Pagina profil a lui bluehipy

bluehipy

baiat - 39 ani, Iasi, Romania
14 fani - 5.997 vizitatori

Blog / Tag-uri / science fiction

Arata toate mesajele blog

Mesaje blog cu tag-ul 'science fiction':


  • Candva, poate la iarna

    Viscolul musca din troienele din jur si din obrazul meu, atat cat ramane neacoperit de gluga impermeabilului si de polarul ce-mi acopera gura si uneori nasul. Aproape intuneric desi chiar de ar fi lumina nu as vedea mai mult din cauza fulgilor de zapada si a acelor de gheata care se lovesc violent de mine si cand nimeresc in ochi sau in obraji, dor.
    Din cand in cand ma opresc si ma intorc cu spatele la vant, imi scot manusile si-mi acopar ochii si nasul cu mainile calde. Orice lacrima devine un sigiliu de gheata intr-o clipa, varful nasului mi-e o rana. Desi mustata si barba imi sunt inghetate, imi simt fata arzand.
    Ghicesc in urma linia crestei pe care am parcurs-o de azi dimineata. Satisfactia unui vis implinit, in rest, epuizare, sete, foame, frig. Si cand esti epuizat incepi sa te gandesti la cele mai neasteptate lucruri. Incepi sa te intrebi de ce? De ce nu am ramas eu in cabana sau la refugiu? De ce sa bati crestele muntilor iarna?
    Stii prea bine de ce dar cand toate urla in tine ca vor sa se odihneasca iar tu incerci sa mergi mai departe, motivatia paleste. Fiecare pas e o performanta, inventezi noi retete de deplasare. Si te minti iar dar rucsacul greu din spate nu e o iluzie, nici durerea dintre umeri si nici durerea din solduri nu sunt ireale.
    La fiecare pas zapada scrasneste surd sub talpa rigida a bocancilor grei. Un zgomot pe care ajung sa il invat, sa il stiu, sa il astept la fiecare miscare. Zgomotul cu care imi pictez toate gandurile.
    Si scrasnetul nu mai vine. Piciorul aluneca lung si corpul zvacneste scurt, energic, disperat, ca in noptile in care creierul tau confunda somnul cu moartea si iti trimite acel impuls de resuscitare care capata in tine forma unui vis in care cazi.
    Si am cazut.
    Secunde ere.
    Atarn peste buza unei rape cu mana prinsa in chinga pioletului care, spre norocul meu, s-a agatat in ceva ce cred ca e un jneapan. Pe masura ce inteleg ce mi se intampla, inima imi bate din ce in ce mai tare, apoi ma linistesc. E practic imposibil sa ma salvez si.. de ce as face-o? Am avut o viata atat de frumoasa. Undeva in spatele mastii de zapada si gheata cineva m-ar putea surprinde zambind.
    Radacina da semne de slabiciune. Trec la ganduri mai optimiste, n-a sosit inca vremea aia. Prind cu dintii de manusa mainii libere cu care imi scot briceagul din buzunarul lateral. Il pasez in mana atarnanda si cu greu reusesc sa il deschid. Tai chinga rucsacului din partea mainii prinse si apoi il las sa cada. Ma paraseste brusc si cade fara sa faca vreun zgomot pe care suierul viscolul sa nu il acopere. Acum atarn mai usor si jnepanul pare sa ma priveasca mai prietenos. Adrenalina imi da energia necesara sa imping briceagul cat mai adanc in zapada inghetata si apoi sa ma trag in el si in piolet peste marginea rapei.
    Tremur tot. Imi tremura genunchii. Imi trenmura barbia. Imi clantanesc dintii. Abia acum ma prinde frica.
    Ajung pe traseu cu greu si incep sa merg cu toate simturile ascutite la maxim.

