bluehipy
baiat - 31 ani, Iasi, Romania
- Prieteni |
- Carte de Oaspeti
- | Poze
- | Blog
- | Grupuri
- | Filme
- | Evenimente
- | Muzica
- | Strigari
- | Chestionare
- | Linkuri
- | Aplicatii
Blog / Tag-uri / Nocturne
Mesaje blog cu tag-ul 'Nocturne':
-
Obsesiv compulsiv
Si vocea ei, candva balsam tamaduitor, e astazi un perete de gheata din daratul caruia ma patrunde izul igrasiei de lacrimi. De sub masca inexpugnabila a resemnarii, strabat inca ecouri ale suspinelor de ieri.
Ma pierd in exercitii aberante de uitare, osciland haotic intre ratiuni glaciale si rataciri vecine cu nebunia. Sunt gazda nevoita a unui carnaval suprarealist de simtiri spontane si intense.
Acum, frunze ravasite in pas cadentat mi se ridica prin suflet fluturi. In urma, freamatul coboara lin si doare prelung in stomac.
Acum, ciorchini de lumini se imbraca difuz in aureole laptoase cu roze cardinale, refractii mioape prin prisme saline de lacrimi.
Acum, regret ca inteleg si simt atat de multe. -
Les canons de Navarone
O linie aproape perfecta. Genul acela de profil care iti taie rasuflarea, incadrat in genul acela de carlionti care te fac sa visezi cu urmari si urme. Ce ochi .... doamne ce ochi si ce nas fin, cu nari delicate guvernand bland o pereche de buze de vis. Si asta nu ar fi nimic dar gatul ei iti conduce privirea spre unghiul dulce al unui decolteu ce nu mai poate ascunde o pereche de sani, doamne ce sani! Soldurile-i sunt vis erotic iar picioarele... invitatie la vals.
In fata unei asemenea frumuseti ramai blocat. Si iti mai si zambeste! Zeita e milostiva cu dumneata si iti zambeste si viata e frumoasa in timp ce iti sustine privirea si iti culege vorbele de pe buze si le savureaza una cate una.
Din cand in cand degetele ei delicate alunga cochet cate o suvita mai indrazneata care sta sa ii tulbure apa adanca a ochilor de ametist. Totul pluteste in slow motion, tu nu te auzi, tu nu mai esti tu, tu te confunzi cu ea. O adulmeci, o memorezi, o inveti, o diseci, o doresti.
Si, ca si cum toate astea nu ar fi fost de ajuns, zeita iti vorbeste!
Ramai prizonier intr-un interspatiu, urechea se dilata, privirea o transcende si se opreste undeva la linia subtire a orizontului, unde tunuri mari, les canons de Navarone, trag salve in surdina.
Tipa e proasta de bubuie. -
Nothing really ends
Murim. Noi nu vem multe certitudini si totusi, poate singura noastra certitudine e cea care ne ingrozeste cel mai tare. Ne trecem incercand sa uitam poate singurul nostru reper, asadar pe sufletul nostru sta scris - uitare. Si in timp, uitam din ce in ce mai bine, suntem perfectionisti.
Si uiti, sau cel putin te prefaci foarte bine ca uiti, ca o uiti, ca n-o mai iubesti si n-o mai visezi. La adapostul unui echilibru firav, incerci cu teama sa iti acorzi timp si cochetezi cu gandul ca intr-o buna zi cand iti vei verifica inima, ridicandu-ti grijuliu platosa, o vei gasi brazdata doar de cicatrici.
Si uneori iti iese acest joc amnezic fortat, pana cand intr-o zi iti cade iar in minte si in suflet si se muleaza pe fiinta ta ca o masca viscerala... si iti recunosti ca de fapt a fost mereu acolo, ca un spectator discret, asistand la actul uitarii tale, suferind sau savurand poate fiecare clipa a lui.
