dwaianu
Incredere baiat - 33 ani, Orihuela Costa - Alba Iulia (Romania), Spain
- Prieteni |
- Carte de Oaspeti
- | Poze
- | Blog
- | Branduri
- | Grupuri
- | Filme
- | Evenimente
- | Muzica
- | Strigari
- | Chestionare
- | Aplicatii
Blog 53
O picatura intr-un ocean de imagini a sufletelor chinuite de lipsa comunicarii, un strigat mut intr-o lume de surzi, dar cu dorinta ca poate cineva, candva, va intelege...
-
In concediu!
In sfarsit, dupa indelungi scremete, am ajus sa plec si eu in concediul pe care mi-l doream de multa vreme. Ca destinatie am ales Barcelona. Calatoria placuta, ceva nori deasupra aeroportului nu mi-au permis sa vad cum arata orasul de sus, dar aterizez fara probleme!
Prima senzatie! De casa. Atata doar ca se vorbea o alta limba. In rest, nimic deosebit. Lume multa, colorata. Plec catre oras cu trenul... aglomeratie. Din tren se vede un oras-santier. Nimic deosebit. Pana sa nu ajung in oras, imi puneam deja imtrebarea daca o sa fie atat de deosebit incat sa merite efortul.
Dar dupa ce am coborat din tren, am inceput sa vad diferentele. Nu care sa te dea pe spate, dar oameni amabili, functionara la ghiseu care intrebata a patra oara are aceeasi rabdare sa iti explice. Inca un pic si imi desena. Oameni dezinvolti. Fara retineri. Elocvent in acest sens e un exemplu care mi'a aratat cat sunt de retardat, cu toate ifosele mele de roman inteligent care merge la altii mai saraci cu duhul... Mergeam catre Montjiuc, o zona minunata a orasului. Cand din fata vad ca vin doi tipi, care se tin de mana, bucurandu-se impreuna si care se saruta in fata mea. Am ramas blocat vreme de cateva secunde. Si mi'am dat seama ca anormalul eram eu. Ei se iubeau. Si nu ascundeau asta. Si era atata normalitate in gesturile lor... Nimic demonstrativ, nimic fortat...
Am ramas sa imi continui concediul rusinat de ifosele mele, cu speranta ca odata si odata o sa invat si eu sa traiesc cu adevarat, asa cum mi'ar fi bine, inainte de a fi prea tarziu -
Convingeri
Dintotdeauna m-am considerat un om suficient de inteligent pentru a aprecia o persoana pentru ceea ce este, incerc sa inteleg lucrurile la care tine si, daca nu imi e cu putinta sa inteleg, iau lucruriloe asa cum sunt.
Pentru prima data in seara asta am avut parte de un dus rece!!!
Ca de obicei, majoritatea dezamagirilor personale sunt date de nivelul de expectanta. Cred ca cineva e cumva, ca gandeste intr-un anumit fel... si cand imi dau seama ca nu e asa (in majoritatea cazurilor eu supraevaluand persoana) sunt dat pe spate! Poate ca o sa fiu acuzat de puerilitate. Se poate sa fie asa... Dar ie imi place sa fiu asa, sa cred ca lumea e buna si ideala!
Dar, ca sa revin, discutasem cu cineva in seara asta si spuneam ca daca vrei sa arunci o privire in sufletul unui popor uita-te la bisericile sale. Mi s-a raspuns ca sunt simple obiecte de arta, nimic mai mult. La incercarea de a motiva intr-un fel afirmatia, m-am trezit sub un potop de acuze de genul " A, esti credincios!!! E treaba ta dar...." si nu mai insist cu povestea... Am ramas cu un gust amar. Era o persoana pe care o credeam chiar descuiata. Dar se pare ca nu e asa! Si asta ma doare. Sincer. Stiu ca la moda e sa spui "nu merita. urmatorul" dar nu pot. Ma doare cand sunt dezamagit. Nu atat pt mine, cat pentru celalalt. Dar asta e viata... Oricum, coincidenta sau nu, discutia asta vine in Duminica Tomii, fara a intra in detalii... Interesant, nu?