    Acum toate au ramas in urma. Din oras, muntele pare un deal carunt. Turisti imbracati in salopete de schi cochete ma privesc ca pe un ciudat. In gara imi dau seama ca actele mele si banii si altele s-au dus cu rucsacul. Rad. Nu am mai cersit din liceu de pe vremea cand mi se parea extraordinar sa iti invingi inhibitiile, sa calci in picioare normele oamenilor snobi, eticheta. Se pare ca nu mai am succesul anilor de liceu. Pe de alta parte banuiesc ca un om cu fata inrosita de viscol si cu un piolet in mana nu poate sugera prea multa mila. Oricum nu am timp sa cersesc cat mi-ar trebui pentru un bilet de Sageata Albastra.
    Urc zambind in tren si ma opresc intre vagoane, macar sa nu ocup locul cuiva daca tot sunt in afara legii. Parintii isi feresc copii cand trec pe langa mine. Mi se pare amuzant dar si trist. Imi vine sa le strig: Nu sunt un puscarias, sunt doar un alpinist! Din nefericire nu unul prea bun, din fericire unul norocos, de curand.
    E cald. In sfarsit e cald. Pe masura ce ma dezghet incep sa simt cu adevarat ce si pe unde ma doare. Si ma dor multe. Pe langa mine personaje diverse, probabil ca si mine, fara bilet. Nu dupa mult timp isi face aparitia si controlorul. Ii deciuieste pe ceilalti si se oreste in fata mea:
    - Biletul la control va rog.
    De cand ma stiu mi-a fost groaza de scena in care as fi prins fara bilet in tramvai sau in tren, de aia am evitat-o de cate ori am putut. Acum insa imi pare usoara. Individul din fata mea nu ma impresioneaza cu nimic, imi pare doar un rotofei simpatic.
    - Regret dar... nu am.
    Nu pare surprins si nici descurajat si dupa ce arunca o privire dispretuitoare acolitilor mei, continua:
    - Atunci cum facem? Platiti amenda?
    - As plati-o dar nu am nici bani, nici acte, doar daca ma credeti pe cuvant, va pot da adresa si numele corecte.
    - Stiti ca pot anunta politia feroviara sau va pot da jos la prima?
    - Nu va mint, am avut un accident si mi-am pierdut rucsacul cu toate actele si banii.
    Ii vorbesc egal, fara patima si fara teama.
    Omul ii alunga pe ceilalti platitori de cens in fundul trenului in timp ce pe mine ma ignora.
    Dupa un timp imi scot caciula si manusile si ma asez pe ele. In sfarsit adorm.
    Din cand in cand, cate cineva ma paseste in drum spre toaleta. Din cand in cand, in statii, usa vagonului se deschide si aerul rece ma face sa ma infior. Dorm un somn bolnav si chinuit. Secventele de veghe si cele constiente alterneaza halucinant.Trenul a ajuns la ultima oprire. Cobor infrigurat in gara aproape pustie. Il salut din mers pe controlorul aninat de usa unui vagon, descriind un gest elegant cu pioletul si inclinand usor capul a recunostiinta. Mustaceste satisfacut si dispare undeva pe coridor.
    Si parca drumul pina acasa e mai lung decat oricand, si parca cele cateva trepte sunt mai abrupte decat orice costisa!
    Usa se deschide cand apas pe clanta si pasesc incet pe holul atat de familiar. In sfarsit acasa! Din bucatarie vine un miros de snitele si o unda de muzica.
    La capaatul celalalt al holului apare ea imbracata intr-un tricou de-al meu. Placerea ei de a-mi imbiba cu miros de mancare tricourile mele preferate. Placerea mea de a-i simti mirosul in tricourile mele. Toate vin cu un pret.
    Ma priveste mustrator si incearca sa isi ascunda orele de grija.
    De undeva din spatele ei, mai mult de-a busilea decat in picioare isi face intrarea Mariuca. Un pui de om cu ochii mei si restul de la maica-sa.

    Ma topesc si ma rusinez. Aveam atatea motive sa vreau sa raman in viata, sa vreau sa ma intorc acasa. Micuta imi zambeste si se indrepta spre mine gangurind ceva in legea ei. Dau sa o iau in brate dar...

    - Sa nu indraznesti sa o saruti pe ea inaintea mea!

  • La capatul lumii

    Viscolul involbura, cand si cand, cateva ziare parasite ad-hoc de cititorii matinali surprinsi de suflul rece fara manusi.
    Piata Meynard, atat de animata in vara ce trecuse, zacea in paragina, scena inghetata a dansului fantasctic al carui singur martor, taciturn si cenusiu, era catedrala Saint Michele injunghiind trufas cerul inghetat parca si el.
    Isi facuse aparitia de pe strada Saint-Francois si ocolise piata spre dreapta, cu pas incet, de parca gerul si viscolul nu reuseau sa o ajunga. Femeia, visand cu ochii deschisi, se opri o clipa in fata restaurantului de la numarul saptesprezece, silabisind parca cuvintele de pe firma cocheta acoperita de un strat subtire de zapada: Meson La Venta...
    Intra si de asta data gasi o masa cu usurinta. Alesese aceeasi masa, chiar si acelasi scaun si hainele ii poposira pe scaunul vecin. Firul gandurilor ii fu intrerupt de o voce distrata.

