Pagina profil a lui bluehipy

bluehipy

baiat - 39 ani, Iasi, Romania
14 fani - 5.997 vizitatori

Blog / Tag-uri / iasi

Arata toate mesajele blog

Mesaje blog cu tag-ul 'iasi':


  • Porumbei muti

    Paduri mute cresc in jurul iubirii noastre. Mana in mana spulberam carari-riduri ce duc iar acasa. DIseara o sa iti spun ca te iubesc, asa cum nu o poti face decat o singura data, ultima data. Te iubesc dar ne vom pierde in emisfere straine. Tu nu intelegi dar o sa intelegi, eu nu simt desi... simt durerea si o plang. Noapte trista alba-albastra, un vis care doare, un cosmar cu murmur de porumbei in rut si lacrimi ce ne ineaca si se sting in asternuturile in care odinioara ne iubeam. Dimineata vine tarziu in morga in care zace cadavrul frumos al povestii noastre.
    Tu pleci ranita si geloasa, eu ma chircesc dement si nu-mi mai doresc decat sa ma uiti si sa te uit si ca porumbeii astia sa taca...

  • Hotul de parfumuri

    Somnul tresare din mintea obosita si in spatele antebratului pavaza ochii se misca deja treji. Ma intorc pe o parte si incerc sa mai trag de timp si de patura, poate - poate ma inghite iar somnul adanc cu vreun vis roman ca, nu stiu de ce, dar eu nu am vise simple si cand imi amintesc ce visez se aduna Lord of the rings si toate partile din Dune la un loc.
    Din perna un iz de fum de tigara mi-aminteste ca dimineata m-a prins in crasma noastra cea de toate zilele si mai ales noptile. Pacat ca se fumeaza atat de mult... Imi scot cornul din perna si revin in pozitia testoaselor deraiate cu nelipsita mana pe deasupra ochilor. Antebratul meu miroase a...
    - Ia-ma de brat si spune-mi "tu"!
    - Ce dai?
    - Vrei platit?!
    - Desigur.
    - Da` de ce-as plati?
    - Nimeni nu mai ia de brat ca mine! ...plus ca sunt fara loc de munca, daca ma poti ajuta cu o bere...
    - Ai deja o bere!
    - Nu cu asta, cu urmatoarea.
    Rade. Rad si o iau de brat. Parfum dulceag. Ceva floral fara indoiala.
    Hmm... asta ce o mai fi? Imi adulmec palma drepta. Aha mi-am amintit...
    - Bon soir! Bon soir!
    - Sarutmana! Ce face doamna? Singura iar?
    - Aparent doar! Domnul e plecat in turneu.
    - Norocul meu! Dansati?
    - Va rog...
    si mana moale se odihneste bland in palma aspra, intinsa a invitatie la vals. Parfum "oceanic", un iz reconfortant.
    Ma amuz si-mi intind trompa amusinand spre umarul drept de unde culeg o alta mostra...
    - Hai sa ne facem poza impreuna! Sa-l facem gelos!
    - Placerea mea, cum te-as putea refuza?
    - Hai inca una!
    si fata pitica cu nume pitic se ghemui in arcanul bratului meu in timp ce eu imi tuguiam buzele a sarut prefacut. Dovada de divort.
    Piele maslinie, piele parfumata, buzele mele au uitat-o, tricoul inca nu.
    Parfum oriental, parfum dintr-un suk... vandut de-o turcoaica bruneta cu sani mici si solduri ample. Ochi mari ma urmaresc prin piata aglomerata. Ii caut privirea uneori i-o gasesc, uneori i-o ratacesc. Turcoaica marunta ma prinde de mana si-mi deschide drum in multime spre un cort ferit si slab luminat. Ma saruta in timp ce cad de pe ea bluza stravezie si salvarii. Ii simt bratele in jurul gatului, sanii atingandu-mi pieptul si piciorul fin ce mi se incolaceste in jurul taliei...
    - Băi! Mergi sa mananci?
    - Pfff! De ce m-ai trezit?!

