dwaianu
Incredere baiat - 33 ani, Orihuela Costa - Alba Iulia (Romania), Spain
- Prieteni |
- Carte de Oaspeti
- | Poze
- | Blog
- | Branduri
- | Grupuri
- | Filme
- | Evenimente
- | Muzica
- | Strigari
- | Chestionare
- | Aplicatii
Blog / Tag-uri / iubire
Mesaje blog cu tag-ul 'iubire':
-
Prietenii vechi nu se uita!
Iata-ca-ma-ca's din nou pe aici! Nu, nu am disparut. Sa zicem ca doar am luat o pauza! Poate prea lunga daca ma intrebati pe mine. Dar chiar nu am de gand sa imi cer scuze. Am facut-o in fata mea, poate ca de aia sunt din nou pe aici! Stiu ca o parte dintre prietenii de aici s-au intrebat ce mai fac... pentru ca mi-au trimis mesaje sa ma intrebe ce si cum. Poate ca or fi si altii care nu au facut pasul de a trimite un mesaj, desi au gandit-o! Ei bine, trebuie sa recunosc ca e partial vina unui alt site... facebook care m-a prins destul in ultima vreme! Si totusi ceva lipsea...desi dincolo e ceva mai interesant, imi lipseau prietenii mei de pe aici, comentariile frumoase primite in limba mea si a strabunilor mei, pe care sunt capabil sa le inteleg! Nu ma judecati, pot sa inteleg alte limbi... dar totusi, din cand in cand, sau majoritatea timpului iti lipseste limba ta, vocabularul tau! Iti lipseste acea relaxare care ti-o da momentul cand stai de vorba cu ai tai, cand le cunosti glumele, felul de a gandi, fara nici un efort, fara a transpira cand chiar ai nevoie sa te simti relaxat pentru a-ti pune gandurile, sentimentele in fata celorlalti! Si nu poti simti acea lipsa pana nu ajungi sa nu o mai ai! Ai alte lucruri, minunate, lucruri la care poate ca doar ai visat. Si totusi... ceva lipseste! Vechii prieteni, prietenii tai cu care ai schimbat bucurii si tristeti, izbanzi si pierderi... care te cunosc...
Dar hai sa ma opresc. Intentia nu era sa devin melancolic, ci sa imi exprim bucuria de a fi inapoi pe aici, de a reveni la vechiul meu loc!
Cred ca o sa incep prin a face o aducere la zi cu ceea ce mi s-a intamplat! Nu am mai asternut in mediul virtual (ca nu pot spune pe hartie
) nici un cuvant despre mine! Si viata a mers inainte... m-a durut... ma facut fericit... m-a facut sa imi calc principii, m-a ajutat sa fiu EU... ma facut sa iubesc si sa urasc in acelasi timp persoane diferite sau in momente distincte aceeasi persoana! Pe scurt viata s-a scurt iar eu a trebuit sa tin pasul cu ea! Nu as putea spune acum ca sunt fericit... dar nici ca sufar! Ca de obicei, cu cat mai puternice sunt sentimentele, cu atat mai mult te ranesc probleme marunte! Dar mi-e bine! Si cred ca daca mi-ar fi dat din nou sa aleg, as merge pe aceeasi carare... pentru ca e al naibii de interesant... totul!
Sper ca in curand sa revin cu noi amanunte, noi povesti! Unele de dragoste, altele pentru care am plans atat... pentru ca simt nevoia de a impartasi cu cei dragi toate astea!
Bine v-am regasit, prieteni dragi! -
Ochii care nu se vad....
Se spune ca ochii care nu se vad se uita... O fi oare adevarat?
Eu spun ca nu! Eu sper ca nu! Oricum, sper ca nu m-ati uitat cu totul, chiar daca nu am mai aparut de ceva vreme! Stiu, scuze se gasesc oricand! Dar nu am de gand sa ma scuz. As vrea doar sa va spun ca, desi mi-am dorit, nu am mai putut intra pe net de ceva vreme. M-am mutat si inca nu am netul... sper sa nu mai dureze mult pana cand o sa revin ceva mai frecvent! Asa ca imi cer scuze pentru absenta prietenilor dragi sau celor care au intrat pe aici intamplator si nu au mai gasit nimic nou!
Acum sunt la mare! De fapt, e o combinatie stranie intre mare si un fel de munte, ca nu e muntele care il stiu eu din tara mea draga, aici, pe Costa Blanca! Interesanta dar frumoasa combinatie. Din pacate, senzatia de singuratate se accentueaza in fata frumosului cu mult mai mult decat atunci cand iti e greu! Ai vrea sa ai cu cine sa te bucuri, ai vrea sa ii ai aproape pe cei dragi... dar ei sunt acolo undeva in sufletul tau, tot timpul.
