dwaianu
Incredere baiat - 33 ani, Orihuela Costa - Alba Iulia (Romania), Spain
- Prieteni |
- Carte de Oaspeti
- | Poze
- | Blog
- | Branduri
- | Grupuri
- | Filme
- | Evenimente
- | Muzica
- | Strigari
- | Chestionare
- | Aplicatii
Blog 53
O picatura intr-un ocean de imagini a sufletelor chinuite de lipsa comunicarii, un strigat mut intr-o lume de surzi, dar cu dorinta ca poate cineva, candva, va intelege...
-
Atelier ACCEPT
Dupa cum unii stiti la incputul saptamanii asteia am fost un picut disparut din peisaj... am fost plecat!
In urma cu aproape o luna ma simteam rau de tot... sufeream teribil. Nu aveam chef de nimic, nu voiam sa mai discut cu nimeni, nimic nu mi se mai parea interesant. Cauza o gasitit cateva bloguri mai inainte. Eram departe de puisorul meu si nimic nu mi se mai parea suficient de motivan pentru ca macar sa stau de vorba cu cineva. Si am vazut un anunt. ACCEPT anunta un atelier de introducere in problematica LGBT. Era ultima zi de inscriere. Dupa o mica ezitare am hotarat ca ar trebui sa merg. Voiam sa ma fortez sa socializez. Nu puteam ramane la infinit in starea in are eram, si nici chef sa ies din ea nu aveam. Asa ca, repede repede, pana sa nu ma razgandesc, am trimis si eu o cerere de participare. Si culmea, am fost si acceptat!
A venit si momentul sa plec. Nu aveam nici un entuziasm. Nu stiam ce si cum o sa fie, dar ... eram curios cum se pune problema! Niciodata nu am luat legatura cu o organizatie "de profil", asa ca nu stiam ce si cum fac ei!
Am ajuns in Sinaia. Frig. Ninsoare usoara. Gasim si hotelul (am descoperit cu uimire ca inca un tip si o tipa din compartimentul meu mergeau in acelasi loc). Si am intrat si in sala de conferinte. Cu ceva intarziere, e drept, dar, na... asta era. Fete interesante. Fete interesate. Am fost surprins sa aflu motvatiile... care de care mai diverse. Atunci am auzit pentru prima data un termen. EXPONATE. Nu am inteles prea bine, dar mi-am dat seama. In una dintre zilele care urmau, trebuia sa ni se aduca niste exponate cu care sa putem vorbi. Adica oameni. adica oameni ca mine, care pur si simplu simt altfel, se percep altfel. Si brusc eram exponate. Nu am putut sa nu rabufnesc. Cat am pututt de elegant (dar nu stiu daca mi-a iesit) si pe alta tema. Dar ma simteam ca un dinozaur. Eu care plecasem cu gandul ca macar acolo o sa fiu considerat cat de cat normal... s brusc... exponat. Mi-am exprimat nemultumirea fata de cine voia sa ma asculte, in cele din urma. A, uitaem sa spun, m-am trezit singurul medic de acolo, mai era un asistent medical... restul, psihologi si asistenti sociali.
Ziua urmatoare a fost ok... am discutat mult, ne-am jucat. Vdeam in ochii, in reactiile unor heterosexuali, declarati, cel putin, oameni care venisera sa vada ce sa faca sa nu sara pe geam cand aud de orientarea sexuala a cuiva cu care trebuia sa interactioneze prin prisma locului de munca. Dupa cum spuneam, vedeam pe ochiilor ca ceva se intampla. Cred, sincer, ca vorbeau pentru prima data de asa ceva. Multe din intrebari pareau, uneori puerile, dar, de fapt, erau intrebarile de deschidere... normal ca pentru cineva din afara pot parea usoare, si te intrebi cum anume pot intreba asa ceva, dar totusi, din afara... e altceva! Altele sunt intrebarile, altul e totul.
Incet incet, simteam ca pot sa fiu eu insumi. vorbeam despre probleme, fara sa spun ca sunt si ale mele, puneam intrebari, adeam raspunsuri. Pentru cei avizati, orientarea mea sexuala nu mai era nici un secret. Pentru multi insa, surpriza urma sa vina.