Sper sa nu ma schimbe lumea asta, chai daca nu sunt in rezonanta cu ceea ce se poarta, nu vreau sa imi pierd liniile directoare pe care le-am avut pana acum, ca e prea tarziu sa imi trasez altele! Si imi mai doresc sa nu fi gresit in alegere! -
Recomandare film
Auzisem de ceva vreme de un film.... Meet Joe Black... Nume sonore la primul strigat, subiect cat de cat interesant...
Seara asta , pe TVR 2, dau peste film. Si m-am uitat. Ce pot sa zic, dar m-a surprins. In cel mai placut mod cu putinta. Nu pot decat sa va zic, daca nu l-ati vazut, incercati sa nu-l ratati. Iar daca deja ati facut-o, incercati sa il revedeti.
Doua concluzii mi-au ramas in minte:
1) In fata mortii, cel mai important e sa nu ai regrete;
2) Oricine se inclina pana la urma in fata unui om de valoare.
Cum poti aplica asta in viata? Simplu. Fa ceea ce stii ca nu o sa iti para rau ca ai facut, sau, si mai important, sa nu ai regrete ca nu ai facut ceva in lumea asta. Viata nu e infinita. Inexorabilul se produce. Nu rata ocazii. Poate ca nu se mai intorc.
Si apoi, incearca sa nu te pierzi in mediocritate. Cineva, candva, va observa acea sclipire. Nu e usor. Mocirla ne cuprinde din toate partile. Dar intotdeauna exista o scapare. Eu am avut norocul de a mi se face recomandarea asta odata, pe cand incepeam munca intr-un colectiv nou. Nu am dat importanta. Dar in timp am vazut la ce se referise. E atat de usor sa cedam... la ce bun sa ai pretentii de la tine?!?!?! La ce bun sa iti doresti ceva mai mult, sa fi mai bun, sa faci mai mult?!?!?! Dar nu e asa. Daca simti ca poti face mai mult, fa si nu vei regreta. Fiecare tinde sa isi atinga limitele. Ai grija doar sa nu faci pasul mai departe de punctul in care esti bun. O sa iti dai seama cand poti merge mai departe. Si o sa fi fericit! -
HRISTOS A INVIAT!!!
Hristos a inviat! Bucurati-va!!!
Fie ca Lumina Invierii sa va coboare lin in suflet si sa va aduca multa fericire, sanatate, liniste si speranta.
Sa aveti parte de un Paste Fericit alaturi de cei dragi si de o viata mai frumoasa! -
Saptamana mare!
Ne apropiem de Paste. Inca un moment de bilant.
A mai trecut o perioada. Ce am facut? Am fost mai buni? Am iubit mai mult? Sau am raspuns la dragoste cu ura? Si ce o sa facem mai departe???
Greu de raspuns sincer. Stii ca adevarul e undeva la mijloc. Am jinduit la ce are altul. Ne-am simtit amarati si batuti de soarta fara a ne uita la ceea ce e cu adevarat greu in lume, la atatia nefericiti care sunt in jur! Macar acum sa ne schimbam. Mai avem atat de putin pana la Paste. Sa facem si noi sacrificiul nostru, atat cat putem. Ocazii exista. Sa putem sa ne bucuram cu sufletul curat de Invierea Domnului. O saptamana rodnica sufleteste. -
Indoiala
Scuze pentru pauza... dar simt ca daca nu sunt in acea stare, mai bine nu scriu. Nu vreau sa cad in banaliate. Si nici nu as vrea sa devin plictisitor... dar nu pot sa nu imi exprim scuzele mele catre o fata draguta, care am vazut ca asteapta sa se intample ceva pe aici. Sper ca nu am dezamagit-o.
Voi incerca sa zic cateva vorbe despre indoiala. Un sentiment (chiar daca nu poate fi catalogata ca sentiment, nu am gasit un cuvant mai potrivit) aparent banal. Zilnic avem indoieli. Oare am inchis bine usa cand am plecat. Oare am inchis gazul? Asta e normal... Dar exista alte cazuri, cand indoiala declanseaza adevarate tragedii (poate exagerez) in viata. Indoiala poae fi inceputul sfarsitului.