Alergi prin ploaie si incerci sa o pierzi iar din gand. Alergi prin ploi amare. Alergi prin ploi colosale pe sub bolti de frunze arzand pe gheare de copaci. Siroaie de picaturi iti dilueaza masca incercanata. Le strangi in palma si intre degete, le ridici pe frunte si le rasfiri prin par. Iti lasi capul pe spate, tragi aer in piept, deschizi ochii si privesti cerul senin spionandu-te trist printre ramuri sarace.
Nici macar un singur nor... chipul ei.... rasul ei... vocea ei... si ochii tai continua sa ploua.
Invata sa uiti mai bine baiete, altfel o sa iti amintesti ca murim. -
Lumi de amoniu
Sunt, mai mult decat oricand altcandva, o umbra, o unda de vant, un gand rascolind frunze murind incet pe trotuar.
Respir greu in lumi paradoxale de amoniu izolat, amintiri alb negru, amintiri cu un parfum uitat.
Evadez din realitatea unui sfarsit de toamna doar pentru a ma reincarcera in temnita camerei mele, cimitirul iluziilor unor iubiri.
Sa nu indraznesti sa ma compatimesti, mai ales daca nu ma cunosti, in realitate te-as frange cu un gest, c-o privire, c-un cuvant, m-as hrani cu durerea ta zambind desi te-as iubi cu infinita tristete. -
Rabdare si multe lichide
In mai putin de o luna, pentru a doua oara simt ca mor incet. Fizionomia mi se contorsioneaza in grimase ce dor si se scurg in migrene prin sinusuri si maxilare ce se contracta si se topesc intr-un chin lent in care secunda capata dimensiuni noi, valente dictate de febra, masurate surd de palma mea sau de obrazul unui prieten. E pentru prima data cand ma gandesc serios la sinucidere. Daca as raci din doua in doua saptamani, asa cum s-a intamplat luna asta, mi-as lua zilele fara nici o ezitare. La urma urmei e doar o balanta. Atunci cand durerea provocata de lama briceagului de pe masa mea ar fi mai mica decat chinul gripei, mi-as ingropa metalul intre sau de-a lungul venelor si febra mea ar sfarsi in mocheta asta plina de praf si de par de caine. Oricum am facut cam tot ce era de facut si oricum suntem al dracului de multi si de stupizi.
Si dupa cum ziceau cei de la radio Guerilla in razboiul sfarsitului de saptamana, moartea e o forma de bogatie la care ajungem inevitabil.
Pina una alta, rabdare, saracie si multe lichide. -
Citind lumina
- Ai venit? Dezbracă-te! A nu ... nu doar de haine... vreau să te văd demachiată, despletită, dezinhibată, goală de prejudecăţi şi de principiile tale tâmpite. Eşti gata? Dacă da, atunci de ce ţii privirea în pământ? Sigur ţi-a mai rămas vreo urmă de pseudo morală creştină în sânge... aşa arăţi tu, fii mândră de imaginea asta pe care din nefericire o iubesc. Aşa, priveşte-mă sfredelitor, drept in inimă, pin ochi. Aş vrea să te văd arsă de soaare, aş vrea să te văd batută de ploi, aş vrea să te văd ingheţând în zăpezi, aş vrea să te văd jubilând, juisând şi agonizând lângă şi odată cu mine, şi dacă după toate astea ne vom putea privi în continuare direct in inimi prin ochi, atunci, poate, ar trebui să ieşim la o cafea, să ne cunoaştem mai bine...
- A... mă scuzaţi ... eu am băut deja cafea.. am venit să citesc lumina... -
Abatorul frunzelor
Ne-am împiedicat în timp şi am căzut în ploi, de vin roşu, arse între buze de dorinţă. Paradigma iubirii, frântă în două emisfere încremenite în spaţiu, subţiază unda timpului prăfuit, clepsidră abstractă a depresiei.
