Iconografie ortodoxa.Ortodoxie

• Imparte

marţi, 27 octombrie 2009 la 04:38

http://netlog.com/dicuoctavianOctavian DICUDICUOctaviandicuoctavianhttp://ro.netlogstatic.com/p/tt/004/331/4331593.jpgRomaniaBucuresti dicuoctavian

ÎNŢELEPCIUNI 28

Iubiţi prieteni, să nu ştergeţi acest text căci vă va fi de mare folos!

• Mâniosul, chiar de ar scula vreun mort, nu este primit de Dumnezeu. Avva Agaton.
• Viaţa din lumea aceasta n-are mai mult preţ decât visele. Sfântul Ioan Hrisostom.
• Mândria este ca o umflătură a sufletului plină de noroi; dacă e coaptă se sparge şi pricinuieşte multă scârbă. Sfântul mNil Ascetul.
• Cine îşi simte greutatea păcatelor sale, acela nu se uită în păcatele aproapelui său. Avva Moise.
• Trupul este ca un cal furios şi care nu se îmblânzeşte decât cu micşorarea hranei. Fericitul Augustin.
• Hristos este al celor smeriţi, nu al celor ce se vînalţă cu îngâmfare peste turma Sa. Sfântul Clement Romanul.
• Începutul virtuţilor este frica de Dumnezeu, iar sfârşitul este dragostea. Avva Ilie Ecdicul.
• Cine este prea gras nu va putea niciodată să treacă pe poarta cea strâmtă a cerului. Sfântul Grigorie de Nyssa.
• Cuvântul lui Dumnezeu este secerătorul a toată răutatea şi neştiinţa. Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Sfantul Apostol si Evanghelist Luca
Sfantul evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei si din tinerete a deprins intelepciunea elineasca si mestesugul doctoricesc, facandu-se doctor iscusit. Apoi a fost si zugrav ales. Cunostea bine limba egipteana si greaca si, deprinzandu-se desavarsit si cu invatatura evreiasca, a mers la Ierusalim.
In acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecand pe pamant cu oamenii, semana samanta cuvantului mantuirii, care, crescand si in inima lui Luca, fiind un pamant bun si rasarind, a adus rod insutit; caci Luca, auzind invatatura intelepciunii din gura lui Dumnezeu, mai multa stiinta a scos de acolo decat din scolile elinesti si egiptene, pentru ca a invatat a cunoaste pe adevaratul Dumnezeu, a crede in El si a invata si pe altii credinta. El a fost unul din cei saptezeci de apostoli, despre care chiar el pomeneste in Evanghelia sa, zicand: "A aratat Domnul si pe multi altii saptezeci si i-a trimis, cate doi, inaintea fetii Sale, in toata cetatea si locul". Fiind si Luca din aceeasi ceata apostoleasca, umbla inaintea fetii Domnului, prin propovaduirea cea sfanta, gatind calea Lui si incredintand popoarele ca Mesia, Care era asteptat, a venit in lume.

In vremea mantuitoarelor patimi, cand fiind batut pastorul s-au risipit oile turmei, acest fericit Luca umbla tanguindu-se si plangand pentru Domnul sau, Care de voie a binevoit a patimi. Si precum a semanat cu lacrimi, cu bucurie a secerat rasplatire. Caci inviind Hristos, pe cand Luca si Cleopa mergeau in Emaus si vorbeau intre ei cu jale despre patimirile iubitului lor invatator, insusi Domnul nostru Iisus Hristos, prin aratarea Sa, i-a mangaiat si a sters lacrimile de pe ochii lor, caci, apropiindu-se de dansii, le-a zis: "Ce sunt cuvintele acestea de care va intrebati intre voi mergand si de ce sunteti tristi?" Si a fost atunci calator Sfantul Luca impreuna cu Acela Care a zis pentru Sine: "Eu sunt calea, adevarul si viata". Deci, mergand si vorbind cu El, a rostit adanc negrait de intelepciune.
Cat de scumpa ii era Sfantului Luca invatatura Domnului nostru Iisus Hristos, cand Iisus cu gura Sa cea preadulce povestea, incepand de la Moise si de la toti proorocii si le tilcuia lor toate Scripturile cele pentru Dansul! De aceea Luca, bunul ucenic al lui Hristos, invatand tainele lui Dumnezeu, a adus si el la sfanta credinta toate cetatile Beotiei si pe multi din cei ce erau in intunericul necunostintei de Dumnezeu i-a luminat cu lumina intelegerii Sfintei Evanghelii. Mai intai a sezut in Emaus cu Hristos la cina, urmand sa manance cu El pranz intru imparatia lui Dumnezeu. Apoi a cunoscut in frangerea piinii pe Fiul lui Dumnezeu, pe Care Iuda, la Cina cea de Taina, nu a voit sa-L cunoasca.
Focul dragostei catre Dumnezeu care se ascundea in inima Sfantului Luca a iesit la vedere prin aceste cuvinte: "Oare nu era inima noastra arzand intru noi, cand ne graia noua pe cale si cand ne tilcuia Scripturile?" Si ca sa nu fie uitata pomenirea Domnului, pe care din toata inima Il iubea, dupa cincisprezece ani de la Inaltarea Lui la cer, cu toata adeverirea i-a scris Evanghelia. Si a scris nu numai cele ce singur a vazut si le-a auzit, ci si pe cele pe care le avea scrise in inima sa, nu din condei, ci din dragoste. De asemenea le-a povestit si pe acelea pe care mai inainte el le-a vazut si le-a auzit de la cei ce mersesera dupa Hristos. Iar mai pe urma, aproape de patimile lui Hristos, a inceput a umbla dupa Dansul, precum se scrie la inceputul Evangheliei: "Ne-au dat noua cei ce au fost din inceput, singuri vazatori si slujitori ai Cuvantului".
Sfantul Luca a fost partas durerilor si ostenelilor lui Pavel intru bunavestirea lui Hristos, pentru ca ii urma lui propovaduindu-L pe Hristos nu numai Iudeilor, ci si neamurilor. El a fost in Roma la dansul, precum arata Faptele Apostolilor, pe care tot el le-a scris, si era foarte iubit de Pavel. Scriind catre Coloseni Apostolul Pavel, zice: "Inchina-se voua Luca, doctorul cel iubit". La fel, in Epistola catre Corinteni, Pavel il lauda pe Luca, zicand: "Dar nu numai atat, ci este si ales de catre Biserici ca tovaras al nostru de calatorie, avand darul acesta, spre slava Domnului Insusi si spre osardia noastra" (II Corinteni 8, 19). Aici Sfantul Ieronim intelege ca Apostolul Pavel il lauda pe Luca.
Apoi Luca, plecand din Roma, a mers spre rasarit, binevestind pe Hristos si suferind dureri si osteneli pentru sfant numele Lui. Strabatand toata Livia, a mers in Egipt unde a luminat Tivaida, cea de mai sus zisa, prin bunavestire si in Tivele (cetatile) Beotiei a randuit bisericile, hirotonind preoti si diaconi. Apoi pe cei bolnavi cu trupul si cu sufletul i-a tamaduit si, patimind multe, s-a odihnit intru Domnul, avand mai mult de optzeci de ani.
Pe locul unde s-a pus sfantul lui trup, Dumnezeu, preamarind pe placutul Sau, a plouat colirie (apa limpede) care tamaduieste durerea de ochi, in semnul mestesugului celui doctoricesc. Pentru aceasta era stiut de credinciosi mormantul lui, caci se vindecau de diferite boli, cu rugaciunile Sfantului Apostol. Apoi afland Constantie, fiul lui Constantin cel Mare, de moastele lui tamaduitoare, a trimis pe Artemie, carmuitorul Egiptului, care mai pe urma a fost chinuit pentru Hristos de Iulian Paravatul, care a adus cu mare cinste in cetatea imparateasca moastele Sfantului Apostol si evanghelist Luca.
Cand s-au adus cu cantari si cu laude in cetate sfintele moaste, un famen al palatului imparatesc, anume Anatolie, zacand de multa vreme pe patul durerii si cheltuind avere multa la doctori, cautand tamaduirea pe care n-o putuse dobandi de nicaieri, auzind ca se aduc in cetate moastele Sfantului Apostol Luca s-a rugat cu toata osardia catre sfantul si, pe cat ii era lui cu putinta, s-a sculat de pe pat, poruncind sa fie dus la tamaduitoarea racla a apostolului. Cand a ajuns si s-a atins de ea cu credinta, inchinandu-se moastelor sfantului, s-a vindecat indata de boala si, castigand desavarsita sanatate si tarie, a purtat pe umerii sai, impreuna cu ceilalti oameni, racla cu moastele Sfantului Apostol Luca in Biserica Sfintilor Apostoli. Acolo, sub sfintita masa, unde erau sfintii Andrei si Timotei, au pus sfintitele moaste ale sfantului Luca.
Se spune despre dansul ca el a zugravit minunat chipul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, purtand in brate pe Pruncul cel mai inainte de veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi a zugravit si alte doua icoane ale Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si le-a adus la Maica Domnului, spre a vedea daca ii vor placea; iar ea, vazand acele chipuri ale sale, a grait astfel: "Darul Celui ce S-a nascut din mine si al meu sa fie cu icoanele acestea". Sfantul Apostol Luca a mai zugravit pe lemn si chipurile sfintilor si marilor Apostoli Petru si Pavel si de la dansul s-a inceput in toata lumea acel bun si preacinstit lucru, adica zugravirea sfintelor icoane, intru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui si a tuturor sfintilor, pentru impodobirea Bisericii si spre mantuirea credinciosilor, celor ce cu dreapta credinta cinstesc sfintele icoane. Amin.
