Pagina profil a lui bluehipy

bluehipy

baiat - 39 ani, Iasi, Romania
14 fani - 5.997 vizitatori

Blog / Tag-uri / scrieri din pat

Arata toate mesajele blog

Mesaje blog cu tag-ul 'scrieri din pat':


  • Porumbei muti

    Paduri mute cresc in jurul iubirii noastre. Mana in mana spulberam carari-riduri ce duc iar acasa. DIseara o sa iti spun ca te iubesc, asa cum nu o poti face decat o singura data, ultima data. Te iubesc dar ne vom pierde in emisfere straine. Tu nu intelegi dar o sa intelegi, eu nu simt desi... simt durerea si o plang. Noapte trista alba-albastra, un vis care doare, un cosmar cu murmur de porumbei in rut si lacrimi ce ne ineaca si se sting in asternuturile in care odinioara ne iubeam. Dimineata vine tarziu in morga in care zace cadavrul frumos al povestii noastre.
    Tu pleci ranita si geloasa, eu ma chircesc dement si nu-mi mai doresc decat sa ma uiti si sa te uit si ca porumbeii astia sa taca...

  • Sarut de cafea

    ...si intr-o zi iti vei gasi iubirea moarta,
    asa cum uneori gasesti o floare uscata in ghiveci
    pentru c-ai uitat s-o uzi si sa-i vorbesti.
    ...si pentru ca tu nu minti si nu inseli
    o sa ii spui cu inima impietrita ca
    desi ti-e draga si ati impartit cate ceva, deja,
    v-a mai ramas doar sa injumatatiti lumea:
    ea - jumatatea buna, tu - jumatatea rea.
    ...si ispasindu-ti despartirea
    in temnite de temeri si intrebari
    o sa ii porti, din cand in cand, in gand, privirea
    pe buzele uscate izvora-va sarutul ultim de cafea,
    si-n suflet... eternul fluviu de fernet...

  • Ceruri de vanilie

    El, mai trist decat moartea unui suflet drag. Patru apeluri nepreluate. Telefonul mut, palpaind cand si cand, exaspera(n)t, langa ceasca de cafea neatinsa, a carei oglinda smolita a stins deja un apus si un rasarit. Douazeci si patru de apeluri nepreluate. Privirea ii ajunge undeva mai adanc de zatul nisipului de la tarm ce refuza sa mai treaca prin clepsidra degetelor dezgolite. Patruzeci si patru de apeluri nepreluate. Telefonul zboara pe deasupra valurilor si pe sub nori, scufundand taceri nebune si dementa atator temeri.
    Ea, mai disperata decat mama ce si-a pierdut puiul. Cearcane impletind de ce-uri fara ecou cu apeluri fara raspuns. Degete crispate, diadema organica de ganduri migrene. Degete inclestate pe cercul de caolin patat de rosu si amar. Priviri ce sapa in orizonturi sangerand un soare fara raspunsuri pentru inima sfasiata de o minte cu prea multe intrebari.
    Suflete nepereche in povesti neterminate rascolind plaje de frunze - scoici, hemoragii intr-un ocean de toamna, furtuni existentiale zamislind in van pescarusi astenici sub ceruri de vanilie.

  • ┼×eherezadul

    Am visat ca iubeam o femeie cu nume de regina, iubeam o femeie cu nume de roman de dragoste... si nu era Lorelei. Am visat ca iubeam o femeie cu chip cunoscut, o femeie cu sange de tiganca... sau poate era o olteanca. Si se facea ca imi incalcam iar legamantul tacerii despre mine si ma povesteam. Iar ea radea si plangea odata cu mine. In visul meu ea invata sa viseze cu mine. Si o simteam cum ma simt, si-o ghiceam si regina si tiganca si femeie.
    Regina era desigur distinsa si se apleca deasupra povestilor mele cu toleranta si curiozitatea pe care nobilii le manifesta fata de supusii cu un sange mai putin albastru. Ca orice regina avea toane, cand vesela, cand melancoilica, cand materna, cand taioasa. Era inteleapta si dreapta... si eu iubeam regina.
    Tiganca era apriga, sireata si foarte jucausa. Cu ea nu stiai niciodata daca vorbeste serios sau iti intinde vreo capcana. Tiganca dansa, canta si facea vraji, ca mai toate tigancile. Era frumoasa si rea... si eu iubeam tiganca.
    Femeia era adorabila. Blanda si neincrezatoare ca o ciuta ce se adapa la paraul din marginea padurii. Era frumoasa si buna si ma strangea in brate tare de tot... si eu iubeam femeia.
    In vis o plimbam prin povestea mea si ne daruiam clipa cu bucurie. Din cand in cand, la telefon, vocea ei picta pe cerul noptilor mele inalte constelatii calde si zambete de clopotei. Din cand in cand, mana ei poposea pe fruntea mea stingand clocotul durerilor altor timpuri.
    In vis, fara veste, ea a devenit nepasatoare si mai tacuta decat pietrele. Si m-am trezit... si inca o iubeam.
    In urma ei constelatii se sting reci pe cerul depresiilor mele, in urma mea hemoragii de petale de lalele negre.

