bluehipy
baiat - 32 ani, Iasi, Romania
- Prieteni |
- Carte de Oaspeti
- | Poze
- | Blog
- | Grupuri
- | Filme
- | Evenimente
- | Muzica
- | Strigari
- | Chestionare
- | Linkuri
- | Aplicatii
Blog 68
scrieri cu dichis in van sau înadins 
-
La capatul lumii
Viscolul involbura, cand si cand, cateva ziare parasite ad-hoc de cititorii matinali surprinsi de suflul rece fara manusi.
Piata Meynard, atat de animata in vara ce trecuse, zacea in paragina, scena inghetata a dansului fantasctic al carui singur martor, taciturn si cenusiu, era catedrala Saint Michele injunghiind trufas cerul inghetat parca si el.
Isi facuse aparitia de pe strada Saint-Francois si ocolise piata spre dreapta, cu pas incet, de parca gerul si viscolul nu reuseau sa o ajunga. Femeia, visand cu ochii deschisi, se opri o clipa in fata restaurantului de la numarul saptesprezece, silabisind parca cuvintele de pe firma cocheta acoperita de un strat subtire de zapada: Meson La Venta...
Intra si de asta data gasi o masa cu usurinta. Alesese aceeasi masa, chiar si acelasi scaun si hainele ii poposira pe scaunul vecin. Firul gandurilor ii fu intrerupt de o voce distrata.
- Vous avez choisi?
Chelnerul o privea pe jumatate amuzat, pe jumatate uimit. Se numara, probabil, printre ultimii si printe singurii temerari ce isi parasisera locuinta pe o astfel de vreme.
- Un chocolat chaud, s'il vous plaît.
Raspunsul veni tarziu si se potrivi cu gandul chelnerului dintr-o coincidenta. Nu urmarea sa se incalzeasca, isi comanda doar ce isi comandase si atunci. Pentru o clipa isi sprijini fruntea fierbinte in palma apoi impinse noianul de carlionti saten spre spate arzand apoi cu ochi de cafea spatiul dintre ea si scaunul din partea opusa a mesei.
Din intimitatea barului chelnerul o observa scrijelind cu privirea adanc in spatarul scaunului gol.
Sigur nu e frantuzoaica. O femeie frumoasa. O femeie nebuna... nebun de frumoasa. Din ce neam o fi? Buze de tiganca, nas de turcoaica, ochi usor asiatici, sprancene de spanioloaica, par cret.. Ce chip cosmopolit?! Sigur nu e frantuzoaica, conchise tanarul si ii servi bautura aburinda.
Nu paru sa observe ceasca radiind caldura si imprastiind arome de cacao si vanilie. Din cand in cand, ochii ei zambeau si buzele se miscau aproape imperceptibil, mimand parca incepututri de ceva ce candva fusesera cuvinte.
Intr-un tarziu isi descoperi cu privirea, aproape surprinsa, hainele lasate pe scaunul din preajma si dupa ce se imbraca incet, plati si iesi lasand in urma, cel putin, o ceasca neatinsa si un chelner confuz.
Aula pustie a discursului mut tinut de Saint-Michel o intampina mai rece decat in ajun. Porni sa o strabata de-a curmezisul asemenea altor cativa trecatori cu chipiuri indesate si fete ascunse bine in fulare puse in doua si prinse la mijloc dupa ultima moda.Trecu pe linga copaceii despuiati din preajma bisericii, traversa rue des Faures si ajunse in fata sirului de pravalii acum inchise. Intre ele, deasupra unui rand explicativ scris cu linii elegante Salon de thé - Cafe oriental, se aflau cuvintele pe care le cauta: Au bout du monde.
- :
- Te iubesc!
- Ha! O spui prea usor si prea des ca s-o mai cred!
- O spun pentru ca o simt... o spun usor petru ca o simt din plin...
- Aiurea...
- Ma crezi sau nu, te voi iubi o vesnicie.
- Vesniciile tale tind sa fie din ce in ce mai scurte.
