Blogul lui cersetorul de cafea

De ziua mea

bluehipy — Wed, 25 Nov 2009 21:59:52 UT

De ziua mea va propun un exercitiu de sinceritate.
Toti cei care vor sa-mi ureze ceva, in loc de traditionalele "la multi ani", "sanatate" ,"noroc","dragoste","sa fii iubit" si asa mai departe, sunt invitati sa-mi scrie o epigrama drept comentariu al acestui mesaj.

Va multumesc tuturor si va doresc numai bine.

Obsesiv compulsiv

bluehipy — Wed, 18 Nov 2009 23:57:38 UT

Si vocea ei, candva balsam tamaduitor, e astazi un perete de gheata din daratul caruia ma patrunde izul igrasiei de lacrimi. De sub masca inexpugnabila a resemnarii, strabat inca ecouri ale suspinelor de ieri.
Ma pierd in exercitii aberante de uitare, osciland haotic intre ratiuni glaciale si rataciri vecine cu nebunia. Sunt gazda nevoita a unui carnaval suprarealist de simtiri spontane si intense.
Acum, frunze ravasite in pas cadentat mi se ridica prin suflet fluturi. In urma, freamatul coboara lin si doare prelung in stomac.
Acum, ciorchini de lumini se imbraca difuz in aureole laptoase cu roze cardinale, refractii mioape prin prisme saline de lacrimi.
Acum, regret ca inteleg si simt atat de multe.

Iubire din iubire

bluehipy — Wed, 18 Nov 2009 06:33:22 UT

*
Vai ce-mi mai plac diminetile de duminica! Le ador!
De afara se aud numai cateva vrabii pregatindu-se pentru iarna iminenta de acum si taraboantele celor ce mi-au stricat toata toamna maturandu-mi frunzele. Spre deosebire de mine nevasta-mea prefera sa leneveasca duminica dimineata. O inteleg, merita nimic de zis. O sarut si evadez din caldura placuta a asternutului pentru a ma duce la baie unde in sfarsit voi reusi, sper, sa ma barbieresc.
Femeile au impresia ca repriza de machiat cotidian e un chin, ar trebui sa incerce barbieritul! Si spun asta nu din prisma unui tip imberb care se barbiereste odata pe anotimp si atunci pentru ca simte nevoia sa isi afirme virilitatea ci din prisma unuia care in doua zile deja e tepos iar daca nu se barbiereste o saptamana e deja in doliu. Aceeasi operatie iar si iar din frageda adolescenta incoace: apa, spuma, lama noua, hrasht - hrasht, clateste, hrast - hrast, clateste, spirt sau daca esti mai grijuliu cu tenul tau after-shave. Plictisitor ... dar iata-ma mai tanar cu zece ani. O daaaa ... arat superb, adorabil. Fac si un dus scurt si ma intorc in dormitor imbracat sumar si indecent intr-un prosop devenit ad-hoc minijup.
Inca doarme dar se vede ca s-a trezit si s-a foit in culcus inainte de a se lasa furata de somn, dupa forma pe care a luat-o cearsaful. Ce alintata! De sub plapuma, ma sfideaza provocator o coapsa goala. O banuiam fierbinte inca inate de a-mi atinge obrazul proaspat ras de pielea fina. Ii sarut genuchiul micut si o simt tresarind. Cred ca s-a trezit. Ma strecor in intunericul de sub plapuma in timp ce minijupul ma paraseste langa pat. Sarut coapsele fierbinti pina ce dau de buzele deja umede ce le guverneaza. Mmm... iubesc mirosul iubitei mele. Ii simt abdomenul frematnd si o sarut pe buric si mai sus, incet, pina la sani si iata-ma iesit iar la lumina. Ii sarut buzele usor intre deschise in timp ce ma primeste in ea si savurez betia de senzatii, fierbinteala, dansul corpurilor lunecand unul linga celallt, unul prin celalalt. Vai, o doresc azi mai mult ca in prima zi cand am vazut-o si m-a cucerit cu un zambet. Cred ca o stie, si sunt sigur ca o simte.
O sarut si dau de un iz sarat. Deschid ochii. Ea plange. Are fata scaldata in lacrimi. O intreb ce s-a intamplat si nu-mi poate vorbi. Isi acopera ochii cu mana si plange surd. Lacrimi grele uda perna pe care credeam ca o impartim fericiti...

