sandmanhuck
baiat - 42 ani, Romania
- Prieteni |
- Carte de Oaspeti
- | Poze
- | Blog
- | Evenimente
- | Strigari
- | Linkuri
Blog / Tag-uri / personal
Mesaje blog cu tag-ul 'personal':
-
Nevoie de iubire?
Imi place sa ma uit la oameni,sa ii studiez in detaliu,cautind adevarul in spatele mastilor cu o placere uneori perversa,viciata de cunoastere.Nu stiu de unde imi vine dorinta asta voyuerista, dar sincer imi prinde bine.Desi uneori imi pare macabra,pentru ca am senzatia ca dezgrop de fapt cadavre.Suflete moarte ,Fetusi nenascuti ,produs accidental al timpului altora.Al vremurilor.
In ultima vreme ,ca un facut numai asa imi merge.Cam cum e la pokerul ala electronic,unde trebuie sa dublezi miza ghicind o suita de carti alegind dintre doua culori ,iar aparatul are grija sa iti traga un sir imens de numai negre ori rosii.
Dezvelesc din ce in ce mai multe mortaciuni, uscate de simplicitatea vietii.Parca nisipul din clepsidra timpului se revarsa peste ele, grabit si el sa mumifice umbrele degeaba.
Nu mai gasesti seva.Parca au secat toate izvoarele vietii.Parca cineva a globalizat productia de manechine plastifiate, vopsite in culori vii, purtatoare de imagini.Cartoane lucioase, ce acopera pesteri mucegaite ce tin loc de suflet., fara urma de caldura.
Intunecimi ce iti stirnesc instincte primare de aparare.Sa fugi.Sa te ascunzi.
Baudelaire cu ale lui Fleur du Mal a fost un vizionar cu care as face schimb linistit ,chiar echitabil as zice.Sa reusesc sa vad si eu frumosul fara suflet.Desi sint convins ca dupa citeva minute ar refuza .Nici macar el chiar sustinut de Bacovia nu ar avea tarie sa inghita atita mucegai.
Curios e ca o anumita nevoie creeaza asta,deduc eu in ce vad.Ceva ce toti isi doresc.De cind se nasc.O fi oare trecut in ADN ? E oare vreo gena responsabila ?
Avem o lista lunga de vicii dar nimeni nu s-a gindit sa treaca si necesitatea asta in top ten.chit ca e evidenta.Nu iti trebuie prea multa scoala sa vezi ci doar un filtru bun.Sa vezi negarea si disperarea.Sa simti nopti si zile de zbucium pline de neputinta solutiei.
Oare de ce ii zic necesitate ? Pentru ca devine prea un `must have`.Din ceva natural ce vine la timpul lui, e compilat un mutant impanat cu sclipiciuri artificiale, `un made in China` de proasta calitate.Si mai e si contagios.Parca si pe mine ma viruseaza ,abil, in subconstient, o deturnare de la realitate.
E nevoia de iubire.De a te sti iubit.Nu conteaza cum, doar sa se realizeze asta..
Si nu inseamna ca nu imi doresc si eu la rindu-mi.Dar parca ma feresc sa cad in penibilul unei dorinte anoste, zilnica, un tabiet .Am dat si am primit .Dar fara sa fortez.Fara sa imbrac acuratetea sentimentului , in ambalaje diverse pentru a atrage cit mai mult atentia.
Fara sa ii fac reclama agresiva in speranta ca se indeplineste.Fara a-mi aloca un comportament de dependenta.Desi uneori am simtit dorinta frustranta.
Dar altii nu pot , sau nu simt ca nu trebuie sa ingradesti libertatea sentimentului, caci se ofileste, se pierde.
De aceea simt ca sint suflete cavernoase.Parca ei nu ar fi constienti.Sau poate sint si de fapt ascund ,dind nastere aparentelor.In loc sa dezvolte cit mai vizibil si curat dorinta,din contra , o altereaza cu tot felul de imbunatatiri, un fel de piercing pe spirit cu tot felul de chiclazuri materiale .
Va mai urma… -
JURNAL DE PE BORDURA
Tipic mie, iarasi a urmat o perioada de aglomerari psihice si fizice a carei rezultat e lipsa de articole.
Desi promisesem ca voi scrie mai in amanunt despre expozitia Smarandei, nu am reusit sa ma tin de cuvint.
La ce oboseala am adunata e un efort sa scriu si un playlist pentru cd, darmite sa emit niste comentarii concise despre lucrari.