In penultima zi, aia in care trebuia sa intalnim "exponatele", coordonatoarea, o tipa draguta, draguta, ma intreaba intr-o pauza, de dimineata, daca nu vreau sa vb si eu cu cursantii. Nu aveeam nici o legatura cu ACCEPT, ma percepeau ca un coleg de curs, si, credea ea, ca as avea, poate, mai multa credibilitate! AQm acceptat fara sa clipesc. Simteam ca sunt pregatit. Ma simteam bine. Si dupa masa, le comunica. Unul dintre exponate urma sa fiu si eu. As fi vrut sa vedeti uimirea de pe chipurile unora. Fetele altora... a fost cel mai interesant lucru pe care lam facut in viata mea, cu legatura cu orientarea mea sexuala. Bine, asta daca nu pun la socoteala iubirea, dar care nu are neaparata legatura cu orientarea sexuala! Sa raspund intrebarilor. In primul rand, de fapt, sa am curajul, sa merg in fata unui grup, si sa le spun, da, eu sunt gay! M-am simtit oarecum ciudat prima data. Apoi, din ce in ce mai normal. E drept, am avut placerea de a sta in fata unor oamnei deosebiti, care suplimentar mai cunosteau problematica cat de cat!
Pentru ei, a foost interesant. Le-am povestit lucruri frumoase, lucruri mai putin frumoase. Am incercat sa le spun despre iubirea mea cea mare. Am incercat sale explic despre ce inseamna sa iti ascunzi atat tristetile, cat si fericirile, sa nu poti sa te bucuri cu adevarat cu cei dragi, pentru ca nu te-ar intelege!
Pentru mine... a fost o experienta unica. Sa pot vorbi deschis... sa pot sa spun cum sunt. Sa le spun ca da, iubesc, chiar daca viata ca o curva ne-a separat! Sa spun povestea noastra si sa aud pe cineva, hetero 100%, sa suspine si sa imi zica... vai ce frumos!!! Sa fac pe cineva sa inteleaga ca nu suntem dinozauri. Daca macar o persoana a inteles ca suntem si noi OAMENI in primul rand, atuncci, pot spune ca nu am pierdut timpul de pomana.
M-am simtit bine. M-am simtit extrordinar, de fapt. Am facut ceva pentru altii, si, mai ales, pentru mine! M-am simtit mult mai usurat. Am simtit si eu, vreme de doua zile, ce inseamna sa fi tu insuti, sa nu iti fie teama ca te judeca cineva. Interesant ca, desi cunosteam termenul, in timpul discutiilor nu m-am simtit deloc exponat. Da, am surprins pe unii, am speriat un pic pe altii
... dar nimeni nu m-a facut sa ma simt aiurea, desi Irina, ca o draguta ce este, ma tot intreba la sfarsit cum ma simt, daca nu au sarit calul... dar ma simteam bine Obosit de atata vorbit, dat bine! Ba chiar un pic mai fericit, un pic cu mai multa acceptare de sine... Imi pare rau ca la inceput am gandit urat de seminar, de cursanti, ca nu am crezut ca o sa imi ajute intr-un fel sau altul... ca nu le-am acordat un pic mai multa incredere... dar, pe de alta parte, imi pare bine ca si-au castigat-o ei. Mi-au castigat increderea. Sper sa ma mai intalnesc cu ei. Mie mi-a facut placere. La final, a fost tare... am reusit sa nu lacrimez, decat pe furis... ma simtisem atat de eu, si imi parea rau ca se termina.
Si ca o recomandare de final... daca avet ocazia, treceti pe la ei, pe la sediu... sau la cursurile lor. Nici nu banuiti cand si cum poate sa va fie de ajutor... macar va puteti informa, puteti afla ce si cum e cu "exponatele" astea, puteti vorbi cu unii, daca vreti. Sau, daca sunteti si voi un "exponat", macar puteti vb cu altii asemeni voua, sa nu va mai simtiti atat de singuri, de deosebitit in sens mai putin frumos. Merita sa incercati. Ce pierdeti??? -
Psalmi moderni - Macedonski
Seara asta, la radio, am auzit ceva care se potrivea cu starea mea sufleteasca. Avem impresia ca suntem mari si tari, ca nimic nu ne poate invinge. Alteori ca avem cele mai mari probleme din lume, ca suntem cei mai nefericiti oameni cu putinta... si totusi... sa nu en uitam conditia!
Mai departe, las pe cel care se pricepe cu mult mai bine decat mine sa vorbeasca!
Ţărână
Ţărână — suntem toţi ţărână,
E de prisos orice trufie...
Ce-a fost, în veci are să fie...
Din noi nimic n-o să rămână.
Zadarnic falnice palate
Sunt în pământ rădăcinate
Nici o pieire nu s-amână.
Despoţi, cu frunţi încoronate,
Poeţi, cu harpe coronate,
Filozofi, oameni de ştiinţă,
Păgâni, vestiţi prin necredinţă,
Nici o pieire nu s-amână...
Ţărână, suntem toţi ţărână.