* *
Vai ce-mi plac diminetile din Sfanta Duminica! E ziua in care pana si bunul Dumnezeu s-a odihnit, deci, asa fac si eu! Bine, nu exagerez ca intarzii la slujba de la biserica si nu-mi-as ierta-o dar imi permit sa mai lenevesc in pat fata de restul zilelor in care tre sa ma scol cu noaptea in cap si sa incep sa trebaluiesc. Prea mult oricum nu pot sa dorm ca se trezeste nebunul de barbata-miu si isi incepe ritualul, deschide geamul, face abdomene, canta, da drumul la calculator, tipa ca vrea cafea. Mi-e foarte drag oricum dar mi-ar fi si mai drag daca ar fi mai somnoros duminica! Ce ziceam! Poftim ca s-a trezit. Ma fac ca dorm. Vai ce dragut m-a sarutat si a plecat tiptil la baie. Ce mai conteaza ca acum aud cum darama ligheanele si sticlele de sampon si cum urla sau canta in timp ce isi face dus. Ma tot intreb cum de ma saruta el dimineata inante de a ma spala pe dinti?! Ha ha ha ... nu vreau sa mi raspund. Mai bine ma intorc pe o parte si mai dorm putin cat mai pot.
Dar nu mai pot. Camera s-a umplut de miros de spuma de ras si un iz fin de gel de dus. Simt o atingere pe coapsa ... ma saruta pe genunchi. Ce puslama, mi-a invatat punctele sensibile... Ah nu.... ii simt corpul ud sub plapuma. Ce melanj afrodisiac, ii simt cand parul ud cand buzele fierbinti pe coapse. Si daca merge in directia aia stiu singur unde ajunge... Ma saruta... el s-a spalat pe dinti... Ah.... clocotesc in interior si simt cum e din ce in ce mai adanc in mine... as striga daca nu as avea buzele acoperite de buzele lui. Ma pierd in frenezia de simtiri.
De afara se aud doar vrabii flamnde si cei ce matura strazile. Mai departe se aud clopotele Mitropoliei. Vai Dumnezeule! Am uitat! Suntem in post deja, suntem in postul Nasterii Domnului! Si eu pacatuiesc cu omul asta ... cum sa il opresc acum! De n-as fi uitat ma imbracam si eu mai acatarii, imi luam strampii aia grena pe care stiu ca ii uraste.... Ce pacat, vai ce pacat, Doamne iarta-ma! Cum sa il opresc? O sa creada ca nu il iubesc. Dar eu il iubesc .... pe Tine Te iubesc mai presus de toate Iisuse Hristoase!
De pe peretele de la rasarit, de deasupra candelei, sfanta icoana ma priveste mai umbrita si mai dojenitor ca niciodata. Ce pacat Doamne, ce pacat sa-l pun pe el inaintea Ta... Doamne iarta-ma pe mine necredincioasa. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa!
Doamne ... si nu mai termina... Simt ca nu-mi mai pot stapani lacrimile si le las sa curga in voie.
Ce pacat.

Chipul lui Hristos

bluehipy — Sun, 15 Nov 2009 14:38:44 UT

Deunazi, doua amice din randul celor pierdute adanc in otrava mintii, incercau sa ma convinga ca nu e necesar sa ma dezleg de botez pentru ca oricum eu "sterg chipul lui Hristos din sufletul meu in fiecare zi".
Mi-au venit in minte scenele in care si-au facut semnul crucii, cu piosenie si indemanarea data de obisnuinta, inainte de a se apuca de mancat pizza plus furtuna de automatisme verbale (una din ele a reusit sa reproduca sintagma cu "chipul lui Hristos in sufletul tau" de patru ori in zece secunde). Mi s-a facut mila si greata, mi-a venit sa vars tot ce am mancat.
Nu trece zi sa nu ma minunez descoperind ca oameni, aparent valizi, sunt de fapt handicapati psihic de vreo religie si cum asta nu ar fi suficient mai si imprastie aceasta otrava copiilor lor sau celor apropiati. Oameni care isi refuza o clipa de constienta, o clipa in care sa gandeasca logic si sa inteleaga aceasta mare mizerie in care isi balacaresc mintea si sufletul...

Sevraj

bluehipy — Fri, 13 Nov 2009 01:12:39 UT

De cand ma stiu i-am blamat pe cei, de fapt mai ales pe cele, care spuneau cuvinte goale din sfera:"Eu m-am ars odata, nu vreau sa ma mai implic...". Mi s-a parut stupid, inca imi pare, dar cred ca incep sa ii inteleg sau cred ca incep sa inteleg, contextul in care poti ajunge sa spui asa ceva. Mi se pare in continuare stupid sa afirmi asta pentru ca, de fapt, daca te apropii de cineva sau daca cineva se apropie de tine, te indragostesti, iubesti, fara sa poti controla asta cu un grad inalt de constienta.
Pe de alta parte, m-as putea trezi intr-o zi zicand o prostie similara, gandindu-ma la starile prin care trec.
Durerea e incredibila si cat se poate de spontana.
Nu sunt un plangacios desi plang printre cuvinte si rareori la cate o carte sau cate un film sau la trecerea vreunei fiinte dragi dar... Stii cum e sa iti simti lacrimile curgand in timp ce iei masa cu prietenii? sa te podideasca asa din senin? Pare cu totul si cu totul absurd si totusi mi se intampla. Ceva ... orice, un semn, un sunet, un miros, un gand, ceva infim e suficient sa te inece de cea mai adanca si albastra tristete. Si o durere prelunga si grea ca un urlet de lup venind de departe iti apasa pe piept si iti pune un nod in gat si toata fiinta ta se umple de un regret insuportabil.
Durere, regret, dor.
Ma simt pierdut. Ma simt parasit in mijlocul unei furtuni cumplite. Ma simt strapuns de o durere inalta cat durerea amintirii trecerii in nefiinta a mamei...
Ce spectacol absurd... oamenii care se iubesc nu ar trebui sa se desparta niciodata. Plutesc prin orasul meu, pe strazile mele, pe sub copacii mei. Pasesc larg prin fresca proaspata a frunzelor care, poate ne-au fost martore asta vara.
Si totul ... toate pastreaza amintirea ei.
Acolo ne-am intalnit prima data ... teii au ramas dar aurul florilor lor e dus si nici piatra cubica nu imi recunoaste pasul gol. Imagini si crampeie de dialog ma bantuie vremelnic.
Dincolo e banca pe care am stat candva, atunci era seara si aleile animate ... acum e noapte, totul e pustiu iar banca e uda si rece.
Si pe strada asta am trecut .... si tricoul asta l-a purtat atunci ... si astea-s de la ea ... si a stat acolo .... si m-a privit de aici ... si ne-am iubit .... si ne-am iubit ... si ne-am iubit ..... si ne-am iubit ... ne-am iubit de parca numai asta stiam ori puteam sa facem... si ne-am iubit ... si ne-am iubit de parca scopul nostru era sa ne iubim si nimic altceva ... si poate ca asa era.
.... sunt prizonier in spatiul meu delimitat de reperele ei.
Ce pacat ..... ce pacat imens si mai greu si mai curat decat orice sens dat vreodata cuvantului pacat de vreo credinta mizera.
Si nu ii scriu... desi ii scriu in fiecare zi.
Si nu ii vorbesc ... desi ii vorbesc in fiecare clipa.
Si nu o sun desi .... ma opresc sa o fac de zeci de ori.
Si nu plang desi ... am un nod in gat si ochii impaienjenniti si barbia uda...

