bluehipy

• Imparte

luni, 12 octombrie 2009 la 21:54

A venit, a venit toamna cu prinos de amintiri in frunze si bucurii in lacrimi de ploaie. Acopera-mi inima cu ceva sa nu se ude si sa nu-mi intre la apa. Ar fi pacat, e tot ce am mai mare si mai bogat. Singur ma simt de parca as sta de vorba cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta plecand din viata mea. Nu ma privi in timp ce zbori, nu ma visa in rastimpuri, nu uita ce-am invatat sau ne-am trait in van. Ma tem ca nu am sa te mai vad uneori, mai cu seama pentru ca nu stiu daca te-am vazut vreodata, fiind mult prea ocupat sa te visez. Ai sa te ascunzi intr-un ochi strain si el o sa se inchida cu o frunza de pelin si o sa planga o lacrima amara, poate albastra, si nu am sa stiu niciodata daca e a lui sau e a ta. Si-atunci ma apropii de pietre si tac si te privesc mut si mort cazut de pe stancile inaltelor mele sperante, iau cuvintele si le inec in marea ce mi-as fi dorit sa ti-o arat asa cum nu ti-ar fi aratat-o nimeni si nu ti-o va arata, suier luna si-o rasar si-o prefac intr-o dragoste mare cum nu e dar inca sper sa fie.

Tag-uri: Nichita Stanescu bluehipy iasi nocturne scrieri din pat