sandmanhuck

Ce introducere ???
Cum acum e trendy sa ai blog se pare ca nu am scapat si eu de virusul asta.
Si mai apoi ,dintr-o pura curiozitate oarecum incerta,caut cumva sa descopar ce oameni ar putea fi interesati de ce scriu pe aici plus ce ar putea ei comenta.multumesc

• JURNAL DE PE BORDURA

  Tipic mie, iarasi a urmat o perioada de aglomerari psihice si fizice a carei rezultat e lipsa de articole.
  Desi promisesem ca voi scrie mai in amanunt despre expozitia Smarandei, nu am reusit sa ma tin de cuvint.
  La ce oboseala am adunata e un efort sa scriu si un playlist pentru cd, darmite sa emit niste comentarii concise despre lucrari.
  Cum de miine se pare ca reusesc sa intru la un program mai relaxat, azi imi veni pofta sa scriu chiar cu riscul de a iesi ceva haotic.
  Dar nu imi mai pasa.
  Cam asta e sloganul ultimei perioade.
  O stare de nepasare totala.De care trebuie sa recunosc am devenit prea dependent.Desi cronica unor evenimente anuntate a se desfasura in urmatoarea perioada apropiata de timp nu ar trebui sa imi permita asta.
  Insa ,sint in un asemenea grad de uzura psihica si fizica incit ma simt ca un hirb ce necesita o revizie generala de urgenta pentru a putea sa circule in conditii macar minime.
  Azi am simtit cum energia mea motrice e dusa pe pustii ,cind din senin ,m-am asezat pe bordura unui trotuar,intr-o totala nepasare fata de reactia uimita a celor ce treceau pe linga mine.
  Intodeauna la mine asta a fost semnalul ca trebuie sa dau reset ori sa iau o pauza, ca trebuie sa schimb ceva.
  E undeva in circumvolutiuni un senzor de avarie, un fel de last frontier, ce probabil tine de autoconservare,gena aia care ne protejeaza si ne anunta ca ajungi sa sucombi daca mai continui.
  Cu o tigara aruncata in coltul gurii, o amareala a tisnit pe pe papilele gustative crispindu-mi muschii fetei intr-o grimasa schimonosita in umbra unui zimbet.
  Brusc am simtit cit de plin de jeg sint.
  Jegul psihic al celor din jurul meu.Caci fara sa vrei se lipeste de tine, oricit de bine te protejezi.
  Undeva in oglinda sufletului meu nu ma mai recunosc sub stratul din ce in ce mai crescind de petele capatate prin atingerile din ce in ce mai dese cu mizeria umana.
  Am nevoie de o baie.O baie din aia lunga,plina de aburi,in care transpiri de zor si simti cum murdaria curge de pe tine in siroaie la inceput subtiri si mai apoi in ajutat de un burete in adevarate torente de deseuri.
  Trebuie o perioada de relaxare musai.Undeva la munte in o liniste si singuratate deplina departe de toti si de toate, desi singuratatea nu e o solutie.Si oricum sintem singuri chiar daca locuim in aglomerari de populatie.O amageala.
  Dar macar nu mai am contact o perioada cu multimea de factori destabilizatori.
  Cu parere de rau ,trebuie sa renunt la a ma gindi si la binele altora.Trebuie sa renunt la comportamentele altruiste fata de oameni care oricit ai incerca nu ii poti scoate din mocirla.
  Asta imi aduce aminte de un pasaj din Robinson Crusoe,acela in care deznadajduit si lipsit de speranta si respect de sine se arunca in mocirla in care isi faceau veacul o turma de porci salbatici, macar pentru a avea o companie , a trai simplu animalic, extirpind fortat orice urma de gindire inteligenta.
  Asa ma simt si eu acum.Desi el o face voit, eu ma simt tras.Ca atunci cind te chinui sa salvezi pe cineva cazut in nisipuri miscatoare.
  Daca am avut pina acum forta sa rezist, acum simt cum talpile imi aluneca, oricit de bine infipt ma simteam.
  Si nu ma mai pot impotrivi.Ori ajung la fel ca ei, ori caut prin orice mijloace sa imi gasesc puterea de a renunta la a mai salva ceva.
  Nu se mai merita.Pur si simplu devin o afacere falimentara, caci investesc prea mult fata de rezultate.
  Inconstienta,incapabilitatea de a intelege si lipsa unui sistem real de valori e la ordinea zilei.
  Cineva avea pe un blog un motto,sint mai de stimat si de valoare cei ce lupta pentru cauze deja pierdute decit pentru false triumfalisme.
  Desi ar trebui sa ma simt bine in lupta mea cu morile de vint,azi parca a fost prea clar ca nu se mai merita.
  O fi asta esec?Cum incerca sa ma faca sa recunosc un fals uman, acum citeva zile,un incapabil sufletesc, a carui scop in viata e doar sa distruga ceea ce el nu poate avea.
  Inclin sa cred ca nu.Esec era daca nu incercam.Daca nu imi foloseam pe orice cale simtirile si credintele.Ca nu intindeam mina.Ca nu ajutam fara a spera in returnari indoite.Si multe altele ce ma fac sa ma simt om.
  Dar nu poti avea pretentie de la nimeni daca nu are capacitatile necesare.
  Fiinte vii, de fapt sint doar aparate organice de consum fizic, lipsite de capacitatea de a devora emotional.Emotionalul nu are forma.Si oricit l-ai imbraca in gesturi, vorbe ori altele, nu e palpabil fizic.E un abur.E o mireasma.Iti trebuie receptorii.Receptori care exista in forma cruda neprelucrata de cind ne nastem.
  Viata a fost draguta cu noi si ne-a dat.Dar nu inseamna ca ne si baga in traista.
  Trebuie sa ii cresti.Sa ii ingrijesti sa fie in forma maxima tot timpul pentru a a savura orice stare de agregare emotionala.
  Dar asta costa.Efort intelectual.Rducatia simtului de intelegere.Ale carui rezultate nu sint imediate si palpabile.
  Si daca nu e ceva cu care sa te poti afisa public instantaneu, precum o faci cu o toala, nu e bun.E nefolositor.Desi acest efort da prestanta pina si toalei aleia cu care incerci sa izbesti lumea, in speranta ca toti te vor place.
  Caci ce place la toata lumea e important.
  Cu cit ai mai multi fani cu atit iti creste cota de piata.
  Imaginea e mai importanta.Sa te faci prin ea cit mai placut tuturor.Si asta creeaza falsa senzatie ca esti iubit,esti dorit esti cel mai tare din parcare.
  Intelectul a ajuns ca o lenjerie intima demodata pe care o porti in intimitate pentru ca iti ofera un altfel de comfort.
  Dar daca nu se poarta, e degeaba.
  Trebuie sa imi extirp de tot sentimentele de intrajutorare umana.Au devenit un defect.Ma devalorizeaza in fata multimii.
  Si trebuie sa fac asta pentru binele meu, caci altfel nu imi ramine decit sa imi pregatesc dosarul pentru Facultatea Eternitatii.