Ea, undeva, intr-o alta lume, cu alte idei , cu alte valori, se va resemna si ma va uita.

Eu, in lumea mea, imi pictez cosmarurile in albastru, imi inmoi lacrimile in depresii, imi inaspresc sufletul imi inraiesc firea, ma metamorfozez... mor.
Nu i-am supravietuit ... iar cel ce-oi deveni... o inima saraca si un zambet tot mai trist.

Mi-e sufletul greu si nu mai stiu decat ca o iubeam si .... nu am gresit nimic... eu doar o iubeam.

Les canons de Navarone

bluehipy — Wed, 11 Nov 2009 00:26:27 UT

O linie aproape perfecta. Genul acela de profil care iti taie rasuflarea, incadrat in genul acela de carlionti care te fac sa visezi cu urmari si urme. Ce ochi .... doamne ce ochi si ce nas fin, cu nari delicate guvernand bland o pereche de buze de vis. Si asta nu ar fi nimic dar gatul ei iti conduce privirea spre unghiul dulce al unui decolteu ce nu mai poate ascunde o pereche de sani, doamne ce sani! Soldurile-i sunt vis erotic iar picioarele... invitatie la vals.
In fata unei asemenea frumuseti ramai blocat. Si iti mai si zambeste! Zeita e milostiva cu dumneata si iti zambeste si viata e frumoasa in timp ce iti sustine privirea si iti culege vorbele de pe buze si le savureaza una cate una.
Din cand in cand degetele ei delicate alunga cochet cate o suvita mai indrazneata care sta sa ii tulbure apa adanca a ochilor de ametist. Totul pluteste in slow motion, tu nu te auzi, tu nu mai esti tu, tu te confunzi cu ea. O adulmeci, o memorezi, o inveti, o diseci, o doresti.
Si, ca si cum toate astea nu ar fi fost de ajuns, zeita iti vorbeste!
Ramai prizonier intr-un interspatiu, urechea se dilata, privirea o transcende si se opreste undeva la linia subtire a orizontului, unde tunuri mari, les canons de Navarone, trag salve in surdina.

Tipa e proasta de bubuie.

Nothing really ends

bluehipy — Tue, 10 Nov 2009 08:18:01 UT

Murim. Noi nu vem multe certitudini si totusi, poate singura noastra certitudine e cea care ne ingrozeste cel mai tare. Ne trecem incercand sa uitam poate singurul nostru reper, asadar pe sufletul nostru sta scris - uitare. Si in timp, uitam din ce in ce mai bine, suntem perfectionisti.
Si uiti, sau cel putin te prefaci foarte bine ca uiti, ca o uiti, ca n-o mai iubesti si n-o mai visezi. La adapostul unui echilibru firav, incerci cu teama sa iti acorzi timp si cochetezi cu gandul ca intr-o buna zi cand iti vei verifica inima, ridicandu-ti grijuliu platosa, o vei gasi brazdata doar de cicatrici.
Si uneori iti iese acest joc amnezic fortat, pana cand intr-o zi iti cade iar in minte si in suflet si se muleaza pe fiinta ta ca o masca viscerala... si iti recunosti ca de fapt a fost mereu acolo, ca un spectator discret, asistand la actul uitarii tale, suferind sau savurand poate fiecare clipa a lui.
Alergi prin ploaie si incerci sa o pierzi iar din gand. Alergi prin ploi amare. Alergi prin ploi colosale pe sub bolti de frunze arzand pe gheare de copaci. Siroaie de picaturi iti dilueaza masca incercanata. Le strangi in palma si intre degete, le ridici pe frunte si le rasfiri prin par. Iti lasi capul pe spate, tragi aer in piept, deschizi ochii si privesti cerul senin spionandu-te trist printre ramuri sarace.
Nici macar un singur nor... chipul ei.... rasul ei... vocea ei... si ochii tai continua sa ploua.