IERTARE
Iertare! Sunt ca orice om
M-am îndoit de-a ta putere,
Am râs de sfintele mistere
Ce sunt în fiecare-atom...
Iertare! Sunt ca orice om.
Sunt ticălosul peste care
Dacă se lasă o-ntristare
De toţi se crede prigonit,
Dar, Doamne, nu m-ai părăsit...
Sunt om ca orice om — iertare.
N-am în ceruri
N-am în ceruri nici o stea...
Soarta mea e soarta rea,
Am pierdut orice credinţă
Înecată-n suferinţă,
Am pierdut orice putere
Nimicită de durere;
Însă viaţa nu-mi blestem
Şi nici moartea nu mi-o chem;
Fără scop trăiesc în lume
Nu mai sunt decât un nume,
Nu mai plâng, nici nu mai gem,
Iar cuprins de griji amare,
Nu mai sunt decât răbdare...
N-am în ceruri nici o stea.
M-am uitat
M-am uitat la fericiţi...
I-am văzut nemulţumiţi
E orice zădărnicie.
Cei pe care-i vezi în slăvi
Adăpaţi sunt cu otrăvi;
Cei trăiţi în sărăcie
Plâng pe-a lor nemernicie;
Cei mai mândri împăraţi
Sunt de chinuri zbuciumaţi
E orice zădărnicie.
Vai, născut eşti să trăieşti,
Nencetat să pătimeşti
Fii frumos, fii sănătos,
Eşti de-acelaşi vierme ros;
Traiul crud şi nempăcat
Te sfărâmă nencetat,
Să te soarbă are pripă,
Nu-ţi dă pace de o clipă.
Bogăţie, sărăcie,
E orice zădărnicie.
Sănătate, tinereţe,
Minte, suflet, frumuseţe,
Tot ce-a fost, ce-are să fie,
E orice zădărnicie.
Fiţi, trăiţi, dar nu doriţi...
M-am uitat la fericiţi -
Amigo!
Un amigo es quien te hace llorar con verdades y no reir con mentiras.
-
2+1
A trecut ceva vreme decand nu am mai scris nimic. Aveam nevoie de timp. Aveam nevoie de timp sa imi revin un pic, sa imi recapat luciditatea, sa ma distantez un pic de evenimentele recente din viata mea.
Azi am simtit ca trebuie sa scriu. Trebuie!
2+1=3.
In urma cu trei luni am cunoscut un om minunat! M-am indragostit de el in ciuda logicii mele de pana atunci. Si nu imi pare rau. Am avut cele mai fericite doua luni din viata. am descoperit ce inseamna sa iubesti, am simtit caldura sufletului lui incalzindu-mi viata! A fost minunat.
In urma cu exact o luna, am simtit ca un trasnet coboara peste mine. Soarta radea de mine... de noi. Ceva s-a intamplat, ceva din afara a venit ca o vijelie si ne-a spulberat povestea! Brusc, m-am simtit slab. Tremuram, plangeam, sufeream. Stiam ca si dincolo, de cealalta parta a povestii e groaznic. Chiar mai groaznic decat in realitatea mea. Si asta ma durea. Dar cel mai tare ma durea linistea. Lipsa unui semn, lipsa unei vesti, lipsa comunicarii. Cred ca pe perioada in care am fost impreuna cel mai minunat lucru era comunicarea frumoasa pe care o aveam. Ne impartaseam visele, dorintele planurile de viitor, micile griji zilnice. Comunicam mult. Comunicam deschis. Comunicam frumos. Desi aveam mici sincope, datorate nepriceperii noastre in a comunica, invatam, si era bine! Si acum, brusc... linistea. Lipsa comunicarii. Lipsa mesajul. Lipsea profunzimea comunicarii. Lipsa de informatie ma facea sa ma gandesc la multe scenarii posibile. Nu stiam ce sa mai cred, ce anume se intampla cu adevarat! Nici acum nu stiu!
Am avut norocul ca in perioada respectiva am avut cativa prieteni, persoane anonime sau cunoscuti, care au fost aproape. Incercam sa comunic cu ei, dar, recunosc si imi cer scuze pentru asta, nu reuseam. Ma temeam. Simteam ca e o chestie destul de superficiala!
Pana la urma am reusit, oarecum sa trec peste suferinta. La un moment dat, instinctul de conservare, probabil, m-a facut sa pot zambi din nou. Asta nu iinseamna ca am uitat ceea ce a fost minunat! Nicidecum. Atata doar ca pot acum sa privesc lucrurile mai rece un pic, mai obiectiv. Mi s-au schimbat intrebarile acum. Imi trag invatamintele! Si sunt multe!
