dwaianu
Incredere baiat - 32 ani, Benidorm - Alba Iulia (Romania), Spain
- Prieteni |
- Carte de Oaspeti
- | Poze
- | Blog
- | Grupuri
- | Filme
- | Evenimente
- | Muzica
- | Strigari
Blog 48
O picatura intr-un ocean de imagini a sufletelor chinuite de lipsa comunicarii, un strigat mut intr-o lume de surzi, dar cu dorinta ca poate cineva, candva, va intelege...
-
Salutare lume!
Salutare tuturor!
Tre sa ma repet... din pacate mi-am cam pierdut exercitiul... sau mi-am iesit din mana, cum se mai zice! Dar trebuie! Trebuie sa imi revin, sa revin!
Ei, a mai trecut ceva vreme de cand nu am mai dat nici un semn. Daca e sa ma uit in calendar, mi se pare enorm. Daca e sa fac o calatorie cu mintea... nu e chiar atata. Dar si asta depinde... depinde de starea in care ma aflu. Cand sunt mai trist, mi se pare ca a trecut atata vreme, ca de atata timp sunt singur! Cand sunt ceva mai "compensat", daca imi permiteti formularea, mi se pare ca nu e chiar atata. Ideea e ca timpul trece! Fie daca noi il percepe, fie daca nu observam!
Ce s-a mai ales de mine... nimic important... am sperat, am fost dezamagit (si inca crunt de tot!), incep din nou sa incerc sa sper... la ce, nu stiu! Dar sper... si zambesc sperand! Asta, sentimental vorbind. Acum am hotarat sa ma linistesc... sa iau o pauza (in ce fel ciudat suna) de la a ma mai ingrijora, de a mai analiza atata viitorul.... vreau sa ma linistesc. Vreau sa imi treaca naibii o data! Si aici imi amintesc acum vorbele unei bune prietene a mele, care mi-a spus ca o sa sufar atata timp cat o sa vreau eu asta. Ca o sa vina o vreme cand o sa ma satur de suferit, cand o sa imi spun "gata! ajunge!" I-am dat dreptate cu jumatate de gura... si nu am inteles nici macar 1%. Acum stiu ce voia sa spuna! Acum am reusit sa inteleg ca de fapt, cheia problemelor noastre sta in noi. Ca de la noi vine solutia cea mai viabila! Nu de la altii!
Dar o sa vorbesc despre asta, poate, cu alta ocazie... cand o sa reusesc sa stapanesc mai bine problema... poate...
Oricum, una peste alta, lucrurile merg (de fapt mai mult se rostogolesc) bine. Vom mai vedea ce o fi!
Pana una alta va trimit multe pupici de pe aici.... unde vremea pare ca nu se mai opreste din plouat!
-
Ochii care nu se vad....
Se spune ca ochii care nu se vad se uita... O fi oare adevarat?
Eu spun ca nu! Eu sper ca nu! Oricum, sper ca nu m-ati uitat cu totul, chiar daca nu am mai aparut de ceva vreme! Stiu, scuze se gasesc oricand! Dar nu am de gand sa ma scuz. As vrea doar sa va spun ca, desi mi-am dorit, nu am mai putut intra pe net de ceva vreme. M-am mutat si inca nu am netul... sper sa nu mai dureze mult pana cand o sa revin ceva mai frecvent! Asa ca imi cer scuze pentru absenta prietenilor dragi sau celor care au intrat pe aici intamplator si nu au mai gasit nimic nou!
Acum sunt la mare! De fapt, e o combinatie stranie intre mare si un fel de munte, ca nu e muntele care il stiu eu din tara mea draga, aici, pe Costa Blanca! Interesanta dar frumoasa combinatie. Din pacate, senzatia de singuratate se accentueaza in fata frumosului cu mult mai mult decat atunci cand iti e greu! Ai vrea sa ai cu cine sa te bucuri, ai vrea sa ii ai aproape pe cei dragi... dar ei sunt acolo undeva in sufletul tau, tot timpul.
Sunt un pic mai melancolic, desi ar trebui sa fiu bucuros! Poate ca unii vor spune, inca o fita.. altii poate ca vor intelege. Ceva se intampla in mintea mea, ceva interesant... mi-e un soi ciudat de dor! Mi-e dor de muntele de la mine, muntele cu care am crescut, muntele care mi-a fost aproape in cele mai diferite situatii, muntele langa care am iubit, muntele langa care am plans... ma uit la muntii astia. Alaturarea munte-mare ii face sa fie deosebiti. Dar nu au maiestuozitatea, nu au umbra, nu au suflul de viata pe care il are muntele din inima mea!
