Pagina profil a lui bluehipy

bluehipy

baiat - 40 ani, Iasi, Romania
14 fani - 5.997 vizitatori

Blog 93

scrieri cu dichis in van sau înadins :)


  • A mea e scurtă şi curbată

    Din realitatea cenuşie şi mizeră a anotimpului în care infernul meu a început să miroase a gripă, păşesc spăşit în purgatoriul iluziilor cu gândul vinovat de a-mi îneca durerile într-un mojito, probabil cel mai generos din urbe. O altă lume, întâmplător verde, mărginită de diedre drepte şi de florile imaginaţiei mele, o lume nouă cu o bază veche pierdută-n spirala trecerii.
    Cele cinci elemente, în cantităţi ştiute doar de taumaturgul din altarul locului, se pierd într-un melanj mentolat in care stă să cadă o felie de limetă ce îmbraţişează buza paharului. Trei vrăjitoare mă descântă, una nu ghiceşte, una mă ghiceşte şi una încearcă să-mi ghicească.
    Mă simt ca la ţigănci. Zâmbesc şi gândul mă duce la o altă ţigancă, la ţigăncuşa mea de departe...

    În simulacrul de scenă verde, sub semnul crucii portocalii, cu alcoolul în sânge şi iz de mentă-n gura de aer cu nicotină, cu mâna stângă întinsă, palma deschisă în sus sângerând un trecut vâscos şi un fum de viitor, împletesc gânduri şi-mi descifrez vrăjitoarele.
    Una se ştie frumoasă, tânără şi talentată dar e doar tânără încă.
    Una se ştie frumoasă şi deşteaptă însă e doar pustie.
    Una se crede urâtă şi săracă deşi e frumoasă şi deşteaptă.
    Ele-mi ghicesc în palmă, eu le ghicesc în ochi şi-n zâmbet şi aştept distrat ghilotina chiromantică.
    - Ia uitaţi ce linie scurtă a vieţii are!
    - Da... şi e şi curbată...
    Râd în gând şi în gura mare. Paradoxal, deşi nu cred nici în ghicit, mi-au pictat un gând, mi-au creat o stare.
    Îmi termin băutura şi, după ce îmi recuperez trecutul şi viitorul din spaţiul ocult, păşesc înapoi în lumea rece în care a tuturor e lungă şi dreaptă... numai a mea e scurtă şi curbată.

  • De ziua mea

    De ziua mea va propun un exercitiu de sinceritate.
    Toti cei care vor sa-mi ureze ceva, in loc de traditionalele "la multi ani", "sanatate" ,"noroc","dragoste","sa fii iubit" si asa mai departe, sunt invitati sa-mi scrie o epigrama drept comentariu al acestui mesaj.

    Va multumesc tuturor si va doresc numai bine.

  • Obsesiv compulsiv

    Si vocea ei, candva balsam tamaduitor, e astazi un perete de gheata din daratul caruia ma patrunde izul igrasiei de lacrimi. De sub masca inexpugnabila a resemnarii, strabat inca ecouri ale suspinelor de ieri.
    Ma pierd in exercitii aberante de uitare, osciland haotic intre ratiuni glaciale si rataciri vecine cu nebunia. Sunt gazda nevoita a unui carnaval suprarealist de simtiri spontane si intense.
    Acum, frunze ravasite in pas cadentat mi se ridica prin suflet fluturi. In urma, freamatul coboara lin si doare prelung in stomac.
    Acum, ciorchini de lumini se imbraca difuz in aureole laptoase cu roze cardinale, refractii mioape prin prisme saline de lacrimi.
    Acum, regret ca inteleg si simt atat de multe.