  • Oameni si oameni

    Exista oameni iubiri si oameni conventii. Exista desigur si multe alte criterii si feluri de a imparti, cataloga, eticheta oamenii. Nu stiu de ce, inca, poate ma voi limpezi pana la finele acestor randuri, nu stiu de ce imi aleg teza aceasta a imposibilitatii coexistentei iubirii si a conventiei. Mai cu seama ca scenariul idilei urmeaza, cel mai adesea, unul sau altul dintre cele cateva tipare pe care le stim cu totii. In principiu unul il place pe altul, cand exista o reciprocitate cei doi au sansa de a se cunoaste si eventual ajung sa iubeasca in armonia si frumusetea defectelor lor. Conventional. Tipic. Si totusi simt ca nu exista conventie in iubire.
    Iubirea, desi poate fi autoindusa sau sustinuta, deci alimentata mintal, nu e rationala. Conventia, pe de alta parte, e ratiune si nimeni nu o va simti desi multi o vor respecta. Sentimentul meu e ca cele mai multe dintre cuplurile trecute de varsta adolescentei nu traiesc o mare iubire cat o confortabila, calda si, de ce nu, din multe puncte de vedere, o sanatoasa conventie.
    Nu cunosc un adevar statistic si nici nu ar avea relevanta in lumea mea. Adevarul meu, adevarul fiecaruia dintre noi, e dat si are o valenta intr-un spatiu personal, limitat de experienta individuala. Ma intreba un bun prieten Spune-mi cate cupluri fericite cunosti? si atunci ma straduiam sa numar doua. Desigur m-am gandit la oameni care se iubeau nu care erau fericiti. Convingerea mea era ca nu exista fericire in absenta iubirii. Incep sa ma intreb daca poate exista fericire in prezenta iubirii... Fericirea are un aspect discret, iubirea unul continuu... nu stiu daca am fost fericit iubind dar sunt sigur ca am fost nefericit cand nu am iubit, cand nu am fost iubit si cand nu am avut pe cine iubi.
    Priviti in jur. Priviti oamenii de pe strada. Ii poti ghici pe cei care sunt impreuna si totusi ghicesti destine paralele despartite de pereti de sticla. Se stiu, se vad, se inteleg, isi respecta fiecare partea din contract dar cei mai multi nu au nici cea mai mica idee despre adevarul celuilalt.
    E sentimentul meu si fara indoiala ma pot insela in privinta unora. Multi insa nu ar recunoaste-o niciodata. Multi nu si-ar recunoaste-o niciodata. Cum ar mai putea merge mai departe? Simplu. Dupa momentul trist si mai mult sau mai putin constient al resemnarii, imbratiseaza o norma, o conventie, un compromis dulceag. La urma urmei, nu e asa rau sa schimbi anotimpul albastru al depresiilor cu primavara caminului conjugal. Nu vibrezi cand il vezi dar e de treaba. Nu o simti dar o multumesti si asa. Nu te venereaza dar ii esti simpatica. Nu e cea mai placuta prezenta dar gateste bine. Un balci al compromisurilor daca absenta sentimentelor e reciproca, o minciuna cumplita daca compromisul e doar al unuia.
    Ati auzit voi de vreo femeie care sta cu un barbat ca sa aiba copiii un tata? Stiti voi vreun barbat care sta cu o femeie pentru ca altfel ea ar fi in stare sa se sinucida? Ati auzit voi de unii care s-au luat ca sa aiba sanse la o locuinta prin ANL? Stiti voi vreo tanara care umbla cu un domn ce ar putea sa ii fie tata si care intamplator e foarte bogat? Ati auzit de barbati care isi bat consoartele?
    Cred ca da. Sufletele resemnate si oamenii umbra, cei care nici macar nu au incercat.
    Intrebari crude: Ai renunta la toti banii tai de dragul unui om? Ai renunta la serviciul tau de dragul unui om? Ai renunta la proximitatea prietenilor, familiei de dragul unui om?
    Cand omul in cauza e cel pe care ai certitudinea ca il iubesti, cand ai trait deja o poveste cu el si cand esti sanatos la cap, raspunsul e desigur da, si cel mai adesea cand iubesti pe cineva treci prin cele amintite fara sa oscilezi. Dar cand iubirea voastra e tanara, cand sunteti in primavara a ceva ce ar putea deveni o poveste dar va lipsesc certitudinile pe care numai timpul si experienta in doi vi le dau. Atunci? Iubire poate fi. Dorinta e fara de tagada. Ai renunta la mii de euro pentru a trai povestea? zeci de mii? sute de mii? Ai renunta la cariera ta? La serviciul ala pe care te-ai chinuit sa il obtii si in care te-ai chinuit sa te perfectionezi? Ai pleca din locurile dragi, de langa ai tai, de langa prieteni?
    E usor sa spui da si sa fii sincer daca esti sarac, orfan, somer si fara prieteni.
    E greu sa spui da si sa fii sincer daca ai facut-o deja.
    E mai usor sa spui da si sa o crezi daca ai iubit.
    E usor sa o spui si e greu sa o faci daca iti iubesti familia si daca ai prieteni.
    E usor sa spui da, daca esti fatarnic.
    E usor sa spui nu, daca nu ai inteles nimic din esenta firii.
    E greu sa spui nu... si e trist.

