Blogul lui Marian-Dănuţ Ciulei

În Deşert

poetul_danny — Mon, 30 Mar 2009 13:52:01 UT

Vântul şi nisipul frig,
Eu păşesc
Şi mă gândesc că acest vânt aprig
Va distruge tot ceea ce iubesc.

Este prea cald
În acest decor halucinant,
Nu aş vrea în acel râu să mă scald
Şi să plec cu dorinţele mele în neant.

Se răcoreşte...ce surprinzător,
Oare Iadul va dispărea?
Vântul devine brusc şi mai arzător...
A fost doar un miraj ce mi-a păcălit simţirea.

Grotescul vieţii

poetul_danny — Tue, 24 Mar 2009 20:45:43 UT

Aproape totul se petrece în ziua de azi după un scenariu haotic, toate activităţile oamenilor sunt duse în aria suspiciunii, a bănuielilor, a bârfelor, a zvonurilor. Cum de s-a ajuns la această situaţie?
Foarte simplu…din lipsa de comunicare, frica foarte multor persoane de a exprima ceea ce îi frământă, astfel acele persoane devin din ce în ce mai stresate, mai tensionate, văzând că ceilalţi nu îi văd aşa cum sunt ei cu adevărat, ajungând să aibe reacţii dintre cele mai neobişnuite.
Ştiu că nu este chiar aşa de simplu să exprimi ceea ce simţi în interiorul sufletului, ceea ce te doare. De multe ori este greu sau foarte greu să faci acest lucru deoarece acele trăiri sunt foarte greu de transmis în reacţii exterioare(limbaj, mişcări ale corpului, mimică…).
Cred că, în ziua de azi, ar trebui să apară o persoană Atotputernică…care să le deschidă ochii tuturor oamenilor ce nu ştiu „ce să mai facă”, „nu ştiu de cine să se ferească”(ferindu-se de toată lumea), tuturor acelor persoane ce au ajuns să interpreteze greşit tot ceea ce se petrece în jurul lor şi să eticheteze greşit pe cei ce sunt împrejurul lor.
În viaţă există mai multe paradoxuri aparente, artificial create de anumite persoane, unul dintre acestea este acela în care o persoană este etichetată ca o persoană „bună” şi aceeaşi persoană în alte situaţii este respinsă sau evitată de aceleaşi persoane ce au etichetat-o ca o persoană „bună”.
Aş avea o întrebare: De ce uneori iubim şi alteori urâm? Aş mai avea şi câteva nelămuriri: 1) Băieţii se îndrăgostesc mai repede decât fetele?! 2) Cum mai sunt văzute persoanele sentimentale!
Nu ştiu ce ar trebui făcut în vremurile acestea, din moment ce nu există spiritul de echipă, de organizare(caracteristic românilor); lipsa spiritului de echipă este cauzată de lipsa încrederii între indivizii ce sunt nevoiţi să formeze un anumit grup.
După Carta Drepturilor Omului avem dreptul de a ne exprima, dar aş spune eu, că nu este aşa de simplu. Ai dreptul de a te exprima, da ?! Dar ştii să te exprimi?
Un lucru este clar, romantismul a murit, în ziua de azi nu mai contează decât banul, cât de înstărit eşti. Clipele de adevărat romantism nu mai atrag pe nimeni, şi chiar dimpotrivă, eşti „luat în râs”, considerântu-te „rupt de realitate”, ciudat, chiar dacă nu toţi îţi spun asta în faţă, îţi poţi da seama din gesturi, mimică şi unele conversaţii adiacente subiectului.
La final aş spune: Oare noi, cei romantici, sentimentali(puţini dealtfel) vom putea supravieţui în aceste vremuri tulburi?

Mă rog şi cuget

poetul_danny — Mon, 23 Mar 2009 10:36:55 UT

Rugându-mă
Zi de zi,
Aştept ca Cineva să răspundă,
Şi poate atunci voi fi
Mai ferice
Pentru că voi ştii
Că vremea se va încălzi.

Dar nu primesc nimic,
Şi stau şi îndur,
Şi un fior puternic
Mă face să mă cutremur,
Stau şi mă gândesc un pic,
„De ce oare sunt singur?
De ce atâta norod nemernic?”

Un viitor sumbru se arată
Pentru mine
Şi întreaga gloată,
Un viitor ce vineri
Şi ne zdrobeşte cu o roată
Lăsându-ne
Pe lumea cealaltă,
Locul unde există numai bine,
Locul de dincolo de POARTĂ.

Umbra

poetul_danny — Mon, 23 Mar 2009 10:20:35 UT

Umbra sufletului meu,
Ceea ce mă făcea om,
A devenit din ce în ce
Mai neclară…
Iar azi ea a dispărut;
Toate speranţele, dorinţele
Sufletului meu
Au dispărut, s-au dus spre un cer nou…
Sufletul meu este gol,
Sufletul meu este mort…
Şi eu am devenit un om cald,
Dar cu un suflet rece.