PILDELE LUI SOLOMON
CAP. 1
Cum se dobândeşte şi se pierde înţelepciunea.
1. Pildele lui Solomon, fiul lui David,
3 Reg. 4, 32.
2. Folositoare pentru cunoaşterea înţelepciunii şi a stăpânirii de sine,
3. Pentru înţelegerea cuvintelor adânci, pentru dobândirea unei îndrumări bune, pentru dreptate, pentru dreapta judecată şi nepărtinire,
4. Pentru a prilejui celor fără gând rău o judecată isteaţă, omului tânăr cunoştinţă şi bună cugetare.
5. Să ia aminte cel înţelept şi îşi va spori ştiinţa, iar cel priceput va dobândi iscusinţa de a se purta,
Sir. 10, 28. Marc. 10, 10.
6. Pătrunzând cu mintea pildele şi înţelesurile adânci, graiurile celor înţelepţi şi tâlcuirea lor nepătrunsă.
7. Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii ; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine.
Iov 28, 28. Ps. 110, 10. Pild. 9, 10. Eccl. 12, 13. Sir. 1, 15; 4, 17.
8. Ascultă, fiul meu, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările maicii tale.
Pild. 6, 20.
9. Căci ele sunt ca o cunună pe capul tău şi ca o salbă împrejurul gâtului tău.
Pild. 4, 9. Sir. 6, 32.
10. Fiul meu, de voiesc păcătoşii să te ademenească, nu te învoi,
Ps. 140, 5. Pild. 4, 14.
11. Dacă-ţi spun : «Vino cu noi, să ne punem la pândă, ca să vărsăm sânge, să întindem curse fără cuvânt celui neprihănit,
Pild. 12, 6. Ier. 5, 26. Mih. 7, 2.
12. Să-i înghiţim de vii ca locuinţa morţilor, şi întregi, ca pe cei ce se coboară în mormânt.
Ps. 123, 2-3.
13. Să punem stăpânire pe tot felul de lucruri scumpe, să ne umplem de pradă casele noastre,
14. Fii părtaş la obştea noastră, o singură pungă fi-va pentru toţi !»
15. Fiul meu, nu te întovărăşi cu ei pe cale ; abate piciorul tău din cărarea lor,
Ps. 1, 1; 140, 5. Mat. 5, 29.
16. Căci picioarele lor aleargă numai la rău, iar ei zoresc să verse sânge.
Is. 59, 7. Rom. 3, 15.
17. Zadarnic se întind curse în văzul păsărilor !
18. Căci ei întind curse tocmai împotriva sângelui lor, şi sufletului lor îşi întind ei laţuri.
Mat. 26, 16.
19. Aceasta este soarta celor lacomi de câştig ; lăcomia le aduce pierderea vieţii.
20. Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în piele îşi ridică glasul său.
Pild. 8, 20. Luc. 11, 49. Col. 2, 3.
21. Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase ; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul :
Pild. 8, 1.
22. «Până când, proştilor, veţi iubi prostia ? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia ? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa ?
23. Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele.
24. Chematu-v-am, dar voi n-aţi luat aminte ! Întinsu-mi-am mâna şi n-a fost cine să ia seama !
Is. 65, 2, 12; 66, 4. Ier. 7, 13.
25. Ci aţi lepădat toate sfaturile mele şi mustrările mele nu le-aţi primit.
26. De aceea şi eu voi râde de pieirea voastră şi mă voi bucura când va veni groaza peste voi,
Deut. 28, 63. Ps. 2, 3. Ier. 18, 16. Iez. 21, 17.
27. Când va veni peste voi necazul ca furtuna şi când nenorocirea ca vijelia vă va cuprinde.
28. Atunci mă vor chema, dar eu nu voi răspunde ; din zori mă vor căuta şi nu mă vor afla,
Is. 1, 15. Ier. 11, 11; 14, 12. Zah. 7, 13. Ioan 9, 31. Iac. 4, 3.
29. Pentru că ei au urât ştiinţa şi frica de Dumnezeu n-au ales-o,
Pild. 1, 24. Fapt. 13, 40.
30. Fiindcă n-au luat aminte la sfaturile mele şi cercetarea mea au dispreţuit-o.
31. Mânca-vor din rodul căii lor şi de sfaturile lor sătura-se-vor,
Is. 3, 10.
32. Căci îndărătnicia omoară pe cei proşti şi nepăsarea pierde pe cei fără minte ;
33. Iar cel ce mă ascultă va trăi în pace şi linişte şi de rele nu se va teme».
Ps. 111, 7.
CAP. 2
Învăţătura înţelepciunii.
1. Fiul meu, de vei primi poveţele mele şi sfaturile mele de le vei păstra,
2. Plecându-ţi urechea la înţelepciune şi înclinând inima ta spre bună chibzuială,
Luc. 8, 18.
3. Dacă vei chema prevederea şi spre buna-cugetare îţi vei îndrepta glasul tău,
4. Dacă o vei căuta întocmai ca pe argint şi o vei săpa ca şi pe o comoară,
Mat. 13, 44, 46.
5. Atunci vei pricepe temerea de Domnul şi vei dobândi cunoştinţa de Dumnezeu,
6. Căci Domnul dă înţelepciune ; din gura Lui izvorăşte ştiinţa şi prevederea ;
3 Reg. 3, 9-12. Iov 32, 8. Dan. 2, 20. Înţel. 7, 15. Iac. 1, 5.
7. El păstrează mântuirea pentru oamenii cei drepţi ; El este scut pentru cei ce umblă în calea desăvârşirii ;
Ps. 83, 12.
8. El păzeşte căile dreptăţii şi pe cărarea celor cuvioşi ai Lui stă de veghe.
9. Atunci tu vei înţelege dreptatea şi buna judecată, calea cea dreaptă şi toate potecile binelui.
10. Când înţelepciunea se va sui la inima ta şi ştiinţa va desfăta sufletul tău,
11. Când buna chibzuială va veghea peste tine şi înţelegerea te va păzi,
12. Atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău şi de omul care grăieşte minciună,
13. De cei ce părăsesc căile cele drepte, ca să umble pe drumuri întunecoase,
Iov 23, 14. Ioan 3, 19.
14. De cei ce se bucură când fac rău şi se veselesc când umblă pe poteci întortochiate,
15. Ale căror cărări sunt strâmbe şi rătăcesc pe căi piezişe.
16. Atunci tu vei scăpa de femeia care este a altuia, de străina ale cărei cuvinte sunt ademenitoare,
17. Care lasă pe tovarăşul ei din tinereţe şi uită de legământul Dumnezeului ei,
18. Căci ea se pleacă împreună cu casa ei spre moarte şi drumul ei duce în iad ;
19. Nimeni din cei ce se duc la ea nu se mai întoarce şi niciunul nu mai află cărările vieţii.
20. Drept aceea mergi pe calea oamenilor celor buni şi păzeşte cărările celor drepţi,
Sir. 19, 18.
21. Căci cei drepţi vor locui pământul şi cei fără de prihană vor sălăşlui pe el ;
Ps. 36, 9, 22. Mat. 5, 5.
22. Iar cei fără de lege vor fi nimiciţi de pe pământ şi cei necredincioşi vor fi smulşi de pe el.
Iov 18, 17. Pild. 15, 25.
CAP. 3
Îndemnare la fapte bune. Lauda înţelepciunii.
1. Fiul meu, nu uita învăţătura mea şi inima ta să păzească sfaturile mele,
2. Căci lungime de zile şi ani de viaţă şi propăşire îi se vor adăuga.
Deut. 8, 1; 30, 16. Pild. 3, 16; 4, 10; 9, 11.
3. Mila şi adevărul să nu te părăsească ; leagă-le împrejurul gâtului tău, scrie-le pe tabla inimii tale ;
4. Atunci vei afla har şi bunăvoinţă înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Rom. 12, 17. 2 Cor. 8, 21.
5. Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta. Pe toate căile tale gândeşte la Dânsul şi El îţi va netezi toate cărările tale.
4 Reg. 18, 5. Ps. 83, 13. Ier. 9, 23.
7. Nu fii înţelept în ochii tăi ; teme-te de Dumnezeu şi fugi de rău ;
Eccl. 7, 16. Is. 5, 21. Rom. 12, 16. 1 Cor. 4, 6.
8. Aceasta va fi sănătate pentru trupul tău şi o înviorare pentru oasele tale.
9. Cinsteşte pe Domnul din averea ta şi din pârga tuturor roadelor tale.
Tob. 4, 7. Sir. 4, 1; 14, 11. Luc. 14, 13.
10. Atunci jitniţele tale se vor umple de grâu şi mustul va da afară din teascurile tale.
Ioil 2, 24.
11. Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului şi nu simţi scârbă pentru mustrările Lui,
Iov 5, 17. Iac. 1, 12. Evr. 12, 5. Apoc. 3, 19.
12. Căci Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi ca un părinte pedepseşte pe feciorul care îi este drag.
Deut. 8, 5. Ps. 93, 12. Evr. 12, 6.
13. Fericit este omul care a aflat înţelepciunea şi bărbatul care a dobândit pricepere,
14. Căci dobândirea ei este mai scumpă decât argintul şi preţul ei mai mare decât al celui mai curat aur.
Iov 28, 15. Pild. 8, 11.
15. Ea este mai preţioasă decât pietrele scumpe ; nici un rău nu i se poate împotrivi şi e bine-cunoscută tuturor celor ce se apropie de ea ; nimic din cele dorite de tine nu se aseamănă cu ea.
16. Viaţă lungă este în dreapta ei, iar în stânga ei, bogăţie şi slavă ; din gura ei iese dreptatea ; legea şi mila pe limbă le poartă.
