Blogul lui Mihai The player

Vrei mai mult?

poker_player_mihai — Tue, 22 Sep 2009 10:09:00 UT

Stiu ca vrei mai mult...
Citeste aceasta parabola draguta:

Trei iepurasi se plimbau prin padure. La un moment dat unul dintre ei cade intr-o groapa destul de adanca. Cei doi iepurasi de pe margine au inceput sa strige:
- Vai, acolo o sa ramai, nu o sa reusesti niciodata!
Iepurasul cazut in groapa incepu sa se cazneasca sa iasa. Incepu sa se zbata si sa se agate de margini in dorinta disperata de a iesi din groapa. Cei doi iepurasi ramasi la suprafata, niciodata nu mai vazusera un asemenea necaz si erau siguri ca iepurasul cazut nu o sa reuseasca niciodata, astfel ca au inceput sa-i spuna iepurasului:
- Nu o sa reusesti niciodata!
Pe masura ce iepurasul incerca mai mult, ei repetau acelasi lucru, ei se agitau si mai tare si ii spuneau ca nu o sa reuseasca niciodata!
Dupa zeci de minute in sir de strigaturi si incercari, iepurasul reusi sa iasa.
O asa grozavie iepurasii nu mai vazusera pana atunci si-l intrebara:
- Vai iepurasule, dar cum ai reusit?
- Am reusit!
- Ai reusit, dar cum?
- Am reusit!
- Mai iepurasule tu nu intelegi ce spunem?
- Am reusit si va multumesc pentru incurajari, fara voi nu as fi reusit niciodata!

Iepurasul nostru cel cazut in groapa era surd. El nu auzise cuvintele nici o clipa si a intrepretat strigatele si agitatia de pe marginea gropii drept incurajari. Iepurasul nostru nu ar fi reusit niciodata daca ar fi auzit descurajarile de pe margine.

Morala: Trebuie sa fii surd atunci cand ceilalti te descurajeaza si sa interpretezi orice gest ca pe o incurajare si sa continui sa perseverezi in a-ti atinge obiectivele.

Fiecare dintre noi simte ca merita mai mult. Trebuie sa elimini orice sabotor din viata ta si din gandurile tale. Perseverenta iti va da energia, energia iti va da optimismul, optimismul iti va da bucuria, iar bucuria iti va arata drumul. Dupa ce vei sti drumul poti sa fii perseverent, intri in acest cerc virtuos, care este aproape un pepetuum mobile. Poti alege sa fii iepurasul de pe margine sau poti sa alegi rolul celui care doreste mai mult. Poti sa vrei mai mult de la viata personala, de la viata profesionala, poti sa-ti faci o viata mai colorata, mai placuta si cu satisfactii infinite. Poti sa simti ca ai puterea de a face acest lucru si alege sa faci un prim pas. Cand ceva nu functioneaza, perseverenta nu insemna sa continui, ci sa incerci altceva. Daca tu crezi ca poti, ai dreptate, daca tu crezi ca nu poti, din nou, ai dreptate!

Sa nu il uitam pe MICHAEL JACKSON

poker_player_mihai — Fri, 26 Jun 2009 13:57:31 UT

Muzician, compozitor şi coregraf desăvârşit, Michael Jackson a avut o carieră impresionantă, care a "explodat" în anii '80, şi o viaţă plină de controverse, la sfârşitul căreia, pe 25 iunie, lasă în urmă recorduri aproape imposibil de egalat şi renumele de rege al muzicii pop.
Michael Jackson a lăsat în urmă recorduri aproape imposibil de egalat în lumea muzicii.
Născut pe 29 august 1958 în Gary, Indiana, artistul şi-a început cariera încă din copilărie, când tatăl său a fondat, la sfârşitul anilor '60, grupul Jackson 5, din care mai făceau parte Jackie, Tito, Jermaine şi Marlon, patru fraţi mai mari ai lui Michael. Succesul muzical era umbrit, în viaţa privată, de abuzurile comise de tatăl său asupra lui, pe care le-a amintit, după 1990, în două interviuri acordate presei americane.

Primul lui album solo, "Got To Be There", a apărut în 1972 la Motown Records şi s-a vândut în peste un milion de exemplare.

Cel mai important succes al carierei sale şi, implicit, titulatura de rege al muzicii pop i-au fost aduse, însă, zece ani mai târziu de discul "Thriller", produs de Sony Music şi vândut în peste 50 de milioane de exemplare, record mondial absolut. "Thriller" include piese de legendă în istoria muzicii, precum "Beat It", "Billy Jean", "Human Nature" şi "The Girl Is Mine", cântată în duet cu Paul McCartney. Albumul a fost lider în topul Bilboard timp de 37 de săptămâni, iar în 1983 Michael Jackson a câştigat nu mai puţin de opt premii Grammy, o altă cifră record în istoria muzicii. Videoclipurile pieselor de pe album, în special cel al melodiei care a dat titlul discului, au revoluţionat industria promovării muzicii prin produse vizuale, în primul rând datorită coregrafiei, considerată un adevărat miracol în acei ani.

Succesul albumului "Thriller" s-a transmis şi următorului disc al lui Michael Jackson, "Bad", care a fost lansat în 1987 şi s-a vândut în peste 25 de milioane de exemplare. Noul album i-a adus artistului şi un nou record, acela de a avea cinci hit-uri consecutive pe locul I în topul Bilboard. Printre cele mai cunoscute piese de pe acest disc se numără "I Just Can't Stop Loving You", "The Way You Make Me Feel", "Man In The Mirror", "Smooth Criminal" şi "Dirty Diana", toate devenite embleme ale muzicii pop, la fel ca şi melodiile de pe "Thriller". Odată cu "Bad", fanii au remarcat, nu fără mirare, prima schimbare importantă de look a artistului, care îşi albise tenul, renunţând la măsliniul natural.

Anul 1991 a adus un nou album, "Dangerous", care s-a vândut, şi el, ca pâine caldă în toată lumea şi a reconfirmat, prin videoclipurile sale, prototipul de artist complet al lui Jackson.

În 1993, regele muzicii pop a stabilit un nou record, de această dată în afara scenei: interviul acordat realizatoarei TV Oprah Winfrey, transmis în direct de la reşedinţa artistului din California, a atras o audienţă de 100 de milioane de telespectatori şi o nouă certitudine: după Elvis Presley şi The Beatles, Michael Jackson avea "monopolul" popularităţii mondiale.

La jumătatea anilor '90, cariera lui Michael Jackson trecea în plan secund, în favoarea subiectelor fierbinţi din viaţa privată. După un mariaj de nici doi ani cu fata lui Elvis Presley, Lisa Marie, artistul s-a căsătorit, la sfârşitul anului 1996, cu anonima Debbie Rowe, asistenta dermatologului său. Mariajul cu Rowe i-a împlinit visul de a deveni tată, prin inseminarea artificială a partenerei, însă statutul de soţ nu a durat decât până în 1999. Cele două căsnicii au fost precedate de primul scandal în care Jackson a fost acuzat că a molestat sexual un băiat de 13 ani, cunoscut ca simplu prieten al artistului. În 2003, Michael Jackson s-a confruntat cu o acuzaţie similară, venită chiar în ziua lansării albumului "Number Ones". Problemele cu justiţia nu i-au pătat însă cazierul.

Sfârşitul anilor '90 l-a scos pe Michael Jackson din prim-planul muzicii mondiale şi au deschis drumul declinului şi din punct de vedere financiar. Relevant este exemplul furnizat de publicaţia Female First, care relata că, din pricina datoriilor, artistul a fost obligat să vândă ferma Neverland, celebra sa reşedinţă din California. Cu datorii de peste 24 de milioane de dolari, regele muzicii pop era, în 2008, pe punctul de a rămâne şi fără jumătate din catalogul Beatles, pe care îl câştigase la licitaţie, în 1985, contra sumei de 47,5 milioane de dolari. La astea s-a adăugat, tot anul trecut, un nou scandal, iscat după ce artistul a fost dat în judecată de fiul regelui din Bahrain, care l-a acuzat că l-ar fi escrocat cu peste şapte milioane de dolari, prin nerespectarea angajamentului de a realiza două albume, o autobiografie şi un concert.

În cele din urmă, împăcarea cu fiul regelui din Bahrain a adus şi împăcarea omului Michael Jackson cu artistul care, odinioară, "zguduia" topurile. Hotărât să revină, anul acesta, pe scenă, într-o serie de concerte programate, din 13 iulie, la Londra, a început să repete noi mişcări de dans, care să amintească de coregrafiile excepţionale de altădată. În acelaşi timp, însă, concertele urmau să reprezinte şi retragerea oficială a lui Jackson din showbiz, o retragere la care, potrivit estimărilor, urmau să fie martori peste un milion de spectatori.

Michael Jackson a fost internat intr-un spital din Los Angeles, dupa ce a suferit un stop cardiac. Artistul nu mai respira atunci cand paramedicii au sosit la resedinta sa. Desi acestia l-au resuscitat inainte de a-l transporta la spital, inima artistului a incetat sa mai bata.

Michael Jackson, copilul teribil al muzici pop, devenit regele incoronat al genului, a murit joi seara in Los Angeles, la varsta de 50 de ani. Decesul a fost pronuntat dupa ce artistul a ajuns la spital intr-o coma profunda, iar doctorii nu au putut sa faca nimic pentru a-i reporni inima.

Cel care a anuntat serviciul de urgente 911 a fost un frate al artistului."Fratele meu, legendarul rege al muzicii pop, Michael Jackson, a murit joi, 25 iunie 2009, la ora locala 2.26 p.m. Se crede ca a suferit un stop cardiac la el acasa. Cu toate acestea, nu se stie cauza mortii sale pana cand nu vor fi cunoscute rezultatele autopsiei.", a declarat Jermaine Jackson.
O mare multime de oameni s-a adunat, de asemenea, in fata spitalului, potrivit imaginilor transmise de televiziuni.Strada din fata casei a fost inchisa circulatiei, dar cativa oameni se adunasera deja in fata casei, potrivit CNN.

Si la New York, locuitorii si turistii din Times Square erau socati de vestea mortii lui Michael Jackson. "Nu stiu ce sa spun. E trist, foarte, foarte trist", a declarat o tanara de 18 ani. "Mama mea era fan. Am ascultat muzica lui", a adaugat ea.

"Regele muzicii pop", Michael a captivat lumea cu muzica sa. Stilul sau unic, prezenta scenica si energia i-au adus sute de milioane de fani in toata lumea, si porecla "Wacko Jacko".

Dupa epoca Jackson Five, succesul individual al lui Michael Jackson a venit in 1982 cu "Thriller". Sapte piese aflate pe acest album au ajuns in primele zece locuri ale topurilor muzicale. Albumul a fost vandut in 21 de milioane de exemplare in Statele Unite, si in cel putin 27 de milioane de exemplare la nivel international.

Anul urmator, 1983, a consemnat aparitia in timpul unei emisiuni NBC a celebrului "moonwalk", miscare pe care a executat-o in timp ce interpreta melodia "Billie Jean".Numarul de albume vandute de-a lungul carierei sale muzicale este estimat a fi in jur de 750 de milioane de exemplare. A primit 13 premii Grammy.
Desi nu a mai scos nici un cantec nou si nu a mai sustinut vreun concert din 2001, Jackson anuntase o serie de 50 de concerte in Londra, pentru care biletele au fost vandute in doar cateva ore.

Dupa retragerea, in plina glorie, de pe scena, Jackson a avut o viata tumultoasa. In 2003 a fost acuzat ca a molestat un copil la ferma sa, Neverland. Achitat in 2005, Jackson a ales sa paraseasca Statele Unite, pentru a se retrage in Bahrein. Nici acolo Michael nu a scapat de controverse.

A fost la un pas de faliment, a vrut chiar sa scoata la licitatie ferma sa, si a trebuit sa indure un al doilea proces de molestare de minori.

Revenit la sfarsitul anului trecut in sala de repetitii, Michael spera ca seria de concerte din Londra il va redresa atat financiar cat si in fata fanilor sai.

N-a mai fost sa fie asa. Joi seara, inima lui Michael a cedat, iar Michael a trecut in eternitate.

DUMNEZEU sa il ierte...

[video][/video]

Madonna. "Nu mă mai pot opri din plâns... L-am admirat întotdeauna pe Michael Jackson. Lumea a pierdut unul dintre oamenii săi mari, dar muzica sa va trăi pentru totdeauna"

Elizabeth Taylor, prietena apropiata a starului, este "prea bulversata" pentru a publica un comunicat.

Quincy Jones. "Sunt complet bulversat de aceasta veste", a declarat producatorul si artistul Quincy Jones. Acesta s-a ocupat de albumul "Off the Wall" al lui Michael Jackson, aparut in 1979. "Muzica este ascultata in toate colturile planetei, pentru ca avea totul - talent, gratie si profesionalism. Mi-am pierdut un frate astazi si o parte din sufletul meu a plecat cu el", a spus Quincy Jones.

Jamie Foxx a aflat despre moartea lui Michael în timp ce acorda un interviu pentru NBC. El şi-a exprimat speranţa că lumea îşi va aminti de Michael Jackson drept un "muzician strălucit" şi nu pentru "numărul de circ" ce devenise viaţa sa personală.

Reverendul Al Sharpton. "Michael Jackson a făcut în aşa fel încât cultura să accepte o persoană de culoare cu mult înainte de jucătorul de golf Tiger Woods, cu mult înainte de starul de televiziune Oprah Winfrey şi cu mult înainte de preşedintele Barack Obama. Michael a fost pentru muzică ceea ce aceştia sunt pentru sport, televiziune şi politică. Şi nicio controversă nu va putea şterge acest impact istoric", a a spus şi reverendul Al Sharpton, militant pentru drepturile civice ale persoanelor de culoare, într-o conferinţă de presă organizată în Harlem, New York.

Arnold Schwarzenegger. "Astăzi lumea a pierdut una dintre cele mai influente şi mai emblematice figuri din industria muzicală. Chiar dacă au existat întrebări serioase legate de viaţa sa persoanlă, Michael a fost un mare artist incontestabil, iar popularitatea sa a marcat generaţii şi întreaga lume", a subliniat actualul guvernator alCaliforniei, actorul Arnold Schwarzenegger.

David Miliband. "Nimeni, niciodată nu a urcat atât de sus pentru a cădea apoi atât de jos. Odihneşte-te în pace Michael", a scris şi ministrul britanic de externe, David Miliband, într-un mesaj publicat pe Twitter.

Frederic Mitterrand. Ministrul Culturii din Franţa, Frederic Mitterrand, îl omagiază pe Michael Jackson spunând despre el că a fost "un geniu al muzicii şi al spectacolului" şi a murit "într-o mare singurătate".
"În fiecare dintre noi există un pic de Michael Jackson", a declarat Frederic Mitterrand, la postul de radio Europe 1.
"Toată lumea este fascinată de un astfel de destin pe care l-a creat America. El se alătură lui Marilyn Monroe, James Dean şi Elvis, sfârşind într-o manieră nu foarte diferită de modul în care a trăit, devorat de medicamente, într-o mare solitudine", a subliniat demnitarul francez.

Lisa Marie Presley. Fosta soţie a lui Michael Jackson, Lisa Marie Presley, a declarat că are inima frântă după decesul acestuia şi că îşi face griji pentru copiii lui.
"Sunt foarte tristă şi confuză. Am inima frântă pentru copiii lui, care ştiu că au însemnat totul pentru el şi pentru familia sa. Este o pierdere atât de mare, la toate nivelurile", a declarat, cu tristeţe, Lisa Marie Presley.

PS:

Am cresccut cu muzica lui...sora mea era fan...eu eram fan Elvis Presley...
...nu am cuvinte...si-a iubit mult publicul si s-a sacrificat pentru el...nu are nimeni dreptul sa il judece, mai ales noi, oamenii simpli, care il stim de la TV...

ORASUL MEDGIDIA

poker_player_mihai — Wed, 24 Jun 2009 19:38:35 UT

Medgidia (turcă: Mecidiye) este un municipiu din judeţul Constanţa, Dobrogea, România. Este situat în centrul Podişului Dobrogei de Sud.

Populaţia

Structura etnică

Are o populaţie totală de 43.841 (date recensământ 2002) din care

* români 35.154
* turci 4.056
* tătari 3.987
* rromi 497
* ruşi lipoveni 40
* bozgori 21
* alţii 84
* aromâni 180

Structura religioasă

Structura religioasă este:

* ortodocşi 35.513
* musulmani 8.154
* romano-catolici 142
* penticostali 66
* baptişti 63
* adventişti ziua a şaptea 58.

Obiective turistice

* Muzeul de artă Lucian Grigorescu.
* Geamia Abdul Medgid(Moscheea Mare).
* Biserica Ortodoxă "Sf. Petru şi Pavel".
* Mausoleul eroilor sârbi, croaţi şi sloveni. Mausoleul, în formă de piramidă, a fost ridicat în anul 1926, de către statul iugoslav, pentru a adăposti osemintele a 224 militari sârbi, croaţi şi sloveni, morţi în Primul Război Mondial pe teritoriu dobrogean. Pe partea din faţă a piramidei-osuar este fixată stema fostului stat iugoslav, sub care este plasată o inscripţie în limba sârbă. Mai jos se găseşte o plachetă de marmură pe care este fixată o cunună de lauri din bronz. La monument se ajunge pe o scară din beton, iar împrejmuirea acestuia este realizată cu stâlpi din piatră, legaţi cu lanţuri.
* Monumentul eroilor patriei.
* Expoziţia de ceramică.
* Complexul Sportiv Iftimie Ilisei.
* Faleza canalului Dunăre-Marea Neagră

Personalităţi

* Lucian Grigorescu (1894 - 1965), pictor postimpresionist.
* Dan Spătaru (1939 - 2004), interpret de muzică uşoară.

Istorie

Înainte de 1850 localitatea era un cunoscut târg de cereale. În această perioadă localitate s-a bucurat de atenţia sultanului Abdul Medgid care a înzestrat-o atunci cu câteva edificii (moscheea mare, baia turcească).
Primari

* 1968-1979:Iftimie Ilisei, PCR
* 1992-2004: Mircea Pintilie FSN - PD - PSD
* 2004-2008: Dumitru Moinescu, PD
* din 2008: Marian Iordache, PNL

Guvernare locală

În urma alegerilor locale din 2008 componenţa Consiliului Local Medgidia este următoarea: 10 PNL, 4 PD-L, 4 PSD, 1 Uniunea Democrată a Turcilor şi Tătarilor.[2]

In 1865, locuitorii solicita guvernatorului Dobrogei ca noua localitate sa fie denumita Medgidia, in semn de recunostinta pentru protectorul lor, Abdul Medgid. La numai cateva luni, orasul numara 15 - 20000 locuitori cu 1000 de case si multe altele in constructie.

Pe Dealul Panaghirului, guvernul otoman intretinea de aproape 100 de ani iarmarocul unde se aflau construite pravalii si baraci. Negustori veniti din toata tara, chiar si de mai departe expuneau produse manufacturiere cu caracter agricol si casnic. In perioada targurilor care se tineau primavara si toamna, tribunalele de comert din Constanta si Tulcea se deplasau la Medgidia pentru a facilita tranzactiile comerciale.

Dupa razboiul de independenta ( 1877 - 1878 ), Dobrogea a revenit la patria mama, Romania, iar Targul Medgidia renaste si incepe sa se organizeze.

In decembrie 1878 este ales Consiliul Comunal si constituita cancelaria Primariei. Un an mai tarziu aici se inregistrau 300 de case cu 1500 de locuitori. Sa nu uitam ca timp de un an de zile, razboiul distrusese orasul si nenumarati cetateni se refugiasera in alte zone.

Anul 1882 este marcat prin infiintarea spitalului comunal si a primei farmacii din oras.
Cresterea populatiei se face intr-un ritm moderat, astfel incat in 1884 sunt inregistrati 2449 locuitori, iar in 1903 in 879 de case locuiesc 2858 de suflete.

In 1886 se ridica o scoala primara mixta pentru copiii saraci ai orasului. Aceasta era a treia scoala care se infiinta in Medgidia, o scoala de baieti si una de fete, se construisera in 1879.

Interesul pentru Medgidia pare a-i cuprinde si pe scriitorii de literatura stiintifico-fantastica. Jules Verne publica in 1883 nuvela Keraban incapatanatul in care eroii cartii ajung in Dobrogea si poposesc la Medgidia.

In 1890 incepe constructia actualei biserici Sfintii Petru si Pavel. Edificiul a fost ridicat prin contributia locuitorilor crestini si zidit pe ruinele unui castru roman. Lucrarea pentru biserica romaneasca treneaza foarte mult din lipsa de bani. De altfel este sfintita in 1899.

In anul 1893 incepe constructia palatului comunal, cladire reprezentativa a orasului care in decursul timpului a suferit diverse reparatii si modificari.
Unul din primarii importanti ai Medgidiei a fost I. N. Roman de al carui nume se leaga multe din evenimentele care au marcat acest sfarsit de secol. Ca un omagiu pe care oamenii l-au adus acestei personalitati, in 1936 se infiinteaza un camin cultural ce-i poarta numele si se afla gazduit in casa lui Ibrahim Themo.

La 1901, orasul Medgidia avea 36 de strazi, cateva pavate sau pietruite, 7 mici hoteluri si 10 hanuri. Era printre celelalte localitati ale judetului, cea mai dezvoltata.

Activitatea culturala a orasului Medgidia este bine intretinuta pe de o parte de comercianti, industriasi, agricultori care nu precedau sa investeasca in manifestari spirituale precum construirea de biblioteci publice dar si de catre primaria care avea in bugetul anual ca destinatie speciala fonduri pentru propasirea miscarii artistice si culturale. In august 1936, apare la Medgidia prima revista intitulata Graiul Dobrogei.

In 1940, tara intra in razboi, nenumarati au fost soldatii care au plecat din Medgidia sa lupte pe front, infruntand moartea. Pana la izbucnirea razboiului, Medgidia era incontestabil orasul cu oamenii cei mai instariti, ba chiar fara sa se fi facut o statistica, din numarul total al locuitorilor cel putin jumatate detineau suprafete mari de teren, monopolul comertului si industriei. Dupa terminarea razboiului, tavalugul comunist a inceput cu deposedarea pamanturilor.

La 27 februarie 1965, a fost inaugurat complexul sanitar format dintr-un spital si o policlinica moderna. In anul 1970 orasul dispunea de o baie publica cu o capacitate de deservire de 40 locuri, un hotel cu 52 locuri si 60 abonati telefonici.

1989 - anul care a schimbat cursul istoriei. La Medgidia, asemena intregii tari, oamenii au reactionat spontan si au incercat sa restabileasca intrarea in normalitate. Prima actiune a consiliului orasenesc Medgidia al Frontului Salvarii Nationale a fost platforma program de actiune intocmita in dimineata zile de 23 decembrie 1989 si transcrisa intr-o editie speciala intitulata Zori noi, multiplicata la xerox si difuzata in oras.

In aceasta perioada, oamenii incearca sa reconstituie imaginea unui patrimoniu distrus, sa-si revendice drepturi, sa participe voluntar cu sugestii si fapte la refacerea materiala si spirituala a orasului. In ianuarie 1990 apare prima publicatie literara a Medgidiei intitulata Metamorfoze apartinand Cenaclului Literar Omonim.

Anul 1994 aduce Medgidiei o mare implinire, devenirea orasului, MUNICIPIU.