Si dincolo de munte, mi-e dor de un suflet de la munte. Un suflet pe care, desi credeam ca il pot uita, simt uneori ca imi va fi imposibil. Mi-am dorit sa nu mai sufar, dar nu pot. Mi-e dor de serile aproape de el. Mi-e dor de calutul care era in jur, bucurandu-se de dragostea noastra! Mi-e dor de senzatia relaxanta si minunata ca cineva se gandeste la mine cu aceeasi placere cu care si eu ma gandesc la el. Pana acum catava vreme imi era ceva mai usor. Aveam alaturi prietenii care ma ajutau sa trec mai departe... nu sa uit, ci doar sa nu ma mai gandesc atat de mult la asta. Si alaturi de ei credeam ca am trecut mai departe... dar nu... si aici, acum mi-am dat seama ca nici nu vreau sa trec mai departe. As vrea sa lupt pentru ce am avut. As vrea sa lupt pentru ce am pierdut, pentru ce mi-a fost luat, pe nedrept, spun eu, lipsit de impartialitate! Dar acum... stiu si eu... deja sunt ceva mai departe... ramane sa imi caut instrumentele necesare.
Un lucru stiu cu certitudine... mi-e tare, tare dor de el. Si imi tresare stomacul atunci cand ma gandesc la el, si imi dau lacrimile in ochi din nou si din nou cand vad ceva frumos si stiu ca nu e langa mine. Stiu! Sunt nebun... sunt nebun din dragoste... dar macar stiu ca iubesc. Sper sa nu fac parte din acei nebuni care isi tarasc dupa ei dragostea prin viata, fara a mai avea o sansa de a o retrai si pret de o clipa... dar... nu pot... nu vreau altceva. As fi nedrept pentru ceilalti sa spun ca pot trece mai departe si incerca altceva... inca nu pot, desi am incercat... vreau inapoi ce am avut! Vreau sa fiu fericit din nou!
Pana atunci, o sa ma concentrez pe munca... o sa trag si o sa sper. O sa sper ca odata si odata il voi putea tine din nou in brate... si atunci voi fi iar cu adevarat fericit!
Acum puteti sa ma injurati. Puteti sa imi spuneti ca sunt nebun... va dau eu voie... dar simteam greutatea asta ca ma apasa. Simteam ca nu mai pot sa pretind ca totul e ok, ca totul a trecut atata vreme cat nu e asa!
Fiti fericiti, dragii mei!
Cat se poate de fericiti!
Cu mult drag va salut pe toti, din niste locuri minunate, insorite!
Cu drag,
Johnny -
Apeluri internationale gratuite!
Nu este o gaselnita publicitara... nu ma intereseaza sa fac reclama nimanui! Am gasit doar o modalitate de a contacta pe cei dragi gratuit... e drept, limitat, adica in limita a 200 de minute pe saptamana, si doar in retelele fixe... dar merge! Calitatea nu e extraordinara, dar nici rea... am platit cartele VoIP cu care se auzea mai rau!
Tot ce trebuie sa faci e sa iti instalezi pe comp clientul lor de VoIP, sa te inregistrezi si... sa-i dai bataie! Ei sa lauda pe site ca se pot trimite si SMS-uri gratuite catre o seama de tari, gasiti lista pe site, eu am reusit sa trimit unul de test in reteaua Orange... si a mers! Totusi, cu un alt numar mi-a spus ca nu am credit suficient... nu stiu ce s ainteleg, va las pe voi sa descoperiti.
A, si sa nu uit ce e cel mai important! Adresa!
Programul se gaseste la http://www.lowratevoip.com/en/index.html
Acolo gasiti toate informatiile necesare, destul de clar exprimate, spun eu!
Sper sa va foloseasca... si sa nu fi inventat eu roata acum -
Surprize!!!
Nu, nu va speriati ca nu o sa va vorbesc de o emisiune de televiziune... nici prin gand nu imi trece. Nu de alta, dar eu mi-am gasit o alta "zana a surprizelor"... viata insasi.
Pe zi ce trece descopar, sau invat sa vad cat de multe surprize ne rezerva... Doamne.... nu imi vine sa cred!