In primul rand, cel mai frumos si mai important lucru pe care l-am invatat a fost ca mai exista si oameni de calitate, ca nu alerg dupa himere, ca se poate gasi si pentru mine acea jumatate asa cum o visez. Pentru o clipa am avut-o. Am vazut cum e sa te simti intreg, implinit. Apoi...
Am invatat de asemenea ca pot iubi. Ca pot sa ma las iubit. Si pentru asta nu am cuvinte sa multumesc! Sortii, persoanei care mi-a aratat asta, nici nu stiu cui, dar nici nu conteaza prea mult. Important e ca am descoperit asta!
Am mai invatat ca nu poti avea incredere 100% in ceea ce crezi despre tine. Credeam ca nu pot sa ma indragostesc la prima vedere, si m-am inselat. Credeam ca nu pot tine cu adevarat la cineva, si din nou nu am avut dreptate. Si sunt multe lucrurile pe care le-am invatat despre mine!
Am invatat un lucru si despre soarta, despre lumea din jur. Uneori avem impresia ca nimic nu ne poate dobori, ca putem muta si muntii din loc, ca nimic nu se poate intampla. Dar se intampla. Si uneori, palma care o primim de la soarta e atat de usturatoare, ca ne dau lacrimile! Oricand se poate intampla orice. Cu noi, cu cei dragi, cu cei din jur e care nu ii cunoastem.... De aceea e nevoie de moderatie in aprecierea fortelor noastre, a fortelor care graviteaza in jurul nostru si ne pot influenta viitorul, viata!
Am aflat apoi ca instinctul de supravietuire e cel mai puternic. In momentul in care trebuie sa supravietuiesti intr-un mediu ostil, orice 'modus operandi' anterior, sau gandit la rece, nu mai are nici o aplicabilitate. Totul se schimba. Scara de valori, tot. Si chiar si iubire se poate sacrifica, desi credeai inainte ca nu e asa!
Am ajus sa imi pun si o serie de intrebari. Una dintre ele, care imi rasuna si acum in cap si nu am primit raspuns e cat de mult poti cere de la persoana pe care o iubesti? La cat te poti astepta? Cat anume sa sacrifice pentru iubirea dintre noi? Si ce sa puna in loc? Cred ca, iubind cu adevarat, te gandesti in primul rand la celalalt. De aceea, nu poti cere mult, desi speri in minuni! Dar cat anume ... ramane un mister.
Si am mai desoperit o chestie, cred eu universal valabila!
Una dintre principalele surse a nefericirii noastre suntem noi. De fapt asteptarile noastre! Sau mai bine zis, diferenta dintre nivelul asteptarilor si realitate. E interesant cum suntem dezamagiti doar de niste virtuale scenarii, atunci cand acestea nu se suprapun peste realiate! Speram un lucru. Si nu se intampla! Si suntem suparati, nefericiti, fara a ne mai gandi ca poate am sperat la prea mult! Astea nu inseamna sa nu ne dorim mai mult.... ba da, ne va tine pe drumul vietii orientati catre inainte. Dar, sa avem grija sa nu cerem prea mult, si atunci cand primim ceva, sa evaluam lucrul care s-a intamplat, l-am primit la adevarata lui valoare, nu raportandu-l la ceea ce am vrut noi sa se intample, la visurile noastre!
Mai departe, o sa vedem ce o sa mai fie. Viata e atat de complexa, noi ne schimbam atat de mult din cauza experientelor prin care trecem, incat nimic nu e exclus.
Ce stiu e ca am avut doua luni minunate, in care eram in alta lume, lucru care altora nu li se intampla niciodata, desi il cauta o viata intreaga. Mai stiu ca luna asta m-a ajutat mult sa ma vad asa cum sunt, desi nu mi-a fost usor. Stiu ca daca mi s-ar mai da inca odata sansa de a o lua de la zero, stiind ce se intampla, as face-o, fara nici o ezitare! Merita. Merita sa iti traiesti viata, cu bune si rele, cu iubiri si dezamagiri. Merita sa mergi mai departe orice ar fi. Oricand o sa ai surprize. Din tot ai ce invata! Doar sa vrei sa vezi, sa poti fi atat de cinstit tu cu tine!
Viata e atat de frumoasa! -
Speranta!
Astazi, un inger mi-a adus raspunsul la rugaciunile mele, la lacrimile varsate pe sub ascuns...
Am primit un mesaj de la Puiutul meu!!! Nu vreau sa explic, nici nu as putea, cum am facut cand l-am citit... imi vernea sa sar din casa, am inceput sa lacrimez, sa tremur... Nu puteam sa ma concentrez sa scriu un cuvant... apoi am inceput sa scriu rauri de cuvinte care nu neaparat se legau, ma repetam... dar nu im pasa! Puiul meu trebuia sa afle!