MEDGIDIA este orasul meu natal, dragele mele prietene))

Bucurestiul chiar are ce arata!

poker_player_mihai — Wed, 24 Jun 2009 08:24:53 UT

C. Esarcu, V.A Ureche si N. Kretulescu au infiintat in 1865 institutia Ateneul Roman cu scopul "inzestrarii poporului cu cunostinte folositoare". Pentru a strange banii necesari pentru constructia cladirii s-a apelat la colecta publica avand motto-ul "Dati un leu pentru Ateneu". In 1886 a inceput constructia dupa planurile arhitectului francez Albert Galleron si a fost inaugurata la 14 februarie 1888.

Aici isi are sediul Filarmonica "G. Enescu" si tot aici au evoluat unii dintre cei mai de seama dirijori si solisti interpreti ai veacului XX: Erich Kleiber, Sergiu Celibidache, Ionel Perlea, Herbert von Karajan, Dinu Lipatti, Arthur Rubinstein, Pablo Casals, Yehudi Menuhin.

Desi in Romania manifestari ale genului liric dateaza inca din secolul XIX cladirea Operei Romane este o constructie relativ noua (1953) ridicata dupa planurile arhitectului Octav Doicescu. Are o capacitate de 2200 locuri, deasemenea gazduieste la ultimul etaj Muzeul Operei in care sunt expuse documente, fotografii, costume ilustrand dezvoltarea acestui gen artistic in Romania. In fata cladirii se afla statuia marelui muzician George Enescu, o sculptura in bronz de Ion Jalea.

Pe locul actualului parc pe vremea lui Alexandru Ipsilanti se gasea o mare balta, numita balta lui Dura negutatorul. Numele actual l-a capatat de la mai marele peste cismele (cismigiu) care isi avea casa in apropiere. In 1847 sub indrumarea peisagistului vienez Carl F.W.Meyer au inceput lucrarile de amenajare, iar in anul 1854 a avut loc inaugurarea oficiala. Gradina impresioneaza si astazi prin aranjamentele florale, colectia deosebita de material dendrologic, aici gasindu-se unele exemplare declarate arbori ocrotiti. Cismigiul nu este niciodata pustiu, vara fiind cautat pentru racoare, vegetatie si lacul sau intesat cu barci si care iarna devine un patinoar natural.

Cladirea Cercului Militar National a fost construita in anul 1912 dupa planurile arhitectilor D. Maimarolu, V. Stefanescu si E. Doneaud, fiind tributara stilului neoclasic francez. Are interioare somptuoase care au gazduit de-a lungul timpului baluri, reuniuni si, in zilele noastre, expozitii de pictura, sculptura lansari de carte, etc.
Desi locul acesta are o istorie interesanta putina lume o cunoaste. Primul indiciu este fantana din fata Cercului Militar National care se numeste Sarindar, dupa numele bisericii ctitorita probabil de Matei Basarab, mult mai tarziu, pe la sfarsitul secolului XVIII-lea era vestita pentru icoana Fecioarei, facatoare de minuni. Reconstruita de mai multe ori, biserica a fost afectata grav de cutremurul de la 1838, ruinandu-se apoi incet, incet.

CEC-ul ca institutie a fost infiintat in anul 1864 printr-o lege initiata de catre Alexandru Ioan Cuza. La inceput a functionat in diverse imobile, dupa care in anul 1875 s-a inceput construirea unui sediu propriu. Pe locul in care se afla azi CEC-ul se gasea atunci biserica Sf. Ioan cel Mare care a fost demolata pentru a face loc primei constructii. CEC-ul se dezvolta rapid astfel incat vechiul sediu devine neincapator, astfel se hotareste demolarea vechiului sediu si pe acelasi loc s-a inceput constructia actualului sediu, dupa planurile arhitectului francez Paul Gottereau.
Inceputul lucrarilor a fost marcat printr-o ceremonie care a avut loc la 8 iunie 1897 printre participanti numarandu-se familia regala, membri ai guvernului, membri din consiliul de administratie CEC, arh. Paul Gottereau. Constructia a fost terminata in anul 1900 si de atunci CEC-ul a functionat in aceasta cladire fara a se face alte modificari notabile.

Ascunsa printre cladiri mai inalte, biserica Stavropoleos se afla in spatele fostului Palat al Postelor (actualul Muzeu National de Istorie). Biserica mica si foarte frumoasa, a fost construita de un calugar grec pripasit pe meleagurile noastre, pe nume Ioanichie. Este un lacas cu cele mai reprezentative si excelente influente ale artei brincovenesti tirzii. Coloanele de piatra, piedestalele, capitelurile, pridvorul cu balustrada incinta ochiul prin mestesugul sculpturilor cu motive vegetale sau animale.
Cutremurele de-a lungul anilor, dar mai ales "cel mare" din 1802 si apoi cel din 1838 ii provoaca mari stricaciuni, darimindu-i chiar turla de deasupra naosului. Restaurarea incepe abia pe la 1900, sub conducerea arhitectului Ion Mincu, el lucrind cu sarg pina in anul mortii sale 1912; finalizarea lucrarii o face un elev de-al sau arh. Alexandru Zagoritz.

Hanul lu Manuc

În vechiul târg al Bucurestilor, începând de pe la 1700, au existat câteva zeci de hanuri, unul mai pitoresc decât altul, ce au cunoscut o adevarata epoca de glorie, timp de aproape doua veacuri. Dupa originea ori starea sociala a ctitorului si dupa specificul acestor asezaminte comerciale, hanurile bucurestene de altadata au fost numite "domnesti", "mânastiresti" sau "bisericesti", "boieresti" si "negutatoresti", desi toate aveau aceeasi menire economica, în cuprinsul vechiului târg. În cea din urma categorie istoricii au asezat si "Hanul lui Manuc", de departe una dintre cele mai faimoase constructii de acest gen din Valahia, nu numai datorita dimensiunilor sale impunatoare, ci si prin figura ctitorului sau, legendarul "Manuc Bey". Iata, pe scurt, povestea controversatului personaj istoric si a hanului care îi poarta numele pâna în ziua de astazi.
Omul si epoca
Pe numele sau întreg Manuc Mirzaian, armeanul se tragea dintr-un neam de negustori foarte bogati, originari din regiunea Araratului, dar stabiliti la sud de Dunare, în cetatea Rusciuk, pe la jumatatea secolului al XVII-lea. Moartea timpurie a tatalui sau l-a facut pe Manuc sa ia în propriile mâini afacerile de familie, înca de la o vârsta tânara, dovedindu-se, asemenea majoritatii armenilor, foarte înzestrat pentru asa ceva.

Portretul pe care George Potra i-l face acestui personaj - în remarcabila carte "Istoricul Hanurilor Bucurestene", pe care am folosit-o si noi ca sursa de documentare pentru evocarea de fata - ramâne memorabil. "A fost înzestrat de natura cu calitati exceptionale. Era un barbat frumos si impunator, foarte inteligent si cult, dovada ca vorbea 12 limbi la perfectie. Era întotdeauna elegant si distins, fin psiholog si adânc cunoscator de oameni, siret si abil, în acelasi timp, marinimos si larg la suflet, dar stia sa fie, deopotriva, curtenitor si voluntar, ba chiar energic, în functie de orice situatie. Marea sa calitate era aceea de a vedea sfârsitul lucrurilor mai înainte ca acesta sa se produca, astfel încât stia întotdeauna ce trebuie sa faca. I-a placut sa fie bogat si a reusit sa aiba o avere imensa, în bani si proprietati".
Însa Manuc a fost, pentru acea epoca, o personalitate misterioasa si paradoxala. Se spune despre el ca era francmason si "agent dublu", adica facea spionaj atât pentru Imperiul Otoman, cât si pentru cel tarist. A fost ridicat la rangul de "dragoman" (un fel de prefect) si "bey de Moldova" (adica print) chiar de sultan, prin firman dat de Înalta Poarta, iar tarul Alexandru I i-a conferit titlul de "cavaler al Ordinului Sfântul Vladimir". Pe lânga aceste onoruri, avea inclusiv titulatura de "prim negustor si vistier al regiunii Rusciuk". În 1808, Manuc tradeaza cauza turceasca si se refugiaza la Bucuresti, punându-se sub protectia armatelor ruse, cu toate ca va continua sa arbitreze, din culise, conflictul dintre cele doua mari puteri. Turcii l-au acuzat ca a fugit cu câteva milioane de galbeni din vistieria Rusciukului si au cerut tarului, în repetate rânduri, extradarea sa.

Din aceste motive, dar si din ratiuni negustoresti, Manuc nu a zabovit foarte mult în capitala Tarii Românesti, lasându-si numeroasele afaceri pe mâinile unor oameni de încredere. El s-a mutat, pentru o scurta perioada, la Sibiu, dupa care s-a stabilit, împreuna cu întreaga familie, la Chisinau, în Basarabia, unde a cumparat mosia Hancesti, cu 300.000 de "lei-aur". Moartea sa prematura ramâne o enigma în jurul careia s-au tesut tot felul de legende. Dupa unii, ar fi fost otravit de un spion turc infiltrat în anturajul sau (fapt de care se temea însusi Manuc, dovada ca a încercat sa-si piarda urma), dupa altii, sfârsitul zilelor s-ar fi datorat unui accident de calarie. Cert este ca, la 20 iunie 1817, în vârsta de numai 48 de ani, Manuc Mirzaian înceta din viata, la fel de misterios precum traise, iar trupul lui era îngropat în curtea Bisericii Armenesti din Chisinau, unde ramasitele sale pamântesti se gasesc pâna în zilele noastre. În urma paradoxalului personaj ramâneau o tânara sotie vaduva, frumoasa Mariam, si sase copii minori, care nu vor sti sa administreze imensa avere mostenita de la defunct.

Scurta istorie a hanului
În 1806, cu doi ani înainte de controversata fuga a lui Manuc peste Dunare, izbucnise razboiul ruso-turc, de pe urma caruia agentul dublu avea sa faca o adevarata avere, uzând de mijloace nu tocmai ortodoxe. Folosindu-se de instinctul sau infailibil, armeanul a simtit nevoia sa-si largeasca sfera afacerilor si în Tara Româneasca, tocmai pentru a preveni orice eveniment neasteptat. În a doua jumatate a anului mentionat, Manuc începe construirea faimosului han, dupa ce cumparase pe bani grei partea de teren aferenta constructiei, în suprafata de aproape un hectar, care facuse parte altadata din Curtea Domneasca de la Bucuresti.

Dupa primii doi ani de conflict militar ruso-turc, rastimp în care armatele tariste se instalasera în capitala Tarii Românesti, monumentala cladire este încheiata si - dupa unii istorici, deloc întâmplator! - Manuc se refugiaza peste Dunare, cu întreaga familie si o avere colosala, ale carei dimensiuni reale au ramas necunoscute. Tot în toamna acelui memorabil an 1808, "bey"-ul francmason face inaugurarea hanului, ce s-a dovedit ulterior o afacere de mare succes. Din 1808 si pâna la semnarea Pacii de la Bucuresti, în 1812, între armatele ruse si cele turcesti (an în care negustorul armean se muta definitiv la Chisinau, dovedind ca nimic n-a fost întâmplator în viata sa, caci tocmai atunci Basarabia devenea provincie ruseasca!), "Hanul lui Manuc", cum era denumit deja, a fost ocupat aproape în întregime de ofiteri taristi si nenumarate delegatii de consilieri sau ambasadori otomani, ce duceau nesfârstite negocieri pentru semnarea tratatului. Fiecare dintre acestia îi plateau proprietarului 40 de "lei-aur", pe zi, pentru cazare si masa... De altfel - pentru a avea o oarecare masura a proportiilor acestei afaceri - din diferite înscrisuri ale epocii, pastrate pâna în ziua de azi în arhive, reiese ca, în perioada de maxima înflorire, care a mai durat câtva timp si dupa moartea lui Manuc, beneficiile anuale ale hanului se cifrau în jurul unei sume medii de peste 130.000 de galbeni "negauriti si cu marginile neîndoite", ceea ce reprezenta un venit foarte mare.

Cutremurul din 1838, care a dus la darâmarea Turnului Coltei din Bucuresti, a pricinuit si "Hanului Manuc" serioase daune, motiv pentru care fiul cel mare al ctitorului, ramas în Basarabia, ce administra hanul prin intermediul unui epitrop, s-a hotarât sa vânda proprietatea mostenita, fapt întâmplat abia în 1842. Pâna târziu, dupa revolutiile burgheze de la 1848, Hanul lui Manuc a ramas, daca ne putem permite sa folosim un termen consacrat în zilele noastre, un veritabil centru comercial care si-a schimbat de mai multe ori proprietarii, fie prin vânzare, fie prin "luare în arenda". La 1862, când noul proprietar devine negustorul Lambru Vasilescu, hanul cunoaste o renovare lunga si costisitoare. Din aceeasi perioada, premergatoare Razboiului de Independenta, începuse moda "otelurilor" frantuzesti. Asa se face ca, la redeschiderea sa, abia în 1874, hanul se numea "Marele Hotel Dacia" si îsi va pastra aceasta denumire pâna dupa cel de-al doilea razboi mondial, când autoritatile comuniste îl vor nationaliza.

Schimbarea epocilor, schimbarea mâncarurilor...
Panorama virtuala a Hanului Manuc Daca ne întoarcem în timp, pe lungul fir al amintirilor si evocarilor despre vechiul han, descoperim ca, în acord cu fiecare perioada istorica, s-au schimbat atât vestimenattia, cât si obiceiurile culinare ale celor care au însufletit viata de doua veacuri a marelui han din capitala. Singura, structura arhitectonica a monumentalei constructii a ramas aproape nemodificata, cu doar câteva rare deosebiri.

La sfârsitul epocii fanariote, în subsolul hanului se gaseau 15 pivnite boltite si câteva magazii. Aici se depozitau vinurile si rachiul, împreuna cu butoaiele de braga, alaturi de provizii alimentare, saci cu grâne sau cafea, lemnele pentru încalzit, baloturi de fân pentru cai si budanele de pacura pentru iluminat. La parter se aflau, pe latura exterioara, 23 de pravalii ce functionau dupa principiul foarte actual al închirierii spatiilor comerciale, 2 saloane mari pentru ocazii, în care, de obicei, serveau prânzul calatorii mai modesti, cazati peste noapte, plus 16 camere de servitori si bucatari, 4 odai comune pentru îngrijitorii de cai si un tunel (ce gazduieste astazi crama hanului!) în care încapeau peste 500 de persoane, pentru cazurile de forta majora ale vreunui asediu, caci în Bucurestii acelor vremuri mai existau înca bande de razvratiti sau contrabandisti înarmati. În fine, la etaj, pe "doua caturi" se aflau 107 odai pentru oaspeti, cel mai ades negustori înstariti de prin toata Peninsula Balcanica sau calatori straini, aflati în trecere prin Tara Româneasca, plus "Sala Domneasca", în care se organizau numai banchete de gala, si un "chiosc cu veranda", ce avea vedere spre Dâmbovita, astazi disparut.

În mijlocul curtii, pavata cu piatra de râu, fusesera amenajate o cafenea si o bodega, cu toate dependintele lor, pe lânga o gradina cu fântâna arteziana, prima de acest fel din Bucuresti. Se servea "cafea la filigean", braga "în cani de tabla" sau vin în carafe de pamânt. Berea nu era cunoscuta aici, iar sampania si coniacul erau rezervate pentru cei de la etaj. Deseori, consumatorii purtau salvari si turbane, dupa moda orientala. La mare pret era "potrocul de gaina", friptura de miel si zaharicalele. Între doua feluri, se mai tragea câte un fum din narghileaua aflata la piciorul mesei. Pravaliile vindeau, pe lânga "postavuri" sau "ghiuluri", halvita, halva, sarailii si "vata pe bat". Când a sosit perioada "bonjurista" au aparut redingotele cu melon, trabucurile, ceaiul verde, mititeii si patricienii, salata de "boeuf" si purcelul de lapte la tava. În vremea când Hanul lui Manuc si-a schimbat numele în "Marele Hotel Dacia", aparuse deja, la bodega din curte, berea la halba, adusa în România de Regele Carol I. În "Sala Domneasca" aveau loc baluri mascate si serate mondene, la care se serveau platouri cu peste sau cu felii de friptura rece de mistret, însotite, fiecare în parte, de vin alb sec si vin negru. Pâna târziu, dupa primul razboi mondial, în aceeasi sala au fost organizate spectacole de teatru pentru protipendada, în timpul carora se ofereau piscoturi cu sampanie, sau întruniri politice cu public, la care "cafeaua Marghiloman" era oferita gratuit de organizatori.

Asa cum spuneam si la începutul acestui capitol, fiecare schimbare de epoca a atras dupa sine, în mod firesc, o noua vestimentatie si noi obiceiuri culinare. Dar în întreaga sa istorie, de doua sute de ani, indiferent ce denumire a purtat, Hanul lui Manuc a ramas nemiscat, la doi pasi de "kilometrul zero" al Bucurestilor, pe locul în care l-a construit legendarul sau ctitor, ca un simbol al faptului ca ne aflam cu adevarat la Portile Orientului

Astazi, Hanul Manuc este un complex: hotel, restaurant si terasa, sub denumirea terasa Hanul Manuc.
P.S.Mergeti sa admirati cladirea care are potential, privelistea, dar nu sa mancati daca nu cumva vreti sa va aduceti aminte de vremurile dinainte de '89.

Cetatea BUCURESTI sau CURTEA VECHE

In hrisovul dat la 20 septembrie 1459 de catre Vlad Tepes. domnul Tarii Romanesti, orasul Bucuresti este pomenit pentru prima data cu numele de "Cetatea Bucuresti", desi orasul este mult mai vechi decat data mentionata.

Inca din 13 iunie 1458, voievodul Vlad Tepes se adresa de langa apa Dambovitei (iuxta fluvium aque Domboviche) brasovenilor, fara a preciza existenta vreunei cetati, pe cand doi ani mai tarziu, in 1460, el scrie din "castrul de langa raul Dambovita". Astfel, izvoarele documentare intaresc ipoteza referitoare la ridicarea cetatii Bucuresti in cursul anilor 1458-1459.

Atestarea este cuprinsa in hrisovul acordat de Vlad Tepes lui Andrei, Iova si Drag cu ocazia intaririi obcinelor acestora de la Ponor (Oltenia) si a scutirii lor de obligatiile fata de domnie: vama oilor, a porcilor, albinaritul, galetarit, vinarici, dijme, cositul fanului, posade, podvoade si caraturi. In textul documentului asternut pe pergament in limba slava, in redactie medio-bulgara, limba oficiala a cancelariei Tarii Romanesti, se mentioneaza ca s-a "scris in septembrie 20 in cetatea Bucuresti, in anul 6968" (1459), semnalandu-se astfel indiscutabil existenta la acea data a Bucurestilor.
Incercarile unor istorici de a sustine ridicarea cetatii Bucuresti in secolul al XIV-lea, pe baza informatiilor referitoare la evenimentele din toamna anului 1368, cand ostile maghiare conduse de Nicolae Lackfy au fost zdrobite de Dragomir, parcalabul cetatii Dambovita, nu-si gasesc temeinicie, nici arheologic si nici documentar.

Acelasi lucru se poate spune si despre incercarea de a identifica Bucurestii cu "Castrum Dombovichia", unde in 1397 a fost asediat si prins de catre Stibor, voievodul Transilvaniei, Vlad dusmanul lui Mircea cel Batran si aliat al politicii turcesti. In acest sens, informatiile referitoare la vama Dambovita, ce functiona inca din secolul al XIV-lea in cetatea cu acelasi nume, sunt incontestabile, dovedind ca aceasta se afla intre Rucar si Targoviste si nu pe teritoriul de azi al Capitalei.

Construirea cetatii la Bucuresti, precum si prezenta voievodului si a curtii sale, la inceput temporara, au constituit importante conditii de continua crestere a rolului economic, politic si militar ale Bucurestilor. Transformarea Bucurestilor in scaun domnesc, inaugurata de domnitorul Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Tepes, s-a dovedit a fi o necesitate a acestui voievod supus turcilor pentru a fi cat mai aproape de raialele de la Dunare. Cel mai vechi document cunoscut pana in prezent, in care Bucurestii apar ca resedinta domneasca, dateaza din 14 octombrie 1465, fiind emis de Radu cel Frumos in "cetatea de scaun Bucuresti", desi orasul a fost probabil locuit de acelasi voievod chiar din noiembrie 1462. In acest sens, este de mentionat ca in timp ce de la Radu cel Frumos se cunosc 16 documente emise in Bucuresti, nu se stie nici unul dat la Targoviste, un alt oras de scaun domnesc.

Printre primii care si-au dat seama ca Bucurestiul are nevoie de o probare a intemeierii sale a fost locotenent -colonelul Dimitrie Papazoglu. Acesta a scris, la 1891, lucrarea "Istoria fondarei orasului Bucuresti – capitala Regatului Roman – de la 1330 pana la 1850 – culeasa dupa mai multi scriitori vechi". Lucrarea a fost reeditata de curand.

Legenda dupa care numele orasului Bucuresti vine de la ciobanul Bucur, care ar fi construit si biserica Sf. Tanasie (Atanasie), pe care o combate D. Papazoglu, se intalneste inca de la 1761, intr-un manuscris al misionarului catolic Blasius Kleiner, dedicat Tarii Romanesti, Banatului si Transilvaniei.

Pe teritoriul Bucurestilor voievodul Vlad Tepes ridica, deci, in primul deceniu al celei de-a doua jumatati a secolului al XV-lea, un punct fortificat numit fie "Cetatea Bucuresti", dupa asezarea din apropiere- fie "Cetatea Dambovita", denumire intalnita mai mult in izvoarele externe, fapt care dovedeste ca intaritura se afla in vecinatatea raului omonim.

Istoriceste vorbind, nucleul orasului Bucuresti se afla in zona Curtii Domnesti sau a Curtii Vechi. Era asezat pe un mic promontoriu aparat de raul Dambovita, de Bucurestioara, de lacul de pe locul unde se afla acum Spitalul Coltea si viroagele care se profilau atunci pe terenul din spatele Muzeului National de Istorie a Romaniei. Toate aceste forme si accidente de teren azi au disparut: Bucurestioara a fost astupata, lacul de la Coltea a secat, viroagele s-au nivelat si peste nivelare s-au inaltat zidiri noi.

Cetatea Bucurestilor a fost construita la mijlocul secolului al XV-lea in conditiile pregatirii planului de ridicare antiotomana preconizata de Vlad Tepes. Arheologii au scos la iveala pretioase marturii din acea vreme. Intre altele, se pot vedea zidurile din bolovani de rau si caramida din partile de nord si de est ale complexului de la Curtea Veche, inaltate in aceasta etapa. Specialistii demonstreaza ca acest castel, cu o suprafata de peste 900 metri patrati, avea un parter mult inaltat deasupra unor pivnite, a unor hrube foarte incapatoare. De asemenea, sapaturile arheologice au fixat dimensiunile si forma patrata a curtii interioare ce acoperea o suprafata de peste 100 metri patrati.

Constructia ridicata din porunca lui Draculea sufera de-a lungul vremii modificari esentiale. Asa bunaoara, domnitorul Mircea Ciobanul transforma vechea cetate intr-un palat cu pivnite vaste, poruncind si ridicarea bisericii domnesti a carei tarnosire se va face cativa ani mai tarziu, in vremea fiului sau Petru Cel Tanar, atribuindu-se hramul Bunavestire.

Noua curte domneasca, ajunsa acum la o suprafata de 25.000 mp n-a fost scutita de vicisitudini, ceea ce il face pe Matei Basarab sa porunceasca reconstruirea ei dupa 1670.