Sunt un pic mai melancolic, desi ar trebui sa fiu bucuros! Poate ca unii vor spune, inca o fita.. altii poate ca vor intelege. Ceva se intampla in mintea mea, ceva interesant... mi-e un soi ciudat de dor! Mi-e dor de muntele de la mine, muntele cu care am crescut, muntele care mi-a fost aproape in cele mai diferite situatii, muntele langa care am iubit, muntele langa care am plans... ma uit la muntii astia. Alaturarea munte-mare ii face sa fie deosebiti. Dar nu au maiestuozitatea, nu au umbra, nu au suflul de viata pe care il are muntele din inima mea!
Si dincolo de munte, mi-e dor de un suflet de la munte. Un suflet pe care, desi credeam ca il pot uita, simt uneori ca imi va fi imposibil. Mi-am dorit sa nu mai sufar, dar nu pot. Mi-e dor de serile aproape de el. Mi-e dor de calutul care era in jur, bucurandu-se de dragostea noastra! Mi-e dor de senzatia relaxanta si minunata ca cineva se gandeste la mine cu aceeasi placere cu care si eu ma gandesc la el. Pana acum catava vreme imi era ceva mai usor. Aveam alaturi prietenii care ma ajutau sa trec mai departe... nu sa uit, ci doar sa nu ma mai gandesc atat de mult la asta. Si alaturi de ei credeam ca am trecut mai departe... dar nu... si aici, acum mi-am dat seama ca nici nu vreau sa trec mai departe. As vrea sa lupt pentru ce am avut. As vrea sa lupt pentru ce am pierdut, pentru ce mi-a fost luat, pe nedrept, spun eu, lipsit de impartialitate! Dar acum... stiu si eu... deja sunt ceva mai departe... ramane sa imi caut instrumentele necesare.
Un lucru stiu cu certitudine... mi-e tare, tare dor de el. Si imi tresare stomacul atunci cand ma gandesc la el, si imi dau lacrimile in ochi din nou si din nou cand vad ceva frumos si stiu ca nu e langa mine. Stiu! Sunt nebun... sunt nebun din dragoste... dar macar stiu ca iubesc. Sper sa nu fac parte din acei nebuni care isi tarasc dupa ei dragostea prin viata, fara a mai avea o sansa de a o retrai si pret de o clipa... dar... nu pot... nu vreau altceva. As fi nedrept pentru ceilalti sa spun ca pot trece mai departe si incerca altceva... inca nu pot, desi am incercat... vreau inapoi ce am avut! Vreau sa fiu fericit din nou!
Pana atunci, o sa ma concentrez pe munca... o sa trag si o sa sper. O sa sper ca odata si odata il voi putea tine din nou in brate... si atunci voi fi iar cu adevarat fericit!
Acum puteti sa ma injurati. Puteti sa imi spuneti ca sunt nebun... va dau eu voie... dar simteam greutatea asta ca ma apasa. Simteam ca nu mai pot sa pretind ca totul e ok, ca totul a trecut atata vreme cat nu e asa!
Fiti fericiti, dragii mei!
Cat se poate de fericiti!
Cu mult drag va salut pe toti, din niste locuri minunate, insorite!
Cu drag,
Johnny -
Singur de Sarbatori!
A venit Craciunul. Magia lui a cuprins lumea. Peste tot fete fericite, zambete, cadouri, imbratisari cu cei dragi! Daca ar fi fost ceva mai multa zapada totul ar fi fost de poveste. Si totusi...
Si totusi, uneori ceva ne lipseste. Desi am avea, aparent, toate motivele din lume sa ne bucuram, asta nu se intampla. Si ne straduim cu tot dinadinsul sa ne lasam cuprinsi de atmosfera ce ne inconjoara... dar nu ne iasa.
Anul asta am simtit si eu singuratatea cum ma apasa. Imi e greu si in restul zilelor, dar, acum, parca rana din suflet se adanceste, doare mai tare! Simt o strangere in piept care pur si simplu nu ma lasa sa rad, sa ma bucur. Pana nu demult eram fericit... atat de fericit. Am invatat gustul iubiri... un gust dulce, un gust care repede, repede, da dependenta. Imi place sa iubesc. Ador sa fiu iubit. Iar, acum, de sarbatori, ma uit in jurul meu si vad fete fericite. Si imi doresc si eu sa mai iubesc asa cum o faceam nu demult, sa fiu iubit, si, impreuna sa ne putem bucura de frumusetea sarbatorilor. Nu l-as fi dorit neaparat, fizic aproape de mine... dar e departe din toate punctele de vedere, si simt cum ne indepartam... tot mai tare si mai tare. Poate ca ar trebui sa nu ma mai doara. Poate ar trebui ca rationalul sa izbandeasca. Dar nu pot. Simt ca il iubesc in continuare. Simt ca imi lipseste! Nu pot face nimic! Si nici nu sunt convins ca vreau!
