sandmanhuck
baiat - 42 ani, Romania
- Prieteni |
- Carte de Oaspeti
- | Poze
- | Blog
- | Evenimente
- | Strigari
- | Linkuri
Blog / Tag-uri / de suflet
Mesaje blog cu tag-ul 'de suflet':
-
Frumusete
E toamna tirzie,cu miros de muraturi si crizanteme,cu frunze galbene de ciuda ca trebuie sa o ia iar de la capat in primavara ,cu stropi tacuti de ceata ce iti ung pasii pe carari nestiute ale cautarilor tale,la infinit,inspre esenta cu miros de ea.
Studente grabite catre a le lui Eminescu ori Brumaru versuri,isi preling siluete dulci pe Copou la vale inspre universitati in o vesnica schimbare,cu ochi lacuiti de speranta unor iubiri de cristal.
Ochi se intersecteaza,timizi si umezi intrebindu-se:Oare sint destul frumoasa?
Letargici si tacuti ,cavaleri ruginii de toamna,zac in dulce lene,pe banci scorojite,care verzui care albastrui,aruncate ici colo prin parcuri,asteptind provocari ale zeitelor,intrebindu-se:Oare e destul de frumoasa?
Cumva,toti isi duc opincile facute din suflete catre un profet inmiresmat de ani si ani de dragoste,ce poate sa le raspunda.
Adevarata frumusete a unei femei zace in ochii celui care o iubeste.
Sfatos,Profetul Tei ,indeamna sa cutezi a spune TE IUBESC !
Deschide ochii ... -
Nevoie de iubire?
Imi place sa ma uit la oameni,sa ii studiez in detaliu,cautind adevarul in spatele mastilor cu o placere uneori perversa,viciata de cunoastere.Nu stiu de unde imi vine dorinta asta voyuerista, dar sincer imi prinde bine.Desi uneori imi pare macabra,pentru ca am senzatia ca dezgrop de fapt cadavre.Suflete moarte ,Fetusi nenascuti ,produs accidental al timpului altora.Al vremurilor.
In ultima vreme ,ca un facut numai asa imi merge.Cam cum e la pokerul ala electronic,unde trebuie sa dublezi miza ghicind o suita de carti alegind dintre doua culori ,iar aparatul are grija sa iti traga un sir imens de numai negre ori rosii.
Dezvelesc din ce in ce mai multe mortaciuni, uscate de simplicitatea vietii.Parca nisipul din clepsidra timpului se revarsa peste ele, grabit si el sa mumifice umbrele degeaba.
Nu mai gasesti seva.Parca au secat toate izvoarele vietii.Parca cineva a globalizat productia de manechine plastifiate, vopsite in culori vii, purtatoare de imagini.Cartoane lucioase, ce acopera pesteri mucegaite ce tin loc de suflet., fara urma de caldura.
Intunecimi ce iti stirnesc instincte primare de aparare.Sa fugi.Sa te ascunzi.
Baudelaire cu ale lui Fleur du Mal a fost un vizionar cu care as face schimb linistit ,chiar echitabil as zice.Sa reusesc sa vad si eu frumosul fara suflet.Desi sint convins ca dupa citeva minute ar refuza .Nici macar el chiar sustinut de Bacovia nu ar avea tarie sa inghita atita mucegai.
Curios e ca o anumita nevoie creeaza asta,deduc eu in ce vad.Ceva ce toti isi doresc.De cind se nasc.O fi oare trecut in ADN ? E oare vreo gena responsabila ?
Avem o lista lunga de vicii dar nimeni nu s-a gindit sa treaca si necesitatea asta in top ten.chit ca e evidenta.Nu iti trebuie prea multa scoala sa vezi ci doar un filtru bun.Sa vezi negarea si disperarea.Sa simti nopti si zile de zbucium pline de neputinta solutiei.
