kmy_kmy39
Incredere fata - 42 ani, Faurei, Romania
Blog 990
For YOU!...
-
Un gand de dor...
...Prin parul tau se simte parfum de vise, si de noapte, si de ingeri... pe gura ta a adormit soptit numele meu si pe buza de jos atarna tacut un zambet fara timp... te sarut pe obrazul drept, iar tu te infiori de drag si sub pleoapa stanga ti se face asa un dor de toate... da, prin parul meu se simte adiere de somn usor, si de zbor, si de iubire...
...Prin gandul tau se simte parfum de minuni, si de zori, si de mine... pe gura mea se trezeste in soapta numele tau si pe buza de sus imi tace infinit zambetul de aseara... ma saruti pe obrazul stang, iar eu te privesc, si-n ochiul drept mi se face asa un dor de toate... da, prin gandul meu se simte adiere de buna dimineata, si de iubire, si de tine... -
Dansezi!?!
...Dansezi?!
...Cum?!
Dar nu avem nevoie de muzica... din aripile blonde ale puilor de inger o sa ne imaginam cum se scutura peste noi un vals vienez... privirile mele ar fi sunetul viorilor, orchestrate perfect, iar zambetul tau le-ar tine ritmul insoptit... ne-am aminti apoi in fa major cum ne imbratisam infrigurati la inceputul unei ierni si-am uita poate pe obrazul drept vreo lacrima de dor in si bemol... iar atunci cand timpul ar uita sa mai curga si ar intepeni ciudat exact la miezul noptii, ne-am transforma firesc in zborul blond al puilor de inger si-am fi, plutind, perfecti... vezi? Nu avem nevoie de muzica... asa ca hai, dansezi? -
Simplu...
Imi place cand in ochii tai se insereaza frumos a toamna... stiu atunci ca e vremea pentru rugaciuni caprui si pentru povesti cu miros de amintiri din iarna ce-o sa vina... si mai stiu ca nu-mi va mai fi niciodata teama de miezul noptii...
Da, iti place cand pe buza de jos mi se naste atat de dulce un suras... stii atunci, ca e vremea pentru sarutari fierbinti si pentru soapte cu parfum de iubiri din iarna ce-o sa vina... si mai stiu ca vei fi mereu prea mirat de zambetul meu...
Si da, imi place cand in bratele tale adorm tarziu a minune... stiu atunci, ca e vremea pentru vise caprui si pentru ingeri cu parfum de zboruri din iarna ce-o sa vina... si mai stiu, iubire, ca vei fi intotdeauna somnul meu usor... -
Cum ai putut...
"Când eram un căţelus, te binedispuneam cu năzdrăvăniile mele şi te făceam să râzi. Ziceai că sunt copilul tău, şi indiferent de câte perechi de pantofi ţi-am distrus şi de câte perne am smotocit, am devenit prietenul tău cel mai bun. Ori de câte ori făceam vreo năzbâtie, imi arătai degetul arătător şi imi spuneai: “Cum ai putut…?”, însă apoi te aplecai spre mine, mă rostogoleai şi mă mângâiai pe burtică…Educarea mea a durat ceva mai mult pentru că tu erai foarte ocupat, însă într-un final, împreună, am reușit. Îmi amintesc acele nopţi în care mă strecuram lângă tine în pat, şi cu boticul lipit de tine, îţi ascultam confidenţele şi visele secrete. Erau clipe în care credeam că viața e perfectă.Împreună făceam plimbări lungi, fugeam prin parc, călătoream cu maşina, ne opream să mâncăm împreună o îngheţată (eu doar cornetul pentru că “îngheţata era rea pentru căţeluşi”, imi spuneai). Mergeam împreună chiar şi la mare…Cât moţăiam eu la soare în timp ce te aşteptam să te întorci acasa la sfârşitul zilei!
Treptat, ai început să petreci tot mai mult timp la locul de muncă şi în afara casei pentru că îţi căutai un partener uman. Te aşteptam cu rabdare şi te consolam când veneai cu inima zdrobită de dezamăgiri. Nu ţi-am judecat niciodată deciziile şi ţopăiam de bucurie de fiecare dată când te întorceai acasă. Şi m-am bucurat când te-ai îndrăgostit…Ea, acum soţia ta, nu este o “iubitoare de câini” (nu îi plac), şi totuşi eu am primit-o cu drag în casa noastră. Am încercat întotdeauna să îi demonstrez afecţiunea şi supunerea. Eu eram fericit pentru că vă vedeam fericiţi. Curând au apărut “puiuţii umani” şi eu m-am bucurat alături de voi. M-a fascinat duioşia lor, mirosul şi culoarea lor rozulie… Vroiam să îi îngrijesc aşa cum îi îngrijeaţi voi… Doar că voi eraţi îngrijoraţi că aş putea să îi rănesc.Şi îmi petreceam timpul închis în cealaltă cameră, sau în cuşca de câini. Numai eu ştiu cât îi iubeam! Şi am devenit un “prizonier al iubirii”.
