djaroslav

• Imparte
• Raporteaza abuz

vineri, 6 iunie 2008 la 11:52

Nu, nu am de gând sa introduc ultimele inovatii tehnice, nu mi-am planificat sa scriu despre ultimele descoperiri stiintifice. Pur si simplu vreau sa imi dau si eu cu parerea asupra viitorului: viitorul nostru, ca fiinte umane in general, viitorul României, viitorul natiunii, viitorul poporului român, dar, in mod special, despre viitorul diasporei române.
Trebuie sa recunosc, nu de putine ori m-am simtit oarecum jenat de faptul ca sunt român, ca m-am nascut in România - inainte sa ma judecati, incercati sa acceptati faptul ca foarte rar avem ocazia sa citim prin presa internationala ceva bun despre România. Am avut surpriza sa constat ca totusi multi americani au auzit nu numai de Ceausescu si de modul in care a fost executat in zi de Craciun in România, dar foarte multi stiu cine Nadia Comaneci este, au auzit despre Ion Tiriac, Ilie Nastase, Constantin Brâncusi, Ciprian Porumbescu sau Gheorghe Zamfir.
De când sunt in State, un lucru mi s-a parut in mod special absurd: americanii sunt indiferenti la Ziua Internationala a Copiilor - 1 Iunie nu inseamna absolut nimic pentru americanul de rând. In schimb liceenii români sarbatoresc atât de absurd Halloween sau Valentine's Day!...
In fiecare an sarbatorim (la noi in casa) Craciunul, Pastele, zilele de nastere si onomasticile, ca orice om care se respecta. Dar pâna anul acesta, m-am simtit oarecum vinovat fata de copilul meu pentru ca am considerat ca i-am furat o sarbatoare care pentru mine, ca un copil, a insemnat atât de mult.
Un lucru fenomenal s-a intâmplat insa anul acesta in comunitatea românilor din zona DC (orasul Washington, dar si statele Virginia, Maryland, chiar si Pensilvania): scoala de duminica de la biserica Sfânta Cruce din Alexandria, Virginia.
Cu supravegherea d-nei preotese Ioana Lutai, suportul preotului paroh Claudiu Lutai, ajutorul multor parinti si bunici, dar (in mod special) entuziasmul copiilor din comunitate, anul acesta (pentru prima data - cel putin de când am calcat eu pe meleagurile americane) copiii români au avut posibilitatea de a invata sa scrie, sa citeasca, sa se exprime in limba materna.
Era oarecum ciudat sa vezi doi copii români intâlnindu-se la câte o ocazie si comunicând unul cu celalalt in limba engleza. Chiar daca parintii acasa vorbesc numai in limba româna, copiilor le este mult mai usor sa treaca pe engleza ori de câte ori au ocazia - la urma-urmei, in afara casei aud numai engleza vorbita, emisiunile TV sunt in engleza, jocurile au meniuri in limba engleza, calculatoarele inteleg mult mai bine engleza...
Serbarea de "sfârsit de an" a avut loc in incinta bisericii Sfânta Cruce pe 1 Iunie - motiv pentru organizatori sa le ofere copiilor diplome, premii, dar si posibilitatea de a cânta si recita poezii in limba româna! Evenimentul a fost o ocazie pentru adulti de a-si aduce aminte cum parintii lor nu uitau nicicând ca 1 Iunie este o adevarata zi de sarbatoare!
Sunt putine ocaziile in care avem posibilitatea de a ne gândi putin la ceea ce se intâmpla de fapt in jurul nostru - ce a insemnat viata noastra pâna acum? Ce am realizat in viata? Ce este cu adevarat important in viata? Pentru ce ne luptam in permanenta cu toate incercarile la care suntem supusi? Daca incercati sa raspundeti la aceste intrebari, sunt convins ca fiecare dintre raspunsuri, in mod invariabil, se va axa in jurul copiilor...
Am o singura idee constructiva derivata de aici: sarbatoriti-va copiii ori de câte ori aveti ocazia, pentru ca existenta lor nu este altceva decât o sarbatorire a vietii in sine, o scuza pentru fericirea voastra, o marturie a existentei voastre, o amintire a unei vieti mult mai simple, in general lipsita de griji, un testament al adevaratului motiv pentru care am fost lasati pe acest pamânt! Explicatia vietii? Copiii! Imbratisati-va copiii - la urma urmei, va imbratisati propria existenta si dovada incontestabila a unui viitor sigur!