    - Vous avez choisi?

    Chelnerul o privea pe jumatate amuzat, pe jumatate uimit. Se numara, probabil, printre ultimii si printe singurii temerari ce isi parasisera locuinta pe o astfel de vreme.

    - Un chocolat chaud, s'il vous plaît.

    Raspunsul veni tarziu si se potrivi cu gandul chelnerului dintr-o coincidenta. Nu urmarea sa se incalzeasca, isi comanda doar ce isi comandase si atunci. Pentru o clipa isi sprijini fruntea fierbinte in palma apoi impinse noianul de carlionti saten spre spate arzand apoi cu ochi de cafea spatiul dintre ea si scaunul din partea opusa a mesei.

    Din intimitatea barului chelnerul o observa scrijelind cu privirea adanc in spatarul scaunului gol.
    Sigur nu e frantuzoaica. O femeie frumoasa. O femeie nebuna... nebun de frumoasa. Din ce neam o fi? Buze de tiganca, nas de turcoaica, ochi usor asiatici, sprancene de spanioloaica, par cret.. Ce chip cosmopolit?! Sigur nu e frantuzoaica, conchise tanarul si ii servi bautura aburinda.

    Nu paru sa observe ceasca radiind caldura si imprastiind arome de cacao si vanilie. Din cand in cand, ochii ei zambeau si buzele se miscau aproape imperceptibil, mimand parca incepututri de ceva ce candva fusesera cuvinte.
    Intr-un tarziu isi descoperi cu privirea, aproape surprinsa, hainele lasate pe scaunul din preajma si dupa ce se imbraca incet, plati si iesi lasand in urma, cel putin, o ceasca neatinsa si un chelner confuz.

    Aula pustie a discursului mut tinut de Saint-Michel o intampina mai rece decat in ajun. Porni sa o strabata de-a curmezisul asemenea altor cativa trecatori cu chipiuri indesate si fete ascunse bine in fulare puse in doua si prinse la mijloc dupa ultima moda.Trecu pe linga copaceii despuiati din preajma bisericii, traversa rue des Faures si ajunse in fata sirului de pravalii acum inchise. Intre ele, deasupra unui rand explicativ scris cu linii elegante Salon de thé - Cafe oriental, se aflau cuvintele pe care le cauta: Au bout du monde.
    - :


    - Te iubesc!
    - Ha! O spui prea usor si prea des ca s-o mai cred!
    - O spun pentru ca o simt... o spun usor petru ca o simt din plin...
    - Aiurea...
    - Ma crezi sau nu, te voi iubi o vesnicie.
    - Vesniciile tale tind sa fie din ce in ce mai scurte.
    - Stii bine ca nu-i asa! As sta cu tine o vesnicie si te as urma oriunde.
    - Oriunde?
    - Da, oriunde.
    - N'importe où?
    - N'importe où... au bout de monde.


    Femeia, cu lacrimi inghetand pe obraji, se lasa in genunchi in fata cafenelei. Corpul i se cutremura de plans si de frig. Cu toate astea zambea la gandul ca pana si acel au bout du monde fusese poate doar o imagine furata cu coada ochiului.

    In amurgul prematur acoperind Bordeauxul, oameni razleti ocoleau o tanara ingenuncheata anapoda cu spatele catre biserica Saint-Michel si cu privirea pironita... la capatul lumii.