    Multi spuneti da. Multi o faceti convinsi ca e adevarul vostru. Multi sunteti foarte convinsi ca e fara doar si poate adevarul vostru si mi-o veti spune raspicat, in fata, dupa care va veti intoarce in miezul zaharisit al conventiei ce va priveaza de sansa la iubire. Cei mai multi insa, de fapt, spuneti nu.

    Cat despre restul... sunteti singuri? nu va vedeti cu nimeni? Pacat.

  • Venetia

    Noi... cei mai buni actori ai firii... intersectii superficiale de zambete si priviri, educati sa ignoram ceea ce, de altfel, este evident.
    Zambetul ei canta ceva despre fericirea altcuiva in timp ce privirea-i geme in genuni - am suferit si sufar!
    Zambetul meu, sarcasm, amendand ipocrizia prea putin vinovata asta data. Deasupra vocii celui care intelege, albastrul privirii celui care a supravietuit.
    Ne strangem mainile cu caldura si ne mintim ca o sa ne mai vedem... pe aici.
    Plecam fara sa privim inapoi, gondole adormind suflete insangerate, lunecand pe poleiul indiferentei celor din jur.

  • Matematici

    In cate feluri poti parcurge distantele dintr-un pat? In cate feluri poti uni puncte de pe muchiile opuse sau de pe cele vecine?
    In multe feluri, fara indoiala, si corpul tau le invata pe toate sau si le reaminteste atunci cand in patul tau, liniile tale nu se intersecteaza cu liniile altcuiva. O geometrie simpla cu o reflexie larga.
    Ma intreb daca dorul tau se aduna cu dorul celuilalt sau se inmulteste sau poate se anuleaza?! Exista o matematica a simtirii? Exista o stiinta a firii? Daca da, atunci ne scapa cu desavarsire si nu e o aritmetica cu operatii simple. Nu. Operatorii firii sunt complecsi peste masura.
    Dorul tau compus cu dorul celuilalt nu e o suma, dar ar putea fi, nu e o diferenta, dar poate a fost, nu e o inmultire, dar poate va deveni. Sa fie zodiacul cartea de capatai, fundamentul teoriei probabilitatilor sentimentelor dintre tine si celalalt?
    Si chiar de am sti sau am defini o lege ferma a compunerii sentimentelor, cu ce ne-ar ajuta cand noi, cand tu si ea, cand tu si el, nu suntem simple variabile bine definite in timp si spatiu ci mai degraba vaste sisteme de ecuatii diferentiale cu un numar variabil de parametri.
    Cate doruri incap in sufletul unui om si in cate feluri pot atinge fiecare marginile simtirii?
    Ce formula neasteptata are pasiunea si ce ecuatie chimica nemaivazuta e in dragoste!
    Si de am putea sa punem totul pe hartie, in ecuatii si functii si teoreme, tot ne-ar scapa ceva pe ici pe colo, cate-o variabila, cate-o constanta, cate-o ipoteza.
    In cate feluri poti iubi? In cate feluri poti dori?
    In multe feluri. Le stie sau le simte cineva pe toate?
    Am ajuns sa rezolvam probleme cu reprezentari in spatii N dimensionale, am ajuns sa definim problematici pentru care mintea unui om, de o pregatire si de o inteligenta peste medie, nu mai are o reprezentare, ne-am rupt de restul fiintelor printr-o abilitate unica, cea de abstractizare, insa suntem cu totii corigenti la aritmetica naturii, atat a naturii umane cat si a naturii in general.
    Si daca nu ai inteles mare lucru citind asta, bucura-te! Poate ca pentru tine adunarea sufletelor e mai usoara.