- Stii bine ca nu-i asa! As sta cu tine o vesnicie si te as urma oriunde.
- Oriunde?
- Da, oriunde.
- N'importe où?
- N'importe où... au bout de monde.
Femeia, cu lacrimi inghetand pe obraji, se lasa in genunchi in fata cafenelei. Corpul i se cutremura de plans si de frig. Cu toate astea zambea la gandul ca pana si acel au bout du monde fusese poate doar o imagine furata cu coada ochiului.
In amurgul prematur acoperind Bordeauxul, oameni razleti ocoleau o tanara ingenuncheata anapoda cu spatele catre biserica Saint-Michel si cu privirea pironita... la capatul lumii. -
Venetia
Noi... cei mai buni actori ai firii... intersectii superficiale de zambete si priviri, educati sa ignoram ceea ce, de altfel, este evident.
Zambetul ei canta ceva despre fericirea altcuiva in timp ce privirea-i geme in genuni - am suferit si sufar!
Zambetul meu, sarcasm, amendand ipocrizia prea putin vinovata asta data. Deasupra vocii celui care intelege, albastrul privirii celui care a supravietuit.
Ne strangem mainile cu caldura si ne mintim ca o sa ne mai vedem... pe aici.
Plecam fara sa privim inapoi, gondole adormind suflete insangerate, lunecand pe poleiul indiferentei celor din jur. -
Matematici
In cate feluri poti parcurge distantele dintr-un pat? In cate feluri poti uni puncte de pe muchiile opuse sau de pe cele vecine?
In multe feluri, fara indoiala, si corpul tau le invata pe toate sau si le reaminteste atunci cand in patul tau, liniile tale nu se intersecteaza cu liniile altcuiva. O geometrie simpla cu o reflexie larga.
Ma intreb daca dorul tau se aduna cu dorul celuilalt sau se inmulteste sau poate se anuleaza?! Exista o matematica a simtirii? Exista o stiinta a firii? Daca da, atunci ne scapa cu desavarsire si nu e o aritmetica cu operatii simple. Nu. Operatorii firii sunt complecsi peste masura.
Dorul tau compus cu dorul celuilalt nu e o suma, dar ar putea fi, nu e o diferenta, dar poate a fost, nu e o inmultire, dar poate va deveni. Sa fie zodiacul cartea de capatai, fundamentul teoriei probabilitatilor sentimentelor dintre tine si celalalt?
Si chiar de am sti sau am defini o lege ferma a compunerii sentimentelor, cu ce ne-ar ajuta cand noi, cand tu si ea, cand tu si el, nu suntem simple variabile bine definite in timp si spatiu ci mai degraba vaste sisteme de ecuatii diferentiale cu un numar variabil de parametri.
Cate doruri incap in sufletul unui om si in cate feluri pot atinge fiecare marginile simtirii?
Ce formula neasteptata are pasiunea si ce ecuatie chimica nemaivazuta e in dragoste!
Si de am putea sa punem totul pe hartie, in ecuatii si functii si teoreme, tot ne-ar scapa ceva pe ici pe colo, cate-o variabila, cate-o constanta, cate-o ipoteza.
In cate feluri poti iubi? In cate feluri poti dori?
In multe feluri. Le stie sau le simte cineva pe toate?
Am ajuns sa rezolvam probleme cu reprezentari in spatii N dimensionale, am ajuns sa definim problematici pentru care mintea unui om, de o pregatire si de o inteligenta peste medie, nu mai are o reprezentare, ne-am rupt de restul fiintelor printr-o abilitate unica, cea de abstractizare, insa suntem cu totii corigenti la aritmetica naturii, atat a naturii umane cat si a naturii in general.
Si daca nu ai inteles mare lucru citind asta, bucura-te! Poate ca pentru tine adunarea sufletelor e mai usoara. -
Epilog 2009
Zapada asta nu ma recunoaste, e o zapada planganda, sfasiata brutal pe un destin negru de macadam. Douasprezece banci planse, cariatide umile ingenuncheate sub povara unui dodecalog.