  • Iubire din iubire

    *
    Vai ce-mi mai plac diminetile de duminica! Le ador!
    De afara se aud numai cateva vrabii pregatindu-se pentru iarna iminenta de acum si taraboantele celor ce mi-au stricat toata toamna maturandu-mi frunzele. Spre deosebire de mine nevasta-mea prefera sa leneveasca duminica dimineata. O inteleg, merita nimic de zis. O sarut si evadez din caldura placuta a asternutului pentru a ma duce la baie unde in sfarsit voi reusi, sper, sa ma barbieresc.
    Femeile au impresia ca repriza cotidiana de machiat e un chin, ar trebui sa incerce barbieritul! Si spun asta nu din prisma unui tip imberb care se barbiereste odata pe anotimp si atunci pentru ca simte nevoia sa isi afirme virilitatea ci din prisma unuia care in doua zile deja e tepos iar daca nu se barbiereste o saptamana e deja in doliu. Aceeasi operatie iar si iar din frageda adolescenta incoace: apa, spuma, lama noua, hrasht - hrasht, clateste, hrast - hrast, clateste, spirt sau daca esti mai grijuliu cu tenul tau after-shave. Plictisitor ... dar iata-ma mai tanar cu zece ani. O daaaa ... arat superb, adorabil. Fac si un dus scurt si ma intorc in dormitor imbracat sumar si indecent intr-un prosop devenit ad-hoc minijup.
    Inca doarme dar se vede ca s-a trezit si s-a foit in culcus inainte de a se lasa furata de somn, dupa forma pe care a luat-o cearsaful. Ce alintata! De sub plapuma, ma sfideaza provocator o coapsa goala. O banuiam fierbinte inca inate de a-mi atinge obrazul proaspat ras de pielea fina. Ii sarut genuchiul micut si o simt tresarind. Cred ca s-a trezit. Ma strecor in intunericul de sub plapuma in timp ce minijupul ma paraseste langa pat. Sarut coapsele fierbinti pina ce dau de buzele deja umede ce le guverneaza. Mmm... iubesc mirosul iubitei mele. Ii simt abdomenul frematand si o sarut pe buric si mai sus, incet, pina la sani si iata-ma iesit iar la lumina. Ii sarut buzele usor intredeschise in timp ce ma primeste in ea si savurez betia de senzatii, fierbinteala, dansul corpurilor lunecand unul linga celallt, unul prin celalalt. Vai, o doresc azi mai mult ca in prima zi cand am vazut-o si m-a cucerit cu un zambet. Cred ca o stie, si sunt sigur ca o simte.
    O sarut si dau de un iz sarat. Deschid ochii. Ea plange. Are fata scaldata in lacrimi. O intreb ce s-a intamplat si nu-mi poate vorbi. Isi acopera ochii cu mana si plange surd. Lacrimi grele uda perna pe care credeam ca o impartim fericiti...

    * *
    Vai ce-mi plac diminetile din Sfanta Duminica! E ziua in care pana si bunul Dumnezeu s-a odihnit, deci, asa fac si eu! Bine, nu exagerez ca intarzii la slujba de la biserica si nu mi-as ierta-o dar imi permit sa mai lenevesc in pat fata de restul zilelor in care tre sa ma scol cu noaptea in cap si sa incep sa trebaluiesc. Prea mult oricum nu pot sa dorm ca se trezeste nebunul de barbata-miu si isi incepe ritualul, deschide geamul, face abdomene, canta, da drumul la calculator, tipa ca vrea cafea. Mi-e foarte drag oricum dar mi-ar fi si mai drag daca ar fi mai somnoros duminica! Ce ziceam! Poftim ca s-a trezit. Ma fac ca dorm. Vai ce dragut m-a sarutat si a plecat tiptil la baie. Ce mai conteaza ca acum aud cum darama ligheanele si sticlele de sampon si cum urla sau canta in timp ce isi face dus. Ma tot intreb cum de ma saruta el dimineata inante de a ma spala pe dinti?! Ha ha ha ... nu vreau sa mi raspund. Mai bine ma intorc pe o parte si mai dorm putin cat mai pot.
    Dar nu mai pot. Camera s-a umplut de miros de spuma de ras si un iz fin de gel de dus. Simt o atingere pe coapsa ... ma saruta pe genunchi. Ce puslama, mi-a invatat punctele sensibile... Ah nu.... ii simt corpul ud sub plapuma. Ce melanj afrodisiac, ii simt cand parul ud cand buzele fierbinti pe coapse. Si daca merge in directia aia stiu singur unde ajunge... Ma saruta... el s-a spalat pe dinti... Ah.... clocotesc in interior si simt cum e din ce in ce mai adanc in mine... as striga daca nu as avea buzele acoperite de buzele lui. Ma pierd in frenezia de simtiri.
    De afara se aud doar vrabii flamande si cei ce matura strazile. Mai departe se aud clopotele Mitropoliei. Vai Dumnezeule! Am uitat! Suntem in post deja, suntem in postul Nasterii Domnului! Si eu pacatuiesc cu omul asta ... cum sa il opresc acum! De n-as fi uitat ma imbracam si eu mai acatarii, imi luam strampii aia grena pe care stiu ca ii uraste.... Ce pacat, vai ce pacat, Doamne iarta-ma! Cum sa il opresc? O sa creada ca nu il iubesc. Dar eu il iubesc .... pe Tine Te iubesc mai presus de toate Iisuse Hristoase!
    De pe peretele de la rasarit, de deasupra candelei, sfanta icoana ma priveste mai umbrita si mai dojenitor ca niciodata. Ce pacat Doamne, ce pacat sa-l pun pe el inaintea Ta... Doamne iarta-ma pe mine necredincioasa. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa!
    Doamne ... si nu mai termina... Simt ca nu-mi mai pot stapani lacrimile si le las sa curga in voie.
    Ce pacat.

