dwaianu

Mesaje blog cu tag-ul 'fericire':

• 15 septembrie

  De dimineata am iesit din garda... pama n-am miscat dintr-un loc in altul pentru a-mi recupera lucrurile a sunat telefonul... o alarma... da!!! mi-am adus aminte... e 15 septembrie!
  Nu, nu trebuie sa va chinuiti ce anume reprezinta... poate avea o insemnatate si pentru voi, dar pentru mine e ceva cu totul special...
  Ei, acum un an am cunoscut prima data marea mea iubire... l-am zarit pentru prima data cu zambetul sau angelic... dupa ce l-am asteptat pret de cateva ore (nu multe) sa apara... si fara sa imi dau seama, fara sa vreau m-am indragostit... atat de tare cum nu stiu daca voi mai fi in stare sa o fac vreodata! Atunci a inceput POVESTEA!
  A fost o poveste frumoasa, scurta si extrem de condensata... o poveste din care eu mi-am tras invataturile, o poveste care m-a facut sa ma schimb... sau sa evoluez!
  Doamne cat de frumos a fost! Doamne, cum stateam imbratisati in frig, tremurand, rupti de oboseala, si totusi atat de fericiti! Aveam convingerea ca nimeni si nimic nu poate interveni intre noi... si totusi soarta mi-a aratat, ne-a aratat ca lucrurile nu stau chiar asa!
  Povestea s-a sfarsit dureros... si cum poate durea de tare cand iubesti si lumea ti se pune de-a curmezisul! Imi amintesc cum am plans... imi amintesc cum am mers prin zapada topita pana sub geamul lui... poate, poate pot s-a zaresc vreme de o clipa... si l-am zarit, pentru ultima data! Imi siroiau lacrimile pe obraji... as fi zburat sa-i spun milioane de lucruri, as fi murit pentru a-i arata iubire... pentru a-i arata ca viata mea nu are nici un sens singur!
  Dar a trebuit sa trec mai departe. A venit un moment cand, vorba unei bune prietene, m-am plictisit sa sufar... am ridicat capul si am privit mai departe... trebuia sa merg mai departe...
  Si am facut-o! La propriu si la figurat! Am plecat din tara... am ajuns aici, singur... si nu ma plang. Dar pot constata ca m-am schimbat!
  Am inceput o alta "relatie"... o fi mult spus... o fi putin... dar am pe cineva care ma face sa visez! Desi simt ca ceea ce imi ofera sunt vise, prefer sa o fac... prefer sa ma mint, sa visez la un viitor frumos, desi simt ca nu exista asa ceva... desi, Doamne, cum mi-as dori! Prefer sa ma simt bine aici si acum, incercand sa nu ma gandesc ca maine poate nu imi va trimite nici un mesaj... Nu e ceea ce mi s-a intamplat acum un an... si cred ca nici nu mi se va mai intampla asa ceva vreodata... nu am cum fi atat de norocos!
  Ce optiune am? Sa nu visez? Sa judec totul prin filtrul dur al ratiunii??? Nu cred ca are rost! Iubirea, sentimentul nu poate fi analizat rational, e ceva dincolo de toate realitatile! Vreau sa visez! Vreau sa visez alaturi de un om drag... mi-ar place sa visam impreuna... dar in lipsa de asa ceva... si visul singur la ceva frumos pentru doi poate fi minunat... desi te trezesti repede... si uneori doare! Si te opresti in loc pentru a respira o clipa... pentru a avea puterea de a lua de la capat... pe un alt drum, mai lung sau mai scurt... care nu stii unde duce... dar asta e... un pas dupa celalalt... inainte!

  • 16 septembrie 2008
  • 6 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Speranta!