Pild. 3, 2; 4, 10; 9, 11.
17. Căile ei sunt plăcute şi toate cărările ei sunt căile păcii.
18. Pom al vierii este ea pentru cei ce o stăpânesc, iar cei care se sprijină pe ea sunt fericiţi.
Pild. 11, 30; 15, 4.
19. Prin înţelepciune, Domnul a întemeiat pământul, iar prin înţelegere a întărit cerurile.
Ps. 32, 6.
20. Prin ştiinţa Sa a deschis adâncurile şi norii picură rouă.
21. Fiul meu, să nu se depărteze acestea dinaintea ochilor tăi ; păstrează înţelepciunea şi buna chibzuială,
22. Căci ele sunt viaţa sufletului tău şi podoabă pentru gâtul tău.
23. Atunci tu vei merge fără teamă pe calea ta şi piciorul tău nu se va poticni.
Ps. 36, 24.
24. De te culci, nu-ţi va fi teamă, iar de adormi, somnul tău va fi dulce.
Ps. 3, 5; 4, 8.
25. Să nu te temi de frica fără veste şi nici de vreo năvală a celor păcătoşi,
Ps. 111, 7.
26. Că Domnul este nădejdea ta şi va feri piciorul tău de cursă.
27. Nu zăbovi a face bine celui ce are nevoie, când ai putinţa să-i ajuţi.
Sir. 4, 2. Luc. 14, 12.
28. Nu spune aproapelui tău : «Du-te şi vino, mâine îţi voi da !», când poţi să-i dai acum.
1 Petr. 4, 10. 2 Cor. 8, 12.
29. Nu pune la cale răul împotriva aproapelui tău, când el locuieşte fără grijă lângă tine.
30. Nu te certa cu nimeni fără pricină, de vreme ce nu ţi-a făcut nici un rău.
31. Nu râvni să fii ca omul silnic şi nu alege nici una din căile lui ;
Ps. 36, 1; 72, 3.
32. Căci omul cu gând rău este urât de Domnul, iar de cei drepţi El este mai aproape.
Ps. 5, 4.
33. Domnul blesteamă casa celui fără de lege şi binecuvântează adăposturile celor drepţi.
Deut. 28, 15. Mal. 2, 1-2.
34. De cei batjocoritori El râde, iar celor smeriţi le dă har.
Iac. 4, 6. 1 Petr. 5, 5.
35. Cei înţelepţi vor moşteni mărirea, iar cei nebuni vor avea parte de ocară.
CAP. 4
Înlăturarea prilejului spre păcat.
1. Ascultaţi, fiilor, învăţătura tatălui şi luaţi aminte să cunoaşteţi buna chibzuială,
2. Căci eu vă dau învăţătură bună : Nu părăsiţi povaţa mea.
3. Căci şi eu am fost fecior la tatăl meu, singur, şi cu duioşie iubit la mama mea
4. Şi el mă învăţa şi-mi zicea : «Inima ta să păstreze cuvintele inimii mele, păzeşte poruncile mele şi vei fi viu.
1 Paral. 28, 9.
5. Adună înţelepciune, dobândeşte pricepere ! Nu le uita şi nu te depărta de la cuvintele gurii mele !
6. Nu o lepăda şi ea te va păzi ; iubeşte-o şi ea va sta de veghe.
7. Iată începutul înţelepciunii : Agoniseşte înţelepciunea şi cu preţul a tot ce ai, capătă priceperea.
Înţel. 6, 17-18.
8. Preţuieşte-o mult şi ea te va înălţa ; ea te va ridica în slăvi dacă o vei îmbrăţişa.
Dan. 8, 48.
9. Ea va pune cunună de daruri pe capul tău şi te va împodobi cu diademă de mare cinste.
Pild. 1, 9. Sir. 1, 10.
10. Ascultă, fiul meu şi primeşte cuvintele mele şi anii vieţii tale se vor înmulţi.
Pild. 3, 2.
11. Eu te voi învăţa calea înţelepciunii şi te voi purta pe căile dreptăţii.
Ps. 31, 9.
12. Când vei merge, paşii tăi nu vor şovăi şi, chiar de vei alerga, nu te vei poticni.
1 Ioan 5, 3.
13. Ţine cu tărie învăţătura şi nu o părăsi, păzeşte-o căci ea este viaţa ta.
14. Nu apuca pe calea celor fără de lege şi nu păşi pe drumul celor răi.
Ps. 1, 1. Pild. 1, 10.
15. Ocoleşte-o şi nu merge pe ea, treci pe alăturea şi du-te mai departe ;
16. Căci ei nu dorm până nu făptuiesc rău şi nu-i mai prinde somnul până nu fac pe cineva să cadă.
Est. 6, 4. Ps. 35, 4. Mih. 2, 1.
17. Căci ei se hrănesc din pâine agonisită prin fărădelege şi beau vin dobândit prin asuprire.
Pild. 1, 13.
18. Calea drepţilor e ca zarea dimineţii ce se măreşte mereu până se face ziua mare ;
2 Reg. 23, 4. Ps. 96, 11. Mat. 5, 14, 16.
19. Iar calea celor fără de lege e ca întunericul şi ei nici nu bănuiesc de ce se pot împiedica.
Deut. 28, 29. Is. 59, 10.
20. Fiul meu, ia aminte la graiurile mele ; la poveţele mele pleacă-ţi urechea ta !
Pild. 5, 1.
21. Nu le scăpa din ochi, păstrează-le înlăuntrul inimii tale,
22. Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le pun în faptă şi doctorie pentru tot trupul omenesc.
Ps. 18, 7.
23. Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ţâşneşte viaţa.
Iov 31, 1. Ps. 111, 8. Sir. 9, 7. Mat. 6, 11. Evr. 13, 9.
24. Leapădă din gura ta orice cuvinte cu înţeles sucit, alungă de pe buzele tale viclenia.
25. Ochii tăi să privească drept înainte şi genele tale drept înainte să caute.
26. Fii cu luare aminte la calea picioarelor tale şi toate cărările tale să fie bine chibzuite.
Evr. 12, 13.
27. Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga, ţine piciorul tău departe de rău.
Deut. 5, 32. Is. 30, 21.
28. Căci cărările drepte le păzeşte Domnul, iar cele strâmbe sunt căi rele.
29. El va face drepte căile tale şi mergerea ta o va face să fie în pace.
CAP. 5
Ferirea de desfrânare. Îndreptarea spre curăţie.
1. Fiul meu, ia aminte la înţelepciunea mea şi la sfatul meu cel bun pleacă urechea ta,
Pild. 4, 20.
2. Ca să-ţi poţi păstra judecata şi ca buzele tale să păzească ştiinţa.
3. Nu te uita la femeia linguşitoare, căci buzele celei străine picură miere şi cerul gurii sale e mai alunecător decât untdelemnul,
4. Dar la sfârşit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două ascuţişuri.
5. Picioarele ei coboară către moarte ; paşii ei duc de-a dreptul în împărăţia morţii.
Pild. 7, 27. Mat. 14, 6.
6. Ea nu ia seama la calea vieţii, paşii ei merg în neştire, nici ea nu ştie unde.
9. Şi acum, fiul meu, ascultă-mă şi nu te îndepărta de la cuvintele gurii mele.
Pild. 6, 33.
8. Fereşte-ţi calea ta de ea şi nu te apropia de uşa casei ei,
Pild. 7, 25.
9. Ca să nu dai vârtutea ta altora şi anii tăi unuia fără de milă ;
Pild. 6, 33.
10. Ca străinii să nu se îndestuleze de strădania ta şi ostenelile tale să nu treacă în casa altuia ;
Pild. 29, 3. Sir. 9, 16.
11. Ca să nu suspini la sfârşit, când trupul tău şi carnea ta vor fi fără de vlagă,
Luc. 15, 14.
12. Şi să zici : «Pentru ce am urât povaţa şi de ce inima mea a urgisit certarea ?
13. De ce nu am ascultat de îndemnul dascălilor mei şi spre cei ce mă învăţau n-am plecat urechea mea ?
14. Puţin a trebuit să nu mă nenorocesc, în plină adunare şi în mijlocul obştei».
15. Bea apă din puţul tău şi din pârâiaşele care curg din izvorul tău.
Pild. 9, 17.
16. Să nu se risipească izvoarele tale pe uliţă, nici pâraiele tale prin pieţe.
17. Să fie numai pentru tine singur, iar nu pentru străinii care sunt cu tine !
18. Binecuvântat să fie izvorul tău şi să te mângâi cu femeia ta din tinereţe.
Eccl. 9, 9.
19. Cerboaică preaiubită şi gazelă plină de farmec să-ţi fie ea ; dragostea de ea să te îmbete totdeauna şi iubirea ei să te desfăteze.
20. Pentru ce, fiul meu, să te momească femeie străină şi tu să îmbrăţişezi sânul unei necunoscute ?
Sir. 9, 10.
21. Căci cărările omului sunt înaintea Domnului şi El ia seama la toate căile lui.
Iov 34, 24. Ier. 16, 17.
22. Cel fără de lege este prins în laţurile fărădelegilor lui şi de funiile păcatelor lui este înfăşurat.
Ps. 7, 15-16. Is. 5, 18.
23. El va muri în păcatele lui şi de mulţimea nebuniei lui va pieri.
Iez. 33, 11.
CAP. 6
Îndemn la muncă cinstită şi la viaţă curată.
1. Fiul meu, dacă te-ai pus chezaş pentru prietenul tău, dacă ai dat mâna pentru altul,
Pild. 17, 18. Sir. 8, 16; 29, 17-18.