  • Les canons de Navarone

    O linie aproape perfecta. Genul acela de profil care iti taie rasuflarea, incadrat in genul acela de carlionti care te fac sa visezi cu urmari si urme. Ce ochi .... doamne ce ochi si ce nas fin, cu nari delicate guvernand bland o pereche de buze de vis. Si asta nu ar fi nimic dar gatul ei iti conduce privirea spre unghiul dulce al unui decolteu ce nu mai poate ascunde o pereche de sani, doamne ce sani! Soldurile-i sunt vis erotic iar picioarele... invitatie la vals.
    In fata unei asemenea frumuseti ramai blocat. Si iti mai si zambeste! Zeita e milostiva cu dumneata si iti zambeste si viata e frumoasa in timp ce iti sustine privirea si iti culege vorbele de pe buze si le savureaza una cate una.
    Din cand in cand degetele ei delicate alunga cochet cate o suvita mai indrazneata care sta sa ii tulbure apa adanca a ochilor de ametist. Totul pluteste in slow motion, tu nu te auzi, tu nu mai esti tu, tu te confunzi cu ea. O adulmeci, o memorezi, o inveti, o diseci, o doresti.
    Si, ca si cum toate astea nu ar fi fost de ajuns, zeita iti vorbeste!
    Ramai prizonier intr-un interspatiu, urechea se dilata, privirea o transcende si se opreste undeva la linia subtire a orizontului, unde tunuri mari, les canons de Navarone, trag salve in surdina.

    Tipa e proasta de bubuie.

  • Citind lumina

    - Ai venit? Dezbracă-te! A nu ... nu doar de haine... vreau să te văd demachiată, despletită, dezinhibată, goală de prejudecăţi şi de principiile tale tâmpite. Eşti gata? Dacă da, atunci de ce ţii privirea în pământ? Sigur ţi-a mai rămas vreo urmă de pseudo morală creştină în sânge... aşa arăţi tu, fii mândră de imaginea asta pe care din nefericire o iubesc. Aşa, priveşte-mă sfredelitor, drept in inimă, prin ochi. Aş vrea să te văd arsă de soare, aş vrea să te văd batută de ploi, aş vrea să te văd ingheţând în zăpezi, aş vrea să te văd jubilând, juisând şi agonizând lângă şi odată cu mine, şi dacă după toate astea ne vom putea privi în continuare direct in inimi prin ochi, atunci, poate, ar trebui să ieşim la o cafea, să ne cunoaştem mai bine...
    - A... mă scuzaţi ... eu am băut deja cafea.. am venit să citesc lumina...