Sub zborul rupt, cad în abisuri amintiri ce sfârşesc în ţăndări de regret, împrăştiate peste tot prin sufletul rană vie. Învăţăm înfriguraţi pasul resemnat al solitudinii, respirând toamna din parcuri, cu gândurile plete agăţându-se de copaci, cu privirea ţesând scene dintr-un ieri volatil, dans haotic din crâmpeie de sunete cu iz de râsul nostru ... şi cu-ncăpăţânarea de a ne preumbla, până la stingere, în acest covârşitor abator al frunzelor. -
Emisfere de iubire
Ce grele-s despartirile. Ce greu e gandul ca ea nu iti va mai rosti numele niciodata la fel, ca nu iti va mai incalzi diminetile si nu-ti va mai lumina noptile. Obisnuieste-te cu gandul ca mana ei nu te va mai atinge niciodata cu dor, si buzele ei nu le vor mai cauta pe ale tale niciodata cu tremurul acela febril care face mai mult decat o mie de scrisori de dragoste. Trupul ei nu se va mai arcui niciodata in asternutul din patul tau, degetele ei nu vor mai strange niciodata perna ta si linistea din camera ta nu va mai fi niciodata strapunsa de geamatul ei.
Nimic. Nu rasul ei, nu pasul ei, nu plansul ei, nu dorul ei, nu suspinul ei, nu parul ei, nu parfumul ei, nu vocea ei, nu durerile ei premenstruale, nu migrenele ei, nu muzica ei, nu mesajele ei, nu planurile ei, nu mirosul ei in tricoul tau, nu ea.
Si dintre toate cel mai greu e gandul ca poate curand, nu tu, altcineva va fi totul pentru ea si o va tine de mana, o va emotiona c-o vorba, ii va mangaia parul si ii va aranja cate-o suvita, ii va asculta ofurile si dorurile, altcineva ii va saruta buzele si sanii, altcineva o va duce intr-un pat strain si... geamatul ei ... care era al tau!
El eroul ei, iar tu vei fi trecut, o amintire mai degraba trista, un gand pe care il va ocoli. Si toate astea pentru ca v-ati intalnit in lumea asta mare si s-a intamplat sa va iubiti, sa impartiti un gand si un dor. -
Publicatie erotica
Mai in gluma, mai in serios, eu si amicul Mihai, am primit un exemplar din celebra revista X, in urma unei amuzante tombole desfasurata in timpul nuntii la care am participat deunazi. Revista mi-a parvenit pentru ca mai tanarul meu amic a parasit-o pe marginea unui bar. Mai mult curios decat cu chef, m-am apucat sa o rasfoiesc cu gand ca voi avea parte de un vernisaj de poza erotica, cel putin.
Prima incercare am facut-o chiar in noaptea de dupa nunta si s-a sfarsit cu inchiderea veiozei in mai putin de trei minute. Dis-de-dimineata i-am mai dat o sansa si, dupa un efort de vointa, am reusit sa o parcurg in intregime.
Acum eu nu stiu exact care sunt ambitiile si aspiratiile publicatiei, dar mi se pare una din cele mai proaste experiente vizuale de care am avut parte si cu un continut mediocru. Desi nu vreau, ma gandesc la odiseea adolescentului in calduri care ar da bani pe asa ceva si la dezamagirea teribila si pierderea permanenta si irevocabila a erectiei de care poate suferi in momentul in care da cu ochii de pictorialul cu Mircia Joana. Incredibil! Incredibil si din partea celor de la X si din partea consilierilor de imagine ai prafuitului politician. Cum l-au lasat sa apara in postura aia si in pozitiile alea absolut emasculinizate? Tipul arata jalnic. Ceva in zona om cu disfunctii psihice si locomotorii, fara nici o urma de virilitate. Exact imaginea puternica de care trebuie sa sufere un viitor presedinte marioneta. Oricum , o priveliste teribil de jalnica si ... amuzanta in acelasi timp.