Ii e greu. Ii e foarte greu. Si, dupa mine, cel mai greu e sa fi umilit de proprii parinti! Si sa nu le pese de ceea ce simti, de cum te fac ei sa te simti!
Si dragutul meu, ma roaga sa am grija de mine! Imi vine sa urlu... de fericire, de rusine, din iubire... el sufera, eu nu pot sa ii fiu alaturi, si el isi face griji pentru mine! Va spun clar, pentru mine nu are pereche in lume! Poate sa imi zica cine ce imi zice, poate sa ma biciuiasca in centrul orasului... nu pot sa spun altceva decat ca e atat de minunat! Si ma doare atat de mult durerea lui. Sa pot, acum m-as duce si l-as lua cu mine, sa fugim in lume. Dar nu pot sa fiu atat de egoist!
Doamne, ce minunata e iubirea. Doamne, ce bine e sa suferi, pentru ca apoi sa simti atigerea fericirii, sa vezi cum reapare in suflet licarul sperantei. L-am asteptat pana acum, fara sa stiu ca exista, fara sa il caut! Si o sa il astept pana cand o sa imi zica sa nu o mai fac. Si atunci, voi ramane in continuare sa il astept!
Un om atat de minunat merita totul! Eu nu pot sa ii dau decat iubire! Sper sa ii ajunga! Sper sa o simta. Ma va face fericit si daca imi va spune ca merge sa isi urmeze fericirea pe un alt drum. Ca eu, pana acum, nu am intalnit un alt om care sa merite mai mult sa fie fericit! Pentru ca e minunat!
TE IUBESC, MINUNEA MEA. SI MA ROG CA DUREREA SA ITI FIE SUPORTABILA, SI VISELE FRUMOASE SI LINISTITE, MACAR ASA CAT VISAI TU DE FRUMOS, ODATA!!! -
Si-am incalecat pe-o sa...
Asa se termina basmele! Povestile adevarate se termina greu... mult mai greu! Sau simplu. In realitate se termina cu lacrimi, cu suflete frante!
Din pacate, minunata mea poveste de iubire se termina! Nici nu stiu cum sa spun, lacrimile din ochi ma impiedica sa scriu ceva... gandurile imi sunt imprastiate!
Abia aniversasem 2 luni. Si eram fericiti... atat de fericiti! Cand potopul s-a dezlantuit. Tatal puisorului meu a aflat ca copilul sau IUBESTE un barbat! A turbat, cred. Din pacate nu stiu cum au decurs lucrurile, stiu ca seara am vb cu puisorul, eram fericiti si optimisti! Apoi, ziua urmatoare, brusc nu am mai putut da de el. La inceput am crezut ca doarme, o fi fost obosit. Apoi primesc un mesaj. Ca a aflat tatal lui, ca i-a luat telefoanele, ca nu mai are voie afara si nici la calculator. Sa nu ii mai trimit mesaje, sa nu il mai sun ca telefoanele lui nu mai sunt la el, ci la tatal lui.
Dar, ce m-a durut cel mai tare a fost faptul ca s-a lasat convins ca e prost. S-a lasat convins ca e anormal. Atata vreme cat nu e asa. Mi-e frica sa nu fie nefericit in viata, sa nu ia decizi sub presiunea parintilor, decizii care sa il faca nefericit!
Il iubesc ca un nebun. Si inca sper ca, daca vrem cu adevarat, putem trece, impreuna, peste toate.
Doamne, cum doare de tare. Nu am facut altceva decat sa il iubesc, sa ii doresc binele! Cum poate fi soarta atat de cruda? Dupa ce ingerul iubirii te mangaie cu aripile lui minunate, te lasa... pleaca mai departe, luand cu el tot ceea ce iubeai, tot ceea ce it doreai atat de mult in viata!
Cu o seara inainte visam la ce bine o sa ne fie impreuna. Azi, eu stau si plang. El nu stiu ce face, sunt convins ca ii e la fel de greu, daca nu mult mai greu decat mie. Dar, nu pot sa renunt. Nu pot uita clipele minunate petrecut impreuna. Nu pot uita cat eram de fericit, cat era de fericit! Innebunesc de durere. Nu mai pot sa continui. Imi e din ce in ce ai greu!!!
Sa va bucurati de dragostea pe care o aveti! Ca vine uneori momentul in care... totul se duce de rapa!!!