Cum de miine se pare ca reusesc sa intru la un program mai relaxat, azi imi veni pofta sa scriu chiar cu riscul de a iesi ceva haotic.
Dar nu imi mai pasa.
Cam asta e sloganul ultimei perioade.
O stare de nepasare totala.De care trebuie sa recunosc am devenit prea dependent.Desi cronica unor evenimente anuntate a se desfasura in urmatoarea perioada apropiata de timp nu ar trebui sa imi permita asta.
Insa ,sint in un asemenea grad de uzura psihica si fizica incit ma simt ca un hirb ce necesita o revizie generala de urgenta pentru a putea sa circule in conditii macar minime.
Azi am simtit cum energia mea motrice e dusa pe pustii ,cind din senin ,m-am asezat pe bordura unui trotuar,intr-o totala nepasare fata de reactia uimita a celor ce treceau pe linga mine.
Intodeauna la mine asta a fost semnalul ca trebuie sa dau reset ori sa iau o pauza, ca trebuie sa schimb ceva.
E undeva in circumvolutiuni un senzor de avarie, un fel de last frontier, ce probabil tine de autoconservare,gena aia care ne protejeaza si ne anunta ca ajungi sa sucombi daca mai continui.
Cu o tigara aruncata in coltul gurii, o amareala a tisnit pe pe papilele gustative crispindu-mi muschii fetei intr-o grimasa schimonosita in umbra unui zimbet.
Brusc am simtit cit de plin de jeg sint.
Jegul psihic al celor din jurul meu.Caci fara sa vrei se lipeste de tine, oricit de bine te protejezi.
Undeva in oglinda sufletului meu nu ma mai recunosc sub stratul din ce in ce mai crescind de petele capatate prin atingerile din ce in ce mai dese cu mizeria umana.
Am nevoie de o baie.O baie din aia lunga,plina de aburi,in care transpiri de zor si simti cum murdaria curge de pe tine in siroaie la inceput subtiri si mai apoi in ajutat de un burete in adevarate torente de deseuri.
Trebuie o perioada de relaxare musai.Undeva la munte in o liniste si singuratate deplina departe de toti si de toate, desi singuratatea nu e o solutie.Si oricum sintem singuri chiar daca locuim in aglomerari de populatie.O amageala.
Dar macar nu mai am contact o perioada cu multimea de factori destabilizatori.
Cu parere de rau ,trebuie sa renunt la a ma gindi si la binele altora.Trebuie sa renunt la comportamentele altruiste fata de oameni care oricit ai incerca nu ii poti scoate din mocirla.
Asta imi aduce aminte de un pasaj din Robinson Crusoe,acela in care deznadajduit si lipsit de speranta si respect de sine se arunca in mocirla in care isi faceau veacul o turma de porci salbatici, macar pentru a avea o companie , a trai simplu animalic, extirpind fortat orice urma de gindire inteligenta.
Asa ma simt si eu acum.Desi el o face voit, eu ma simt tras.Ca atunci cind te chinui sa salvezi pe cineva cazut in nisipuri miscatoare.
Daca am avut pina acum forta sa rezist, acum simt cum talpile imi aluneca, oricit de bine infipt ma simteam.
Si nu ma mai pot impotrivi.Ori ajung la fel ca ei, ori caut prin orice mijloace sa imi gasesc puterea de a renunta la a mai salva ceva.
Nu se mai merita.Pur si simplu devin o afacere falimentara, caci investesc prea mult fata de rezultate.
Inconstienta,incapabilitatea de a intelege si lipsa unui sistem real de valori e la ordinea zilei.
Cineva avea pe un blog un motto,sint mai de stimat si de valoare cei ce lupta pentru cauze deja pierdute decit pentru false triumfalisme.
Desi ar trebui sa ma simt bine in lupta mea cu morile de vint,azi parca a fost prea clar ca nu se mai merita.
O fi asta esec?Cum incerca sa ma faca sa recunosc un fals uman, acum citeva zile,un incapabil sufletesc, a carui scop in viata e doar sa distruga ceea ce el nu poate avea.
Inclin sa cred ca nu.Esec era daca nu incercam.Daca nu imi foloseam pe orice cale simtirile si credintele.Ca nu intindeam mina.Ca nu ajutam fara a spera in returnari indoite.Si multe altele ce ma fac sa ma simt om.
