Pagina profil a lui bluehipy

bluehipy

baiat - 40 ani, Iasi, Romania
14 fani - 5.997 vizitatori

Blog / Tag-uri / credinta

Arata toate mesajele blog

Mesaje blog cu tag-ul 'credinta':


  • Primul ajunge cuvântul

    O zi cu cer înalt, cu parfum de tei şi gâze. O boare de vânt ar putea răsfira praful de pe alei, ar răcori frunţile puţinilor pensionari ce s-au încumetat astăzi afară din case şi ceafa groasă a poliţistului "de la circulaţie" ascuns strategic între doi tei ce-şi dau braţul lângă şosea. Dar astăzi nu e nici urmă de vânt, pensionarii transpiră abundent amintirile altor veri şi ceafa încinsă a agentului nu poate pierde gândul prădător al amenzii iminente. Dacă Dumnezeu şi-ar arunca privirea în chenarul acestei scene ar trăi sentimentul ca se uită la un teatru pseudostatic jucat intr-un cuptor cu microunde.
    Dar unde este lege nu încape tocmeală! Şi noua lege spune că şi azi, ca în orice altă zi din an, ei trebuie să se antreneze. Şi când zic "ei" mă refer desigur la echipa Creştin Ortodoxă de Intervenţie, pe scurt C.O.I..
    Rolul lor, a celor din echipă, deşi între noi fie vorba cel mai adesea e final, are o importanţă esenţială. Ei sunt cei care, imediat ce se anunţă un accident, fie el rutier, aeronautic, feroviar sau de orice altă natură, ba chiar şi in cazul unui sfârşit domestic ori la cerere, ei bine, ei sunt cei care aleargă şi acordă ultimul ajutor. Ajutorul spiritual desigur, viitor-defunctului. Nimeni nu mai riscă să treacă în lumea celor drepţi nespovedit ori neîmpărtăşit.
    Nea Pandele, în trecere prin faţa sfântului locaş de sport, cu ziarul împachetat şi făcut streaşină deasupra unor ochi foşti de vultur, priveşte printre gratiile groase, antrenamentul.
    Tinerii prelaţi îşi fac încălzirea alergând în jurul terenului străjuit în partea de sus de douăsprezece maşini sport şi un elicopter, toate vopsite în negru cu o cruce albă şi inscripţia C.O.I.. Aleargă de îşi dau sufletul ţinându-şi sutanele cu mâna stângă şi tichiile cu dreapta, sub soarele nemilos şi, mai ales, sub privirea şi atenta coordonare a prea antrenatului Daniil care le imprimă un ritm din ce în ce mai alert fluierând din dispozitivul ataşat crucifixului ce-i atârnă la gât.
    Nea Pandele îl priveşte cum stă el aşa, cu sutana ridicată-n mâna stângă, lăsând să se vadă deasupra adidaşilor Nike, două gambe ce-ar face să pălească de invidie mulţi atleţi. De când e in C.O.I. Daniil a făcut multe isprave, nu degeaba îl puseră ispravnic! Nea Pandele, ca şi întreaga urbe, ştie că la o intervenţie, în plină zi, într-un blocaj rutier şi-a părăsit automobilul, IS-18-COI, şi-a început să alerge prin intersecţie peste maşini, cu sutana în mâna stângă si cu Cuvântul în dreapta. Din spate il urmărea îndeaproape dascălul Ioachim învârtind deasupra capului cadelnita, doar - doar s-or deschide drumurile mai iute. Povestea spune că Ioachim nu reuşi să ţină pasul cu cel dintîi cănd acesta, cu ajutorul Domnului si al antrenamentelor spartane, reuşi să sara peste maşina echipajului SMURD înţepenită în trafic.
    - Ehei! mai rar aşa oameni ca sfiinţia sa Daniil... zise nea Pandele, ca pentru el, cu o urmă de regret în glasul său gutural de pensionar care a trecut prin multe.
    Doi flăcăi cărora de abia le mijiseră tuleile şi care pâna atunci studiaseră elicopterul cu o curiozitate specifică unor ingineri în devenire, îl priviră uşor lipsiţ de convingere, aşa că nea Pandele găsi de cuviinţă să adauge aspru:
    - Bă! Mai devreme sau mai târziu, toţi avem nevoie de C.O.I.!

    Un gând dedicat celor 23% dintre românii care direcţionează cei 2% din impozitul pe venit către biserică şi organizaţii bisericeşti, faţă de 10% care ajung la SMURD, 6% Crucea Roşie si mai puţin de 2% ARAS.