  • In vino veritas

    Perfuzii de liliac, siropuri stinse si intinse de ploi calde pe trotuare incinse.
    Te tin de mana si te plimb pe sub bolti frematand parfumat in lacrimi. Cerul plange.
    Te imbratisez cu sufletul si te sarut... in gand, si buzele arse mi-se sting umed pe scoarta salcamului ce ne-a stiut candva, trecandu-i pe sub bratele fixand cerul si alte vise.
    O floare se arunca in abis si-mi poposeste pe un obraz, lacrima alba, inainte de a-si sfarsi picatura de nectar in balta cu noapte si stele din care ma privesti tremurat si mut.
    Toate curg ca mai demult, si eu, si tu, curgem mai departe si toate curg prin noi. Eu, in jumatatea mea de univers ce te-a iubit, tu, in jumatatea ta ce m-a pastrat strain.
    Si totusi ma intreb ce sens au toate pentru tine acum cand nu-ti mai sunt alaturi, cand nu-ti vorbesc, nu-ti povestesc... si ce te faci cu toate visele din care iti zambesc?

    Eu? Te port amar incremenita in clestarul amintirilor precum lacrima de ambra poarta pe veci ceva din timpul plangerii ancestrale. Te ratacesc carnal intre coapse de zeita si te culeg stins din pahare adormind vin rosu.

  • Muguri de spirala

    Ce frumos dansez pe langa mine si ma privesc prefacandu-ma ca nu sunt eu. Zambesc. Un gand stingher ma duce iar la ea si demolez in mine zidul efemer. Smulg din noapte un mugur de spirala, un cercel, priviri cu straluciri, priviri cu dor si o buza ce se musca a te vreau!.
    Hai sa ne culcam.
    Corp de femeie ce iubeste, parfum de vara si nopti albe, nopti de vis. Corp de femeie iubita cu sani treziti si buze moi, parfum de noi si un geamat stins de-un şşşşt.
    Privire ravasita, minte de nebuna, o sirena mica pacalind norocul, si pe mine, cel mai albastru dintre pamanteni.

    Ma pierd incet sub tilii,
    cu gandul la camelii.

  • Ne vedem vineri

    *
    In sala rece si mai degraba intunecoasa, cu pereti acoperiti de afise anunantand ceva sau altceva si cu tablouri de promotii ale altor ani, din care zambesc ciudat, chipuri ciudate cu nume, cel mai adesea, ciudate, isi facu aparitia o tanara usor distrata, carand dupa ea o traista din care se iteau colturile unor mape doldora de foi cu scris marunt. Facu un ocol agale al afisierelor si se apropie de tabloul cu promotia '77 a Facultatii de Termotehnica. Il privi o vreme cu o oarescare deferenta dupa care se apropie miop si silabisi A-iorgu-lesei Pierrot?! Pufni, zambi si se apropie cu pasi tarsaiti.
    - Ai dat Bazele Termotehnicii doi ?
    - Da...
    - Cu cine?
    - Cu Cazanel...
    - Batranul?!
    - Nu... juniorul ambitios...
    - V-a dat greu?
    - Oarecum...
    - S-a putut copia?
    - Da...
    - Da` a umblat prin sala sau a citit la catedra?
    - A umblat la inceput, pe urma a dormit la catedra...
    - Merge cu servite?
    - Mai greu... a dat pe doua numere si a semnat foile.
    - Stii cumva se mai da si vineri?
    - Zicea ca da, cine nu ia azi...
    - Da, pai poate am sa vin si eu vineri, ne vedem atunci.
    - ?!