Dar nu poti avea pretentie de la nimeni daca nu are capacitatile necesare.
Fiinte vii, de fapt sint doar aparate organice de consum fizic, lipsite de capacitatea de a devora emotional.Emotionalul nu are forma.Si oricit l-ai imbraca in gesturi, vorbe ori altele, nu e palpabil fizic.E un abur.E o mireasma.Iti trebuie receptorii.Receptori care exista in forma cruda neprelucrata de cind ne nastem.
Viata a fost draguta cu noi si ne-a dat.Dar nu inseamna ca ne si baga in traista.
Trebuie sa ii cresti.Sa ii ingrijesti sa fie in forma maxima tot timpul pentru a a savura orice stare de agregare emotionala.
Dar asta costa.Efort intelectual.Rducatia simtului de intelegere.Ale carui rezultate nu sint imediate si palpabile.
Si daca nu e ceva cu care sa te poti afisa public instantaneu, precum o faci cu o toala, nu e bun.E nefolositor.Desi acest efort da prestanta pina si toalei aleia cu care incerci sa izbesti lumea, in speranta ca toti te vor place.
Caci ce place la toata lumea e important.
Cu cit ai mai multi fani cu atit iti creste cota de piata.
Imaginea e mai importanta.Sa te faci prin ea cit mai placut tuturor.Si asta creeaza falsa senzatie ca esti iubit,esti dorit esti cel mai tare din parcare.
Intelectul a ajuns ca o lenjerie intima demodata pe care o porti in intimitate pentru ca iti ofera un altfel de comfort.
Dar daca nu se poarta, e degeaba.
Trebuie sa imi extirp de tot sentimentele de intrajutorare umana.Au devenit un defect.Ma devalorizeaza in fata multimii.
Si trebuie sa fac asta pentru binele meu, caci altfel nu imi ramine decit sa imi pregatesc dosarul pentru Facultatea Eternitatii. -
Reflexii in reflexii
In sfirsit citeva clipe de relaxare dupa o luna incheiata de munca sustinuta la bar.
Munca la limita, dupa cum mai spuneam pe undeva in alt articol.
Numai ca reculul acestei perioade e cam dur.
Desprins din programul de 12 ,14 si chiar 16 ore pe zi, ma simt total lipsit de coordonate spatiale in raport cu cei din jurul meu, oameni cred normali ,cu altfel de servicii si vieti personale.
Brusc cu alti ochi parca, nimic nu mai pare la locul lui.Casa nu mai e casa,serviciul pare anost, lucruri care alta data imi era drag sa le fac ma plictisesc, intr-un cuvint o stare aiurita de o aproape depresie.
Desi ar trebui sa fiu incintat si mindru de cum au iesit modificarile terasei, mai ales ca au fost destui care au avut cuvinte placute de apreciere, nu simt nici a zecea parte din cit ar trebui.
Sa fie oare inceputul unei stari de depresie ?Sau e aceeasi senzatie ca atunci cind termini un puzzle ca totusi lipseste ceva ca tabloul sa fie complet ?
Sa fie de vina atmosfera din ce in ce mai lugubra din tara asta ?Ori poate senzatia de permanent esec prezenta de ceva vreme ?
Ma simt din ce in ce mai mult inselat in asteptari si rezultatele acestora .Si totusi in ultima vreme am lasat granita standardelor destul de jos.
Am zis ca e mai bine sa ma adaptez eu situatiilor,considerindu-ma un tip versatil in felul meu,insa constat ca nici asta nu vrea sa functioneze.Cumva am sperat ca e molipsitor pentru cei din jurul meu, ce par foarte bine ancorati cu ochelari de cal, in personalitati rigide, egoiste, cu minima intelegere a realitatii curente.
Parca sint din alta lume
.De fapt parca fiecare are lumea lui.Cu alte sisteme de gravitatie,si multe si diferite alte dimensiuni ori unitati de masura.
Si asta ma face sa ma simt aplatizat, invechit, comun, rebut de linie de productie, ce mai, o nulitate pe toate planurile.Oare cer prea mult ?Oare de fapt eu sint ala mediocru, si asa zisa mea adaptabilitate e doar o amagire ?
