Pagina profil a lui bluehipy

bluehipy

baiat - 39 ani, Iasi, Romania
14 fani - 5.997 vizitatori

Blog 93

scrieri cu dichis in van sau înadins :)


  • Muguri de spirala

    Ce frumos dansez pe langa mine si ma privesc prefacandu-ma ca nu sunt eu. Zambesc. Un gand stingher ma duce iar la ea si demolez in mine zidul efemer. Smulg din noapte un mugur de spirala, un cercel, priviri cu straluciri, priviri cu dor si o buza ce se musca a te vreau!.
    Hai sa ne culcam.
    Corp de femeie ce iubeste, parfum de vara si nopti albe, nopti de vis. Corp de femeie iubita cu sani treziti si buze moi, parfum de noi si un geamat stins de-un şşşşt.
    Privire ravasita, minte de nebuna, o sirena mica pacalind norocul, si pe mine, cel mai albastru dintre pamanteni.

    Ma pierd incet sub tilii,
    cu gandul la camelii.

  • Ne vedem vineri

    *
    In sala rece si mai degraba intunecoasa, cu pereti acoperiti de afise anunantand ceva sau altceva si cu tablouri de promotii ale altor ani, din care zambesc ciudat, chipuri ciudate cu nume, cel mai adesea, ciudate, isi facu aparitia o tanara usor distrata, carand dupa ea o traista din care se iteau colturile unor mape doldora de foi cu scris marunt. Facu un ocol agale al afisierelor si se apropie de tabloul cu promotia '77 a Facultatii de Termotehnica. Il privi o vreme cu o oarescare deferenta dupa care se apropie miop si silabisi A-iorgu-lesei Pierrot?! Pufni, zambi si se apropie cu pasi tarsaiti.
    - Ai dat Bazele Termotehnicii doi ?
    - Da...
    - Cu cine?
    - Cu Cazanel...
    - Batranul?!
    - Nu... juniorul ambitios...
    - V-a dat greu?
    - Oarecum...
    - S-a putut copia?
    - Da...
    - Da` a umblat prin sala sau a citit la catedra?
    - A umblat la inceput, pe urma a dormit la catedra...
    - Merge cu servite?
    - Mai greu... a dat pe doua numere si a semnat foile.
    - Stii cumva se mai da si vineri?
    - Zicea ca da, cine nu ia azi...
    - Da, pai poate am sa vin si eu vineri, ne vedem atunci.
    - ?!

    **
    In sala rece si mai degarba lipsita de aer, inundata de un amestec dulceag de parafina cu iz stearic, cu pereti pardositi de icoane afumate pictand chipuri mai degraba grotesti ale unor personaje pozand tamp, inconstiente de cercul aurit din jurul frezei, dar privind parca piezis corpul neinsufletit asezat pe masa de veghe, intra o batrana usor dezinteresata, taraind dupa sine o traista din care se iteau cateva fire de ceapa verde si cateva festile de lumanari. Gravita in jurul mesei, oprindu-se ori de cate ori recunostea vreo icoana si lansandu-se intr-un ritual stupid ce se voia evlavios, cu gesturi mult prea exagerate pentru a se pastra decente. In numele tatalui, si mana urca sus pina in dreptul moalelui capului, si al fiului, si mana cu degetele stranse intr-o copituta adhoc cobora jos mult sub pantec, si al sfantului duh, si mana se zmuci in dreapta peste umar de parca ar fi vrut sa arunce copituta in spate, amin! bolborosi batrana victorioasa in timp ce se imbratisa cu patos de dupa umarul stang. Scena se repeta de mult prea multe ori. Intr-un final se apropie si silabisi numele singurului personaj pe care nu mai avea cum sa il scoata din sarite. Io-nes-cu If-to-do-ra. dadu din cap in semn de recunoastere, Da, da... , si se apropie continuand cu inca o serie scurta de cruci lungi:
    - Mama dumneavoastra?
    - Nu! Bunica...
    - Aaaaa... dar statea pe aici pe linga biserica?
    - Da...
    - Dar la ce bloc?
    - La P4, la scara A...
    - Nu ne-am cunoscut... dar de ce a murit?
    - A avut inima slaba...
    - Si cine tine slujba?
    - Voiculescu...
    - Batranul?!
    - Nu... stiu...
    - Si cand o ingropati?
    - Vineri...
    - Dar aveti de toate? Prosoape, cozonaci, capete, lumanari?
    - Da, avem de toate...
    - Da, pai poate am sa vin si eu vineri, ne vedem atunci.
    - ?!