  • 31 iulie 2008
  • 2 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Evenimente Bourbon House vernisaj Smaranda Bostan Art me Up!

  Iata ca pot prezenta si celalalt eveniment care de fapt e primul de care e legat cel cu Claus.
  Dupa cum spuneam, am ales sa fac acest tip de eveniment din mai multe considerente.
  Exista o latura comuna intre muzica si pictura, ce amestecate in diferite concentratii rezulta niste productii unice .
  Intimplator, am descoperit-o pe tinara masteranda a facultatii de Arte Plastice , cu care in urma unor discutii mai mult sau mai putin intense, am cazut de acord sa producem o altfel de expozitie , mai ales ca materialul de inspiratie ne este comun , fiecare avind o alta maniera de abordare.
  Oaza inspirationala o reprezinta muzica de club.
  Eu dj ea devoratoare ardenta.
  De ce totusi acest gen ?
  Pentru ca acest tip de muzica are o modalitate de expresie total diferita de cele clasice.
  Varietatea de sunete, chiar daca sint generate de instrumente electronice , exprima in multitudinea de combinatii, mult mai diferit sentimente, comportamente, trairi, fantasme, vise ori chiar realitati.
  Bineinteles, si in acest gen sint clasicile simplicitati comune.
  Insa pentru un om al carui spirit este educat in a auzi mai departe decit o bataie continua(cum caracterizeaza vulgul obisnuit cu abecedarul subculturii) varietatea e imensa.
  Ca si cum ai pune un scenariu in imagini.Sau cum ai putea picta sunete.
  Caci asta face in final tinara pictorita.
  Sunetele filtrate prin prisma trairilor proprii, calatorite prin tarimuri imaginare , aromate cu sentimente involburate sint trecute in asocieri de culori la fel de curgatoare ca si notele ce le inspira.
  De aici , dupa un proces intens de creatie, dupa cum insusi ea a recunoscut in urma permanentelor refuzuri de a face parte din viata sociala mai bine de 2 luni a prins forma o expozitie ce cuprinde aproape 20 de lucrari .
  Asadar 17 iulie, Bourbon House prezinta ART me UP ! Acoustic Shapes de Smaranda Bostan .
  La care, desi nu sint critic de arta, o sa fac comentarii mai detaliate dupa vernisaj, publicind alaturi si piesa de la care a pornit ideea lucrarii.
  Pina atunci , va invit sa va faceti timp, pentru cei din Iasi , sa participati la ceva inedit si sa savurati alaturi de noi o altfel de reteta a unui preparat pentru suflet si simtire.