Resimt parca pe zi ce trece , din ce in ce mai mult diferenta de virsta fata de cei ce se invirt in lumea mea prezenta.Un fel de respingere printre rinduri, aproape politicoasa, nu foarte vizibila dar simtita inerent
.Cam ca aceeasi senzatie pe care o aveam in copilarie cind incercam sa ma joc cu cei mai mari decit mine cu diferenta ca acum eu parca as vrea sa ma joc cu cei mai mici decit mine.Daca cei mari te respingeau oarecum galant,(asta inteleg acuma) cei mici de acum o fac aproape taios, ca si cum nu as sti inaintea lor regulile.
Complicat.Cit se poate de mult.
Oare am ajuns la capat de drum ?
Nu se mai elibereaza nici un bilet pentru alte trenuri ?
Nu imi ramine decit sa imi rezerv o banca in parcul singuratatii celor peste 40 de ani considerati expirati si necorespunzatori ce nu mai au acces decit la rolul de spectator al vietii altora ?
Sa stau pur si simplu sa imi primesc suturile in fund pe care cei din jur incearca in permanenta cu obstinatie sa mi le traga ,amintindu-mi mereu ca viata mea e un sir nesfirsit de esecuri ?
Fantastic cum secundele unor hotariri valoreaza ani din viata. -
The Real s e x and the city
Mda…am ajuns si la filmul asta.Si o sa ii trag un comment cum imi doresc eu de mult sa scriu despre filme.
Un pic poate cam in stilul Grigore Ureche dar macar e mai realist decit filmul in sine.
Desi nu am urmarit serialul cap coada ,am prins ideea generala ce incearca sa o transmita autoarea ce nu mai are sens sa o intind aici.
Si de aici incep problemele.Asteptat, sau ma rog construit sa defineasca un final cit mai `final` o da in bara tipic feminin.(no offense please !)
Cum spuneam , serialul in sine releva foarte bine ,vorba delicioaselor mele ,frustarile si restul amalgamului logicii feminine pe care noi barbatii nu reusim sa le dam de capat.
Suna un pic misogin, insa e printre putinele ecranizari ce se apropie cit mai mult de ceea ce gasesti zilnic acasa, ori intilnesti pe strada , ma rog cam in orice anturaj ce cuprinde persoane de sex feminin.Exista totusi femei care recunosc si sustin asta, pe care sincer le admir, caci imi stirnesc o concluzie.
Si aici o sa parafrazez pe un amic :Femeile trebuiesc doar iubite, nicidecum intelese.
Obisnuit cu stilul deseori direct a concluziilor pe care le trage Carrie ,sincer ma asteptam la un final realmente adevarat, ce sa releve pe fata realitatea cruda de care ne lovim de fapt zi de zi.
Undeva pe la doua treimi din film eram bine insurubat in dilema finalului, adica nici prin cap nu imi trecea cum o sa sune clopotelul de sfirsit.
Insa tipic ,cred ca as putea spune american,rahatul zilnic e impachetat in hirtie sclipitoare pentru a fi mai usor de inghitit.
Cam cum sint bilutele alea simpatice de untura de peste.
Pe care le inghiti amagit ca ar fi de fapt capsuni invelite in frisca.
Idee confirmata si de un grup de spectatoare plasate la un rind mai sus de mine :Ai bre dupa ce mai facut sa rid pina acuma o dai in lacrimogene indiene…
Caci asta cam face.O da un pic real apoi te duce spre o comedie,ca la final sa te arunce in happy-end ce stoarce lacrimi...hai ma lasi?
Te amageste ca iti infatiseaza adevarul adevarat,ala zilnic in jurul caruia ne invirtim cu totii, in cautarea iubirii perfecte.
Cautare intruchipata perfect de personajul central., o femeie care se vrea cit se poate de reala, pe a carui tipar se indentifica de fapt, multe inimi frinte.
Si asta ma seaca.
De ce nu a avut curajul sa duca pina la sfirsit crudul cotidianului ?
Ar fi fost mult mai de succes dupa mine daca domnisoara Carrie ar fi descoperit mesajele lui Big in telefon si ar fi cumparat o tesla cu care sa isi toace neuronii si sa isi regrete egoismul pentru tot restul vietii ,Miranda nu ar fi inteles in final ca nu conteaza ce colivie deschizi atita vreme cit tu esti prima pe creanga,Samantha ar fi luat o teapa fara prejudecati asa cum a tras-o si ea de multe ori, iar intruchiparea fericirii, Sarlota de sarlota ,ar fi aflat ca exista si zaharuri artificiale care dauneaza grav sanatatii.
Caci de fapt asta e realitatea.