Eu totusi sunt un caz fericit! Stiu ca sunt alti amarati, mult mai necajiti de sarbatori. Eu nu am dreptul sa ma plang! Dar totusi, nu pot sa nu ma gandesc, nedrept, si la cei asemeni mie... nu iti lipseste aproape nimic... dar nu ai cu cine sa te bucuri de roadele munncii tale. E drept, ai familia aproape, si eu ma bucur, din nou, de asta. Dar imi doresc ceva mai mult. Imi doresc ceva pentru mine! Imi doresc sa am cui spune, cu zambetul pe buze, fericit, "Sarbatori fericite, iubire!" -
2+1
A trecut ceva vreme decand nu am mai scris nimic. Aveam nevoie de timp. Aveam nevoie de timp sa imi revin un pic, sa imi recapat luciditatea, sa ma distantez un pic de evenimentele recente din viata mea.
Azi am simtit ca trebuie sa scriu. Trebuie!
2+1=3.
In urma cu trei luni am cunoscut un om minunat! M-am indragostit de el in ciuda logicii mele de pana atunci. Si nu imi pare rau. Am avut cele mai fericite doua luni din viata. am descoperit ce inseamna sa iubesti, am simtit caldura sufletului lui incalzindu-mi viata! A fost minunat.
In urma cu exact o luna, am simtit ca un trasnet coboara peste mine. Soarta radea de mine... de noi. Ceva s-a intamplat, ceva din afara a venit ca o vijelie si ne-a spulberat povestea! Brusc, m-am simtit slab. Tremuram, plangeam, sufeream. Stiam ca si dincolo, de cealalta parta a povestii e groaznic. Chiar mai groaznic decat in realitatea mea. Si asta ma durea. Dar cel mai tare ma durea linistea. Lipsa unui semn, lipsa unei vesti, lipsa comunicarii. Cred ca pe perioada in care am fost impreuna cel mai minunat lucru era comunicarea frumoasa pe care o aveam. Ne impartaseam visele, dorintele planurile de viitor, micile griji zilnice. Comunicam mult. Comunicam deschis. Comunicam frumos. Desi aveam mici sincope, datorate nepriceperii noastre in a comunica, invatam, si era bine! Si acum, brusc... linistea. Lipsa comunicarii. Lipsa mesajul. Lipsea profunzimea comunicarii. Lipsa de informatie ma facea sa ma gandesc la multe scenarii posibile. Nu stiam ce sa mai cred, ce anume se intampla cu adevarat! Nici acum nu stiu!
Am avut norocul ca in perioada respectiva am avut cativa prieteni, persoane anonime sau cunoscuti, care au fost aproape. Incercam sa comunic cu ei, dar, recunosc si imi cer scuze pentru asta, nu reuseam. Ma temeam. Simteam ca e o chestie destul de superficiala!
Pana la urma am reusit, oarecum sa trec peste suferinta. La un moment dat, instinctul de conservare, probabil, m-a facut sa pot zambi din nou. Asta nu iinseamna ca am uitat ceea ce a fost minunat! Nicidecum. Atata doar ca pot acum sa privesc lucrurile mai rece un pic, mai obiectiv. Mi s-au schimbat intrebarile acum. Imi trag invatamintele! Si sunt multe!
In primul rand, cel mai frumos si mai important lucru pe care l-am invatat a fost ca mai exista si oameni de calitate, ca nu alerg dupa himere, ca se poate gasi si pentru mine acea jumatate asa cum o visez. Pentru o clipa am avut-o. Am vazut cum e sa te simti intreg, implinit. Apoi...
Am invatat de asemenea ca pot iubi. Ca pot sa ma las iubit. Si pentru asta nu am cuvinte sa multumesc! Sortii, persoanei care mi-a aratat asta, nici nu stiu cui, dar nici nu conteaza prea mult. Important e ca am descoperit asta!
Am mai invatat ca nu poti avea incredere 100% in ceea ce crezi despre tine. Credeam ca nu pot sa ma indragostesc la prima vedere, si m-am inselat. Credeam ca nu pot tine cu adevarat la cineva, si din nou nu am avut dreptate. Si sunt multe lucrurile pe care le-am invatat despre mine!
Am invatat un lucru si despre soarta, despre lumea din jur. Uneori avem impresia ca nimic nu ne poate dobori, ca putem muta si muntii din loc, ca nimic nu se poate intampla. Dar se intampla. Si uneori, palma care o primim de la soarta e atat de usturatoare, ca ne dau lacrimile! Oricand se poate intampla orice. Cu noi, cu cei dragi, cu cei din jur e care nu ii cunoastem.... De aceea e nevoie de moderatie in aprecierea fortelor noastre, a fortelor care graviteaza in jurul nostru si ne pot influenta viitorul, viata!
Am aflat apoi ca instinctul de supravietuire e cel mai puternic. In momentul in care trebuie sa supravietuiesti intr-un mediu ostil, orice 'modus operandi' anterior, sau gandit la rece, nu mai are nici o aplicabilitate. Totul se schimba. Scara de valori, tot. Si chiar si iubire se poate sacrifica, desi credeai inainte ca nu e asa!