TE IUBESC SI TE VOI IUBI, PUISORUL MEU!!! TE VOI ASTEPTA PANA MA VEI ALUNGA TU, CA ASA VREI TU, NU CA ASA ITI SPUN ALTII! TU ESTI SINGURUL CARE STII CE ANUME TE FACE FERICIT! -
Doua luni
Doua luni! Au trecut doua luni! Doua luni decand o fetisoara grabita a aparut. Eu asteptam! Imi amintesc melodiile care ma faceau sa rad... mi se parea ca cineva isi bate joc de mine si imi pune la misto melodii de dragoste! Nu stiuam ce ma asteapta. NU stiam ce o sa urmeze. Si a fost mai bine asa!
Au urmat doua luni. Doua luni de fericire, de senzatii pe acre nu le cunoscusem vreodata, desi am crezut ca iubesc.
Doua luni in care am fost aproape sau departe... in care am ras si am plans... in care am simtit ca zbor sau ca lumea se termina... in care am visat... in care simteam ca totul capata alt inteles. Ne-a plouat, ne-a nins, ne-a fost frig, ne-a fost bine...
Doua luni in care AM IUBIT, AM FOST IUBIT, NE-AM IUBIT!
Doua luni minunate! Daca nu mi-ar fi teama ca sunt subiectiv, as spune, dupa cum imi dicteaza inima ca au fost cele mai frumoase luni din viata mea!
Si pentru toate astea sunt recunoscator. Sunt recunoscator cerului care te-a scos in calea mea. Sunt recunoscator celor care, cu vorbe frumoase, ne-au facut sa ne simtim unici, deosebiti si minunati. Sunt recunoscator celor care ne-au ranit inainte ca sa ne facem sa apreciem ce inseamna dragostea. Sunt recunoscator celor care, atunci cand am facut o prostie, au stiut sa fie prieteni adevarati si sama dojeneasca, si dojana lor a fost ca o gura de aer pentru un inecat, ajutandu-ma sa imi revin, sa vad lucrurile asa cum sunt.
Si mai ale, iti sunt recunoscator TIE, PUISORUL MEU DRAG. Iti sunt recunoscator ca stii sa ma iubesti asa cum nimeni nu a facut-o. Iti sunt recunoscator ca ma intelegi atunci cand gresesc, poate din egoism, poate din prea multa dragoste. Iti sunt recunoscator ca esti atat de minunat, atat de ... asa cum speram eu sa fie cel care imi va sta alaturi, si o faci pentru ca asa esti tu. Iti sunt recunoscator ca ma lasi sa te iubesc, asa, cum ma pricep eu. Si desi nu e superlativ, e cat pot eu mai bine, si ma straduiesc sa fie cat mai bine!
TE IUBESC, DRAGOSTEA MEA! ANIVERSARI CAT MAI FERICITE SI CAT MAI MULTE, NE DORESC!!! -
Incredere - dezamagire!
Nu inteleg o chestie! Poate ca sunt eu mai limitat in intelegerea lumi, dar, nu pricep de ce, exat atunci cand ar trebui mai putin, unii "prieteni" se straduiesc sa dezamageasca? Si de ce atata efort in prealabil pentru a-si demonstra niste calitati inexistente? De ce sa promiti ceva ce stii ca nu ai de gand sa faci?
Nu o sa pricep niciodata! Nu am cerut, nu am insistat niciodata ca cineva sa imi fie prieten. E drept, uneori mi-am dorit, si am facut tot posibilul sa se intample asta. Dar fara a cere direct, fara a insista. Si de aici, cred pe cuvant pe cineva care vine catre mine si isi sustine punctul de vedere. Si, am incedere. Am incredere in oameni, in ceea ce spun, poate ca prea multa incredere. Si nu odata increderea mi-a fost inselata! Dar, am invatat sa nu mai pun la suflet, sa trec mai departe! Dar, uneori, increderea asta e inselata atat de crunt si de catre cineva la care te asteptati asa de putin, incat nu are cum sa nu imi pese!
Poate ca nu sunt eu in pas cu lumea, in pas cu vremurile... si e mai mult decat adevarat! Dar tot nu o sa inteleg vreodata!
E drept, am inselat si eu asteptarile unora... sunt sigur de asta! Dar, sunt doua variante
1) Am facut-o fara sa imi dau seama, si atunci imi cer scuze, asa retoric....
2) Am argumentat pe cat m-am priceput ceea ce fac sau nu pot face... sau cel putin am incercat.
Niciodata nu am putut sa trec peste gandul daca nu ranesc, daca nu dezamagesc si am incercat sa fac in asa fel incat sa nu se intample asta. Si atunci, cand cineva vine si se ofere sa te ajute, iar cand vine timpul ii ceri ajutorul si intoarce spatele, fara nici un fel de explicatii, si pleaca... e greu. Sau mie mi se pare asa!