    -

  • Primavara vanitatilor

    Ma simt bolnav si slabit, o ruina a unui om, un zvon despre un haiduc, impresia unui vis, si totusi...
    inca am pasul larg si sigur, privesc oamenii cel mai ades de sus, nu din aroganta ci din statura,
    inca sunt legitimat de gardieni zelosi cu ramasite de seminte de floarea soarelui intre dinti,
    inca intorc capete si starnesc soapte, pictand cu portocaliu si albastru intr-o multime gri,
    inca inghet zambetul tamp al unui manelist, doar cu o privire, si inca mi se arunca vorbe provocatoare doar in spate.
    Masor dealurile Iasului pe sub zarzari infloriti si magnolii, pe sub ochi visatori de codana imbujorata de un gand, plutesc pe adieri calde cu iz de prima flora si dor de cafea.
    De pe terase pustii, cuibarit in jilturi prafuite, adulmec licori dulci amarui, spectator al filmului vietii altora prin, sau pe langa, viata mea.
    Inca ma bucur de prea plinul clipei, de cerul inalt si trilurile razlete,
    inca ma simt frumos printre oameni frumosi si zambesc strainei cu ochi negri de vis ce se intreaba daca "ne-am mai intalnit?", "nu, nu ne-am mai iubit".
    Unele lucruri nu se schimba niciodata.

  • Geneza dupa... mine

    La inceput a fost...
    M-am decis sa pun bazele unei religii. Ba nu. Am fost inspirat divin. Namrepus a intrat in legatura directa cu mine. Nu mi-a vorbit, el fiind unicul si adevaratul creator, m-a facut sa stiu pur si simplu, m-a facut constient de adevar, pe mine si intreaga sa creatie. Nici chiar el, Namrepus, nu stie ce a fost la inceputurile lui si nu isi poate reprezenta absolut creatorul, asa cum noi nu il putem gandi pe el, asa cum spermatozoizii nostri nu au constiinta si perceptia noastra.
    La inceput Namrepus s-a jucat cu un oarecare ceva, ce noi am putea numi simt artistic.
    A luat altceva, ce noi am confunda cu o foaie de hartie, si a creat un univers. Apoi au aparut miliardele de stele si planete. Namrepus e perseverent, autoperfectionist si foarte minutios. Nu i-au iesit toate din prima cum le-a vrut. De aia le-a tot reluat si refacut, de aia o sa vedem peste tot in universul mare si in cel mic, asemanari in creatie, asemanari in forma si in legi.
    Planeta noastra a fost creata tarziu, cand deja Namrepus evoluase mult pe calea ce o apucase. Planeta noastra e cea la care el a inceput sa devina mai atent la detalii. E planeta pe care a inceput sa creeze mici sisteme capabile sa se autointretina. Printre ultimele create, suntem si noi, oamenii. Namrepus a fost obsedat de o forma de perpetuum mobile. Nu i-a iesit niciodata la nivel de individ, i-a iesit insa la nivel planetar. Viata, cum denumim noi acest perpetuum mobile de speta divina, palpaie inca de la inceputurile creatiei. Daca privim intre cele purtatoare de viata vedem ca Namrepus a incercat si a evoluat in pricepere si in imaginatie. De la pasarile mici la cele mari, de la reptilele mici la cele mari, de la maimutele mici la cele mari, de la ciupercile mici la cele mari, si asa mai departe, de la una la alta, putem observa cum Namrepus schimba cate ceva, pastreaza cate ceva, atat in forma cat si, cum ziceam inspirat divin fiind, in lege.
    Namrepus nu vrea ca noi sa facem ceva anume, dealtfel noi nu putem face nimic din ce Namrepus nu ne-ar fi prevazut sa facem. Iar daca facem ceva ce nu ii e lui pe plac, sau daca vrea sa facem ceva ce nu stim a face inca, el are putere deplina sa schimbe asta in noi si in intreaga creatie.
    Namrepus nu ne cere nimic, dealtfel ar fi socat daca noi l-am putea ghici in vreun fel si in principiu il doare in curul lui divin de orice am face. El e interesat doar de fizica asta a sistemelor care se autointretin.