  • Geneza dupa... mine

    La inceput a fost...
    M-am decis sa pun bazele unei religii. Ba nu. Am fost inspirat divin. Namrepus a intrat in legatura directa cu mine. Nu mi-a vorbit, el fiind unicul si adevaratul creator, m-a facut sa stiu pur si simplu, m-a facut constient de adevar, pe mine si intreaga sa creatie. Nici chiar el, Namrepus, nu stie ce a fost la inceputurile lui si nu isi poate reprezenta absolut creatorul, asa cum noi nu il putem gandi pe el, asa cum spermatozoizii nostri nu au constiinta si perceptia noastra.
    La inceput Namrepus s-a jucat cu un oarecare ceva, ce noi am putea numi simt artistic.
    A luat altceva, ce noi am confunda cu o foaie de hartie, si a creat un univers. Apoi au aparut miliardele de stele si planete. Namrepus e perseverent, autoperfectionist si foarte minutios. Nu i-au iesit toate din prima cum le-a vrut. De aia le-a tot reluat si refacut, de aia o sa vedem peste tot in universul mare si in cel mic, asemanari in creatie, asemanari in forma si in legi.
    Planeta noastra a fost creata tarziu, cand deja Namrepus evoluase mult pe calea ce o apucase. Planeta noastra e cea la care el a inceput sa devina mai atent la detalii. E planeta pe care a inceput sa creeze mici sisteme capabile sa se autointretina. Printre ultimele create, suntem si noi, oamenii. Namrepus a fost obsedat de o forma de perpetuum mobile. Nu i-a iesit niciodata la nivel de individ, i-a iesit insa la nivel planetar. Viata, cum denumim noi acest perpetuum mobile de speta divina, palpaie inca de la inceputurile creatiei. Daca privim intre cele purtatoare de viata vedem ca Namrepus a incercat si a evoluat in pricepere si in imaginatie. De la pasarile mici la cele mari, de la reptilele mici la cele mari, de la maimutele mici la cele mari, de la ciupercile mici la cele mari, si asa mai departe, de la una la alta, putem observa cum Namrepus schimba cate ceva, pastreaza cate ceva, atat in forma cat si, cum ziceam inspirat divin fiind, in lege.
    Namrepus nu vrea ca noi sa facem ceva anume, dealtfel noi nu putem face nimic din ce Namrepus nu ne-ar fi prevazut sa facem. Iar daca facem ceva ce nu ii e lui pe plac, sau daca vrea sa facem ceva ce nu stim a face inca, el are putere deplina sa schimbe asta in noi si in intreaga creatie.
    Namrepus nu ne cere nimic, dealtfel ar fi socat daca noi l-am putea ghici in vreun fel si in principiu il doare in curul lui divin de orice am face. El e interesat doar de fizica asta a sistemelor care se autointretin.

    Gata! Am o credinta. Si daca vreun alt credincios are vreo problema cu credinta mea... il rog sa-mi demonstreze ca nu e adevarata asa cum ma imbie cate un crestin sa ii demonstrez ca nu exista Iisus sau dumnezeu. Demonstrati-mi voi, sarmani naivi, ca nu exista Namrepus, sau Superman cum ii zic prietenii, si ca nu e asta adevarul adevarat.

    Sa va fie cerul senin si zborurile inalte.

  • Iubire din iubire

    *
    Vai ce-mi mai plac diminetile de duminica! Le ador!
    De afara se aud numai cateva vrabii pregatindu-se pentru iarna iminenta de acum si taraboantele celor ce mi-au stricat toata toamna maturandu-mi frunzele. Spre deosebire de mine nevasta-mea prefera sa leneveasca duminica dimineata. O inteleg, merita nimic de zis. O sarut si evadez din caldura placuta a asternutului pentru a ma duce la baie unde in sfarsit voi reusi, sper, sa ma barbieresc.
    Femeile au impresia ca repriza cotidiana de machiat e un chin, ar trebui sa incerce barbieritul! Si spun asta nu din prisma unui tip imberb care se barbiereste odata pe anotimp si atunci pentru ca simte nevoia sa isi afirme virilitatea ci din prisma unuia care in doua zile deja e tepos iar daca nu se barbiereste o saptamana e deja in doliu. Aceeasi operatie iar si iar din frageda adolescenta incoace: apa, spuma, lama noua, hrasht - hrasht, clateste, hrast - hrast, clateste, spirt sau daca esti mai grijuliu cu tenul tau after-shave. Plictisitor ... dar iata-ma mai tanar cu zece ani. O daaaa ... arat superb, adorabil. Fac si un dus scurt si ma intorc in dormitor imbracat sumar si indecent intr-un prosop devenit ad-hoc minijup.
    Inca doarme dar se vede ca s-a trezit si s-a foit in culcus inainte de a se lasa furata de somn, dupa forma pe care a luat-o cearsaful. Ce alintata! De sub plapuma, ma sfideaza provocator o coapsa goala. O banuiam fierbinte inca inate de a-mi atinge obrazul proaspat ras de pielea fina. Ii sarut genuchiul micut si o simt tresarind. Cred ca s-a trezit. Ma strecor in intunericul de sub plapuma in timp ce minijupul ma paraseste langa pat. Sarut coapsele fierbinti pina ce dau de buzele deja umede ce le guverneaza. Mmm... iubesc mirosul iubitei mele. Ii simt abdomenul frematand si o sarut pe buric si mai sus, incet, pina la sani si iata-ma iesit iar la lumina. Ii sarut buzele usor intredeschise in timp ce ma primeste in ea si savurez betia de senzatii, fierbinteala, dansul corpurilor lunecand unul linga celallt, unul prin celalalt. Vai, o doresc azi mai mult ca in prima zi cand am vazut-o si m-a cucerit cu un zambet. Cred ca o stie, si sunt sigur ca o simte.
    O sarut si dau de un iz sarat. Deschid ochii. Ea plange. Are fata scaldata in lacrimi. O intreb ce s-a intamplat si nu-mi poate vorbi. Isi acopera ochii cu mana si plange surd. Lacrimi grele uda perna pe care credeam ca o impartim fericiti...