Oare de ce ii zic necesitate ? Pentru ca devine prea un `must have`.Din ceva natural ce vine la timpul lui, e compilat un mutant impanat cu sclipiciuri artificiale, `un made in China` de proasta calitate.Si mai e si contagios.Parca si pe mine ma viruseaza ,abil, in subconstient, o deturnare de la realitate.
E nevoia de iubire.De a te sti iubit.Nu conteaza cum, doar sa se realizeze asta..
Si nu inseamna ca nu imi doresc si eu la rindu-mi.Dar parca ma feresc sa cad in penibilul unei dorinte anoste, zilnica, un tabiet .Am dat si am primit .Dar fara sa fortez.Fara sa imbrac acuratetea sentimentului , in ambalaje diverse pentru a atrage cit mai mult atentia.
Fara sa ii fac reclama agresiva in speranta ca se indeplineste.Fara a-mi aloca un comportament de dependenta.Desi uneori am simtit dorinta frustranta.
Dar altii nu pot , sau nu simt ca nu trebuie sa ingradesti libertatea sentimentului, caci se ofileste, se pierde.
De aceea simt ca sint suflete cavernoase.Parca ei nu ar fi constienti.Sau poate sint si de fapt ascund ,dind nastere aparentelor.In loc sa dezvolte cit mai vizibil si curat dorinta,din contra , o altereaza cu tot felul de imbunatatiri, un fel de piercing pe spirit cu tot felul de chiclazuri materiale .
Va mai urma… -
JURNAL DE PE BORDURA
Tipic mie, iarasi a urmat o perioada de aglomerari psihice si fizice a carei rezultat e lipsa de articole.
Desi promisesem ca voi scrie mai in amanunt despre expozitia Smarandei, nu am reusit sa ma tin de cuvint.
La ce oboseala am adunata e un efort sa scriu si un playlist pentru cd, darmite sa emit niste comentarii concise despre lucrari.
Cum de miine se pare ca reusesc sa intru la un program mai relaxat, azi imi veni pofta sa scriu chiar cu riscul de a iesi ceva haotic.
Dar nu imi mai pasa.
Cam asta e sloganul ultimei perioade.
O stare de nepasare totala.De care trebuie sa recunosc am devenit prea dependent.Desi cronica unor evenimente anuntate a se desfasura in urmatoarea perioada apropiata de timp nu ar trebui sa imi permita asta.
Insa ,sint in un asemenea grad de uzura psihica si fizica incit ma simt ca un hirb ce necesita o revizie generala de urgenta pentru a putea sa circule in conditii macar minime.
Azi am simtit cum energia mea motrice e dusa pe pustii ,cind din senin ,m-am asezat pe bordura unui trotuar,intr-o totala nepasare fata de reactia uimita a celor ce treceau pe linga mine.
Intodeauna la mine asta a fost semnalul ca trebuie sa dau reset ori sa iau o pauza, ca trebuie sa schimb ceva.
E undeva in circumvolutiuni un senzor de avarie, un fel de last frontier, ce probabil tine de autoconservare,gena aia care ne protejeaza si ne anunta ca ajungi sa sucombi daca mai continui.
Cu o tigara aruncata in coltul gurii, o amareala a tisnit pe pe papilele gustative crispindu-mi muschii fetei intr-o grimasa schimonosita in umbra unui zimbet.
Brusc am simtit cit de plin de jeg sint.
Jegul psihic al celor din jurul meu.Caci fara sa vrei se lipeste de tine, oricit de bine te protejezi.
Undeva in oglinda sufletului meu nu ma mai recunosc sub stratul din ce in ce mai crescind de petele capatate prin atingerile din ce in ce mai dese cu mizeria umana.
Am nevoie de o baie.O baie din aia lunga,plina de aburi,in care transpiri de zor si simti cum murdaria curge de pe tine in siroaie la inceput subtiri si mai apoi in ajutat de un burete in adevarate torente de deseuri.
Trebuie o perioada de relaxare musai.Undeva la munte in o liniste si singuratate deplina departe de toti si de toate, desi singuratatea nu e o solutie.Si oricum sintem singuri chiar daca locuim in aglomerari de populatie.O amageala.