  • 10 iulie 2008
  • 0 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Evenimente Bourbon House DJ Claus Cluj

  ]Dupa multa asteptare am reusit sa pun la punct prima serie de evenimente pentru vara 2008 la Bourbon House Lounge.
  Primul, dupa cum promisesem este vernisajul expozitiei de arta contemporana al unei tinere artiste Smaranda Bostan , ale carei lucrari sint inspirate din piese muzicale house.Dar mai multe detalii in postul de miine cind voi avea gata si afisul de prezentare.
  Bineinteles, nu puteam , avind in vedere ineditul evenimentului,Nu m-am putut abtine sa nu il fac si mai si.
  Adica daca tot Smaranda se inspira din muzica de club, de ce nu as aduce un dj de exceptie care sa studieze lucrarile si sa il inspire la programul unei seri?
  Asa ca, am pus mina pe telefon si l-am sunat pe Claus.
  Multa lume e tentata sa ma intrebe de ce numai Claus vine la Bourbon?
  Din diverse motive.
  Unul ar fi ca , in perioada Viper, a fost primul dj invitat pe atunci ce m-a impresionat prin modestie, profesionalism,bun simt, politete,sinceritate si incet prin o prietenie de calitate.
  Imi aduc si acum aminte , zimbind usor in coltul gurii, prima noastra intilnire.
  Era o nebuneala de nedescris in club datorita faptului ca, pe linga sunetul instalat la vremea aia, hotarisem sa testam un sistem Outline ce tocmai aparuse pe piata si despre care primisem numai informatii de bine.
  Amestecat printre cei de la firma respectiva, tot din Cluj si ei, Claus contribuia si el tacut cu o mina de ajutor la punerea la punct a sistemului.
  Din una in alta, apare in pupitru, spune buna seara, se prezinta:Eu sint Claudiu!- si arunca de pe umar ditamai geanta de viniluri , care, apropo, cintareste citeva kilograme bune, mai ceva decit greutatile de la sala.
  Cum nimeni nu a avut timp sa imi spuna ca el e dj-ul invitat, in toata forfoteala aia si nici nu am facut analogie intre Claudiu - Claus, ma apuc sa dau cu piatra in balta cu o replica de genul `Oooo da ce de viniluri are Claus!!`, ca si cum eu idiotul nu mai vazusem vreodata...da ma rog.
  In fine,el sugubat , cred ca a zimbit pe sub cozorocul sepcii pe care nu o dadea mai deloc jos si nu a replicat nimic cu voce tare.
  Si terminam noi de montat caruta de boxe ,amplificatoare si altele cele trebunincioase.
  Usurel , apare lumea , programul de warm - up susura usurel din difuzoare, apar primele shoot-uri de incalzire, zimbete, glume si normal in final ma prind si eu de combinatie.
  Pocinogul fiind facut, nu stiam cum sa o dreg mai bine, asa ca ma hotarasc sa ii fac un set de lumini sa il impresionez, caci suplineam si postul asta, de omul cu becurile.
  Si de aici a inceput o perioada in care , cu fiecare `ascultare` a `cursului` de dj al lui Claus, am devenit si mai dependent muzica house cu toate genurile si subgenurile ei.Ca sa nu mai amintesc de cea mai mortala zi de nastere pe care a sarbatorit-o la Viper.(hi,hi,hi, ...)
  Nu a fost vizita din partea lui , in care sa nu ma uimeasca, sa nu ma faca sa zic ca a doua zi imi arunc mapa, sa nu imi doresc sa exersez si mai mult, sa invat sa pot fi la fel de inventiv ca si el la program.
  Ce mai,pentru mine e domnul profesor, oricind, oriunde si oricum, spre diferenta de multi altii ce au trecut prin pupitrul ala de la Viper.
  Si anii au trecut.
  Dintre toti, el a ramas.
  Neschimbat.Modest.Profesionist.Fara a face rabat la nici una din calitatile pe care le-am cunoscut in decursul timpului.
  Si de aceea sint mai mult decit convins ca o aceasta provocare il va face sa ma uimeasca si mai mult.
  Asadar.
  Pictura si muzica.Muzica si pictura.
  Sper sa am un weekend de exceptie.Si voi daca o sa doriti.