Trec peste povestea de iubire/dezamagire/speranta cu care v-am tot impuiat capul... cat m-ar interesa pe mine, sunt sigur ca nu e motivul pentru care imi citeste cineva mie vorbele. Oricum, si in sensul asta am avut parte de surprize... un telefon. Un telefon prin care era curios sa vada ce mai fac. Cred ca l-am interpretat gresit... credeam ca ii e dor de mine, asa cum eram odata... dar nu vreau sa ma pronunt. A fost extraordinar ca am avut ocazia sa ii mai vorbesc odata... sa ii spun ceea ce simteam eu ca ma apasa... sa ii confirm, daca avea nevoie de asa ceva ca pot sa imi calc in picioare mandria si sa ii spun ca desi m-a lasat din motive independente de el, eu inca il mai iubesc si o sa o mai fac inca... e drept ca intensitatea e variabila, dar, inca o fac. Cat de mult ne-am dori, inca nu s-a inventat un robinet pentru sentimente, pe care sa il inchizi cand ai chef si sa spui, gata, de azi nu mai iubesc. Oricum, in mare eu i-am spus ce am avut de spus. Am primit si un feedback de sarbatori, acuma... e drept ce e negativ, dar... ma asteptam, sincer, macar la un mesaj, la un mail... dar nu a fost. Ma rog, nu sunt eu cel in masura sa judec sau sa ma dau exemplu... dar imi amintesc ca si acum am mai primit mesaje de sarbatori de la fosta prietena din clasa 12... scurt, sec, e drept.... dar... ma rog! Am zis ca nu vorbesc despre asta!
Azi am avut parte de una dintre surprizele de proportii din ultima perioada, care, recunosc, m-a lasat un pic fara replica... nu stiu de ce, poate ca e masura deschiderii de care am fost invatat sa o am... ma rog
Pe scurt... ma aburdeaza cineva pe mess. O cerere de prietenie. Nick-ul nu imi spunea nimic, dar, am dat accept! O fac reflex, nu refuz nici o cerere din partea unora care nu mi-au dovedit ca sunt dobitoci. La mine pe lista se intra tare usor... si se iasa la fel de usor! Vad ca imi lasase si un carnat de offline... ma rog, om civilizat, macar imi spune de unde si cum.... Dar, cu mandretea asta de conexiuen pe care o am (Zapp) care pica cand iti e lumea mai draga, nu apuc sa citesc nimic... imi cade si nu mai gasesc nimic apoi. Il intreb, cu scuzele de rigoare. Cand intru din nou dupa cateva ore... gasesc offline-urile... cel mai bun prieten al meu, de care soarta ne despartise, cu care nu mai vorbisem de ceva vreme... omul care, spuneam cuiva, putea sa ma convinga de absolut orice, stia cum sa imi vorbeasca, cum sa puna problema... si imi spune ca si-a dat seama ca sunt eu dupa o serie de detalii pe care le-a pus cap la cap si, imi marturiseste ca si el e gay... recunosc am ramas blocat! Era omul acela cu care iesisem de atatea ori in club, cu care vorbeam ore intregi la telefon povestindu-ne vietile... si acum... nu stiu ce anume m-a socat, dar simteam ca nu mai am vorbe. Si nu as fi avut motive... atata doar ca nu ma asteptam. Imi amintesc acum experienta de la Sinaia, de la atelierul ACCEPT, cand brusc, eu, colegul lor de curs, apar in fata lor, si le marturisesc orientarea mea sexuala... ma distra atunci reactia unora, nedisimulata, surprinderea de pe fetele lor! Si acum... eu fac la fel. Credeam ca reactia lor e data de lipsa vreunul contact anterior constient cu o persoana gay... dar vad ca nu e asa... eu sunt gay si am reactionat la fel. Oricum, mi-a trecut repede... am intrat in vb cu el, dar ne grabeam amandoi... acuma astept cu nerabdare sa ne mai reintalnim... trebuie sa ne reintalnim, avem atatea de povestit... Doamne... asta da surpriza.... -
Singur de Sarbatori!
A venit Craciunul. Magia lui a cuprins lumea. Peste tot fete fericite, zambete, cadouri, imbratisari cu cei dragi! Daca ar fi fost ceva mai multa zapada totul ar fi fost de poveste. Si totusi...