  • Iubire din iubire

    *
    Vai ce-mi mai plac diminetile de duminica! Le ador!
    De afara se aud numai cateva vrabii pregatindu-se pentru iarna iminenta de acum si taraboantele celor ce mi-au stricat toata toamna maturandu-mi frunzele. Spre deosebire de mine nevasta-mea prefera sa leneveasca duminica dimineata. O inteleg, merita nimic de zis. O sarut si evadez din caldura placuta a asternutului pentru a ma duce la baie unde in sfarsit voi reusi, sper, sa ma barbieresc.
    Femeile au impresia ca repriza cotidiana de machiat e un chin, ar trebui sa incerce barbieritul! Si spun asta nu din prisma unui tip imberb care se barbiereste odata pe anotimp si atunci pentru ca simte nevoia sa isi afirme virilitatea ci din prisma unuia care in doua zile deja e tepos iar daca nu se barbiereste o saptamana e deja in doliu. Aceeasi operatie iar si iar din frageda adolescenta incoace: apa, spuma, lama noua, hrasht - hrasht, clateste, hrast - hrast, clateste, spirt sau daca esti mai grijuliu cu tenul tau after-shave. Plictisitor ... dar iata-ma mai tanar cu zece ani. O daaaa ... arat superb, adorabil. Fac si un dus scurt si ma intorc in dormitor imbracat sumar si indecent intr-un prosop devenit ad-hoc minijup.
    Inca doarme dar se vede ca s-a trezit si s-a foit in culcus inainte de a se lasa furata de somn, dupa forma pe care a luat-o cearsaful. Ce alintata! De sub plapuma, ma sfideaza provocator o coapsa goala. O banuiam fierbinte inca inate de a-mi atinge obrazul proaspat ras de pielea fina. Ii sarut genuchiul micut si o simt tresarind. Cred ca s-a trezit. Ma strecor in intunericul de sub plapuma in timp ce minijupul ma paraseste langa pat. Sarut coapsele fierbinti pina ce dau de buzele deja umede ce le guverneaza. Mmm... iubesc mirosul iubitei mele. Ii simt abdomenul frematand si o sarut pe buric si mai sus, incet, pina la sani si iata-ma iesit iar la lumina. Ii sarut buzele usor intredeschise in timp ce ma primeste in ea si savurez betia de senzatii, fierbinteala, dansul corpurilor lunecand unul linga celallt, unul prin celalalt. Vai, o doresc azi mai mult ca in prima zi cand am vazut-o si m-a cucerit cu un zambet. Cred ca o stie, si sunt sigur ca o simte.
    O sarut si dau de un iz sarat. Deschid ochii. Ea plange. Are fata scaldata in lacrimi. O intreb ce s-a intamplat si nu-mi poate vorbi. Isi acopera ochii cu mana si plange surd. Lacrimi grele uda perna pe care credeam ca o impartim fericiti...