Dar macar nu mai am contact o perioada cu multimea de factori destabilizatori.
Cu parere de rau ,trebuie sa renunt la a ma gindi si la binele altora.Trebuie sa renunt la comportamentele altruiste fata de oameni care oricit ai incerca nu ii poti scoate din mocirla.
Asta imi aduce aminte de un pasaj din Robinson Crusoe,acela in care deznadajduit si lipsit de speranta si respect de sine se arunca in mocirla in care isi faceau veacul o turma de porci salbatici, macar pentru a avea o companie , a trai simplu animalic, extirpind fortat orice urma de gindire inteligenta.
Asa ma simt si eu acum.Desi el o face voit, eu ma simt tras.Ca atunci cind te chinui sa salvezi pe cineva cazut in nisipuri miscatoare.
Daca am avut pina acum forta sa rezist, acum simt cum talpile imi aluneca, oricit de bine infipt ma simteam.
Si nu ma mai pot impotrivi.Ori ajung la fel ca ei, ori caut prin orice mijloace sa imi gasesc puterea de a renunta la a mai salva ceva.
Nu se mai merita.Pur si simplu devin o afacere falimentara, caci investesc prea mult fata de rezultate.
Inconstienta,incapabilitatea de a intelege si lipsa unui sistem real de valori e la ordinea zilei.
Cineva avea pe un blog un motto,sint mai de stimat si de valoare cei ce lupta pentru cauze deja pierdute decit pentru false triumfalisme.
Desi ar trebui sa ma simt bine in lupta mea cu morile de vint,azi parca a fost prea clar ca nu se mai merita.
O fi asta esec?Cum incerca sa ma faca sa recunosc un fals uman, acum citeva zile,un incapabil sufletesc, a carui scop in viata e doar sa distruga ceea ce el nu poate avea.
Inclin sa cred ca nu.Esec era daca nu incercam.Daca nu imi foloseam pe orice cale simtirile si credintele.Ca nu intindeam mina.Ca nu ajutam fara a spera in returnari indoite.Si multe altele ce ma fac sa ma simt om.
Dar nu poti avea pretentie de la nimeni daca nu are capacitatile necesare.
Fiinte vii, de fapt sint doar aparate organice de consum fizic, lipsite de capacitatea de a devora emotional.Emotionalul nu are forma.Si oricit l-ai imbraca in gesturi, vorbe ori altele, nu e palpabil fizic.E un abur.E o mireasma.Iti trebuie receptorii.Receptori care exista in forma cruda neprelucrata de cind ne nastem.
Viata a fost draguta cu noi si ne-a dat.Dar nu inseamna ca ne si baga in traista.
Trebuie sa ii cresti.Sa ii ingrijesti sa fie in forma maxima tot timpul pentru a a savura orice stare de agregare emotionala.
Dar asta costa.Efort intelectual.Rducatia simtului de intelegere.Ale carui rezultate nu sint imediate si palpabile.
Si daca nu e ceva cu care sa te poti afisa public instantaneu, precum o faci cu o toala, nu e bun.E nefolositor.Desi acest efort da prestanta pina si toalei aleia cu care incerci sa izbesti lumea, in speranta ca toti te vor place.
Caci ce place la toata lumea e important.
Cu cit ai mai multi fani cu atit iti creste cota de piata.
Imaginea e mai importanta.Sa te faci prin ea cit mai placut tuturor.Si asta creeaza falsa senzatie ca esti iubit,esti dorit esti cel mai tare din parcare.
Intelectul a ajuns ca o lenjerie intima demodata pe care o porti in intimitate pentru ca iti ofera un altfel de comfort.
Dar daca nu se poarta, e degeaba.
Trebuie sa imi extirp de tot sentimentele de intrajutorare umana.Au devenit un defect.Ma devalorizeaza in fata multimii.