    **
    In sala rece si mai degarba lipsita de aer, inundata de un amestec dulceag de parafina cu iz stearic, cu pereti pardositi de icoane afumate pictand chipuri mai degraba grotesti ale unor personaje pozand tamp, inconstiente de cercul aurit din jurul frezei, dar privind parca piezis corpul neinsufletit asezat pe masa de veghe, intra o batrana usor dezinteresata, taraind dupa sine o traista din care se iteau cateva fire de ceapa verde si cateva festile de lumanari. Gravita in jurul mesei, oprindu-se ori de cate ori recunostea vreo icoana si lansandu-se intr-un ritual stupid ce se voia evlavios, cu gesturi mult prea exagerate pentru a se pastra decente. In numele tatalui, si mana urca sus pina in dreptul moalelui capului, si al fiului, si mana cu degetele stranse intr-o copituta adhoc cobora jos mult sub pantec, si al sfantului duh, si mana se zmuci in dreapta peste umar de parca ar fi vrut sa arunce copituta in spate, amin! bolborosi batrana victorioasa in timp ce se imbratisa cu patos de dupa umarul stang. Scena se repeta de mult prea multe ori. Intr-un final se apropie si silabisi numele singurului personaj pe care nu mai avea cum sa il scoata din sarite. Io-nes-cu If-to-do-ra. dadu din cap in semn de recunoastere, Da, da... , si se apropie continuand cu inca o serie scurta de cruci lungi:
    - Mama dumneavoastra?
    - Nu! Bunica...
    - Aaaaa... dar statea pe aici pe linga biserica?
    - Da...
    - Dar la ce bloc?
    - La P4, la scara A...
    - Nu ne-am cunoscut... dar de ce a murit?
    - A avut inima slaba...
    - Si cine tine slujba?
    - Voiculescu...
    - Batranul?!
    - Nu... stiu...
    - Si cand o ingropati?
    - Vineri...
    - Dar aveti de toate? Prosoape, cozonaci, capete, lumanari?
    - Da, avem de toate...
    - Da, pai poate am sa vin si eu vineri, ne vedem atunci.
    - ?!

    -

  • Primavara vanitatilor

    Ma simt bolnav si slabit, o ruina a unui om, un zvon despre un haiduc, impresia unui vis, si totusi...
    inca am pasul larg si sigur, privesc oamenii cel mai ades de sus, nu din aroganta ci din statura,
    inca sunt legitimat de gardieni zelosi cu ramasite de seminte de floarea soarelui intre dinti,
    inca intorc capete si starnesc soapte, pictand cu portocaliu si albastru intr-o multime gri,
    inca inghet zambetul tamp al unui manelist, doar cu o privire, si inca mi se arunca vorbe provocatoare doar in spate.
    Masor dealurile Iasului pe sub zarzari infloriti si magnolii, pe sub ochi visatori de codana imbujorata de un gand, plutesc pe adieri calde cu iz de prima flora si dor de cafea.
    De pe terase pustii, cuibarit in jilturi prafuite, adulmec licori dulci amarui, spectator al filmului vietii altora prin, sau pe langa, viata mea.
    Inca ma bucur de prea plinul clipei, de cerul inalt si trilurile razlete,
    inca ma simt frumos printre oameni frumosi si zambesc strainei cu ochi negri de vis ce se intreaba daca "ne-am mai intalnit?", "nu, nu ne-am mai iubit".
    Unele lucruri nu se schimba niciodata.