Am ajus sa imi pun si o serie de intrebari. Una dintre ele, care imi rasuna si acum in cap si nu am primit raspuns e cat de mult poti cere de la persoana pe care o iubesti? La cat te poti astepta? Cat anume sa sacrifice pentru iubirea dintre noi? Si ce sa puna in loc? Cred ca, iubind cu adevarat, te gandesti in primul rand la celalalt. De aceea, nu poti cere mult, desi speri in minuni! Dar cat anume ... ramane un mister.
Si am mai desoperit o chestie, cred eu universal valabila!
Una dintre principalele surse a nefericirii noastre suntem noi. De fapt asteptarile noastre! Sau mai bine zis, diferenta dintre nivelul asteptarilor si realitate. E interesant cum suntem dezamagiti doar de niste virtuale scenarii, atunci cand acestea nu se suprapun peste realiate! Speram un lucru. Si nu se intampla! Si suntem suparati, nefericiti, fara a ne mai gandi ca poate am sperat la prea mult! Astea nu inseamna sa nu ne dorim mai mult.... ba da, ne va tine pe drumul vietii orientati catre inainte. Dar, sa avem grija sa nu cerem prea mult, si atunci cand primim ceva, sa evaluam lucrul care s-a intamplat, l-am primit la adevarata lui valoare, nu raportandu-l la ceea ce am vrut noi sa se intample, la visurile noastre!
Mai departe, o sa vedem ce o sa mai fie. Viata e atat de complexa, noi ne schimbam atat de mult din cauza experientelor prin care trecem, incat nimic nu e exclus.
Ce stiu e ca am avut doua luni minunate, in care eram in alta lume, lucru care altora nu li se intampla niciodata, desi il cauta o viata intreaga. Mai stiu ca luna asta m-a ajutat mult sa ma vad asa cum sunt, desi nu mi-a fost usor. Stiu ca daca mi s-ar mai da inca odata sansa de a o lua de la zero, stiind ce se intampla, as face-o, fara nici o ezitare! Merita. Merita sa iti traiesti viata, cu bune si rele, cu iubiri si dezamagiri. Merita sa mergi mai departe orice ar fi. Oricand o sa ai surprize. Din tot ai ce invata! Doar sa vrei sa vezi, sa poti fi atat de cinstit tu cu tine!
Viata e atat de frumoasa! -
Si-am incalecat pe-o sa...
Asa se termina basmele! Povestile adevarate se termina greu... mult mai greu! Sau simplu. In realitate se termina cu lacrimi, cu suflete frante!
Din pacate, minunata mea poveste de iubire se termina! Nici nu stiu cum sa spun, lacrimile din ochi ma impiedica sa scriu ceva... gandurile imi sunt imprastiate!
Abia aniversasem 2 luni. Si eram fericiti... atat de fericiti! Cand potopul s-a dezlantuit. Tatal puisorului meu a aflat ca copilul sau IUBESTE un barbat! A turbat, cred. Din pacate nu stiu cum au decurs lucrurile, stiu ca seara am vb cu puisorul, eram fericiti si optimisti! Apoi, ziua urmatoare, brusc nu am mai putut da de el. La inceput am crezut ca doarme, o fi fost obosit. Apoi primesc un mesaj. Ca a aflat tatal lui, ca i-a luat telefoanele, ca nu mai are voie afara si nici la calculator. Sa nu ii mai trimit mesaje, sa nu il mai sun ca telefoanele lui nu mai sunt la el, ci la tatal lui.
Dar, ce m-a durut cel mai tare a fost faptul ca s-a lasat convins ca e prost. S-a lasat convins ca e anormal. Atata vreme cat nu e asa. Mi-e frica sa nu fie nefericit in viata, sa nu ia decizi sub presiunea parintilor, decizii care sa il faca nefericit!
Il iubesc ca un nebun. Si inca sper ca, daca vrem cu adevarat, putem trece, impreuna, peste toate.
Doamne, cum doare de tare. Nu am facut altceva decat sa il iubesc, sa ii doresc binele! Cum poate fi soarta atat de cruda? Dupa ce ingerul iubirii te mangaie cu aripile lui minunate, te lasa... pleaca mai departe, luand cu el tot ceea ce iubeai, tot ceea ce it doreai atat de mult in viata!
Cu o seara inainte visam la ce bine o sa ne fie impreuna. Azi, eu stau si plang. El nu stiu ce face, sunt convins ca ii e la fel de greu, daca nu mult mai greu decat mie. Dar, nu pot sa renunt. Nu pot uita clipele minunate petrecut impreuna. Nu pot uita cat eram de fericit, cat era de fericit! Innebunesc de durere. Nu mai pot sa continui. Imi e din ce in ce ai greu!!!
