dwaianu

O picatura intr-un ocean de imagini a sufletelor chinuite de lipsa comunicarii, un strigat mut intr-o lume de surzi, dar cu dorinta ca poate cineva, candva, va intelege...

• Beat de fericire!

  Simt din nou nevoia sa mai scriu, sa mai impartasesc din simtamintele care ma cutremura mereu...
  Ma vad cu ochii mintii, rational, din afara, cu o vaga senzatie de extracorporalitate, ma vad ca pe un copil... un copil mare, care actionaza destul de lipsit de un anume fel de logica dobandita din experientele anterioare... si, ce e interesant, revin in interiorul corpului si ma simt bine asa... o fi bine, nu o fi bine.... o sa imi dau seama altcandva.
  Acum astept sa imi vad puisorul meu drag... tremur de parca nu l-am mai vazut niciodata... ma bucur ca un copil, cand isi doreste mult o prajitura si,deodata, apare mama cu un pachet, in care stie ca e o prajitura minunata, si tremura pe langa pachet, stiind ce minunatie il asteapta! Asa sunt si eu... stiu ce ma asteapta, desi nu as putea intra in detalii... dar ma asteapta un suflet drag, langa care imi face placere si sa respir... imi face placere sa ii vorbesc, sa il privesc... ma simt atat de bine langa el...
  Incepand cu clipa minunata, pe care o astept tot timpul, desi incarc sa nu las asta sa se vada (nu ca si reusesc ), in care aud cuvintele magice "ne vedem..." totul incepe sa infloreasca... incep sa rad brusc si mai tare, incep sa sar la fiecare pas... si incep gandurile. Ce sa pun pe mine, ce o sa ii spun, ce o sa ii povestesc, aaa... sa nu uit sa il intreb. Si, cu ochii pe ceas, simt trecerea fiecarei clipe, adanc. Cand simt ca nu mai pot de fericire, imi fac de lucru... covoare, praf, orice....doar doar nu oi mai numara clipele... si din nou nu prea imi iasa. Si momentul cel mare vine. Nu conteaza cat timp a trecut decand nu l-am mai vazut... cand ajung sa ii revad chipul, Doamne... nu mai conteaza nimic... se sterge totul cu buretele... greutatea clipelor cand suntem departe unul de altul, problemele pe care mi le faceam, intrebarile pe care le aveam... totul dispare ca prin minune... mai ramanem noi, eu si el... si ma uit la ochii lui si nu mai vreau altceva!
  Nu stiu daca e normal ce mi se intampla. Poate ca da... eu unul nu am mai simtit asta niciodata pana acum. Da, am mai fost indragostit, dar altele imi pareau prioritatile, altceva era mai interesant, nici nu mai tin bine minte cum era... oricum, imi calculam cuvintele... sa nu ma repet prea mult, sa nu par disperat, sa nu par indiferent... acum nu imi mai pasa de nimic... Stau sa ma intreb daca se cade sa cad in nesimtire, indiferenta fata de valorile pe care le credeam fundamentale... dar, in aceeasi nesimtire, imi spun ca nici macar nu imi pasa. E aproape ca in culmile alea minunate... as putea spune si eu una... culmea nesimtirii: sa nu iti pese ca esti nesimtit! Dar stiu ca nesimtirea mea nu are nimic ofensator, nimic jignitor pentru altii... ma las doar dus de valurile fericirii... si sper sa dureze cat mai mult, ca e al naibii de bine!

  • 4 octombrie 2007
  • 17 comentarii
  • evaluare: 8,7

• Daca te gandesti....

  Un alt text marca Sentimente.ro... si nu sunt doar vorbe!!!
  
  Daca te gandesti ca esti invins, esti.
  
  Daca te gandesti ca nu indraznesti, nu o vei face.
  
  Daca te gandesti ca ti-ar placea sa castigi, dar ca nu poti, nu vei reusi.
  
  Daca te gandesti si iti fixezi pentru astazi obiective mari imposibile, nu le vei atinge. Intotdeauna pune-te la incercare cu putin la inceput, ca sa vezi ce ai face cu mult.
  
  Daca te gandesti ca vei pierde, ai pierdut deja, fiindca iti vei da seama ca succesul incepe cu… vointa omului.
  