  Astazi, un inger mi-a adus raspunsul la rugaciunile mele, la lacrimile varsate pe sub ascuns...
  Am primit un mesaj de la Puiutul meu!!! Nu vreau sa explic, nici nu as putea, cum am facut cand l-am citit... imi vernea sa sar din casa, am inceput sa lacrimez, sa tremur... Nu puteam sa ma concentrez sa scriu un cuvant... apoi am inceput sa scriu rauri de cuvinte care nu neaparat se legau, ma repetam... dar nu im pasa! Puiul meu trebuia sa afle!
  Ii e greu. Ii e foarte greu. Si, dupa mine, cel mai greu e sa fi umilit de proprii parinti! Si sa nu le pese de ceea ce simti, de cum te fac ei sa te simti!
  Si dragutul meu, ma roaga sa am grija de mine! Imi vine sa urlu... de fericire, de rusine, din iubire... el sufera, eu nu pot sa ii fiu alaturi, si el isi face griji pentru mine! Va spun clar, pentru mine nu are pereche in lume! Poate sa imi zica cine ce imi zice, poate sa ma biciuiasca in centrul orasului... nu pot sa spun altceva decat ca e atat de minunat! Si ma doare atat de mult durerea lui. Sa pot, acum m-as duce si l-as lua cu mine, sa fugim in lume. Dar nu pot sa fiu atat de egoist!
  Doamne, ce minunata e iubirea. Doamne, ce bine e sa suferi, pentru ca apoi sa simti atigerea fericirii, sa vezi cum reapare in suflet licarul sperantei. L-am asteptat pana acum, fara sa stiu ca exista, fara sa il caut! Si o sa il astept pana cand o sa imi zica sa nu o mai fac. Si atunci, voi ramane in continuare sa il astept!
  Un om atat de minunat merita totul! Eu nu pot sa ii dau decat iubire! Sper sa ii ajunga! Sper sa o simta. Ma va face fericit si daca imi va spune ca merge sa isi urmeze fericirea pe un alt drum. Ca eu, pana acum, nu am intalnit un alt om care sa merite mai mult sa fie fericit! Pentru ca e minunat!
  TE IUBESC, MINUNEA MEA. SI MA ROG CA DUREREA SA ITI FIE SUPORTABILA, SI VISELE FRUMOASE SI LINISTITE, MACAR ASA CAT VISAI TU DE FRUMOS, ODATA!!!

  • 15 noiembrie 2007
  • 5 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Doua luni

  Doua luni! Au trecut doua luni! Doua luni decand o fetisoara grabita a aparut. Eu asteptam! Imi amintesc melodiile care ma faceau sa rad... mi se parea ca cineva isi bate joc de mine si imi pune la misto melodii de dragoste! Nu stiuam ce ma asteapta. NU stiam ce o sa urmeze. Si a fost mai bine asa!
  Au urmat doua luni. Doua luni de fericire, de senzatii pe acre nu le cunoscusem vreodata, desi am crezut ca iubesc.
  Doua luni in care am fost aproape sau departe... in care am ras si am plans... in care am simtit ca zbor sau ca lumea se termina... in care am visat... in care simteam ca totul capata alt inteles. Ne-a plouat, ne-a nins, ne-a fost frig, ne-a fost bine...
  Doua luni in care AM IUBIT, AM FOST IUBIT, NE-AM IUBIT!
  Doua luni minunate! Daca nu mi-ar fi teama ca sunt subiectiv, as spune, dupa cum imi dicteaza inima ca au fost cele mai frumoase luni din viata mea!
  Si pentru toate astea sunt recunoscator. Sunt recunoscator cerului care te-a scos in calea mea. Sunt recunoscator celor care, cu vorbe frumoase, ne-au facut sa ne simtim unici, deosebiti si minunati. Sunt recunoscator celor care ne-au ranit inainte ca sa ne facem sa apreciem ce inseamna dragostea. Sunt recunoscator celor care, atunci cand am facut o prostie, au stiut sa fie prieteni adevarati si sama dojeneasca, si dojana lor a fost ca o gura de aer pentru un inecat, ajutandu-ma sa imi revin, sa vad lucrurile asa cum sunt.
  Si mai ale, iti sunt recunoscator TIE, PUISORUL MEU DRAG. Iti sunt recunoscator ca stii sa ma iubesti asa cum nimeni nu a facut-o. Iti sunt recunoscator ca ma intelegi atunci cand gresesc, poate din egoism, poate din prea multa dragoste. Iti sunt recunoscator ca esti atat de minunat, atat de ... asa cum speram eu sa fie cel care imi va sta alaturi, si o faci pentru ca asa esti tu. Iti sunt recunoscator ca ma lasi sa te iubesc, asa, cum ma pricep eu. Si desi nu e superlativ, e cat pot eu mai bine, si ma straduiesc sa fie cat mai bine!
  TE IUBESC, DRAGOSTEA MEA! ANIVERSARI CAT MAI FERICITE SI CAT MAI MULTE, NE DORESC!!!

  • 10 noiembrie 2007
  • 2 comentarii
  • evaluare: 10,0

• O luna!