Alti domnitori - Grigore Ghica, Gheorghe Duca si Serban Cantacuzino - intreprind si ei lucrari de amenajare si infrumusetare a Curtii Domnesti, dar stralucirea i-a fost data de domnitorii Constantin Brancoveanu si Stefan Cantacuzino (1714-1716).

In vremea acestora, palatul domnesc a fost impodobit cu coloane de piatra, cu scara de marmura si picturi, fiind inconjurat de gradini frumoase si ingrijite care au starnit admiratia calatorilor straini pe aceste meleaguri.

Mai multe incendii, cutremure ca si jafurile din timpul ocupatiilor straine la care s-a adaugat lipsa de interes a unor domnitori au facut ca palatul domnesc sa se degradeze din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea.

In aceasta situatie, domnitorul Alexandru Ipsilanti hotaraste ridicarea unei noi curti domnesti pe dealul Spirii, in apropierea Manastirii Mihai Voda, iar nu peste mult timpin 1798, domnitorul Constantin Hangerli porunceste parcelarea ei si scoaterea la mezat, transformarile edilitare acoperind in intregime urmele vechii resedinte voievodale.

Scoase la lumina intre 1967-1972 de sapaturile arheologice, vestigiile se pastreaza ca monument in aer liber conservand elemente tehnice de constructie incepand din secolul al XIV-lea pana in secolul al XIX-lea, fragmente ale sistemului de alimentare cu apa, baia turceasca a palatului, decoratiuni arhitectonice exterioare, geometria interioara initiala, picturi murale.

Din anul 1862 dupa unirea celor doua principate, orasul Bucuresti devine capitala Romaniei. Orasul s-a dezvoltat continuu. In prezent este cel mai important centru politico-administrativ si cel mai puternic centru industrial al tarii. De asemenea, in Bucuresti se afla cele mai inalte institutii de cultura, numeroase licee si scoli generale, precum si numeroase monumente de mare valoare istorica si artistica.

CATEDRALA PATRIARHALA

Construirea bisericii Patriarhiei o incepe voievodul Constantin Serban Basarab in anul 1656, dar va fi terminata mult mai tirziu de un urmas al sau, Radu Leon, abia in 1668 si poarta hramul "Sf. Imparati Constantin si Elena". Dupa acest an, voievodul o ridica la rangul de Mitropolie a tarii, iar colinei pe care este amplasata bucurestenii ii vor spune Dealul Mitropoliei. Din asezamintele minastiresti ridicate odata cu biserica, n-a mai ramas decit o frumoasa si impunatoare clopotnita, zidita de Constantin Brincoveanu la inceputul domniei sale, in anul 1698.

Mitropolia fiind o copie mai mare a bisericii lui Neagoe Basarab de la Curtea de Arges, are o nota de simplitate, robustete, echilibru. Arcadele coloanelor fatadei se sprijina pe un briu gros de piatra ce armonizeaza placut cu cele oarbe laterale; deasupra, turlele nu prea inalte dau aer impozant salasului de rugaciune. Din vechea pictura a bisericii, a ramas doar cea de deasupra usii de intrare, pe cind cea din interior de data recenta, reprezinta figurile celor ce au ctitorit lacasul sau care au cotribuit la refacerea,imbunatatirea lui.

Bunul cel mai de pret al Mitropoliei este racla de argint a Sf.Dimitrie Basarabov in care odihnesc moastele acestuia, sfint mult iubit de oameni care in semn de cinstire l-au ales protectorul orasului.

PALATUL PARLAMENTULUI SAU CASA POPORULUI

Casa Poporului s-a construit pe fostul Dealul Spirii (numele unui renumit doctor din zona) dupa anii `80, cind a inceput "urbanizarea " intregului cartier, la "indicatiile ctitorului de geniu". Ridicata pe o colina artificiala ,Casa Poporului are o inaltime de 84m, (cuprinde 12 etaje) are o nota dominanta, impunatoare, iar cu suprafata sa de 330.000 de metri patrati, devine a doua cladire din lume dupa Pentagon. Aici a dorit Ceausescu sa fie resedinta presidentiei,a comitetului central al partidului comunist si al unor ministere. In forma de piramida fara virf (au fost probate citeva cupole, idee la care s-a renuntat) palatul cuprinde vaste holuri, coridoare lungi,nenumarate sali imense, iar cea mai mare se numeste Sala Unirii, cu o inaltime de 16 m si o suprafata de 2200 metrii patrati, aici aflandu-se cel mai mare candelabru din palat, cu o greutate de trei tone si 7000 de becuri.

Dictatorul n-a precupetit nimic, interioarele fiind de un lux iesit din comun: scari imense de marmura, tavane cu dantelarii de ornamente, mozaicuri in culori deosebite, usi bogat sculptate, siruri intregi de candelabre si lampi din cristal, covoare executate pe comenzi speciale, mobila pe masura acestor frumuseti si multe altele.

La Revolutie erau terminate numai citeva incaperi si exteriorul, dupa aceasta data au continuat lucrarile pina in 1997, cind devine Palatul Parlamentului.

Casa Poporului / Palatul Parlamentului In fata lui se deschide Piata Constitutiei (serveste ca loc de desfasurare pentru spectacole, defilari, sarbatoriri) din care porneste apoi bulevardul Unirii (fost Victoria Socialismului), pe care Ceausescu l-a dorit mai lat decit Champs Elysees. Intreaga artera este presarata cu fintini mai mari sau mai mici, bogat ornamentate in piatra si al caror nivel estetic a atras numeroase controverse.

ARCUL DE TRIUMF

Arcul de triumf a fost inaltat in anul 1922 din lemn si stuc, in cinstea proclamarii Unirii, dupa izbinda armatelor romane in primul razboi mondial, arc ce va fi inlocuit cu unul de piatra, opera arhitectului Petre Antonescu, intre anii 1935-1936.

Fatada sudica este frumos impodobita cu doua medalioane in bronz, ce infatiseaza chipurile regelui Ferdinand si al reginei Maria, care le inlocuiesc pe cele originale, distruse de regimul comunist, dupa anii `80. In locul lor au fost aplicate doua mari flori de piatra, care au fost date jos, dupa 1989, iar chipurile regale si-au reluat locul.

Deasupra fiecarui medalion se afla cite o Victorie in relief, opere ale sculptorilor C. Baraski si M. Constantinescu. Pe fatada nordica, alte doua medalioane au sculptate chipurile Barbatia si Credinta. Barbatia infatiseaza un razboinic cu sabie, lucrare a lui I. Jalea, iar Credinta pe cea a unui tinar cu o cruce, autor C. Baraski. Victoriile de deasupra lor sint executate de sculptorii D. Onofrei si C. Medrea.
Pe pietrele de bolta ale Arcului de Triumf sint inscrise bataliilor razboiului (Marasesti, Oituz, samd), iar pe fatadele laterale sint inscrise proclamatiile regelui Ferdinand catre popor cind tara a intrat in razboi si cea de la Alba Iulia cu prilejul incoronarii.

Muzeul Satului "Dimitrie Gusti"

[photo]9951300[/photo]

In primavara anului 1936 ia fiinta Muzeul Satului Romanesc, creatie colectiva a Scolii Sociologice Romane, infiintata si condusa de profesorul Dimitrie Gusti. Cel care s-a gindit prima oara la constituirea unei colectii de arta populara, a tipurilor de gospodarii taranesti si-a prezentarii lor in expozitii, a fost scriitorul Al. Odobescu cu mult timp in urma.
[photo]9951342[/photo]

Pe ulita cu biserica La deschiderea sa, muzeul cuprindea o suprafata de 5 ha si doar 30 de case taranesti, caracteristice diferitelor zone din tara. La amplasarea lor, au luat parte oameni de cultura, specialisti, 1100 de muncitori de diferite meserii si 130 de mesteri populari din satele locuintelor selectate. De-a lungul anilor, suprafata muzeului a crescut pina la circa 15 ha, iar numarul de constructii amplasate depaseste cifra de 300;din acestea peste 4 ha sint dotate cu tot necesarul unei gospodarii taranesti (ateliere, constructii anexe, biserici, etc).

O bisericuta In anul 1977 a capatat denumirea de Muzeul Satului si de Arta Populara prin contopirea cu Muzeul de Arta Populara. Dupa Revolutie, in luna martie a anului 1990, s-au divizat din nou, primul devenind Muzeul Satului, iar al doilea Muzeul Taranului Roman. Asezat pe o latura a parcului Herastrau in paralel cu soseaua Kiseleff, Muzeul Satului prin marimea sa, devine cel mai mare muzeu in aer liber din Europa, ce atrage prin frumusete numerosi turisti straini, dar si bucuresteni dornici de plimbare.

Banii n-aduc fericirea, dar o pot cumpara!

poker_player_mihai — Tue, 23 Jun 2009 09:08:19 UT

Relatia dintre bani si fericire este una dintre cele mai interesante, mai complicate si mai sensibile din cate exista pe lume, si, totodata, un subiect intors pe toate fetele de psihologi. Dupa ani si ani de cercetari complicate, pana si ei au ajuns la concluzia ca nu poate fi negat nicicum impactul starii noastre materiale asupra fericirii de care "dispunem". Si, ce sa vezi?

Cu cat suntem mai saraci, cu atat suntem mai afectati. Asa ca am putea nuanta si spune ca "banii nu aduc fericirea" doar in cazul in care ai de toate. In schimb, cu cat iti lipsesc mai multe, cu atat iti poti cumpara cu banii jos cateva "portii de satisfactie". Cel putin asa sustine Gretchen Rubin, autoare a trei carti si absolventa a Yale Law School, care pregateste pentru acest an un al patrulea volum, dedicat fericirii si intitulat "Happiness Project".

Sa spunem ca dispui de o suma mare de bani, primita pe neasteptate. Cum iti poti "cumpara" cu ea fericirea? Prima optiune ar fi sa achizitionezi obiecte noi si costisitoare, la care nici macar nu ai fi putut sa visezi pana acum. O plasma, o noua masina sau chiar o noua locuinta.

Cine poate spune cu mana pe inima ca nu vei fi mai fericit? Si relatiile cu familia si prietenii vor putea fi mult imbunatatite, daca dispui de bani. Studiile arata ca unul dintre cele mai importante elemente care caracterizeaza starea de multumire si implinire in viata este legat de relatiile sociale.

Ai vrut sa-ti vizitezi familia in celalalt capat al tarii si nu ai putut. Ai vrut sa participi la reuniunea organizata la 5 ani de la terminarea facultatii si nu ti-ai permis. Vrei sa cumperi cadourile de Craciun cerute de copilul tau, dar nu ai suma necesara. Iata doar cateva exemple care arata ca banii pot "cumpara" in unele situatii macar putina fericire.

Banii mai pot pune capat si unor conflicte in familie. Cand? Atunci cand sotul ii reproseaza sotiei frante de oboseala ca geamurile de la balcon sunt murdare, iar sotia ii da replica, certandu-l, ca nu a batut covorul de luni bune de zile. Cum ar fi sa dispui de suma necesara pentru a plati aceste servicii unei alte persoane, care sa faca treburile in timp ce cuplul iese in parc cu copiii?

Hai sa ne gandim putin si la dramul de fericire legat de aspectul nostru fizic. Sigur, mersul pe jos intretine sanatatea si e gratis. Dar cum ar fi sa iti poti permite un abonament la o sala sau macar o bicicleta medicinala si cateva gantere? Ai fi mai fericit cand cei din jur te vor complimenta pentru modul in care arati?

Micile placeri si hobby-uri pot fi si ele costisitoare, iar daca nu ti le poti satisface nici macar din cand in cand atunci nu vei putea spune ca esti cu adevarat fericit. Cate jocuri de carti poti sa joci intre cei patru pereti ai camerei astfel incat sa suplinesti lipsa unei partide de pescuit pe cinste sau a unei excursii pe munte?

Dupa cum transmite ziare.com, un alt aspect extrem de important pentru fiecare dintre noi este starea de sanatate. Si aici banii fac uneori diferenta intre fericire si nefericire, iar in situatii extreme intre viata si moarte. Poti fi fericit daca nu iti poti permite financiar sa iti alimentezi copiii asa cum trebuie sau sa te operezi la cel mai bun medic pe care il cunosti?

Si, in final, iti poti "cumpara" fericirea facandu-i fericiti pe cei din jur. Cine nu cunoaste bucuria pe care o resimte oricare dintre noi atunci ca face, la randul lui, un cadou, o surpriza sau da o mana de ajutor unei cunostinte aflate in impas financiar? Sunt doar cateva situatii in care, ne place sau nu, banii conteaza si ne fac mai fericiti. Sigur, multi vor spune ca denaturam sensul expresiei, miezul ei de adevar. Ca expresia "banii nu aduc fericirea" se refera la intelesuri mai profunde, legate de sentimente sau de realizari in viata.

Cu siguranta insa ca vocea lor va fi acoperita de cei care isi vor arata convingerea ca, in ziua de azi, banii pot cumpara orice, nu numai fericirea, ci si iubirea, statutul social sau constiinta cuiva. Si exemplele sunt nenumarate si binecunoscute, de la casatoriile care frizeaza ridicolul, pana la diplomele de doctorat semnate la restaurant sau la analizele politice tot mai rupte de realitate care umplu ecranele televizoarelor.

Vizita in casa furnicilor :)

poker_player_mihai — Sun, 21 Jun 2009 12:42:20 UT

[photo]9917636[/photo]
Pentru a vedea cum arata in interior un musuroi de furnici aceasta echipa de cercetatori a turnat ciment timp de trei zile intr-un musuroi abandonat, pana ce 10 tone de ciment au disparut in galeriile de sub pamant. Dupa o luna au inceput sapaturile.
A fost nevoie de saptamani intregi pentru a scoate la lumina orasul secret al furnicilor. Cu ajutorul excavatoarelor, cercetatorii au dat la o parte tone de pamant, in cele din urma incepand sa vada structura orasului.
Ce au descoperit este impresionant: exista autostrazi subterane care leaga camerele principale, si din strazile principale pornesc bifurcatii de stradute periferice.
Tunelurile sunt astfel proiectate incat sa asigure o ventilatie buna si sa ofere cea mai scurta cale de transport.
Totul arata de parca ar fi fost proiectat de catre un arhitect. Insa acest oras colosal a fost creat din munca intregii comunitati de furnici, un organism extrem de bine instruit si disciplinat.
Structura acopera 50 de metri patrati si este adanca de 8 metri.
Pentru construirea ei colonia a mutat 40 de tone de pamant, fiecare incarcatura pe care o cara furnica fiind de patru ori mai grea decat ea.
Daca facem echivalentul in cazul oamenilor, ar insemna sa caram o greutate de patru ori mai grea decat noi pe o distanta de 1 kilometru pana la suprafata. Construirea unui musuroi este echivalentul construirii Marelui zid chinezesc. Astfel, fiecare musuroi in parte este o mica minune a lumii.

6 sfaturi alimentare care ne ajuta sa ne simtim bine

poker_player_mihai — Tue, 09 Jun 2009 09:55:48 UT

6 sfaturi alimentare care ne ajuta sa ne simtim bine

Va simtiti deprimat? Va irita orice zgomot din jur si ati vrea sa rontaiti ceva pentru a va calma? Poate e timpul sa verificati cu atentie ce tipuri de alimente consumati si s-ar putea sa aveti surpriza ca de acolo va vine starea proasta de spirit. Expertii nutritionisti sustin ca, pe termen scurt sau lung, diferite alimente pot provoca stari afective pozitive sau negative. Iata cateva recomandari si prezentarea a sase tipuri de alimente care ne ajuta sa ne simtim bine:

La fiecare masa, in fiecare zi, incercati sa tineti sub control nivelul zaharului in sange, prin consumarea cu atentie a dulciurilor si produselor bogate in zaharuri. De asemenea, evitati sa suprasolicitati tractul gastrointestinal prin consumarea periodica a unor alimente ce contin fibre si faceti din cand in cand cate o cura de paine cu tarate pentru a evita constipatia sau iritarea colonului. Specialistii avertizeaza ca avem starile de spirit bune sau proaste si in functie de ceea ce mancam, pentru ca anumite tipuri de alimente influenteaza in mod direct nivelul de hormoni, cum ar fi de pilda serotonina. Alte alimente asigura o buna circulatie a sangelului si pot preveni aparitia inflamatiilor.

[photo]9777634[/photo]

Astfel, pentru a ne pastra inima sanatoasa, nutritionistii recomanda o dieta bogata in fibre si saraca in grasimi saturate. Dr Diane M. Becker, de la Centrul pentru Preventie in Sanatate din cadrul Scolii de Medicina Johns Hopkins sustine ca "un pranz cu exces de grasimi si glucide determina intotdeauna aparitia disfunctiilor diverselor organe, provocand cel mai adesea stari de deprimare si insomnie".

1. Cautati alimente bogate in vitamina B12 si acid folic

Pentru a preveni aparitia unor afectiuni ale sistemului nervos, tulburari de dispozitie sau chiar dementa senila, medicii recomanda un consum regulat de alimente bogate in acid folic si vitamina B12. Cele mai cunoscute sunt carnea de vita sau de pui, salata verde, brocolli, spanac, mazare, seminte de dovleac, peste (crap sau somon) si iaurt – declara dr Edward Reynolds, de la Institutul pentru Studiul Epilepsiei de la Colegiul King din Londra. Aceste alimente asigura scaderea prevalentei simptomelor depresive, potrivit unui studiu efectuat recent in randul barbatilor din Japonia, cei mai predispusi la aparitia unor astfel de tulburari psihice. De exemplu, la micul dejun se recomanda consumarea unui albus de ou umplut cu spanac si reducerea consumului de branzeturi grase.

2. Consumati cat mai multe fructe si legume

Fructele si legumele sunt surse importante de nutrienti si antioxidanti, care contribuie in mod direct la mentinerea starii de sanatate si a calitatii vietii. Potrivit unui studiu, se recomanda consumarea zilnica a doua fructe sau legume proaspete, care cresc cu 11% buna functionare a organismului. Dar, expertii sustin ca, cu cat consumam mai multe fructe si legume, cu atat mai sanatosi vom fi!

3. Consumati in fiecare zi alimente bogate in seleniu

Seleniul este un mineral care actioneaza in organism la fel ca un antioxidant. Ce au de-a face antioxidantii cu starea de spirit, daca ne simtim bine sau rau? Cercetari recente sugereaza ca prezenta stresului oxidativ in creier, prin acumularea de radicali liberi nocivi, este asociata cu unele cazuri de depresie in randul pacientilor in varsta. Astfel, in urma unor teste s-a constatat ca persoanele atinse de aceasta maladie si care au primit un supliment zilnic de 200 de mcg de seleniu au prezentat o ameliorare considerabila a simptomatologiei depresive. Medicii recomanda pentru persoanele de toate varstele si de ambele sexe o doza zilnica de 55 de mcg de seleniu pentru mentierea unei stari de spirit pozitive. Cele mai bune surse de seleniu sunt boabele de grau sau de orez brun, semintele de floarea-soarelui, nucile si alunele, dar si diferite soiuri de peste. Potrivit specialistilor nutritionisti, seleniul nu trebuie sa lipseasca din alimentatia bolnavilor de inima, fiind un oligoelement valoros, care regleaza nivelul tensiunii arteriale intracraniene, mentine elasticitatea tesuturilor, previne aparitia cataractei, stimuland in acelasi timp sistemul imunitar.

4. Mancati peste cel putin de doua ori pe saptamana

Mai multe cercetari efectuate recent sugereaza ca, deopotriva femeile, cat si barbatii au risc mult mai mic de a face depresie daca obisnuiesc sa consume periodic peste si in mod special somon, care este foarte bogat in acizi omega 3. De asemenea, acest tip de acizi are un rol foarte important in preventia depresiei post-partum, aparuta la femeile care au nascut – declara dr. Jay Whelan, directorul Departamentului pentru nutritie din cadrul Universitatii din Tennessee. Surse foarte bune in acizi grasi omega 3 sunt: heringul, sardinele, tonul si pastravul.

5. Luati-va doza zilnica de vitamina D

O plimbare pe strada, sub razelele soarelui, va va lumina interiorul sufletului, dar va ajuta si corpul sa sintetizeze mai usor vitamina D. Patru studii recente au ajuns la aceeasi concluzie: un nivel scazut in organism al vitaminei D este asociat cu declansarea sau agravarea a patru tulburari functionale si de dispozitie: sindromul premenstrual, tulburarea afectiva de sezon sau diverse tulburari afective nespecifice, dar mai ales episodul depresiv major. Dr Jenny K. Murphy, de la Universitatea de Medicina din Carolina de Sud sustine ca fiecare individ isi poate tine sub control starile de dispozitie cu un consum zilnic de 1.000-2.000 IU de vitamina D. Cele mai cunoscute surse naturale de vitamina D sunt pestele gras (somon, ton sau macrou), ficat de vita, branza si galbenusul de ou. Dar principalele si cele mai importante surse se gasesc intr-o alimentatie consistenta la micul dejun: cereale, paine, sucuri naturale si lapte.

6. Un cub de ciocolata, tratament natural impotriva depresiei

"Cantitati mici de ciocolata neagra pot fi un excelent stimulent fizic, prin cresterea nivelului endorfinelor, acele substante din creier care ne fac sa ne simtim bine" - declara dr Becker de la Centrul Johns Hopkins. Si nu doar atat, ciocolata neagra are un puternic efect benefic asupra circulatiei sangelui. De pilda, intr-un studiu realiat de specialistii olandezi, s--a constatat ca o treime dintre barbatii din aceasta tara care consuma un baton de ciocolata in fiecare zi au tensiunea arteriala in limite normale si un risc scazut de boli cardiovasculare. De asemenea, ciocolata mobilizeaza psihicul uman, imbunatatind nivelul de serotonina din creier. In sistemul nervos central, serotonina ocupa un rol important, fiind responsabila de anumite stari, ca de exemplu: nervozitate, apetit, somn, agresiune si temperatura corpului.

Datorita continutului sau bogat in substante cu efect psihotonic puternic, ciocolata neagra stimuleaza activitatea creierului, facilitand astfel o mai buna concentrare si rapiditate a perceperii unui fenomen, precum si o mai mare usurinta in orientarea constiintei intr-o anumita directie. Un singur baton de ciocolata amaruie contine fier, magneziu si o cantitate de flavonoide egala cu cea pe care o gasim in sase mere, iar ciocolata cu lapte contine, in plus, si calciu.

Mie imi place ciocolata neagra HEIDI cu 75% cacao. Obisnuiti-va cu acest fel de ciocolata...cu timpul veti aprecia savoarea...Mancand un patratel va satisfaceti necesitatea de dulce si nu mai simtiti nevoia sa mancati toata ciocolata asa cum se intampla in cazul ciocolatei cu lapte

Va doresc sa fiti sanatosi (-oase) !!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Dolce & Gabbana

poker_player_mihai — Wed, 03 Jun 2009 22:28:45 UT

Imperiul a aparut in 1985 cand primul produs marca D&G a aparut in concursul de talente in moda de la Milano. Publicul s-a indragostit si Dolce & Gabbana au creat prima colectie proprie in 1986. In 1992, a aparut primul lor parfum, “Light Blue” si o lume intreaga a fost bucuroasa sa-l foloseasca.