Si trebuie sa fac asta pentru binele meu, caci altfel nu imi ramine decit sa imi pregatesc dosarul pentru Facultatea Eternitatii. -
Motoare animatoare
Aseara am zacut pe terasa pina tirziu cu ceva amici la un pahar de vorba ,care mai de afaceri care mai de trecut timpul savurind calmul noptii putin racoroase.
Din una din alta am ajuns la tot felul de povestiri `adevarate` despre pasii facuti in decursul vietii mai ales in cariera.
Ne luasem cumva de la modalitatea de a alege sau a fi ales in posturi bine platite in companii cu nume mari, si in special la cit de obiectivi sint cei care o fac,stirnit de o alegere facuta de o firma colaboratoare pentru un reprezentant la Iasi.
Care din punctul meu de vedere e total gresita.In detrimentul altora care cred ca ar fi fost mai potriviti.Ma rog.
De aici povestile au deviat la cum si ce folos au tipul asta de posturi.Unul din cei prezenti a inceput sa relateze cu cita ardoare isi dorea un post de genul asta nu doar pentru partea materiala cit mai mult pentru a demonstra altora, ce multa vreme il considerau un element pierdut pentru societate, ca de fapt el e cel mai tare.
Deodata imi fileaza o lampa.Desi ideea o stiam de mult.
Dar a ajuns atit de pregnanta si vizibila in ultima vreme, incit nu ma pot abtine sa nu scriu ceva pe tema asta.
Subiectul:motoarele animatoare.Adica ce ne anima de multe ori in a lua anumite hotariri in viata.
Teoretic ar trebui sa ne anime ceea ce ne dorim cu adevarat pentru noi.Adica lucrurile sau faptele ce ne implinesc fiinta.
Insa constat ca pe foarte multi ii motorizeaza sentimente ori trairi mai mult decit stupide.Sau sa zicem ca nu ar trebui sa faca parte din patrimoniul unui adevarat caracter uman.
Ura.Da frate, sentimentul ala de ura pura.Fata de viata altora.Venin curat,mai ceva decit kerosenul, ce arde maxim orice resursa din ei.Ori ce ar fi, trebuie sa fac sa le demonstrez ca viata lor e de tot rahatul.
Urmeaza invidia.Da, ala are si eu nu.Trebuie sa am mai mult ca el.Indiferent de victime.
Nu mai zic de dorinta netarmurita de a le face pe plac altora.
Parinti imbecili ce te reneaga daca nu indeplinesti traseul impus de ei in viata ce in general e ceea ce ei nu au reusit sa faca, un must pentru viitorul tau.
Ori parteneri de viata ce cauta prin orice mijloace sa iti impuna modul lor de a vedea viitorul si tu trebuie sa ii multumesti dorintele ca nu cumva sa il pierzi.
Ca sa nu mai zic de principii sau criterii sociale ce nu sint decit false adaptari pline de ipocrizie in incercarea de a aparea altceva decit esti.
Si multe altele.Pe care le vezi si le auzi zilnic la tot pasul.
Si toate astea duc la un putregai uman, invelit in ambalaj stralucitor de firma.
Toti se bat in piept ca sint piinea lui Dumnezeu pe fata, iar acasa in intimitatea lor gaunoasa isi pling in pumni de ciuda, storcindu-si bruma de neuroni la o razbunare pe masura.
Desi tot zic ca nu trebuie sa ma mai mire nimic, nu pot sa nu ma minunez de cit de mult regresam in doar niste animale ce a caror stare de fericire se limiteaza la a sta in fotoliul de firma intr-o vila cu un numar inutil de camere, studiind extrase de cont cu multe cifre, cu o mina facind usor rotocoale pe burtica plinuta, rinjind satisfacuti de imaginea celor pe care ai reusit cu atita sirg sa ii depasesti.
Mi-e scirba ca mai tirziu, satui de atita `reusita` descoperiti golul imens din un suflet zbircit de atita `fericire`.Si atunci constatati amar ca nu aveti cu ce rezolva problema.