  Totul sta in atitudinea mentala. Fiindca multe curse au fost pierdute inainte sa aiba loc si multi lasi au esuat inainte de a-si fi inceput munca.
  Gandeste pozitiv si faptele tale vor creste. Gandeste negativ si vei ramane in spate. Gandeste ca poti si vei putea.
  
  Daca te gandesti ca esti avantajat, esti.
  Trebuie sa gandesti optimist ca sa te ridici.
  
  Trebuie sa fii sigur de tine insuti inainte de a incerca sa castigi un premiu.
  Batalia vietii nu o castiga intotdeauna cel mai puternic sau cel mai rapid.
  
  Mai devreme sau mai tarziu, cel care castiga este cel care crede ca poate sa o faca.
  Pastreaza un suras pe fata si in inima, inclusiv daca ceva te face sa suferi astazi.
  
  Lumea e ca o oglinda iti intoarce reflexul sufletului tau.

  • 3 octombrie 2007
  • 5 comentarii
  • evaluare: 10,0

• MINUNEA

  Avertisment! Acest text este scris cu greu, sub imperiul unor emotii puternie care pot afecta starea de ratiune pura. Dar nu imi pasa!
  Mi-e destul de greu sa povestesc ce mi s-a intamplat, desi imi doresc tare mult sa impartasesc noua experienta cu prietenii dragi de aici, carora, de cele mai multe ori, le varsam doar amarul, si care isi gaseau timp si chef sa scrie macar cateva cuvinte de alinare, de apreciere sau de ce or fi fost ele. Dar viata nu e facuta numai din amaraciuni, si ma bucur sa constat asta. De aceea ma simt dator sa va impartasesc bucuria mea pe acre o traiesc de cateva zile incoace, si care mi se pare ca dureaza de o vesnicie.
  Pe scurt, m-am indragostit! Rau de tot! Poate ca pentru voi nu e surpriza atat de mare, pe cat este pentru mine! Ce sa zic, desi imi doream, eram convins ca nu mi se poate intampla mie asa ceva, si, mai ales, nu in modul asta!
  Deci, acum doua sapt, max, intru in vorba cu un tip... nimic deosebit... era de prin zona, oarecum, avea niste imagini interesante pe profil... si cam atat. Suplimentar, imi spune ca are prieten... treburile erau clare pentru mine. Nu ma vedeam niciodata intrand intr-o relatie intre doi oameni, mai ales ca nu aveam nici un motiv. Si oricum, nu o fac din principiu. Totusi, cateva minute pe seara, mai stateam de vb... la modul general. Si incet incet descopar o persoana sensibila, care, nu stiu de ce, brusc, imi era teama sa nu sufere. Aveam eu niste presimtiri ca cel pe care il numea "prietenul", de fapt, nu era chiar ceea ce parea! Si, cum tot aveamde gand sa trag o fuga in zona, mi-am zis sa merg sa purtam o discutie, sa il pun in garda. Nu stiu de ce, imi pare rau de el sa nu sufere. Poate ca imi pare un picut cunoscuta povestea... ma rog, nici nu conteaza cu exactitate. Si ma hotarasc sa merg sa ii explic ce si cum, ce fel de oameni se invart prin lume si sa il pun in garda. Martor mi-e Domnul ca nu speram la mai mult.
  Si merg, ne vedem, stam de vb... si stam de vb... si iesim la aer... si brusc m-am trezit indragostit de un pui dragut, dar infipt in realitate... Am aflat ce e si cu prietenul, impresia pe care o avusesem eu era tare apropiata de ceea ce simtea si el, dar singuratatea il impingea sa se joace chiar si cu focul. Si uite asa m-am pomenit ca ma uitam la un tip dulce, infrigurat (saracul, ii era atat de frig), stresat in acelasi timp, dorindu-mi sa il sarut. Asa, fara nu stiu ce teorii, fara calcule anterioare si analize de oportunitate. Pur si simplu! Fara motive! Fara explicatii! Si am facut-o! Si de atunci, am innebunit de tot. Nu cred ca am mai intalnit o persoana ca el. Recunosc, am mai fost indragostit. Dar niciodata atat de nebuneste, nici macar nu imi pasa daca o sa sufar mai tarziu sau nu... ma simteam minunat, atat de minunat incat imi asumam toate riscurile fara sa gandesc la nimic.
  Recunosc, am tremurat un pic a doa zi la gandul ca nu o sa mai vrea sa ne vedem... dar, gandul la seara precedenta, in care, ca doi pustani am stat de vb si ne-am sarutat, si nimic mai mult, ma facea sa visez si sa imi spun ca a meriat! Si daca totul se oprea acolo, a meritat! Dar nu s-a oprit! Si asta ma face printre acei putini "alesi", as spune, sper sa nu supar pe nimeni, care iubesc si care se simt iuibiti, care viseaza cu ochii deschisi... Doamne, ce minunat era sa ma trezesc dimineata cu gandul ca diseara o sa il vad din nou. Atat imi doream.. sa il vad... sa ii vorbesc... Desi nu era numai atat. Si aici nu va ganditi la te miri ce porcari... ci pur si simplu la tot ce poate fi mai frumos cand iubesti. Acum distanta s-a asternut intre noi! Nu e mare, si mai ales, e una fizica, masurabila, usor de invins... si totusi parca nu imi pasa... ii revad fata zambitoare la fel de usor, ii simt gustul, imi amintesc senzatia placuta de cand ii atingeam fata, imbratisarile lui... imi amintesc frigul de afara, bancuta pe care stateam, calutul care seara de seara, alerga cat alerga si tot langa noi venea, si ne privea, si se culca langa... si senzatia minunata de caldura cand ma lua in brate ca inghetam de frig... sunt o colectie de senzatii care de care mai placute, de pe care, cu atata drag a indeparta praful ce se asternuse si mi-a aratat ca oricine merita si trebuie sa iubeasca si sa fie iubit, chiar daca ar dura cateva minute doar... dar merita ca e al naibii de bine...
  Cand o sa pot sa ma mai concentrez si sa nu ma las napadit de amintiri o sa incerc sa mai scriu, sa mai povestesc... ca e atat de bine, si as vrea sa impartasesc bucuria mea cu cati mai multi! Si in primul rand cu EL, iubirea mea!