Dar, o dezamagire de azi e sigur mai usoara decat cea de maine sau de mai incolo. Fiecare "prieten" care pica testul, inseamna o persoana mai putin in care investesti sentimental, emotional si care o facea mai incolo, cand valoarea investitiei era mai mare... Asta e. Capul sus, privirea inainte, si, imi spun mie insumi, mai multa grija pe viitor, desi....
Dar ca sa termin un pic mai optimist si sa spulber indoiala din sufletele celor care si-au pus intrebarea... nu, nu e vorba de omul care conteaza cel mai mult pentru mine.... nu, el e cel la care o sa alerg, sa ii pun capul in brate, care ma va mangaia si imi va spune ca totul e in regula si, ca prin minune, toate problemele vor disparea!
Te iubesc, dragostea mea... te iubesc atat de mult, din ce in ce mai mult, daca asa ceva se poate! -
Ce inseamna iubirea???
Nu... nu va speriati! Nu am aflat nici un fel de mari secrete... nu pot sa dau retete, nu stiu cu nimic mai mult sau mai putin decat oricare indragostit... dar am pus intrebarea, retoric, desigur, pentru a avea un pretext de a spune ceea ce cred EU despre asta... sau, mai bine spus, ceea ce simt eu despre asta...
Sa iubesti inseamna, desigur, sa simti ca nu mai poti sa-ti scoti din cap persoana iubita... sa nu iti pese de nimeni si de nimic... sa mergi la piata, sa vezi o legatura de verdeata faina si sa iti vina in cap... de ce nu e si puiul meu sa vada???? Sa vezi o ciocolata si sa te intrebi, inainte de oare e buna (deci o chestie stric personala) oare puiului meu i-ar place... si mai inseamna sa auzi necazul altuia, sa iti para rau, dar sa nu poti sa nu te bucuri, acolo, adanc, in suflet, ca tu esti fericit ca ai pe cineva atat de minunat! Si sa iti para rau ca ai ajuns sa gandesti asa, poate ca nu e drept sa gandesti asa, dar, in acelasi timp sa simti ca iti ia inima foc de bucurie!
Dar totusi, unde tragem linia? Cand putem spune ca ajunge, ca e prea mult? Cand iubesti nimic nu e prea mult... dar totusi, aici am o mica rezerva si eu... am mai auzit de iubiri sufocate de prea multa dragoste... dar am o oarecare retinere la nivelul, la profunzimea relatiei dintre cele doua persoane... mie imi creste inima ori de cate ori aud puisorul meu drag spunandu-mi "te iubesc". Nu cred ca as putea vreodata sa ma satur de asta... a, daca prin reducere la absurd, nu l-as iubi decat asa... hai sa vedem daca o sa mearga, atunci poate... dar asa... poate ca oi fi eu chiar acea exceptie... dar nu cred... viata mi-a demonstrat de prea multe ori ca nimic nu e exceptie, ci doar e judecat dupa alte norme, cu alte masuri... Dar, cunoscand ceea ce am simtit cu alte ocazii, nu pot sa nu ma intreb... oare nu exagerez? oare nu sufoc? si nu ma limitez la a MA intreba... ci IL intreb... desi poate parea o prostie... dar, nu e... mai bine sa pun zece intrebari idioate dacat sa las o umbra de indoiala sa se strecoare intre noi!
De multe ori imi pun intrebarea daca nu cumva invadez spatiu personal prea mult... eu stiu ca reciproca nu e valabila, si e pentru prima data cand simt asta, simt ca nu ma deranjeaza, ba chiar imi face o placere deosebita sa ma simt invadat in cele mai intime cotlone ale sufletului, vreau sa ma vada asa cum sunt, incerc sa il incurajez sa ma priveasca cat mai obiectiv si sa ma vada asa cum ar fi normal, cu pusuri si cu minusuri. Pentru prima data nu mai simt nevoia de a fi altceva decat ceea ce sint... pentru ca il iubesc, stiu ca ma iubeste si...
Sa iubesti insemna sa iti tremure stomacul de fiecare data cand urmeaza sa il intalnesti... sa nu mai stii ce sa faci ca sa fie totul ok... si sa stii ca si celalalt face la fel
Sa iubesti inseamna sa spui de zeci de ori, bine iubire, te las, ai grija sa mananci, ca stiu ca iti e foame, sa te odihnesti... si sa nu te lase sufetul sa apesi pe butonul telefonului, sa ii soptesti in continuare ca il iubesti si cat de minunat e, sa stai sa auzi cum ti se spune asta si tie, sa stai minute in sir pe telefon, sa auzi cum respira si sa fisezi ca respira in bratele tale... sa iubesti insemna sa incerci sa fredonezi, afon, un cantec pe post de declaratie si sa te opresti la jumatatea versului si sa il strangi in brate ca sa nu iti vada o lacrima care se furisaza in coltul ochiului. ... sa iubesti inseamna sa asculti cum ii bate inima si sa iti vina sa turbi de fericire...