    Gata! Am o credinta. Si daca vreun alt credincios are vreo problema cu credinta mea... il rog sa-mi demonstreze ca nu e adevarata asa cum ma imbie cate un crestin sa ii demonstrez ca nu exista Iisus sau dumnezeu. Demonstrati-mi voi, sarmani naivi, ca nu exista Namrepus, sau Superman cum ii zic prietenii, si ca nu e asta adevarul adevarat.

    Sa va fie cerul senin si zborurile inalte.

  • O ceasca de cuvinte

    In urma atarna visele noastre, pietre de moara, ce-asteapta sa fie visate, traite, uitate... sau sfaramate, ele sau noi, ele si noi.
    Zdrobim sperante intre inimi si cernem faini de iluzii pentru dorurile noastre astenice.
    Maini ce se strang, in vis, se despart si despart ploaia in doua. Biblic. La fel de infam. Ploaia mea albastra, in cesti de cuvinte ce-au murit nerostite, ploaia ei galbena, in temeri demente ce renasc iar si iar. Ce cosmar...
    Mana uda de lacrimi adoarme o piatra ce doare in piept.
    Visez un izvor de taceri. Imi amintesc cum eram. Eu dansam! Eu cantam!
    M-am pierdut intre pietre si zac impietrit in jurul unei inimi de macadam... si nu mai stiu cum eram dar parca radeam, parca dansam...

  • Epitaful unei iubiri

    - ...:

    - O sa-ti treaca, durerea nu e pentru ca iubesti, poate e pentru ca ai iubit, dar durerea de acum nu are legatura cu iubirea in sine.
    - Stiu, prea bine, cunosc tot mecanismul, intreaga fiziologie a despartirii, dar nu pot sa nu ma gandesc ca...
    - Nu te mai gandi, aici gresesti! Nu te mai gandi...


    Dupa somnul scurt si chinuit o dimineata insorita e mai mult decat imi pot dori. Privirea imi luneca obosita prin camera, evitand sa treaca prin locurile unde stiu ca au prins radacini diverse nimicuri ce-mi amintesc de ea. E greu. Toata camera asta imi aminteste de ea. A fost desigur altarul sacrificiului unei... mari iubiri, sau a unei iubiri pe care eu mi-am dorit-o mare si pe care am construit-o colosala. Ce bine ar fi de mi-as pastra simtul ratiunii tot timpul atat de viu.
    Incet, incet ma conving ca se apropie momentul oportun pentru a lua o pozitie bipeda. Ies pentru o clipa pe balcon, ademenit de frumusetea luminii acestei inca dimineti cu mari sanse de a deveni pranz. Aerul prea rece inca pentru sinuzita mea ma face sa ma incrunt si sa las privirea in pamant. In dreapta, tacut si stingher, zace posomorat un scaun. E scaunul in care am stat imbratisati si am privit cerul in cateva nopti. Oare ce ne ziceam? Ne-am sarutat...

    Nu te mai gandi... nu te mai gandi...

    Ma spal pe dinti si ma privesc in oglinda. Am obosit. Iarna asta m-a obosit. Iarna si depresia pe care nu reusesc s-o schimb pe-o stare mai de soi. Aud ca prin vis vocea alintandu-se pitigaiat, a copil alintat,
    - Hai sa ne spalm pe dinti!
    - Hai!
    - Ai gel de dus?
    - Am...
    - Aaaa, nu de asta, gel de dus de fetite ai?
    - Il am pe ala pe care l-ai adus tu data trecuta.
    - Vai ce bine!
    Si de pe policioara din fata oglinzii ma sfideaza sticla galbuie de plastic cu capac roz si incsriptii in franceza "Bourjois Paris grains de beaute"

    Nu te mai gandi... nu te mai gandi...