2. Atunci te-ai prins prin făgăduieli ieşite din gura ta şi te-ai legat prin cuvintele gurii tale.
3. Fă dar, fiul meu, aceasta : o, izbăveşte-te. Şi fiindcă ai căzut în mâinile aproapelui tău, du-te şi cazi la picioarele aproapelui tău şi-l roagă ;
Sir. 29, 20-22.
4. Nu da somn ochilor tăi, nici dormitare genelor tale.
Ps. 131, 4.
5. Şi te izbăveşte ca o căprioară din mâna vânătorului şi ca o pasăre din mâna păsărarului.
Ps. 123, 7.
6. Du-te, leneşule, la furnică şi vezi munca ei şi prinde minte !
7. Ea, care nu are nici mai-mare peste ea, nici îndrumător, nici sfătuitor,
8. Îşi pregăteşte de cu vară hrana ei şi îşi strânge la seceriş mâncare. Sau mergi la albină şi vezi cât e de harnică şi ce lucrare iscusită săvârşeşte. Munca ei o folosesc spre sănătate şi regii şi oamenii de rând. Ea e iubită şi lăudată de toţi, deşi e slabă în putere, dar e minunată cu iscusinţa.
Ps. 103, 28.
9. Până când, leneşule, vei mai sta culcat ? Când te vei scula din somnul tău ?
Pild. 26, 14.
10. «Puţin somn, încă puţină aţipire, puţin să mai stau în pat cu mâinile încrucişate !»
Pild. 24, 33.
11. Iată vine sărăcia ca un trecător şi nevoia te prinde ca un tâlhar. Dar dacă nu vei lenevi, atunci va veni secerişul tău ca un izvor, iar lipsa va fi departe de tine.
12. Omul de nimic, omul necinstit şi viclean umblă cu minciuna pe buze.
13. Face cu ochiul, dă din picioare, face semne cu degetele.
Pild. 10, 10.
14. În inima lui e vicleşug, pururea se gândeşte la rău şi seamănă gâlceavă.
Pild. 17, 20. Mat. 15, 19. Marc. 7, 21.
15. Pentru aceasta fără de veste va veni peste el prăpădul, nimicit va fi dintr-o dată şi fără leac.
Ps. 57, 8.
16. Şase sunt lucrurile pe care le urăşte Domnul, ba chiar şapte de care se scârbeşte cugetul Său :
17. Ochii mândri, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat,
Pild. 30, 10.
18. Inima care plănuieşte gânduri viclene, picioare grabnice să alerge spre rău,
19. Martorul mincinos care spune minciuni şi cel care seamănă vrajbă între fraţi.
Pild. 19, 5.
20. Păzeşte, fiule, povaţa tatălui tău şi nu lepăda îndemnul maicii tale.
Pild. 1, 8.
21. Leagă-le la inima ta, pururea atârnă-le de gâtul tău.
Deut. 6, 8.
22. Ele te vor conduce când vei vrea să mergi ; în vremea somnului te vor păzi, iar când te vei deştepta vor grăi cu tine.
Pild. 3, 23.
23. Că povaţa este un sfeşnic bun şi legea o lumină, iar îndemnurile care dau învăţătură sunt calea vieţii.
Ps. 118, 105. 2 Petr. 1, 19.
24. Ele te vor păzi de femeia vicleană, de limba cea ademenitoare a celei străine.
Pild. 7, 5.
25. Nu dori frumuseţea ei întru inima ta şi să nu te vâneze cu genele ei.
Sir. 9, 8.
26. Că femeia desfrânată umblă după o bucată de pâine, pe când femeia-soţie doreşte un suflet de mare preţ.
Pild. 5, 10.
27. Oare poate pune cineva foc în sânul lui, fără ca veşmintele lui să nu ardă ?
28. Sau va merge cineva pe cărbuni fără să i se frigă tălpile ?
29. Aşa este cu cel ce se duce la femeia aproapelui său : nimeni din cei ce se ating de ea nu va rămâne nepedepsit.
Evr. 13, 4.
30. Nimeni nu dispreţuieşte un hoţ pentru că a furat ca să-şi astâmpere foamea ;
31. Dar când a fost prins, el dă înapoi înşeptit, întoarce tot ceea ce are în casa lui.
Ieş. 22, 1.
32. Cel ce se desfrânează însă cu o femeie este lipsit de minte, se pierde pe el însuşi făcând astfel ;
Lev 20, 10.
33. El nu dobândeşte decât bătaie, iar ocara lui niciodată nu se şterge.
34. Pizma trezeşte mânia omului defăimat şi el este fără milă în ziua răzbunării ;
35. El nu se uită la nici un preţ de răscumpărare, şi chiar când îi vei spori darurile, tot nu se îmblânzeşte.
CAP. 7
Ferirea de desfrânare.
1. Fiul meu ; păzeşte spusele mele şi îndrumările mele ascunde-le la tine.
2. Păstrează sfaturile mele ca să rămâi în viaţă şi orânduielile mele ca lumina ochilor tăi.
Lev 18, 5.
3. Leagă-le pe degetele tale, scrie-le pe tabla inimii tale !
Deut. 6, 8.
4. Spune înţelepciunii : «Tu eşti sora mea !», şi numeşte priceperea prietena ta,
Înţel. 8, 2, 9.
5. Ca ea să te păzească de femeia străină, de femeia altuia, ale cărei cuvinte sunt ademenitoare.
Fac. 39, 7. Pild. 6, 24.
6. Odată stam la fereastra casei mele şi priveam printre gratii,
7. Şi am zărit printre cei lipsiţi de minte, am văzut un tânăr fără pricepere.
8. El trecea pe uliţă pe lângă colţul casei ei şi se îndrepta către locuinţa ei.
9. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra şi întunericul nopţii.
10. Şi iată o femeie îl întâmpină, având înfăţişare de desfrânată şi cu prefăcătorie în inimă ;
11. Aprigă şi de neţinut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă ;
12. Când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţ.
13. Ea îl apucă şi-l sărută şi cu o căutătură obraznică îi zise :
14. «Trebuia să aduc jertfe de pace ; astăzi am împlinit făgăduinţele mele ;
15. Pentru aceasta am ieşit în întâmpinarea ta, ca să te caut şi iată că te-am găsit.
16. Cu scoarţe am gătit patul meu, cu aşternuturi de în din Egipt,
17. Cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe şi chinamon.
Iez. 16, 32.
18. Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineaţă, să ne cufundăm în desfătări de dragoste,
19. Că bărbatul meu nu este acasă, plecat-a la drum departe,
20. Luat-a cu dânsul o pungă cu bani şi se va întoarce acasă la lună plină !»
21. Ea îl ademeni prin mulţimea cuvintelor ei şi-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale ;
22. El începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere şi ca un cerb care se zoreşte spre capcană,
23. Până când o săgeată îi străpunge ficatul ; după cum o pasăre grăbeşte spre laţ şi nu-şi dă seama că acolo îşi sfârşeşte viaţa.
Pild. 1, 17.
24. Şi acum, fiule, ascultă-mă şi ia aminte la cuvintele gurii mele !
25. Inima ta să nu se plece spre căile ei şi nu te rătăci pe potecile ei,
Iov 31, 9. Pild. 5, 8.
26. Căci ea a rănit pe mulţi şi pe foarte mulţi i-a omorât.
27. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morţii.
Pild. 5, 5.
CAP. 8
Despre adevărata înţelepciune.
1. Oare înţelepciunea nu strigă ea şi priceperea nu-şi ridică glasul său ?
Pild. 1, 20. Sir. 24, 11. Mat. 11, 19. 1 Cor. 1, 24.
2. Pe vârfurile cele mai înalte, pe cale, la răspântiile drumurilor stă,
3. Pe lângă porţi, în împrejurimile cetăţii, la intrarea porţilor, strigă tare :
4. «Către voi, oamenilor, se îndreaptă strigătul meu şi glasul meu către voi, fii ai oamenilor.
5. Voi, cei simpli, învăţaţi cuminţenia şi voi, cei nebuni, înţelepţiţi-vă !
Ps. 91, 6.
6. Ascultaţi, căci voi spune lucruri măreţe şi buzele mele se deschid pentru a înălţa ceea ce este drept ;
Mat. 7, 29.
7. Căci gura mea grăieşte adevărul şi buzele mele se dezgustă de fărădelege.
Ioan 8, 46.
8. Toate graiurile gurii mele sunt întru dreptate, în ele nu este nimic sucit şi fără rost ;
Ps. 11, 6.
9. Toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte pentru cei ce au aflat ştiinţa.
10. Luaţi învăţătura mea mai degrabă decât argintul şi ştiinţa mai mult decât aurul cel mai curat,
Iov 28, 15. Pild. 3, 14. Înţel. 7, 10. Mat. 13, 46.
11. Căci înţelepciunea este mai bună decât pietrele preţioase şi nici lucrurile cele mai preţioase nu au valoarea ei.
Iov 28, 16.
12. Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna-chibzuială.
Luc. 11, 49.
13. Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria şi obrăznicia, calea răutăţii şi gura cea aprigă le urăsc eu.
Sir. 1, 17, 26.
14. Al meu este sfatul şi buna-chibzuială, eu sunt priceperea, a mea este puterea.
15. Prin mine împărăţesc împăraţii şi principii rânduiesc dreptatea.
Fac. 49, 10. Dan. 2, 21. Rom. 13, 1.
16. Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai-marii sunt judecătorii pământului.
17. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută mă găsesc.
Înţel. 6, 12. Mat. 7, 8. Luc. 11, 10.
18. Cu mine este bogăţia şi mărirea, averea vrednică de cinste şi dreptatea.
Pild. 3, 16.
19. Rodul meu e mai bun decât aurul şi decât aurul cel mai curat, şi ceea ce vine de la mine este mai de preţ decât argintul lămurit.