După ce au început să crească, am devenit prietenul lor. Îi lingeam în timp ce ei se urcau pe spinarea mea. Se agăţau de blana mea şi mă trăgeau, imi băgau degetele în ochi, îmi cercetau curioşi urechile şi îmi dădeau sărutări pe nas. Eu îi adoram, şi le adoram mângâierile, pentru că ale tale erau din ce în cemai rare. I-aş fi apărat cu preţul vieţii mele dacă ar fi fost necesar. Mă strecuram în patul lor şi le ascultam preocupările şi visele secrete. Aşteptam răbdător la fereastră să aud maşina ta când te întorceai de pe strada. A fost o perioadă în care dacă cineva te întreba dacă aveai câine, scoteai o fotografie cu mine din portofel şi le povesteai mandru despre mine. Au trecut câţiva ani şi apoi le răspuneai doar “da” şi schimbi repede subiectul. La început eram “câinele tău” iar apoi doar “un câine”.
Acum ti-e greu sa-mi faci capricii şi te plângi de fiecare cheltuială necesară pentru întreţinerea mea.
Ţi s-a oferit şansa să te muţi cu serviciul în alt oraş. Te vei muta cu familia ta într-un apartament în care nu este voie cu animale de companie. Ai luat această decizie pentru că aşa este mai bine pentru “familia ta”, însă îmi amintesc că a fost un timp când eu eram singura ta familie. Am fost încântat de plimbarea cu maşina până am ajuns…La adăpostul de animale! Mirosea a câini, a pisici, a teamă, a disperare…Ai completat documentele şi ai spus: “ştiu că veţi găsi o casă bună pentru el”. Au ridicat din umeri şi te-au privit cu tristeţe. Ştiau destinul ce-l aşteaptă pe un câine de o anumită vârstă, chiar având “pedigrí”. A trebuit sa îl indepărtezi de mine pe copilul tău atunci când, prins de gâtul meu implora strigând: “Nu, tati, nu îi lăsa să îmi ia câinele! M-am întristat pentru ei, pentru lecţia pe care le-ai dat-o atunci despre prietenie, loialitate, iubire, responsabilitate si respect pentru orice formă de viaţă. Tu m-ai mângâiat uşor pe cap evitându-mi privirea, şi ai refuzat să păstrezi ca amintire zgarda şi lesa mea. Aveai o întâlnire la care trebuia să ajungi, aşa cum aveam şi eu una…
După ce ai plecat, tinerii spuneau că probabil tu ştiai de mutarea asta cu mult timp în urmă dar că nu ai încercat să îmi cauţi altă familie care să mă vrea. Unul dintre ei, dând din cap a spus: “Cum ai putut…?”
Altfel, erau foarte drăguţi cu noi atunci când programul lor le permitea. Ne dădeau desigur de mâncare, însă mi-am pierdut apetitul după câteva zile. La început, întotdeauna când trecea cineva pe lângă cuşca mea, mă uitam sperând că eşti tu, că te-ai răzgândit, şi că totul a fost doar un vis urât…Am sperat ca printre oamenii ăia se va găsi unul care mă va lua să mă ingrijească, să mă salveze. Când mi-am dat seama că nu puteam concura cu puiandrii drăguţi care atrageau toată atenţia, m-am retras într-un colţ şi am aşteptat… La sfârşitul zilei am auzit paşii cuiva care venea după mine…M-au dus până la sfârşitul coridorului, într-o cameră separată. O cameră suspicios de liniştită. M-a ridicat pe masă şi în timp ce îmi mângâia urechile îmi spuse:“Nu-ţi fie teamă”. Inima mea a început să zvâcnească intuind ceea ce se va întâmpla. “Prizonierului iubirii” i s-au sfârsit zilele. Aşa cum era normal pentru mine, am simţit durerea acestei femei. Sarcina ce-i fusese încredinţată o apăsa chiar dacă încerca să o disimuleze. Ştiam acest lucru la fel cum ştiam atunci când fiind un căţeluş îţi cunoşteam toate stările tale.