    Imi aleg hainele si incerc sa uit ca tricoul ala a fost pe ea si ca pantalonii aia ii placeau. Iau deodorantul de langa niste ob-uri pe care ma fac ca nu le vad. Ma incalt si-mi ridic rucsacul. De sub el imi zambesc doi papucei rosii.
    - Uite! Ti-am adus papuci, sper sa-ti placa. Mi-am adus si mie papuci!
    - Aha, asta e un altfel de a spune ca mi-ai dat papucii?! Hm.. au un miros de cauciuc.
    - Da, de asta mi-era teama ca nu o sa iti placa. Putem sa ii lasam la aerisit!
    - Nu, e ok, o sa ii port, chiar voiam sa-mi iau papuci...

    Nu te mai gandi... nu te mai gandi...

    Afara, aer proapsat pentru o lume perimata. Desi e soare e prea frig si prea tarziu ca sa mi permit luxul unui mers pe jos pana la serviciu asa ca ma scurg intr-un taxi. In dreapta curge trotuarul pe care acusi vor plange tei. Imi privesc bratele slabite. Nu mai am brate de catarator. O iarna de absenta de la sala de escalada. Imi amintesc de ziua in care m-am trezit in timp ce imi filma traseul sangelui de la carotida pana la radiale
    - Would you like to travel baby? Mmm?
    - Trough my veins?
    - Mhmm
    - Baby... would you like to travel with me?
    - I already do that!

    Nu te mai gandi... nu te mai gandi...

    Cand si cand realitatea ma sperie, nu mai am aer... mintea nu mai patrunde si nu mai accepta aberatia din inima proasta, valuri de cald urca prin sira spinarii ca sa ma lase apoi transpirat si rece.
    Nu ma mai gandesc. Am murit incet, chircit peste cadavrul iluziei unei iubiri si acum ma bantui, strigoi al cimitirului din mine ce nu ma mai primeste sa ma odihnesc.

    - :

    - Ce nu te omoara te caleste. Data viitoare vei sti mai bine, nu trebuie sa-ti para rau ca traiesti, ca iubesti...
    - Ce simt eu acum nu are nici o legatura cu iubirea... ciuda, regret, ura, groaza, povestea asta nu ma intareste cu nimic, ma inaspreste doar... si eu si asa nu eram bland.

  • Mora Nyx

    Mora nu mai poate sa doarma. Ea zambeste. E zambet si suflet si lacrimi, fireste. Mora nu stie daca mai iubeste. Gandul ca nu ar mai putea, e infipt in ea, si rece, ca lama unui stilet. Mora nu cade pe ganduri. Se fereste, caci orice gand din trecut o raneste iar gandul de maine-i pierdut in teama unui trecut renascut. Mora citeste. Iubiri, despartiri, povestile mele toate, Mora le trece cum treci printr-o carte. Si-ar vrea sa ma stie al ei de as fi asa cum mintea ma poate inchipui. Mora nu mai poate dormi, ma citeste. E fericita acum ca stie ca poate iubi si pruncul ei o iubeste.

  • Dis moi, a quoi je pense?

    Mi-am amintit ca noi nu am dansat... noi doi nu am dansat... nu am inchis niciodata cercul acela magic. Mana ta nu s-a odihnit in a mea, in timp ce cealalta nu a alintat bland umarul meu drept. Nu ai simtit mana mea pe talia dumitale sprijinind, conducand o plutire in spin. Coapsele tale nu au imbratisat-o pe a mea atunci cand nu am facut pasul.
    Noi nu am dansat... noi doi nu am apucat sa dansam. Nu te-am privit zambind in timp ce in jurul nostru universul nu se rotea ametitor. Nu ti-am privit suvitele dezgolindu-ti umerii dintr-o neglijenta inerta. Nu ti-am simtit respiratia mangaindu-mi obrazul neras si nu ti-ai arcuit trupul peste bratul meu intr-o poza finala.
    Nu m-ai privit streganreste peste umar si nu te-am pierdut in piruete, nu ti-ai lipit spatele de pieptul meu si mainile noastre nu s-au cautat febril la capatul vreunui timp.
    Un - doi - trei! un - doi - trei!
    Nu, nu sunt pasi draga mea.
    Nu, nu e un ritm cardiac iubito. E neamintirea trista a unui nezbor.