Înţel. 7, 8; 28, 17.
20. Merg pe calea dreptăţii, în mijlocul căilor judecăţii drepte,
21. Ca să dau celor ce mă iubesc bogăţii şi să le umplu cămările lor.
22. Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui ; înainte de lucrările Lui cele mai de demult.
Ps. 118, 56. Pild. 3, 14. Înţel. 3, 9. Sir. 1, 4; 24, 10. Ioan 1, 1. Col. 1, 15.
23. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul.
Mih. 5, 1.
24. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă.
25. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă.
Iov 15, 7. Ps. 89, 2; 109, 3.
26. Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume,
27. Când El a întemeiat cerurile eu eram acolo ; când El a tras bolta cerului peste faţa adâncului,
28. Când a întărit norii sus şi izvoarele adâncului curgeau din belşug,
Iov 26, 8; 36, 29.
29. Când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste ţărmuri şi când El a aşezat temeliile pământului,
Iov 26, 10; 38, 10.
30. Atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi şi desfătându-mă fără încetare în faţa Lui ;
Ioan 5, 20.
31. Dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor.
Ioan 1, 10.
32. Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă ! Fericiţi sunt cei ce păzesc căile mele !
Ps. 118, 1-2. Luc. 11, 28.
33. Ascultaţi învăţătura, ca să ajungeţi înţelepţi, şi nu o lepădaţi.
34. Fericit este omul care ascultă de mine şi veghează în fiecare zi la porţile mele şi cel ce străjuieşte lângă pragul casei mele !
Sir. 14, 24. Marc. 3, 20.
35. Cel ce mă află, a aflat viaţa şi dobândeşte har de la Domnul ;
36. Iar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi păgubeşte viaţa lui. Toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea».
CAP. 9
Chemarea prietenească a înţelepciunii.
1. Înţelepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi,
1 Tim. 3, 15. Evr. 3, 6. Apoc. 3, 12; 19, 7.
2. A înjunghiat vite pentru ospăţ, a pregătit vinul cu mirodenii şi a întins masa sa.
Ps. 22, 6. Mat. 22, 3. Luc. 14, 16.
3. Ea a trimis slujnicele sale să strige pe vârfurile dealurilor cetăţii :
4. «Cine este neînţelept să intre la mine !» Şi celor lipsiţi de buna-chibzuială le zice :
Mat. 11, 25. 1 Cor. 1, 27.
5. «Veniţi şi mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care eu l-am amestecat cu mirodenii.
Is. 55, 1. Sir. 24, 21. Ioan 6, 48.
6. Părăsiţi neînţelepciunea ca să rămâneţi cu viaţă şi umblaţi pe calea cea dreaptă a priceperii !»
Tit 2, 12.
7. Cel ce ceartă pe batjocoritor îşi atrage dispreţul, şi cel ce dojeneşte pe cel fără de lege îşi atrage ocara.
8. Nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască ; dojeneşte pe cel înţelept, şi el te va iubi.
Pild. 15, 12; 23, 9. Mat. 7, 6.
9. Dă sfat celui înţelept, şi el se va face şi mai înţelept ; învaţă pe cel drept, şi el îşi va spori ştiinţa lui.
Pild. 27, 6.
10. Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfânt.
Ps. 110, 10. Pild. 1, 7. Sir. 1, 17.
11. Căci prin Domnul se vor înmulţi zilele tale şi se vor adăuga ţie ani de viaţă.
Pild. 10, 27.
12. Dacă tu eşti înţelept, eşti înţelept pentru tine, şi dacă eşti batjocoritor, singur vei purta ponosul.
13. Nebunia este o femeie gălăgioasă, proastă şi care nu ştie nimic.
14. Ea stă la uşa casei sale, pe un scaun înalt şi strigă,
15. Ca să poftească pe cei ce trec pe drum şi pe cei ce merg pe calea lor fără să se abată :
16. «Cine este neînţelept să intre la mine !» Şi celui lipsit de buna-chibzuială îi zice :
17. «Apa furată e mai plăcută şi pâinea mâncată pe furiş are gust mai bun».
Pild. 20, 17. Sir. 23, 23.
18. Şi omul nu ştie că acolo sunt numai umbre, iar cei pe care îi pofteşte nebunia se află de mult în adâncurile şeolului (locuinţa morţilor).
Pild. 7, 27.
CAP. 10
Dreptatea.
1. Pildele lui Solomon. Fiul înţelept înveseleşte pe tatăl său, iar cel nebun este supărarea maicii lui.
Pild. 15, 20.
2. Nu sunt de nici un folos comorile dobândite prin fărădelege ; numai dreptatea scapă de la moarte.
Iov 20, 20. Pild. 11, 4.
3. Domnul nu lasă să piară de foame sufletul celui drept ; însă el respinge lăcomia celor fără de lege.
Ps. 32, 19. Is. 49, 26.
4. Mâna leneşilor pricinuieşte sărăcie, iar mâna celor înţelepţi adună avuţii.
Pild. 21, 5.
5. Cel ce adună în timpul verii este un om prevăzător, iar cel care doarme în vremea secerişului este de ocară.
6. Binecuvântarea Domnului vine pe capul celui drept, iar ocara acoperă faţa celor fără de lege.
7. Pomenirea celui drept este spre binecuvântare, iar numele celor nelegiuiţi va fi blestemat.
Ps. 9, 5; 108, 14; 111, 6. Sir. 39, 12; 44, 13-14. Mat. 26, 13.
8. Cel cu inimă înţeleaptă primeşte sfaturile, iar cel nebun grăieşte vorbe spre pieirea lui.
Ps. 140, 6. Iac. 3, 17.
9. Cel ce umblă întru neprihănire umblă pe cale sigură, iar cel ce umblă pe căi lăturalnice va fi dat de gol.
10. Cel ce clipeşte din ochi va fi pricină de supărare ; iar cel care ceartă cu inimă bună aşază pacea.
Pild. 6, 13. Sir. 27, 22.
11. Izvor de viaţă este gura celui drept, dar gura celor fără de lege, izvor de nedreptate.
12. Ura aduce ceartă, iar dragostea acopere toate cusururile.
1 Petr. 4, 8. 1 Cor. 13, 4.
13. Pe buzele omului priceput se află înţelepciunea ; toiagul este pentru spatele celui lipsit de chibzuinţă.
14. Cei înţelepţi ascund ştiinţa, iar gura celui fără de socotinţă este o nenorocire apropiată.
Fac. 38, 14.
15. Avuţia este pentru cel bogat o cetate întărită ; nenorocirea celor sărmani este sărăcia lor.
Pild. 18, 11.
16. Agonisita celui drept este spre viaţă ; roadele celui fără de lege spre păcat ;
17. Cel ce păzeşte învăţătura apucă pe calea vieţii, iar cel ce leapădă certarea rătăceşte.
Pild. 12, 1.
18. Cel care ascunde ura are buze mincinoase ; cel ce răspândeşte defăimarea este un nebun.
19. Mulţimea cuvintelor nu scuteşte de păcătuire, iar cel ce-şi ţine buzele lui este un om înţelept.
Eccl. 5, 1; 10, 14. Sir. 20, 7.
20. Limba omului drept este argint curat, dar inima celor fără de lege este lucru de puţin preţ.
21. Buzele celui drept călăuzesc pe mulţi oameni, iar cei nebuni mor din pricină că nu sunt pricepuţi.
Mat. 12, 35. Ps. 36, 36. Pild. 12, 3.
22. Numai binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte, iar truda zadarnică nu aduce spor.
23. Ca o pricină de bucurie este pentru nebun săvârşirea unei fapte ruşinoase ; la fel este cu înţelepciunea pentru omul priceput.
24. De ceea ce se teme cel nelegiuit nu scapă, iar cererea celor drepţi (Dumnezeu) o împlineşte.
25. Precum trece furtuna, aşa piere şi cel fără de lege, iar dreptul este ca o temelie neclintită.
26. Precum este oţetul pentru dinţi şi fumul pentru ochi, aşa este omul leneş pentru cei ce-l pun la treabă.
27. Frica de Dumnezeu lungeşte zilele (omului), iar anii celor fără de lege sunt puţini.
Pild. 9, 11. Sir. 1, 11.
28. Nădejdea celor drepţi este numai bucurie, iar nădejdea celor păcătoşi sfârşeşte în rău.
Iov 8, 13. Ps. 111, 10.
29. Calea Domnului este o întăritură pentru cel desăvârşit şi o prăbuşire pentru cei ce săvârşesc fărădelegi.
30. Niciodată cel drept nu se va clătina, iar cei nelegiuiţi nu vor locui pământul.
Ps. 1, 1, 4.
31. Gura celui drept rodeşte înţelepciune, iar limba urzitoare de rele aduce pierzare.
Ps. 36, 30.
32. Buzele celui drept cunosc bunăvoirea, iar gura păcătoşilor strâmbătatea.
CAP. 11
Folosul şi piedicile în calea dreptăţii.
1. Cântarul strâmb este urgisit de Domnul, şi cântărirea dreaptă este plăcerea Lui.
Deut. 25, 13. Pild. 16, 11. Am. 8, 5. Mih. 6, 11.
2. Dacă vine mândria, va veni şi ocara, iar înţelepciunea este cu cei smeriţi.
3. Neprihănirea poartă pe cei drepţi, iar strâmbătatea prăpădeşte pe cei vicleni.
4. La nimic nu foloseşte bogăţia în ziua mâniei ; numai dreptatea izbăveşte de moarte.
Ps. 48, 6, 10. Pild. 10, 2. Iez. 7, 19. Sof. 1, 18. Înţel. 5, 8. Sir. 5, 10.
