bluehipy

• Imparte

luni, 2 noiembrie 2009 la 14:55

In mai putin de o luna, pentru a doua oara simt ca mor incet. Fizionomia mi se contorsioneaza in grimase ce dor si se scurg in migrene prin sinusuri si maxilare ce se contracta si se topesc intr-un chin lent in care secunda capata dimensiuni noi, valente dictate de febra, masurate surd de palma mea sau de obrazul unui prieten. E pentru prima data cand ma gandesc serios la sinucidere. Daca as raci din doua in doua saptamani, asa cum s-a intamplat luna asta, mi-as lua zilele fara nici o ezitare. La urma urmei e doar o balanta. Atunci cand durerea provocata de lama briceagului de pe masa mea ar fi mai mica decat chinul gripei, mi-as ingropa metalul intre sau de-a lungul venelor si febra mea ar sfarsi in mocheta asta plina de praf si de par de caine. Oricum am facut cam tot ce era de facut si oricum suntem al dracului de multi si de stupizi.
Si dupa cum ziceau cei de la radio Guerilla in razboiul sfarsitului de saptamana, moartea e o forma de bogatie la care ajungem inevitabil.
Pina una alta, rabdare, saracie si multe lichide.

Tag-uri: bluehipy iasi nocturne scrieri din pat