    * *
    Vai ce-mi plac diminetile din Sfanta Duminica! E ziua in care pana si bunul Dumnezeu s-a odihnit, deci, asa fac si eu! Bine, nu exagerez ca intarzii la slujba de la biserica si nu mi-as ierta-o dar imi permit sa mai lenevesc in pat fata de restul zilelor in care tre sa ma scol cu noaptea in cap si sa incep sa trebaluiesc. Prea mult oricum nu pot sa dorm ca se trezeste nebunul de barbata-miu si isi incepe ritualul, deschide geamul, face abdomene, canta, da drumul la calculator, tipa ca vrea cafea. Mi-e foarte drag oricum dar mi-ar fi si mai drag daca ar fi mai somnoros duminica! Ce ziceam! Poftim ca s-a trezit. Ma fac ca dorm. Vai ce dragut m-a sarutat si a plecat tiptil la baie. Ce mai conteaza ca acum aud cum darama ligheanele si sticlele de sampon si cum urla sau canta in timp ce isi face dus. Ma tot intreb cum de ma saruta el dimineata inante de a ma spala pe dinti?! Ha ha ha ... nu vreau sa mi raspund. Mai bine ma intorc pe o parte si mai dorm putin cat mai pot.
    Dar nu mai pot. Camera s-a umplut de miros de spuma de ras si un iz fin de gel de dus. Simt o atingere pe coapsa ... ma saruta pe genunchi. Ce puslama, mi-a invatat punctele sensibile... Ah nu.... ii simt corpul ud sub plapuma. Ce melanj afrodisiac, ii simt cand parul ud cand buzele fierbinti pe coapse. Si daca merge in directia aia stiu singur unde ajunge... Ma saruta... el s-a spalat pe dinti... Ah.... clocotesc in interior si simt cum e din ce in ce mai adanc in mine... as striga daca nu as avea buzele acoperite de buzele lui. Ma pierd in frenezia de simtiri.
    De afara se aud doar vrabii flamande si cei ce matura strazile. Mai departe se aud clopotele Mitropoliei. Vai Dumnezeule! Am uitat! Suntem in post deja, suntem in postul Nasterii Domnului! Si eu pacatuiesc cu omul asta ... cum sa il opresc acum! De n-as fi uitat ma imbracam si eu mai acatarii, imi luam strampii aia grena pe care stiu ca ii uraste.... Ce pacat, vai ce pacat, Doamne iarta-ma! Cum sa il opresc? O sa creada ca nu il iubesc. Dar eu il iubesc .... pe Tine Te iubesc mai presus de toate Iisuse Hristoase!
    De pe peretele de la rasarit, de deasupra candelei, sfanta icoana ma priveste mai umbrita si mai dojenitor ca niciodata. Ce pacat Doamne, ce pacat sa-l pun pe el inaintea Ta... Doamne iarta-ma pe mine necredincioasa. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa!
    Doamne ... si nu mai termina... Simt ca nu-mi mai pot stapani lacrimile si le las sa curga in voie.
    Ce pacat.

  • Chipul lui Hristos

    Deunazi, doua amice din randul celor pierdute adanc in otrava mintii, incercau sa ma convinga ca nu e necesar sa ma dezleg de botez pentru ca oricum eu "sterg chipul lui Hristos din sufletul meu in fiecare zi".
    Mi-au venit in minte scenele in care si-au facut semnul crucii, cu piosenie si indemanarea data de obisnuinta, inainte de a se apuca de mancat pizza plus furtuna de automatisme verbale (una din ele a reusit sa reproduca sintagma cu "chipul lui Hristos in sufletul tau" de patru ori in zece secunde). Mi s-a facut mila si greata, mi-a venit sa vars tot ce am mancat.
    Nu trece zi sa nu ma minunez descoperind ca oameni, aparent valizi, sunt de fapt handicapati psihic de vreo religie si cum asta nu ar fi suficient mai si imprastie aceasta otrava copiilor lor sau celor apropiati. Oameni care isi refuza o clipa de constienta, o clipa in care sa gandeasca logic si sa inteleaga aceasta mare mizerie in care isi balacaresc mintea si sufletul...