Si va rezervati astfel un loc pe cinste in marea lume a nulitatilor. -
Reflexii in reflexii
In sfirsit citeva clipe de relaxare dupa o luna incheiata de munca sustinuta la bar.
Munca la limita, dupa cum mai spuneam pe undeva in alt articol.
Numai ca reculul acestei perioade e cam dur.
Desprins din programul de 12 ,14 si chiar 16 ore pe zi, ma simt total lipsit de coordonate spatiale in raport cu cei din jurul meu, oameni cred normali ,cu altfel de servicii si vieti personale.
Brusc cu alti ochi parca, nimic nu mai pare la locul lui.Casa nu mai e casa,serviciul pare anost, lucruri care alta data imi era drag sa le fac ma plictisesc, intr-un cuvint o stare aiurita de o aproape depresie.
Desi ar trebui sa fiu incintat si mindru de cum au iesit modificarile terasei, mai ales ca au fost destui care au avut cuvinte placute de apreciere, nu simt nici a zecea parte din cit ar trebui.
Sa fie oare inceputul unei stari de depresie ?Sau e aceeasi senzatie ca atunci cind termini un puzzle ca totusi lipseste ceva ca tabloul sa fie complet ?
Sa fie de vina atmosfera din ce in ce mai lugubra din tara asta ?Ori poate senzatia de permanent esec prezenta de ceva vreme ?
Ma simt din ce in ce mai mult inselat in asteptari si rezultatele acestora .Si totusi in ultima vreme am lasat granita standardelor destul de jos.
Am zis ca e mai bine sa ma adaptez eu situatiilor,considerindu-ma un tip versatil in felul meu,insa constat ca nici asta nu vrea sa functioneze.Cumva am sperat ca e molipsitor pentru cei din jurul meu, ce par foarte bine ancorati cu ochelari de cal, in personalitati rigide, egoiste, cu minima intelegere a realitatii curente.
Parca sint din alta lume
.De fapt parca fiecare are lumea lui.Cu alte sisteme de gravitatie,si multe si diferite alte dimensiuni ori unitati de masura.
Si asta ma face sa ma simt aplatizat, invechit, comun, rebut de linie de productie, ce mai, o nulitate pe toate planurile.Oare cer prea mult ?Oare de fapt eu sint ala mediocru, si asa zisa mea adaptabilitate e doar o amagire ?
Resimt parca pe zi ce trece , din ce in ce mai mult diferenta de virsta fata de cei ce se invirt in lumea mea prezenta.Un fel de respingere printre rinduri, aproape politicoasa, nu foarte vizibila dar simtita inerent
.Cam ca aceeasi senzatie pe care o aveam in copilarie cind incercam sa ma joc cu cei mai mari decit mine cu diferenta ca acum eu parca as vrea sa ma joc cu cei mai mici decit mine.Daca cei mari te respingeau oarecum galant,(asta inteleg acuma) cei mici de acum o fac aproape taios, ca si cum nu as sti inaintea lor regulile.
Complicat.Cit se poate de mult.
Oare am ajuns la capat de drum ?
Nu se mai elibereaza nici un bilet pentru alte trenuri ?
Nu imi ramine decit sa imi rezerv o banca in parcul singuratatii celor peste 40 de ani considerati expirati si necorespunzatori ce nu mai au acces decit la rolul de spectator al vietii altora ?
Sa stau pur si simplu sa imi primesc suturile in fund pe care cei din jur incearca in permanenta cu obstinatie sa mi le traga ,amintindu-mi mereu ca viata mea e un sir nesfirsit de esecuri ?
Fantastic cum secundele unor hotariri valoreaza ani din viata. -
Axiome de iubire
Bineinteles zilele astea de trindaveala m-au dus cu gindurile hai hui dintr-o parte in alta si iar de la capat , un amalgam la fel de sumbru ca si vremea de afara.