5. Dreptatea netezeşte calea celui fără prihană, iar cel fără de lege va cădea prin fărădelegea lui.
6. Dreptatea izbăveşte pe cei drepţi, iar cei vicleni vor fi prinşi prin pofta lor.
Înţel. 5, 15.
7. La moartea omului drept rămâne nădejdea, iar la moartea celui păcătos piere nădejdea.
8. Dreptul scapă din strâmtorare, şi cel fără de lege îi ia locul.
Est. 7, 9. Ps. 33, 19.
9. Făptuitorul de rele prăbuşeşte cu gura pe aproapele lui, iar prin ştiinţa celor drepţi va fi mântuit.
10. De propăşirea celor drepţi cetatea se bucură, iar când pier cei fără de lege ea tresaltă de veselie.
Pild. 28, 12.
11. Prin binecuvântarea oamenilor drepţi cetatea merge înainte, iar prin gura celor nelegiuiţi ajunge ruină.
Fac. 18, 32. Pild. 14, 34; 29, 8. Sir. 16, 5.
12. Cel nepriceput urgiseşte pe aproapele lui, iar omul cu bună-chibzuială tace.
13. Grăitorul de rele dă pe faţă lucruri de taină, iar omul cu duhul cumpănit le ţine ascunse.
Pild. 20, 19. Sir. 27, 16.
14. Unde lipseşte cârmuirea, poporul cade ; izbăvirea stă în mulţimea sfetnicilor.
Pild. 15, 22. Înţel. 6, 24.
15. Celui ce se pune chezaş pentru un străin îi merge rău ; cel ce nu se pune chezaş stă la adăpost.
Pild. 17, 18. Sir. 29, 20.
16. Femeia cu purtare bună agoniseşte cinstire, iar cea care urăşte cinstea e o ruşine. Nu leneşii ci silitorii agonisesc avere.
17. Omul milostiv îşi face bine sufletului său, pe când cel fără milă îşi chinuieşte trupul său.
18. Cel nelegiuit capătă un câştig înşelător, iar cel ce seamănă dreptatea, o răsplată adevărată.
Gal. 6, 8.
19. Cel ce umblă după dreptate ajunge la viaţă, iar cel ce fuge după rău, la moarte.
20. Pe cei cu inima vicleană îi urgiseşte Domnul ; plăcerea Lui este spre cei fără prihană.
Ps. 5, 6.
21. Încetul cu încetul păcătosul nu va rămâne nepedepsit, iar neamul celor drepţi va fi mântuit.
Pild. 16, 5.
22. Inel de aur în râtul porcului, aşa este femeia frumoasă şi fără minte.
Pild. 31, 30.
23. Dorinţa celor drepţi este bine ; nădejdea celor fără de lege este mânia lui Dumnezeu.
Ps. 111, 10.
24. Unul dă mereu şi se îmbogăţeşte, altul se zgârceşte afară din cale şi sărăceşte.
2 Cor. 9, 6.
25. Cel ce binecuvintează va fi îndestulat, iar cel ce blesteamă va fi blestemat.
26. Cel ce ţine grâul este blestemat de popor, iar binecuvântarea (se revarsă) peste capul celui ce îl vinde.
27. Cel ce caută binele dobândeşte bunăvoinţa Domnului, iar cel ce umblă după rău va da peste el.
Ps. 108, 17.
28. Cel ce-şi pune nădejdea în bogăţia lui se veştejeşte, iar cei drepţi ca frunzişul odrăslesc.
Iov 31, 25. Ps. 51, 7. Mat. 19, 23. Marc. 10, 23-24. Luc. 18, 24. 1 Tim. 6, 17.
29. Cine îşi tulbură casa lui culege vânt, iar cel nebun va fi sluga celui înţelept.
30. Rodul dreptăţii este un pom al vieţii, iar silnicia nimiceşte viaţa.
Pild. 3, 18.
31. Dacă cel drept este răsplătit pe pământ, cu cât mai mult cel nelegiuit şi păcătos !
1 Petr. 4, 18.
CAP. 12
Sfaturi folositoare pentru viaţă.
1. Cel ce iubeşte învăţătura iubeşte ştiinţa, iar cel ce urăşte certarea este nebun.
Ps. 140, 6. Pild. 10, 17.
2. Cel bun dobândeşte har de la Domnul, iar pe omul viclean îl osândeşte Domnul.
3. Omul nu se întăreşte întru fărădelegea lui ; rădăcina celor drepţi nu se va clătina niciodată.
Pild. 10, 25. Is. 37, 31. Ier. 17, 8.
4. Femeia virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei, iar femeia fără cinste este un cariu în oasele lui.
5. Socotelile celor drepţi sunt dreptatea, iar punerile la cale ale celor nelegiuiţi înşelăciunea.
6. Graiurile celor nelegiuiţi sunt curse de moarte, iar gura celor drepţi îi scapă pe ei din primejdie.
Pild. 1, 11.
7. Cei fără de lege numai cât se întorc şi nu mai sunt, dar casa drepţilor dăinuieşte de-a pururi.
8. Omul este preţuit după priceperea lui, iar cel nepriceput este urgisit.
9. Mai mult preţuieşte un om smerit dar harnic, decât unul mândru dar lipsit de pâine.
Sir. 10, 30.
10. Cel drept are milă de vite, iar inima celui rău este fără îndurare.
Deut. 22, 6.
11. Cel ce munceşte ogorul său se satură de pâine, iar cel ce umblă după deşertăciuni este om lipsit de minte.
Deut. 25, 4. Pild. 28, 19. Sir. 20, 28-29.
12. Nelegiuitul pofteşte prada celor răi, dar rădăcina celor drepţi dă rodul său.
13. Prin păcatul buzelor se prinde în laţ păcătosul, iar dreptul (prin dreptatea lui) scapă din strâmtorare.
Pild. 18, 7.
14. Din rodul gurii sale se satur ; de cele bune omul, şi fiecăruia i se răsplăteşte după faptele lui.
Ps. 61, 11. Pild. 13, 2.
15. Calea celui nebun este dreaptă în ochii lui, iar cel înţelept ascultă de sfat.
Pild. 10, 17.
16. Nebunul dă pe faţă îndată mânia lui, iar omul prevăzător îşi ascunde ocara.
Eccl. 7, 9-10.
17. Cel ce spune adevărul vesteşte dreptatea, iar martorul mincinos umblă cu înşelăciunea.
Pild. 14, 5, 25, 31.
18. Cei nechibzuiţi la vorbă sunt ca împunsăturile de sabie, pe când limba celor înţelepţi aduce tămăduire.
Ps. 58, 8; 63, 3.
19. Buzele care spun adevărul vor dăinui totdeauna, iar limba grăitoare de minciună numai pentru o clipă.
20. Înşelăciunea este în inima celor ce gândesc rău, iar bucuria pentru cei ce dau sfaturi de pace.
21. Nici o nenorocire nu se întâmplă celui drept, pe când cei nelegiuiţi sunt covârşiţi de rele.
22. Buzele cele grăitoare de minciună sunt urâciune înaintea Domnului, iar cei ce făptuiesc după adevăr sunt plăcerea Lui.
Ps. 5, 7.
23. Omul înţelept îşi ascunde ştiinţa, pe când inima celor nebuni propovăduieşte nebunia.
Pild. 13, 16; 15, 2.
24. Mâna celor silitori va stăpâni, iar cea lăsătoare va fi birnică.
25. Supărarea se abate asupra omului, dar numai un cuvânt bun îl bucură.
26. Dreptul cercetează cu de-amănuntul pe prietenul său ; calea celor nelegiuiţi duce la rătăcire.
27. Leneşul nu-şi frige nici vânatul lui ; cea mai scumpă comoară pentru om este munca.
28. Pe cărarea dreptăţii este viaţa şi pe calea pe care ea o însemnează ; nemurirea, iar calea nebuniei duce la moarte.
CAP. 13
Diferite sfaturi.
1. Fiul înţelept ascultă de învăţătura tatălui său, iar cel batjocoritor nici de mustrare.
Pild. 15, 12.
2. Din rodul gurii sale omul mănâncă binele ; pofta celor vicleni este silnicia.
Pild. 12, 14.
3. Cine îşi păzeşte gura îşi păzeşte sufletul său ; cel ce deschide prea tare buzele o face spre pieirea lui.
Pild. 18, 20. 1 Petr. 3, 10.
4. Sufletul celui leneş pofteşte, însă în zadar. Numai sufletul celor silitori este îndestulat.
Pild. 21, 25.
5. Dreptul urăşte cuvintele mincinoase ; ticălosul aduce numai ruşine şi ocară.
Ps. 118, 163.
6. Dreptatea păzeşte calea omului fără prihană, iar fărădelegea e pricina ruinii celui păcătos.
7. Unii se dau drept bogaţi şi n-au nimic, alţii trec drept săraci, cu toate că au multe averi.
Pild. 12, 9. 2 Cor. 6, 10.
8. Bogăţia cuiva slujeşte la răscumpărarea lui ; cel sărac nu se teme nici chiar de ameninţare.
Pild. 10, 15.
9. Lumina celor drepţi luminează, pe când sfeşnicul celor fără de lege se stinge.
Iov 18, 6. Ps. 36, 22; 96, 11. Pild. 24, 20.
10. Mândria nu dă prilej decât la ceartă, înţelepciunea se află numai la cei ce primesc sfaturi.
11. Bogăţia adunată în grabă se împuţinează, numai cel ce-o adună pe încetul o înmulţeşte.
Pild. 28, 8.
12. Aşteptarea prea îndelungată îmbolnăveşte inima, iar dorinţa împlinită este pom al vieţii.
13. Cel ce nu ia în seamă cuvântul (lui Dumnezeu) este dat pierzării, iar cel ce se teme de porunca Lui este răsplătit.
Pild. 1, 24. Os. 4, 6.