In rest vreo doua blondine, una de a noastra , una de a lor. A noastra insotita in fotografii de niste comentarii de toata cacaoa in jurul unui subiect tampit al pisicii pe acoperisuri fierbinti din Bucuresti. A lor fara comentarii cretine, o idee mai expusa, dar la fel de exagerat prelucrata digital, incat ai senzatia ca incerci sa te masturbezi psihic privind manechine de plastic.
Una peste alta, ma bucur ca nu am dat niciodata banii pe X, nu am idee cat costa, dar sigur nu merita, pacat de calitatea hartiei. -
Iubesc oamenii
Maree de petrol in abisuri volatile, dedesubt eu, privind in adancurile de deasupra. Aerul rece al serii miroase deja a toamna tarzie. Frunze urate, putrezite, ca o relatie din care vrei sa scapi si nu stii cum, iti aluneca sub talpa nesigura. Unul din lucrurile pe care le-am castigat odata cu alinierea la lumea celor ce pierd o zi lumina pentru un venit lunar "sigur", este drumul pina la locul de munca si inapoi.( Freelancing-ul in raport cu munca de angajat e ca masturbarea in raport cu sexul: cam acelasi efect doar ca atunci cand faci sex, respectiv cand mergi la serviciu, mai cunosti si tu oameni ) Trec peste profilul trist si intunecat al Bahluiului, lasand in urma la capat de pod pe cei doi batrani ajunsi sa traiasca in strada, din mila lumii, printr-un mecanism specific modelului nostru social. Ei au esuat. Pe partea cealalta a drumului, pepiniera viitoarelor esecuri sociale, facultatile Politehnicii, pichetate de tineri studenti sau poate aspiranti, ignora tragedia umana de vis-a-vis. Ce ar putea face ei? Ce as putea face eu? Pe "vremea mea" studentii faceau greve si militau pentru diverse cauze. Intre timp studentii au involuat intr-o specie apatica. E adevarat, noi nu ascultam manele si mancam la una din cele doua cantine din Tudor pe care rectoratul le-a vandut celui ce a construit un Mall in care ar fi trebuit sa existe o cantina pentru studenti. Tot o minte luminata a vandut si spatiul dintre doua camine necuratului si acum pe acel loc a rasarit o biserica ortodoxa. Ce prostie si ce discriminare mizerabila! Cum ar fi sa fiu catolic sau musulman si sa stau in T4 sau T5 si in fiecare zi sa fiu fortat sa asist la ritualurile altui cult? Cum ar fi sa fiu un ortodox fervent si sa fiu nevoit sa-mi pun chilotii la uscat pe funia din dreptul geamului in fata icoanelor si sub ochii tampi ai drept credinciosilor veniti la slujba?
De ce induram aceasta imensa bataie de joc? Mi-e greata...
Si-mi amintesc de cineva drag care ma acuza, asa fac cei dragi mie, ma acuza de cate ceva, ca desi propovaduiesc iubirea nu as iubi oamenii. Adevarul meu insa, este ca iubesc oamenii si regret teribil ca sunt contemporan cu putini dintre ei.
Mai sus, panem et circenses, electoratul majoritar, le-as fi putut spune vite... dar vitele nu mananca alte animale pe gratar, nu fac zgomote infioratoare si in general o vita nu deranjeaza mai pe nimeni. Asadar valuri de oameni spala piata din fata Palatului Culturii bulucindu-se sa ia parte la acte de incultura. Daca incerci sa ii eviti prin dreapta dai de mizeria de linga Hala Centrala unde se furajeaza si se adapa o haita incomensurabila de ieseni. Astept cu interes rapoartele cu victimele toxinfectiilor alimetare firesti in imprejurari similare.
Acasa , ma ravasesc in taceri inalte si in ganduri albastre. Ma intind in pat si ma bucur de linistea si de caldura camerei mele.
Undeva linga un pod peste Bahlui, un batran si o batrana, isi numara orele la rece.