  • Geneza dupa... mine

    La inceput a fost...
    M-am decis sa pun bazele unei religii. Ba nu. Am fost inspirat divin. Namrepus a intrat in legatura directa cu mine. Nu mi-a vorbit, el fiind unicul si adevaratul creator, m-a facut sa stiu pur si simplu, m-a facut constient de adevar, pe mine si intreaga sa creatie. Nici chiar el, Namrepus, nu stie ce a fost la inceputurile lui si nu isi poate reprezenta absolut creatorul, asa cum noi nu il putem gandi pe el, asa cum spermatozoizii nostri nu au constiinta si perceptia noastra.
    La inceput Namrepus s-a jucat cu un oarecare ceva, ce noi am putea numi simt artistic.
    A luat altceva, ce noi am confunda cu o foaie de hartie, si a creat un univers. Apoi au aparut miliardele de stele si planete. Namrepus e perseverent, autoperfectionist si foarte minutios. Nu i-au iesit toate din prima cum le-a vrut. De aia le-a tot reluat si refacut, de aia o sa vedem peste tot in universul mare si in cel mic, asemanari in creatie, asemanari in forma si in legi.
    Planeta noastra a fost creata tarziu, cand deja Namrepus evoluase mult pe calea ce o apucase. Planeta noastra e cea la care el a inceput sa devina mai atent la detalii. E planeta pe care a inceput sa creeze mici sisteme capabile sa se autointretina. Printre ultimele create, suntem si noi, oamenii. Namrepus a fost obsedat de o forma de perpetuum mobile. Nu i-a iesit niciodata la nivel de individ, i-a iesit insa la nivel planetar. Viata, cum denumim noi acest perpetuum mobile de speta divina, palpaie inca de la inceputurile creatiei. Daca privim intre cele purtatoare de viata vedem ca Namrepus a incercat si a evoluat in pricepere si in imaginatie. De la pasarile mici la cele mari, de la reptilele mici la cele mari, de la maimutele mici la cele mari, de la ciupercile mici la cele mari, si asa mai departe, de la una la alta, putem observa cum Namrepus schimba cate ceva, pastreaza cate ceva, atat in forma cat si, cum ziceam inspirat divin fiind, in lege.
    Namrepus nu vrea ca noi sa facem ceva anume, dealtfel noi nu putem face nimic din ce Namrepus nu ne-ar fi prevazut sa facem. Iar daca facem ceva ce nu ii e lui pe plac, sau daca vrea sa facem ceva ce nu stim a face inca, el are putere deplina sa schimbe asta in noi si in intreaga creatie.
    Namrepus nu ne cere nimic, dealtfel ar fi socat daca noi l-am putea ghici in vreun fel si in principiu il doare in curul lui divin de orice am face. El e interesat doar de fizica asta a sistemelor care se autointretin.

    Gata! Am o credinta. Si daca vreun alt credincios are vreo problema cu credinta mea... il rog sa-mi demonstreze ca nu e adevarata asa cum ma imbie cate un crestin sa ii demonstrez ca nu exista Iisus sau dumnezeu. Demonstrati-mi voi, sarmani naivi, ca nu exista Namrepus, sau Superman cum ii zic prietenii, si ca nu e asta adevarul adevarat.

    Sa va fie cerul senin si zborurile inalte.

  • O ceasca de cuvinte

    In urma atarna visele noastre, pietre de moara, ce-asteapta sa fie visate, traite, uitate... sau sfaramate, ele sau noi, ele si noi.
    Zdrobim sperante intre inimi si cernem faini de iluzii pentru dorurile noastre astenice.
    Maini ce se strang, in vis, se despart si despart ploaia in doua. Biblic. La fel de infam. Ploaia mea albastra, in cesti de cuvinte ce-au murit nerostite, ploaia ei galbena, in temeri demente ce renasc iar si iar. Ce cosmar...
    Mana uda de lacrimi adoarme o piatra ce doare in piept.
    Visez un izvor de taceri. Imi amintesc cum eram. Eu dansam! Eu cantam!
    M-am pierdut intre pietre si zac impietrit in jurul unei inimi de macadam... si nu mai stiu cum eram dar parca radeam, parca dansam...

  • Epitaful unei iubiri

    - ...:

    - O sa-ti treaca, durerea nu e pentru ca iubesti, poate e pentru ca ai iubit, dar durerea de acum nu are legatura cu iubirea in sine.
    - Stiu, prea bine, cunosc tot mecanismul, intreaga fiziologie a despartirii, dar nu pot sa nu ma gandesc ca...
    - Nu te mai gandi, aici gresesti! Nu te mai gandi...


    Dupa somnul scurt si chinuit o dimineata insorita e mai mult decat imi pot dori. Privirea imi luneca obosita prin camera, evitand sa treaca prin locurile unde stiu ca au prins radacini diverse nimicuri ce-mi amintesc de ea. E greu. Toata camera asta imi aminteste de ea. A fost desigur altarul sacrificiului unei... mari iubiri, sau a unei iubiri pe care eu mi-am dorit-o mare si pe care am construit-o colosala. Ce bine ar fi de mi-as pastra simtul ratiunii tot timpul atat de viu.
    Incet, incet ma conving ca se apropie momentul oportun pentru a lua o pozitie bipeda. Ies pentru o clipa pe balcon, ademenit de frumusetea luminii acestei inca dimineti cu mari sanse de a deveni pranz. Aerul prea rece inca pentru sinuzita mea ma face sa ma incrunt si sa las privirea in pamant. In dreapta, tacut si stingher, zace posomorat un scaun. E scaunul in care am stat imbratisati si am privit cerul in cateva nopti. Oare ce ne ziceam? Ne-am sarutat...