[photo]9718101[/photo] [photo]9718104[/photo]

Domenico Dolce si Stefano Gabbana si-au creat un adevarat renume datorita multitudinii de celebritati care ii adora. [photo]9718085[/photo]
Au imbracat pe Isabella Rossellini, Demi Moore, Nicole Kidman, Madonna, Monica Bellucci si Angelina Jolie.
Au fani atat la Hollywood cat si in randul populatiei din intreaga lume. Se spune ca ei le fac pe staruri sa arata ca niste staruri.
Madonna este o admiratoare asa de mare a creatilor celor doi, incat a apelat la ei pentru crearea celor 1500 de costume pentru turneul ei modial “The Girlie Show”, din 1993. La scurt timp dupa lansarea colectiei pentru copii, Dolce & Gabbana au creat si hainele si accesoriile pentru turneul european a lui Kylie Minogue din 1999.

Preocupati de crearea celor mai bune si magulitoare haine, Dolce&Gabbana s-au inspirat din stilurile boem si mediteranean. Femeia D&G poarta tocuri feminine si are mereu o imagine mediteraneana sexi, dar este la fel de sigura pe sine in haine de inspiratie masculina. Barbatul D&G ideal este atent la detalii si se poate imbraca la birou intr-un costum impecabil sau intr-un blazer cu blugi sfasiati.

Specific celor doi creatori este culoare neagra pe care nu o pierd niciodata. Hainele negre te fac sa te simti sexi si stralucitoare in acelasi timp.

Daca ai nevoie de protectie solara, D&G te poate ajuta si aici. Cei doi creatori au creat si o linie unica de ochelari de soare. De curand, ei s-au implicat si in crearea de obiecte pentru casa, astfel incat, si casa ta va arata la fel de bine ca si tine.

[photo]9718112[/photo]

Cafenele culturale in Bucuresti

poker_player_mihai — Mon, 01 Jun 2009 08:09:51 UT

Cafenele culturale in Bucuresti

1. Cafeneaua Muzeului Taranului Roman (Kiseleff 3)

Succesul Muzeului Taranului Roman, pare sa se reflecte si asupra cafenelei pe care o patroneaza: asa cum muzeul a reusit sa proiecteze asupra satului romanesc un aer cool, care-l face dezirabil pentru neohippiotii urbani, tot asa cafeneaua si terasa de la parter s-au impus printre locurile fierbinti de intalnire ale intelighentiei bucurestene. In raport cu MNAC sau Museo, aceasta cafenea are un aer mai democratic, mai putin exclusiv, ceea ce o face mai populara. In plus, evenimentele se succed continuu, alternand inteligent concerte de rock sau electro cu dezbateri si expozitii; foarte reusite au fost in aceasta vara serile dedicate comunitatilor etnice din Romania. Preturile sunt decente, iar berea se serveste la halba. Vinul e de casa, din Vrancea, iar o carafa mica de 0,5 l costa 8 lei. Mancarea este de tip slow food, cuprinzand platouri si salate – la preturi mari: 7 lei fasolea batuta, 12 salata de vinete. Platourile sunt cu produse "de la tarani", iar in zona fitelor eco, merita mentionat sucul de mere de Malancrav, de la fermele "organice" ale printului Charles din Ardeal. Ambianta este austera, simpla, cu bancute si scaune sasesti pictate, pereti.

2. Ceainaria Carturesti (Arthur Verona 13 )

Succesul librariei se reflecta si asupra ceainariei. Loc amenajat cu gust, cu mese si stinghii negre pe pereti, care fac un contrast cald cu zugraveala. Locul e tacut si prietenos, predispunand la lectura – nu putini sunt cei care se retrag din librarie cu o carte in mana. Ceaiurile costa in jur de 7-8 lei, mai ieftine decat in celelalte ceainarii bucurestene. Evenimentele au frecventa celor de la MR, cu accent pe lansari, expozitii si dezbateri. Nu se fumeaza.

[photo]9685538[/photo]

3. Cafeneaua MNAC (Izvor 2-4)

Ascensiunea acestei cafenele se leaga de dezvoltarea scenei electro si a VJ-ing-ului, precum si de primele editii Rokolectiv. Acum cativa ani era cel mai alternativ-occidental loc din Bucuresti, cu public stand intins pe jos, saci umpluti cu zapada artificiala, cateodata hamace. si acum e la fel, doar ca noutatea electro-ului s-a mai consumat. Accesul e catastrofal, neexistand mijloace de transport care sa lege zona; privelistea e superba, deschizandu-se spre zona pustie, distrusa de comunism, dinspre dinspre 13 Septembrie.

4. Museo, cafeneaua Muzeului de Geologie (Kiseleff 2)

Arata orbitor de elegant si primul lucru care iti vine in cap cand o vezi e, inevitabil, "s-au bagat bani, nu gluma". Combinatie de loc de epoca cu minimalism postmodern. Usor inhibant, mai ales cand deschizi meniul si descoperi preturile de Market 8. Mancare indiana (tine de Barka Safron, restaurantul indian). Evenimentele sunt in nota de Fratelli, se cam sparg in figuri: performance Jean Lorin Sterian, expozitie fotografii Geo. si-a deschis terasa, mare, aerisita, salbatica - taie respiratia. Inauntru nu se fumeaza.

5. Terasa La Motoare (deasupra TNB )

Fireste, "nu mai e ce-a fost" – sau e fix acelasi lucru pe care-l stim. Motoarele nu au tinut niciodata sa fie un loc elitist, din contra, au vrut sa adune cat mai multa lume. E in continuare cea mai populara terasa bucuresteana, cu aceleasi cozi insuportabile intre 22 si 00.00, cu aceeasi bere proasta si scumpa la draft (5 – 6 lei), cu aceleasi bancute de lemn fara spatar. Evenimentele sunt conexe teatrului (vara asta, festivalul de teatru alternativ Underclouds) sau proiectii de film de la CNDB. Plus concerte rock.

6. Metropolitan Caffe (Eminescu 89)

Chiar daca nu se bucura de cine stie ce succes, aceasta cafenea merita laudata pentru incercarea de a crea o cafenea realmente culturala, respirand o atmosfera de teatru. Amenajata in interiorul Teatrului Metropolis, cafeneaua are un design foarte contemporan, deloc clasic. Meniu nonalcoolic, cu cafea si ceai.

7. De Bufet (Budisteanu 10)

Terasa e in zona Pietei Victoriei, in curtea Facultatii de Arte Plastice – asadar respira aerul de familie al boemei artistice pe care o adaposteste. Pe scurt, genul fals-prietenos-urban: haine alternative extreme, hipsteri, fete zambitoare si muzica mai chill. Dupa un timp, te obisnuiesti cu falsul aer de familie – locul e frumos, intr-o curte din care nu se vede strada, iar zgomotele masinilor se aud estompat. Preturile sunt surpriza cea mai placuta a locului, 5 lei berea la 0,5 l. Din pacate, evenimentele culturale sunt foarte rare.

8. Terasa si Cafeneaua Muzeului Literaturii Romane (Dacia 12)

Este singurul lucru de (relativ) succes al Muzeului Literaturii Romane; evenimentele Muzeului sunt la fel de putin sexy ca-n trecutul comunist – si, poate doar cenaclul literar, proaspat redeschis, sa le mai scoata din cenusiu. Succesul terasei (cu iz postcomunist si mese decrepite de plastic) se datoreaza politicii de preturi, care ucid din fasa orice concurenta din zona - bere cu 3 lei la 0,5. Locul insa e foarte linistit si frumos, cu pietris pe jos si copaci inalti si batrani deasupra..

9.Atelier Café (selarilor 7)

Atelier Café e rodul unui experiment, din pacate, nereusit – incercarea de a cupla o galerie de arta cu o cafenea. Din pacate, galeria de arta nu a fost sustinuta de un brand capabil s-o sustina, din zona culturii tinere (Tiron, Nanca etc.), iar evenimentele se centreaza exclusiv asupra artelor plastice, expozitii de pictura; or, pictura are parte de o imagine mult prea retro sa mai poata fascina ca arta. De altfel, cafeneaua este mai mult goala. Preturi suportabile (5 – 10 lei cafeaua). Nu se serveste bere.

10. Diverta (Magheru 9)

Dupa Carturesti, Diverta este a doua retea de librarii care isi asociaza un local. Cafeneaua urmeaza sa fie deschisa zilele acestea, in noua locatie de pe Bulevardul Magheru, aparuta pe amplasamantul fostului magazin Eva. Spatiul fostului magazin e urias si in interiorul lui va functiona atat o librarie, cat si o cafenea. Investitia e ambitioasa, in valoare totala de doua milioane de euro.

Burberry

poker_player_mihai — Sun, 31 May 2009 09:53:40 UT

Povestea Burberry incepe in 1856, cand un anume Thomas Burberry fondeaza o noua companie, bazandu-se pe experienta acumulata ca patron al unui mic magazin de tesaturi si perdele, din Basingstoke, Hampshire. Incercand sa gaseasca materiale care sa se potriveasca modelelor imaginate, Burberry a reusit sa gaseasca materialul ideal, impermeabil si rezistent, care va fi folosit pentru majoritatea creatiilor sale. Era o adevarata revolutie in domeniu, iar succesul l-a ajutat sa isi deschida primul magazin de lux chiar in Londra.

De-a lungul istoriei firmei, in afara produselor de lux tot mai apreciate de cei care doreau creatii de calitate, compania a primit si comenzi mai putin obisnuite pentru o casa de moda de lux, cum a fost realizarea noilor uniforme pentru ofiterii britanici. Celebra sigla avea sa apara la inceputul anilor '20, fiind folosita prima data pentru un impermeabil. Ulterior sigla va fi intalnita si pe umbrele, haine, bagaje, esarfe, posete, genti, accesorii, foarte populare in special in anii '60. Spre deosebire de alte case de moda, Burberry impunea un stil foarte "britanic", elegant si luxos, care s-a bucurat de succes in special in America si pe piata asiatica, unde creatiile Burberry ajungeau sa fie vandute la preturi fabuloase. In scurt timp compania si-a deschis noi reprezentante in strainatate, totul fiind controlat de la Londra.

Angajand designeri talentati si originali, compania si-a continuat extinderea, pastrandu-si publicul tinta. In 1997 noul designer a devenit Rose Marie Bravo, care a stiut sa imbine traditia companiei cu noile tendinte, scotand pe piata modele si produse care au mentinut Burberry. Imaginea companiei a castigat enorm dupa o inspirata campanie publicitara avand-o ca personaj principal pe Kate Moss.

Burberry a devenit in cei peste 150 de ani de existenta un simbol al elegantei si rafinamentului, creatiile purtand aceasta marca fiind printre cele mai bune.
Usor de recunoscut prin modele si culori - mai ales negru si rosu - produsele Burberry sunt preferate de vedete ca Britney Spears, Justin Timberlake, Madonna, Kate Moss, ceea ce a adus a facut ca Burberry sa devina foarte trendy.

[photo]9674138[/photo]

Daca initial compania s-a lansat prin colectiile de genti si haine, recent a inceput sa vanda si accesorii, pantofi, lenjerie si chiar parfumuri.
Totul de calitate exceptionala, la un pret pe masura.

[photo]9674086[/photo]

Calvin Klein

poker_player_mihai — Sun, 31 May 2009 09:33:43 UT

ISTORIA BRAND-ULUI

[photo]9673554[/photo]

1942 - Fiul unui cuplu de imigranti maghiari de origine evrei, Calvin Klein s-a nascut in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in saracaciosul cartier Bronx din New York.
1968 - Imperiul Calvin Klein a avut ca punct de pornire un magazin de paltoane deschis in incinta hotelului York, investitia initiala fiind de 10.000 de dolari. Afacerea a fost pusa pe picioare cu ajutorul unui prieten din copilarie.

Calvin Klein s-a facut remarcat inca de la inceput, fiind caracterizat adesea ca “stapanul suprem al minimalismului”. Contrar curentului hippie care se manifesta in aceea perioada in SUA, Klein a ales sa creeze costume caracterizate prin simplitate, culori neutre, fara zorzoane, blana, inflorituri pe rever sau alte elemente care sa atraga atentia, alegand intotdeauna sa urmeze linia corpului cu cele mai luxuriante materiale, intr-un mod cat mai simplu cu putinta.

Dupa doi ani de la deschiderea primului magazin, colectiei de costume i s-au alaturat colectiile de tinute de zi, cele sportive si de lenjerie intima, toate pastrand aceeasi linie de design.

1973-1975 - Calvin Klein a fost primul designer vestimentar care a primit trei ani la rand Premiul Coty, acordat pentru colectiile sale feminine.

1978 - In urmatorii 10 ani, creativitatea lui Calvin Klein s-a revarsat asupra unei lergi game de produse, de la curele si pantofi la asternuturi de pat si ochelari de soare. Faima totala a fost adusa in schimb de colectia de jeansi, lansata in 1987 si promovata prin reclame considerate cel putin indraznete.

1982 - Se lanseaza colectia de lenjerie intima Calvin Klein, adaugand stil boxerilor si lenjeriei de corp cucerind astfel piata de lenjerie intima.

1981-1987 - Primeste 3 premii CFDA pentru design remarcabil in creatia vestimentara pentru femei.

1993 - Primeste premiul FIFI pentru design remarcabil in creatia vestimentara masculina si feminina (primul designer care primeste ambele premii in acelasi an)

1994 - Creeaza primul parfum unisex cu ck one

1995 - A deschis un magazin-etalon pe Madison Avenue, New York

2001 - Castiga premiul FIFI pentru intreaga sa activitate.

2003 - CKI a fost vanduta catre producatorul de articole vestimentare Phillips Van Heusen (PVH).

2006 - Parfumurile Calvin Klein se alatura diviziei COTY Prestige

Calvin Klein va ramane in istoria designului vestimentar, primind si distinctia de “Cel mai bun designer american”.

Linia CK include : paltoane, costume barbatesti, curele, incaltaminte, tinute de zi, sportive, lenjerie intima, asternuturi de pat, jeans, accesorii, posete, ceasuri, bijuterii si bineinteles parfumerie.

FILOSOFIA BRAND-ULUI

Iata cum descrie Calvin Klein brand-ul sau :

«…pledam pentru a fi moderni, contemporani, sofisticati, puri,naturali, consecventi si adesea minimali.
Si pledam pentru sexualitate din toate punctele de vedere.

Suntem o marca ce poate influenta tinerii si persoanele de orice varsta.»

[photo]9673597[/photo] [photo]9673616[/photo]

Solutii pentru sanatate

poker_player_mihai — Thu, 28 May 2009 16:17:19 UT

Solutii pentru sanatate

1. Aveti idee cum puteti scapa de o durere de masele fara sa deschideti gura?
[photothumb]9642133[/photothumb]
Fara pastile, injectii, palinca, ceapa etc. Este de ajuns sa frecati o bucatica de gheata intre degetul mare si aratator. Terminatiile nervoase care se afla in zona in forma de V a mainii stimuleaza o regiune din creier care blocheaza receptionarea semnalelor de durere provenite de la fata si de la maini. Un studiu canadian arata ca puteti incerca aceasta metoda si fara gheata, insa ar avea o eficienta cu 50% mai scazuta.

2. Daca va racaie pe gat, scarpinati-va in ureche!

Cum nu puteti sa va scarpinati direct in gat, incercati sa rezolvati problema altfel - prin ureche. Medicii ORL-isti explica: atunci cand sunt stimulati nervii care se afla in urechese creeaza un act reflex in gat, care provoaca un spasm al muschiului. Acest spasm face ca gadilatura sa dispara.

3. S-a descoperit leacul impotriva fricii de injectii.

Cercetatorii germani au descoperit ca daca tusiti in timpul unei injectii nu va mai doare atat de tare intepatura. De ce? Pentru ca acest truc produce o crestere brusca si temporara a tensiunii in piept si in canalul spinal, inhiband structurile care conduc durerea la cordul spinal.

4. Cum sa stingeti arsurile la stomac.

Dormiti pe partea stanga, va sfatuiesc medicii gastroenterologi. Explicatia este simpla: cand dormiti pe dreapta, stomacul se afla mai sus decat esofagul, permitand mancarii si acidului sa alunece spre gat. Cand stati intinsi pe stanga, stomacul este mai jos decat esofagul si gravitatia
lucreaza in favoarea dumneavoastra.

5. Cum sa nu va mai curga sange din nas.

Cand eram mici si ne curgea sange din nas, eram pusi sa ne tinem cu doua degete de nas si sa ne intindem pe spate, pana se oprea sangerarea. Sau sa ridicam o mana si s-o tinem asa cateva minute. Cum altfel se mai poate rezolva aceasta problema, fara sa atrageti privirile indiscrete? Puneti o bucatica de bumbac pe gingia de sus, sub varful buzei, si apasati cu putere pe bucata de material. "Sangele provine in special din partea anterioara a septului. Apasand aici, veti opri sangerarea", apreciaza medicii.

6. Cum sa scapati de ameteala.

Ati baut cateva pahare si v-ati ametit? Tineti-va cu mana de ceva stabil. Mecanismul responsabil cu echilibrul se afla in urechea interna si pluteste intr-un fluid care are aceeasi densitate ca si sangele. Cum alcoolul dilueaza sangele, se modifica si structura lichidului, fapt care afecteaza echilibrul. Asadar, creierul este dezorientat si are nevoie de o confirmare, care, in cazul de fata, este data de simtul tactil. In felul acesta, punand mana pe un obiect stabil, va veti recapata echilibrul.

7. Cum sa tineti inima in frau.

Nu o lasati sa o ia la galop! Daca simtiti ca aveti palpitatii si nu va stiti suferind de inima, puteti incerca sa apasati usor carotida, imediat sub mandibula. Veti stimula nervul vag si puteti scadea frecventa batailor.

8. Preveniti miopia!

Miopia are rareori o cauza genetica, sustin oftalmologii. De obicei, poate avea drept cauza prea mult timp petrecut in fata computerului. Asadar, ca sa nu aveti probleme, ar fi bine ca de cateva ori pe zi sa inchideti ochii, incordati muschii, inspirati adanc si, dupa cateva secunde, expirati si destindeti-va. Intinzandu-va si relaxandu-va bicepsii si glutealii puteti pacali muschii involuntari, precum cei ai ochilor, sa se relaxeze.

9.Invatati sa va folositi urechile!

Daca stati de vorba cu cineva la o petrecere unde este foarte mult zgomot, este bine sa-l ascultati cu urechea dreapta. De ce nu cu stanga? Cercetatorii americani sunt de parere ca dreapta va ajuta sa descifrati mai rapid un discurs. Daca veti incerca sa va dati seama ce melodie se aude dintr-o camera indepartata, folositi-o pe stanga. Este mai buna cand vine vorba sa capteze tonurile muzicale.

10. Cum sa nu obositi repede cand alergati.

Daca sunteti asemeni majoritatii oamenilor, cand alergati, obisnuiti sa expirati atunci cand puneti in pamant piciorul drept. In felul acesta nu faceti decat sa exercitati presiune asupra ficatului (care se afla in partea dreapta) care apoi incepe sa va intepe. Cum sa scapati de aceasta neplacuta senzatie? Simplu. Expirati atunci cand puneti in pamant piciorul stang.

Multa sanatate!

Cum gresim cand apelam la medicina naturista

[photo]9674647[/photo]

Cand vine vorba de plantele medicinale pe care le luam ca tratament pentru anumite afectiuni, tindem sa facem, inconstient, anumite greseli. Ti-ai pus vreodata problema asta?

1. Bei ceai de musetel fara sa stii cu ce medicamente interactioneaza

Desi cei mai multi oameni considera ca ceaiul de musetel este inofensiv, el poate avea unele efecte secundare grave daca este combinat cu anumite medicamente.

Iata cateva dintre aceste medicamente:
- Aspirina - ea poate interactiona cu musetelul ce contine compusi anticoagulanti, crescand astfel riscul de hemoragie;
- Anticoagulantele;
- Antidepresivele triciclice;
- Propranololul;
- Clozapinul;
- Tacrinul;
- Teofilina.

2. Esti obosit tot timpul si apelezi la plantele medicinale pentru a-ti stimula energia

Starea constanta de oboseala sau lipsa de energie este un motiv suficient pentru a face o vizita la medic. Desi dieta si suplimentele te pot ajuta, primul pas este sa te asiguri ca oboseala de care suferi nu este de fapt cauzata de o afectiune precum:
- anemia;
- astmul;
- tulburarile de somn cu apnee obstructiva;
- hipotiroidismul;
- sindromul oboselii cronice;
- depresia.

Oboseala poate fi si un simpton al altor boli precum: infectiile, insuficienta cardiaca, diabetul zaharat, bolile hepatice sau drenale, boala Addison, bolile autoimune, cancerul, malnutritia sau vine ca o consecinta a efectelor secundare provocate de anumite medicamente.

Asadar, mai intai asigura-te ca nu ai o astfel de problema si abia apoi apeleaza la remediile naturale.

3. Iei suplimente si/sau plante medicinale impreuna cu medicamente ce pot interactiona si astfel creste riscul de hemoragie

Medicamentele anticoagulante, precum aspirina, previn formarea cheagurilor de sange in interiorul arterelor si reduc riscul de accident vascular cerebral si boli de inima. Atunci cand acestea sunt combinate cu plante medicinale si suplimente care, de asemenea, au efect anticoagulant, pot creste riscul de hemoragie.

Plantele medicinale si suplimentele cu efect anticoagulant sunt:
- aloe vera;
- musetelul;
- coenzima Q10;
- iarba fetei (iarba moale);
- usturoiul;
- ghimbirul;
- ginko biloba;
- palmierul pitic;
- uleiul de peste;
- scoarta de salcie.

4. Iei laxative din plante medicinale pentru a induce functionarea normala a intestinelor

Oamenii pot deveni dependenti de acestea si astfel ajung sa le utilizeze saptamani, luni sau chiar ani la randul. Dar laxativele stimulante nu ar trebui folosite pentru mai mult de o saptamana fara a consulta un medic.

Utilizarea lor prelungita poate provoca pierderea capacitatii intenstinelor de a lucra singure si au fost puse in legatura cu diareea cronica, slabiciunea musculara, ritmul cardiac neregulat, functionarea dereglata a rinichilor si ficatului.

5. Nu respecti prescriptia plantelor medicinale si a suplimentelor

Este important sa iei produsele din plante medicinale si suplimentele in functie de recomandarea specifica pentru a vedea daca sunt eficiente sau nu. O greseala des intalnita este ca incepem sa luam un supliment, sarim peste el o zi, apoi doua, iar dupa un timp ne gandim sa il schimbam pentru ca nu am observat nici o ameliorare.

Asadar, retine sa trebuie sa fii consecvent si sa respecti exact indicatiile date.

Sanatatea ti se citeste pe corp

In cazul multor afectiuni, organismul tau trimite in exterior semnale usor de descifrat pentru cunoscatori. Invata si tu acest limbaj si afla despre suferintele tale chiar inainte ca acestea sa devina grave sau doar suparatoare.

Citirea pe fata (sau maini, de exemplu) a semnelor unei afectiuni este o metoda de diagnostic veche de cand lumea, practicata de multi medici si in zilele noastre. Chiar daca au la dispozitie metode complicate de testare si vizualizare a organelor interne, a scheletului sau compozitiei sangelui, medicii pot �citi� - privindu-ti doar unghiile - suferintele ficatului si o eventuala anemie. Ai fi uimita sa afli cat de multe poti spune despre organismul tau folosindu-ti doar spiritul de observatie. Nu trebuie sa fii medic pentru a sti sa descifrezi aceste semne. Trebuie doar sa stii ce sa cauti si unde sa te uiti. In cazul in care ti se pare ca in organismul tau exista o suferinta, analizele medicale ulterioare si un consult de specialitate iti pot confirma banuiala.