Si totusi, uneori ceva ne lipseste. Desi am avea, aparent, toate motivele din lume sa ne bucuram, asta nu se intampla. Si ne straduim cu tot dinadinsul sa ne lasam cuprinsi de atmosfera ce ne inconjoara... dar nu ne iasa.
Anul asta am simtit si eu singuratatea cum ma apasa. Imi e greu si in restul zilelor, dar, acum, parca rana din suflet se adanceste, doare mai tare! Simt o strangere in piept care pur si simplu nu ma lasa sa rad, sa ma bucur. Pana nu demult eram fericit... atat de fericit. Am invatat gustul iubiri... un gust dulce, un gust care repede, repede, da dependenta. Imi place sa iubesc. Ador sa fiu iubit. Iar, acum, de sarbatori, ma uit in jurul meu si vad fete fericite. Si imi doresc si eu sa mai iubesc asa cum o faceam nu demult, sa fiu iubit, si, impreuna sa ne putem bucura de frumusetea sarbatorilor. Nu l-as fi dorit neaparat, fizic aproape de mine... dar e departe din toate punctele de vedere, si simt cum ne indepartam... tot mai tare si mai tare. Poate ca ar trebui sa nu ma mai doara. Poate ar trebui ca rationalul sa izbandeasca. Dar nu pot. Simt ca il iubesc in continuare. Simt ca imi lipseste! Nu pot face nimic! Si nici nu sunt convins ca vreau!
Eu totusi sunt un caz fericit! Stiu ca sunt alti amarati, mult mai necajiti de sarbatori. Eu nu am dreptul sa ma plang! Dar totusi, nu pot sa nu ma gandesc, nedrept, si la cei asemeni mie... nu iti lipseste aproape nimic... dar nu ai cu cine sa te bucuri de roadele munncii tale. E drept, ai familia aproape, si eu ma bucur, din nou, de asta. Dar imi doresc ceva mai mult. Imi doresc ceva pentru mine! Imi doresc sa am cui spune, cu zambetul pe buze, fericit, "Sarbatori fericite, iubire!" -
Atelier ACCEPT
Dupa cum unii stiti la incputul saptamanii asteia am fost un picut disparut din peisaj... am fost plecat!
In urma cu aproape o luna ma simteam rau de tot... sufeream teribil. Nu aveam chef de nimic, nu voiam sa mai discut cu nimeni, nimic nu mi se mai parea interesant. Cauza o gasitit cateva bloguri mai inainte. Eram departe de puisorul meu si nimic nu mi se mai parea suficient de motivan pentru ca macar sa stau de vorba cu cineva. Si am vazut un anunt. ACCEPT anunta un atelier de introducere in problematica LGBT. Era ultima zi de inscriere. Dupa o mica ezitare am hotarat ca ar trebui sa merg. Voiam sa ma fortez sa socializez. Nu puteam ramane la infinit in starea in are eram, si nici chef sa ies din ea nu aveam. Asa ca, repede repede, pana sa nu ma razgandesc, am trimis si eu o cerere de participare. Si culmea, am fost si acceptat!
A venit si momentul sa plec. Nu aveam nici un entuziasm. Nu stiam ce si cum o sa fie, dar ... eram curios cum se pune problema! Niciodata nu am luat legatura cu o organizatie "de profil", asa ca nu stiam ce si cum fac ei!
Am ajuns in Sinaia. Frig. Ninsoare usoara. Gasim si hotelul (am descoperit cu uimire ca inca un tip si o tipa din compartimentul meu mergeau in acelasi loc). Si am intrat si in sala de conferinte. Cu ceva intarziere, e drept, dar, na... asta era. Fete interesante. Fete interesate. Am fost surprins sa aflu motvatiile... care de care mai diverse. Atunci am auzit pentru prima data un termen. EXPONATE. Nu am inteles prea bine, dar mi-am dat seama. In una dintre zilele care urmau, trebuia sa ni se aduca niste exponate cu care sa putem vorbi. Adica oameni. adica oameni ca mine, care pur si simplu simt altfel, se percep altfel. Si brusc eram exponate. Nu am putut sa nu rabufnesc. Cat am pututt de elegant (dar nu stiu daca mi-a iesit) si pe alta tema. Dar ma simteam ca un dinozaur. Eu care plecasem cu gandul ca macar acolo o sa fiu considerat cat de cat normal... s brusc... exponat. Mi-am exprimat nemultumirea fata de cine voia sa ma asculte, in cele din urma. A, uitaem sa spun, m-am trezit singurul medic de acolo, mai era un asistent medical... restul, psihologi si asistenti sociali.