Sfirsiturile fericite sint doar un balon de sapun pe care cei de la Hollyowood au invatat mai repede decit altii sa le vinda bine.
Asa ca e indicat sa vezi filmul asta doar daca esti in saptamina chioara.
Ca numai indragostitii sadea ar putea vedea altceva decit o telenovela siropoasa cu ceva replici mai inteligente.
Mda,realitatea e de fapt cu totul si cu totul alta.
Oricite filme am vedea pe subiectul asta si mai ales cu happy – end. -
Arome de sunete si gust de imagine
Un obicei capatat de prin adolescenta e sa asociez muzicii imagini mentale si sentimente traite in momentul ascultarii.Un fel de cerc vicios, imagini care imi aduc aminte de sunete, sunete care imi stirnesc amintiri vizuale demult uitate ori amindoua pulsuri de inima tinara si nelinistita, acele fractiuni de secunde de viata pe care nu iti vine sa le schimbi vreodata chiar de ar fi sa te reincarnezi si sa o iei de la capat.
Nu am idee de la ce am inceput sa o fac insa sincer uneori se dovedeste a fi prost.
Amestecul asta de senzatii sunete si imagini e un fel de bomba sentimentala ce te loveste cind nu te astepti.Cam cum e palinca sa zicem ori alt alcool de calitate ce il savurezi la un pahar de vorba uitind de timp si cind dai in final sa te ridici sa pleci o incasezi de la genunchi in jos fara sa iti dai seama de unde pleaca.Ceva de genul asta patesc si eu cu asocierile de mai sus.
Cele mai urite retete ce ma fac sa ajung sa nu mai pot asculta anumite piese desi imi e dor de ele, sint cele in care am amestecat imaginea si sentimentul trait alaturi de vreo prezenta feminina in viata mea.Prezente care au disparut in timp si care parca au stors toata placerea de a mai asculta vreodata sunetele alea.
Ca si cum ar fi luat o ciocolata, ar fi mincat-o si in loc ar fi pus ceva cu un gust oribil din care daca apuci sa musti nu il mai poti scoate de pe papile.
Am incercat de multe ori sa dau cu guma in speranta ca o sa pot schimba ceva in asociere, sa ramin cumva doar cu trairile mele , insa nu imi iese.
Imi e ciuda uneori ca fac asocierile astea cu oameni care nu merita de fapt sa simta caldura si tandretea unor sunete, ce iti poarta de multe ori bucati din spiritul si esenta ta.
Oameni pentru care muzica e doar o unealta de dat din fund ori o stratagema ieftina de a parea altceva decit sint, un alt fard folosit in a da o alta fata unui suflet gol ca o cutie de conserve ce suna dogit in suturile vietii.
Si uite asa uneori imi vine...sa nu mai dau nimic din mine.Sau sa inventez o telecomanda de dat timpul inapoi sa aduc savoarea acolo unde ii este de fapt locul. -
Axiome de iubire
Bineinteles zilele astea de trindaveala m-au dus cu gindurile hai hui dintr-o parte in alta si iar de la capat , un amalgam la fel de sumbru ca si vremea de afara.
Repetitiv, poate si sub influenta atmosferei de `sarbatoare` imi aduc aminte de o replica: Daca ma iubesti atit de mult pe cit sustii lasa-ma sa plec ..
Bine,am mai auzit si alte variante, ce cam toate implica ideea ca trebuie sa dovedesti prin un gest de despartire, ca iubesti foarte mult pe acel cineva la care trebuie sa renunti...
In orice caz idei din astea compuse din afirmatii contradictorii ale caror rost nu le inteleg de nici o culoare.
Am analizat fraza asta pornind de la cele mai directe sensuri si ajungind pina la o abstractizare aproape fara sens.
Unii ar putea sa spuna ca e una din axiomele iubirii si ca orice axioma trebuie luata ca atare.
Ei hai...oare?
Cum naiba poti incheia o relatie cu astfel de replica?
La ce naiba mai foloseste sa iti dovedesc ca te iubesc prin asemenea gest daca relatia nu mai exista?
Cu ce te incinta pe tine sa stii ca eu pot sa iti arat asta, iar tu deja nu mai ai nici o legatura cu mine ori mai rau tu esti deja, pe sleau spus in ...altuia?
( e valabil pentru ambele sexe, desi procentul inclina mult balanta catre verbalizarea ei de catre partea feminina)
Bun.
Sa zicem ca o faci..la ce te astepti incontinuare?