Singuratatea in splendoarea ei, un rol dificil al carui protagonist sunt si pe care mi-l asum desi nu mi l-am dorit, pe care am incercat sa-l pierd dar care mai degraba m-a pierdut pastrandu-ma. Un periplu circular vicios ma aduce in punctul din care am plecat. Un rastimp dificil, mai ales psihic dar si fizic. O criza financiara prea putin importanta si o criza sentimentala sustinuta de un excedent iluzoriu intins pe un perimetru de dodecagon astrologic.
Si totusi ar fi nedrept, poate, sa spun ca am fost singur cand m-am stins in bratele reale ale unei femei, fantasma discreta tulburatoare de cateva ganduri si cateva nopti. Asa cum singur nu eram cand ratacit in polemici inutile ca o jertfa pe un altar, intampinam zorii in fruntea a sute, poate mii, de cuvinte alergand precis prin tot acest hazard controlat al internetului, catre un alt suflet care impartea ceva, o stare, cu mine.
Dar ce inseamna o mana de nopti albe intr-un ocean de nopti albastre? Ce altceva daca nu exceptii triste ale unei realitati amare. Ce inseamna o forma intensa si patimasa dar virtuala daca nu incapacitatea, inexistenta ei intr-un spatiu real?
Un an pierdut, in dorinta de a ma regasi, un an castigat la tombola deziluziilor. Un corolar sarac in realitati si bogat in iluzii, o lupta obositoare si erodanta, personaje stranii cu povesti ciudate, un infinit mic de ganduri si zbateri ale mele cu mine. Adaug toate astea la paradigma singuratatii pe care mi-o construiesc si mi-o constientizez si careia de nevoie ii zic simplu: viata. -
Iubire de craciun
Vai cat iubesc craciunul si zapada!
Aproape ca o uit in fiecare primavara si mi-o amintesc in fiecare iarna dupa prima ninsoare mai zdravana. Imi place sa calc apasat, sa-mi las ghetele sa muste din stratul primitor de alb care scrasneste si-ti tine minte urma pe sub si peste alte urme, ce mozaic de amprente, ce caleidoscop de destine in desfasurare! Imi place sa simt aerul rece in sinusuri pina la lacrimi, sa simt cum imi ingheata figura, cum fac turturi in barba si in coltul ochilor mei plangacios de albastri in care se reflecta vesel o risipa de stelute, ghirlande, globuri, lumanarele si alte mascari aninate peste tot prin centrul cetatii. Imi place sa vad oamenii cu fete luminoase ascunse sub cusme, glugi, fulare, miscandu-se nesigur sub hainele grele achizitionate cu efort dintr-o pravalie unde pieile altor animale, mai inzestrate decat noi, ajung prematur in vitrine. Imi place sa vad cum cate o fetiscana victima a imaginii de sine isi plimba nurii pe sub textile prea subtiri si picteaza rosu aprins obrajii plini de sub fruntea fina cu ascendent in sinuzita ce conduce incert picioare dezgolite a anexita.
De asta ies afara cu bucurie si desi eu merg cu pas apasat si lent, sufletul meu alearga prin nameti, printre oameni, printre alte suflete. Intru in pizzeria cu pricina sa-mi iau si eu micul dejun la ceas de cina: o pizza cu branzeturi in exces si o cafea cu putin lapte si putin zahar. Locul plin de oameni fericiti si satui sau in curs de saturare. In aer o ploaie de mirosuri ce vestesc mancaruri mai mult sau mai putin alese, fum de tigarete proaste si multa muzica peste murmurul general.