Invata sa uiti mai bine baiete, altfel o sa iti amintesti ca murim.

Lumi de amoniu

bluehipy — Sun, 08 Nov 2009 10:29:47 UT

Sunt, mai mult decat oricand altcandva, o umbra, o unda de vant, un gand rascolind frunze murind incet pe trotuar.
Respir greu in lumi paradoxale de amoniu izolat, amintiri alb negru, amintiri cu un parfum uitat.
Evadez din realitatea unui sfarsit de toamna doar pentru a ma reincarcera in temnita camerei mele, cimitirul iluziilor unor iubiri.
Sa nu indraznesti sa ma compatimesti, mai ales daca nu ma cunosti, in realitate te-as frange cu un gest, c-o privire, c-un cuvant, m-as hrani cu durerea ta zambind desi te-as iubi cu infinita tristete.

Rabdare si multe lichide

bluehipy — Tue, 03 Nov 2009 00:55:44 UT

In mai putin de o luna, pentru a doua oara simt ca mor incet. Fizionomia mi se contorsioneaza in grimase ce dor si se scurg in migrene prin sinusuri si maxilare ce se contracta si se topesc intr-un chin lent in care secunda capata dimensiuni noi, valente dictate de febra, masurate surd de palma mea sau de obrazul unui prieten. E pentru prima data cand ma gandesc serios la sinucidere. Daca as raci din doua in doua saptamani, asa cum s-a intamplat luna asta, mi-as lua zilele fara nici o ezitare. La urma urmei e doar o balanta. Atunci cand durerea provocata de lama briceagului de pe masa mea ar fi mai mica decat chinul gripei, mi-as ingropa metalul intre sau de-a lungul venelor si febra mea ar sfarsi in mocheta asta plina de praf si de par de caine. Oricum am facut cam tot ce era de facut si oricum suntem al dracului de multi si de stupizi.
Si dupa cum ziceau cei de la radio Guerilla in razboiul sfarsitului de saptamana, moartea e o forma de bogatie la care ajungem inevitabil.
Pina una alta, rabdare, saracie si multe lichide.

Citind lumina

bluehipy — Sun, 01 Nov 2009 00:05:44 UT

- Ai venit? Dezbracă-te! A nu ... nu doar de haine... vreau să te văd demachiată, despletită, dezinhibată, goală de prejudecăţi şi de principiile tale tâmpite. Eşti gata? Dacă da, atunci de ce ţii privirea în pământ? Sigur ţi-a mai rămas vreo urmă de pseudo morală creştină în sânge... aşa arăţi tu, fii mândră de imaginea asta pe care din nefericire o iubesc. Aşa, priveşte-mă sfredelitor, drept in inimă, pin ochi. Aş vrea să te văd arsă de soaare, aş vrea să te văd batută de ploi, aş vrea să te văd ingheţând în zăpezi, aş vrea să te văd jubilând, juisând şi agonizând lângă şi odată cu mine, şi dacă după toate astea ne vom putea privi în continuare direct in inimi prin ochi, atunci, poate, ar trebui să ieşim la o cafea, să ne cunoaştem mai bine...
- A... mă scuzaţi ... eu am băut deja cafea.. am venit să citesc lumina...

Abatorul frunzelor

bluehipy — Wed, 28 Oct 2009 07:55:02 UT

Ne-am împiedicat în timp şi am căzut în ploi, de vin roşu, arse între buze de dorinţă. Paradigma iubirii, frântă în două emisfere încremenite în spaţiu, subţiază unda timpului prăfuit, clepsidră abstractă a depresiei.
Sub zborul rupt, cad în abisuri amintiri ce sfârşesc în ţăndări de regret, împrăştiate peste tot prin sufletul rană vie. Învăţăm înfriguraţi pasul resemnat al solitudinii, respirând toamna din parcuri, cu gândurile plete agăţându-se de copaci, cu privirea ţesând scene dintr-un ieri volatil, dans haotic din crâmpeie de sunete cu iz de râsul nostru ... şi cu-ncăpăţânarea de a ne preumbla, până la stingere, în acest covârşitor abator al frunzelor.

De azi si de ieri

bluehipy — Wed, 21 Oct 2009 21:07:21 UT

El. Paseste cu pas sigur, usor indiferent, priveste undeva inainte dar nu la ceva anume si mai ca nu vede nimic de fapt in jur. Mai degraba inalt si slab, i-as putea spune firav daca mersul elastic nu ar trada oaresce preocupari sportive. Jeansii candva blue, merg bine cu tenisii jerpeliti si cu hanoracul gri cu gluga lasata pe spate, dedesubt un tricou alb din bumbac intr-un contrast placut cu tot cenusiul din rest. Usor arogant, zambeste din cand in cand, fara sa asculte atent discutia, deja stie cum sta treaba cu femeile si cea de la bratul lui este fara doar si poate o femeie. Se pierde in lumea din jur fara sa se confunde cu ea.