14. Învăţătura celui înţelept este izvor de viaţă, ca să putem scăpa de cursele morţii.
Pild. 10, 11.
15. Buna înţelegere rodeşte har ; calea celor vicleni este spre pieirea lor.
16. Orice om înţelept lucrează cu chibzuinţă, numai cel nebun îşi desfăşoară nebunia.
Pild. 12, 23.
17. Un sol ticălos cade în nenorocire, iar unul credincios aduce alinare.
18. De sărăcie şi de ruşine are parte cel ce nesocoteşte certarea, iar cel ce primeşte mustrarea va fi cinstit.
19. Dorinţa împlinită mulţumeşte sufletul, iar depărtarea de rău este urâciune pentru cei nebuni.
20. Cel ce se însoţeşte cu cei înţelepţi ajunge înţelept, iar cel ce se întovărăşeşte cu cei nebuni se face rău.
Sir. 6, 35; 37, 15.
21. Nenorocirea urmăreşte pe cei păcătoşi, iar fericirea răsplăteşte pe cei drepţi.
Is. 24, 16-17.
22. Omul bun lasă moştenirea sa nepoţilor săi, iar averea celui păcătos este sortită pentru cei drepţi.
Iov 27, 17.
23. Arătura în ţelină, făcută de cei săraci, dă hrană din belşug, însă averea se pierde din pricina nedreptăţii.
24. Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme.
Pild. 23, 13. Sir. 30, 1. Ef. 6, 4.
25. Dreptul mănâncă şi îşi îndestulează sufletul său, iar pântecele celor fără de lege duce lipsă.
Is. 65, 13. Sir. 37, 32-33.
CAP. 14
Lauda iscusinţei în viaţă.
1. Femeile înţelepte zidesc casa, iar cele nebune o dărâmă cu mâna lor.
Pild. 12, 4; 24, 3.
2. Cel ce umblă întru dreptate se teme de Domnul, iar cel ce umblă pe căi strâmbe îl dispreţuieşte.
Iov 12, 4.
3. În gura celui nebun este varga mândriei lui ; buzele pe cei înţelepţi îi păzesc.
Pild. 12, 6. Iac. 3, 5.
4. Unde nu sunt boi, staulul este gol, însă puterea boilor aduce mult folos.
5. Martorul care grăieşte adevărul nu minte, iar martorul mincinos spune numai minciuni.
Ieş. 23, 1. Pild. 12, 17.
6. Batjocoritorul caută înţelepciunea şi nu o găseşte, iar pentru cel priceput ştiinţa este uşoară.
Pild. 24, 7. Sir. 1, 30-31; 15, 7.
7. Fugi dinaintea omului fără de minte, căci tu ştii că nu este nici o ştiinţă pe buzele lui.
8. Înţelepciunea omului chibzuit este de a-şi înţelege calea lui ; iar nebunia celor neînţelepţi este înşelăciune.
Ps. 31, 9; 138, 23.
9. Nebunul îşi bate joc de jertfa pentru păcat, însă între oamenii drepţi este bună înţelegere.
10. Inima cunoaşte amărăciunile sale, iar un străin nu poate împărţi bucuriile ei.
11. Casa celor fără de lege va fi distrusă, iar cortul celor drepţi va înflori.
Ps. 126, 1. Pild. 11, 7.
12. Unele căi par drepte în ochii omului, dar sfârşitul lor sunt căile morţii.
Pild. 16, 25.
13. Chiar când râdem, inima se întristează ; bucuria se sfârşeşte prin plângere.
Luc. 6, 25.
14. Nelegiuitul se va sătura de căile sale şi omul bun de roadele sale.
Is. 3, 10-11.
15. Omul simplu crede toate vorbele ; omul înţelept veghează paşii săi.
1 Ioan 4, 1. Rom. 16, 18.
16. Înţeleptul se teme şi se fereşte de rău, iar cel fără de minte îşi iese din fire şi se simte la adăpost.
Ps. 110, 10.
17. Cel iute la mânie săvârşeşte nebunii, iar cel cumpănit se stăpâneşte.
Pild. 12, 16. Eccl. 7, 9.
18. Cei nepricepuţi au parte de nebunie, pe când cei înţelepţi sunt încununaţi cu ştiinţă.
Ef. 5, 15.
19. Cei răi se pleacă înaintea celor buni şi cei nelegiuiţi stau la porţile celor drepţi.
Is. 60, 14.
20. Săracul este dispreţuit chiar şi de prietenul lui, pe când prietenii celui bogat sunt fără de număr.
Pild. 19, 4, 7.
21. Cel care nu bagă în seamă pe prietenul său săvârşeşte un păcat ; iar cel ce se îndură de sărmani e fericit.
Ps. 40, 1. Mat. 5, 7.
22. Cu adevărat rătăcesc cei ce plănuiesc fărădelegea, iar cei ce cugetă la lucruri bune au parte de milostivire şi de adevăr.
23. Orice osteneală duce la îndestulare, iar cuvintele fără rost la lipsă.
Pild. 2, 11.
24. Bogăţia este o cunună pentru cei înţelepţi ; iar coroana celor nebuni este nebunia.
Pild. 10, 16; 27, 22.
25. Martorul drept scapă suflete, iar cel viclean spune numai minciuni.
Pild. 12, 17.
26. Întru frica lui Dumnezeu este nădejdea celui tare ; fiii lui afla-vor (acolo) un liman.
Pild. 18, 10.
27. Frica de Dumnezeu este un izvor de viaţă, ca să putem scăpa de cursele morţii.
2 Reg. 22, 6. Pild. 10, 17, 27. Sir. 1, 11.
28. Strălucirea unui rege se sprijină pe mulţimea poporului, iar lipsa de supuşi este pieirea prinţului.
29. Cel încet la mânie este bogat în înţelepciune, iar cel ce se mânie degrabă îşi dă pe faţă nebunia.
Pild. 19, 11.
30. O inimă fără patimă este viaţa trupului, pe când pornirea pătimaşă este ca un cariu în oase.
31. Cel care apasă pe cel sărman defaimă pe Ziditorul lui, dar cel ce are milă de sărac Îl cinsteşte.
Pild. 17, 5. Mat. 25, 36, 40, 45.
32. Cel fără de lege este răsturnat de răutatea lui, iar cel drept găseşte scăpare în neprihănirea lui.
Iov 21, 17. Ps. 72, 18; 111, 8.
33. Înţelepciunea sălăşluieşte în inima celui înţelept, iar în inima celor nebuni nu se arată.
34. Dreptatea înalţă un popor, în vreme ce păcatul este ocara popoarelor.
Pild. 11, 11. Înţel. 5, 24.
35. Bunăvoinţa regelui este pentru sluga înţeleaptă, iar mânia lui pentru cel ce îi face ruşine.
Luc. 7, 2. Rom. 13, 3.
CAP. 15
Roadele iscusinţei. Mijloace împotriva păcatelor.
1. Un răspuns blând domoleşte mânia, iar un cuvânt aspru aţâţă mânia.
1 Reg. 25, 24, 35. Pild. 15, 28.
2. Limba celor înţelepţi picură ştiinţă, iar gura celor nebuni revarsă prostie.
Pild. 12, 23.
3. Ochii Domnului sunt pretutindeni, veghind asupra celor buni şi asupra celor răi.
Ps. 32, 14. Evr. 4, 13.
4. Limba dulce este pom al vieţii, iar limba vicleană zdrobeşte inima.
Pild. 3, 18; 12, 18.
5. Nebunul nu ia în seamă învăţătura tatălui său, iar cine trage folos din certare se face mai înţelept.
6. În casa celui drept sunt comori fără de număr ; în câştigul celui fără de lege este tulburare.
Iov 20, 22. Ps. 111, 3.
7. Buzele celor înţelepţi răspândesc ştiinţa, dar inima celor nebuni nu.
8. Jertfa celor fără de lege este urâciune înaintea Domnului, iar rugăciunea celor drepţi este plăcerea Lui.
Pild. 21, 27. Is. 1, 11. Ier. 6, 20. Am. 5, 21. Sir. 34, 20-21.
9. Calea celui nelegiuit este urâciune înaintea Domnului, dar El iubeşte pe cel ce umblă după dreptate.
Ps. 5, 6.
10. O certare aspră capătă ,el ce părăseşte cărarea ; cel ce urgiseşte mustrarea va muri.
11. Iadul şi adâncul sunt cunoscute Domnului, cu atât mai vârtos inimile fiilor oamenilor.
Iov 26, 6. Ps. 7, 9.
12. Celui batjocoritor nu-i place dojana ; de aceea el nu se îndreaptă spre cei înţelepţi.
Ps. 140, 6. Pild. 9, 8.
13. O inimă veselă înseninează faţa, iar când inima e tristă şi duhul e fără de curaj.
Pild. 17, 22. Sir. 38, 18.
14. Inima înţeleaptă caută ştiinţa, iar gura celor nebuni se simte mulţumită cu nebunia.
15. Toate zilele celui sărac sunt rele, dar inima mulţumită este un ospăţ necurmat.
Eccl. 3, 12.
16. Mai bine puţin întru frica lui Dumnezeu, decât vistierie mare şi tulburare (multă).
Ps. 36, 16. 1 Tim. 6, 6.
17. Mai mult face o mâncare de verdeţuri şi cu dragoste, decât un bou îngrăşat şi cu ură.
Pild. 17, 1.
18. Omul mânios aţâţă cearta, pe când cel domol linişteşte aprinderea.
Pild. 26, 21.