  • 24 septembrie 2007
  • 13 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Dezamagire!

  Oare de ce mereu, cand simti ca totusi lucrurile incep sa se miste intr-o directie, cineva sau ceva trebuie sa iti semnalizeze ca totusi te-ai inselat...
  Sunt trist! Simt ca lupt cu morile de vant. Incerc sa pun lucrurile in ordine pentru familia mea cat mai stau inca in tara. Si, din nou ma lovesc de mentalitatea titpic romaneasca, de a-ti bate joc de client, de a ignora orice tentativa de reconciliere... Nici macar nu ii intereseaza tentativele mele de a rezolva problema lor, nu a mea... e drept, ca ma afecteaza pe mine, dar, la urma urmei, cine sunt eu... un client de care poti sa iti bati joc daca ai o anume pozitie pe piata... "Nu iti convine? Pleaca! O sa vina altcineva la care sa ii convina!" Uitasem ce naspa e senzatia asta, cand esti dispretuit, ignorat.... Offff....
  Si uite asa mi se confirma ceea ce am bagat de seama de ceva vreme... cateodata e mai bine sa lasi armele jos si sa fugi... e mai sanatos... desi nu asta sunt eu, ma simt din nou coplesit. Sper sa imi treaca totusi!

  • 12 septembrie 2007
  • 6 comentarii
  • nici o evaluare

• TREBUIE DRAGOSTEA GASITA SAU VINE SINGURA?