Sa va bucurati de dragostea pe care o aveti! Ca vine uneori momentul in care... totul se duce de rapa!!!
TE IUBESC SI TE VOI IUBI, PUISORUL MEU!!! TE VOI ASTEPTA PANA MA VEI ALUNGA TU, CA ASA VREI TU, NU CA ASA ITI SPUN ALTII! TU ESTI SINGURUL CARE STII CE ANUME TE FACE FERICIT! -
Doua luni
Doua luni! Au trecut doua luni! Doua luni decand o fetisoara grabita a aparut. Eu asteptam! Imi amintesc melodiile care ma faceau sa rad... mi se parea ca cineva isi bate joc de mine si imi pune la misto melodii de dragoste! Nu stiuam ce ma asteapta. NU stiam ce o sa urmeze. Si a fost mai bine asa!
Au urmat doua luni. Doua luni de fericire, de senzatii pe acre nu le cunoscusem vreodata, desi am crezut ca iubesc.
Doua luni in care am fost aproape sau departe... in care am ras si am plans... in care am simtit ca zbor sau ca lumea se termina... in care am visat... in care simteam ca totul capata alt inteles. Ne-a plouat, ne-a nins, ne-a fost frig, ne-a fost bine...
Doua luni in care AM IUBIT, AM FOST IUBIT, NE-AM IUBIT!
Doua luni minunate! Daca nu mi-ar fi teama ca sunt subiectiv, as spune, dupa cum imi dicteaza inima ca au fost cele mai frumoase luni din viata mea!
Si pentru toate astea sunt recunoscator. Sunt recunoscator cerului care te-a scos in calea mea. Sunt recunoscator celor care, cu vorbe frumoase, ne-au facut sa ne simtim unici, deosebiti si minunati. Sunt recunoscator celor care ne-au ranit inainte ca sa ne facem sa apreciem ce inseamna dragostea. Sunt recunoscator celor care, atunci cand am facut o prostie, au stiut sa fie prieteni adevarati si sama dojeneasca, si dojana lor a fost ca o gura de aer pentru un inecat, ajutandu-ma sa imi revin, sa vad lucrurile asa cum sunt.
Si mai ale, iti sunt recunoscator TIE, PUISORUL MEU DRAG. Iti sunt recunoscator ca stii sa ma iubesti asa cum nimeni nu a facut-o. Iti sunt recunoscator ca ma intelegi atunci cand gresesc, poate din egoism, poate din prea multa dragoste. Iti sunt recunoscator ca esti atat de minunat, atat de ... asa cum speram eu sa fie cel care imi va sta alaturi, si o faci pentru ca asa esti tu. Iti sunt recunoscator ca ma lasi sa te iubesc, asa, cum ma pricep eu. Si desi nu e superlativ, e cat pot eu mai bine, si ma straduiesc sa fie cat mai bine!
TE IUBESC, DRAGOSTEA MEA! ANIVERSARI CAT MAI FERICITE SI CAT MAI MULTE, NE DORESC!!! -
Ce inseamna iubirea???
Nu... nu va speriati! Nu am aflat nici un fel de mari secrete... nu pot sa dau retete, nu stiu cu nimic mai mult sau mai putin decat oricare indragostit... dar am pus intrebarea, retoric, desigur, pentru a avea un pretext de a spune ceea ce cred EU despre asta... sau, mai bine spus, ceea ce simt eu despre asta...
Sa iubesti inseamna, desigur, sa simti ca nu mai poti sa-ti scoti din cap persoana iubita... sa nu iti pese de nimeni si de nimic... sa mergi la piata, sa vezi o legatura de verdeata faina si sa iti vina in cap... de ce nu e si puiul meu sa vada???? Sa vezi o ciocolata si sa te intrebi, inainte de oare e buna (deci o chestie stric personala) oare puiului meu i-ar place... si mai inseamna sa auzi necazul altuia, sa iti para rau, dar sa nu poti sa nu te bucuri, acolo, adanc, in suflet, ca tu esti fericit ca ai pe cineva atat de minunat! Si sa iti para rau ca ai ajuns sa gandesti asa, poate ca nu e drept sa gandesti asa, dar, in acelasi timp sa simti ca iti ia inima foc de bucurie!
Dar totusi, unde tragem linia? Cand putem spune ca ajunge, ca e prea mult? Cand iubesti nimic nu e prea mult... dar totusi, aici am o mica rezerva si eu... am mai auzit de iubiri sufocate de prea multa dragoste... dar am o oarecare retinere la nivelul, la profunzimea relatiei dintre cele doua persoane... mie imi creste inima ori de cate ori aud puisorul meu drag spunandu-mi "te iubesc". Nu cred ca as putea vreodata sa ma satur de asta... a, daca prin reducere la absurd, nu l-as iubi decat asa... hai sa vedem daca o sa mearga, atunci poate... dar asa... poate ca oi fi eu chiar acea exceptie... dar nu cred... viata mi-a demonstrat de prea multe ori ca nimic nu e exceptie, ci doar e judecat dupa alte norme, cu alte masuri... Dar, cunoscand ceea ce am simtit cu alte ocazii, nu pot sa nu ma intreb... oare nu exagerez? oare nu sufoc? si nu ma limitez la a MA intreba... ci IL intreb... desi poate parea o prostie... dar, nu e... mai bine sa pun zece intrebari idioate dacat sa las o umbra de indoiala sa se strecoare intre noi!