    Nu te mai gandi... nu te mai gandi...

    Ma spal pe dinti si ma privesc in oglinda. Am obosit. Iarna asta m-a obosit. Iarna si depresia pe care nu reusesc s-o schimb pe-o stare mai de soi. Aud ca prin vis vocea alintandu-se pitigaiat, a copil alintat,
    - Hai sa ne spalm pe dinti!
    - Hai!
    - Ai gel de dus?
    - Am...
    - Aaaa, nu de asta, gel de dus de fetite ai?
    - Il am pe ala pe care l-ai adus tu data trecuta.
    - Vai ce bine!
    Si de pe policioara din fata oglinzii ma sfideaza sticla galbuie de plastic cu capac roz si incsriptii in franceza "Bourjois Paris grains de beaute"

    Nu te mai gandi... nu te mai gandi...

    Imi aleg hainele si incerc sa uit ca tricoul ala a fost pe ea si ca pantalonii aia ii placeau. Iau deodorantul de langa niste ob-uri pe care ma fac ca nu le vad. Ma incalt si-mi ridic rucsacul. De sub el imi zambesc doi papucei rosii.
    - Uite! Ti-am adus papuci, sper sa-ti placa. Mi-am adus si mie papuci!
    - Aha, asta e un altfel de a spune ca mi-ai dat papucii?! Hm.. au un miros de cauciuc.
    - Da, de asta mi-era teama ca nu o sa iti placa. Putem sa ii lasam la aerisit!
    - Nu, e ok, o sa ii port, chiar voiam sa-mi iau papuci...

    Nu te mai gandi... nu te mai gandi...

    Afara, aer proapsat pentru o lume perimata. Desi e soare e prea frig si prea tarziu ca sa mi permit luxul unui mers pe jos pana la serviciu asa ca ma scurg intr-un taxi. In dreapta curge trotuarul pe care acusi vor plange tei. Imi privesc bratele slabite. Nu mai am brate de catarator. O iarna de absenta de la sala de escalada. Imi amintesc de ziua in care m-am trezit in timp ce imi filma traseul sangelui de la carotida pana la radiale
    - Would you like to travel baby? Mmm?
    - Trough my veins?
    - Mhmm
    - Baby... would you like to travel with me?
    - I already do that!

    Nu te mai gandi... nu te mai gandi...

    Cand si cand realitatea ma sperie, nu mai am aer... mintea nu mai patrunde si nu mai accepta aberatia din inima proasta, valuri de cald urca prin sira spinarii ca sa ma lase apoi transpirat si rece.
    Nu ma mai gandesc. Am murit incet, chircit peste cadavrul iluziei unei iubiri si acum ma bantui, strigoi al cimitirului din mine ce nu ma mai primeste sa ma odihnesc.

    - :

    - Ce nu te omoara te caleste. Data viitoare vei sti mai bine, nu trebuie sa-ti para rau ca traiesti, ca iubesti...
    - Ce simt eu acum nu are nici o legatura cu iubirea... ciuda, regret, ura, groaza, povestea asta nu ma intareste cu nimic, ma inaspreste doar... si eu si asa nu eram bland.

  • Mora Nyx

    Mora nu mai poate sa doarma. Ea zambeste. E zambet si suflet si lacrimi, fireste. Mora nu stie daca mai iubeste. Gandul ca nu ar mai putea, e infipt in ea, si rece, ca lama unui stilet. Mora nu cade pe ganduri. Se fereste, caci orice gand din trecut o raneste iar gandul de maine-i pierdut in teama unui trecut renascut. Mora citeste. Iubiri, despartiri, povestile mele toate, Mora le trece cum treci printr-o carte. Si-ar vrea sa ma stie al ei de as fi asa cum mintea ma poate inchipui. Mora nu mai poate dormi, ma citeste. E fericita acum ca stie ca poate iubi si pruncul ei o iubeste.

1 2 3 4 5 ...