La o iubire platonica, ascunsa in adincul sufletului tau , asta pentru cel care incearca sa dovedeasca iar pentru celalalt care o cere , o siguranta a unei iubiri vesnice?
Adica orice ar fi dupa asta in viata ta, stii ca intodeauna acolo e cineva care te iubeste?
Normal o relatie se sfirseste de multe ori prin eroziunea sentimentelor unuia dintre parteneri, asta daca intradevar au fost reciproce de la bun inceput.
Deci daca tu nu mai simti nimic la ce iti trebuie sa auzi raspunsul la replica asta?
Nu te gindesti ca mai bati un cui in sicriul unui suflet?
Eu unul cred ca asta e doar o stratagema a unor suflete bolnave, demente in nevoia lor de a se sti iubite ,reci si impietrite...
E un gest de impotenta sentimentala de un cel mai prost gust care dovedeste dupa mine ca nu ai inteles intradevar cit de mult iti este oferit...
Cine iubeste cu adevarat simte cind sentimentul nu mai e reciproc si se retrage singur fara sa ceara nimic.
Prefera sa iubeasca in tacere, o tacere educata de insasi sentimentul de iubire...
Axiome de iubire...bullshit. -
Ginduri de dupa sarbatoare
Dupa cum ziceam si ieri, a fost o atmosfera de `asa zisa trindaveala` toata perioada asta de sarbatori pascale cumulate anul acesta cu minunata zi de 1 mai.
De ce zic `asa zisa`?
Ca de fapt a sunat mai mult ca pauza pe care o cauti cind esti sfirsit dupa o lunga perioada de efort intelectual si fizic duse la extrem.
O stare letargica pe care nici energia pozitiva transmisa de sarbatorile pascale nu reuseste sa o domoleasca.
Desi sincer nu prea mai are cum.
Pentru ca de la an la an , pe masura ce avansam in noi stari sociale, incep sa devina cit se poate de desuete, transformindu-se de fapt in acoperiri pentru nevoia din ce in ce mai stringenta de a evada din stres si oboseala cotidiana.
Desi nu sint o persoana a caror convingeri religioase implica neaparat sarbatorirea cu fastul aferent ori dedicarea cu ardoare,(am eu modul meu de a respecta ceea ce se numeste cuvintul Domnului) simt foarte bine parada spirituala a multora din jurul meu.
Teoretic era de asteptat asta datorita involutiei de care dam dovada in ultima vreme, subiect la care tot ajung fara sa vreau in gindurile mele.
O involutie catre o neputinta de intelegere spirituala interioara ce ne duce usor catre o indiferenta acuta pentru valori de fapt normale.
E mai simplu sa tratezi cu indiferenta ceea ce nu intelegi.A intelege implica efort intelectual bazat pe un set de cunostinte care sa te faca sa intrebi.Macar banala intrebare `DE CE?`
Si atunci facem `parada`.Ne prefacem ca sintem buni,intelegatori,ne intereseaza aproapele si multe alte din perceptele aferente respectivei sarbatori.Dar de fapt acoperim cu buna stiinta doar o iubire de sine dusa la extrem in dorinta de a ne fi doar noua bine.
Iubire de sine care ne face sa ne credem noi insine niste mici Jesus, perfecti si fara de prihana , alimentind un orgoliu extremist.
Astfel `EU` devine un nou concept religios, un new wawe al noii ordini mondiale bazat pe indiferenta si neputinta interioara.
Un cult ce pe moment acorda multora o satisfactie de dulce implinire, un invelis de ambrozie si nectar ce de fapt e doar ca o vopsea aruncata in graba peste rugina adunata in ani si ani de zile peste lucruri parasite.
Invelis care la orice scuturatura provocata de ciocnirea cu un adevar pica rapid, dezgolindu-ne.
Si atunci repede dam bir cu fugitii in ciclica indiferenta a unui cotidian stupid cautind sa ne inconjuram doar de aceleasi ciori vopsite ca si noi insine, asteptind cu nerabdare urmatoarele sarbatori.
You think you`re Jesus... -
Si se duse...
Tristete mare.
A disparut si ZUZU.
Nu stiu daca o fi patit ceva, mai degraba faptul ca era in calduri explica poate asta.
Ca totusi la straini nu prea statea.
Si sa hoinareasca 2 zile fara sa vina acasa nu ii era in fire.
Sper totusi sa nu fi patit nimic.
Nici macar un an nu a trecut.