Ziua urmatoare a fost ok... am discutat mult, ne-am jucat. Vdeam in ochii, in reactiile unor heterosexuali, declarati, cel putin, oameni care venisera sa vada ce sa faca sa nu sara pe geam cand aud de orientarea sexuala a cuiva cu care trebuia sa interactioneze prin prisma locului de munca. Dupa cum spuneam, vedeam pe ochiilor ca ceva se intampla. Cred, sincer, ca vorbeau pentru prima data de asa ceva. Multe din intrebari pareau, uneori puerile, dar, de fapt, erau intrebarile de deschidere... normal ca pentru cineva din afara pot parea usoare, si te intrebi cum anume pot intreba asa ceva, dar totusi, din afara... e altceva! Altele sunt intrebarile, altul e totul.
Incet incet, simteam ca pot sa fiu eu insumi. vorbeam despre probleme, fara sa spun ca sunt si ale mele, puneam intrebari, adeam raspunsuri. Pentru cei avizati, orientarea mea sexuala nu mai era nici un secret. Pentru multi insa, surpriza urma sa vina.
In penultima zi, aia in care trebuia sa intalnim "exponatele", coordonatoarea, o tipa draguta, draguta, ma intreaba intr-o pauza, de dimineata, daca nu vreau sa vb si eu cu cursantii. Nu aveeam nici o legatura cu ACCEPT, ma percepeau ca un coleg de curs, si, credea ea, ca as avea, poate, mai multa credibilitate! AQm acceptat fara sa clipesc. Simteam ca sunt pregatit. Ma simteam bine. Si dupa masa, le comunica. Unul dintre exponate urma sa fiu si eu. As fi vrut sa vedeti uimirea de pe chipurile unora. Fetele altora... a fost cel mai interesant lucru pe care lam facut in viata mea, cu legatura cu orientarea mea sexuala. Bine, asta daca nu pun la socoteala iubirea, dar care nu are neaparata legatura cu orientarea sexuala! Sa raspund intrebarilor. In primul rand, de fapt, sa am curajul, sa merg in fata unui grup, si sa le spun, da, eu sunt gay! M-am simtit oarecum ciudat prima data. Apoi, din ce in ce mai normal. E drept, am avut placerea de a sta in fata unor oamnei deosebiti, care suplimentar mai cunosteau problematica cat de cat!
Pentru ei, a foost interesant. Le-am povestit lucruri frumoase, lucruri mai putin frumoase. Am incercat sa le spun despre iubirea mea cea mare. Am incercat sale explic despre ce inseamna sa iti ascunzi atat tristetile, cat si fericirile, sa nu poti sa te bucuri cu adevarat cu cei dragi, pentru ca nu te-ar intelege!
Pentru mine... a fost o experienta unica. Sa pot vorbi deschis... sa pot sa spun cum sunt. Sa le spun ca da, iubesc, chiar daca viata ca o curva ne-a separat! Sa spun povestea noastra si sa aud pe cineva, hetero 100%, sa suspine si sa imi zica... vai ce frumos!!! Sa fac pe cineva sa inteleaga ca nu suntem dinozauri. Daca macar o persoana a inteles ca suntem si noi OAMENI in primul rand, atuncci, pot spune ca nu am pierdut timpul de pomana.
M-am simtit bine. M-am simtit extrordinar, de fapt. Am facut ceva pentru altii, si, mai ales, pentru mine! M-am simtit mult mai usurat. Am simtit si eu, vreme de doua zile, ce inseamna sa fi tu insuti, sa nu iti fie teama ca te judeca cineva. Interesant ca, desi cunosteam termenul, in timpul discutiilor nu m-am simtit deloc exponat. Da, am surprins pe unii, am speriat un pic pe altii
... dar nimeni nu m-a facut sa ma simt aiurea, desi Irina, ca o draguta ce este, ma tot intreba la sfarsit cum ma simt, daca nu au sarit calul... dar ma simteam bine Obosit de atata vorbit, dat bine! Ba chiar un pic mai fericit, un pic cu mai multa acceptare de sine... Imi pare rau ca la inceput am gandit urat de seminar, de cursanti, ca nu am crezut ca o sa imi ajute intr-un fel sau altul... ca nu le-am acordat un pic mai multa incredere... dar, pe de alta parte, imi pare bine ca si-au castigat-o ei. Mi-au castigat increderea. Sper sa ma mai intalnesc cu ei. Mie mi-a facut placere. La final, a fost tare... am reusit sa nu lacrimez, decat pe furis... ma simtisem atat de eu, si imi parea rau ca se termina.