  Un text interesant de pe sentimente.ro, marca Dr. Cristian Andrei
  
  Unii cauta dragostea, altii o asteapta. Pentru unii, ca sa aiba o pereche, sunt necesare zile de stradanie, metode elaborate, intrigi, insitente. Pentru altii - timp, rabdare si iar rabdare - pana la disperare.
  Care ar fi de fapt atitudinea cea mai buna fata de intalnirea cu dragostea? Raspunsul cel mai stiintific este, desigur, acesta: depinde! Depinde de tipul de personalitate al celui ce-o cauta si de rolul proiectat pentru viitorul cuplu.
  Tipul de personalitate este acela care te indeamna sa actionezi sau sa receptionezi, in functie de cele doua componente: temperamentul si caracterul. Prin temperament, tendinta celui ce-si doreste un partener poate fi aceea de a-si urma impulsul, fara ocolisuri, spunandu-i celuilat, pur si simplu, "te plac!"; sau, dimpotriva, tendinta de a fugi de persoana iubita, in cazul in care are un temperament melancolic. Caracterul este cel care aduce educatia intre tine si partener - nu neaparat in interesul tau. Daca ai fost invatat sa renunti, sa-l pretuiesti pe celalalt mai mult decat pe tine insuti, vei tinde sa-l astepti si sa-i tolerezi capriciile. In schimb, daca ai fost educat sa lupti, te vei lupta pana si cu iubitul sau iubita ta.
  Pe de cealta parte, rolul jucat in viitorul cuplu poate influenta atitudinea fata de accesul la dragoste. Rolul masculin este activ, orgolios, determinist. El presupune cautarea dragostei in forme concrete, cum ar fi cucerirea unei anumite persoane, vanatoarea de ocazii etc. Rolul feminin este in schimb legat de asteptare; in virtutea lui, dragostea vine cand vrea ea, ca un destin capricios, ca o chestiune de noroc, iar implinirea ei depinde in cea mai mare masura de celalalt.
  In zilele acestea, atitudinea fata de dragoste este din ce in ce mai pragmatica. Nu mai este ca in antichitate, la latitudinea Afroditei sau a lui Eros. Nu mai este ca in evul mediu, la cheremul parintilor.
  Este tot mai mult o chestiune de marketing, de servicii de matching (potrivire), de atitudine transanta, contra cronometru. Astazi dragostea nu se asteapta, nu se cucereste, ci se achizitioneaza.
  Uneori e chiar gratuita...
  
  Dr. Andrei Cristian

  • 3 septembrie 2007
  • 4 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Nokia anunţă o retragere masivă de baterii de pe piata!

  Seara aceasta la Pro Tv s-a difuzat stirea conform careia Nokia a hotarat sa retraga de pe piata o serie de baterii, de tip BL-5C, la care s-au descoperit o serie de probleme http://www.protv.ro/stiri/social/compania-noki...
  Drept urmare am verificat si site-ul Nokia Romania (www.nokia.ro) si am regasit si acolo anuntul, cu directionarea de pe pagina la adresa http://www.nokia.com/batteryreplacement Acolo o sa puteti verifica daca bateria dvs ar trebui inlocuita, prin introducerea seriei bateriei. M-am zis ca asa ceva ar trebui spus mai departe... puteti verifica pe toate sursele (site ProTv, Nokia Romania, Nokia international), nu e nici un fel de bascalie, cel putin din partea mea! Acuma nu cred ca Nokia si-ar permite glume de genul asta!!!

  • 15 august 2007
  • 11 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Bun sau rau???

  Seara asta am intrat, mai mult din intamplare, pe profilul unui tanar... http://ro.netlog.com/junior_ct Pentru ca povestea mi s-a parut una plina de semnificatie, cu un talc atat de... mi-am zis sa incerc sa o fac mai cunoscuta la randul meu. Si ca sa nu se piarda, mi-am permis sa o copiez si sa o pun in blogul asta... Sper ca sa nu se supere... intentiile au fost cele mai nobile!!!
  
  Se povesteste ca un rege african era intr-o zi la vanatoare cu suita sa.
  
  Printre cei care il insoteau se afla si un vechi prieten al sau. Indiferent de situatia in care se afla, acesta obisnuia sa vada partea buna a lucrurilor.
  Sarcina sa era sa incarce armele. Printr-o nefericita intamplare, una dintre ele s-a descarcat si i-a retezat regelui o parte din degetul mare. Gandind ca situatia putea fi mult mai rea, prietenul regelui a spus:
  -Este foarte bine!
  -Nu, nu este deloc bine!, a spus regele si l-a aruncat in inchisoare.
  Peste un an de zile, regele vana din nou intr-o regiune periculoasa si... a fost prins de canibali. Acesti au inceput sa-l pregateasca pentru a-l manca, dar au observat ca ii lipseste o bucata de deget.
  Cum la canibali exista superstitia de a nu manca nimic care nu este intreg, l-au eliberat pe rege. Acesta s-a intors si, plin de recunostinta, a mers sa-si elibereze vechiul prieten, spunandu-i:
  -Imi pare tare rau pentru felul in care m-am purtat!
  Ca de obicei, dupa ce a examinat situatia, acesta a spus:
  -Dimpotriva, este foarte bine!
  -Cum poti sa spui ca e bine daca ai stat un an in inchisoare?
  -Daca n-as fi fost in puscarie, as fi fost cu tine...
  Indiferent in ce situate te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea…