  • Eroii

    Nu-mi mai recunosc corpul sau poate corpul nu ma mai recunoaste. Picioarele executa miscari vechi, invatate de demult, dar o fac urmand intr-o masura vointa mea, si in alta, vointa lor. Narile inrosite inca, cu pielea exfoliindu-se pe alocuri, se dilata, cand si cand, in intampinarea aerului proaspat, cel mai adesea absent in ultimele zile in care, inchis in odaia mea, am tinut tovrasie febrei si gndurilor mele mai mult sau mai putin febrile.
    Convalescenta, dulce stare in care, simti ca meriti repausul pe care ti-l oferi. Zac pe o banca din scanduri de lemn, usor aplecat pe o parte, cu umerii inaltati putin si mainile adunate peste genunchii apropiati a frig, desi, in esenta, stau tolanit la soare. Simt cum mi se incalzesc celulele in tesuturi. Soarele de toamna inca mai are ceva de oferit lenesilor dispusi sa-i caute raza blanda. Astazi, ma numar printre ei.
    Pe alei, se perinda printre frunze ganduri, povesti fel de fel. Vad fericire, rar, vad dorinta, vad speranta, minciuna, vad din toate cate ceva, in proportii diverse, de la verigheta la verigheta, de la sarut la sarut, de la lacrima la lacrima, dupa caz.
    Foarte amuzant e ca, uneori, acolo unde dinafara se vede fanfaronada banala, dinauntru se vede odisee. Privesc oameni, cei mai multi din ei cu figuri comune, cu preocupari comune, oameni ca toti oamenii, dar ei nu se percep asa. In cuplurile din parc barbatii sunt eroi, sunt semizei. Intelegi asta privindu-i cum pasesc alaturi de Elenele lor. Nu mai sunt aceiasi dulgheri, medici, arhitecti, faiantari, profesori, lacatusi, nu. Sunt eroii din cuplu, sunt barbatii. Si desigur tot ce fac ei va ramane scris urmasilor lor, asta atragand dupa sine importanta cu care isi incarca orice gest. Mersul barbatului prin parc nu mai inseamna o simpla activitate locomotorie ci devine o operatiune dificila si foarte primejdioasa, careia el, eroul, semizeul, i se expune.
    - Draga, te deranjeaza musca asta? Lasa, o ucid eu!
    Ele intre timp se bucura de peisaj, miros o floare, pasc un pai, mananca vata de zahar pe bat pe care le-a cumparat-o semizeul de al carui brat se anina.
    Pe scena aleii insorite se deapana lungul sir al eroilor fara de isprave, insotiti sau nu, de Elene autohtone, mai mult sau mai putin chipese, alintate cald "Lenuto", "Leano","Fa".
    Zambesc. Cred ca mi-am lipit miopia prea lung de mersul moale al unei tinere doamne si eroul ei m-a mustrat din priviri.
    Soarele a ales un drum ascuns pe dupa amintiri de ploi. Imi ridic reumatismul de pe scandurile bancii si ma indrept spre o iesire cu pasi largi si apasati. Ma legan de pe un picior pe altul in timp ce spatele meu gigantic se contrabalanseaza plin de eleganta. Toti cei din jur se uita cum sprijin cerul pe umeri, cum zvarlu fulgere din priviri. Nimeni si nimic nu-mi poate sta in cale! Nimeni, poate mai putin batranica pe care o las sa treaca in fata mea prin poarta de la iesire... sunt si eu un semizeu politicos, in sinea mea, iar ea a fost candva o Elena.

  • Exercitiu de imaginatie

    O secunda in care nu eram cu mintea acolo unde eram cu trupul. Un pas parca in abis. Un zgomot infiorator al unei masini care incerca sa franeze. O ultima imagine a unui sofer terifiat de ce avea sa se intample, de ceea ce eu nu voi mai apuca sa inteleg. Un zambet incurcat de o umbra de durere ... filmul vietii intr-o succesiune bizara, apoi doar frig si intuneric. Un ocean de liniste intr-un univers de repaus. Absenta. Ma inecam in frig si intuneric pana cand toate au inceput sa capete un sens.
    Un punct luminos crescand intr-o pata diforma care se pierdea in spirale din ce in ce mai largi, un vartej de lumina ce ma atragea spre mijlocul sau si, deodata, ma trezesc la poarta a ceea ce unii pe pamant ar fi numit rai!
    Sunt mut de uimire si se pare ca mi-am tarait si miopia dupa mine. Incerc sa disting printre gene ceva in ambientul mult prea puternic luminat. In jurul meu se contureaza o ceata voioasa, zburda veseli copii cu aripi mici. Ma tem sa ii numesc ingeri dar seamana teribil.
    In vecinatate nasc alei marginite de flori. Incetul cu incetul lumina devine suportabila si apuc sa inteleg tot mai multe din cele ce ma inconjoara.
    Sub talpile mele prinde viata o poteca ce pare ca ma invita sa o urmez, ceea ce fac si ajung intr-o poiana larga. In mijlocul ei, intr-un tron impletit din stejari,o figura teribil de cunoscuta, o figura christica.
    Nu poate fi ... dar e Iisus, sau daca nu e seamana foarte bine! e absurd ....nu poate fi ....!
    Ma simt cumplit. Am trait o viata atat de sigur pe faptul ca religia e o minciuna. Am fost atat de sigur pe ce-am gandit, pe ceea ce am simtit ....Toti oamenii aceia demni de mila ... toata schizofreia de grup crestina... totul e adevarat! Nu s-au inselat nici macar in privinta felului in care arata! pana si ingerii ... totul si toate sunt cu adevarat cum le descriau ei cu cuvintele lor de lemn!
    Ma simt infrant si dezamagit de tot ce sunt ori am fost vreodata.
    Incep sa regret universul de raceala si intuneric. Intre timp zac stupefiat in fata figurilor biblice gata sa ma judece, nereusind sa-mi sterg de pe fata grimasa de dezamagire. E prea tarziu sa schimb ceva si nu am de gand sa devin ipocrit, oricum ma simt indreptatit sa fi trait si sa fi gandit asa cum am facut-o. Daca am sa am ocazia, imi voi exprima punctul de vedere ...
    Si totusi scena e ridicola. Parca de pretutindeni ...incep hohote de ras. Totul paleste si se stinge.
    Ma aflu intr-o camera mare cu cativa tineri asemanatori mie.
    Unul dintre ei ma intampina zambind:
    - Bine ai venit :) A fost o gluma. Asa ne place sa ii intampinam pe cei de pe Pamant. Sper ca nu ti-ai pierdut simtul umorului intre timp. Reactiile voastre sunt impartite. Tu pari a fi din cei ce nu s-au lasat dusi de basmul cu Jesus Christ and stuff. Cei mai multi insa au probleme mari in a ne accepta pe noi si noul lor domeniu de joaca. Adesea e nevoie de ani de terapie pentru a le reface integritatea psihica.

