dwaianu
Incredere baiat - 33 ani, Orihuela Costa - Alba Iulia (Romania), Spain
- Prieteni |
- Carte de Oaspeti
- | Poze
- | Blog
- | Branduri
- | Grupuri
- | Filme
- | Evenimente
- | Muzica
- | Strigari
- | Chestionare
- | Aplicatii
Blog / Tag-uri / normalitate
Mesaje blog cu tag-ul 'normalitate':
-
Ce inseamna iubirea???
Nu... nu va speriati! Nu am aflat nici un fel de mari secrete... nu pot sa dau retete, nu stiu cu nimic mai mult sau mai putin decat oricare indragostit... dar am pus intrebarea, retoric, desigur, pentru a avea un pretext de a spune ceea ce cred EU despre asta... sau, mai bine spus, ceea ce simt eu despre asta...
Sa iubesti inseamna, desigur, sa simti ca nu mai poti sa-ti scoti din cap persoana iubita... sa nu iti pese de nimeni si de nimic... sa mergi la piata, sa vezi o legatura de verdeata faina si sa iti vina in cap... de ce nu e si puiul meu sa vada???? Sa vezi o ciocolata si sa te intrebi, inainte de oare e buna (deci o chestie stric personala) oare puiului meu i-ar place... si mai inseamna sa auzi necazul altuia, sa iti para rau, dar sa nu poti sa nu te bucuri, acolo, adanc, in suflet, ca tu esti fericit ca ai pe cineva atat de minunat! Si sa iti para rau ca ai ajuns sa gandesti asa, poate ca nu e drept sa gandesti asa, dar, in acelasi timp sa simti ca iti ia inima foc de bucurie!
Dar totusi, unde tragem linia? Cand putem spune ca ajunge, ca e prea mult? Cand iubesti nimic nu e prea mult... dar totusi, aici am o mica rezerva si eu... am mai auzit de iubiri sufocate de prea multa dragoste... dar am o oarecare retinere la nivelul, la profunzimea relatiei dintre cele doua persoane... mie imi creste inima ori de cate ori aud puisorul meu drag spunandu-mi "te iubesc". Nu cred ca as putea vreodata sa ma satur de asta... a, daca prin reducere la absurd, nu l-as iubi decat asa... hai sa vedem daca o sa mearga, atunci poate... dar asa... poate ca oi fi eu chiar acea exceptie... dar nu cred... viata mi-a demonstrat de prea multe ori ca nimic nu e exceptie, ci doar e judecat dupa alte norme, cu alte masuri... Dar, cunoscand ceea ce am simtit cu alte ocazii, nu pot sa nu ma intreb... oare nu exagerez? oare nu sufoc? si nu ma limitez la a MA intreba... ci IL intreb... desi poate parea o prostie... dar, nu e... mai bine sa pun zece intrebari idioate dacat sa las o umbra de indoiala sa se strecoare intre noi!
De multe ori imi pun intrebarea daca nu cumva invadez spatiu personal prea mult... eu stiu ca reciproca nu e valabila, si e pentru prima data cand simt asta, simt ca nu ma deranjeaza, ba chiar imi face o placere deosebita sa ma simt invadat in cele mai intime cotlone ale sufletului, vreau sa ma vada asa cum sunt, incerc sa il incurajez sa ma priveasca cat mai obiectiv si sa ma vada asa cum ar fi normal, cu pusuri si cu minusuri. Pentru prima data nu mai simt nevoia de a fi altceva decat ceea ce sint... pentru ca il iubesc, stiu ca ma iubeste si...
Sa iubesti insemna sa iti tremure stomacul de fiecare data cand urmeaza sa il intalnesti... sa nu mai stii ce sa faci ca sa fie totul ok... si sa stii ca si celalalt face la fel
Sa iubesti inseamna sa spui de zeci de ori, bine iubire, te las, ai grija sa mananci, ca stiu ca iti e foame, sa te odihnesti... si sa nu te lase sufetul sa apesi pe butonul telefonului, sa ii soptesti in continuare ca il iubesti si cat de minunat e, sa stai sa auzi cum ti se spune asta si tie, sa stai minute in sir pe telefon, sa auzi cum respira si sa fisezi ca respira in bratele tale... sa iubesti insemna sa incerci sa fredonezi, afon, un cantec pe post de declaratie si sa te opresti la jumatatea versului si sa il strangi in brate ca sa nu iti vada o lacrima care se furisaza in coltul ochiului. ... sa iubesti inseamna sa asculti cum ii bate inima si sa iti vina sa turbi de fericire...