Ea. O micuta amfora cu par lung si negru revarsandu-se bogat peste umeri pina aproape de linia sanilor. Ochi mari si tristi ca de caprioara, paseste des miscandu-si gleznele subtiri ca intr-un dans contemporan, fara un ritm precis, pe linga tanarul de alaturi, de bratul caruia isi sprijina sufletul in timp ce ii varsa in urechi o ploaie de povesti pe care de altfel e sigura ca el le aude doar in treacat. Deja stie cum sta treaba cu barbatii. E pierduta in lumea din jur, dar daca e cu el, ce mai conteaza?

Eu. Daca am fi in 1994 as fi el si ea ar fi prima mea iubire impartasita.
Din fericire sau poate din nefericire suntem in 2009 iar ei sunt doi liceeni, o poveste, o frunza ratacita prin toamna aceasta. Eu sunt ... in intarziere la serviciu insa trebuie sa o astept pe Arrow, catelusa mea, sa isi faca rondul de dimineata. De pe un leagan din parculetul vecin doi ochi mari si un zambet chiulinde pentru o tigara fumata pe furis, ma privesc intr-un fel pe sub gene din umbra unor plete rebele. Ii zambesc, intr-un fel, ii zambesc si in gand si ma indepartez cu pas nesigur ... eu deja stiu cum sta treaba cu femeile.

Emisfere de iubire

bluehipy — Sun, 18 Oct 2009 22:58:20 UT

Ce grele-s despartirile. Ce greu e gandul ca ea nu iti va mai rosti numele niciodata la fel, ca nu iti va mai incalzi diminetile si nu-ti va mai lumina noptile. Obisnuieste-te cu gandul ca mana ei nu te va mai atinge niciodata cu dor, si buzele ei nu le vor mai cauta pe ale tale niciodata cu tremurul acela febril care face mai mult decat o mie de scrisori de dragoste. Trupul ei nu se va mai arcui niciodata in asternutul din patul tau, degetele ei nu vor mai strange niciodata perna ta si linistea din camera ta nu va mai fi niciodata strapunsa de geamatul ei.
Nimic. Nu rasul ei, nu pasul ei, nu plansul ei, nu dorul ei, nu suspinul ei, nu parul ei, nu parfumul ei, nu vocea ei, nu durerile ei premenstruale, nu migrenele ei, nu muzica ei, nu mesajele ei, nu planurile ei, nu mirosul ei in tricoul tau, nu ea.
Si dintre toate cel mai greu e gandul ca poate curand, nu tu, altcineva va fi totul pentru ea si o va tine de mana, o va emotiona c-o vorba, ii va mangaia parul si ii va aranja cate-o suvita, ii va asculta ofurile si dorurile, altcineva ii va saruta buzele si sanii, altcineva o va duce intr-un pat strain si... geamatul ei ... care era al tau!

El eroul ei, iar tu vei fi trecut, o amintire mai degraba trista, un gand pe care il va ocoli. Si toate astea pentru ca v-ati intalnit in lumea asta mare si s-a intamplat sa va iubiti, sa impartiti un gand si un dor.

Publicatie erotica

bluehipy — Sun, 18 Oct 2009 09:32:02 UT

Mai in gluma, mai in serios, eu si amicul Mihai, am primit un exemplar din celebra revista X, in urma unei amuzante tombole desfasurata in timpul nuntii la care am participat deunazi. Revista mi-a parvenit pentru ca mai tanarul meu amic a parasit-o pe marginea unui bar. Mai mult curios decat cu chef, m-am apucat sa o rasfoiesc cu gand ca voi avea parte de un vernisaj de poza erotica, cel putin.
Prima incercare am facut-o chiar in noaptea de dupa nunta si s-a sfarsit cu inchiderea veiozei in mai putin de trei minute. Dis-de-dimineata i-am mai dat o sansa si, dupa un efort de vointa, am reusit sa o parcurg in intregime.
Acum eu nu stiu exact care sunt ambitiile si aspiratiile publicatiei, dar mi se pare una din cele mai proaste experiente vizuale de care am avut parte si cu un continut mediocru. Desi nu vreau, ma gandesc la odiseea adolescentului in calduri care ar da bani pe asa ceva si la dezamagirea teribila si pierderea permanenta si irevocabila a erectiei de care poate suferi in momentul in care da cu ochii de pictorialul cu Mircia Joana. Incredibil! Incredibil si din partea celor de la X si din partea consilierilor de imagine ai prafuitului politician. Cum l-au lasat sa apara in postura aia si in pozitiile alea absolut emasculinizate? Tipul arata jalnic. Ceva in zona om cu disfunctii psihice si locomotorii, fara nici o urma de virilitate. Exact imaginea puternica de care trebuie sa sufere un viitor presedinte marioneta. Oricum , o priveliste teribil de jalnica si ... amuzanta in acelasi timp.
In rest vreo doua blondine, una de a noastra , una de a lor. A noastra insotita in fotografii de niste comentarii de toata cacaoa in jurul unui subiect tampit al pisicii pe acoperisuri fierbinti din Bucuresti. A lor fara comentarii cretine, o idee mai expusa, dar la fel de exagerat prelucrata digital, incat ai senzatia ca incerci sa te masturbezi psihic privind manechine de plastic.
Una peste alta, ma bucur ca nu am dat niciodata banii pe X, nu am idee cat costa, dar sigur nu merita, pacat de calitatea hartiei.