  • 8 iulie 2008
  • 0 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Ipocrizia e regina in Romania

  Desi ma feresc sa fac comentarii la articole publicate prin maculatura care `este` unele ziare din Romania nu ma pot abtine sa o fac la acesta .
  Nu am avut despre mine vreodata pretentia ca sint vreo entitate in materie de scris, din contra, o doza de bun simt si realism imi dicteaza sa ma rezum la a fi un cititor obisnuit al blogosferei.
  Insa cind vad si citesc aberatiile unor ziaristi care nu sint in stare sa semneze in clar asa zisele creatii jurnalistice imi pierd firea.
  Tara mai plina de ipocriti decit Romania nu exista.
  Ii gasesti la tot pasul.
  Te impiedici de ei pe strada, la serviciu, in timpul liber,te sufoca oriunde, e o moda sa fii altceva decit esti..
  Daca pe aia care au mari carente in educatie ii mai inteleg cumva, nu pot accepta de la cei care pretind ca au studii de specialitate jurnalistica ,orice insiruire de cuvinte pe post de articol doar ca sa umpli pagini de maculatura din lenea de a gasi subiecte mult mai la ordinea zilei.
  Cum zilele astea intimplator am dat si eu despre site-urile descrise in articol, normal ca am avut curiozitatea sa studiez problema.
  Care sincer nu e atit de tintar facut armasar dupa cum isi dau cu parerea purtatori de cuvint ai legii cit si psihologi de specialitate.
  Sa iti dai cu parerea dupa ce ai dat doar 2 - 3 click-uri pe paginile respective fara a citi in amanunt ca sa poti sa iti faci o idee de ansamblu denota o lipsa totala de profesionalism in materie.
  Si o carte o citesti de citeva ori pina a te apuci sa faci comentarii pe marginea ei.
  Insa aici nu ai parte.
  Eticheta e pusa cit se poate de ipocrit.
  Gata.
  Avem de a face cu un fenomen ingrijorator care afecteaza educatia si psihicul noii generatii.
  Weeiii, oare asa o fi?
  Da cacaturile alea de stiri cu morti, violatori,mii de accidente,telenovelele de doi lei,fetele de la pagina 5,goliciunea afisata la orice ora din zi si din noapte pe orice post si o alta sumedenie de timpenii publicate fara nici o urma de etica profesionala nu afecteaza?
  Nooo.
  Afecteaza vezi doamne , o scriitura inteligenta mult peste medie,ce foloseste in exprimare cuvinte asa zis interzise, dar care le auzi la tot pasul de la cel cu tita in gura pina la cel cu barba sura.
  Nu e asta ipocrizie?
  Nu sintem in stare sa facem o educatie sexuala in scoli, dar criticam niste site-uri ce au curaj sa spuna lucrurilor pe nume, pe care daca multa lume le-ar citi sint convins ca nu as mai citi prin ziare de copile ce nasc la 12 ani, si tot felul de alte realitati din astea.
  Ca si stirea aia cu ce au primit premiantii cadou.
  Tot felul de aparitii editoriale din care ma limitez doar la una,Pasarici , ce foloseste la fel acelasi limbaj fara perdea, accesibila oricui la orice ora.
  Despre asta de ce nu scrieti domnilor ?
  Din ipocrizie nu e asa?
  Ca e scrisa de un autor de renume mondial, nu afecteaza, dar in schimb o scriitura romaneasca din virtual e de 2 lei.
  Normal.Tipic romanesc.
  Ce e strain e bun.Ce e romanesc e mai rau si decit chinezesc.
  Ipocrizie.Pe fata.
  Apropos, hai sa va dau eu un subiect.
  Pe care il aveti mai toti sub nas.
  Numai nu va trage de slitul pantalonilor.Inclusiv pentru organele abilitate care cica etic si profesional se autosesizeaza.
  Luati orice numar pe care il editati cu atita ardoare si deschideti la pagina cu rubrica Rendez-vous.
  A sunat clopotelul?
  Nheaa.Nu intelegem.
  Puneti mina,tastatura,camerele ascunse si faceti o ancheta ca la carte despre anunturile alea.
  Care miros de la o posta a prostitutie pe fata.
  Dar nu, sintem ipocriti si inchidem ochii, ori dam cu o pagina mai departe.
  Cred ca e un subiect mai interesant din toate punctele de vedere.
  Is curios ce explicatii ar da aceeasi experti care isi dau cu parerea la fenomenele virtuale.
  Sint convins ca vor da din colt in colt.
  Da, realitatea bate virtualul.
  Ipocritilor!