Dar ce faci cand ai o problema? Cand te macina ceva ce nu are nici o legatura cu el, e o chestie personala, fara a fi intima? Ma intreb daca e corect sa ascunzi chiar si asa ceva, desi, esti constient ca nu te poate ajuta nimeni, nici chiar tu nu poti influenta situatia! E corect sa suferi in tacere, de teama de a nu intrista, ingrijora sau mai stiu eu ce alte minunatii de motivatii s-ar putea gasi? NU!!! Si spun un NU atat de convins, ca nimeni si nimic nu ma poate convinge contrariul! Cand alegi sa iubesti o persoana, o accepti in viata ta asa cum e, cu bune si rele, cu bucurii si tristeti! Desi exista, ba chiar e plina lumea de "good weather friends", as refuza sa fiu unul... eu sa iubesc, sa simt ca zbor si, brusc, sa imi dau seama ca iubirea mea sufera... mi se pare crunt... si recunosc, mi-e greu sa trec peste momentele de genul asta... am nevoie de o explicatie care sa ma convinga, una reala, nu de o noua abureala ca se duce totul... Nu poti sa iti opresti mintea sa nu zboare... oare, daca mi-a ascuns atunci cand sufera, ce anume imi mai ascunde.... dar, sinceritatea si deschiderea poate sa rezolve chiar si o situatie de genul asta!
Sa iubesti inseamna sa te bucuri de toate nimicurile... de toate prostioarele... care de fapt nu exista! Viata nu e facuta doar din lucruri grave, importante, majore... viata e facuta mai ales din nimicuri. Pe care de multe ori le valorizam cu mult peste cat merita. Iar cand accepti un om in viata, il accepti cu toata pleiada care il insoteste, care ii da farmec si personalitate... nu luam doar lucrurile importante... se spune ca amanuntele fac diferenta, si e adevarat! Nu e bine sa ai lucruri pe care sa le tii ascunse.. cu atat mai mult cu cat sunt lipsite de importanta... nu se stie cand soarta, destinul sau prostia le intoarce impotriva ta, dandu-la alte puteri, alte valente!
Sa iubesti inseamna mult... insemna enorm... dar in primul rand inseamna licarul ala din privire, tremurul vocii, lucruri inimitabile, pe care uneori le dorim atat de mult incat le gasim si acolo unde nu sunt... iar cand dam peste ele, sarim in sus... ia uite... am dat peste IUBIRE!!!!
Incercati odata cu iubirea si sinceritatea... incercati deschiderea...incercati sa lasati lucrurile sa mearga lin... iubirea iti da curaj sa mergi mai departe... nu opriti sentimentele, nu le ascundeti... cu cat veti fi mai deschisi, ca atat va veti bucura mai mult de libertate, de iubire...
Ca iubirea e libertate... o libertate in doi... una in care indraznesti sa visezi... in care, cu lacrimi in ochi, inima stransa si sufletele aproape cutezi sa iti infrunti cosmarele... si sa treci peste greutati...fericit, ca nu esti singur, ca iubesti si ca esti iubit!!! -
Poze!
Azi am avut un pic de timp la dispozitie, concediul nu mi s-a terminat inca, asa ca m-am hotarat sa ma plimb un pic printre profile. Bineinteles, pe cele ale membrilor gay. Stiti ce am realizat? Fratilor, suntm o tara de Feti Frumosi!!! Oare chiar asa sa fie??? Cel mai elocvent contraexemplu este un profil in care apare un tip super-bine. Ma uit pe poze. Om sunt si eu. Nu aveai ce sa bagi de vina, corp de model! Dar, cum am invatat sa citesc, ma uit si pe comentarii. Si vad unul in care se recomanda celor care zabalesc dupa o imagine ca mine o vizita pe site-ul Jolidon. Ati ghicit de ce. Pozele erau de acolo, reclame la lenjerie.