Repetitiv, poate si sub influenta atmosferei de `sarbatoare` imi aduc aminte de o replica: Daca ma iubesti atit de mult pe cit sustii lasa-ma sa plec ..
Bine,am mai auzit si alte variante, ce cam toate implica ideea ca trebuie sa dovedesti prin un gest de despartire, ca iubesti foarte mult pe acel cineva la care trebuie sa renunti...
In orice caz idei din astea compuse din afirmatii contradictorii ale caror rost nu le inteleg de nici o culoare.
Am analizat fraza asta pornind de la cele mai directe sensuri si ajungind pina la o abstractizare aproape fara sens.
Unii ar putea sa spuna ca e una din axiomele iubirii si ca orice axioma trebuie luata ca atare.
Ei hai...oare?
Cum naiba poti incheia o relatie cu astfel de replica?
La ce naiba mai foloseste sa iti dovedesc ca te iubesc prin asemenea gest daca relatia nu mai exista?
Cu ce te incinta pe tine sa stii ca eu pot sa iti arat asta, iar tu deja nu mai ai nici o legatura cu mine ori mai rau tu esti deja, pe sleau spus in ...altuia?
( e valabil pentru ambele sexe, desi procentul inclina mult balanta catre verbalizarea ei de catre partea feminina)
Bun.
Sa zicem ca o faci..la ce te astepti incontinuare?
La o iubire platonica, ascunsa in adincul sufletului tau , asta pentru cel care incearca sa dovedeasca iar pentru celalalt care o cere , o siguranta a unei iubiri vesnice?
Adica orice ar fi dupa asta in viata ta, stii ca intodeauna acolo e cineva care te iubeste?
Normal o relatie se sfirseste de multe ori prin eroziunea sentimentelor unuia dintre parteneri, asta daca intradevar au fost reciproce de la bun inceput.
Deci daca tu nu mai simti nimic la ce iti trebuie sa auzi raspunsul la replica asta?
Nu te gindesti ca mai bati un cui in sicriul unui suflet?
Eu unul cred ca asta e doar o stratagema a unor suflete bolnave, demente in nevoia lor de a se sti iubite ,reci si impietrite...
E un gest de impotenta sentimentala de un cel mai prost gust care dovedeste dupa mine ca nu ai inteles intradevar cit de mult iti este oferit...
Cine iubeste cu adevarat simte cind sentimentul nu mai e reciproc si se retrage singur fara sa ceara nimic.
Prefera sa iubeasca in tacere, o tacere educata de insasi sentimentul de iubire...
Axiome de iubire...bullshit. -
Ginduri de dupa sarbatoare
Dupa cum ziceam si ieri, a fost o atmosfera de `asa zisa trindaveala` toata perioada asta de sarbatori pascale cumulate anul acesta cu minunata zi de 1 mai.
De ce zic `asa zisa`?
Ca de fapt a sunat mai mult ca pauza pe care o cauti cind esti sfirsit dupa o lunga perioada de efort intelectual si fizic duse la extrem.
O stare letargica pe care nici energia pozitiva transmisa de sarbatorile pascale nu reuseste sa o domoleasca.
Desi sincer nu prea mai are cum.
Pentru ca de la an la an , pe masura ce avansam in noi stari sociale, incep sa devina cit se poate de desuete, transformindu-se de fapt in acoperiri pentru nevoia din ce in ce mai stringenta de a evada din stres si oboseala cotidiana.
Desi nu sint o persoana a caror convingeri religioase implica neaparat sarbatorirea cu fastul aferent ori dedicarea cu ardoare,(am eu modul meu de a respecta ceea ce se numeste cuvintul Domnului) simt foarte bine parada spirituala a multora din jurul meu.
Teoretic era de asteptat asta datorita involutiei de care dam dovada in ultima vreme, subiect la care tot ajung fara sa vreau in gindurile mele.
O involutie catre o neputinta de intelegere spirituala interioara ce ne duce usor catre o indiferenta acuta pentru valori de fapt normale.