Vai cat imi place muzica din preajma sarbatorilor de iarna! "Astazi s-a nascut iisus hristos / Fiul prorocit ocit ooocit Pe care noi l-am nenorocit oooocit / Noi l-am creat noi l-am rastignit s-apoi bocit ocit" taaaananananaaa naa naaa naaaaa. "So this is christmas?! What have you done .... taaana naaa naaa The rich and the poor one's The road is long" and wrong I would say. Oracaieli tembele indobitocind an dupa an mintea unora si-a altora. Oameni bogati peste masura, care oscileaza intre a-si mai cumpara o insula sau un iaht, canta despre fericirea de craciun a saracilor. De unde nevoia asta impetuoasa de a fi fericit la final de an? Vrei nu vrei, ai sau nu ai motive, nu conteaza, e craciunul tre sa fii fericit, daca nu esti ..e problema ta. Nu conteaza ca ai aflat ca iubita ta are leucemie si o sa moara in cateva luni, nu conteaza ca fetita ta a murit ieri intr-un accident de masina, nu conteaza ca ai luat HIV cand ai fost asta vara la stomatolog, astea sunt prea putin importante caci ... this is christmas si tre sa fii fericit, tu impreuna cu tot restul imbecililor fatarnici din jurul tau.
Mi s-a facut greata de atata fericire expusa opulent si cu forta asa cum mi se face greata cand sunt fortat sa vad ghiulul din aur al vreunui chelner si premolarul din paliag al vreunui sofer de maxitaxi. Evadez din incinta cu fericire in natura cu aer rece si inviorator. Centrul e impopotonat kitschos de becuri si alte cacaturi care plac alegatorului de rand. Ma intreb cati bani se investesc an de an in pocirea oraselor cu asemenea mizerii? Cati bani se baga an de an in concerte de craciun si spectacole in aer liber de revelion? Cati oameni ai strazii ar putea fi ajutati cu banii astia? Cati copii bolnavi ar putea fi salvati cu banii astia?
Ce s-ar intampla daca toata poleiala asta ieftina ca efect si scumpa ca pret nu ar mai fi? Imi asum eu depresia cetatenilor pagubiti de absenta acestui decor gretos de hidos.
Imi dau seama ca mi-am uitat pe masa pizza pe care o luasem la pachet. Incep sa rad. Rad ca un nebun prins intre imaginea invinsa a cladirii teatrului si umbra scalamba a trufasei mitropolii.
Vai cat iubesc iarna si zapada si oamenii.... oamenii de zapada. -
A mea e scurtă şi curbată
Din realitatea cenuşie şi mizeră a anotimpului în care infernul meu a început să miroase a gripă, păşesc spăşit în purgatoriul iluziilor cu gândul vinovat de a-mi îneca durerile într-un mojito, probabil cel mai generos din urbe. O altă lume, întâmplător verde, mărginită de diedre drepte şi de florile imaginaţiei mele, o lume nouă cu o bază veche pierdută-n spirala trecerii.
Cele cinci elemente, în cantităţi ştiute doar de taumaturgul din altarul locului, se pierd într-un melanj mentolat in care stă să cadă o felie de limetă ce îmbraţişează buza paharului. Trei vrăjitoare mă descântă, una nu ghiceşte, una mă ghiceşte şi una încearcă să-mi ghicească.
Mă simt ca la ţigănci. Zâmbesc şi gândul mă duce la o altă ţigancă, la ţigăncuşa mea de departe...
În simulacrul de scenă verde, sub semnul crucii portocalii, cu alcoolul în sânge şi iz de mentă-n gura de aer cu nicotină, cu mâna stângă întinsă, palma deschisă în sus sângerând un trecut vâscos şi un fum de viitor, împletesc gânduri şi-mi descifrez vrăjitoarele.
Una se ştie frumoasă, tânără şi talentată dar e doar tânără încă.
Una se ştie frumoasă şi deşteaptă însă e doar pustie.
Una se crede urâtă şi săracă deşi e frumoasă şi deşteaptă.
Ele-mi ghicesc în palmă, eu le ghicesc în ochi şi-n zâmbet şi aştept distrat ghilotina chiromantică.
- Ia uitaţi ce linie scurtă a vieţii are!
- Da... şi e şi curbată...
Râd în gând şi în gura mare. Paradoxal, deşi nu cred nici în ghicit, mi-au pictat un gând, mi-au creat o stare.