Cititul in palma
Se pare ca stangacii sunt mai predispusi la boli intestinale si la diabet decat cei care folosesc preponderent mana dreapta. Pare uimitor, dar o simpla strangere de mana iti poate da informatii despre sanatatea posesorului ei.

* Palmele calde si umede si tremurul manii pot indica o hipertiroidie, in timp ce aceleasi semnale, de data aceasta pe maini reci, pot semnala anxietate.
* Un cordon dur de-a lungul palmei, insotit adesea de indoirea degetului mic, este numit contractura lui Dupuytren si este asociat cu o boala a ficatului sau cu epilepsie.
* Palmele rosii pot fi un semn al sarcinii sau al unui tratament contraceptiv si sunt intalnite adesea la persoanele alcoolice.

Unghiile vorbesc

* Daca iti lipesti unghiile de la degetele aratatoare, spatiul dintre ele (la radacina unghiei) trebuie sa aiba forma unui romb minuscul. Lipsa acestuia poate constitui un semn de intrebare. Unii oameni se nasc astfel, insa disparitia spontana a acestui spatiu poate fi semnul unei boli severe, inclusiv al unei suferinte hepatice sau pulmonare.
* Unghiile in forma de lingura (denumite de medici coilonichie sau unghii hipocratice) pot aparea din cauza deficitului de fier din organism (anemiei) sau pot fi semnul unei angine.
* Unghiile dezlipite de pe patul unghial si subtiate (onicoliza) sunt intalnite uneori in hipertiroidism si psoriazis.
* Unghiile normale si sanatoase cresc de obicei cu o zecime de milimetru pe zi, dar se opresc din crestere in cazul instalarii unei boli grave. Cand incep sa creasca din nou, lasa in urma lor un lant transversal iesit in relief fata de planul unghiei. Prin masurarea distantei de la cuticula pana la aceasta ridicatura, putem stabili cu precizie perioada in care persoana respectiva a fost bolnava.
* Urmareste culoarea unghiei. Unghiile foarte deschise la culoare pot sa indice anemie; unghiile gri-albastrui pot fi semnul unei boli de inima, iar petele maronii - semn de psoriazis.

Fata-n fata
Fata noastra este oglinda problemelor noastre de sanatate.

* O fata lipsita de expresie se intalneste adesea in boala Parkinson.
* Pe de alta parte, o fata rotunda, de forma lunii, poate semnala boala lui Cushing.
* O frunte foarte lata, proeminenta, este semnul unei acromegalii (o forma de gigantism).
* Obrajii rosii si pielea alba pot fi un ideal de frumusete, dar, din pacate, si indiciul unei boli tiroidiene.
* Pleoapele lasate (ptoza) insotite de retragerea liniei parului pot indica o forma rara de distrofie musculara.

In orice caz, daca avem rabdare si o privire formata, pe fata noastra putem descoperi si alte indicii mai putin evidente ale bolii.

* Persoanele cu hipotiroidie pierd adesea treimea exterioara a sprancenelor.
* Depunerile de grasime aparute in jurul ochilor (xantelasma) pot fi rezultatul unor niveluri crescute de colesterol.
* Persoanele care au nasuri carnoase sau inrosite (firisoare rosii in jurul narilor) pot fi mari consumatoare de alcool.
* O pata rosie sau maronie de forma aripilor unui fluture, numita cloasma si aparuta pe obraji, poate fi semnul unei sarcini sau al unui tratament contraceptiv.
* Parul facial in exces si/sau acneea apar si in sindromul ovarului polichistic (chisturi dezvoltate pe ovare). Aceasta este una dintre cele mai des intalnite dereglari hormonale la femei si este cauzata de producerea de hormoni androgeni in exces de catre ovare si glandele suprarenale.
* O cauza rara a surditatii congenitale este asociata prezentei unei suvite de par albe (asemanatoare dungii din blanita viezurelui)

Dintr-o privire
Ochii nostri spun mai multe despre sanatatea noastra decat orice alta parte a corpului.

* Un inel alb din jurul irisului este numit arcus senilis si e legat de probleme circulatorii.
* O privire care pare incontinuu surprinsa sau speriata - semnul unei tiroide hiperactive.
* Majoritatea oamenilor stiu ca ochii ingalbeniti (partea alba) indica icter, iar pleoapele foarte palide - anemie. Putini stiu insa ca vase de sange sparte din zona oculara pot fi indiciul unor puseuri de hipertensiune arteriala.
* Pleoapele cazute pot indica disfunctii musculare (miastenia gravis) sau cancer de plamani.

Pe limba noastra
Gura este, si ea, un indiciu important al starii noastre de sanatate.

* O limba de un rosu-stralucitor indica anemie, iar o limba de culoarea capsunelor poate fi semnul imbolnavirii de scarlatina.
* Ulceratiile gurii sunt foarte des intalnite si nu semnaleaza nimic altceva decat o perioada de imunitate scazuta. Pe de alta parte, prezenta lor neintrerupta sau frecventa poate fi semnul unei boli cronice - sindromul intestinului iritabil sau al unor uretrite nespecifice.
* Leziuni mici pigmentate pe buze sau in gura indica prezenta unei boli cunoscute ca sindromul Peutz-Jegher - asociata cu polipi intestinali, ce se pot maligniza (transforma in cancer).

La ureche
Persoanele cu pliuri pe lobul urechii prezinta un risc mai mare de a dezvolta o boala de inima, iar umflaturile din aceasta zona sunt semnul gutei cronice. In picioare
Studiul formei picioarelor ne poate oferi indicii la fel de clare.

Picioarele
* Gleznele, gambele si picioarele umflate (edem) pot fi semnul retentiei de apa sau, pur si simplu, al faptului ca ai stat prea mult in picioare. Uneori pot indica si afectiuni mai grave, cum ar fi tromboza venoasa. In cazuri rare, picioarele umflate sunt cauzate de malnutritie ori boli grave ale ficatului, rinichilor sau intestinelor.
* Picioarele care au forma unei sticle de sampanie sunt caracteristice unei boli genetice grave, de tipul unei distrofii musculare, numite boala Charcot-Marie-Tooth.
* Umflaturi purpurii pe tibie (fluierul piciorului), asemanatoare unor contuzii in relief, pot fi indiciul unei boli inflamatorii cronice, numita sarcoidoza, sau doar al pilulei contraceptive.

Pe pielea noastra
Pe piele (cel mai mare organ al corpului) pot sa apara semnele imbolnavirii altor organe.

* Vasele de sange mici, sparte, care se albesc la presiune, sunt denumite spider naevi si sunt des intalnite in sarcina sau o boala a ficatului.
* Oamenii care par vesnic bronzati, fara expunere solara, pot sa sufere de boala lui Addison (hematocromatoza - organismul acumuleaza fier in exces), care este asociata cu diabetul.
* O afectiune numita dermatita herpetiforma (eczema cu vezicule si insotita de prurit intens pe trunchi sau membre) e prezenta de obicei in boala celiaca (intoleranta la gluten).
* Pigmentarile maronii in axila (subsuoara) se numesc acanthosis nigricans si trebuie tratate cu seriozitate, intrucat insotesc adeseori cancerul de stomac.

Joseph Haydn

poker_player_mihai — Wed, 27 May 2009 10:09:22 UT

[photo]9627630[/photo]

Franz) Joseph Haydn (n. 31 martie 1732, Rohrau / Austria - d. 31 mai 1809, Viena) a fost un compozitor austriac. Alături de Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven face parte din rândul marilor personalităţi muzicale ale epocii clasice vieneze. A fost unul din cei mai influenţi maeştri ai tradiţiei muzicale din Europa apuseană.

Perioada tinereţii

Joseph Haydn s-a născut la 31 martie 1732 în Rohrau an der Leitha, un sat la răsărit de Viena, provenind dintr-o familie modestă. Tatăl lui, Mathias Haydn, era rotar, iar mama, Anna Maria Koller, fusese, înainte de a se căsători, bucătăreasă la familia contelui Karl Anton Harrach. La vârsta de opt ani, Joseph Haydn este admis în corul catedralei din Viena ( "Stephansdom" ), unde cântă până la vârsta de 17 ani, când - fiind în schimbare de voce - este concediat. Fratele său mai tânăr, Michael Haydn, preia în 1745 conducerea capelei şi corului. Va face o carieră strălucită de compozitor. În perioada 1749-1759, timp de zece ani, Joseph Haydn îşi câştigă existenţa ca muzician liber. Studiază ca autodidact teoria muzicală şi contrapunctul şi primeşte ocazional lecţii de la renumitul compozitor italian, Nicola Porpora. În acest timp începe să compună diverse bucăţi muzicale. În 1755 este angajat de baronul Karl Josef von Fürnberg, pentru care compune primele sale cvartete de coarde. Din anul 1759 funcţionează ca director muzical în serviciul contelui Ferdinand Maximilian von Morzin în Lukawitz (azi: Lukavec / Republica Cehă), în apropiere de oraşul Pilsen. Aici se căsătoreşte în 1760 cu Maria Anna Keller.

În serviciul familiei Eszterházy

Anul 1761 reprezintă un punct de cotitură în viaţa lui Joseph Haydn, fiind angajat în calitate de conducător muzical secund (Prim-Kapellmeister era Gregor Joseph Werner, la moartea căruia, în 1765, Haydn îi va prelua poziţia de Prim-Kapellmeister - şef de orchestră) la curtea prinţului Nikolaus Joseph Esterházy, o persoană cultivată, iubitor pasionat al muzicii. Haydn va rămâne timp de treizeci de ani în serviciul familiei Esterházy. În această calitate purta o uniformă (livrea), dar opinia unora, după care Haydn era tratat în rândul servitorilor, este exagerată, el avea rangul unui ofiţer de curte ( „Hofoffizier” ).

Haydn diversifică şi măreşte componenţa orchestrei la circa 30 de instrumentişti şi, cu toate obligaţiile ce decurgeau din funcţia avută, se bucura de suficientă libertate să experimenteze cu orchestra, să-şi dezvolte şi să-şi perfecţioneze propriul său stil, aşa cum mărturiseşte el însuşi într-o convorbire cu primul său biograf, Georg August Griesinger. În această izolare creatoare, Haydn pune bazele a două genuri importante ale muzicii clasice: simfonia şi cvartetul de coarde. Pe lângă îndatoririle sale de profesor de muzică al unora din membrii familiei princiare, bibliotecar şi dirijor al orchestrei, compune un mare număr de piese muzicale simfonice, opere, messe şi muzică de cameră. Prin dese călătorii la Viena, păstrează legătura cu cercurile muzicale din capitala imperiului austriac şi este la curent cu manifestările artistice de acolo.

Între Viena şi Londra

După moartea prinţului Nikolaus Joseph Esterházy în anul 1790, urmaşul acestuia desfiinţează orchestra. Haydn primeşte o pensie permanentă de 1.400 guldeni şi se mută la Viena. Aici, independent financiar şi compozitor renumit, reînoieşte prietenia ce îl lega de Mozart şi - la propunerea acestuia - este admis în loja masonică „Zur wahren Eintracht” („Spre adevărata armonie”). Acceptă oferta impresarului englez, Johann Peter Salomon, pentru a dirija un ciclu de concerte la Londra în stagiunea 1791 / 1792. Universitatea din Oxford îi acordă titlul de Doctor honoris causa; la ceremonia decernării, Haydn mulţumeşte cu executarea Simfoniei Oxford (Hob. I: 92). Succesul extraordinar obţinut în metropola engleză îi aduce o a doua invitaţie pentru stagiunea 1794/1795. În Londra compune 12 simfonii (Hob. I: 93-104) - Simfoniile Londoneze - şi şase cvartete de coarde (Hob. I: 69-74), care constituie unele din cele mai importante creaţii ale sale. La Londra, Haydn redescopera genul vocal simfonic-oratoriu, gen pe care il mai abordase o singura data pe cand se afla in slujba printului de Esterházy, compunand oratoriul Il ritorno di Tobia. Haydn compune la Londra alte două oratorii, lucrări ce devin reprezentative pentru creaţia sa: Creaţia şi anotimpurile. Cele mai cunoscute dintre Simfoniile londoneze sunt: „Simfonia surpriză” (Hob. I:94) Simfonia cu „lovitură de timpan” (Nr. 103), Simfonia militară (Nr. 100) şi Simfonia „Ceasornicul” (Nr. 101). Între cele două călătorii la Londra, Haydn trăieşte la Viena unde îl are ca elev, printre alţii, pe tânărul Ludwig van Beethoven.

Joseph Haydn moare la Viena pe 31 mai 1809.

emnificaţia creaţiei muzicale a lui Haydn
Pagină de manuscris: Cvartetul de coarde, Opus 33, Nr. 2 - British Museum, Londra

Importanţa lui Haydn în istoria muzicii constă, mai ales, în dezvoltarea simfoniei şi cvartetului de coarde, precum şi în perfecţionarea formei de sonată. În perioada 1774 - 1783, după ce compusese deja peste 50 de simfonii, perfecţionează acest gen în forma care se va numi „simfonia clasică vieneză”. La cvartetele sale de coarde a lucrat timp de peste 30 de ani, deşi această formă muzicală nu făcea parte din îndatoririle sale. În 1782 apar cele şase cvartete op. 33 (Hob. III:37-42), care reprezintă un punct culminant al genului şi care vor influenţa în mod covârşitor creaţiile lui Mozart şi Beethoven. În ambele genuri Haydn a introdus menuetul ca mişcare de sine stătătoare.

Deşi recunoscut încă din timpul vieţii drept unul din marii compozitori ai epocii, renumele său a scăzut pe parcursul secolului al XIX-lea, pe măsura creşterii preţuirii creaţiilor lui Ludwig van Beethoven sau Richard Wagner. Denumit adesea „Tata Haydn” (Papa Haydn), se sublinia prin aceasta - mai ales în spaţiul de limbă germană - desuetudinea şi, în parte, naivitatea muzicii sale, în timp ce în Anglia, după prezenţa sa concertistică la Londra, preţuirea lui a rămas în permanenţă neştirbită. Abia în cursul secolului al XX-lea renumele lui Joseph Haydn a reînceput să crească, fiind recunoscut la adevărata sa valoare.

[photo]9627632[/photo]
agină de manuscris: Cvartetul de coarde, Opus 33, Nr. 2 - British Museum, Londra

Principalele compoziţii ale lui Haydn

Totalitatea compoziţiilor lui Joseph Haydn au fost reunite în anul 1957 de Antony von Hoboken în „Catalogul Hoboken” (Hoboken-Verzeichnis, prescurtat: Hob.). Urmează o selecţie a principalelor sale creaţii:

* 104 simfonii
* peste 80 cvartete de coarde
* peste 20 trio-uri pentru instrumente cu coarde
* 120 trio-uri pentru diferite combinaţii instrumentale
* peste 60 sonate pentru pian
* un mare număr de concerte pentru diverse instrumente (vioară, pian, violoncel, trompetă, oboi, orgă etc.) şi orchestră
* mai multe oratorii, de ex.: Die Schöpfung („Creaţia”), Die Jahreszeiten („Anotimpurile”)
* 14 messe, printre care Missa in tempore belli, Nelsonmesse, Harmoniemesse, Schöpfungsmesse
* peste 100 divertismente (Divertimenti), Cassaţiuni, Nocturne etc.
* 13 opere în stil italian

Joseph Haydn este şi autorul melodiei imnului naţional al Germaniei, compusă iniţial în onoarea împăratului Francisc al II-lea al Austriei în timpul războaielor napoleoniene şi introdus apoi ca „mişcare a doua” în Cvartetul de coarde op. 76 Nr. 3 (Hob. III:77), cunoscut sub numele de „Kaiserquartett” (Cvartetul imperial).

Toata lumea muzicala s-a pus de acord ca Haydn este un mare compozitor, acordandu-I locul ce I se cuvine in istoria muzicii universale si recunoscandu-I aportul de mare insemnatate, ca reprezentant proeminent al scolii clasice vieneze care a dat forma si substanta simfoniei, si l-a consacrat ca pe unul din cei mai inspirati maestri ai artei sunetelor, ca pe un artist stapan deplin pe toate tainele compozitiei.
Si totusi, muzica lui Haydn este foarte putin cunoscuta, se canta rar si apare in programele concertelor cu un numar limitat de piese , mereu aceleasi. Din sutele de lucrari pe care le-a scris, publicul nu are putinta sa asculte astazi decat doar cateva simfonii – poate zece din cele peste o suta – patru, cinci cvartete de coarde din cele peste optzeci, acelasi numar de piese din cele aproape o suta de triouri, nici a zecea parte din sonatele pentru pian si unul pentru vioara, oratoriile sale ‘Creatiunea’ si ‘Anotimpurile’ si, extrem de rar, cate una din melodiile sale vocale.
Avem astfel impresia ca marele Haydn a fost catalogat, etichetat si pus in raft, destinat sa ramana un simplu obiect de muzeu. Si in acest timp, milioane de iubitori de muzica din lume sunt lipsiti de bucuria de a cunoaste frumusetile operei sale, ca si cand cele cateva lucrari ce se canta ar fi suficient de reprezentative pentru intreaga sa creatie. Este adevarat ca sunt doar cateva decenii de cand a inceput publicarea operelor complete ale lui Haydn, planul editarii lor apartinand marelui muzician si muzicolog, roman de origine, Eusebiu Ma ndicevschi (1857-1929), care a fost conservatorul arhivei “Societatii prietenilor muzicii” ( Gesellschaft der Musikfreunde) din Viena si profesor de istoria muzicii, contrapunct si compozitie la Conservatorul din capitala Austriei. Dar publicarea a fost intrerupta, continuarea acestei actiuni fiind reluata abia in 1949, astfel incat pana in prezent nu a aparut nici jumatate din creatia lui Haydn.
Lipsa de interes in aceasta privinta dezvaluie insa o anumita mentalitate a acelor muzicieni blazati care, pretinzand ca se situeaza pe o pozitie stiintifica si trecand in chip superficial peste adevarata latura artistica, de inspiratie si creatie, au socotit ca putinele lucrari ale lui Haydn prezente in repertoriul de concert sunt de ajuns pentru a ilustra aportul sau, cuceririle sale , in mersul inainte al muzicii din punct de vedere al dezvoltarii artei componistice. Daca restul muzicii sale era frumos, variat si-si afirma cu sinceritate legatura cu viata, cu simtirea si aspiratiile oamenilor simpli, - aceasta nu interesa pe muzicieanii blazati, care puneau mai presus de toate mustesugul formei si cautarea inovatiei de dragul inovatiei, fiind mai putin sensibili sau poate chiar insensibili la fenomenul crearii frumosului in arta si la cerinta de a face din aceasta un bun al tuturor.
Nu mai putin adevarat este faptul ca operele marilor clasici au suferit o oarecare eclipsa in veacul al XIX-lea , datorita creatiei compozitorilor romantici, creatie care a avut un ecou cu atat mai puternic in randurile maselor largi, cu cat raspundea mai direct si mai deplin ideilor ce framantau societatea timpului, idei reprezentative pentru aspiratiile de libertate sociala si de afirmare nationala a popoarelor. Influenta pe care a exercitat-o muzica romantica explica, desigur, in buna parte,imprejurarea ca operele lui Haydn si Mozart au fost cultivate pe o scara redusa.Dar in privinta lui Haydn, lucrurile au prezentat si un alt aspect care a determinat neglijarea creatiei sale ; in general dirijorii si instrumentistii nu s-au intrecut sa-i interpreteze lucrarile deoarece, prin insasi factura lor, ele nu comporta dificultati tehnice deosebite si deci le ofereau posibilitati limitate de a-si afirma virtuozitatea. S-ar putea spune ca aceasta mentalitate mai persista in unele cazuri, intarind ideea ca , din punct de vedere al executiei, multe din lucrarile instrumentale ale lui Haydn sunt doar lucrari de scoala, pe masura unei pregatiri tehnice mijlocii, facandu`se astfel abstractie in mod nejust de valoarea lor artistica. Acestea au influentat in mod negativ pe cei mai putin initiati si au determinat neglijarea editarii operelor sale, ca si programarea lor limitata si rara.
Haydn s-a ridicat pana la o inailta treapta de maiestrie artistica si reprezinta un moment deosebit de important in istoria muzicii ; valoarea sa de creator sta in frumusetea si spontaneitatea inspiratiei si varietatea extraordinara , a ideilor muzicale, in simplitatea sincera si directa a expresiei, in prospetimea imaginilor poetice, in sentimentul de o naivitate duioasa si invioratoare a bucuriei de a trai, in echilibrul sufletesc, in umorul viu si optimismul robust ce se degaja din muzica sa, in spiritul cald si luminos care tasneste din intreaga sa fiinta cu o forta irezistibila si cuceritoare. Ceea ce se cunoaste din muzica sa ilustreaza toate acestea si a captivat intotdeauna masele cele mai largi de ascultatori. Oamenii il inteleg cu usurinta si sunt cuceriti de farmecul limbajului sau. Ceea ce le spune, le aduce zambetul pe buze, ii face sa simta o adiere de voiosie si le ofera viziunea unei lumi insorite, unde vitalitatea domneste mana in mana cu credinta in bine si frumos si cu siguranta neclintita a suprematiei lor in viata. Haydn a vazut mizeriile si zbuciumul existentei umane, dar el a fost, potrivit temperamentului sau, un poet al dragostei de viata si a trecut, cu acea dezinvoltura caracteristica austriacului simplu, din popor,peste dramele mari sau mici ale oamenilor, netinand seama decat de puterea lor de a se ridica deasupra framantarilor si a suferintelor, de resursele inepuizabile pe care le-o aduc rasul si voia buna asupra lacrimilor si dezamagirilor.
Haydn nu s-a ascuns in dosul iluziei ca viata este trandafirie. Din contra, a avut un temperament oarecum egal si echilibrat, care l-a ajutat sa priveasca lumea si oamenii printr-o viziune pe care nu a socotit-o ca fiind numai a lui. In simplitatea si modestia sa plina de candoare, el nu s-a considerat niciodata exceptional , ci a avut cu siguranta credinta ca o filozofie optimista este un semn de echilibru si de armonie spirituala, un semn de intelepciune si de forta si ca acestea pot exista tot atat de bine si la ceilalti oameni ca si la el. Daca a avut totusi constiinta darurilor sale artistice – si a avut-o, fara a-si pierde insa cumpatul si modestia – aceasta nu a facut decat sa-i intareasca aspiratia de a canta numai ceea ce este bun si inaltator in stradaniile semenilor sai, in firea si in gandirea lor. Este o marturie admirabila a increderii sale in virtutile creatoare ale oamenilor, incredere ce-i confera o maretie inca necunoscuta pe deplin.
Cand vorbeste prin muzica, Haydn ii imprima intotdeauna dispozitia sa proprie, chiar si atunci sau, poate, mai cu seama atunci cand devine descriptiva, cand zugraveste natura cu frumusetile si resursele ei datatoare de viata. In acelasi timp, contrastele ating rareori o intensitate dramatica, ele constituind in general mijlocul de a da o si mai mare putere expresiva expansiunii sale emotionale.
Operele sale constituie un bun de cel mai mare pret al culturii universale, prin mesajul luminat de admrabilul sau crez artistic, exprimat in raspunsul la o scrisoare de omagiu ce i-a fost adresata in 1802 de « Uniunea Muzicala » din Bergen, Norvegia : ‘ Adesea, cand luptam cu piedicile ce-mi ingreunau lucrul, cand puterile mele fizice si spirituale slabeau, facandu-ma sa vad cat de greu este sa perseverez pe calea apucata, un gand tainic imi soptea : nu sunt decat putini oameni multumiti si fericiti pe acest pamant ; pretutindeni predomina suferintele si grijile. Poate ca, intr-o buna zi, truda ta va deveni o sursa din care cei istoviti sau cei impovarati de griji vor putea sa soarba cateva clipe de destindere si inviorare. Ce motiv puternic de a merge inainte ! Iata de ce privesc astazi cu o multumire pornita din adancul inimii operca careia i-am inchinat un atat de lung sir de ani de eforturi indarjite’ .
La batranete, Haydn si-a marturisit credinta ca si-a implinit misiunea, dar si-a exprimat si speranta ca ‘nu va muri de tot’. Joseph Haydn are dreptul deplin la un loc intre cei mai mari, ca maestru intre maestri, iar opera lui se cuvine sa fie cultivata cu dragoste si popularizata in randurile publicului larg, fiindca valoarea ei artistica si umana se ridica pana la o treapta care o consacra ca o contributie stralucita la imbogatirea tezaurului culturii universale.