Asa am eu norocul asta.Sa cresc si sa plece.Si tocmai erai protagonist de articol.
Si imi era asa de drag...off.
Tare o sa imi mai fie dor de tine animalutule.
Sper sa iti fie bine oriunde ai fi... -
Dansind cu mine
Cum am pierdut prima saptamina de concurs am zis sa recuperez cu inca o povestire, de data asta din domeniul meu drag, viata de noapte.
Un mare avantaj in a fi dj este ca ai de a face cu o tipologie nemarginita de caractere umane pe care in viata de zi cu zi cu greu ai putea sa le descoperi avind in vedere ca traficul de zi e destul de redus comparativ cu cel de noapte.
Tocmai ce deschisesem o noua locatie,daca nu ma insel chiar in prima luna de functionare, cred ca decembrie 2005, nu foarte mare, ceva la vreo 100 de metri patrati, ce repede devine mai ceva decit un stup de albine in serile de week-end.
Deci lume multa, noua, distractiva, numai buna de studiat, dansuri la bara,pe bar,pe mese aproape pe orice ducindu-ma cu gindul ca va fi o noapte lunga.
Ceea ce pina la urma sa si intimplat.
Spre dimineata, cum lumea deja lasase cam tot ce putea in bar,incepind de la bani si terminind cu ultimile farime de energie cam incepea sa isi stringa jucariile si sa o stearga mai mult tiris catre somnul binefacator de dimineata.
Usor aprindem luminile in incercarea de a ii face sa inteleaga pe cei carora alcoolul luase locul singelui ca e cam timpul sa mearga si ei catre o portie de perfuzii cu alte lichide decit cele etilice.
Deodata imi sare in ochi un cavaler la vreo 20 de ani costumat new wave, stilul ala de pantaloni cu turul in dreptul genunchilor si un hanorac laliu de culoare incerta a carui gluga era scursa pe jumate de pe podoaba capilara ce arata clar un program semestrial de trecut pe la frizerie.
Ce era in neregula?
Pai era ca, desi muzica era data aproape la minim cit un radio ce cinta in surdina si ritmurile trageau bine catre un blues, al meu punk-o-rocker se bitia de zor cu miinile infipte pina la coate in buzunarele mai sus mentionate si cu privirea atintita in podea de parca ii o lipise cineva cu superglue.
Ma uit la el, ma uit la baietii de la paza,la barmani,la ospatari si toata lumea se uita la mine.
Pe fetele tuturor se zugravea incet fraza: ``mhoaaa da ce spart e asta de bautura ori de altceva de nu mai are saracu semnal sa simta ca e timpul sa se care``.
Fac semn unuia din baieti sa mearga sa il scoata din priza.
Surprizaaaaa!!!
Mirat ridica intr-o doara capul sa vada cine ii intrerupe rezonanta lui cu universul.
Ochii lui incetosati nu prea erau in stare sa distinga expresia colegului nostru, asa ca se hotaraste sa scoata miinile din buzunar pe care nosalant le duce la urechi din care scoate o pereche de CASTI minuscule, graind un :GATA?PLECAM ACASA?
Nu va puteti inchipui stupoarea.
NIMENI dar absolut nimeni dintre noi nu luase in calcul varianta asta.
Omul, ce parea genul ala de `nu stau acasa ca ma plictisesc` descoperise caldura atmosferei noastre aglomerate in care te pierdeai usor dar, probabil fiind un fan inrait al cu totului si cu totul alt gen muzical decit cel din bar, hotarise ca poate sa faca un compromis.
Adica sa isi asculte muzica lui preferata de pe mp3-ul sau si in acelasi timp sa se integreze in atmosfera dansanta de pe alte ritmuri.
Vizibil lipsit de orice jena se intoarce catre usa, si pasind in stilul `am un milion de probleme pe cap si de aia merg cocosat` o sterge.
Cum secventa se derulase destul de rapid si noi fiind in diverse stari de agregare, reactiile apareau cu intirziere la fiecare rezultind un concert de risete ori alte manifestari hazlii.
Si uite asa am invatat ca pot sa dansez cu mine oriunde, nu conteaza.
P.S.Asta e al doilea articol pentru concursul lui VisUrat.
Si apropo e un concurs si pentru comentatori... -
Schimbarea la s.e.x.
Din todeauna am avut o afinitate pentru neamul felinelor domestice in speta,pisicile.
