one_hope_

Mă dărui fiecărui ca o rasplată a lui;

V-o dau chiar inainte de-a o fi meritat,

E ceva in mine,

In străfundul meu, in centrul meu,

Ceva nemăsurat de arid

Ca piscurile celor mai inalți munți;

Ceva asemănător cu punctul mort al retinei,

Și fără ecou,

Și care totuși vede și aude;

O ființă cu-o viață a ei, și care, totuși,

Trăiește toată viața mea, și ascultă, indiferentă,

Toată vorbăria conștiinței mele.

O ființă făcută din neant, dacă se poate,

Nepăsătoare la suferințele mele fizice,

Ce nu plînge cînd plîng eu,

Și nu rîde cînd rîd,

Ce nu roșește-atunci cînd fac o faptă rușinoasă,

Și nici nu geme cînd inima mea e rănită;

Care stă nemișcată și nu dă sfaturi,

Dar pare să spună veșnic:

"Eu sunt aici, indiferentă la toate".

Poate că-i vid, așa cum este vidul,

Dar atat de mare ca Binele și Răul impreună

Nu-l umplu.

In el ura moare asfixiată,

Și cea mai mare dragoste nu pătrunde niciodată.