E mai simplu sa tratezi cu indiferenta ceea ce nu intelegi.A intelege implica efort intelectual bazat pe un set de cunostinte care sa te faca sa intrebi.Macar banala intrebare `DE CE?`
Si atunci facem `parada`.Ne prefacem ca sintem buni,intelegatori,ne intereseaza aproapele si multe alte din perceptele aferente respectivei sarbatori.Dar de fapt acoperim cu buna stiinta doar o iubire de sine dusa la extrem in dorinta de a ne fi doar noua bine.
Iubire de sine care ne face sa ne credem noi insine niste mici Jesus, perfecti si fara de prihana , alimentind un orgoliu extremist.
Astfel `EU` devine un nou concept religios, un new wawe al noii ordini mondiale bazat pe indiferenta si neputinta interioara.
Un cult ce pe moment acorda multora o satisfactie de dulce implinire, un invelis de ambrozie si nectar ce de fapt e doar ca o vopsea aruncata in graba peste rugina adunata in ani si ani de zile peste lucruri parasite.
Invelis care la orice scuturatura provocata de ciocnirea cu un adevar pica rapid, dezgolindu-ne.
Si atunci repede dam bir cu fugitii in ciclica indiferenta a unui cotidian stupid cautind sa ne inconjuram doar de aceleasi ciori vopsite ca si noi insine, asteptind cu nerabdare urmatoarele sarbatori.
You think you`re Jesus... -
Respectul inutilitatii sau inutilitatea respectulu
Pauza lunga.
Iarasi trec prin o perioada de stari intense de inutilitate.
Nimc nu ma mai motiveaza aproape.Ginduri intregi sint trunchiate de aceeasi intrebare:Are vreun rost?
Caut sa ma dezlipesc de o realitate haotica in speranta ca autoincarcerarea in mine ma va face sa inteleg multe din schimbarile lumii asteia.
Imi amintesc de perioada adolescentei cind imi doream sa ma desprind de singuratate,sa cunosc lumea sa ma bucur de oameni sa simt si sa imi resimt visele,sentimentele si dorintele.De ce imi amintesc?
Pentru ca acuma incep din ce in ce mai mult sa imi doresc sa ma intorc in acea stare de a fi doar eu cu mine.
Caci atunci eram cumva sigur de mine.Mai mult decit sint acum.
Desi am senzatia ca nici asta nu ma va mai face sa am mai multa incredere in mine.
Incredere.A crede.Credinta.In CE?
Imi tot cercetez diverse din laturile caracterului format in atitia ani,ani ce au trecut apasati peste el, lasind urme care mai de care mai adinci,un fel de amprente ori mai degraba riduri,in incercarea de a imi face un update.
Una din laturi e credinta in oameni.
Ca sint educati si formati dupa principii solide de viata, general valabile, rezultat a unor intregi generatii trecute prin `de ce`-urile autocunoasterii.
As putea spune ca sint reguli simple pentru care nu iti trebuie masterate ori studii de specialitate.
Sau ar trebui sa fie.
Caci descopar pe zi ce trece ca nu este asa.Sau de fapt nu mai este.
Si asta ma face sa ma intreb pentru ce am irosit atita ani?Sa imi formez un ce?Caracter?
Te simti aruncat la gunoi.
Inutil.
Degeaba ai invatat,citit,gindit,simtit,format spirit,invatat bunele maniere,dezvoltat bun simt,invatat sa respecti.
Da, sa respecti.Pe fiecare asa cum e.
In speranta ca la rindu-ti vei fi si tu respectat.
E o lipsa crasa de respect pentru orice.
De la lucruri minore precum aruncatul unei hirtii la cos pina la chestiuni esentiale pentru existenta ta ca individ.
Ori cit as incerca sa explic si sa educ inspre aceasta idee nu reusesc sa depasesc un zid.
Zidul `Numai eu contez si ce fac eu e cel mai bun``.