Multa vreme m-am limitat in a avea prin curtea casei, specificile reprezentante ale speciei,acel gen aproape maidanez,pisica ta dar si a vecinilor.
Cu ceva vreme in urma, am hotarit cumva ,si putin obligat, sa adopt o ratacita ce isi tot facea de treaba pe la usa mea foarte dragastos si cuminte.
Timpul a trecut, la rindul ei a facut vreo 3 puiuti, din care doar unul singur a ramas fidel prieteniei cu mine, desi, era cel mai pricajit si mai fugarit dintre toti.
Cum dadea dovada de o afectiune iesita din comun, a reusit sa isi cistige dreptul de a locui in casa mai mult decit il acordam deobicei altora.
Normal ca a trebuit sa ii aleg un nume.
Dupa moaca expresiva de sfintisor si avind in vedere ca astea se cam intimplau in preajma zilei de Sfinta Paraschiva, nu stiu cum ini trece prin cap sa il botez Paraschiva.
Curios ca reactiona la el, desi se stie ca pisicile nu prea au tangenta cu astfel de reactii precum ciinii.
Usor, bulgarasul negru se transforma in ditamai felina cu forme unduitoare si o blanita stralucitoare de curatenie.
Avea un talent nemaipomenit de a cadea cu tronc tuturor de prin preajma ce se distrau copios pe seama numelui.
Pina intr-o zi de mai , cind isi revendica citeva minute de tinut in brate cu mingiierile de rigoare.
Si surpriza.
Cum se tot latea si se intorcea de pe o parte pe alta imi face brusc o poza cu partea dorsala unde dintre picioare, in peisajul negru ii crescuse un viermisor roz de toata frumusetea.Cred ca pentru neamul pisicesc avea cu ce sa se mindreasca.
Era MOTAN!!!!
Cum nu prea dau dovada de calitati de veterinar si nici nu prea ma omor in a descoperi sexul animalutelor care ma inconjoara, schimbarea la sex a fost mai mult decit haioasa spre deliciul prietenilor mei.
Si uite asa Paraschiva a devenit Paraschiv.
Pe de o parte a fost benefic mai ales ca se spune ca animalul tau personal copie ceva din comportamentul si infatisarea ta.
Drept dovada una din pozele minunate facute cu el.
Boooon.
A convetuit cu mine pina cind ceasul lui intern de maidanez a sunat ,anuntind ca e timpul pentru o schimbare.Ca o paranteza, si mie imi sunase ceasul schimbarilor dar impotriva vointei mele.
A disparut fara vreun mienunat de adio.
Ceva vreme am tot suferit dupa momentele lui unice de comportament, pina cind o prietena a hotarit sa imi faca o surpriza.
Supriza constind in o alta mogildeata ce isi mijea urechile si botul roz de sub bratul ei cind a intrat pe poarta.
O palma si un sfert, tremurind tot, un ghem de culoarea cafelei cu lapte ce repede a luat in primire una din pernutele de pe pat dupa o juma de cana de laptic.
Normal s-a lipit de sufletul meu instant , mai ales ca avea un comportament de ZUZU.
Si asa a ramas denumirea.
Zuzu in sus , Zuzu in jos ce mai o nebunie de pisic.Bineinteles si el a crescut, transformindu-se in tipul ala languros si aristrocat aratind ca e din familie buna si cu educatie aleasa.
Lovitura de teatru.
In una din diminetile de weekend in care ma intorc frecvent acasa datorita meseriei, descopar pe Zuzu in plina desfasurare a capacitatilor sale de ..MASCUL.
Pret de o secunda am inlemnit cu tigara in coltul gurii ca mai apoi sa ma buseasca un ris sanatos.
Acu nu stiam ca sa mai zic si sa mai cred.
Daca spuneam lumii aveam tendinta sa cad de `un pic nepregatit` la capitolul animale.
Pai cum sa nu cazi cind se intimpla de DOUA ORI aceeasi eroare?
Sa ai doua feline despre care sa crezi ca sint pisici si ele sa se dovedeasca a fi motani in toata regula?
Ori poate Dumnezeul lor a vrut sa imi dea o lectie?
In fine,am hotarit sa spun intimplarea ce a constituit deliciul anturajului destula vreme.
Dar pina la urma, am scapat cu fata curata din cele 2 schimbari la sex.
Mai ramine sa vad ce imi rezerva viitorul...
P.S.Articolul asta am hotarit sa il inscriu in concursul lui VisUrat
