dwaianu

• Imparte

miercuri, 10 septembrie 2008 la 13:28

Ei... o sa incep cu deja plictisitorul... nu am mai scris de atata vreme... dar de data asta chiar asa simt!
Motive? As putea inventa sute! As putea incepe cu "am fost ocupat!", ceea ce nu e prea departe de adevar... schimbul de toate, noul ritm de viata de aici iti rapeste timpul... si totusi...
As mai putea spune, tot adevarat, ca nu am avut inspiratie, ca nu mi-a venit! Eu nu scriu daca nu sime nevoias sa o fac, daca nu am starea psihica necesara! Pur si simplu nu pot! Nu imi iasa decat o serie de banalitati care sfarsesc prina a ma enerva, si asa renunt.
As mai putea da vina pe un soi de teama ciudata, o teama de trecut, de umbre care m-au facut sa sufar si de care parca as vrea sa ma ascund! Poate ca sunt fricos si nu am curaj suficient sa le infrant, si de asta am preferat sa pastrez tacerea, sa raman in umbra, poate ca vor dispare... ciudat fel de a rezolva lucrurile, si totusi... nu e nici doar asta!
Nici nu stiu daca la urma urmei e important! Poate ca nu e nimic din toate astea... sau cate un pic din fiecare. Si ce conteaza... e ca si cand iti prinzi prietenul ca te inseala... indiferent cate motivatii ti-ar da, nu conteaza... nu ai in cap decat efectul, nu si motivul!
Ce s-a intamplat in seara asta? Pai, am intrat, ca de obicei cand am un picut de timp, sa vad daca nu am vre-un mesaj... desi de multe ori, le citesc pe fuga si nu am timp sa le raspund (scuze ), o curiozitate aproape morbida ma impinge sa verific... din nou si din nou. Si vad o notificare... cineva imi lasase doua vorbe in cartea de oaspeti. Am tresarit... nu cunosteam cine e... si totusi imi face un compliment... nu e nici primul, nici ultimul... si totusi... mi-a spus ca s-a regasit in ceea ce am scris... brusc mi-am dat seama, mi-am amintit ca faptul ca scrii aici, ca cineva citeste nu e asa, lipsit de efecte, lipsit de insemnatate. Si mie imi place sa citesc ceea ce scriu altii, traiesc alaturi de ei povesti, dorinte, dureri... Multumesc Anuta! Multumesc pentru faptul ca, desi poate ca nu intentionai, m-ai adus cu picioarele acolo unde am mai fost... nu stiu daca pe pamant, dar... unde trebuia.
De fapt, simteam nevoia sa impartasesc atatea lucruri.. si aici, acum e destul de greu fara prieteni carora sa le povestesti una-alta... fericiri si dureri! Si totusi, din nou, m-am lasat influentat de "ce zice cutare", "ce gandeste stiu eu cine"! Si totusi, placerile mele? Viata mea? Trebuie odata si odata sa invat sa traiesc si pentru mine, sa fac ceea ce imi place, ceea ce doresc eu, si sa nu mai incerc sa rationez in locul persoanelor din jur... nu ajung niciunde!
Si am atatea de spus... am dubii din care oricum nu stiu cum sa ies... am fericiri de impartasit... am lacrimi de varsat... dar pana la prima ocazie!
V-am pupat pe toti!
Pana la prima ocazie, sa o duceti a naibii de bine!