Urare de nunta

bluehipy — Sat, 17 Oct 2009 23:39:29 UT

In umbra unui gand,
al meu
Martor unui legamant,
al vostru
Va doresc o viata frumoasa,
a noastra

Iubesc oamenii

bluehipy — Wed, 14 Oct 2009 23:55:41 UT

Maree de petrol in abisuri volatile, dedesubt eu, privind in adancurile de deasupra. Aerul rece al serii miroase deja a toamna tarzie. Frunze urate, putrezite, ca o relatie din care vrei sa scapi si nu stii cum, iti aluneca sub talpa nesigura. Unul din lucrurile pe care le-am castigat odata cu alinierea la lumea celor ce pierd o zi lumina pentru un venit lunar "sigur", este drumul pina la locul de munca si inapoi.( Freelancing-ul in raport cu munca de angajat e ca masturbarea in raport cu sexul: cam acelasi efect doar ca atunci cand faci sex, respectiv cand mergi la serviciu, mai cunosti si tu oameni ) Trec peste profilul trist si intunecat al Bahluiului, lasand in urma la capat de pod pe cei doi batrani ajunsi sa traiasca in strada, din mila lumii, printr-un mecanism specific modelului nostru social. Ei au esuat. Pe partea cealalta a drumului, pepiniera viitoarelor esecuri sociale, facultatile Politehnicii, pichetate de tineri studenti sau poate aspiranti, ignora tragedia umana de vis-a-vis. Ce ar putea face ei? Ce as putea face eu? Pe "vremea mea" studentii faceau greve si militau pentru diverse cauze. Intre timp studentii au involuat intr-o specie apatica. E adevarat, noi nu ascultam manele si mancam la una din cele doua cantine din Tudor pe care rectoratul le-a vandut celui ce a construit un Mall in care ar fi trebuit sa existe o cantina pentru studenti. Tot o minte luminata a vandut si spatiul dintre doua camine necuratului si acum pe acel loc a rasarit o biserica ortodoxa. Ce prostie si ce discriminare mizerabila! Cum ar fi sa fiu catolic sau musulman si sa stau in T4 sau T5 si in fiecare zi sa fiu fortat sa asist la ritualurile altui cult? Cum ar fi sa fiu un ortodox fervent si sa fiu nevoit sa-mi pun chilotii la uscat pe funia din dreptul geamului in fata icoanelor si sub ochii tampi ai drept credinciosilor veniti la slujba?
De ce induram aceasta imensa bataie de joc? Mi-e greata...
Si-mi amintesc de cineva drag care ma acuza, asa fac cei dragi mie, ma acuza de cate ceva, ca desi propovaduiesc iubirea nu as iubi oamenii. Adevarul meu insa, este ca iubesc oamenii si regret teribil ca sunt contemporan cu putini dintre ei.
Mai sus, panem et circenses, electoratul majoritar, le-as fi putut spune vite... dar vitele nu mananca alte animale pe gratar, nu fac zgomote infioratoare si in general o vita nu deranjeaza mai pe nimeni. Asadar valuri de oameni spala piata din fata Palatului Culturii bulucindu-se sa ia parte la acte de incultura. Daca incerci sa ii eviti prin dreapta dai de mizeria de linga Hala Centrala unde se furajeaza si se adapa o haita incomensurabila de ieseni. Astept cu interes rapoartele cu victimele toxinfectiilor alimetare firesti in imprejurari similare.
Acasa , ma ravasesc in taceri inalte si in ganduri albastre. Ma intind in pat si ma bucur de linistea si de caldura camerei mele.

Undeva linga un pod peste Bahlui, un batran si o batrana, isi numara orele la rece.

Minti prespalate

bluehipy — Tue, 13 Oct 2009 17:45:40 UT

Amintiri stacojii se topesc surd in piamater ... frunze ocru se imprima sub uleiul ploii in panza neagra a trotuarului. Cu pasi grabiti trec infrigurat pe strada slab luminata. Unda de bucurie data de vederea florilor proaspete din fata primariei este spulberata de incantatille tenebroase care se revarsa cutremurator dinspre mitropolie si spala creierele pelerinilor murati, care mai de care scrijelind cu privirea in gol si facand sporadic gesturi bizare de penitenta de parca actul credintei in sine, violarea benevola a cugetului, si mai putin important, expunerea la capriciile vremii, nu ar fi suficiente penitente.
Las in urma scena tragicomica si ma indrept spre casa urmarit de gemetele corului, demne de scenele de maxima tensiune din filmele de groaza. Poluare fonica oribila, fara de care, gandurile mele s-ar impleti cu ploaia si seara asta mare mi-ar fi mai frumoasa.