  • Sevraj

    De cand ma stiu i-am blamat pe cei, de fapt mai ales pe cele, care spuneau cuvinte goale din sfera:"Eu m-am ars odata, nu vreau sa ma mai implic...". Mi s-a parut stupid, inca imi pare, dar cred ca incep sa ii inteleg sau cred ca incep sa inteleg, contextul in care poti ajunge sa spui asa ceva. Mi se pare in continuare stupid sa afirmi asta pentru ca, de fapt, daca te apropii de cineva sau daca cineva se apropie de tine, te indragostesti, iubesti, fara sa poti controla asta cu un grad inalt de constienta.
    Pe de alta parte, m-as putea trezi intr-o zi zicand o prostie similara, gandindu-ma la starile prin care trec.
    Durerea e incredibila si cat se poate de spontana.
    Nu sunt un plangacios desi plang printre cuvinte si rareori la cate o carte sau cate un film sau la trecerea vreunei fiinte dragi dar... Stii cum e sa iti simti lacrimile curgand in timp ce iei masa cu prietenii? sa te podideasca asa din senin? Pare cu totul si cu totul absurd si totusi mi se intampla. Ceva ... orice, un semn, un sunet, un miros, un gand, ceva infim e suficient sa te inece de cea mai adanca si albastra tristete. Si o durere prelunga si grea ca un urlet de lup venind de departe iti apasa pe piept si iti pune un nod in gat si toata fiinta ta se umple de un regret insuportabil.
    Durere, regret, dor.
    Ma simt pierdut. Ma simt parasit in mijlocul unei furtuni cumplite. Ma simt strapuns de o durere inalta cat durerea amintirii trecerii in nefiinta a mamei...
    Ce spectacol absurd... oamenii care se iubesc nu ar trebui sa se desparta niciodata. Plutesc prin orasul meu, pe strazile mele, pe sub copacii mei. Pasesc larg prin fresca proaspata a frunzelor care, poate ne-au fost martore asta vara.
    Si totul ... toate pastreaza amintirea ei.
    Acolo ne-am intalnit prima data ... teii au ramas dar aurul florilor lor e dus si nici piatra cubica nu imi recunoaste pasul gol. Imagini si crampeie de dialog ma bantuie vremelnic.
    Dincolo e banca pe care am stat candva, atunci era seara si aleile animate ... acum e noapte, totul e pustiu iar banca e uda si rece.
    Si pe strada asta am trecut .... si tricoul asta l-a purtat atunci ... si astea-s de la ea ... si a stat acolo .... si m-a privit de aici ... si ne-am iubit .... si ne-am iubit ... si ne-am iubit ..... si ne-am iubit ... ne-am iubit de parca numai asta stiam ori puteam sa facem... si ne-am iubit ... si ne-am iubit de parca scopul nostru era sa ne iubim si nimic altceva ... si poate ca asa era.
    .... sunt prizonier in spatiul meu delimitat de reperele ei.
    Ce pacat ..... ce pacat imens si mai greu si mai curat decat orice sens dat vreodata cuvantului pacat de vreo credinta mizera.
    Si nu ii scriu... desi ii scriu in fiecare zi.
    Si nu ii vorbesc ... desi ii vorbesc in fiecare clipa.
    Si nu o sun desi .... ma opresc sa o fac de zeci de ori.
    Si nu plang desi ... am un nod in gat si ochii impaienjenniti si barbia uda...

    Ea, undeva, intr-o alta lume, cu alte idei , cu alte valori, se va resemna si ma va uita.

    Eu, in lumea mea, imi pictez cosmarurile in albastru, imi inmoi lacrimile in depresii, imi inaspresc sufletul imi inraiesc firea, ma metamorfozez... mor.
    Nu i-am supravietuit ... iar cel ce-oi deveni... o inima saraca si un zambet tot mai trist.

    Mi-e sufletul greu si nu mai stiu decat ca o iubeam si .... nu am gresit nimic... eu doar o iubeam.

  • Les canons de Navarone

    O linie aproape perfecta. Genul acela de profil care iti taie rasuflarea, incadrat in genul acela de carlionti care te fac sa visezi cu urmari si urme. Ce ochi .... doamne ce ochi si ce nas fin, cu nari delicate guvernand bland o pereche de buze de vis. Si asta nu ar fi nimic dar gatul ei iti conduce privirea spre unghiul dulce al unui decolteu ce nu mai poate ascunde o pereche de sani, doamne ce sani! Soldurile-i sunt vis erotic iar picioarele... invitatie la vals.
    In fata unei asemenea frumuseti ramai blocat. Si iti mai si zambeste! Zeita e milostiva cu dumneata si iti zambeste si viata e frumoasa in timp ce iti sustine privirea si iti culege vorbele de pe buze si le savureaza una cate una.
    Din cand in cand degetele ei delicate alunga cochet cate o suvita mai indrazneata care sta sa ii tulbure apa adanca a ochilor de ametist. Totul pluteste in slow motion, tu nu te auzi, tu nu mai esti tu, tu te confunzi cu ea. O adulmeci, o memorezi, o inveti, o diseci, o doresti.
    Si, ca si cum toate astea nu ar fi fost de ajuns, zeita iti vorbeste!
    Ramai prizonier intr-un interspatiu, urechea se dilata, privirea o transcende si se opreste undeva la linia subtire a orizontului, unde tunuri mari, les canons de Navarone, trag salve in surdina.