  • Dialog imaginar

    - Buna ziua.
    - Buna.
    - Permiteti-mi sa ma prezint, sunt Andrei Patriciu.
    - Onorat, Moscovici Ionel.
    - Am o pasiune aparte pentru stiintele exacte ...
    - Ce coincidenta, si eu, sunt profesor de matematica.
    - Eu sunt programator desi de fapt am terminat inginerie ...
    - Da, si eu tot inginerie, dar am predat matematica.
    - De ce v-am deranjat ... mi-a zis mama ca sunt al dumneavoastra!
    - Nu zau?!
    - Da .. asa mi-a zis.
    - Posibil, am iubit multe femei ...
    - Si eu ... dar am folosit prezervative.
    - Da tinere dar pe vremea lui Ceausescu era mai greu ...
    - Va inteleg .... nu va condamn, de fapt va multumesc ca nu ati folosit unul, nu de alta dar ma bucur ca respir!
    - Pentru putin... placerea a fost si de partea mea ca sa zic asa.
    - Cu toate astea trebuie sa va spun ca mi-ar fi placut sa aveti curajul sa ma invitati la o cafea macar o data in viata ...
    - Poate cu alta ocazie tinere, intr-o alta viata ...
    - Poate ... Va salut si numai bine!
    - Numai bine ...

  • Amnezie

    Am uitat.
    Am uitat cum e sa iubesti ... o femeie. O sabina cu par lung si ochi umezi, cu buze pline si sold unduit, cu coapse fierbinti si glezne subtiri.
    Am uitat cum e sa fii privit cu dorinta, cum e sa fii asteptat, cum e sa fii primit in bratele firave deschise, cum e sa-ti bata inima canon cu a ei.
    Am uitat cum e sa fii iubit, am uitat cum mana ei pe gatul meu ma facea sa ma simt infantil, nu-mi mai amintesc cum e sa fii mustrat cu dragoste, am uitat cum e sa simti degete fine si parfumate rascolindu-ti chipul parca intr-o ultima incercare de a-ti remodela portretul.
    Am uitat cum e sa adormi cu cineva pe piept, cum e sa fii imbratisat cu mainle, si picioarele ... si sufletul.
    Am uitat cum e cand esti vrajit de cineva, nu mai stiu cum e sa stai ore intregi sa depeni vise ori amintiri, cum e sa bati alei prin parcuri ori poteci prin munti, cu mana ei in mana ta .. cu umbra ta langa umbra ei.
    Am uitat?

  • Nu incerca asta acasa

    "Paradoxal, ei au dreptate ... nu se poate muri din asa ceva. Diferenta intre tine si ei insa, este ca ei nu au murit niciodata, tu da."
    R