Emotii inganate

bluehipy — Tue, 13 Oct 2009 06:54:15 UT

A venit, a venit toamna cu prinos de amintiri in frunze si bucurii in lacrimi de ploaie. Acopera-mi inima cu ceva sa nu se ude si sa nu-mi intre la apa. Ar fi pacat, e tot ce am mai mare si mai bogat. Singur ma simt de parca as sta de vorba cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta plecand din viata mea. Nu ma privi in timp ce zbori, nu ma visa in rastimpuri, nu uita ce-am invatat sau ne-am trait in van. Ma tem ca nu am sa te mai vad uneori, mai cu seama pentru ca nu stiu daca te-am vazut vreodata, fiind mult prea ocupat sa te visez. Ai sa te ascunzi intr-un ochi strain si el o sa se inchida cu o frunza de pelin si o sa planga o lacrima amara, poate albastra, si nu am sa stiu niciodata daca e a lui sau e a ta. Si-atunci ma apropii de pietre si tac si te privesc mut si mort cazut de pe stancile inaltelor mele sperante, iau cuvintele si le inec in marea ce mi-as fi dorit sa ti-o arat asa cum nu ti-ar fi aratat-o nimeni si nu ti-o va arata, suier luna si-o rasar si-o prefac intr-o dragoste mare cum nu e dar inca sper sa fie.

Amnezia soimilor

bluehipy — Mon, 12 Oct 2009 23:17:34 UT

Nu mai intalnesc oameni. Ma agat inutil de suflete in convalescenta purtand sechelele unor trairi naufragiate. Acolo unde candva as fi gasit o inima acum e doar o rana vie zvacninda sub o cicatrice batatorita si fardata. Fiinte haituite de trecut, fiinte umbre ale oamenilor ce au fost, spirite ascunse in sine vicios pina la ratacire.
Ganduri otravite intr-o minte chinuita dau nuante ascunse si unui "te iubesc" de copil.
Focul ce imi arde in cuvinte cu furie nu e aprins de ei ci de cei ce i-au ranit mai rau decat vor rani ei vreodata.
Cand le intind o mana nu cersesc si nici nu dau pomana, cand le zambesc nu mint si totusi... mi-e zborul frant si solitar printre soimi care au uitat ca sunt soimi.

Cu mainile curate

bluehipy — Sun, 11 Oct 2009 21:53:22 UT

Dorm ca un copil. Nu in sens metaforic si cu aluzii la constiinta mea curata care imi confera un somn lin, nu ca ar fi altfel, dar chiar dorm ca un copil: cu fata in sus, cu mainile ridicate deasupra capului si cu buzele usor intredeschise probabil pentru ca am polipi sau deviatie de sept nazal. Tot de aia scot si un sunet slab pe finalul expiratiei, unii il considera "adorabil" eu m-as considera insuportabil daca m-as auzi, noroc insa ca eu dorm ca un copil cum va spuneam. Mana stanga isi alearga antebratul pe deasupra ochilor inchisi, imi place mie sa-mi cuibaresc visele acolo in curbura de sub cot. De obicei adorm repede. Cu fiecare portie din aerul pe care-l impart intre plamani si-l masor in respiratii profunde, ma adancesc tot mai mult in starea aia premergatoare somnului adanc, stare in care corpul imi moare si numai creierul, cumva, ramane de veghe si de plictiseala mai picteaza un vis, mai sterge o amintire.
Ea isi paraseste prosopul in mijlocul camerei, si ma inveleste cu trupul ei gol si parfumat. Imi atinge buzele cu sfarcurile sanilor inca inrouati si apoi ma saruta lung in timp ce o simt cum se scurge prin mine.

Clopotele mitropoliei urla isteric si-mi amintesc ca sunt, iar, un nefericit martor al sarbatorilor mizeriilor Iasului combinate cu mai celebra mizerie si mascarada a expunerii moastelor sefe Paraschiva. E doar o mostra a performantelor ce se pot atinge cand doua mari "institutii", biserica si administratia locala, isi dau mana, prin fata si pe la spatele maselor, cu iz electoral si de antreprenoriat crestin.

Dorm ca un copil si in mod cert visez ca un adolescent. In urma mea in pat, asternutul martor pastreaza umbra unei dorinte. In drum spre dus ma gandesc sa deschid usa balconului dar nu o fac. Mi-e teama ca imi voi gasi camera invadata de mireasma dulceaga a toaletelor ecologice imbibate de urina de pelerin.