    Tipa e proasta de bubuie.

  • Nothing really ends

    Murim. Noi nu avem multe certitudini si totusi, poate singura noastra certitudine e cea care ne ingrozeste cel mai tare. Ne trecem incercand sa uitam poate singurul nostru reper, asadar pe sufletul nostru sta scris - uitare. Si in timp, uitam din ce in ce mai bine, suntem perfectionisti.
    Si uiti, sau cel putin te prefaci foarte bine ca uiti, ca o uiti, ca n-o mai iubesti si n-o mai visezi. La adapostul unui echilibru firav, incerci cu teama sa iti acorzi timp si cochetezi cu gandul ca intr-o buna zi cand iti vei verifica inima, ridicandu-ti grijuliu platosa, o vei gasi brazdata doar de cicatrici.
    Si uneori iti iese acest joc amnezic fortat, pana cand intr-o zi iti cade iar in minte si in suflet si se muleaza pe fiinta ta ca o masca viscerala... si iti recunosti ca de fapt a fost mereu acolo, ca un spectator discret, asistand la actul uitarii tale, suferind sau savurand poate fiecare clipa a lui.
    Alergi prin ploaie si incerci sa o pierzi iar din gand. Alergi prin ploi amare. Alergi prin ploi colosale pe sub bolti de frunze arzand pe gheare de copaci. Siroaie de picaturi iti dilueaza masca incercanata. Le strangi in palma si intre degete, le ridici pe frunte si le rasfiri prin par. Iti lasi capul pe spate, tragi aer in piept, deschizi ochii si privesti cerul senin spionandu-te trist printre ramuri sarace.
    Nici macar un singur nor... chipul ei.... rasul ei... vocea ei... si ochii tai continua sa ploua.

    Invata sa uiti mai bine baiete, altfel o sa iti amintesti ca murim.

  • Lumi de amoniu

    Sunt, mai mult decat oricand altcandva, o umbra, o unda de vant, un gand rascolind frunze murind incet pe trotuar.
    Respir greu in lumi paradoxale de amoniu izolat, amintiri alb negru, amintiri cu un parfum uitat.
    Evadez din realitatea unui sfarsit de toamna doar pentru a ma reincarcera in temnita camerei mele, cimitirul iluziilor unor iubiri.
    Sa nu indraznesti sa ma compatimesti, mai ales daca nu ma cunosti, in realitate te-as frange cu un gest, c-o privire, c-un cuvant, m-as hrani cu durerea ta zambind desi te-as iubi cu infinita tristete.

  • Rabdare si multe lichide

    In mai putin de o luna, pentru a doua oara simt ca mor incet. Fizionomia mi se contorsioneaza in grimase ce dor si se scurg in migrene prin sinusuri si maxilare ce se contracta si se topesc intr-un chin lent in care secunda capata dimensiuni noi, valente dictate de febra, masurate surd de palma mea sau de obrazul unui prieten. E pentru prima data cand ma gandesc serios la sinucidere. Daca as raci din doua in doua saptamani, asa cum s-a intamplat luna asta, mi-as lua zilele fara nici o ezitare. La urma urmei e doar o balanta. Atunci cand durerea provocata de lama briceagului de pe masa mea ar fi mai mica decat chinul gripei, mi-as ingropa metalul intre sau de-a lungul venelor si febra mea ar sfarsi in mocheta asta plina de praf si de par de caine. Oricum am facut cam tot ce era de facut si oricum suntem al dracului de multi si de stupizi.
    Si dupa cum ziceau cei de la radio Guerilla in razboiul sfarsitului de saptamana, moartea e o forma de bogatie la care ajungem inevitabil.
    Pina una alta, rabdare, saracie si multe lichide.

« ... 2 3 4 5 6 ...