  • 13 august 2007
  • 3 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Libertate

  Am primit o intrebare, pentru care multumesc, intr-un comentariu la blogul meu anterior. De fapt, o serie de intrebari, care culminau cu "Cum se vede la tine <<libertatea>>?" Avand in vedere faptul ca e un subierct destul de amplu, pentru mine, am ales sa nu raspund acolo, ci sa scriu o povestioara separata.
  Ce e libertatea. DEX-ul ne da o definitie. Chiar daca e un picut ipocrit sa dai o definitie de DEX pentru libertate, sa o incorsetezi , se poate face si asta. Dar cred ca cel mai mult conteaza cum anume e perceputa de fiecare in parte, de experienta personala a fiecaruia. Si pentru a putea vorbi de asta, ideal ar fi sa fi trait o experienta in care sa simti cu adevarat ca iti lipseste libertatea de actiune, libertatea de gandire... cu asta e destul de greu de trait cu adevarat, sa spunem ca se accepta si experientele partiale. Eu, personal, am trait o asemenea experienta. Am atat experienta libertatii manifeste, cat si pe cea a restictiilor de actiune, de gandire si de exprimarea a simtamintelor.
  Ce pot sa spun e ca, libertatea individuala tine pana acolo unde ajungi sa incalci libertatea celuilalt. Si asta e o regula a convietuirii, o regula a normalitatii (alt concept abstract, stiu) care e adesea uitata.
  E drept, nu putem fi niciodata cu adevarat liberi. Dar asta e destinul nostru de oameni. Dar totusi ce inseamna pentru mine sa fi liber...
  -sa pot sa iubesc pe cine vreau
  -sa pot sa caut (da, sa imi fie permis acest lucru)
  -sa pot sa imi urmez chemarea
  -sa pot sa trec dincolo de stadiul infect de rama care se taraste prin viata, care merge la serviciu pentru a castiga un banut pe care sa il dea vanzatoarei de la magazinul din colt pe produsele pe care deja le-a luat "pe caietel"
  -sa pot sa visez, chiar daca visele stiu ca nu mi se vor indeplini vreodata
  -sa pot sa merg pe strada cu capul sus, fara sa ma uit in jur si sa ma intreb oare ce zice X sau Y
  -din cand in cand sa pot sa ma refugiez in natura, sa ascult greierii seara, sa ma uit la stele si sa beau o gura de ceva ce imi pica bine, cu cine imi pica bine, in fata focului
  -sa nu mai trebuiasca sa ma ascund pentru ceea ce sunt, sa nu mai fiu ostracizat pentru ceva ce nici macar nu interesea pe ceilalti, pentru ca e modul meu de a fi...
  Poate ca nu am facut bine ca am facut enumerarea asta. S-ar putea crede ca e limitativa. Dar nu e asa. Sunt sigur ca maine o sa imi mai amintesc inca cateva lucruri extrem de importante pe care nu le-am amintit. Oricum, imi place sa fiu liber. Imi place sa renunt la libertate pentru ceea ce cred eu ca merita si sa consider asta gestul suprem de manifestare a libertatii.
  Libertatea nu se defineste, libertatea se traieste. Si va doresc sa nu ajungeti vreodata sa o pretuiti pentru ca nu o mai aveti!

  • 12 iulie 2007
  • 8 comentarii
  • evaluare: 10,0

• Suparare!