Eroii

bluehipy — Fri, 09 Oct 2009 23:58:35 UT

Nu-mi mai recunosc corpul sau poate corpul nu ma mai recunoaste. Picioarele executa miscari vechi, invatate de demult, dar o fac urmand intr-o masura vointa mea, si in alta, vointa lor. Narile inrosite inca, cu pielea exfoliindu-se pe alocuri, se dilata, cand si cand, in intampinarea aerului proaspat, cel mai adesea absent in ultimele zile in care, inchis in odaia mea, am tinut tovrasie febrei si gndurilor mele mai mult sau mai putin febrile.
Convalescenta, dulce stare in care, simti ca meriti repausul pe care ti-l oferi. Zac pe o banca din scanduri de lemn, usor aplecat pe o parte, cu umerii inaltati putin si mainile adunate peste genunchii apropiati a frig, desi, in esenta, stau tolanit la soare. Simt cum mi se incalzesc celulele in tesuturi. Soarele de toamna inca mai are ceva de oferit lenesilor dispusi sa-i caute raza blanda. Astazi, ma numar printre ei.
Pe alei, se perinda printre frunze ganduri, povesti fel de fel. Vad fericire, rar, vad dorinta, vad speranta, minciuna, vad din toate cate ceva, in proportii diverse, de la verigheta la verigheta, de la sarut la sarut, de la lacrima la lacrima, dupa caz.
Foarte amuzant e ca, uneori, acolo unde dinafara se vede fanfaronada banala, dinauntru se vede odisee. Privesc oameni, cei mai multi din ei cu figuri comune, cu preocupari comune, oameni ca toti oamenii, dar ei nu se percep asa. In cuplurile din parc barbatii sunt eroi, sunt semizei. Intelegi asta privindu-i cum pasesc alaturi de Elenele lor. Nu mai sunt aceiasi dulgheri, medici, arhitecti, faiantari, profesori, lacatusi, nu. Sunt eroii din cuplu, sunt barbatii. Si desigur tot ce fac ei va ramane scris urmasilor lor, asta atragand dupa sine importanta cu care isi incarca orice gest. Mersul barbatului prin parc nu mai inseamna o simpla activitate locomotorie ci devine o operatiune dificila si foarte primejdioasa, careia el, eroul, semizeul, i se expune.
- Draga, te deranjeaza musca asta? Lasa, o ucid eu!
Ele intre timp se bucura de peisaj, miros o floare, pasc un pai, mananca vata de zahar pe bat pe care le-a cumparat-o semizeul de al carui brat se anina.
Pe scena aleii insorite se deapana lungul sir al eroilor fara de isprave, insotiti sau nu, de Elene autohtone, mai mult sau mai putin chipese, alintate cald "Lenuto", "Leano","Fa".
Zambesc. Cred ca mi-am lipit miopia prea lung de mersul moale al unei tinere doamne si eroul ei m-a mustrat din priviri.
Soarele a ales un drum ascuns pe dupa amintiri de ploi. Imi ridic reumatismul de pe scandurile bancii si ma indrept spre o iesire cu pasi largi si apasati. Ma legan de pe un picior pe altul in timp ce spatele meu gigantic se contrabalanseaza plin de eleganta. Toti cei din jur se uita cum sprijin cerul pe umeri, cum zvarlu fulgere din priviri. Nimeni si nimic nu-mi poate sta in cale! Nimeni, poate mai putin batranica pe care o las sa treaca in fata mea prin poarta de la iesire... sunt si eu un semizeu politicos, in sinea mea, iar ea a fost candva o Elena.

Ceaiuri fierbinti

bluehipy — Wed, 07 Oct 2009 21:36:32 UT

Am mers iarna, noaptea prin parcul Libertatii bantuit de caini si de Omul negru, am scapat dintr-un vartej de pe Bistrita inotand pe sub apa cum citisem in Ciresarii, am trait cu doua felii de parizer si o piine pe zi in anul intii din facultate, intr-o vara, imbracat in tricou si pantaloni scurti am trecut dinspre Hotare spre Dochia sub o ploaie de trasnete si grindina, intr-o iarna, in Vatra Dornei, am avut un accident pe partia de ski, a trebuit sa ajung pe picioarele mele la spital si am ramas cu doua vertebre tasate, am mers zece ore prin zapada, pe alocuri pina la piept, in Bucegi spre Piatra Arsa, am stat trei zile cu toate ude pe mine in Fagaras in drum spre Moldoveanu, am coborat noaptea de pe Piatra Mare spre Tamina doar cu un telefon mobil, in jur urme de mistret si urs, era sa cad in Piatra Craiului in hau si m-am prins in ultima clipa de o sufa, in Retezat am cazut intr-o pozitie ciudata peste betele de tura prinse de incheietura mainii si dintr-un gest reflex era sa ma tot arunc singur in prapastie cateva secunde in sir pina am reusit sa le scot de sub mine, era sa intru in hipotermie in drum spre Ascutit cind m-a prins apusul cu polarul de pe mine ud, am trecut prin fel de fel de incercari dar ... nimic nu se compara cu raceala.

Dalta clipei

bluehipy — Tue, 06 Oct 2009 00:19:49 UT

De m-as putea intoarce la inceputuri
Sa te scutesc de tot ce te-a sculptat
Ne-am mai iubi si astazi?
Eu sculptura, tu abanos curat.

Viata, de la 1 la 10

bluehipy — Sat, 12 Sep 2009 01:53:28 UT

Au si strugurii astia un miros aparte, ma imbata si ma petrece pe drumul urcand dinspre Muzicii spre Palatul Culturii, cu soarele lafaindu-se in spatele unor nori extaziati, proiectandu-mi scene cu iz mitic in priviri si-n ganduri....

- Cum e viata? batrane lup de munte...
Ma intreba el, cu voce calda si afectuasa, cu zambet familial si-n ochi cu o lacrima ce nu va curge.
- Cum mai e viata ta? pe o scara de la unu la zece!
- Hmm.... Opt!
- Ohohoo! Stai bine! Ce-ar mai trebui sa-i dai un zece?
- As fi zis noua daca era aici si zece daca aveam deja un copil impreuna.
- Frumos spus, batrane...

Au strugurii astia o aroma ... si vinul, strugurii in varsta, strugurii in apogeul existentei lor, un gust si un efect anestezic, ametitor.

- Cum mai e ... viata ta batrane?
- Cinci, sunt iarasi mediocru...