Sa explic la ce ma refer. Intr-o relatie, indiferent cat de stransa sau mai putin apropiata, momentul in care apare indoiala marcheaza sfarsitul perioadei romantice. Adica sfarsitul iubirii, daca e o relatie de dragoste, sau pur si simplu sfarsitul perioadei de "best friends" daca e altceva. Indoiala nu te lasa sa iubesti, te face sa dai nastere unor aberatii in gandire. A iubi inseamna, printre altele, a avea incredere. A avea incredere ca persoana la care ti tine si ea la tine si cu tine in gand va rezista tuturor tentatiilor. Sau tentativelor altora, daca vreti. Si mai inseamna ceva... inseamna a accepta. Daca ti la un om nu incerci sa il schimbi. Pentru ca iti place asa cum e. Nu vrei sa fie altcumva. Daca totusi ai asta in gand, inseamna ca nu te-ai indragostit de persoana respectiva, ci de o iluzie, de ceea ce ar putea sa devina. Si asta inseamna automat ca exista mari sanse sa suferi. Visele tale sa nu se adevereasca.
Dar nu asta era tema pe care mi-o propusesem. Increderea te face sa mergi inainte. Si asta se vede in situatii extreme. Gandeste-te la doi alpinisti. Cat de bine e sa se aiba unul pe celalalt. Cat de reconfortant e sa ai incredere in puterea celuilalt. Indoiala te a face sa incerci sa faci tu, sa jignesti pe celalalt...
Vai de cel care are sufletul plin de indoieli, ca nu poate sa iubeasca! -
Ce merita?
Nu am mai scris de o buna vreme. Si imi pare rau. asta nu s-a intamplat din cauza ca nu mai am nimic de spus... Doamne fereste... pur si simplu am fost plecat si nu am mai avut timp Ma gandeam azi, ce anume merita in viata?
Merita sa muncesti pana la epuizare? Merita sa nu te mai bucuri de ceea ce castigi pentru ca nu mai ai timp nici macar de un suc sau o bere cu prietenii, de care in curand o sa iti fie rusine cand te intalnesti cu ei, ca de fiecare data trebuie sa explici de ce nu mai suni, de ce nu mai iesi.
Merita sa te amarasti in fiecare zi pentru ca seful mereu are ceva de comentat, indiferent cat de mult te chinui sa faci totul cat mai bine?
Merita sa te enervezi ca la semafor toti iti intra in fata, eventual te mai si claxoneaza sau chiar injura pentru ca ai incercat sa fi civilizat?
Merita sa stai suparat si atunci cand ar trebui sa fi fericit?
NU!!!
Si stiu ca uneori e greu. ba chiar, foarte greu. In jur, totata lumea e nervoasa, nu isi gaseste locul. Si tu sa stai calm??? E greu! Nervozitatea e molipsitoare. Marele pacat e ca nu e molipsitor si bunul simt. Uneori situatiile par imposibile. Imi amintesc acum de anii facultatii. Aveam in camera un coleg de facultate. Era prieteni buni. Dar, in sesiune, simteam ca nu mai pot sa ma bucur. Tot timpul facea comparatii intre noi. Daca luam nota mai mare decat el, ma intreba de ce zambesc, ma simt mai destept si ii ranjesc in fata? Daca se intampla sa cad un examen, si eram suparat, problema mare era ca nu se poate bucura din cauza mea. Ajunsese o situatie imposibila. Pana cand m-am intrebat: merita? Merita sa nu ma mai bucur de nimic pt ca asa imi spune cineva? Si am ajuns la concluzia ca NU. Si am actionat in consecinta.
Trebuie sa ne iubim. Noi pe noi! Suna narcisist, stiu. Dar trebuie. Cum sa ceri altcuiva sa te iubeasca, sa te respecte, daca tu insuti nu faci asta??? Cine te cunoaste cel mai bine? Cine stie ce gandesti? TU. Asa ca esti cel mai in masura sa te iubesti si cand vei face asta, involuntar si fara cuvinte vei transmite celor din jur: "Eu ma iubesc! Iubiti-ma si voi, si eu voi face acelasi lucru" -
Alegeri
In viata suntem mereu pusi sa alegem! Si cateodata e atat de greu.