  O luna! A trecut deja o luna! O fi, mult, o fi putin.... doar timpul o poate spune. O luna decand simt ca viata mea s-a schimbat... incepan de la simplul fapt ca ma gandesc in principal la altcineva, pan ala complexul, si in acelasi timp elementarul lucru ca IUBESC!!! Nu mai stiu de mine, nu mai am nici o logica in afara iubirii. Plang, ma bucur... ca iubesc. Intru in piata, ma gandesc la piutul meu! Aud o piesa la radio... oare ii place si puiului? Ma surprind la masa... mancare buna, cineva isi doreste sa ma simt bine... si eu ma gandesc daca puiului i-ar place! De o luna, viata mea are o alta axa! Desi uneori imi doresc sa pastrez iluzia de normalitate, mi-am schimbat-o. Realitatea mea e alta. De cele mai multe ori pastrata secreta. De teama de a fi pangarita de cineva care nu ar putea intelege.
  Je t'aime, mon amour! Et bon anniversaire pour nous, mon ange! Je t'aime tant que les mots sont en vain.... Tu est mon reve, ma vie... je me revellie avec tois dans mon pensée, je dort avec tois dans mes reve... tu est ma vie...

  • 13 octombrie 2007
  • 8 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Beat de fericire!

  Simt din nou nevoia sa mai scriu, sa mai impartasesc din simtamintele care ma cutremura mereu...
  Ma vad cu ochii mintii, rational, din afara, cu o vaga senzatie de extracorporalitate, ma vad ca pe un copil... un copil mare, care actionaza destul de lipsit de un anume fel de logica dobandita din experientele anterioare... si, ce e interesant, revin in interiorul corpului si ma simt bine asa... o fi bine, nu o fi bine.... o sa imi dau seama altcandva.
  Acum astept sa imi vad puisorul meu drag... tremur de parca nu l-am mai vazut niciodata... ma bucur ca un copil, cand isi doreste mult o prajitura si,deodata, apare mama cu un pachet, in care stie ca e o prajitura minunata, si tremura pe langa pachet, stiind ce minunatie il asteapta! Asa sunt si eu... stiu ce ma asteapta, desi nu as putea intra in detalii... dar ma asteapta un suflet drag, langa care imi face placere si sa respir... imi face placere sa ii vorbesc, sa il privesc... ma simt atat de bine langa el...
  Incepand cu clipa minunata, pe care o astept tot timpul, desi incarc sa nu las asta sa se vada (nu ca si reusesc ), in care aud cuvintele magice "ne vedem..." totul incepe sa infloreasca... incep sa rad brusc si mai tare, incep sa sar la fiecare pas... si incep gandurile. Ce sa pun pe mine, ce o sa ii spun, ce o sa ii povestesc, aaa... sa nu uit sa il intreb. Si, cu ochii pe ceas, simt trecerea fiecarei clipe, adanc. Cand simt ca nu mai pot de fericire, imi fac de lucru... covoare, praf, orice....doar doar nu oi mai numara clipele... si din nou nu prea imi iasa. Si momentul cel mare vine. Nu conteaza cat timp a trecut decand nu l-am mai vazut... cand ajung sa ii revad chipul, Doamne... nu mai conteaza nimic... se sterge totul cu buretele... greutatea clipelor cand suntem departe unul de altul, problemele pe care mi le faceam, intrebarile pe care le aveam... totul dispare ca prin minune... mai ramanem noi, eu si el... si ma uit la ochii lui si nu mai vreau altceva!
  Nu stiu daca e normal ce mi se intampla. Poate ca da... eu unul nu am mai simtit asta niciodata pana acum. Da, am mai fost indragostit, dar altele imi pareau prioritatile, altceva era mai interesant, nici nu mai tin bine minte cum era... oricum, imi calculam cuvintele... sa nu ma repet prea mult, sa nu par disperat, sa nu par indiferent... acum nu imi mai pasa de nimic... Stau sa ma intreb daca se cade sa cad in nesimtire, indiferenta fata de valorile pe care le credeam fundamentale... dar, in aceeasi nesimtire, imi spun ca nici macar nu imi pasa. E aproape ca in culmile alea minunate... as putea spune si eu una... culmea nesimtirii: sa nu iti pese ca esti nesimtit! Dar stiu ca nesimtirea mea nu are nimic ofensator, nimic jignitor pentru altii... ma las doar dus de valurile fericirii... si sper sa dureze cat mai mult, ca e al naibii de bine!

  • 4 octombrie 2007
  • 17 comentarii
  • evaluare: 8,7