Exista oameni pe care oricit incerci sa ii tragi la mal cu atit isi doresc mai mult sa ramina in mocirla unei existente pline de frustrari orgolii si angoase,pe care si le cultiva cu obstinatie aproape sadica.
Oare cind vor intelege ca nu poti valoriza ceea ce esti decit in simbioza cu cei din jur?Cind toti vor respecta un set de reguli general valabile ca la orice simplu joc?
Si uite asa ajungi sa nu mai crezi in tine.In ceea ce faci.In ceea ce gindesti.In ceea ce simti.
Sa nu mai vrei sa crezi in oameni.E mai simplu cred sa le raspunzi cu aceeasi moneda.
Oricum toti se vor preface si vor juca in continuare acelasi teatru jalnic si patetic, o adaptare paminteana a martirizarii primordiale.
Are vreun rost?Chiar insusi postul asta....
P.S.
Faith is the believing in something can not be proven...
Oare asta sa fie raspunsul? -
Si se duse...
Tristete mare.
A disparut si ZUZU.
Nu stiu daca o fi patit ceva, mai degraba faptul ca era in calduri explica poate asta.
Ca totusi la straini nu prea statea.
Si sa hoinareasca 2 zile fara sa vina acasa nu ii era in fire.
Sper totusi sa nu fi patit nimic.
Nici macar un an nu a trecut.
Asa am eu norocul asta.Sa cresc si sa plece.Si tocmai erai protagonist de articol.
Si imi era asa de drag...off.
Tare o sa imi mai fie dor de tine animalutule.
Sper sa iti fie bine oriunde ai fi... -
Lectie de viata
De mult ma rod ceva ginduri critice la adresa propriului meu EU ale caror baza sint tot felul de intrebari si raspunsuri care mai voalate care mai directe ori expresii faciale, gesturi ascunse printre rinduri comportamentale obisnuite.
Cind mai mult de 2 oameni iti spun ca ceva e in neregula e bine sa incepi sa te gindesti ca poate totusi e undeva o greseala.
Dar unde?
Deci trebuie sa imi fac ceva autocritica al fel piticii insarcinati cu tzinghi- linghi nu se linistesc neam.
Da oare de unde sa incep sa ma palmuiesc in fata oglinzii?
Sa incep oare din copilaria in care am fost un singuratic incurabil?
Ce vina am eu ca am locuit intr-un cartier de case unde cu greu ne stringeam 6 - 7 copii de virste total diferite si universul nostru se limita doar la o strada si un parc din apropiere si nu am avut parte de scoala scarii de bloc ori a gastii de cartier ce iti ofera alte lectii de viata?
Ori sa ma gindesc la adolescenta la fel de singurateca ce am umplut-o cu zeci de carti din biblioteca orasului de ii disperam pe ai mei parinti ca nu ma conformam altor invataturi gospodaresti ori familiste pina au ajuns sa imi spuna ca o sa ajung un `filfizon`?(filosof in acceptiunea lor)
O fi de vina apetitul nestavilit pentru sunete de tot felul materializate in ore nesfirsite de auditii a Metronomului de duminica de la Europa Libera in detrimentul orelor de cintat slava partidului?
Poate am gresit intelegind notiunea de familie in varianta proprie si nu cea impusa de o societate cu valori de carton?
Sau poate e de vina ca am invatat sa iubesc spiritul in defavoarea materialului?
Oare am gresit cind am hotarit sa iubesc o femeie mai mult decit pe mine insumi,un ideal anost si lipsit de esenta azi?
Gresite or fi increderea in oameni,bunatatea,altruismul,etica unor principii morale ori idealuri cladite pe secole de zbucium ale unor inaintasi ai mei ce la rindul lor isi cautau indentitatea?
Sa fie de vina ca nu vreau sa fiu doar un animal cu simturi primare si cer sa imi folosesc dreptul de a fi EU?
De ce numai Eu gresesc iar ceilalti nu?
Oglinda oglinjoara spune tu a nu stiu cita oara ..de e greseala.
P.S.
Lui Victor cind o fi mare.