  • 5 iulie 2008
  • 9 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Motoare animatoare

  Aseara am zacut pe terasa pina tirziu cu ceva amici la un pahar de vorba ,care mai de afaceri care mai de trecut timpul savurind calmul noptii putin racoroase.
  Din una din alta am ajuns la tot felul de povestiri `adevarate` despre pasii facuti in decursul vietii mai ales in cariera.
  Ne luasem cumva de la modalitatea de a alege sau a fi ales in posturi bine platite in companii cu nume mari, si in special la cit de obiectivi sint cei care o fac,stirnit de o alegere facuta de o firma colaboratoare pentru un reprezentant la Iasi.
  Care din punctul meu de vedere e total gresita.In detrimentul altora care cred ca ar fi fost mai potriviti.Ma rog.
  De aici povestile au deviat la cum si ce folos au tipul asta de posturi.Unul din cei prezenti a inceput sa relateze cu cita ardoare isi dorea un post de genul asta nu doar pentru partea materiala cit mai mult pentru a demonstra altora, ce multa vreme il considerau un element pierdut pentru societate, ca de fapt el e cel mai tare.
  Deodata imi fileaza o lampa.Desi ideea o stiam de mult.
  Dar a ajuns atit de pregnanta si vizibila in ultima vreme, incit nu ma pot abtine sa nu scriu ceva pe tema asta.
  Subiectul:motoarele animatoare.Adica ce ne anima de multe ori in a lua anumite hotariri in viata.
  Teoretic ar trebui sa ne anime ceea ce ne dorim cu adevarat pentru noi.Adica lucrurile sau faptele ce ne implinesc fiinta.
  Insa constat ca pe foarte multi ii motorizeaza sentimente ori trairi mai mult decit stupide.Sau sa zicem ca nu ar trebui sa faca parte din patrimoniul unui adevarat caracter uman.
  Ura.Da frate, sentimentul ala de ura pura.Fata de viata altora.Venin curat,mai ceva decit kerosenul, ce arde maxim orice resursa din ei.Ori ce ar fi, trebuie sa fac sa le demonstrez ca viata lor e de tot rahatul.
  Urmeaza invidia.Da, ala are si eu nu.Trebuie sa am mai mult ca el.Indiferent de victime.
  Nu mai zic de dorinta netarmurita de a le face pe plac altora.
  Parinti imbecili ce te reneaga daca nu indeplinesti traseul impus de ei in viata ce in general e ceea ce ei nu au reusit sa faca, un must pentru viitorul tau.
  Ori parteneri de viata ce cauta prin orice mijloace sa iti impuna modul lor de a vedea viitorul si tu trebuie sa ii multumesti dorintele ca nu cumva sa il pierzi.
  Ca sa nu mai zic de principii sau criterii sociale ce nu sint decit false adaptari pline de ipocrizie in incercarea de a aparea altceva decit esti.
  Si multe altele.Pe care le vezi si le auzi zilnic la tot pasul.
  Si toate astea duc la un putregai uman, invelit in ambalaj stralucitor de firma.
  Toti se bat in piept ca sint piinea lui Dumnezeu pe fata, iar acasa in intimitatea lor gaunoasa isi pling in pumni de ciuda, storcindu-si bruma de neuroni la o razbunare pe masura.
  Desi tot zic ca nu trebuie sa ma mai mire nimic, nu pot sa nu ma minunez de cit de mult regresam in doar niste animale ce a caror stare de fericire se limiteaza la a sta in fotoliul de firma intr-o vila cu un numar inutil de camere, studiind extrase de cont cu multe cifre, cu o mina facind usor rotocoale pe burtica plinuta, rinjind satisfacuti de imaginea celor pe care ai reusit cu atita sirg sa ii depasesti.
  Mi-e scirba ca mai tirziu, satui de atita `reusita` descoperiti golul imens din un suflet zbircit de atita `fericire`.Si atunci constatati amar ca nu aveti cu ce rezolva problema.
  Si va rezervati astfel un loc pe cinste in marea lume a nulitatilor.

  • 25 iunie 2008
  • 2 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Bourbon House lounge in primele poze

  Desi mai sint ceva detalii de pus la punct am zis sa public primele poze cu terasa.
  Cum netlog nu are optiunea de a pune direct in articol fotografiile, am ales optiunea de a le publica pe celalalt blog http://djhuck2002.blogspot.com .
  Asadar click.