  • Şeherezadul

    Am visat ca iubeam o femeie cu nume de regina, iubeam o femeie cu nume de roman de dragoste... si nu era Lorelei. Am visat ca iubeam o femeie cu chip cunoscut, o femeie cu sange de tiganca... sau poate era o olteanca. Si se facea ca imi incalcam iar legamantul tacerii despre mine si ma povesteam. Iar ea radea si plangea odata cu mine. In visul meu ea invata sa viseze cu mine. Si o simteam cum ma simt, si-o ghiceam si regina si tiganca si femeie.
    Regina era desigur distinsa si se apleca deasupra povestilor mele cu toleranta si curiozitatea pe care nobilii le manifesta fata de supusii cu un sange mai putin albastru. Ca orice regina avea toane, cand vesela, cand melancoilica, cand materna, cand taioasa. Era inteleapta si dreapta... si eu iubeam regina.
    Tiganca era apriga, sireata si foarte jucausa. Cu ea nu stiai niciodata daca vorbeste serios sau iti intinde vreo capcana. Tiganca dansa, canta si facea vraji, ca mai toate tigancile. Era frumoasa si rea... si eu iubeam tiganca.
    Femeia era adorabila. Blanda si neincrezatoare ca o ciuta ce se adapa la paraul din marginea padurii. Era frumoasa si buna si ma strangea in brate tare de tot... si eu iubeam femeia.
    In vis o plimbam prin povestea mea si ne daruiam clipa cu bucurie. Din cand in cand, la telefon, vocea ei picta pe cerul noptilor mele inalte constelatii calde si zambete de clopotei. Din cand in cand, mana ei poposea pe fruntea mea stingand clocotul durerilor altor timpuri.
    In vis, fara veste, ea a devenit nepasatoare si mai tacuta decat pietrele. Si m-am trezit... si inca o iubeam.
    In urma ei constelatii se sting reci pe cerul depresiilor mele, in urma mea hemoragii de petale de lalele negre.