De multe ori imi pun intrebarea daca nu cumva invadez spatiu personal prea mult... eu stiu ca reciproca nu e valabila, si e pentru prima data cand simt asta, simt ca nu ma deranjeaza, ba chiar imi face o placere deosebita sa ma simt invadat in cele mai intime cotlone ale sufletului, vreau sa ma vada asa cum sunt, incerc sa il incurajez sa ma priveasca cat mai obiectiv si sa ma vada asa cum ar fi normal, cu pusuri si cu minusuri. Pentru prima data nu mai simt nevoia de a fi altceva decat ceea ce sint... pentru ca il iubesc, stiu ca ma iubeste si...
Sa iubesti insemna sa iti tremure stomacul de fiecare data cand urmeaza sa il intalnesti... sa nu mai stii ce sa faci ca sa fie totul ok... si sa stii ca si celalalt face la fel
Sa iubesti inseamna sa spui de zeci de ori, bine iubire, te las, ai grija sa mananci, ca stiu ca iti e foame, sa te odihnesti... si sa nu te lase sufetul sa apesi pe butonul telefonului, sa ii soptesti in continuare ca il iubesti si cat de minunat e, sa stai sa auzi cum ti se spune asta si tie, sa stai minute in sir pe telefon, sa auzi cum respira si sa fisezi ca respira in bratele tale... sa iubesti insemna sa incerci sa fredonezi, afon, un cantec pe post de declaratie si sa te opresti la jumatatea versului si sa il strangi in brate ca sa nu iti vada o lacrima care se furisaza in coltul ochiului. ... sa iubesti inseamna sa asculti cum ii bate inima si sa iti vina sa turbi de fericire...
Dar ce faci cand ai o problema? Cand te macina ceva ce nu are nici o legatura cu el, e o chestie personala, fara a fi intima? Ma intreb daca e corect sa ascunzi chiar si asa ceva, desi, esti constient ca nu te poate ajuta nimeni, nici chiar tu nu poti influenta situatia! E corect sa suferi in tacere, de teama de a nu intrista, ingrijora sau mai stiu eu ce alte minunatii de motivatii s-ar putea gasi? NU!!! Si spun un NU atat de convins, ca nimeni si nimic nu ma poate convinge contrariul! Cand alegi sa iubesti o persoana, o accepti in viata ta asa cum e, cu bune si rele, cu bucurii si tristeti! Desi exista, ba chiar e plina lumea de "good weather friends", as refuza sa fiu unul... eu sa iubesc, sa simt ca zbor si, brusc, sa imi dau seama ca iubirea mea sufera... mi se pare crunt... si recunosc, mi-e greu sa trec peste momentele de genul asta... am nevoie de o explicatie care sa ma convinga, una reala, nu de o noua abureala ca se duce totul... Nu poti sa iti opresti mintea sa nu zboare... oare, daca mi-a ascuns atunci cand sufera, ce anume imi mai ascunde.... dar, sinceritatea si deschiderea poate sa rezolve chiar si o situatie de genul asta!
Sa iubesti inseamna sa te bucuri de toate nimicurile... de toate prostioarele... care de fapt nu exista! Viata nu e facuta doar din lucruri grave, importante, majore... viata e facuta mai ales din nimicuri. Pe care de multe ori le valorizam cu mult peste cat merita. Iar cand accepti un om in viata, il accepti cu toata pleiada care il insoteste, care ii da farmec si personalitate... nu luam doar lucrurile importante... se spune ca amanuntele fac diferenta, si e adevarat! Nu e bine sa ai lucruri pe care sa le tii ascunse.. cu atat mai mult cu cat sunt lipsite de importanta... nu se stie cand soarta, destinul sau prostia le intoarce impotriva ta, dandu-la alte puteri, alte valente!
Sa iubesti inseamna mult... insemna enorm... dar in primul rand inseamna licarul ala din privire, tremurul vocii, lucruri inimitabile, pe care uneori le dorim atat de mult incat le gasim si acolo unde nu sunt... iar cand dam peste ele, sarim in sus... ia uite... am dat peste IUBIRE!!!!
Incercati odata cu iubirea si sinceritatea... incercati deschiderea...incercati sa lasati lucrurile sa mearga lin... iubirea iti da curaj sa mergi mai departe... nu opriti sentimentele, nu le ascundeti... cu cat veti fi mai deschisi, ca atat va veti bucura mai mult de libertate, de iubire...