Dar ce faci cand ai o problema? Cand te macina ceva ce nu are nici o legatura cu el, e o chestie personala, fara a fi intima? Ma intreb daca e corect sa ascunzi chiar si asa ceva, desi, esti constient ca nu te poate ajuta nimeni, nici chiar tu nu poti influenta situatia! E corect sa suferi in tacere, de teama de a nu intrista, ingrijora sau mai stiu eu ce alte minunatii de motivatii s-ar putea gasi? NU!!! Si spun un NU atat de convins, ca nimeni si nimic nu ma poate convinge contrariul! Cand alegi sa iubesti o persoana, o accepti in viata ta asa cum e, cu bune si rele, cu bucurii si tristeti! Desi exista, ba chiar e plina lumea de "good weather friends", as refuza sa fiu unul... eu sa iubesc, sa simt ca zbor si, brusc, sa imi dau seama ca iubirea mea sufera... mi se pare crunt... si recunosc, mi-e greu sa trec peste momentele de genul asta... am nevoie de o explicatie care sa ma convinga, una reala, nu de o noua abureala ca se duce totul... Nu poti sa iti opresti mintea sa nu zboare... oare, daca mi-a ascuns atunci cand sufera, ce anume imi mai ascunde.... dar, sinceritatea si deschiderea poate sa rezolve chiar si o situatie de genul asta!
Sa iubesti inseamna sa te bucuri de toate nimicurile... de toate prostioarele... care de fapt nu exista! Viata nu e facuta doar din lucruri grave, importante, majore... viata e facuta mai ales din nimicuri. Pe care de multe ori le valorizam cu mult peste cat merita. Iar cand accepti un om in viata, il accepti cu toata pleiada care il insoteste, care ii da farmec si personalitate... nu luam doar lucrurile importante... se spune ca amanuntele fac diferenta, si e adevarat! Nu e bine sa ai lucruri pe care sa le tii ascunse.. cu atat mai mult cu cat sunt lipsite de importanta... nu se stie cand soarta, destinul sau prostia le intoarce impotriva ta, dandu-la alte puteri, alte valente!
Sa iubesti inseamna mult... insemna enorm... dar in primul rand inseamna licarul ala din privire, tremurul vocii, lucruri inimitabile, pe care uneori le dorim atat de mult incat le gasim si acolo unde nu sunt... iar cand dam peste ele, sarim in sus... ia uite... am dat peste IUBIRE!!!!
Incercati odata cu iubirea si sinceritatea... incercati deschiderea...incercati sa lasati lucrurile sa mearga lin... iubirea iti da curaj sa mergi mai departe... nu opriti sentimentele, nu le ascundeti... cu cat veti fi mai deschisi, ca atat va veti bucura mai mult de libertate, de iubire...
Ca iubirea e libertate... o libertate in doi... una in care indraznesti sa visezi... in care, cu lacrimi in ochi, inima stransa si sufletele aproape cutezi sa iti infrunti cosmarele... si sa treci peste greutati...fericit, ca nu esti singur, ca iubesti si ca esti iubit!!! -
O luna!
O luna! A trecut deja o luna! O fi, mult, o fi putin.... doar timpul o poate spune. O luna decand simt ca viata mea s-a schimbat... incepan de la simplul fapt ca ma gandesc in principal la altcineva, pan ala complexul, si in acelasi timp elementarul lucru ca IUBESC!!! Nu mai stiu de mine, nu mai am nici o logica in afara iubirii. Plang, ma bucur... ca iubesc. Intru in piata, ma gandesc la piutul meu! Aud o piesa la radio... oare ii place si puiului? Ma surprind la masa... mancare buna, cineva isi doreste sa ma simt bine... si eu ma gandesc daca puiului i-ar place! De o luna, viata mea are o alta axa! Desi uneori imi doresc sa pastrez iluzia de normalitate, mi-am schimbat-o. Realitatea mea e alta. De cele mai multe ori pastrata secreta. De teama de a fi pangarita de cineva care nu ar putea intelege.
Je t'aime, mon amour! Et bon anniversaire pour nous, mon ange! Je t'aime tant que les mots sont en vain.... Tu est mon reve, ma vie... je me revellie avec tois dans mon pensée, je dort avec tois dans mes reve... tu est ma vie...