  Azi sunt tare suparat. E drept, trec printr-o perioada mai deosebita, dar la care ma asteptam, stiam ca o sa fie mai putin placut, dar, pentru asta tot ma doare. Si cel mai mult dor privirile aruncate pe furis... si care stiu ce inseamna... dar e o serie de pasi prin care trebuie sa trec... si e greu singur, dar asta e...
  Da sa revin la ceea ce voiam sa va povestesc. Amarat cum sunt, a trebuit sa ma duc intr-o vizita, de care chiar nu aveam chef, dar nu puteam refuza persoana care si-a pus in cap sa imi prezinte pe cineva... O fata dragutica, deloc proasta, cel putin la prima impresie. Totusi, ceva m-a facut sa sar ca ars. Fara sa stie despre mine mare lucru, imi spune ca ea nu intelege pe cei care aleg sa plece, oare chiar nu au ce manca aici?! Ii spun, ca ceea ce te prinde dincolo este stilul de viata, normalitatea de acolo. La care mi se spune.. da, pai aia nu sunt normali. Ii doare undeva de viata! Nu isi fac nici un fel de probleme! Mi-a cazut fata. Oare se poate sa gandeasca cineva asa??? Se pare ca da. Totusi, sa crezi ca a suferi este o datorie, un lucru absolut normal, ba chiar un scop, mi se pare chiar mult... sa consideri ca anormalitate dorinta de a te relaxa, placerea de a te duce la servici... imi vine greu sa aud asa ceva. Sper sa nu fiu acuzat de stiu eu ce... poate ca asa gandeam si eu inainte de a hotara sa plec, dar, totusi, niciodata nu am considerat suferinta ca o virtute. Si nu ma refer doar la suferinta fizica! Dar sa iti inhibi dorinta de evolutie, dorinta de mai bine... oare m-am schimbat eu prea mult si imi scapa ceva??? Oare cum o fi sa nu iti doresti, macar, sa fii liber???

  • 3 iulie 2007
  • 4 comentarii
  • nici o evaluare

• SENTIMENTE DE NESPUS

  Sper sa nu va plictisesc cu lipsa de originalitate, dar trec printr-o perioada mai aiurea si ma simt lipsit de energie mentala, asa cu nu sunt in stare sa leg prea multe cuvinte. Sper ca e o chestie trecatoare. Oricum, am citit o chestie frumoasa, pe sentimente.ro, pe care o sa o reproduc integral aici.
  
  "Daca ai fi invatat la scoala cuvinte care sa exprime fidel ce simti cand cineva iti intoarce spatele dupa ce l-ai asteptat indelung... Sau ce simti cand auzi langa urechea ta respiratia de dinaintea unei marturisiri... Poate ca lumea ta ar arata altfel; in preajma ta ar fi lucruri si oameni care ti se
  potrivesc, iar viata ta ar curge de la sine spre ceilalti.
  
  Exista, iata, un cuvant care exprima cele de mai sus: alexitimia. Este un termen folosit de psihiatri pentru a denumi situatia in care o persoana nu gaseste cuvintele pentru a exprima ceea ce simte. E o manifestare grea, neinteleasa, capabila sa produca multa nefericire. Poate ca asa se explica de ce indragostitii au la inceput o figura mai degraba trista; ei nu numai ca nu reusesc sa fie cu omul iubit, dar nu reusesc nici macar sa-i comunice fidel ceea ce simt...
  
  Cum pui in cuvinte sentimentele tale? Scrii poezii? Cauti complimente prin scrinul vocabularului tau? Iti pregatesti discursul in fata oglinzii? E adevarat, cuvintele pot fi mari. Ele pot produce stare de hipnoza, pot distruge sperante, pot acoperi mari adevaruri sau pot produce revelatii. In fata sentimentelor, cuvintele sunt insa neputincioase, mici, ridicole chiar. In dragoste, cuvintele pot avea multe efecte nedorite: pot face promisiuni fara acoperire, pot sa fie imbolnavite de "Nu", ar putea starni ecouri asurzitoare.
  
  Asa cum adevarata muzica nu are prea multe texte, tot cam asa si un sentiment adevarat este fara cuvinte. Il poti comunica pe alte doua cai: prin fapte si prin simboluri. Unele femei invata sa citeasca in cafea, dar nu invata cum sa interpreteze faptele unui barbat. Unii barbati invata sa faca operatii pe cord deschis, dar nu invata sa asculte respiratia dintre vorbele unei femei. Poti intelege destul de usor de ce pleaca cineva pe neasteptate, de ce te ia peste picior asa de des, de ce se uita la omul langa care stai in timp ce vorbeste cu tine, cum de nu s-a casatorit pana acum si asa mai departe.
  
  Poti spune multe despre sentimentul tau punand sentiment in floarea pe care i-o dai, facand un desen despre pasii acelei persoane, sau spunandu-i La multi ani in ziua in care ti-a zambit prima oara. Or fi sentimentele de nespus, dar au in sinea lor niste aripi, pe care poti invata sa le desfaci.
  
  Dr. Andrei Cristian"

  • 27 iunie 2007
  • 13 comentarii
  • evaluare: 10,0

« < 1 2 3 4 5 ... >