    Si a ajuns din nou la mine. Fuuuuuuuuuuuuuuuuuuuup .... Fumul patrunde adanc in plamanii mei, purtator al unei chimii stranii. Scalpul imi devine stramt, mi-a intrat aureola la apa, urechile imi vajaie. Haaaaaaaaa ... rotocoale de ceata din ce in ce mai lipsite de consistenta. Am ras cu pofta si am gasit cate ceva amuzant in orice. Acum insa ametesc ciudat. Bratul fotoliului imi pare dezechilibrat brusc si simt nevoia sa stau pe ceva mai solid. Ma deplasez ca prin vis spre un fotoliu improvizat dintr-o saltea si incerc sa ma mulez pe unghiul drept si neprimitor. Sunt teribil de amortit. Nu mai simt mare lucru, nu ma mai simt.
    Imi dau seama ca mi-e foarte rau dar nu pot vorbi. Toti rad. Mie mi-e frig. Incerc sa-mi frec mainile si ma ingrozesc. Ma surprinde cat de reci imi sunt. Le privesc si sunt vinete. Incerc sa mi le frec, sa-mi pun sangele in miscare dar nu fac decat sa simt din ce in ce mai clar cat de reci sunt de fapt. Incerc sa-mi iau pulsul, cautand cu greu printre snururile de pe incheietura mainii stangi dar nu simt nimic. Doar raceala a doua degete de gheata pe o incheietura calaie. Panica! Intru in panica ..... dar prea tarziu. Inima mea incepe sa bata din ce in ce mai rar. Puternic dar rar. Ma sting si din mine nu mai ramane decat o impresie, un gand: voi muri stupid, dintr-un exces stupid, un regret teribil, de ce acum? de ce asa? ce gafa oribila ...
    - Bai! lui asta ii e rau! Andrei te simti bine? Bai adu niste apa!
    Ma scurg intr-un vartej de gheata. E tot ce mai pot simti. Inghet de la capatul membrelor spre inima. Adun tot ce a mai rams in mine pentru a rosti cateva cuvinte. Incerc sa fiu cat mai convigator desi nu am mari sperante.
    - Ma simt teribil de rau ... va rog chemati o ambulanta ...
    Hohote de ras. Ma asteptam. Merit sa mor asa dar mi-e ciuda.
    Primesc apa dintr-un bidon de cinci litri si cineva ma ajuta sa ajung la chiuveta din baie.
    Dau drumul la robinet si sper cu toata fiinta mea ca in contact cu apa sa-mi revin. Si-mi revin. Nu mai mor! Sunt epuizat dar perfect lucid. In cateva minute insa incep sa mor din nou. Imi dispare pulsul, ma cuprinde panica, inghet, ma sufoc si in cateva clipe imi revin pentru alte cateva minute de luciditate urmate de o alta moarte.
    Doua ore de lupta pentru supravietuire. Doua ore de oscilatii haotice intre stari "lucide" si "morti clinice". Sapte mii doua sute de secunde impartite in intervale de cate cinci secunde dupa care trebuia sa-mi amintesc sa expir sau sa inspir. Doua ore petrecute cu fata in jos de teama sa nu-mi inghit limba cu care imi astupasem la un moment dat caile respiratorii si pe care a trebuit sa mi-o pun in pozitie normala cu degetele pentru ca nu mai asculta de nici un fel de impuls.
    Intr-un interval lucid incep sa scriu un sms "Am fumat ceva la ****** si mi-e teribil de rau. Sa-mi amintesti sa nu mai fac" spre sfarsitul mesajului trec in alta stare si de abia reusesc sa tin telefonul in mana.
    Ma suna. Vorbesc calm si clar. Sunetul jetului de apa cazand in chiuveta mica se rupe in doua. Unul foarte departe si stins altul foarte aproape si puternic. Ma joc cu degetele prin firul fluid dar zgomotele pe care le astept intarzie. Acum aud totul defazat in urma. Genunchii imi tremura si nu au putere. Ma sustin intr-un echilibru instabil de marioneta.
    Incep sa simt un gust amar asa ca iau o dara de pasta dinti si o plimb prin gura. N-a fost o idee buna. Simt ca ma sufoc, mentolul ma inunda si mi se pare ca ma otraveste. Iar sunt la un pas de moarte si a trecut atat de mult de cand stau si ma stropesc cu apa rece.
    In sinea mea stiu ca voi scapa dar la fiecare cateva minute starea de rau si de panica e atat de intensa incat imi pierd optimismul.
    A luat un taxi si a ajuns aici. Acum e cineva real cu care pot schimba doua cuvinte si pot verifica ce e aievea si ce e inchipuire. Spune ca am puls, asta e bine.
    Ideea ca e cineva care daca mi se face foarte rau poate chema "salvarea" imi face bine.

    La patruzeci si opt de ore dupa eveniment inca ma simteam obosit. Nu am murit pina la capat dar cred ca am avut parte de zeci de inceputuri promitatoare. Si totusi nu am devenit nici superstitios nici religios. Nu am vazut nici o luminita doar intuneric si frig. In rest nimic. Viata e la fel de frumoasa ca inainte.

    Sunt de parere ca in general e bine sa inveti din experientele personale altfel risti sa fii manipulat. Experienta de mai sus face exceptie.