19. Calea celui leneş e ca un gard de spini, iar calea celui silitor e netedă.
20. Fiul înţelept bucură pe tatăl său, iar fiul nebun nu bagă în seamă pe maica lui.
Pild. 10, 1; 17, 25; 19, 13, 26.
21. Nebunia este o bucurie pentru omul fără minte, iar cel înţelept merge pe calea dreaptă.
22. Punerile la cale nu se înfăptuiesc unde lipseşte chibzuirea, dar ele îşi iau fiinţă cu mulţi sfătuitori.
Pild. 11, 14; 20, 18.
23. Omul se bucură pentru un răspuns bun ieşit din gura lui şi cât e de bună vorba spusă la locul ei !
24. Înţeleptul merge pe cărarea vieţii ce duce în sus, ca să ocolească drumul iadului care merge în jos.
25. Domnul prăbuşeşte casa celor mândri şi întăreşte hotarul văduvei.
Est. 7, 9. Pild. 2, 22; 12, 7.
26. Gândurile cele rele sunt urâciune înaintea Domnului, iar cuvintele frumoase sunt curate (în ochii Lui).
27. Cel ce umblă după câştig nedrept îşi surpă casa lui, iar cel ce urăşte mita va trăi.
Ieş. 23, 8. 1 Tim. 6, 9.
28. Inima celui drept chibzuieşte ce să răspundă, iar gura celor nelegiuiţi împrăştie răutăţi.
29. Domnul se ţine departe de cei nelegiuiţi, dar ascultă rugăciunea celor drepţi.
Iov 35, 12. Ps. 10, 5; 65, 17. Is. 1, 15. Ioan 9, 31. Iac. 5, 16.
30. O privire binevoitoare înveseleşte inima şi o veste bună întăreşte oasele.
31. Urechea care ascultă o dojană folositoare vieţii îşi are locaşul printre cei înţelepţi.
32. Cel ce leapădă mustrarea îşi urgiseşte sufletul său, iar cel ce ia aminte la dojană dobândeşte înţelepciune.
33. Frica de Dumnezeu este învăţătură şi înţelepciune, iar smerenia trece înaintea măririi.
Pild. 29, 23. Sir. 1, 26.
CAP. 16
Îndemnuri pentru smerenie, dreptate şi înfrânare.
1. În putere stă omului să plăsmuiască planuri în inimă, dar răspunsul limbii vine de la Domnul.
Pild. 19, 21. Ier. 10, 23.
2. Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar numai Domnul este Cel ce cercetează duhul.
Pild. 21, 2.
3. Înfăţişează Domnului lucrările tale şi gândurile tale vor izbuti.
Ps. 36, 5. 1 Petr. 5, 7.
4. Pe toate le-a făcut Domnul fiecare cu ţelul său, la fel şi pe nelegiuit pentru ziua nenorocirii.
Iov 21, 30. Pild. 8, 13. Rom. 11, 36. Evr. 2, 10.
5. Toată inima semeaţă este urâciune înaintea Domnului ; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.
Ps. 130, 1. Pild. 11, 21.
6. Prin iubire şi credinţă se ispăşeşte păcatul şi prin frica de Dumnezeu te fereşti de rele.
Neem. 5, 13.
7. Când căile omului sunt plăcute înaintea Domnului, chiar şi pe vrăjmaşii lui îi sileşte la pace.
Sir. 6, 17. 1 Petr. 3, 13.
8. Mai degrabă puţin şi cu dreptate, decât agoniseală multă cu strâmbătate.
9. Inima omului gândeşte la calea lui, dar numai Domnul poartă paşii lui.
10. Hotărâri dumnezeieşti sunt pe buzele împăratului ; la darea hotărârii să nu se înşele gura lui !
3 Reg. 3, 27.
11. Cântarul şi cumpăna dreaptă sunt de la Domnul ; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui.
Pild. 11, 1; 20, 10, 23.
12. Urâciune sunt regii care făptuiesc fărădelegea, fiindcă numai întru dreptate se întăreşte tronul.
Pild. 20, 28; 25, 5.
13. Buzele grăitoare de dreptate sunt plăcute regilor şi iubesc pe cel ce spune drept.
Pild. 12, 8.
14. Întărâtarea regelui este ca vestitorii morţii, dar omul înţelept o domoleşte.
Est. 7, 7. Pild. 20, 2.
15. Seninătatea feţei regelui dă viaţă şi bunăvoinţa lui este ca un nor de ploaie de primăvară.
16. Dobândirea înţelepciunii este mai bună decât aurul, iar câştigarea priceperii este mai de preţ decât argintul.
Iov 28, 15.
17. Calea celor drepţi este ferirea de rău ; numai acela care ia aminte la mersul lui îşi păzeşte sufletul său.
18. Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii.
Est. 3, 1. Pild. 18, 12. Dan. 4, 27. Sir. 3, 26.
19. Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi decât să împarţi prada cu cei mândri.
Mat. 5, 5.
20. Cel care ia aminte la cuvânt află fericirea, iar cel ce se încrede în Domnul este fericit.
Ps. 2, 11; 33, 8; 39, 6; 124, 1. Is. 30, 18. Ier. 17, 7.
21. Cel ce este înţelept se cheamă priceput ; dulceaţa cuvintelor de pe buzele lui înmulţeşte ştiinţa.
22. Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are ; pedeapsa celui nebun e nebunia.
23. Inima celui înţelept dă înţelepciune gurii lui şi pe buzele sale sporeşte ştiinţa.
24. Cuvintele frumoase sunt un fagure de miere, dulceaţă pentru suflet şi tămăduire pentru oase.
25. Multe căi i se par bune omului, dar la capătul lor încep căile morţii.
Pild. 14, 12.
26. Foamea îndeamnă pe lucrător la muncă, fiindcă gura lui îl sileşte.
27. Omul viclean pregăteşte nenorocirea şi pe buzele lui este ca un foc arzător.
Ps. 7, 15. Iac. 3, 6.
28. Omul cu gând rău aţâţă ceartă şi defăimătorul desparte pe prieteni.
Pild. 15, 18.
29. Omul asupritor amăgeşte pe prietenul său şi îl îndreaptă pe un drum care nu este bun.
30. Cel care închide din ochi urzeşte viclenii ; cine îşi muşcă buzele a şi săvârşit răul.
Pild. 6, 13; 10, 10.
31. Bătrâneţea este o cunună strălucită ; ea se află mergând pe calea cuvioşiei.
Pild. 20, 29. Înţel. 4, 9. Tit 2, 2.
32. Cel încet la mânie e mai de preţ decât un viteaz, iar cel ce îşi stăpâneşte duhul este mai greţuit decât cuceritorul unei cetăţi.
Pild. 19, 11.
33. Se aruncă sorţii în pulpana hainei, dar hotărârea toată vine de la Domnul.
Iosua 7, 14.
CAP. 17
Cearta şi vrajba.
1. Mai bună este o bucată de pâine uscată în pace, decât o casă plină cu carne de jertfe, dar cu vrajbă.
Pild. 15, 17.
2. Un slujitor înţelept e mai presus decât un fiu aducător de ruşine ; acela va împărţi moştenirea cu fraţii.
Sir. 10, 28.
3. În topitoare se lămureşte argintul şi în cuptor aurul, dar cel ce încearcă inimile este Domnul.
Pild. 27, 21. Ier. 17, 10. Sir. 2, 5. Luc. 16, 15. 1 Petr. 1, 7.
4. Făcătorul de rele ia aminte la buzele nedrepte, mincinosul pleacă urechea la limba cea rea.
5. Cel ce îşi bate joc de sărac defaimă pe Ziditorul lui ; cel ce se bucură de o nenorocire nu va rămâne nepedepsit.
Pild. 14, 31.
6. Cununa bătrânilor sunt nepoţii, iar mărirea fiilor sunt părinţii lor.
Ps. 127, 6. 2 Tim. 1, 5.
7. Nebunului nu-i sunt dragi cuvintele alese, cu atât mai mult unui om de seamă vorbele mincinoase.
8. Piatră nestemată este darul în ochii celui ce-l are ; oriunde se întoarce (totul) îi merge în plin.
Pild. 18, 16.
9. Cel ce acoperă un păcat caută prietenie, iar cine scoate la iveală un lucru (uitat) desparte pe prieteni.
Pild. 10, 12. Sir. 6, 5.
10. Certarea înrâureşte mai adânc pe omul înţelept, decât o sută de lovituri pe cel nebun.
11. Omul rău aţâţă răzvrătirea ; pentru aceasta un sol aprig va fi trimis împotriva lui.
12. Mai degrabă să întâlneşti o ursoaică lipsită de puii ei, decât un nebun în nebunia lui.
13. Cel ce răsplăteşte cu rău pentru bine nu va vedea depărtându-se nenorocirea din casa lui.
Deut. 32, 35. Pild. 20, 22; 24, 29. 1 Petr. 3, 9. Rom. 12, 17, 19. 1 Tes. 5, 15.
14. Începutul unei certe e ca slobozirea apei (dintr-un iezer) ; înainte de a se aprinde, dă-te la o parte !
15. Cel care achită pe cel vinovat şi cel ce osândeşte pe cel drept, amândoi sunt urâciune înaintea Domnului.
Pild. 24, 24. Is. 5, 23. Iez. 13, 19.
16. Ce folos aduc banii în mâna celui nebun ? Ar putea dobândi înţelepciune, dar nu are pricepere.
17. Prietenul iubeşte în orice vreme, iar în nenorocire el e ca un frate.
Pild. 18, 24. Sir. 12, 10-11.
18. Omul fără pricepere se prinde prin dărnicia mâinii lui ; el se pune chezaş pentru aproapele lui.
Pild. 6, 1; 11, 15.
19. Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul