat.
Nu am idee de la ce am inceput sa o fac insa sincer uneori se dovedeste a fi prost.
Amestecul asta de senzatii sunete si imagini e un fel de bomba sentimentala ce te loveste cind nu te astepti.Cam cum e palinca sa zicem ori alt alcool de calitate ce il savurezi la un pahar de vorba uitind de timp si cind dai in final sa te ridici sa pleci o incasezi de la genunchi in jos fara sa iti dai seama de unde pleaca.Ceva de genul asta patesc si eu cu asocierile de mai sus.
Cele mai urite retete ce ma fac sa ajung sa nu mai pot asculta anumite piese desi imi e dor de ele, sint cele in care am amestecat imaginea si sentimentul trait alaturi de vreo prezenta feminina in viata mea.Prezente care au disparut in timp si care parca au stors toata placerea de a mai asculta vreodata sunetele alea.
Ca si cum ar fi luat o ciocolata, ar fi mincat-o si in loc ar fi pus ceva cu un gust oribil din care daca apuci sa musti nu il mai poti scoate de pe papile.
Am incercat de multe ori sa dau cu guma in speranta ca o sa pot schimba ceva in asociere, sa ramin cumva doar cu trairile mele , insa nu imi iese.
Imi e ciuda uneori ca fac asocierile astea cu oameni care nu merita de fapt sa simta caldura si tandretea unor sunete, ce iti poarta de multe ori bucati din spiritul si esenta ta.
Oameni pentru care muzica e doar o unealta de dat din fund ori o stratagema ieftina de a parea altceva decit sint, un alt fard folosit in a da o alta fata unui suflet gol ca o cutie de conserve ce suna dogit in suturile vietii.
Si uite asa uneori imi vine...sa nu mai dau nimic din mine.Sau sa inventez o telecomanda de dat timpul inapoi sa aduc savoarea acolo unde ii este de fapt locul. -
Ginduri de dupa sarbatoare
Dupa cum ziceam si ieri, a fost o atmosfera de `asa zisa trindaveala` toata perioada asta de sarbatori pascale cumulate anul acesta cu minunata zi de 1 mai.
De ce zic `asa zisa`?
Ca de fapt a sunat mai mult ca pauza pe care o cauti cind esti sfirsit dupa o lunga perioada de efort intelectual si fizic duse la extrem.
O stare letargica pe care nici energia pozitiva transmisa de sarbatorile pascale nu reuseste sa o domoleasca.
Desi sincer nu prea mai are cum.
Pentru ca de la an la an , pe masura ce avansam in noi stari sociale, incep sa devina cit se poate de desuete, transformindu-se de fapt in acoperiri pentru nevoia din ce in ce mai stringenta de a evada din stres si oboseala cotidiana.
Desi nu sint o persoana a caror convingeri religioase implica neaparat sarbatorirea cu fastul aferent ori dedicarea cu ardoare,(am eu modul meu de a respecta ceea ce se numeste cuvintul Domnului) simt foarte bine parada spirituala a multora din jurul meu.
Teoretic era de asteptat asta datorita involutiei de care dam dovada in ultima vreme, subiect la care tot ajung fara sa vreau in gindurile mele.
O involutie catre o neputinta de intelegere spirituala interioara ce ne duce usor catre o indiferenta acuta pentru valori de fapt normale.
E mai simplu sa tratezi cu indiferenta ceea ce nu intelegi.A intelege implica efort intelectual bazat pe un set de cunostinte care sa te faca sa intrebi.Macar banala intrebare `DE CE?`
Si atunci facem `parada`.Ne prefacem ca sintem buni,intelegatori,ne intereseaza aproapele si multe alte din perceptele aferente respectivei sarbatori.Dar de fapt acoperim cu buna stiinta doar o iubire de sine dusa la extrem in dorinta de a ne fi doar noua bine.
Iubire de sine care ne face sa ne credem noi insine niste mici Jesus, perfecti si fara de prihana , alimentind un orgoliu extremist.
Astfel `EU` devine un nou concept religios, un new wawe al noii ordini mondiale bazat pe indiferenta si neputinta interioara.
Un cult ce pe moment acorda multora o satisfactie de dulce implinire, un invelis de ambrozie si nectar ce de fapt e doar ca o vopsea aruncata in graba peste rugina adunata in ani si ani de zile peste lucruri parasite.
Invelis care la orice scuturatura provocata de ciocnirea cu un adevar pica rapid, dezgolindu-ne.
Si atunci repede dam bir cu fugitii in ciclica indiferenta a unui cotidian stupid cautind sa ne inconjuram doar de aceleasi ciori vopsite ca si noi insine, asteptind cu nerabdare urmatoarele sarbatori.
You think you`re Jesus... -
Ratarea mediocritatii
Pentru multi sint un ratat si nici macar cu R mare ci unul chiar mediocru poate putin peste medie , caci dupa standardele societatii de azi nu prea ma incadrez in varianta 6 numere din 6.
Care standarde bre ?Cine a fost ala de a dat dovada de atita inteligenta incit sa considere ca altceva nu e mai bun ?Cine hotaraste ca sistemul asta e perfect ?
Multimea.Da,caci trebuie sa faci parte dintre ei ,majoritarii.
Majoritate de rahat.Oi.Oi conduse de niste ciobani ce se cred mai destepti decit altii.
Ii vad cum se uita cu mila.Le citesc in ochi :Uite la distrusul ala… ?
De ce is distrus ?
Ca nu am masina bengoasa ,cont in banca,serviciu bun de la care sa fur,nu ma asteapta acasa o nevasta pe care o insel cu orice ocazie, copii la vreo scoala de fite, nu maninc seminte hlizindu-ma la vacanta mare,ascult manelomanii si nu ma dau in spectacol cu orice ocazie, si nu fac parte din elita smecherilor ?
Rahat.
Nu inteleg cu ce drept isi aroga unii calitatea de judecator si mai ales in necunostinta de cauza.
Cauzele care ma fac pe mine sa duc viata pe care o duc in spate ca rezultat al hotaririlor mele determinate de cu totul si cu totul alte valente.
Valente obtinute in urma unei educatii diferite in cu totul si cu totul alte vremuri si cu altfel de modalitati de evaluare.
As vrea sa ii vad si pe ei cum isi construiesc un caracter cu toata libertatea de acuma si cum mai apoi decid ce e mai important pentru ei in viata.
Cu hotaririle luate ,convinsi ca e ceea ce isi doresc sa ii vad cum se descurca cu o rasucire nationala de situatie cam cum am prins eu.
Si nu vreau ca asta sa para o scuza pentru mine.E doar o realitate.
Sa vad si eu cum vor sti sa isi adapteze la 22 ani, cind sint cu motoarele turate la maxim sa isi indeplineasca scopurile, filozofia si mentalitatea pentru restul vietii.
Sa descopere si ei ca sint marginalizati la rindul lor de niste criterii cusute cu ata alba, sint la rindul lor judecati de un sistem care le-a furat totul.
Caci asa ma simt.Furat.Nu frustrat.Caci asa ar raspunde unii.Sau ca am fost prost si nu am stiut sa fiu cu un pas inainte.
Furat pe fata.Cu buna stiinta profitind de buna credinta a mea in idealuri formate consumindu-mi ani din viata pe care nu mai pot sa ii recuperez nici cum.
Unii ar zice ca tot cei din generatia mea au standardizat asta.Cine ?Aia care oricum la fel de lepre ca si acuma ?
Si nu pot zice ca nu am incercat sa ma adaptez, insa am facut-o in felul meu cautind sa fac un compromis intre trecut si viitor in speranta ca voi gasi o cale de mijloc.
Dar nici asa nu e bun ca stau in coltul meu inconjurat de ginduri.
Nheeaa.Trebuie sa fac cum face toata lumea.Sa multumesc pe toti.Sa corespund.
Dar nu vreau.Pentru ca prefer sa fac parte din minoritatea distrusilor dar cu capul sus si spiritul liber decit din majoritatea celor care nu cuvinta o hoarda ce se vor consuma pe ei insisi cind nu vor mai avea ce. -
Love is in the air?
Lectura din ultima vreme a zecilor de bloguri ce imi ies in cale ma duc cu gindul deseori la aceasta fraza din titlu,si aici adaug tot felul aspecte contextuale obtinute si din discutii vorbite auzite ori intimplate.
Dragostea e in aer?Huh..
Imi tot revine in cap seria aia de emisiuni de pe Discovery `Sex sense` unde o mina de specialisti incercau sa descopere motivatiile atractiei dintre sexe.
Dupa tot felul de studii de caz facute reieseau clar niste concluzii.
Fizicul bate intelectul.
Feromonii si genele inscrise in ADN dicteaza.
Dar subtil nu pe fata.Fara sa ne dam seama.
Si cind nu ne dam seama zicem ca e dragoste.De fapt cam toate starile alea intense pe care le acuza toata lumea cind e indragostita nu sint decit niscaiva semnale trase de genele autoconservarii speciei.
Simplu.Rolurile au fost impartite.
El cauta cea mai buna de prasila cu forme bine implinite buna sa creasca o gasca de copii,ea cauta pe cel mai bun care sa ii duca gena mai departe, bun de munca si cu situatie ce sa ii permita sa isi vada duse odraslele la maturitate astfel incit ciclul sa continuie.
Mai prost e ca nu iti dai seama decit mult mai tirziu ca ai luat teapa.
Dupa ce isi vad scopul indeplinit acesti mici dictatori ai simturilor se cumintesc.
Te lasa in pace.
Asta e echivalentul momentului cind simti ca nu il mai iubesti pe cel de alaturi.
Si incepi sa te intrebi ce dracu cauti tu in relatia aia.
Aici incepe sa intervina intelectul eliberat din sclavagia simturilor.
Care tot cauta sa explice formele de comportament ale partenerului si cauta sa stabileasca o altfel de relatie.
Dar nu poate pentru ca e rahitic de la subdezvoltare caci nimic nu la alimentat atitia ani.
Ignorat si lipsit de resurse ani de zile ,dezinformat, isi da duhul.
Si apar complexele plus alte resentimente ce toate combinate duc catre comportamentele de telenovela ,stirile de la ora cinci, manele si alte forme de incultura.
Si atunci care e iubire ?
Ceea ce ne dicteaza simturile primare ?
Ori acea relatie pe care o gaseste un spirit educat de un intelect ce stie sa tina in friu hormonii ce nu se epuizeaza decit atunci cind fizicul isi consuma durata de functionare ?
Cine oare iubeste cu adevarat?
Ala care iubeste materialul si se lasa condus doar de simturi fara a incerca sa isi explice de ce se intimpla asta?
Ori cei ce isi consuma energia si viata in a gasi spiritul pereche cu care incearca sa armonizeze la sublim, simturile fiind doar o forma de exprimare ?
Trist e ca zilnic ma lovesc de cazuri vii de genul asta ce se pling de lipsa de iubire si o cauta cu o inversunare de nedescris.
Fara sa poata sa isi explice de ce nu o gasesc.Pentru ca ceea ce ii anima in nici un caz nu gindeste.
Dicteaza