    * *
    Vai ce-mi plac diminetile din Sfanta Duminica! E ziua in care pana si bunul Dumnezeu s-a odihnit, deci, asa fac si eu! Bine, nu exagerez ca intarzii la slujba de la biserica si nu mi-as ierta-o dar imi permit sa mai lenevesc in pat fata de restul zilelor in care tre sa ma scol cu noaptea in cap si sa incep sa trebaluiesc. Prea mult oricum nu pot sa dorm ca se trezeste nebunul de barbata-miu si isi incepe ritualul, deschide geamul, face abdomene, canta, da drumul la calculator, tipa ca vrea cafea. Mi-e foarte drag oricum dar mi-ar fi si mai drag daca ar fi mai somnoros duminica! Ce ziceam! Poftim ca s-a trezit. Ma fac ca dorm. Vai ce dragut m-a sarutat si a plecat tiptil la baie. Ce mai conteaza ca acum aud cum darama ligheanele si sticlele de sampon si cum urla sau canta in timp ce isi face dus. Ma tot intreb cum de ma saruta el dimineata inante de a ma spala pe dinti?! Ha ha ha ... nu vreau sa mi raspund. Mai bine ma intorc pe o parte si mai dorm putin cat mai pot.
    Dar nu mai pot. Camera s-a umplut de miros de spuma de ras si un iz fin de gel de dus. Simt o atingere pe coapsa ... ma saruta pe genunchi. Ce puslama, mi-a invatat punctele sensibile... Ah nu.... ii simt corpul ud sub plapuma. Ce melanj afrodisiac, ii simt cand parul ud cand buzele fierbinti pe coapse. Si daca merge in directia aia stiu singur unde ajunge... Ma saruta... el s-a spalat pe dinti... Ah.... clocotesc in interior si simt cum e din ce in ce mai adanc in mine... as striga daca nu as avea buzele acoperite de buzele lui. Ma pierd in frenezia de simtiri.
    De afara se aud doar vrabii flamande si cei ce matura strazile. Mai departe se aud clopotele Mitropoliei. Vai Dumnezeule! Am uitat! Suntem in post deja, suntem in postul Nasterii Domnului! Si eu pacatuiesc cu omul asta ... cum sa il opresc acum! De n-as fi uitat ma imbracam si eu mai acatarii, imi luam strampii aia grena pe care stiu ca ii uraste.... Ce pacat, vai ce pacat, Doamne iarta-ma! Cum sa il opresc? O sa creada ca nu il iubesc. Dar eu il iubesc .... pe Tine Te iubesc mai presus de toate Iisuse Hristoase!
    De pe peretele de la rasarit, de deasupra candelei, sfanta icoana ma priveste mai umbrita si mai dojenitor ca niciodata. Ce pacat Doamne, ce pacat sa-l pun pe el inaintea Ta... Doamne iarta-ma pe mine necredincioasa. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa!
    Doamne ... si nu mai termina... Simt ca nu-mi mai pot stapani lacrimile si le las sa curga in voie.
    Ce pacat.

  • Chipul lui Hristos

    Deunazi, doua amice din randul celor pierdute adanc in otrava mintii, incercau sa ma convinga ca nu e necesar sa ma dezleg de botez pentru ca oricum eu "sterg chipul lui Hristos din sufletul meu in fiecare zi".
    Mi-au venit in minte scenele in care si-au facut semnul crucii, cu piosenie si indemanarea data de obisnuinta, inainte de a se apuca de mancat pizza plus furtuna de automatisme verbale (una din ele a reusit sa reproduca sintagma cu "chipul lui Hristos in sufletul tau" de patru ori in zece secunde). Mi s-a facut mila si greata, mi-a venit sa vars tot ce am mancat.
    Nu trece zi sa nu ma minunez descoperind ca oameni, aparent valizi, sunt de fapt handicapati psihic de vreo religie si cum asta nu ar fi suficient mai si imprastie aceasta otrava copiilor lor sau celor apropiati. Oameni care isi refuza o clipa de constienta, o clipa in care sa gandeasca logic si sa inteleaga aceasta mare mizerie in care isi balacaresc mintea si sufletul...