Mi-a pus cu grija un garou pe laba din faţă. I-am lins lacrima de pe mână, aşa cum te lingeam şi pe tine când căutai alinare. Cu multă profesiune mi-a pus acul în venă. Am simţit înţepătura şi lichidul rece împrăştiindu-se în corpul meu. Imediat am început să mă simt adormit… Privind-o în ochi i-am şoptit:
“Cum ai putut…?”
Probabil pentru că înţelegea limbajul meu de câine, spuse: “Îmi pare rău”. Mi-a explicat că aceasta era munca ei şi că voi merge într-un loc mai bun, unde nu voi mai fi ignorat, nici abandonat. Un loc plin de lumină şi iubire, care nu se aseamănă deloc cu această viaţă pământească. Cu ultimele fărâme de energie am încercat să îi transmit printr-o bătaie de coadă că acel: “Cum ai putut…?”
Nu îi era dresat ei, ci ţie… Îţi era adresat ţie, bunul şi iubitul meu stăpân. Gândul meu era pentru tine. şi la tine mă voi gândi şi te voi aştepta mereu. Fie ca toţi cei dragi ţie să te iubească şi să-ţi fie loiali, cel puţin pe cât te-am iubit şi ţi-am fost eu.
Nu te voi uita niciodată…
Nota autorului
Dacă “Cum ai putut?” ti-a adus lacrimi in ochi pe măsură ce ai citit-o, aşa cum mi-a adus şi mie pe masura ce o scriam, este pentru că aceasta este povestea a milioane de animale de companie care mor in fiecare an în adăposturile de animale din toată lumea. Oricine este binevenit să distribuie acest eseu în scopuri necomerciale, atâta timp cât este atribuit în mod corespunzător dreptul de autor.
Vă rog sa-l folositi pentru a ajuta la educarea publicului larg, pe site-uri web, în buletine de stiri, la adăposturile de animale şi in cabinetele medicale veterinare.
Spuneţi oamenilor că decizia de a adopta un animal de companie este foarte importantă şi pe viaţă, că animalele merită toată dragostea şi atenţia noastră. Dacă nu îl poţi îngriji, este de datoria ta să îi găseşti altă familie care să o facă. La orice adăpost de animale puteţi găsi sfaturi bune în acest sens. Orice fiinţă vie este preţioasă. Te rog, fa ceva pentru a opri sacrificiile şi sprijină campaniile impotriva abandonului fiinţelor necuvântătoare.
Mulţumesc.
Jim Willis" -
Gand ...de noi...
...Ce mirare ca sunt... rataceam fara sa-mi mai pot apartine, nu mai stiam sa-mi pot inventa, macar din cand in cand, vreun pic de infinit, uitasem, atat de simplu, sa fiu... si da, ce mirare ca-ti sunt...
... buze pereche, soapte in doi, dragul de tine, dorul de mine, rugaciunea de seara, minunea din zori, regasiri de departe, plecari inspre noi, amestec de guri, mainile stranse, priviri oglindite, zambiri impreuna, cuvinte perfecte, culori prea firesti, eu - aripa stanga, tu - zborul drept, apoi ingeri pereche, ganduri in doi, dorul de tine, draga de mine, povestea de seara, visul din zori, rataciri pe aproape, asteptari catre noi, amestec de guri, mainile stranse, iubiri oglindite, priviri impreuna, soapte perfecte, taceri prea firesti, eu - aripa ta, tu - zborul meu...
Ce bine ca esti... ma ajuti sa-mi mai pot apartine, imi arati cum sa ma mai pot inventa, macar din cand in cand sau poate mai mereu, ma inveti, atat de simplu, sa fiu... si da, ce bine ca-mi esti... -
Aproape de dor...
...Aproape de miezul noptii mi-e din nou putin mai dor... de tine, de zboruri, de iarna... si aproape de visul in doi sunt din nou prea mirata... de mine, de ingeri, de noi...
...Gandul de azi e aproape ciudat... aluneca pe frunte, apoi pe iris si se preface in mare si-n verde infinit prin albul ochiului stang... iar tu il stii pe de rost... l-ai invatat zambind asta-vara si mi l-ai incrustat intr-un sarut aproape perfect pe buza de sus...
...Visul de azi e aproape sfant... aluneca pe umar, apoi pe aripa stanga si se ridica in rugaciune si-n timp infinit prin palma dreapta a vreunui Dumnezeu... iar tu il stii pe de rost... l-ai invatat razand asta-toamna si mi l-ai incrustat intr-un sarut aproape firesc pe buza de jos...