Jenanta dorinta asta tampita de a fi ceea ce nu esti, de a parea cu totul altceva. Ma intreb la ce bun? Cat o sa tina povestea. Pana o sa intalneasca pe cineva in realitate si atunci as fi curios cum o sa explice abdomenul fleoscait, fesele lasate si organul cu pricina la o zecime din cat se lauda in poze???
Si apoi, profilele... fara un cuvant macar. Nu stii cum gandeste, nu stii nimic... a mai gasesti cate unul care iti explica cat de bun e la pat si cat de bine poate satisface! Jenant! Oare asta sa fie definitoriu pentru cineva? Ori mi s-a osificat mie mintea si am ramas in epoca de piatra a intelectualitatii!
E drept, e bine sa arati bine. Felicitari celor care arata minunat. Nu e usor. Dar urasc mincinosii.
Ce-i drept, am patit-o si invers. La un oment dat vad un superprofil pe gayromeo () Un tip care arata super. Si ma gasesc sa ii spun asta. Mi-a crapat obrazul de rusine cand mi-a raspuns la mesaj zicandu-mi ca el reprezinta mai mult decat atata, ca e un om ca oricare altul si chestii de genul asta. Ma simteam ca un acuzator. E drept, uneori frumusetea e o povara. Dar asta nu o pot sti decat cei care o simt! -
Am revenit!
Dupa o perioada scurta, dar incarcata am revenit in tara. Nici nu stiu cum sa incep. E frig, sunt racit... Deja mi-e dor de locurile alea.
Ceva in mine s-a dat peste cap. Cei care se plimba rar pe afara, ca si mine, isi dau seama ce. Dupa un ultim semn de amabilitate din partea companiei aeriene (Multumesc Blue Air. Nota 10 pentru tot!) care a mai retinut cateva min avionul ca sa imi caute telefonul pe care ca un natang l-am pierdut in avion, am luat-o de la capat cu vizionarea tarii, de asta data cu un alt sistem de referinta. Si am pornit ca un simplu calator cu un trauler tras dupa mine prin Cluj. Aveam o alta impresie pana acum. O gara mizera, cu singura scuza ca e in reparatii (ca si cea din Barcelona, de altfel). Urgent a trebuit sa uit de rotile atat de utile dincolo. Aici a trebuit sa iau valiza la spinare si sa merg mai departe. Apoi un drum cu personalul, neexistand altceva mai devreme. Jeg. Sunt amarat. Martor mi-e cerul cat de mult iubesc tara asta. Dar parca nu mai suport ce facem din ea. E prea multa bataie de joc. Noi de noi, la urma urmei.
Oricum, mi-a ramas intiparita in mine imaginea cuplului care era in fata mea la check-in. Doi baieti atat de frumosi, care emanau dragoste. se vedea ca se iubeau, ca regretau despartirea. Revad pe unul dintre ei in autobusul care ne ducea spre avion. Efectiv era altcineva. Era un roman tipic, afundat in scaun, apasat de griji si probleme. Nici urma de degajare. Nici urma de spontaneitate. Se schimbase infiorator de mult. De ce oare? Ce anume ne taie aripile aici? De ce nu stim sa zburam, sa fim iubim, sa ne gandim la noi si la cel de langa noi, fara a ne pasa de restul. Oare cand am uitat sa fim fericiti??? -
Concediu (continuare)
O sa continui azi periplul virtual prin Barcelona. Extraordinar oras. M-am plimbat azi pe La Rambla, principala artera pietonala din oras. La inceput eram retinut. Ma simteam de altundeva. Incet, incet, in marea de oameni, marea majoritate turisti, pofta de viata revine. Oameni-statuie, clovni, magicieni (si aici ma simt nevoit sa accentuez, am ramas uimit de cat de dragut a putut fi unul, nu frumos, dar stia sa se faca placut), tot ce vrei. Vanzatori de suveniruri, unii scumpi, alti ¨afrodable¨ ca nu imi vine in minte un cuvant mai potrivit. Stai si te minunezi. La jumatatea stazii m-am surprins cantand si topaind. E minunata senzatia de libertate pe care o ai aici. Iar din jur, ai parte de indiferenta (ceea ce nu credeam sa ajung sa imi doresc) sau un zambet la coltul gurii ca si cum ar fi partas tacit la bucuria ta. Nu pot sa descriu senzatia. Se cam bate cap in cap cu ceea ce am fost noi invatati ca inseamna educatie. Am vazut aici oameni educati sa se simta bine, sa fie fericiti si sunt invidios pe ei pt asta. Am mai vizitat apoi portul si acvariul. Chiar daca la coada la bilete in diferite locuri te intrebi daca merita, la iesire iti spui ca ai fost un fraier intrebandu-te asa ceva. A meritat pana la ultima centima.