Carl Maria von Weber

[photo]9649312[/photo]

Ernst Friedrich Carl Maria von Weber (n. 18 noiembrie 1786, Eutin Lubeck, Germania - d.5 iunie 1826, de tuberculoză, în Londra, Anglia), a fost un compozitor german, creatorul operei romantice germane.

Weber şi-a făcut educaţia muzicală în Salzburg sub îndrumarea lui Michael Haydn, fratele mai tanar al lui Joseph Haydn.
Şi-a desăvârşit cunoştinţele prin contactul cu viaţa muzicală din diferite oraşe, în care a ocupat diverse funcţii, Kapellmeister în Breslau, director muzical al operei din Praga, apoi al operei din Dresda.
Pianist şi dirijor remarcabil, Weber s-a afirmat totodată în domeniul teatrului muzical, fiind - pentru spaţiul de cultură germană - cel mai important compozitor de opere înainte de Richard Wagner şi creatorul operei romantice.

Cele mai cunoscute dintre cele opt opere ale sale:
"Freischütz" (1821),
"Euryanthe" (1823)
"Oberon" (1826), au influenţat creaţia succesorilor săi în acest gen.

Atmosfera evocatoare, coloritul feeric, conturarea precisă a caracterelor, construcţia de ansamblu şi sugestivitatea tratării orchestrale conferă operelor sale un farmec deosebit. Weber a mai compus două simfonii, uverturi, concerte pentru diverse instrumente şi orchestră (pian, fagot, clarinet), sonate şi piese pentru pian (celebra "Invitaţie la dans", orchestrată mai târziu de Hector Berlioz).

Carl Maria von Weber a declarat ca nu este un descendent al stilului beethovenian. “Sunt prea diferit pentru a fi Beethoven”, avea el obiceiul sa spuna.
Stralucitorul si incredibilul dar al inventivitatii sale este insotit, din pacate, de o confuzie de idei muzicale si de lipsa puterii de a construi piese de anvergura.
Desi a scris doua simfonii, Weber abordeaza in general opera si lucrari concertante pianistice: concerte si muzica pentru pian. Ca director al operei din Praga, Weber a cultivat un repertoriu de tip francez, dar recomanda si opere precum Fidelio (Beethoven). Cel mai mare merit al sau este in domeniul operei nationale germane, al carei creator poate fi considerat, prin aparitia celebrei Freischutz. Subiectul din folclorul german si decorurile din padurile Austriei, alaturi de ariile de provenienta populara il fac pe muzician sa fie considerat parintele acestui gen. Ca pianist, Weber continua tehnica lui Clementi si Hummel. Piesele pentru pian nu sunt ciclice (sonate), ci se impart in valsuri, poloneze, diverse dansuri sau piese la patru maini.

Ludwig van Beethoven

poker_player_mihai — Wed, 27 May 2009 09:23:29 UT

[photo]9626913[/photo]

Ludwig van Beethoven, pictură în ulei Joseph Karl Stieler (1820)

Ludwig van Beethoven (16 decembrie 1770, Bonn - 26 martie 1827, Viena) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Beethoven este considerat un compozitor de tranziţie între perioadele clasică şi romantică ale muzicii.

Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă şi al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referinţă, ca fiind data de naştere a lui Beethoven deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală.
Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreţ de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart.

Beethoven a început să ia lecţii de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaşte dotarea muzicală excepţională a tânărului Beethoven şi, cu sprijinul Arhiepiscopului din Bonn, Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia probabil câteva lecţii cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza înbolnăvirii şi morţii mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curţii şi cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-şi îmbogăţească cunoştinţele muzicale cu operele aflate în circulaţie în acel timp. În această perioadă compune o Cantată cu ocazia morţii împăratului Iosif al II-lea.

În noiembrie 1792, Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu şi al lui Antonio Salieri.
În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reuşeşte să câştige favorurile aristocraţiei vieneze prin concerte private, cu care ocazie capătă faima de virtuos pianist şi de compozitor. Graţie acestor relaţii şi a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziţii, Beethoven reuşeşte să dobândească o independenţă, pe care şi-a dorit-o cândva şi Mozart.
În martie 1795 apare pentru prima dată în faţa publicului vienez executând primul său concert pentru pian şi orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin şi Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care sonata op. 13 "Patetica" - , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune şi prima lui simfonie, în Do-major. În acelaşi timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul "Testament de la Heiligenstadt" (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuşi, tocmai în aceşti ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârşite ale stilului clasic de maturitate, ca cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară şi orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului" ) şi a VI-a ( "Pastorala " ). În aceste compoziţii se observă deosebirile faţă de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar şi operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.

Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversaţii", în care aceştia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creaţia artistică, în 1819 compune "Variaţiile-Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian şi cvartetele de coarde, în sfârşit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiţie a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluţionar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăşi familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănţuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu faţa la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga şi îşi agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu faţa la public, putând astfel să-şi trăiască triumful.

Tot mai bolnav, fiind ţintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer.
[photo]9626918[/photo]

A fost ulterior de două ori exhumat şi reîngropat in Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.

Moştenirea artistică

Importanţa lui Beethoven se referă şi la transformarea rolului compozitorului în societate. De la artizanul în serviciul Bisericii sau aristocraţiei, el devine un artist care creează dintr-o necesitate interioară şi nu la comandă. Influenţa lui asupra compozitorilor ce l-au urmat a fost enormă. Admirat de Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, până la Richard Wagner şi Arnold Schoenberg ca întemeietor al unei ere noi în muzică, este considerat până astăzi ca figură cardinală în evoluţia muzicii tuturor timpurilor, recunoscut şi în limbajul şi tehnica muzicii contemporane.El a format era unei noi generatii de muzică.

El a lăsat posterităţii opere nemuritoare, printre care:
* 9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)
* 5 concerte pentru pian şi orchestră (remarcabile al 4-lea şi al 5-lea Imperialul)
* Un concert pentru vioară şi orchestră
* Missa solemnis
* 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Clar de lună, a 23-a Appassionata)
* Sonate pentru vioară şi pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)
* 16 cvartete pentru coarde
* Opera Fidelio

Istoria muzicii universale cunoaşte mulţi compozitori mari, ale căror lucrări au supravieţuit veacurilor, dar singur Beethoven, dintre toţi , a fost supranumit Titanul. Titan, ca artist şi ca om deopotrivă, fiindcă în artă, ca şi în viaţă a învins prejudecăţile timpului său, a încurajat năzuinţele spre libertate ale popoarelor ce se trezeau din lungul somn al unei istorii vitrege, a înlăturat destoinic piedicile ce i s-au ridicat în cale şi s-a înălţat, asemenea unui vultur, deasupra amărăciunilor care l-au însoţit până în cel din urmă ceas.
Ludwig van Beethoven s-a născut în ajunul unei epoci când Europa era străbătută de la un capăt la altul de ideile noi ale schimbării orânduirii feudale. Ideile acestea acţionau ca un ferment asupra gândirii tuturor, deşteptând în popoarele asuprite energii proaspete. Pentru felul cum a ştiut, prin muzica sa, să înaripeze sufletele, să devină un ecou al frământărilor timpului când a trăit, Beethoven a fost socotit un artist revoluţionar.
Revoluţionar, într-adevăr, deoarece a înţeles să-şi poată exprima nestânjenit gândurile şi descătuşa puterile ce mocneau într-însul, în vederea făuririi unei societăţi noi, a unei lumi libere şi drepte.
Acestea le-a cântat Beethoven în muzica sa. El spunea că: “arta este o republică, unde fiecare e dator să facă tot binele de care este în stare, până şi în cele mai vitrege condiţii”.
Condiţiile în care Beethoven a trăit şi a creat o operă pe cât de vastă pe atât de importantă, au fost cum nu se poate mai vitrege. A văzut lumina zilei într-o familie împovărată de griji fără număr, a trebuit să se zbată mereu spre a studia muzica şi a-şi câştiga existenţa, fiinţa cea mai apropiată – un nepot de frate, în care îşi pusese toată nădejdea- l-a dezamăgit prin purtările sale, ba a trebuit să îndure şi lovitura cea mai cumplită unui muzician, pierderea auzului.
- Un muzician surd? – a gemut el îndurerat. Cum ar râde lumea de mine! E ca şi cum un pictor ar fi orb, un atlet n-ar avea braţe, un dansator ar rămâne fără picioare.
A umblat luni şi ani în şir pe la medici în speranţa că-şi va recăpăta auzul. Dar cu cât vizitele acestea la specialiştii cei mai vestiţi se înmulţeau, cu atât surzenia era mai definitivă.
- Când voi auzi din nou? – întreba el, cu o rază de speranţă în priviri.
- Nu putem cunoaşte cauza răului, aşa că nu vă putem ajuta – răspundeau medicii.
- Ce-aţi spus? – striga Beethoven, cu o expresie de pândă pe faţă. Voi auzi în curând într-adevăr?
Nu citea sau nu voia să citească pe buzele lor răspunsul groaznic: niciodată, niciodată nu vei mai auzi! Când, într-un târziu, s-a convins că nimeni nu-l poate ajuta, a exclamat cutremurat:
- Doamne, de ce nu mi-am pierdut picioarele sau ochii? Aş îndura orice, numai să pot iar auzi!
Oricare altul ar fi fost zdrobit sub povara unei astfel de nenorociri. Dar Beethoven era un titan, care şi-a învins durerea şi descurajarea. „Vreau să deprind curajul răbdării”, a notat el pe un caiet. „Dacă trupul meu e nevolnic, spiritul trebuie să biruiască. Ceea ce nu pot auzi cu urechea, inima mea va trebui să ghicească. Voi sfărâma cătuşele pe care mi le-a pus destinul vreau să cânt, să cânt pentru toţi. Omule! Ajută-te singur, odată ce ţi-a fost dăruită puterea s-o faci!”
Si Titanul a învins cu adevărat, creând o operă nemuritoare, ale cărei sunete străbat lumea de la un capăt la altul, ca nişte chemări la încredere, la luptă neîntreruptă împotriva răului, la înfrăţirea tuturor oamenilor.
Beethoven a cunoscut încă din tinreţe succesul ce i se cuvenea unui artist adevărat. Dar recunoaşterea publică a geniului său creator a întărziat timp îndelungat, încât abia pe când împlinea patruzeci de ani lucrările lui se cântau în marile oraşe ale Europei, unde era socotit unul din cei mai de seamă compozitori ai vremii, avea adepţi înflăcăraţi în rândurile muzicienilor tineri, Academia din Amsterdam îl alesese printre membrii săi, editorii îi cumpărau şi publicau lucrările.
Ce folos însă, odată ce el nu mai auzea deloc şi comunica cu prietenii săi doar cu ajutorul unor caiete de conversaţie, în care aceştia scriau întrebările şi răspunsurile. Infirmitatea îl făcuse ursuz, ocolea oamenii şi refuza invitaţiile, ruşinându-se de boala care ridica un zid de netrecut între el şi lume. Trăia singur, ca un sihastru, în locuinţe pe care le schimba des şi în care domnea dezordinea. Cărţile şi notele muzicale erau împrăştiat pe jos, pe pervazul ferestrelor şi pe alte mese unde erau uitate şi resturi de mâncare. Pe pian şi masa de lucru se lăfăiau însă compoziţiile pe care cerneala nu se uscase.
In harababura aceasta, compozitorul se simţea totuşi în largul său. Se scula dis-de –dimineaţă şi lucra până la prânz, după care făcea lungi plimbări, în cursul cărora îi veneau idei pentru ceea ce avea să compună a doua zi. Avea însă perioade de creaţie când renunţa până şi la aceste plimbări ce-i erau atât de necesare, ca să muncească zi şi noapte, mai multe săptămâni la rând. In asemenea împrejurări se neglija pe sine cu desăvârşire, uita să se dezbrace când dormea pe apucate câte un ceas două, ba uita chiar să şi mănânce.
Odată, prin anul 1823, ca să-şi odihnească capul după o muncă îndelungată, ieşi din casă fără pălărie, în hainele sale de lucru. In Wiener-Neustadt, la o destul de mare distanţă de casă, fu văzut spre seară un vagabond acoperit de praf, cu părul vâlvoi, pe care l-au arestat fiindcă se oprea la ferestrele luminate şi arunca priviri curioase înăuntru. Inchis într-o carceră a postului de poliţie, necunoscutul cu înfăţişare de vagabond făcu un tărăboi asurzitor, pretinzând că este Beethoven. “Eşti o haimana, asta eşti, fiindcă domnul Beethoven e îmbrăcat ca un artist, nu ca un cerşetor!” A încercat să-l amuţească gardianul. Arestatul însă nu s-a lăsat, ci a pretins să fie chemat de urgenţă directorul muzical al oraşului. Acesta veni în grabă şi recunoscu în adevăr, în vagabondul din celulă, pe celebrul compozitor. Beethoven a fost eliberat îndată, cu scuzele cuvenite, iar a doua zi primarul i-a pus la dispoziţie caleaşca oficială, cu care s-a înapoiat la Baden, lângă Viena, unde locuia pe vremea aceea.
Numai unui artist cu suflet de copil, liber de eticheta pretenţioasă a burgheziei, putea să i se întâmple una ca asta. Pe el nu-l preocupa decât muzica pe care o scria şi cu care vroia să trezească în oameni sentimente de demnitate, de solidaritate cu cei mulţi, dragoste de libertate. A făcut-o cu geniul său fără seamăn, şi în „Simfonia a IX-a”, cu cor, în care a folosit versurile din „Oda bucuriei” lui Friederich Schiller. Ideea ei l-a urmărit ani întregi, ca s-o realizeze în 1824. Este una din cele mai măreţe opere simfonice din întreaga muzică universală a tuturor timpurilor. In ea, Ludwig van Beethoven şi-a exprimat încrederea în victoria omului care luptă pentru binele tuturor.

[photothumb]9627967[/photothumb]

Richard Wagner

[photo]9648501[/photo]

Richard (Wilhelm) Wagner (n. 22 mai 1813, Lipsca; d. 13 februarie 1883, Veneţia) compozitor, dramaturg şi teoretician al artei germane, unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai romantismului muzical.

Daca Beethoven a fost acela care a dominat muzica in prima jumatate a secolului al XIX – lea, Richard Wagner a stapanit-o pe cea de-a doua jumatate. Nu numai ca opera wagneriana a schimbat cursul muzicii, dar Wagner insusi avea ceva mesianic in el, un grad de megalomanie care se apropia de nebunie.

Richard Wagner s-a născut la Lipsca (azi Leipzig) într-o familie de actori. A studiat la Dresda şi la Lipsca, luând lecţii de compoziţie cu Christian Theodor Weinling. Între 1833 şi 1839 Wagner a lucrat pentru teatrele de operă din Würzburg, Magdeburg, Königsberg şi Riga, a compus primele sale opere Die Feen („Zânele", 1834), Das Liebesverbot („Dragoste interzisă", 1836) şi mai multe piese orchestrale. În 1836 se căsătoreşte cu actriţa Minna Planner. Călătoreşte mult, cunoscând principalele centre muzicale europene. În timpul unei agitate călătorii pe mare spre Anglia elaborează planul pentru opera „Olandezul zburător". După o scurtă şedere în Londra, pleacă la Paris, unde este profund impresionat de muzica lui Hector Berlioz.

În continuare, geniul său muzical s-a format şi s-a relevat sub influenţa muzicii lui Carl Maria von Weber, Wolfgang Amadeus Mozart şi în special a simfonismului lui Ludwig van Beethoven. Primele sale opere de un răsunet deosebit, Rienzi (1840 - premieră la 20 octombrie 1842 la Dresda), Der fliegende Holländer („Olandezul zburător" sau „Vasul fantomă", 1841 - prezentată în premieră la 2 ianuarie 1843 la Dresda), l-au impus în viaţa artistică. În 1843 se stabileşte în Dresda, unde devine Kapellmeister la curtea regelui din Sachsen. Următoarele sale opere Tannhäuser (1845) şi Lohengrin (1848) sunt mai greu acceptate de public, datorită elementelor inovatoare în structura dramatică şi muzicală. Cu sprijinul lui Franz Liszt, vor fi prezentate mai târziu cu succes la Weimar.

Fire orgolioasă, Wagner a avut o existenţă agitată. Sub influenţa scriitorului Heinrich Laube, a adoptat ideile republicane ale mişcării Jungen Deutschland („Tânăra Germanie" ), dar, după înfrângerea revoluţiei din 1848, este nevoit să se refugieze la Zürich în Elveţia, unde rămâne 10 ani, până în anul 1858.

Aici o cunoaşte pe scriitoarea Mathilde Wesendonck, pentru care nutreşte o adevărată pasiune şi pe ale cărei versuri compune un ciclu de lied-uri. În aceste împrejurări se desparte de soţia sa, Minna; mai târziu se va căsători cu Cosima , fiica lui Franz Liszt. Începând cu anul 1864 devine protejatul regelui Ludwig II al Bavariei, un pasionat admirator al muzicei wagneriene. Regele îl susţine financiar, Wagner putând astfel să se consacre numai creaţiei artistice. Cu ajutorul protectorului se construeşte Teatrul de la Bayreuth, special pentru înscenările operelor lui Wagner, unde - până în zilele noastre - în fiecare vară (iulie-august), au loc renumitele festivale muzicale „Richard Wagner".

Richard Wagner s-a mutat la Bayreuth la data de 24 aprilie 1872. A locuit in primele 3 zile pe strada Bahnhofstr.14, într-o casă închiriată la intervenţia sorei sale Ottilie Brockhaus, pe lângă rudele soţului ei din Bayreuth. La data de 27 aprilie 1872 R. Wagner s-a mutat provizoriu la hotelul „Fantaisie” din Donndorf (comună la 4 km vest de Bayreuth), nu departe de castelul „Fantaisie”. Spre sfârşitul lunii sept.1872 familia Wagner s-a mutat din Donndorf în casa de pe strada Dammallee nr.7 din Bayreuth. Aici a început penultima sa opera „Götterdämmerung” („Amurgul Zeilor”), terminată in „Haus Wahnfried”, casă in care s-a mutat în toamna anului 1874. Cu „Amurgul Zeilor” a încheiat - după 26 ani - tetralogia „Inelul Nibelungilor”. In Bayreuth a compus şi cea din urmă operă a vieţii sale, „Parsifal”.

A murit la Veneţia (în Palatul Vendradim), în ziua de 13 februarie 1883, la vârsta de 70 ani, în urma unei afectiuni cardiace. Soţia Cosima (fiica compozitorului Franz Liszt) a preluat după decesul soţului conducerea Festivalului Wagner, supravieţuind încă 47 de ani. Au avut 3 copii: Isolde (1865-1919), Eva (1867-1942, căsătorită cu H.S.Chamberlain) si Siegfried (1869-1930, căsătorit cu Winifred Williams-Klindworth).

[photo]9648567[/photo]
Vila familiei lui Richard Wagner din Bayreuth („Haus Wahnfried”, azi muzeu)

Motivele care l-au indemnat pe Richard Wagner sa aleagă ca reşedinţă oraşul Bayreuth au fost următoarele:

• oraşul era situat in Bavaria, ţara ocrotitorului său, regele bavarez Ludwig II (1845-1886), faţă de care s-a simţit profund îndatorat si legat.

• Bayreuthul era amplasat geografic în inima Imperiului German, relativ uşor accesibil din toate direcţiile.

• avea o clădire de operă (puţin folosită), în care el spera să prezinte in exclusivitate operele sale (ulterior scena operei s-a dovedit a fi neîncăpătoare înscenărilor wagneriene, ceea ce l-a determinat să construiasca - cu sprijinul financiar al regelui bavarez Ludwig II - cladirea „Festspielhaus” de pe dealul Grüner Hügel).

• nu existau alte teatre în oraş care să-i facă concurenţă (nu admitea - din orgoliu - concurenţa).

• se afla în vecinătatea masivului muntos Fichtelgebirge, leagănul legendar al unor grupuri etnice germane.

Scrierile lui Arthur Schopenhauer şi Friedrich Nietzsche, precum şi schimbarea condiţiei sale sociale ca favorit al regelui Ludwig II al Bavariei l-au făcut să adere la ideile naţionaliste pangermanice.
Ideile sale sunt cuprinse în numeroase eseuri despre muzică, teatru, politică şi religie ca Kunst und Revolution („Arta şi revoluţia", 1848), Das Kunstwerk der Zukunft („Opera de artă a viitorului", 1850), Oper und Drama („Opera şi drama", 1851). Wagner s-a considerat pontiful unui cult artistic înrădăcinat în cultura germană, inspirată din vechile legende nordice, cu personaje eroice, care se mişcă într-o lume supranaturală. Această artă, gravitând în jurul dramei muzicale, trebuia să dea naştere acelei opere naţionale, care să fie pentru germani ceea ce tragedia clasică fusese pentru grecii antici. Drama muzicală wagneriană se opune divertismentului operei tradiţionale, bazându-se pe o acţiune sacră, alegorie a dramei interioare, printr-o unitate indisolubilă cu textul, scris de Wagner însuşi pentru majoritatea partiturilor sale. Wagner introduce ca inovaţii „melodia infinită" şi „motivul conducător" (das Leitmotiv), procedeu simbolic de sugerare şi evocare a unor teme psihologice, a unor momente-cheie în desfăşurarea dramatică.

Această concepţie şi-a găsit întruchiparea în monumentala sa tetralogie Der Ring des Nibelungen ("Ciclul Nibelungic" ), compus din operele Das Rheingold („Aurul Rinului", 1854), Die Walküre („Walkiria", 1856), Siegfried (1970) şi Götterdämmerung („Amurgul zeilor", 1874), care configurează, într-o lume de eroi şi mituri, conflictul între violenţa primitivă a omului şi natura sa spirituală. Calitatea excepţională a artei lui Wagner se reflectă şi în capodoperele sale Tristan und Isolde (1859), triumf al dragostei asupra morţii, Die Meistersinger von Nürnberg („Maeştrii cântăreţi din Nürnberg", 1867), Parsifal (1882), în care reia legenda „Sfântului Graal", dramatică încleştare a evlaviei cu sentimentul păcatului.

[photo]9648584[/photo]
„Parsifal vor der Gralsburg" — inspired by Richard Wagner's opera Parsifal, painted in Weimar Germany 1928 by Hans Werner Schmidt (1859–1950)

Creaţia wagneriană a avut o influenţă covârşitoare asupra evoluţiei ulterioare a muzicii. Compozitori ca Anton Bruckner, Gustav Mahler, Claude Debussy (la începutul activităţii sale), Arnold Schönberg, Richard Strauss s-au dezvoltat sub influenţa muzicii lui Richard Wagner.

