fcm_5755
Incredere fata - 59 ani, Constanta, Romania
Blog / IUBIREA FARA CONDITII !
marţi, 27 octombrie 2009 la 09:17
Un tânăr fusese în război în Vietnam aproape 3 ani de zile. Într-un final se întoarce în America şi îşi sună părinţii la telefon.
- Mama, tata, mă întorc acasă, dar vreau să vă cer o favoare. Am un prieten foarte bun şi aş vrea să îl aduc acasă cu mine.
- Sigur, ne-ar face mare plăcere să îl cunoaştem, au spus părinţii.
- Mai e ceva ce ar trebui să ştiţi despre el; în timpul războiului a fost rănit foarte rău. A călcat pe o mină şi explozia l-a lăsat fără o mână şi un picior. Nu are unde să se ducă şi vreau să vină să stea cu voi acasă.
- Ne pare rău să auzim asta, fiule. Poate rezolvăm cumva să îi găsim unde să stea.
- Nu, vreau să stea împreună cu noi acasă.
- Fiule, îi răspunde tatăl, nu-ţi dai seama despre ce vorbeşti. Un om handicapat ca el înseamnă o povară foarte mare pentru noi. Avem şi noi vieţile noastre de trăit. Ce sens are să ne încărcăm viaţa cu unul ca el. Lasă-l în pace şi vino acasă. O să-şi găsească el unde să stea.
În acest moment, fiul închide telefonl brusc. Părinţii n-au mai auzit nimic de el de atunci. După câteva zile, au primit un telefon de la Poliţie care îi anunţa că fiul lor s-a sinucis aruncându-se de pe o clădire. Erau chemaţi să identifice trupul. Părinţii înmărmuriţi, au ajuns repede la morgă şi acolo au descoperit că într-adevăr, fiul lor era cel care murise. De asemenea au mai descoperit un lucru.
Băiatul lor avea doar o mână şi un picior.
Ne e atât de uşor să îi acceptăm şi să îi iubim pe cei care sunt amuzanţi, plini de viaţă, fără probleme, dar nu ne pasă de cei care ne pot încurca planurile, care au probleme, sau nimeni nu-i bagă în seamă. Suntem ipocriţi. Da, eu sunt unul din ei.
Comentarii 34 Comentarii scurte:
monea maria Incredere (vineri, 13 noiembrie 2009 la 19:54)
- memessa:
Ca si cum n-ar fi destule stirile de groaza cu care suntem indopati zilnic, mai puneti si pe blog, poate se arunca de pe vreun acoperis careva.
Bravo! Halal povesti!
Astia ne extermina psihologic in fiecare zi TREZITI-VA oameni buni!
Nu e normal sa aveti un tonus morbid, asta se cultiva zilnic pe toate canalele mass mediei.
Haideti sa cultivam mai degraba frumosul si optimismul.
Sunt milioane de fapte bune si de lucruri minunate de povestit.
De ce sa ne aplecam tocmai asupra povestilor de genul asta?
Imi pare rau ca n-ai citit si celelalte bloguri sa vezi ca am cultivat frumosul si optimismul!
carmen ionescu (vineri, 13 noiembrie 2009 la 13:58)
Ca si cum n-ar fi destule stirile de groaza cu care suntem indopati zilnic, mai puneti si pe blog, poate se arunca de pe vreun acoperis careva.
Bravo! Halal povesti!
Astia ne extermina psihologic in fiecare zi TREZITI-VA oameni buni!
Nu e normal sa aveti un tonus morbid, asta se cultiva zilnic pe toate canalele mass mediei.
Haideti sa cultivam mai degraba frumosul si optimismul.
Sunt milioane de fapte bune si de lucruri minunate de povestit.
De ce sa ne aplecam tocmai asupra povestilor de genul asta?
Cristina Mantu Incredere (marţi, 3 noiembrie 2009 la 23:46)
Eu toata viata m-am sacrificat pentru altii....E greu de crezut dar este purul adevar
gabi Incredere (marţi, 3 noiembrie 2009 la 05:40)
Sanda M. (duminică, 1 noiembrie 2009 la 10:52)
fara cuvinte...
floarea calota (duminică, 1 noiembrie 2009 la 01:18)
Deosebita povestire! Cu totii ar trebui sa luam aminte! Asa e,nu ne convin oamenii care ne incurca vietile.Ma simt deja vinovata de multe lucruri...
Elena Petrescu (vineri, 30 octombrie 2009 la 11:28)
Fara cuvinte.....
florentina bartok (miercuri, 28 octombrie 2009 la 23:19)
trist, ar trebui sa ne dea de gandit aceasta intamplare. Melodia Mihaelei Runceanu este super. Multumesc si pupici, Flori
Lydya Incredere (miercuri, 28 octombrie 2009 la 22:48)
O poveste trista dar adevarata...uneori e greu de acceptat pe cine e diferit de noi..dar nu e bine...felicitari pt blog...
illonka (miercuri, 28 octombrie 2009 la 20:07)
Pana sa ajung la finalul blogului am dedus...eram sigura ca era fiul lor ...trist dar adevarat..uneori...!
Posteaza un comentariu