Si ca o recomandare de final... daca avet ocazia, treceti pe la ei, pe la sediu... sau la cursurile lor. Nici nu banuiti cand si cum poate sa va fie de ajutor... macar va puteti informa, puteti afla ce si cum e cu "exponatele" astea, puteti vorbi cu unii, daca vreti. Sau, daca sunteti si voi un "exponat", macar puteti vb cu altii asemeni voua, sa nu va mai simtiti atat de singuri, de deosebitit in sens mai putin frumos. Merita sa incercati. Ce pierdeti??? -
Psalmi moderni - Macedonski
Seara asta, la radio, am auzit ceva care se potrivea cu starea mea sufleteasca. Avem impresia ca suntem mari si tari, ca nimic nu ne poate invinge. Alteori ca avem cele mai mari probleme din lume, ca suntem cei mai nefericiti oameni cu putinta... si totusi... sa nu en uitam conditia!
Mai departe, las pe cel care se pricepe cu mult mai bine decat mine sa vorbeasca!
Ţărână
Ţărână — suntem toţi ţărână,
E de prisos orice trufie...
Ce-a fost, în veci are să fie...
Din noi nimic n-o să rămână.
Zadarnic falnice palate
Sunt în pământ rădăcinate
Nici o pieire nu s-amână.
Despoţi, cu frunţi încoronate,
Poeţi, cu harpe coronate,
Filozofi, oameni de ştiinţă,
Păgâni, vestiţi prin necredinţă,
Nici o pieire nu s-amână...
Ţărână, suntem toţi ţărână.
IERTARE
Iertare! Sunt ca orice om
M-am îndoit de-a ta putere,
Am râs de sfintele mistere
Ce sunt în fiecare-atom...
Iertare! Sunt ca orice om.
Sunt ticălosul peste care
Dacă se lasă o-ntristare
De toţi se crede prigonit,
Dar, Doamne, nu m-ai părăsit...
Sunt om ca orice om — iertare.
N-am în ceruri
N-am în ceruri nici o stea...
Soarta mea e soarta rea,
Am pierdut orice credinţă
Înecată-n suferinţă,
Am pierdut orice putere
Nimicită de durere;
Însă viaţa nu-mi blestem
Şi nici moartea nu mi-o chem;
Fără scop trăiesc în lume
Nu mai sunt decât un nume,
Nu mai plâng, nici nu mai gem,
Iar cuprins de griji amare,
Nu mai sunt decât răbdare...
N-am în ceruri nici o stea.
M-am uitat
M-am uitat la fericiţi...
I-am văzut nemulţumiţi
E orice zădărnicie.
Cei pe care-i vezi în slăvi
Adăpaţi sunt cu otrăvi;
Cei trăiţi în sărăcie
Plâng pe-a lor nemernicie;
Cei mai mândri împăraţi
Sunt de chinuri zbuciumaţi
E orice zădărnicie.
Vai, născut eşti să trăieşti,
Nencetat să pătimeşti
Fii frumos, fii sănătos,
Eşti de-acelaşi vierme ros;
Traiul crud şi nempăcat
Te sfărâmă nencetat,
Să te soarbă are pripă,
Nu-ţi dă pace de o clipă.
Bogăţie, sărăcie,
E orice zădărnicie.
Sănătate, tinereţe,
Minte, suflet, frumuseţe,
Tot ce-a fost, ce-are să fie,
E orice zădărnicie.
Fiţi, trăiţi, dar nu doriţi...
M-am uitat la fericiţi -
Amigo!
Un amigo es quien te hace llorar con verdades y no reir con mentiras.
-
2+1
A trecut ceva vreme decand nu am mai scris nimic. Aveam nevoie de timp. Aveam nevoie de timp sa imi revin un pic, sa imi recapat luciditatea, sa ma distantez un pic de evenimentele recente din viata mea.
Azi am simtit ca trebuie sa scriu. Trebuie!
2+1=3.