De obicei, sansele apar cel putin cate doua. Cel putin mie mi se intampla mereu asta. Vrei sa iti schimbi serviciul! Nu vezi nimic in viitorul apropiat. Si brusc, primesti o oferta. Ba nu una, doua. Sau mai multe.
De obicei, la fel se intampla si cu relatiile. O buna perioada esti singur. Si apoi, persoanele interesante apar. una cate una, in aproape acelasi timp. Si ce sa faci? Pe cine sa intrebi? Si daca iti raspunde, sa tii seama de sfatul primit? Sau nu?
De multe ori intrebam ca sa ne auzim formuland problema. O problema formulata e pe jumatate rezolvata. Ai o alta perspectiva. Si mai e apoi partea auditiva a intrebarii facute vocal, cuiva. Iti auzi intrebarea. O poti procesa si in alt fel decat doar gandindu-o. Si, uneori, daca ai noroc, primesti si cateva intrebari suplimentare. Poate chiar idei, pe care ulterior ti le poti insusi si le poti utiliza in rationament.
Ce sa alegi? E greu. E una dintre poverile cele mai mari pe care Dumnezeu ni le-a pus pe umeri. Dreptul de a alege. Obligatia de a alege!
E corect ce am ales? Vom regreta alegerea? De cele mai multe ori, da. Sau macar vom avea indoieli asupra ceea ce am ales. Intervine intrebarea care ne duce catre pacat: Daca alegeam altfel? Oare nu era mai bine? Dar din asta nu vom scapa niciodata!
Important e sa nu faci alegeri de care sa iti fie rusine, tie de tine, in intimitatea gandurilor tale! Sa poti sa spui: Da! La cat cunosteam atunci, alegerea mea a fost buna! Chiar daca intre timp lucrurile au evoluat. Caci lumea se misca, cu sau fara noi. -
Omul-animal
Seara asta am incercat sa discut un pic cu amicii de pe net despre diferenta dintre oamen si animale. Pare abrupt. Si e!
Intrebarea de la care am pornit era: exista un punct in evolutie in care ne-am despartit de animale?
Parerea mea, e ca nu! Suntem in continuare animale. E drept, unele mai cu pretentii, dar totusi, animale. Nu facem nimic important care sa ne diferentieze. Nimic ce alta specie nu face. Totusi, reusim un lucru. Sa unim in noi caracteristicile mai multor specii.
Dar totodata, avem o parte negativa care este dincolo de animal. Sa ne gandim la marile monstuozitati ale omenirii, cum sunt razboaiele, cursa pentru autodistrugere in goana dupa bani... si cate si mai cate. Dar ce sa facem, e conditia noastra de oameni pe care cu greu ne-o putem depasii. Vorba cuiva din Madrid, sansa noastra sta in educatie. Si norocul nostru ca putem invata. La asta as mai adauga ca in iubire sta diferenta. In iubirea pura si dezinteresata fata de aproape, in orice forma de manifestare ar fi, dar care, e tot mai greu de gasit. Sau gresesc? -
Incredere
Salutari! Nu puteam sa las sa treaca seara asta fara sa trec pe aici, sa las un semn. Si asta cu atat mai mult cu cat seara asta are ceva magic.... Brusc am inceput sa ma simt mai bine, mai vesel. Chiar daca nu este corect fata de un prieten tare drag mie, care mi-a marturisit ca se simte aiurea. Cu toata simpatia de care ar trebui sa dau dovada, nu pot sa ma abtin. Poate chiar el e cauza...
Intotdeauna cand simt pe cineva aproape ma simt fericit. Implinit. Si daca cineva vine la tine sa iti spuna "am o problema", atunci semnul acela de apropiere este mai mult decat evident. Mergi la cineva sa te plangi, sa iti descarci amarul doar daca ai incredere in el. Daca nu, te prefaci. Pana cand??? Dumnezeu stie... pana cand vei gasi un prieten drag, sau macar in care sa ai cat de cat incredere, caruia sa ii spui, sa iti usurezi sufletul. Si el sa se bucure ca ai facut asta.
Gata. Cineva, poate, are nevoie de mine.
Pa.