  • Oameni si oameni

    Exista oameni iubiri si oameni conventii. Exista desigur si multe alte criterii si feluri de a imparti, cataloga, eticheta oamenii. Nu stiu de ce, inca, poate ma voi limpezi pana la finele acestor randuri, nu stiu de ce imi aleg teza aceasta a imposibilitatii coexistentei iubirii si a conventiei. Mai cu seama ca scenariul idilei urmeaza, cel mai adesea, unul sau altul dintre cele cateva tipare pe care le stim cu totii. In principiu unul il place pe altul, cand exista o reciprocitate cei doi au sansa de a se cunoaste si eventual ajung sa iubeasca in armonia si frumusetea defectelor lor. Conventional. Tipic. Si totusi simt ca nu exista conventie in iubire.
    Iubirea, desi poate fi autoindusa sau sustinuta, deci alimentata mintal, nu e rationala. Conventia, pe de alta parte, e ratiune si nimeni nu o va simti desi multi o vor respecta. Sentimentul meu e ca cele mai multe dintre cuplurile trecute de varsta adolescentei nu traiesc o mare iubire cat o confortabila, calda si, de ce nu, din multe puncte de vedere, o sanatoasa conventie.
    Nu cunosc un adevar statistic si nici nu ar avea relevanta in lumea mea. Adevarul meu, adevarul fiecaruia dintre noi, e dat si are o valenta intr-un spatiu personal, limitat de experienta individuala. Ma intreba un bun prieten Spune-mi cate cupluri fericite cunosti? si atunci ma straduiam sa numar doua. Desigur m-am gandit la oameni care se iubeau nu care erau fericiti. Convingerea mea era ca nu exista fericire in absenta iubirii. Incep sa ma intreb daca poate exista fericire in prezenta iubirii... Fericirea are un aspect discret, iubirea unul continuu... nu stiu daca am fost fericit iubind dar sunt sigur ca am fost nefericit cand nu am iubit, cand nu am fost iubit si cand nu am avut pe cine iubi.
    Priviti in jur. Priviti oamenii de pe strada. Ii poti ghici pe cei care sunt impreuna si totusi ghicesti destine paralele despartite de pereti de sticla. Se stiu, se vad, se inteleg, isi respecta fiecare partea din contract dar cei mai multi nu au nici cea mai mica idee despre adevarul celuilalt.
    E sentimentul meu si fara indoiala ma pot insela in privinta unora. Multi insa nu ar recunoaste-o niciodata. Multi nu si-ar recunoaste-o niciodata. Cum ar mai putea merge mai departe? Simplu. Dupa momentul trist si mai mult sau mai putin constient al resemnarii, imbratiseaza o norma, o conventie, un compromis dulceag. La urma urmei, nu e asa rau sa schimbi anotimpul albastru al depresiilor cu primavara caminului conjugal. Nu vibrezi cand il vezi dar e de treaba. Nu o simti dar o multumesti si asa. Nu te venereaza dar ii esti simpatica. Nu e cea mai placuta prezenta dar gateste bine. Un balci al compromisurilor daca absenta sentimentelor e reciproca, o minciuna cumplita daca compromisul e doar al unuia.
    Ati auzit voi de vreo femeie care sta cu un barbat ca sa aiba copiii un tata? Stiti voi vreun barbat care sta cu o femeie pentru ca altfel ea ar fi in stare sa se sinucida? Ati auzit voi de unii care s-au luat ca sa aiba sanse la o locuinta prin ANL? Stiti voi vreo tanara care umbla cu un domn ce ar putea sa ii fie tata si care intamplator e foarte bogat? Ati auzit de barbati care isi bat consoartele?
    Cred ca da. Sufletele resemnate si oamenii umbra, cei care nici macar nu au incercat.
    Intrebari crude: Ai renunta la toti banii tai de dragul unui om? Ai renunta la serviciul tau de dragul unui om? Ai renunta la proximitatea prietenilor, familiei de dragul unui om?
    Cand omul in cauza e cel pe care ai certitudinea ca il iubesti, cand ai trait deja o poveste cu el si cand esti sanatos la cap, raspunsul e desigur da, si cel mai adesea cand iubesti pe cineva treci prin cele amintite fara sa oscilezi. Dar cand iubirea voastra e tanara, cand sunteti in primavara a ceva ce ar putea deveni o poveste dar va lipsesc certitudinile pe care numai timpul si experienta in doi vi le dau. Atunci? Iubire poate fi. Dorinta e fara de tagada. Ai renunta la mii de euro pentru a trai povestea? zeci de mii? sute de mii? Ai renunta la cariera ta? La serviciul ala pe care te-ai chinuit sa il obtii si in care te-ai chinuit sa te perfectionezi? Ai pleca din locurile dragi, de langa ai tai, de langa prieteni?
    E usor sa spui da si sa fii sincer daca esti sarac, orfan, somer si fara prieteni.
    E greu sa spui da si sa fii sincer daca ai facut-o deja.
    E mai usor sa spui da si sa o crezi daca ai iubit.
    E usor sa o spui si e greu sa o faci daca iti iubesti familia si daca ai prieteni.
    E usor sa spui da, daca esti fatarnic.
    E usor sa spui nu, daca nu ai inteles nimic din esenta firii.
    E greu sa spui nu... si e trist.

    Multi spuneti da. Multi o faceti convinsi ca e adevarul vostru. Multi sunteti foarte convinsi ca e fara doar si poate adevarul vostru si mi-o veti spune raspicat, in fata, dupa care va veti intoarce in miezul zaharisit al conventiei ce va priveaza de sansa la iubire. Cei mai multi insa, de fapt, spuneti nu.

    Cat despre restul... sunteti singuri? nu va vedeti cu nimeni? Pacat.

« 1 2 3 4 5 ...