In urma cu trei luni am cunoscut un om minunat! M-am indragostit de el in ciuda logicii mele de pana atunci. Si nu imi pare rau. Am avut cele mai fericite doua luni din viata. am descoperit ce inseamna sa iubesti, am simtit caldura sufletului lui incalzindu-mi viata! A fost minunat.
In urma cu exact o luna, am simtit ca un trasnet coboara peste mine. Soarta radea de mine... de noi. Ceva s-a intamplat, ceva din afara a venit ca o vijelie si ne-a spulberat povestea! Brusc, m-am simtit slab. Tremuram, plangeam, sufeream. Stiam ca si dincolo, de cealalta parta a povestii e groaznic. Chiar mai groaznic decat in realitatea mea. Si asta ma durea. Dar cel mai tare ma durea linistea. Lipsa unui semn, lipsa unei vesti, lipsa comunicarii. Cred ca pe perioada in care am fost impreuna cel mai minunat lucru era comunicarea frumoasa pe care o aveam. Ne impartaseam visele, dorintele planurile de viitor, micile griji zilnice. Comunicam mult. Comunicam deschis. Comunicam frumos. Desi aveam mici sincope, datorate nepriceperii noastre in a comunica, invatam, si era bine! Si acum, brusc... linistea. Lipsa comunicarii. Lipsa mesajul. Lipsea profunzimea comunicarii. Lipsa de informatie ma facea sa ma gandesc la multe scenarii posibile. Nu stiam ce sa mai cred, ce anume se intampla cu adevarat! Nici acum nu stiu!
Am avut norocul ca in perioada respectiva am avut cativa prieteni, persoane anonime sau cunoscuti, care au fost aproape. Incercam sa comunic cu ei, dar, recunosc si imi cer scuze pentru asta, nu reuseam. Ma temeam. Simteam ca e o chestie destul de superficiala!
Pana la urma am reusit, oarecum sa trec peste suferinta. La un moment dat, instinctul de conservare, probabil, m-a facut sa pot zambi din nou. Asta nu iinseamna ca am uitat ceea ce a fost minunat! Nicidecum. Atata doar ca pot acum sa privesc lucrurile mai rece un pic, mai obiectiv. Mi s-au schimbat intrebarile acum. Imi trag invatamintele! Si sunt multe!
In primul rand, cel mai frumos si mai important lucru pe care l-am invatat a fost ca mai exista si oameni de calitate, ca nu alerg dupa himere, ca se poate gasi si pentru mine acea jumatate asa cum o visez. Pentru o clipa am avut-o. Am vazut cum e sa te simti intreg, implinit. Apoi...
Am invatat de asemenea ca pot iubi. Ca pot sa ma las iubit. Si pentru asta nu am cuvinte sa multumesc! Sortii, persoanei care mi-a aratat asta, nici nu stiu cui, dar nici nu conteaza prea mult. Important e ca am descoperit asta!
Am mai invatat ca nu poti avea incredere 100% in ceea ce crezi despre tine. Credeam ca nu pot sa ma indragostesc la prima vedere, si m-am inselat. Credeam ca nu pot tine cu adevarat la cineva, si din nou nu am avut dreptate. Si sunt multe lucrurile pe care le-am invatat despre mine!
Am invatat un lucru si despre soarta, despre lumea din jur. Uneori avem impresia ca nimic nu ne poate dobori, ca putem muta si muntii din loc, ca nimic nu se poate intampla. Dar se intampla. Si uneori, palma care o primim de la soarta e atat de usturatoare, ca ne dau lacrimile! Oricand se poate intampla orice. Cu noi, cu cei dragi, cu cei din jur e care nu ii cunoastem.... De aceea e nevoie de moderatie in aprecierea fortelor noastre, a fortelor care graviteaza in jurul nostru si ne pot influenta viitorul, viata!
Am aflat apoi ca instinctul de supravietuire e cel mai puternic. In momentul in care trebuie sa supravietuiesti intr-un mediu ostil, orice 'modus operandi' anterior, sau gandit la rece, nu mai are nici o aplicabilitate. Totul se schimba. Scara de valori, tot. Si chiar si iubire se poate sacrifica, desi credeai inainte ca nu e asa!
Am ajus sa imi pun si o serie de intrebari. Una dintre ele, care imi rasuna si acum in cap si nu am primit raspuns e cat de mult poti cere de la persoana pe care o iubesti? La cat te poti astepta? Cat anume sa sacrifice pentru iubirea dintre noi? Si ce sa puna in loc? Cred ca, iubind cu adevarat, te gandesti in primul rand la celalalt. De aceea, nu poti cere mult, desi speri in minuni! Dar cat anume ... ramane un mister.