Ca iubirea e libertate... o libertate in doi... una in care indraznesti sa visezi... in care, cu lacrimi in ochi, inima stransa si sufletele aproape cutezi sa iti infrunti cosmarele... si sa treci peste greutati...fericit, ca nu esti singur, ca iubesti si ca esti iubit!!! -
O luna!
O luna! A trecut deja o luna! O fi, mult, o fi putin.... doar timpul o poate spune. O luna decand simt ca viata mea s-a schimbat... incepan de la simplul fapt ca ma gandesc in principal la altcineva, pan ala complexul, si in acelasi timp elementarul lucru ca IUBESC!!! Nu mai stiu de mine, nu mai am nici o logica in afara iubirii. Plang, ma bucur... ca iubesc. Intru in piata, ma gandesc la piutul meu! Aud o piesa la radio... oare ii place si puiului? Ma surprind la masa... mancare buna, cineva isi doreste sa ma simt bine... si eu ma gandesc daca puiului i-ar place! De o luna, viata mea are o alta axa! Desi uneori imi doresc sa pastrez iluzia de normalitate, mi-am schimbat-o. Realitatea mea e alta. De cele mai multe ori pastrata secreta. De teama de a fi pangarita de cineva care nu ar putea intelege.
Je t'aime, mon amour! Et bon anniversaire pour nous, mon ange! Je t'aime tant que les mots sont en vain.... Tu est mon reve, ma vie... je me revellie avec tois dans mon pensée, je dort avec tois dans mes reve... tu est ma vie... -
MINUNEA
Avertisment! Acest text este scris cu greu, sub imperiul unor emotii puternie care pot afecta starea de ratiune pura. Dar nu imi pasa!
Mi-e destul de greu sa povestesc ce mi s-a intamplat, desi imi doresc tare mult sa impartasesc noua experienta cu prietenii dragi de aici, carora, de cele mai multe ori, le varsam doar amarul, si care isi gaseau timp si chef sa scrie macar cateva cuvinte de alinare, de apreciere sau de ce or fi fost ele. Dar viata nu e facuta numai din amaraciuni, si ma bucur sa constat asta. De aceea ma simt dator sa va impartasesc bucuria mea pe acre o traiesc de cateva zile incoace, si care mi se pare ca dureaza de o vesnicie.
Pe scurt, m-am indragostit! Rau de tot! Poate ca pentru voi nu e surpriza atat de mare, pe cat este pentru mine! Ce sa zic, desi imi doream, eram convins ca nu mi se poate intampla mie asa ceva, si, mai ales, nu in modul asta!
Deci, acum doua sapt, max, intru in vorba cu un tip... nimic deosebit... era de prin zona, oarecum, avea niste imagini interesante pe profil... si cam atat. Suplimentar, imi spune ca are prieten... treburile erau clare pentru mine. Nu ma vedeam niciodata intrand intr-o relatie intre doi oameni, mai ales ca nu aveam nici un motiv. Si oricum, nu o fac din principiu. Totusi, cateva minute pe seara, mai stateam de vb... la modul general. Si incet incet descopar o persoana sensibila, care, nu stiu de ce, brusc, imi era teama sa nu sufere. Aveam eu niste presimtiri ca cel pe care il numea "prietenul", de fapt, nu era chiar ceea ce parea! Si, cum tot aveamde gand sa trag o fuga in zona, mi-am zis sa merg sa purtam o discutie, sa il pun in garda. Nu stiu de ce, imi pare rau de el sa nu sufere. Poate ca imi pare un picut cunoscuta povestea... ma rog, nici nu conteaza cu exactitate. Si ma hotarasc sa merg sa ii explic ce si cum, ce fel de oameni se invart prin lume si sa il pun in garda. Martor mi-e Domnul ca nu speram la mai mult.
Si merg, ne vedem, stam de vb... si stam de vb... si iesim la aer... si brusc m-am trezit indragostit de un pui dragut, dar infipt in realitate... Am aflat ce e si cu prietenul, impresia pe care o avusesem eu era tare apropiata de ceea ce simtea si el, dar singuratatea il impingea sa se joace chiar si cu focul. Si uite asa m-am pomenit ca ma uitam la un tip dulce, infrigurat (saracul, ii era atat de frig), stresat in acelasi timp, dorindu-mi sa il sarut. Asa, fara nu stiu ce teorii, fara calcule anterioare si analize de oportunitate. Pur si simplu! Fara motive! Fara explicatii! Si am facut-o! Si de atunci, am innebunit de tot. Nu cred ca am mai intalnit o persoana ca el. Recunosc, am mai fost indragostit. Dar niciodata atat de nebuneste, nici macar nu imi pasa daca o sa sufar mai tarziu sau nu... ma simteam minunat, atat de minunat incat imi asumam toate riscurile fara sa gandesc la nimic.