E interesant de vaz politia, indiferent de forma (guardia urban sau altceva) Oameni mandrii de ceea ce fac, care isi cunosc locul si rostul. Nici urma de timorare sau de ¨Garcea¨. Te fac sa te simti sigur si, mai ales, sa te intrebi daca ochii lor iscoditori nu te-au zarit cumva.
Si inca o mentiune, pentru transportul feroviar. Din cauza unei neintelegeri cu vanzatoarea de la casa(vina apartinandu-mi in totalitate, cu castellana mea de balta) am ajuns la clasa intai pe trenul de mare viteza. Ei bine, vreme de o ora jumate cat a durat calatoria cele doua fete si un baiat nu mai pridideau sa te indoape. Doriti sa mancati? Beti un suc? Alcool? De la Chivas pana la sampanie si apa minerala aveai de toate. Fara cost suplimentar. Diferenta era de la cer la pamant fata de clasa turist! Si apropo de bilete si transport: pentru prima data intalnesc pretul biletelor pe net mai ieftin decat la casa!!!
Dar hai sa nu mai impui capul ca devine plictisitor si greoi!
Va doresc sa va simtiti macar la fel de fericiti cum m-am simtit eu astazi!!!
Fins aviat! Pe curand! -
In concediu!
In sfarsit, dupa indelungi scremete, am ajus sa plec si eu in concediul pe care mi-l doream de multa vreme. Ca destinatie am ales Barcelona. Calatoria placuta, ceva nori deasupra aeroportului nu mi-au permis sa vad cum arata orasul de sus, dar aterizez fara probleme!
Prima senzatie! De casa. Atata doar ca se vorbea o alta limba. In rest, nimic deosebit. Lume multa, colorata. Plec catre oras cu trenul... aglomeratie. Din tren se vede un oras-santier. Nimic deosebit. Pana sa nu ajung in oras, imi puneam deja imtrebarea daca o sa fie atat de deosebit incat sa merite efortul.
Dar dupa ce am coborat din tren, am inceput sa vad diferentele. Nu care sa te dea pe spate, dar oameni amabili, functionara la ghiseu care intrebata a patra oara are aceeasi rabdare sa iti explice. Inca un pic si imi desena. Oameni dezinvolti. Fara retineri. Elocvent in acest sens e un exemplu care mi'a aratat cat sunt de retardat, cu toate ifosele mele de roman inteligent care merge la altii mai saraci cu duhul... Mergeam catre Montjiuc, o zona minunata a orasului. Cand din fata vad ca vin doi tipi, care se tin de mana, bucurandu-se impreuna si care se saruta in fata mea. Am ramas blocat vreme de cateva secunde. Si mi'am dat seama ca anormalul eram eu. Ei se iubeau. Si nu ascundeau asta. Si era atata normalitate in gesturile lor... Nimic demonstrativ, nimic fortat...
Am ramas sa imi continui concediul rusinat de ifosele mele, cu speranta ca odata si odata o sa invat si eu sa traiesc cu adevarat, asa cum mi'ar fi bine, inainte de a fi prea tarziu