  • 25 iunie 2008
  • 4 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Pe linga hobbit

  Ieri, dupa multa vreme am reinaugurat seria meselor de duminica in oras.Serie pe care o asteptam cu o nerabdare copilareasca, aia cind ti se pare ca timpul e atit de comprimat incit si sa respiri dureaza o viata.
  Mesele astea de duminica au un farmec aparte.Nu stiu cum sa il descriu, pentru ca e un amestec de trecut si prezent.
  Trecut materializat in duminicile-sarbatoare de pe vremea comunistilor cind munceai sau invatai 6 zile din 7 si asteptai cu mare dor ritualul de duminica.
  Trezirea cit mai tirziu 10 sau 11, frecat menta alaturi de parinti ce puneau la cale gratarul ori vreo vizita pe la rude,asteptat ora 13 sau 14 de iesit la film ori la vreun vestit profiterol la cofetaria Opera , un fel de cofetarie de fitze,si seara consumata in parc alaturi de prieteni in lungi discutii existentiale.
  Prezentul e mai modern, sa zicem. Nu mai e 6 din 7 caci orarele de functionare sint adaptate cerintelor, iesitul a devenit cotidian daca bugetul iti permite si profiterolul s-a transformat in o simpla mincare traditionala pe care nu o mai gasesti pe la crismele actuale ori cel putin pentru mine si acasa.
  Asadar obisnuita trecuta si necesitatea prezenta au facut casa si mi-au dus pasii la Bolta Rece.
  Singurul loc cred din Iasi care imbina prezentul cu trecutul.
  Nu stiu daca are sens sa fac vreo biografie a locului, in speranta ca lumea ar trebui sa stie pentru cultura lor generala un singur amanunt.
  E locul boem in care Creanga,Eminescu si alti `fitzosi` ai vremii respective impingeau `chiolhanuri` echivalente noptilor de betii moderne cu care se lauda mai toata lumea.
  Cu o echipa aparent antica de ospatari ,cred ca e singurul loc din Iasi in care mai poti gasi asemenea exemplare, si care sincer ii dau si farmecul aparte, devine un fel de masina a timpului.
  Bun.Ora 18.Aer calm,temepratura aproape perfecta,decor traditonal,mult lemn,3 mese ocupate de 2 grupuri de tineri unii proaspeti altii dupa o noapte de baut, si noi 2 eu cu ea, undeva pe la mijloc ca stare.
  Asteptind unica `zama de gaina` cu care imi dreg putregaiul anilor de nopti pierdute in descoperirea multor sensuri si portia de sarmale ca la mama acasa ca varianta la chisca tradtional moldoveneasca, incep sa povestesc diverse amintiri tinerei , ea domnisoara, nefiind oarecum la curent cu vorbele locului din motive de viza de flotant.
  Povestind de loc, specific ca e fief al profesorilor de la medicina, doctorilor de spita veche plus alti si alti nu neaparat nostalgici, ci doar doritori de arome pe care nici cea mai buna firma de subtituenti alimentari nu e in stare vreodata sa le conceapa.
  Una din arome e aceea de a fi natural.Totul.Asa cum e el zilnic.Cu bune si cu rele.
  Prins in relatari apare un grup in virsta desprins parca din filmele epocii.
  Un grup de 3.
  O doamna si un domn aparent comuni, impacati cu ei insisi insotiti de un al treilea.
  Domnul Emil Brumaru.
  Care spre rusinea mea nu am reusit sa il recunosc din prima.Asta poate ca sint obisnuit mai mult cu poza de pe blogul domniei sale HOBBITUL pe care mai imi arunc ochii in cautarea aromei de dulceata de nuci verzi.Cine stie cunoaste..aroma.
  Intrigat, supun testului si tinara domnisoara care la rindul ei , aproape candid recunoaste ca nu-l poate recunoaste.E totusi o diferenta intre poze si realitate.
  Dar sa revin.
  Domnia sa chiar iubeste hobbitii.(pentru cine nu stie exista Wikipedia, sau cultura generala...)
  Caci fara sa consider ca il jignesc , e un mindru reprezentant al lor.
  Cu parul alb,noblesc pieptanat spre spate, unduit asemeni versurilor sale, imbracat dupa un alt fashion tv,dar mai mult decit potrivit personalitatii dumnlealui,ducea demn o privire ,spune domnisoara,senina.Eu as zice ca mai mult demna si modesta.
  O privire a lumii lui.Caci o are intradevar.
  Asa cum imi doresc si eu.Pe care de dobitoc ce sint, o pierd mincat de viermi inelari ce imi insinueaza viata.
  O lume plina de caldura,tandrete,placuta.De fericire.
  Caci asta este cred, fericirea,ceva frumos.Si ce e frumos creeaza placere.
  Asa e si lumea domnului Brumaru.
  E suficient sa ii citesti citeva versuri si incep sa iti curga pe linga mici lacrimi in ochi, un susur de ambrozie si nectar in doze mici, ucigatoare de nimicuri.
  Momente de genul acesta ma fac sa imi inghit cuvinte si sentimente, sa arunc tastatura pe care imi depan uneori viata.
  Sint oameni facuti pentru asta.In nici un caz eu.
  Oricit as incerca niciodata nu o sa imi iasa din jocul degetelor pe litere atit de multa...bruma.
  Si uite asa , pe linga hobbit, am avut parte de o dupa amiaza perfecta.
  Ce mi-a uns ruginitura asta de suflet...

  • 23 iunie 2008
  • 2 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Reflexii in reflexii

  In sfirsit citeva clipe de relaxare dupa o luna incheiata de munca sustinuta la bar.
  Munca la limita, dupa cum mai spuneam pe undeva in alt articol.
  Numai ca reculul acestei perioade e cam dur.
  Desprins din programul de 12 ,14 si chiar 16 ore pe zi, ma simt total lipsit de coordonate spatiale in raport cu cei din jurul meu, oameni cred normali ,cu altfel de servicii si vieti personale.
  Brusc cu alti ochi parca, nimic nu mai pare la locul lui.Casa nu mai e casa,serviciul pare anost, lucruri care alta data imi era drag sa le fac ma plictisesc, intr-un cuvint o stare aiurita de o aproape depresie.
  Desi ar trebui sa fiu incintat si mindru de cum au iesit modificarile terasei, mai ales ca au fost destui care au avut cuvinte placute de apreciere, nu simt nici a zecea parte din cit ar trebui.
  Sa fie oare inceputul unei stari de depresie ?Sau e aceeasi senzatie ca atunci cind termini un puzzle ca totusi lipseste ceva ca tabloul sa fie complet ?
  Sa fie de vina atmosfera din ce in ce mai lugubra din tara asta ?Ori poate senzatia de permanent esec prezenta de ceva vreme ?
  Ma simt din ce in ce mai mult inselat in asteptari si rezultatele acestora .Si totusi in ultima vreme am lasat granita standardelor destul de jos.
  Am zis ca e mai bine sa ma adaptez eu situatiilor,considerindu-ma un tip versatil in felul meu,insa constat ca nici asta nu vrea sa functioneze.Cumva am sperat ca e molipsitor pentru cei din jurul meu, ce par foarte bine ancorati cu ochelari de cal, in personalitati rigide, egoiste, cu minima intelegere a realitatii curente.
  Parca sint din alta lume
  .De fapt parca fiecare are lumea lui.Cu alte sisteme de gravitatie,si multe si diferite alte dimensiuni ori unitati de masura.
  Si asta ma face sa ma simt aplatizat, invechit, comun, rebut de linie de productie, ce mai, o nulitate pe toate planurile.Oare cer prea mult ?Oare de fapt eu sint ala mediocru, si asa zisa mea adaptabilitate e doar o amagire ?
  Resimt parca pe zi ce trece , din ce in ce mai mult diferenta de virsta fata de cei ce se invirt in lumea mea prezenta.Un fel de respingere printre rinduri, aproape politicoasa, nu foarte vizibila dar simtita inerent
  .Cam ca aceeasi senzatie pe care o aveam in copilarie cind incercam sa ma joc cu cei mai mari decit mine cu diferenta ca acum eu parca as vrea sa ma joc cu cei mai mici decit mine.Daca cei mari te respingeau oarecum galant,(asta inteleg acuma) cei mici de acum o fac aproape taios, ca si cum nu as sti inaintea lor regulile.
  Complicat.Cit se poate de mult.
  Oare am ajuns la capat de drum ?
  Nu se mai elibereaza nici un bilet pentru alte trenuri ?
  Nu imi ramine decit sa imi rezerv o banca in parcul singuratatii celor peste 40 de ani considerati expirati si necorespunzatori ce nu mai au acces decit la rolul de spectator al vietii altora ?
  Sa stau pur si simplu sa imi primesc suturile in fund pe care cei din jur incearca in permanenta cu obstinatie sa mi le traga ,amintindu-mi mereu ca viata mea e un sir nesfirsit de esecuri ?
  Fantastic cum secundele unor hotariri valoreaza ani din viata.

  • 20 iunie 2008
  • 6 comentarii
  • evaluare: 10,0

• The Real s e x and the city

  Mda…am ajuns si la filmul asta.Si o sa ii trag un comment cum imi doresc eu de mult sa scriu despre filme.
  Un pic poate cam in stilul Grigore Ureche dar macar e mai realist decit filmul in sine.
  Desi nu am urmarit serialul cap coada ,am prins ideea generala ce incearca sa o transmita autoarea ce nu mai are sens sa o intind aici.
  Si de aici incep problemele.Asteptat, sau ma rog construit sa defineasca un final cit mai `final` o da in bara tipic feminin.(no offense please !)
  Cum spuneam , serialul in sine releva foarte bine ,vorba delicioaselor mele ,frustarile si restul amalgamului logicii feminine pe care noi barbatii nu reusim sa le dam de capat.
  Suna un pic misogin, insa e printre putinele ecranizari ce se apropie cit mai mult de ceea ce gasesti zilnic acasa, ori intilnesti pe strada , ma rog cam in orice anturaj ce cuprinde persoane de sex feminin.Exista totusi femei care recunosc si sustin asta, pe care sincer le admir, caci imi stirnesc o concluzie.
  Si aici o sa parafrazez pe un amic :Femeile trebuiesc doar iubite, nicidecum intelese.
  Obisnuit cu stilul deseori direct a concluziilor pe care le trage Carrie ,sincer ma asteptam la un final realmente adevarat, ce sa releve pe fata realitatea cruda de care ne lovim de fapt zi de zi.
  Undeva pe la doua treimi din film eram bine insurubat in dilema finalului, adica nici prin cap nu imi trecea cum o sa sune clopotelul de sfirsit.
  Insa tipic ,cred ca as putea spune american,rahatul zilnic e impachetat in hirtie sclipitoare pentru a fi mai usor de inghitit.
  Cam cum sint bilutele alea simpatice de untura de peste.
  Pe care le inghiti amagit ca ar fi de fapt capsuni invelite in frisca.
  Idee confirmata si de un grup de spectatoare plasate la un rind mai sus de mine :Ai bre dupa ce mai facut sa rid pina acuma o dai in lacrimogene indiene…
  Caci asta cam face.O da un pic real apoi te duce spre o comedie,ca la final sa te arunce in happy-end ce stoarce lacrimi...hai ma lasi?
  Te amageste ca iti infatiseaza adevarul adevarat,ala zilnic in jurul caruia ne invirtim cu totii, in cautarea iubirii perfecte.
  Cautare intruchipata perfect de personajul central., o femeie care se vrea cit se poate de reala, pe a carui tipar se indentifica de fapt, multe inimi frinte.
  Si asta ma seaca.
  De ce nu a avut curajul sa duca pina la sfirsit crudul cotidianului ?
  Ar fi fost mult mai de succes dupa mine daca domnisoara Carrie ar fi descoperit mesajele lui Big in telefon si ar fi cumparat o tesla cu care sa isi toace neuronii si sa isi regrete egoismul pentru tot restul vietii ,Miranda nu ar fi inteles in final ca nu conteaza ce colivie deschizi atita vreme cit tu esti prima pe creanga,Samantha ar fi luat o teapa fara prejudecati asa cum a tras-o si ea de multe ori, iar intruchiparea fericirii, Sarlota de sarlota ,ar fi aflat ca exista si zaharuri artificiale care dauneaza grav sanatatii.
  Caci de fapt asta e realitatea.
  Sfirsiturile fericite sint doar un balon de sapun pe care cei de la Hollyowood au invatat mai repede decit altii sa le vinda bine.
  Asa ca e indicat sa vezi filmul asta doar daca esti in saptamina chioara.
  Ca numai indragostitii sadea ar putea vedea altceva decit o telenovela siropoasa cu ceva replici mai inteligente.
  Mda,realitatea e de fapt cu totul si cu totul alta.
  Oricite filme am vedea pe subiectul asta si mai ales cu happy – end.

  • 19 iunie 2008
  • 3 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Ladies of house music partea 5

  http://huckhuck.blogspot.com/
  Am reusit sa string piesele pentru partea 5.
  Click pe link si play apoi ...
  Enjoy!

  • 29 mai 2008
  • 0 comentarii
  • evaluare: 10,0

« < 1 2 3 4 5 ... >