  • Nothing really ends

    Murim. Noi nu avem multe certitudini si totusi, poate singura noastra certitudine e cea care ne ingrozeste cel mai tare. Ne trecem incercand sa uitam poate singurul nostru reper, asadar pe sufletul nostru sta scris - uitare. Si in timp, uitam din ce in ce mai bine, suntem perfectionisti.
    Si uiti, sau cel putin te prefaci foarte bine ca uiti, ca o uiti, ca n-o mai iubesti si n-o mai visezi. La adapostul unui echilibru firav, incerci cu teama sa iti acorzi timp si cochetezi cu gandul ca intr-o buna zi cand iti vei verifica inima, ridicandu-ti grijuliu platosa, o vei gasi brazdata doar de cicatrici.
    Si uneori iti iese acest joc amnezic fortat, pana cand intr-o zi iti cade iar in minte si in suflet si se muleaza pe fiinta ta ca o masca viscerala... si iti recunosti ca de fapt a fost mereu acolo, ca un spectator discret, asistand la actul uitarii tale, suferind sau savurand poate fiecare clipa a lui.
    Alergi prin ploaie si incerci sa o pierzi iar din gand. Alergi prin ploi amare. Alergi prin ploi colosale pe sub bolti de frunze arzand pe gheare de copaci. Siroaie de picaturi iti dilueaza masca incercanata. Le strangi in palma si intre degete, le ridici pe frunte si le rasfiri prin par. Iti lasi capul pe spate, tragi aer in piept, deschizi ochii si privesti cerul senin spionandu-te trist printre ramuri sarace.
    Nici macar un singur nor... chipul ei.... rasul ei... vocea ei... si ochii tai continua sa ploua.

    Invata sa uiti mai bine baiete, altfel o sa iti amintesti ca murim.

  • Lumi de amoniu

    Sunt, mai mult decat oricand altcandva, o umbra, o unda de vant, un gand rascolind frunze murind incet pe trotuar.
    Respir greu in lumi paradoxale de amoniu izolat, amintiri alb negru, amintiri cu un parfum uitat.
    Evadez din realitatea unui sfarsit de toamna doar pentru a ma reincarcera in temnita camerei mele, cimitirul iluziilor unor iubiri.
    Sa nu indraznesti sa ma compatimesti, mai ales daca nu ma cunosti, in realitate te-as frange cu un gest, c-o privire, c-un cuvant, m-as hrani cu durerea ta zambind desi te-as iubi cu infinita tristete.

  • Rabdare si multe lichide

    In mai putin de o luna, pentru a doua oara simt ca mor incet. Fizionomia mi se contorsioneaza in grimase ce dor si se scurg in migrene prin sinusuri si maxilare ce se contracta si se topesc intr-un chin lent in care secunda capata dimensiuni noi, valente dictate de febra, masurate surd de palma mea sau de obrazul unui prieten. E pentru prima data cand ma gandesc serios la sinucidere. Daca as raci din doua in doua saptamani, asa cum s-a intamplat luna asta, mi-as lua zilele fara nici o ezitare. La urma urmei e doar o balanta. Atunci cand durerea provocata de lama briceagului de pe masa mea ar fi mai mica decat chinul gripei, mi-as ingropa metalul intre sau de-a lungul venelor si febra mea ar sfarsi in mocheta asta plina de praf si de par de caine. Oricum am facut cam tot ce era de facut si oricum suntem al dracului de multi si de stupizi.
    Si dupa cum ziceau cei de la radio Guerilla in razboiul sfarsitului de saptamana, moartea e o forma de bogatie la care ajungem inevitabil.
    Pina una alta, rabdare, saracie si multe lichide.

1 2 3 4