[photo]9648605[/photo]
Teatrul Festspielhaus a festivalelor muzicale Richard Wagner din Bayreuth

[photo]9648664[/photo]
Mormântul lui Richard Wagner (în grădina vilei „Haus Wahnfried” din Bayreuth)

Wolfgang Amadeus Mozart

poker_player_mihai — Wed, 27 May 2009 07:58:59 UT

[photo]9625872[/photo]
Wolfgang Amadeus Mozart (n. 27 ianuarie 1756, Salzburg, d. 5 decembrie 1791, Viena) a fost un compozitor austriac, unul din cei mai prodigioşi şi talentaţi creatori în domeniul muzicii clasice. Anul 2006, cu ocazia jubileului a 250 de ani de la naşterea compozitorului, în Austria şi Germania a fost cunoscut ca „Anul Muzical Mozart”.
Wolfgang Amadeus Mozart (născut Johannes Chrisostomus Wolfgangus Teophilus Mozart) s-a născut la 27 ianuarie 1756 la Salzburg, pe atunci capitala unui principat-arhiepiscopat (germ. Fürstbistum) ce făcea parte din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană (după 1804 devenit Imperiul Austriac). Tatăl lui, Leopold Mozart, era un talentat violonist în orchestra de la curtea prinţului arhiepiscop din Salzburg, şi era apreciat pentru aptitudinile sale pedagogice. În registrul de botez, noul născut a fost înregistrat cu numele: Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus. Mai târziu, în Italia, şi-a luat numele de "Amadeus", traducerea latină a lui „Theophilus” („Iubitorul de Dumnezeu”).

Încă de mic copil, Wolfgang dă dovada geniului său muzical. La vârsta de 5 ani, înainte de a şti să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său. În ianuarie 1762, Leopold Mozart obţine de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru "a arăta lumii acest miracol". Acest turneu va dura 9 ani! Prima apariţie are loc la München, unde Wolfgang execută muzică la clavecin în faţa prinţului elector de Bavaria, după care familia Mozart pleacă la Viena, tânărul Wolfgang concertând în faţa familiei imperiale. Urmează un lung turneu european: Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris şi Versailles. Rămâne un an la Londra, apoi se întoarce în Austria, trecând prin Franţa, Elveţia şi Bavaria. Între decembrie 1769 şi martie 1771 întreprinde un lung turneu în Italia: Verona, Milano, Florenţa, Roma şi Napoli au fost principalele staţiuni de concerte. Peste tot publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp devenit adolescent.
n serviciul curţilor princiare

Familia Mozart revine la Salzburg la 15 decembrie 1771. Wolfgang împlineşte 16 ani şi pleacă pentru câteva luni la Bologna, unde studiază cu Giovanni Battista Martini (1706-1784), renumit pedagog în arta compoziţiei. La întoarcere este angajat ca maestru de concert (Konzertmeister) de către noul arhiepiscop din Salzburg, contele Colloredo, cu un salariu de 150 de guldeni pe an, ceea ce constituia o sumă apreciabilă. În această funcţie rămîne timp de şase ani, deşi relaţiile cu noul arhiepiscop nu sunt din cele mai bune, acesta tratându-l de servitor şi interzicându-i să părăsească oraşul Salzburg. Nemaiputând suporta umilinţele, Wolfgang îşi dă demisia în 1777 şi pleacă, însoţit de mama sa, la München, unde solicită un angajament la curtea prinţului elector Maximilian III. Acesta însă îl refuză. După o altă tentativă nereuşită la Mannheim, se hotărăşte să-şi încerce soarta la Paris, unde - în timpul turneului din 1763 - avusese mult succes. Publicul parisian nu-şi mai amintea însă de copilul minune de atunci şi Mozart se loveşte de multe greutăţi. La toate acestea se adaugă moartea mamei, care îl însoţise peste tot. Starea lui morală se ameliorează cu greu, compoziţiile sale încep să fie apreciate la curtile domnesti. Lipsurile materiale îl constrâng totuşi să părăsească Parisul şi iată-l la 15 ianuarie 1779 din nou la Salzburg, unde rămâne doi ani. Între timp compune opera Idomenea, cu care înregistrează un mare succes. Se decide totuşi în 1781 să plece la Viena, capitala imperiului.

Viena era în acea epocă capitala mondială a muzicii clasice. Mozart se simte în sfârşit independent şi îşi creează un cerc de relaţii, conştient de faptul de a fi un virtuos fără egal al pianului. Înregistrează primul mare succes cu opera Răpirea din serai, fiind felicitat de însuşi împăratul Iosif II cu cuvintele: o muzică prea frumoasă pentru urechile noastre. Mozart dă numeroase concerte publice şi private, executând din propriile compoziţii, improvizează spontan pe teme date, aplauzele nu contenesc, publicul este în extaz. Redescoperă operele lui Bach şi Händel, pe care le face cunoscute publicului vienez.

La 4 august1782 se căsătoreşte cu Constanze Weber. La 1785 este vizitat de tatăl său, Leopold, care - până atunci foarte reticent - constată cu satisfacţie reuşita lui Wolfgang. Este încântat să audă din gura lui Joseph Haydn: "Fiul Dumneavoastră este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut". La sfârşitul unui concert în Burgtheater, după interpretarea concertului nr. 20 pentru pian, împăratul Iosif - prezent în sală - se ridică în picioare agitându-şi pălăria şi strigând "Bravo Mozart !". În această perioadă Mozart compune într-un ritm neobişnuit, lucrează cu obstinaţie la splendidele cvartete dedicate lui Haydn şi la opera Nunta lui Figaro, după o piesă a lui Beaumarchais, operă revoluţionară, ca muzică şi conţinut istoric, reuşind să depăşească dificultăţile din partea nobilimii.

[photo]9625869[/photo]

Mozart împreună cu sora sa Maria Anna şi tatăl Leopold, pe perete un portret al mamei, Anna Maria - Tablou de Johann Nepomuk della Croce, 1780

Ultimii ani

În timp ce Mozart termină compoziţia operei Don Giovanni, tatăl său se îmbolnăveşte şi moare la 28 mai 1787. Leopold a jucat un rol important în educaţia muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie şi contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart.

Între 1784 şi 1786, Mozart realizează în medie o compoziţie la fiecare două săptămâni, cele mai multe adevărate capodopere. Premiera operei Don Giovanni are loc la Praga şi este primită de public cu entuziasm. Urmează opera Così fan tutte, reprezentată cu mai puţin succes. Mozart pierde treptat din popularitate, între timp murise şi protectorul său, împăratul Iosif II, care îl numise compozitor al curţii imperiale.

În martie 1790 dă ultimul său concert public, interpretând concertul pentru pian KV595. Compune încă opera Flautul fermecat, cu care obţine un succes enorm. Începând din luna noiembrie 1791, sănătatea lui Mozart se degradează însă progresiv. Se pare că suferea de o febră reumatismală recurentă cu insuficienţă renală.

Cauza decesului nu este clară. Diagnosticul medicului constatator era: hitziges Frieselfieber („febră cu eczemă”). Alte cauze pomenite erau: reumatism, febră reumatică (infecţie streptococică), sifilis, trichnină, Purpura Schönlein-Henoch („aprindere vasculară”), aprindere renală, insuficienţă cardiacă şi venesecţie. Probabil cauza morţii lui Mozart trebuie căutată într-o boală în timpul copilăriei lui. Medicină modernă tinde spre o infecţie cu streptococi, care nu a fost tratată în mod adecvat, şi ca urmare sa produs o insuficienţă cardiacă şi eşecul altora organe.

Speculaţiile nu au lipsit, suspectându-se o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, cum ar fi fost Antonio Salieri. La 4 decembrie starea lui se ameliorează trecător, mai lucrează la compoziţia Requiem-lui, pe care nu va reuşi să-l termine. Există mărturii că Requiemul a fost comandat compozitorului de o persoană necunoscută, care i-a venit în vizită fiind îmbrăcată în straie de culoare neagră. Persoana a fost mai tîrziu identificată-acesta era un slujitor al unui conte vestit. Contele, pe numele Welsegg, avea intenţia de a se interpreta Requiemul compus de Mozart cu ocazia trecerii din viaţă a soţiei sale, reclamînd creţia drept compoziţie proprie. Despre această întîmplare Mozart nu a mai aflat. El era convins că muzica şi-o scrie pentru propria sa moarte! În ziua de 5 decembrie 1791, viaţa scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna. Avea numai 35 de ani. După un scurt serviciu divin la catedrala Sfântul Ştefan („Stefansdom”) din Viena, trupul neînsufleţit al lui Mozart este dus fără un cortegiu de însoţitori (se pare că aşa era tradiţia la Viena), la cimitirul Sankt Marx.(?

Ca o mica paranteza:

pentru o scurta durata, anul 1787 îi reuneste la Viena pe Haydn, Mozart şi Beethoven.
Joseph Haydn (1732-1809) avea la acea dată 55 de ani şi se afla în pragul gloriei.
Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) srisese până la această dată cea mai mare parte a imensei sale creaţii, având 31 ani.
Ludwig van Beethoven (1770-1827), în vârstă de 17 ani, venise la Viena pentru perfecţionarea măiestriei componistice.În 1792, când Haydn (venind de la Londra) şi Beethoven (venind de la Bonn) se întorc la Viena, nu mai gasesc nici cel puţin mormântul lui Mozart. Luceafărul Vienei fusese îngropat în groapa comuna …

Opera muzicală a lui Mozart

A compus 27 concerte pentru pian şi orchestră, 7 concerte pentru vioară şi orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă şi flaut, pentru corn şi orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade.
n domeniul muzicii de cameră sunt de menţionat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară şi pian, trios pentru vioară, violoncel şi pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul O glumă muzicală etc.

Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate şi astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat.
În 1862 Ludwig von Köchel a clasificat şi catalogat compoziţiile lui Mozart, fiind numerotate cu menţiunea KV (Köchel-Verzeichnis = catalogul Köchel). Ultima sa creaţie, Requiem-ul, are numărul 626.

Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menţionat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 şi nr. 41 Jupiter.
A mai compus 19 messe, cantate, motette pentru soprană şi orchestră, oratoriul "Die Schuldigkeit des ersten Gebots" şi, în fine, "Requiem"-ul în re minor.

"Geniul său excepţional îl situează mai presus de oricare maestru, în toate domeniile artei şi în toate timpurile”
—Richard Wagner

Leopold Mozart ( 1719-1787)

Violonist, compozitor de piese religioase şi mai ales de piese intrumentale, pedagog celebru (al unei metode de vioară – Versuch einer grundlichen Violinschule – de nenumărate ori reeditată).

Era fiul unul legător de cărţi din Ausburgul bavarez, fapt ce-l face să se considere în totdeauna compozitor german. A venit în urmă cu doua decenii în Slazburgul austriac, pentru a studia Dreptul şi Filozofia. Totuşi din lipsa de bani şi marea vocaţie pentru muzică să-l desprindă curând de dorinţa lui de studii universitare. şi să-l îndrepte către postul de violonist în orchestra de la Curtea arhiepiscopului stăpânitor al ţinutului.

Era anul 1743, iar peste 4 ani (1747) se căsătoreşte cu Anna-Maria Pertl, care-i va dărui şapte copii, dintre care nu vor supraveţui decât doi – o fetiţa cu numele de Maria-Anna (întâlnită în biografii cu diminutivul de Nannerrl) şi un băiat cu cinci ani mai mic – viitorul muzician – Wolfgang Amadeus Mozart

Planeta Marte

poker_player_mihai — Tue, 26 May 2009 06:41:53 UT

A se nota în calendar ! Oriunde te vei afla pe 27 august 2009 la miezul nopţii şi 30 de min., nu uita să ridici ochii spre cer. Vor fi două luni pe cer. Planeta Marte va fi cea mai strălucitoare pe cerul înstelat şi va fi la fel de “grasă” ca luna plină. Marte se va afla la 34,65 milioane de mile faţă de Terra. Evenimentul se va mai produce în anul 2287. Împarte această informaţie cu prietenii tăi pentru că nimeni în viaţă azi nu va mai vedea fenomenul a doua oară.

:)))

poker_player_mihai — Fri, 22 May 2009 20:56:11 UT

This is our last goodbye
I hate to feel the love between us die
But its over
Just hear this and then Ill go
You gave me more to live for
More than youll ever know

This is our last embrace
Must I dream and always see your face
Why cant we overcome this wall
Well, maybe its just because I didnt know you at all

Kiss me, please kiss me
But kiss me out of desire, babe, and not consolation
You know it makes me so angry cause I know that in time
Ill only make you cry, this is our last goodbye

Did you say no, this cant happen to me,
And did you rush to the phone to call
Was there a voice unkind in the back of your mind
Saying maybe you didnt know him at all
You didnt know him at all, oh, you didnt know

Well, the bells out in the church tower chime
Burning clues into this heart of mine
Thinking so hard on her soft eyes and the memories
Offer signs that its over... its over

Argoul

poker_player_mihai — Tue, 19 May 2009 17:40:48 UT

1. Definirea termenului
Cercetătorul care încearcă o definire a argoului, pe baza imensei bibliografii de specialitate, româneşti şi străine, are de întâmpinat nenumărate dificultăţi, fiindcă, aşa cum arăta Iorgu Iordan, până nu de mult, argou însemna orice ,,limbaj special”. Aşadar, terminologiile diverselor profesiuni, meserii, ocupaţii ş. a. erau puse alături de vorbirea argotică a elevilor, pe de o parte, a răufăcătorilor, vagabonzilor etc., pe de altă parte. (Iordan, Iorgu, Stilistica limbii române, 1975, p. 307).
1. 1. Accepţii ale termenului
• Limbaj popular, limbaj familiar;
• Vorbirea specială a a unor grupuri sociale determinate, precum soldaţi, studenţi, artişti, elevi (jargon) ;
• Limbaj codificat, înţeles numai de iniţiaţi;
• Limbaj convenţional.
1. 2. Trăsăturile argoului
• Caracter expresiv;
• Ritm rapid de înnoire;
• Caracter criptic.
Conform trăsăturilor amintite, putem vorbi de argoul răufăcătorilor, al elevilor, al studenţilor, al soldaţilor, al sportivilor, al tipografilor, al frizerilor etc.

2. Provenienţă şi evoluţie
Unele cuvinte şi expresii argotice provin din limba comună, cu menţiunea că vorbitorul le atribuie acestora sensuri noi, care au la bază, uneori, comparaţia, sinonimia sau sinecdoca: bostan sau dovleac pentru ,,cap” , clănţău pentru ,,avocat” (care vorbeşte mult), patefon pentru ,,soacră”, spital pentru ,,carceră” , ciorap pentru ,,mănuşi”, a da o gaură pentru ,,a face o spargere”, borş pentru ,,sânge” , boboc pentru ,,student în anul I” .
Alţi termeni provin din graiurile regionale sau sunt împrumutaţi din alte limbi, mai ales din cea ţigănească: a ciordi pentru ,,a fura” , gagică pentru ,,iubită” , a hali pentru ,,a mânca” , dar şi din germană: caput pentru ,,distrus, zdrobit” , vacs pentru ,,lucru fără valoare” , fraier pentru ,,om prost” , rusă: balşoi pentru ,,mare” , engleză: bişniţă pentru ,,afacere” etc.
Supunându-se legilor după care evoluează limba în general, unele cuvinte şi expresii argotice pot să dispară din vocabularul grupului social în care au apărut. De pildă, în perioada interbelică, în argoul militarilor exista cuvântul aţă (care însemna administraţie, provenind de la prescurtarea ad-ţie), iar prin aţiat se înţelegea ofiţerul sau subofiţerul care se ocupa de probleme de administraţie, termen necunoscut astăzi, deci dispărut din limbă.
Alteori, când cuvintele şi expresiile argotice au un grad mai înalt de transparenţă, de accesibilitate (pentru marea masă a vorbitorilor), acestea pot trece în alte sfere ale limbii. Bunăoară, cuvântul fraier, inclus cândva în inventarul argotic, nu mai este înregistrat în DEX cu vechea sa conotaţie, de ,,victimă uşoară pentru hoţi şi escroci”.
O situaţie oarecum asemănătoare o au cuvintele muzicuţă şi papagal cu sensul de ,,gură”, care, datorită unui slab caracter secret, au trecut în vorbirea familiară.
Cuvântul barosan, înregistrat în secolul al XIX-lea cu sensul de ,,curcan, poliţist”, fără
a-şi fi pierdut valoarea argotică, înseamnă azi, ,,persoană influentă, bogată”.
In fine, alte două cazuri interesante de evoluţie semantică a unor cuvinte argotice: verbul a se şucări este înregistrat de C. Armeanu, în 1937, cu sensul de ,,a se face frumos”, în timp ce Gh. Agavriloaiei, într-un studiu din acelaşi an, îl explică prin ,,a observa, a vedea, a privi, a se uita, a fura,a şterpeli”. În limbajul argotic actual, a se şucări înseamnă ,,a se supăra, a se enerva”.
Verbul a buşi era înregistrat, în 1937, cu sensul de ,,a respinge la examen, a rămâne corigent sau repetent” , în timp ce sensul actual, menţionat şi în DEX, este de ,,a lovi, a îmbrânci, a trânti”.
3. Clasificarea argoului în funcţie de apartenenţa socială a vorbitorilor
Dintre categoriile de argou amintite deja, cela mai răspândit este argoul ,,hoţilor”, al ,,vagabonzilor” şi ,,răufăcătorilor”. N. T. Orăşanu, ziarist cunoscut în secolul trecut, a consemnat în cartea sa, Întemniţările mele politice, apărută în 1861, peste cincizeci de cuvinte şi expresii argotice, dintre care unele îşi păstrează şi azi înţelesul iniţial: sticlete pentru ,,soldat, poliţist”, cârâitor pentru ,,hoţ”, lovele pentru ,,bani”, mardeală pentru ,,bătaie”, a vrăji pentru ,,a spune”, a cafti pentru ,,a bate”, cot pentru ,,an de puşcărie”, a uşchi pentru ,,a pleca, a fugi”, bulan pentru ,,picior”, şpagă pentru ,,mită”, a o buli pentru ,,a o păţi”, potol pentru ,,mâncare”, răcoare pentru ,,închisoare”, pe şest pentru ,,încet, pe tăcute”.
Bine reprezentat în limbă este şi argoul elevilor. La elevi şi studenţi, folosirea argoului este explicată prin adolescenţă, vârstă a predominării fanteziei şi a unei anumite atitudini de frondă, de emancipare socială şi lingvistică. Întrebuinţarea termenilor argotici îi dă adolescentului, în general, conştiinţa unei stări de libertate a spiritului, înscriindu-se în refuzul mai amplu al oricărei convenţii: în îmbrăcăminte, comportament, atitudini, gândire, vorbire, îi accentuează sentimentul de individualitate, de personalitate, prin afirmarea calităţii de a fi spiritual.
Argouri legate de şcoală: a chiuli, fereastră, fiţuică, a freca (,,a-l asculta pe un elev mult şi din toată materia”), scaun, şase, tocilar. La acestea se mai adaugă argourile provenite din trunchieri: bac, dirigul, diriga, diru (,,directorul”), profu, mate, bio.
Apropiat de argoul elevilor este cel al studenţilor. Câteva exemple specifice: babac (,,tată”), boboc, a boboci (,,a repeta anul I”), plopist, a fi în plop, blatist ,,student care mănâncă la o cantină în mod fraudulos”).
Ambele categorii de tineri (studenţi şi elevi de liceu ori din clasele terminale ale gimnaziului) folosesc însă termeni ca: baftă, cafteală, gagică, gagiu, a gini (,,a observa”), haleală, a hali, a se înţoli, mişto, nasol, naşpa, pileală, a se şucări, marfă, beton, a avea bulan (,,a avea noroc”), bazat (,,cu situaţie materială bună”), meseriaş, mortal, bairam, belea, praştie, haladit, prosteală, penal, ratat, praf, rupt etc.
Studiile de specialitate mai vorbesc despre argoul militarilor:căţea (,,mitralieră”), lent (,,locotenent”), răcan (,,recrut”), tablagiu (,,grad militar inferior”), al tipografilor ( a se uita cursiv pentru ,,a se uita cu coada ochilor”, a vorbi spaţiat pentru ,, a vorbi articulat”), al frizerilor sau al sportivilor. Iată câteva exemple din box: ia-i piuitul, arde-l la râşniţă, pompează-l să-i ţâşnească borşul ş. a.