Recunosc, am tremurat un pic a doa zi la gandul ca nu o sa mai vrea sa ne vedem... dar, gandul la seara precedenta, in care, ca doi pustani am stat de vb si ne-am sarutat, si nimic mai mult, ma facea sa visez si sa imi spun ca a meriat! Si daca totul se oprea acolo, a meritat! Dar nu s-a oprit! Si asta ma face printre acei putini "alesi", as spune, sper sa nu supar pe nimeni, care iubesc si care se simt iuibiti, care viseaza cu ochii deschisi... Doamne, ce minunat era sa ma trezesc dimineata cu gandul ca diseara o sa il vad din nou. Atat imi doream.. sa il vad... sa ii vorbesc... Desi nu era numai atat. Si aici nu va ganditi la te miri ce porcari... ci pur si simplu la tot ce poate fi mai frumos cand iubesti. Acum distanta s-a asternut intre noi! Nu e mare, si mai ales, e una fizica, masurabila, usor de invins... si totusi parca nu imi pasa... ii revad fata zambitoare la fel de usor, ii simt gustul, imi amintesc senzatia placuta de cand ii atingeam fata, imbratisarile lui... imi amintesc frigul de afara, bancuta pe care stateam, calutul care seara de seara, alerga cat alerga si tot langa noi venea, si ne privea, si se culca langa... si senzatia minunata de caldura cand ma lua in brate ca inghetam de frig... sunt o colectie de senzatii care de care mai placute, de pe care, cu atata drag a indeparta praful ce se asternuse si mi-a aratat ca oricine merita si trebuie sa iubeasca si sa fie iubit, chiar daca ar dura cateva minute doar... dar merita ca e al naibii de bine...
Cand o sa pot sa ma mai concentrez si sa nu ma las napadit de amintiri o sa incerc sa mai scriu, sa mai povestesc... ca e atat de bine, si as vrea sa impartasesc bucuria mea cu cati mai multi! Si in primul rand cu EL, iubirea mea! -
SENTIMENTE DE NESPUS
Sper sa nu va plictisesc cu lipsa de originalitate, dar trec printr-o perioada mai aiurea si ma simt lipsit de energie mentala, asa cu nu sunt in stare sa leg prea multe cuvinte. Sper ca e o chestie trecatoare. Oricum, am citit o chestie frumoasa, pe sentimente.ro, pe care o sa o reproduc integral aici.
"Daca ai fi invatat la scoala cuvinte care sa exprime fidel ce simti cand cineva iti intoarce spatele dupa ce l-ai asteptat indelung... Sau ce simti cand auzi langa urechea ta respiratia de dinaintea unei marturisiri... Poate ca lumea ta ar arata altfel; in preajma ta ar fi lucruri si oameni care ti se
potrivesc, iar viata ta ar curge de la sine spre ceilalti.
Exista, iata, un cuvant care exprima cele de mai sus: alexitimia. Este un termen folosit de psihiatri pentru a denumi situatia in care o persoana nu gaseste cuvintele pentru a exprima ceea ce simte. E o manifestare grea, neinteleasa, capabila sa produca multa nefericire. Poate ca asa se explica de ce indragostitii au la inceput o figura mai degraba trista; ei nu numai ca nu reusesc sa fie cu omul iubit, dar nu reusesc nici macar sa-i comunice fidel ceea ce simt...
Cum pui in cuvinte sentimentele tale? Scrii poezii? Cauti complimente prin scrinul vocabularului tau? Iti pregatesti discursul in fata oglinzii? E adevarat, cuvintele pot fi mari. Ele pot produce stare de hipnoza, pot distruge sperante, pot acoperi mari adevaruri sau pot produce revelatii. In fata sentimentelor, cuvintele sunt insa neputincioase, mici, ridicole chiar. In dragoste, cuvintele pot avea multe efecte nedorite: pot face promisiuni fara acoperire, pot sa fie imbolnavite de "Nu", ar putea starni ecouri asurzitoare.
Asa cum adevarata muzica nu are prea multe texte, tot cam asa si un sentiment adevarat este fara cuvinte. Il poti comunica pe alte doua cai: prin fapte si prin simboluri. Unele femei invata sa citeasca in cafea, dar nu invata cum sa interpreteze faptele unui barbat. Unii barbati invata sa faca operatii pe cord deschis, dar nu invata sa asculte respiratia dintre vorbele unei femei. Poti intelege destul de usor de ce pleaca cineva pe neasteptate, de ce te ia peste picior asa de des, de ce se uita la omul langa care stai in timp ce vorbeste cu tine, cum de nu s-a casatorit pana acum si asa mai departe.
Poti spune multe despre sentimentul tau punand sentiment in floarea pe care i-o dai, facand un desen despre pasii acelei persoane, sau spunandu-i La multi ani in ziua in care ti-a zambit prima oara. Or fi sentimentele de nespus, dar au in sinea lor niste aripi, pe care poti invata sa le desfaci.
Dr. Andrei Cristian"