Si am mai desoperit o chestie, cred eu universal valabila!
Una dintre principalele surse a nefericirii noastre suntem noi. De fapt asteptarile noastre! Sau mai bine zis, diferenta dintre nivelul asteptarilor si realitate. E interesant cum suntem dezamagiti doar de niste virtuale scenarii, atunci cand acestea nu se suprapun peste realiate! Speram un lucru. Si nu se intampla! Si suntem suparati, nefericiti, fara a ne mai gandi ca poate am sperat la prea mult! Astea nu inseamna sa nu ne dorim mai mult.... ba da, ne va tine pe drumul vietii orientati catre inainte. Dar, sa avem grija sa nu cerem prea mult, si atunci cand primim ceva, sa evaluam lucrul care s-a intamplat, l-am primit la adevarata lui valoare, nu raportandu-l la ceea ce am vrut noi sa se intample, la visurile noastre!
Mai departe, o sa vedem ce o sa mai fie. Viata e atat de complexa, noi ne schimbam atat de mult din cauza experientelor prin care trecem, incat nimic nu e exclus.
Ce stiu e ca am avut doua luni minunate, in care eram in alta lume, lucru care altora nu li se intampla niciodata, desi il cauta o viata intreaga. Mai stiu ca luna asta m-a ajutat mult sa ma vad asa cum sunt, desi nu mi-a fost usor. Stiu ca daca mi s-ar mai da inca odata sansa de a o lua de la zero, stiind ce se intampla, as face-o, fara nici o ezitare! Merita. Merita sa iti traiesti viata, cu bune si rele, cu iubiri si dezamagiri. Merita sa mergi mai departe orice ar fi. Oricand o sa ai surprize. Din tot ai ce invata! Doar sa vrei sa vezi, sa poti fi atat de cinstit tu cu tine!
Viata e atat de frumoasa! -
Speranta!
Astazi, un inger mi-a adus raspunsul la rugaciunile mele, la lacrimile varsate pe sub ascuns...
Am primit un mesaj de la Puiutul meu!!! Nu vreau sa explic, nici nu as putea, cum am facut cand l-am citit... imi vernea sa sar din casa, am inceput sa lacrimez, sa tremur... Nu puteam sa ma concentrez sa scriu un cuvant... apoi am inceput sa scriu rauri de cuvinte care nu neaparat se legau, ma repetam... dar nu im pasa! Puiul meu trebuia sa afle!
Ii e greu. Ii e foarte greu. Si, dupa mine, cel mai greu e sa fi umilit de proprii parinti! Si sa nu le pese de ceea ce simti, de cum te fac ei sa te simti!
Si dragutul meu, ma roaga sa am grija de mine! Imi vine sa urlu... de fericire, de rusine, din iubire... el sufera, eu nu pot sa ii fiu alaturi, si el isi face griji pentru mine! Va spun clar, pentru mine nu are pereche in lume! Poate sa imi zica cine ce imi zice, poate sa ma biciuiasca in centrul orasului... nu pot sa spun altceva decat ca e atat de minunat! Si ma doare atat de mult durerea lui. Sa pot, acum m-as duce si l-as lua cu mine, sa fugim in lume. Dar nu pot sa fiu atat de egoist!
Doamne, ce minunata e iubirea. Doamne, ce bine e sa suferi, pentru ca apoi sa simti atigerea fericirii, sa vezi cum reapare in suflet licarul sperantei. L-am asteptat pana acum, fara sa stiu ca exista, fara sa il caut! Si o sa il astept pana cand o sa imi zica sa nu o mai fac. Si atunci, voi ramane in continuare sa il astept!
Un om atat de minunat merita totul! Eu nu pot sa ii dau decat iubire! Sper sa ii ajunga! Sper sa o simta. Ma va face fericit si daca imi va spune ca merge sa isi urmeze fericirea pe un alt drum. Ca eu, pana acum, nu am intalnit un alt om care sa merite mai mult sa fie fericit! Pentru ca e minunat!
TE IUBESC, MINUNEA MEA. SI MA ROG CA DUREREA SA ITI FIE SUPORTABILA, SI VISELE FRUMOASE SI LINISTITE, MACAR ASA CAT VISAI TU DE FRUMOS, ODATA!!!