DISCUŢIE ÎNTRE DOI INFRACTORI ,,TRADUCEREA DIALOGULUI”
(Tandin, Traian ,Limbajul infractorilor, 1993, p. 6-7)
− Oglindeală la nicovală! − Priveşte discret în spatele tău!
spune primul. spune primul. − Bufet lustruit, uşchi legătură, − Care-i victima, tipul care arată bine hrănit,
şalupe cu scârţ? întreabă al doilea. fără cravată şi poartă pantofi cu toc? întreabă al doilea.
− Nexam, covrigi pe clapă! − Nu, nu te-ai orientat bine! Este vorba
Husăn cu feştilă, glicerină despre o victimă sigură: tipul care fumează,
în parlament, este băut, are buzunarele largi la palton,
saftea la căldură! iar la haină se observă portofelul în
Servit? buzunarul interior. Aici trebuie acţionat.
Tu îl vei fura, ai înţeles?
− Geană la mahăr! Servit! − Bravo, ai ochi buni, de hoţ mare! Am înţeles!
− Salt la maimuţă, mumie cu − Eu voi fura din poşeta femeii aceleia,
coviltir, mărar pe şanuri, distrată, elegantă, care poartă pălărie,
moară galbenă, are păr pe picioare, ceas de aur la mână şi,
lămâi berechet! desigur, foarte mulţi bani!
− Măcănitoare la mesadă, − De acord, dar să fim atenţi. Nu cumva
faţadă la limonadă? femeia aceea, care poartă ochelari de vedere,
ne filează?
− Ovăz! Clift de şmotru, − Nici vorbă! Este o femeie neiniţiată, pe care
purtător păscut! nu o duce mintea!
− Goană la trotinetă, cântare − Atenţie, vine autobuzul, să trecem la
la muialii, doniţa jos!... treabă! În cazul unui eşec, niciunul nu scoate
o vorbă, nu ne cunoaştem!...
4. Argoul în literatură şi în presă

Chiar în primul text care inserează pasaje compact argotice ( Baronzi, 1862), terminologia argotică pare introdusă, în scop demonstrativ, în structuri sintactice culte. Dialogurile sunt însă artificiale, pentru că modelul frazei, unele fraze şi construcţii rămân livreşti. În ciuda lexicului argotic, textul nu reuşeşte decât foarte rar să creeze impresia de limbă vorbită, de oralitate.
,,Iată ce vrăjeşte Coman: el zice că a văzut cu ochii lui o grubă mare la dânsa, mă! numai zgripsori pitiţi într-o purcică ce o cărăueşte de ochii noştri (...). Ş-apoi când o veni gagiul cu merindele, o bună mardeală, smulge-i spală-varza şi caro! (...)Acuma-şi ciurupueşte ochişorii în vis. Numai ochi de vulpe, mă! şi fără albituri”.
( Baronzi, George, Misterele Bucureştilor, 1862, p. 131)
Metoda acumulării de argotisme va fi folosită şi mai târziu, cu scopuri pitoreşti şi demonstrative. Un text este cu atât mai spectaculos, cu cât diferă mai mult de limba curentă, devenind aproape incomprehensibil fără dicţionar.
,, − Haios era, ce zici, suflete?
−Mişto, bă!
− Ce caft îi căpăcea la gioale. Te-ai prins?
− Sanchi. Ce? Aschimodia nu i-a tărsănit un flit între felinare?
− Eşti nasol. Păi nu i-ai ginit moaca? Ce cărămidă avea!
− Lasă-te de cioace...”
( Sântimbreanu, Mircea, Recreaţia mare, 1987, p. 108)
,,Când are câte un ceas prost, Chelie nu se tocmeşte prea mult:
− Ia-l, treacă de la mine, da nu vrăjeşti, la nimeni de unde-l ai (...)
− Da pe fata lu ’Angelescu o ştii? ... Mişto gagică! (...)
− Aveţi, mă, ceva pe-aici? Ia vezi, Ploieştene, fă rost de ceva haleală”.
(Tănase, Nicuţă, Derbedeii, 1957, p. 41, respectiv, p. 71)

,,Tot o să-i dea doi coţi de pârnaie, socotea”
,,Starostele a zis scurt:
− Gata, uşcheală, să nu deschidă pliscul!”
,,Aşa au dus-o, mai cu găinării, mai cu ciordeală, ba un joc de cărţi se ţineau la adăpost, că-i căutau gaborii”.
(Barbu, Eugen, Groapa, 1966, p. 330, respectiv, p. 335)

Presa şi cărţile din ultimul deceniu al secolului al XX-lea, au fixat în scris un material argotic românesc destul de bogat, care avusese până atunci o circulaţie aproape exclusiv orală. Un limbaj esenţialmente oral, existând doar prin dialog, nu poate fi însă cuprins cu uşurinţă într-o structură de monolog scris. Literatura creează uneori texte compact argotice, unitare, chiar în versuri: verosimilitatea lor este un produs artistic, propunând un limbaj nereperabil în situaţiile de comunicare reală.
,, În camera din fund stă o gagică mişto, pe pat (...). da ’partea nasoală e că în camera de la mijloc doarme mă-sa.”
(Cărtărescu, Mircea, Travesti, 2002, p. 40)
,,− Da ’ de ce venişi în Bucureşti? îl întrebă Rică.
− Fiin ’ că la Focşani e ai mei.
− Păi, tomna ’ d-aia puteai să te duci acolo. Aici unde stai?
− La cămin.
− Şi potolu ’ ?
− La cantină.
− Da ’ vreo gagică ai?
− Îhîîî, se lăudă Mircea.
− Dacă n-ai gagică, zise el, spune-mi mie, şi-ţi fac eu trampa. (...)
− Ce-i, bă, ţi-a pierit piuitul?”
(Papilian, Alexandru, Paharul cu muşte, 1997, p. 9-10)

Istoria relaţiilor dintre argou şi literatura română aşteaptă să fie studiată în detaliu. Situaţiile sunt foarte variate şi uneori paradoxale: este amuzant, de pildă, să observăm, că în spaţiul literaturii de consum, într-un gen care atrage de obicei utilizarea argoului − romanul poliţist − cărţile româneşti din ultimele decenii ale secolului al XX-lea au preferat, cu puţine excepţii, limbajul plat, convenţional, impus de norma exterioară şi de modelul eroului pozitiv: poliţistul cultivat, încarnare a ordinii sociale ideale.
În deceniile comuniste, discuţiile publice din mass-media tratau argoul ca pe un pericol împotriva căruia trebuie să fie mobilizate toate forţele naţiunii. Discuţiile asociau, în general, argoul cu ,,expresiile tari”, cu înjurătura, cu termenii brutali şi obsceni (la care nu se fac decât aluzii discrete), vorbitorii vizaţi fiind în primul rând tinerii, iar de contextul de comunicare − oralitatea familiară. Uneori, ,,vina” aparţinea litaraturii, unde cuvintele ar fi lăsate să circule prea liber prin cărţi.
Alături de singurul roman intens argotizant al epocii postbelice, Groapa, autorul lui, Eugen Barbu, includea elemente de argou şi în paginile revistei Săptămâna, al cărei director a fost în deceniile 7 şi 8. Acest limbaj insolit era folosit ca instrument de captare, satisfăcând dorinţa cititorilor de a ieşi din şabloanele oficiale.
În presă, argoul a început să pătrundă masiv după 1989, odată cu libertatea deplină a exprimării. Iată un exemplu din Naţional : ,, ‹‹În momentul de faţă, avem la produs trimise peste o mie de fete, poate chiar o mie juma de bucăţele, care asigură mărunţişurile şi strada. De treburile serioase se ocupă negroaicele, conform înţelegerii ›› , declară unul din capii mafiei ţigăneşti” (apud Rad, Ilie, Stilistică şi mass-media, 1999, p. 79).

5. Argoul şi televiziunea

Ştirile de la ora 23.00, la Realitatea TV, au fost prezentate o bună perioadă de timp de Andrei Gheorghe. Acest controversat om de televiziune a luat ştirile de peste zi şi le-a rescris în argou. Un jaf armat prezentat în jurnalul de la prânz se transformă până la ora 23.00 într-o mangleală. Un exportator, care ziua îşi apără interesele financiare, seara e fraier. Exemplele continuă: cagule pe mecle, lovele, nasol, mişto, paradit, au dat în primire... Şi totul spus pe tonul ultimativ, plin de băşcălie cu care s-a obişnuit Andrei Gheorghe.

6. Argoul în muzică

Acest capitol al lucrării inventariază cei mai frecvenţi termeni argotici întâlniţi în muzica actuală, la formaţii precum: BUG MAFIA, La Familia sau în versurile manelelor ( băiat de băiat, şmenar, fraier, a lua la mişto, a fi pe fază, bairam, gagică, penal, belea, beton, tupeu de borfaş, bulangii, a băga în boală, nasol, a avea fiţe, a da în gât, a rupe în patru, talent, şpagă, a da un tun etc).

7. Argoul şi DOOM 2
O situaţie de remarcat cu privire la DOOM 2 este cuprinderea tuturor cuvintelor, chiar a celor stridente, ca a beli, matol, gigea, pe care un estetician al urâtului le-ar putea utiliza în compoziţiile lui.
Antonimele precum cool sau nasol, mişto sau naşpa (ultimul neinclus în actuala ediţie) creează impresia că limba este un organism viu, care reflectă limbajul tuturor vârstelor şi categoriilor sociale, chiar dacă aceste cuvinte menţionate, au, poate, şanse minime de a rămâne în limba română.
Este interesant de remarcat faptul că doar câţiva dintre termenii pe care i-am descris în lucrare ca făcând parte din limbajul argotic, în DOOM 2 figurează în această categorie. Vorbim aici de mangleală, a mangli, miştocar, mişto (ca adjectiv invariabil şi ca substantiv), lovele, mardeală, a mardi, a gini, pârnaie. Sunt introduse şi cuvinte noi: parai, sictir, matol şi a se matoli.
Restul cuvintelor figurează fie în limbajul familiar (gagic, bairam, a hali, benga, a şparli, a ciordi, nasol, băşcălie, haios), fie au pătruns deja în limba comună, nemaifiind percepute ca aparţinând limbajului familiar sau argotic (golan, golancă, fraier, caterincă, şmecher).

8. Concluzii

Fie că apare în ipostaza de limbaj secret, ,,tehnic”, fie că este un limbaj pur expresiv, folosit din dorinţa de individualizare a unui grup faţă de altele, argoul se caracterizează printr-o tendinţă de înnoire mai puternică decât cea a limbii comune.

Mister antic de 4.000 de ani, explicat cu ajutorul inteligen

poker_player_mihai — Sun, 17 May 2009 20:37:33 UT

O inscriptie antica ce a sfidat generatii de arheologi si-a dezvaluit cateva dintre secrete computerelor cu inteligenta artificiala.

Analiza computerizata a simbolurilor folosite cu 4.000 de ani in urma de o civilizatie de mult pierduta din Valea Indului sugereaza ca acestea reprezinta o limba candva vorbita, desi unii lingvisti au considerat simbolurile simple “poze”.Scriitura indusa, folosita intre 2.600 si 1.900 i.Hr.pe teritoriul de astazi al Pakistanului de est si Indiei nord-vestice, a apartinut unei civilizatii la fel de sofisticata pentru contemporanele sale, civilizatiile mesepotamiana si egipteana. Cu toate acestea, a lasat mai putine urme lingvistice. Arheologii au descoperit aproximativ 1.500 de incrisuri unice pe fragmente de ceramica, tablite si sigilii, dintre care, cel mai lung nu contine decat 27 de semne.
Multe suspiciuni privitoare la origini si insemnatate au planat deasupra scriiturii induse, aceasta fiind comparata cu insemnele moderne brahmanice ori cu scrierea chinezeasca Lolo, cele sumeriana, egipteana, dravidiana, indo-ariana, vechea slava si chiar cu unele simboluri politice si religioase. Cu toate acestea, Rajesh Rao, specialist in analize computerizate de la Universitatea Washington, s-ar putea sa fi rezolvat in cele din urma problematica limbaj-versus-simbolistica, daca nu chiar scriitura in sine.
Echipa lui Rao a folosit programe de analizare a tiparelor, utilizand ceea ce este cunoscut drept modelul Markov, o unealta computerizata folosita in cartografierea dinamicii sistemelor. Atunci cand in program au fost introduse fragmente din scriptul indus, acesta a prezentat reguli gramaticale bazate pe tiparele aranjarii simbolurilor, dupa anumiti parametri introdusi de specialisti. Ordonarea obtinuta in final a indicat faptul ca insemnele sunt de ordin lingvistic, datorita potrivirii in limitele unor sabloane stabilite in experimente prealabile.
In ce priveste descifrarea scriiturii, programul nu a avut prea multe de spus, insa cercetatorii se declara extrem de satisfacuti, iar Rajesh Rao este de parere ca in scurt timp si acest pas va fi realizat cu ajutorul analizei computerizate,
sursa: wired science

Un sit arheologic a fost descoperit cu ajutorul Google Earth

poker_player_mihai — Sun, 17 May 2009 20:33:51 UT

David Thomas, un student in arheologie al Universitatii La Trobe din Melbourne s-a folosit de programul Google Earth pentru a descoperi, in premiera, din fata computerului, un sit istoric situat intr-o zona ravasita de razboaie din Afganistan.

Folosindu-se de Google Earth, David Thomas a gasit alte 450 de posibile situri arheologice in provincia Registan, situata in apropierea provinciilor Helmand si Kandahar din sudul Afganistanului.
Regiunea a devenit inaccesibila accesului oricarui cercetator din cauza conflictelor miliare dintre fortele guvernamentale afgane si talibani, conflicte care au loc neintrerupt in aceasta zona de peste 7 ani.

Descoperirea lui Thomas a adus noi detalii despre siturile cunoscute, precum si o serie de informatii asupra altor posibile locatii arheologice. Reusind sa faca un zoom la o scara de 100 metri deasupra pamantului, Thomas a fotografiat si a studiat apoi imaginile vizualizate prin popularul program de internet. Printre structurile descoperite se numara ramasite ale unor tabere, sate situate in jurul unor moschei, diguri, resturi coralifere si canale de apa. Cu ajutorul lui Google Earth a fost astfel inclusiv studiat orasul Bust, capitala de iarna a dinastiei Ghaznevizilor, situata pe raul Helmand.
Arheologii francezi au lucrat pentru prima data aici intre anii 1949-1952, dar din cauza razboaielor si a framantarilor politice care au urmat in Afganistan, cercetarile lor au fost sistate.
“Cel mai important lucru este acela ca putem transmite toate informatiile obtinute catre Institutul Afgan de Arheologie, urmand ca ei sa se deplaseze acolo imediat ce luptele se vor sfarsi”, declara optimist, in incheiere, David Thomas.

..and the winner is...Alexander Rybak,Song title: Fairytale

poker_player_mihai — Sun, 17 May 2009 13:32:45 UT

LYRICS
Years ago when I was younger
I kinda’ liked a girl I knew.
She was mine, and we were sweethearts,
That was then, but then it’s true

I’m in love with a fairytale
Even though it hurts.
‘Cause I don’t care if I lose my mind;
I’m already cursed

Every day we started fighting,
Every night we fell in love.
No one else could make me sadder,
But no one else could lift me high above

I don’t know what I was doing
But suddenly we fell apart.
Nowadays I cannot find her.
But when I do we’ll get a brand new start

I’m in love with a fairytale
Even though it hurts.
Cause I don’t care if I lose my mind;
I’m already cursed

She’s a fairytale
Yeah
Even though it hurts.
Cause I don’t care if I lose my mind;
I’m already cursed

Congratulatinons NORWAY!

poker_player_mihai — Sun, 17 May 2009 08:29:08 UT

Europa iubeste basmele! Concursul Eurovision 2009 si-a desemnat marele castigator: Alexander Rybak, reprezentantul Norvegiei, cu piesa “Fairytale”. Romania s-a clasat pe locul 19, cu doar 40 de puncte. Norvegia s-a aflat inca de la inceput printre favoritele editiei de anul acesta a Eurovision. Piesa “Fairytale”, compusa chiar de norvegianul de origine rusa Alexander Rybak, in varsta de numai 23 de ani, a surprins prin caracterul inedit, dar si prin carisma tanarului interpret.
Piesa a reusit sa adune punctajul maxim de 12 puncte de la majoritatea celor 42 de tari europene care au votat, totalizand 387 de puncte, cel mai mare punctaj obtinut vreodata in istoria concursului.

Norvegia a mai castigat de doua ori concursul Eurovision, in 1985, cand a fost reprezentata de Bobbysocks, cu melodia "La Det Swinge" si in 1995, cu melodia "Nocturne", cantata de Secret Garden. In 1996, Norvegia a obtinut locul 2, cu melodia "I Evighet" cantata de Elisabeth Andreasson.

texas poker

poker_player_mihai — Sat, 16 May 2009 16:54:50 UT

Canadianul de origine romana, in varsta de 31 de ani, a castigat 8 milioane de dolari si toate turneele importante de poker din lume.

"Kid Poker". Asa a fost supranumit Daniel Negreanu.

Negreanu ne destainuie de ce este nevoie pentru a deveni cel mai bun jucator de poker.

Daniel s-a nascut la Toronto, intr-o familie de romani. Parintii sai, Ana si Constantin Negreanu, s-au stabilit in Canada, in 1967. De mic, Daniel a fost incurajat de parinti sa-si urmareasca visurile. Ceea ce a si facut. A abandonat liceul in momentul in care mai avea nevoie de o nota pentru a absolvi si s-a dedicat jocului de poker.

A inceput sa joace poker cu 14 ani in urma, pe cand avea numai 17 ani. Negreanu a strans banii pentru a intra in randul profesionistilor, invingand adversari de doua ori mai in varsta. Un jucator de poker isi plateste singur cheltuielile de transport si cazare, precum si o taxa de inscriere in turnee.

Parintii nu au fost incantati de decizia fiului lor: „La inceput nu erau de acord cu ce faceam, dar acum sunt mandri ca sunt un jucator de succes”, spune Daniel.

Bun venit in Las Vegas

La varsta de 21 de ani, Daniel Negreanu a decis sa se mute in Las Vegas, capitala mondiala a pokerului. Asa a inceput drumul catre varful ierarhiei mondiale a jucatorilor de poker. „Mutatul in Las Vegas a fost cel mai greu moment. Mi-a trebuit ceva timp sa cunosc succesul, dar a meritat pana la urma.”

Imediat dupa ce s-a stabilit in orasul cazinourilor, Negreanu a intrat in competitii. O serie de infrangeri l-au fortat sa se intoarca in Toronto.

1997. Negreanu revine in competitii cu succes. La turneul World Poker Finals este numit cel mai bun jucator. Un an mai tarziu, obtine titlul de „cel mai tanar campion” in cadrul World Series of Poker. Astazi, el are un cont cu opt milioane de dolari castigati din poker si este multiplu campion mondial.

Ce iti trebuie pentru a ajunge la acest nivel in poker? Daniel ne spune: „In primul rand trebuie sa fii stabil emotional. Ca profesionist, este important sa-ti exprimi cat mai putin emotiile. De asemenea, trebuie sa fii capabil sa citesti gandurile adversarilor tai.”

Pokerul profesionist nu se bazeaza pe noroc, dupa spusele lui Daniel: „Pe termen lung, norocul nu este un factor de decizie. Desigur, pot pierde in orice zi in fata unui incepator. Dar daca il am adversar timp de un an, el nu va reusi niciodata sa iasa castigator.”

51 de ore la masa de joc

Turneele de poker inseamna bani multi. De la un astfel de turneu poti pleca cu sute de mii de dolari in plus sau in minus. Cea mai mare suma castigata de Negreanu a fost de 1,8 milioane de dolari, in cadrul turneului World Poker Classic din 2004. Cea mai mare suma pierduta a fost de 500.000 de dolari.

O partida de poker presupune concentrare maxima si foarte multa degajare din partea jucatorului. El nu trebuie sa lase adversarii sa „citeasca” din atitudinea sa daca a prins o mana buna sau nu. Daniel a petrecut mai mult de doua zile pentru a termina o singura partida. Pentru a fi in forma maxima, el respecta un program strict inainte de orice meci.

„Cea mai lunga partida pe care am jucat-o a tinut 51 de ore. Niciodata nu consum alcool sau cofeina si nu socializez inainte de un meci. Dorm foarte mult si petrec mult timp studiind jocuri de poker.”

Ca orice profesionist, Daniel a trebuit sa se acomodeze cu camerele de luat vederi care transmit campionatele de poker. „Pentru mine nu este greu sa joc in fata camerelor, dar sunt multe persoane care au o problema cu acest lucru”, spune Negreanu. Intre profesionisti, „poker face”, fata care nu tradeaza ce carti ai in mana, nu joaca un rol important. Daniel Negreanu explica de ce: „Jucatorii profesionisti analizeaza mai degraba personalitatea si felul de a paria al adversarilor decat ceea ce exprima fetele oponentilor sai.”

„Jocul de poker, o afacere”

Jocurile nu se fac numai la masa de poker, ci si in afara ei. Ca in orice competitie, exista pariuri facute pe cei care iau parte la turneele de poker. Daniel spune ce simte stiind ca exista persoane care pariaza ca el va iesi castigator. „Sunt tot felul de pariuri care se pun pe jucatorii de poker. Intotdeauna este flatant sa stii ca exista oameni care au incredere in jocul tau.”

In prezent, Daniel locuieste impreuna cu sotia in Las Vegas si isi continua cariera de jucator de poker. Este exponentul unei noi generatii care vede jocul de poker ca pe o competitie sportiva. Daniel este foarte popular. Este deseori invitat in emisiunile televiziunilor Fox Sport si ESPN. De asemenea, Negreanu publica articole in revista de specialitate „CardPlayer”.

Pe langa poker, Daniel este pasionat de golf, hochei, baschet si, ca multi romani, de table. Celelalte jocuri de noroc nu l-au atras. „Singurul motiv pentru care intru in cazinouri este sa joc poker.” Canadianul spune ca infrangerile nu ii provoaca mari dureri de cap si vrea sa continue cariera la fel de curat ca si pana acum. „Pentru mine, jocul de poker este doar o afacere. Dupa ce pierzi trebuie sa te ridici si sa te concentrezi pentru a juca tot mai bine. Nu am trisat vreodata si nu voi face acest lucru”, spune jucatorul.

Despre numarul de partide jucate de-a lungul carierei, Negreanu spune cu sinceritate: „N-am nici cea mai vaga idee cate au fost.” El si-ar dori sa joace poker si in Romania. „Sunt prea ocupat ca sa organizez un turneu, dar mi-ar placea sa se desfasoare unul.”

Campionate mondiale pe multi bani

> World Poker Tour (WPT) aduna o serie de turnee de poker sub un singur nume. Partidele au loc saptamanal si sunt televizate.

> Oricine poate intra in turnee daca are peste 21 de ani si achita taxa de admitere. Suma este diferita pentru fiecare turneu. Jucatorul plateste intre 4.000 si 12.000 de dolari. Dupa mai mult de zece etape, se desfasoara World Poker Tour Championship, in urma caruia raman sase finalisti care isi disputa titlul de „Jucatorul anului”.

> World Series of Poker (WSOP) este un turneu organizat inca din 1970.

> Turneul este transmis de canalul de sport ESPN. Taxa de inscriere este de 10.000 de dolari.

> Numarul jucatorilor a crescut in fiecarea an. Astfel, in 2000 au fost inscrisi 4.780 de jucatori, iar anul trecut au participat peste 23.000 de persoane.

> In 2005, premiile au fost in valoare de 47 de milioane de dolari. Suma a fost distribuita catre 560 de jucatori. Marele premiu a fost in valoare de 7,5 milioane de dolari.

Cinci titluri mondiale la activ

> Daniel Negreanu s-a nascut pe 26 iulie 1974, in Toronto, Canada

> Joaca poker de la varsta de 17 ani. Din 1997, a intrat in lumea jucatorilor profesionisti.

> In 1998, a fost desemnat „cel mai tanar campion” la turneul World Series of Poker

> Cel mai bun an al sau a fost 2004. Atunci a fost „Jucatorul anului 2004”. Acelasi titlu a fost primit din partea canalului de televiziune ESPN si din partea publicatiei „CardPlayer”. De asemenea, a fost cel mai bun jucator de poker in sezonul 2004-2005 al competitiei World Poker Tour (WPT).

> Daniel Negreanu are cinci titluri mondiale. A castigat de trei ori turneul World Series si are doua titluri WPT.

> In 2003, a lansat site-ul fullhousepoker.com, unde utilizatorii pot juca poker virtual. De asemenea, Negreanu a lansat competitia „Daniel’s Negreanu Protege”. Astfel, cei inscrisi se intrec intr-un turneu pentru a se bucura de privilegiile de a fi discipolul campionului.

Google Earth a ajutat la descoperirea Atlantidei

poker_player_mihai — Sat, 16 May 2009 11:33:27 UT

Un inginer aeronautic a descoperit cu ajutorul Google Ocean, în largul coastei Africii, o zona de mărimi considerabile care pare a fi construită de om şi care se potriveşte cu locaţia în care se presupune că s-ar fi aflat Atlantida.
Foto (1)
A fost descoperită o posibilă locaţie a Atlantidei cu ajutorul Google Earth - VEZI IMAGINEA Vezi Galerie Articol
Reţeaua de linii încrucișate care poate fi observată la 620 de mile de coasta Africii, în apropierea insulelor Canare, pe fundul Oceanului Atlantic, formează un patrulater, cu o suprafaţă de circa 20.000 de kilometri pătraţi. Zona a fost descoperită de un inginer aeronautic folosindu-se de noua funcţie implementată în Google Earth.

Imaginea poate fi observată de oricine la coodonatele 31 15'15.53N cu 24 15'30.53W. Experţi în istoria Atlantidei au afirmat că aceasta poate fi una dintre locaţiile posibile ale insulei, aşa cum a fost descrisă de filosoful grec Platon. Potrivit acestuia, oraşul s-ar fi scufundat după ce locuitorii săi ar fi încercat, fără succes, să cucerească Atena în jurul anului 9000 î.e.n.

Dr. Charles Orser, custode de arheologie de la Universitate de Stat din New York a declarat pentru ziarul Times că descoperirea este întradevăr fascinantă şi că merită a fi investigată mai de aproape.