...Aproape de miezul noptii mi se face un fel de dor... de vise, de ganduri, de ierni... si aproape de zborul in doi sunt din nou prea mirata... de tine, de ingeri, de noi...
-
Pentru ca..
...pentru ca mi-e atat de dor de tine... si pentru ca te iubesc...un pic imperfect
, un pic prea sonor si prea colorat... si pentru ca te astept un pic prea nerabdatoare sa-mi apari prin iluzii...
...pentru ca imbratisez insetata imaginea ta ce mi se pierde ca o ceaţa printre ganduri, tanjind dupa conturul chipului tau... si pentru ca nu ma satur sa ard mereu de dragul ochilor tai putin caprui....
...pentru ca mor in fiecare seara pret de un vis cu tine si pentru ca renasc in zori cu zambetul tau in suflet... pentru ca sarutul tau imi poarta noroc... si pentru ca am invatat sa cred in tine...
...pentru ca aproape de miezul noptii mi se face un fel de dor... de vise, de ganduri, de tine, de ingeri, de noi...
.
...pentru ca, simplu, ma iubesti... -
Uneori...
Uneori e bine sa pleci…
Sa lasi lucrurile sa se decanteze, sa se linisteasca, sa se deruleze fara tine.
Uneori e bine sa uiti…
Sa lasi ceata sa invaluie lumina prea puternica si imaginea prea clara a chipului visat.
Uneori e bine sa stai…
Retras in gandurile tale, in noptile-ti lungi, in emotiile-ti reinviate doar pentru tine.
Uneori e bine sa vezi…
Ca vorbele altora sunt goale iar frumusetea daruirii e doar in capul tau.
Uneori e bine sa intelegi…
Ca singuratatea e un cadou atat de rar intalnit incat nu-i apreciezi valoarea.
Uneori e bine sa pleci…
Si sa-ti inchizi sufletul si surasul, si iubirea si visul si asteptarea si speranta.
Uneori e bine sa pleci…
Ramanand pe loc cu tine insuti...
...Doar, UNEORI...
-
Poate...
...ca-ti sunt asa, un fel de atingere usoara, un zbor incetisor, poate emotie ciudata sau fiorul ce ti se catara abrupt pe sira spinarii, poate prima impresie si senzatia de deja-vu...
poate ca-mi esti gandul ce se repeta pana la obsesie, ideea incrustata adanc in ridul de pe fruntea mea, poate ca-mi esti tacerea de la sfarsitul fiecarui cuvant, sau, poate o soapta sau vreo vorba inteleapta...
.
poate ca-ti sunt somnul visator si privirea pe care nu o poti descrie, ceea ce ai invatat pe de rost si sunt tot ce nu am sa stiu vreodata...
...
stiu ca-ti sunt linistea dintre zambete, atat de fireasca si-ti sunt mai perfecta ca oricand, ca un inger ce-ti sta culcusit in causul palmelor...
.
si poate ca-mi esti a opta minune, a unsprezecea porunca, si cel care ma rasfata intotdeauna ... si da, iti sunt asa, un fel de dragoste imensa, si-mi esti doar dorul de toate si, atat de simplu, esti... doar ceea ce sunt... -
Nici nu stiam....
...nici nu te stiam prea bine cand te-am iubit... si mi se parea firesc sa ma pierd prin ochii tai caprui, sa ma reintalnesc cu toamna sub arcul pleoapei tale si sa ard in lumina privirii tale...
.
si nici nu am bagat de seama cand pe tampla ta dreapta a venit iarna... si mi-a nins pe ganduri cu iubiri si doruri un pic tarzii... si cu mana dreapta ascunsa in mana ta stanga am ascultat vijelii si m-am infiorat cand pasii mei se adanceau in zapezi imense...
.
iar primavara a venit normal, intai pe fruntea ta surazatoare, apoi pe buzele mele pline de dor... mi-a coborat usor pe gat si pe umeri, mi-a mangaiat umarul stang, incet doar, cu o parere de ploaie pierduta si mi s-a cuibarit in suflet... si am mai murit o toamna de dragul primaverii tale...
.
si m-ai cules apoi dintre valurile marii in nu stiu ce vara... si ai petrecut cu privirea pierduta pana departe, in zare, visurile mele... pescarusi obositi de zbor... si visurle tale... nisipuri fine si incinse de soare imi sarutau gleznele, diminetile ma imbracau in roua racoroasa si cerul ma invelea cu ploi parfumate... si doamne, cat m-ai iubit in vara aia...
.
si,cred ca nici nu ne stiam prea bine cand ne-am indragostit...