Îmi termin băutura şi, după ce îmi recuperez trecutul şi viitorul din spaţiul ocult, păşesc înapoi în lumea rece în care a tuturor e lungă şi dreaptă... numai a mea e scurtă şi curbată. -
De ziua mea
De ziua mea va propun un exercitiu de sinceritate.
Toti cei care vor sa-mi ureze ceva, in loc de traditionalele "la multi ani", "sanatate" ,"noroc","dragoste","sa fii iubit" si asa mai departe, sunt invitati sa-mi scrie o epigrama drept comentariu al acestui mesaj.
Va multumesc tuturor si va doresc numai bine. -
Obsesiv compulsiv
Si vocea ei, candva balsam tamaduitor, e astazi un perete de gheata din daratul caruia ma patrunde izul igrasiei de lacrimi. De sub masca inexpugnabila a resemnarii, strabat inca ecouri ale suspinelor de ieri.
Ma pierd in exercitii aberante de uitare, osciland haotic intre ratiuni glaciale si rataciri vecine cu nebunia. Sunt gazda nevoita a unui carnaval suprarealist de simtiri spontane si intense.
Acum, frunze ravasite in pas cadentat mi se ridica prin suflet fluturi. In urma, freamatul coboara lin si doare prelung in stomac.
Acum, ciorchini de lumini se imbraca difuz in aureole laptoase cu roze cardinale, refractii mioape prin prisme saline de lacrimi.
Acum, regret ca inteleg si simt atat de multe. -
Iubire din iubire
*
Vai ce-mi mai plac diminetile de duminica! Le ador!
De afara se aud numai cateva vrabii pregatindu-se pentru iarna iminenta de acum si taraboantele celor ce mi-au stricat toata toamna maturandu-mi frunzele. Spre deosebire de mine nevasta-mea prefera sa leneveasca duminica dimineata. O inteleg, merita nimic de zis. O sarut si evadez din caldura placuta a asternutului pentru a ma duce la baie unde in sfarsit voi reusi, sper, sa ma barbieresc.
Femeile au impresia ca repriza cotidiana de machiat e un chin, ar trebui sa incerce barbieritul! Si spun asta nu din prisma unui tip imberb care se barbiereste odata pe anotimp si atunci pentru ca simte nevoia sa isi afirme virilitatea ci din prisma unuia care in doua zile deja e tepos iar daca nu se barbiereste o saptamana e deja in doliu. Aceeasi operatie iar si iar din frageda adolescenta incoace: apa, spuma, lama noua, hrasht - hrasht, clateste, hrast - hrast, clateste, spirt sau daca esti mai grijuliu cu tenul tau after-shave. Plictisitor ... dar iata-ma mai tanar cu zece ani. O daaaa ... arat superb, adorabil. Fac si un dus scurt si ma intorc in dormitor imbracat sumar si indecent intr-un prosop devenit ad-hoc minijup.
Inca doarme dar se vede ca s-a trezit si s-a foit in culcus inainte de a se lasa furata de somn, dupa forma pe care a luat-o cearsaful. Ce alintata! De sub plapuma, ma sfideaza provocator o coapsa goala. O banuiam fierbinte inca inate de a-mi atinge obrazul proaspat ras de pielea fina. Ii sarut genuchiul micut si o simt tresarind. Cred ca s-a trezit. Ma strecor in intunericul de sub plapuma in timp ce minijupul ma paraseste langa pat. Sarut coapsele fierbinti pina ce dau de buzele deja umede ce le guverneaza. Mmm... iubesc mirosul iubitei mele. Ii simt abdomenul frematnd si o sarut pe buric si mai sus, incet, pina la sani si iata-ma iesit iar la lumina. Ii sarut buzele usor intredeschise in timp ce ma primeste in ea si savurez betia de senzatii, fierbinteala, dansul corpurilor lunecand unul linga celallt, unul prin celalalt. Vai, o doresc azi mai mult ca in prima zi cand am vazut-o si m-a cucerit cu un zambet. Cred ca o stie, si sunt sigur ca o simte.
O sarut si dau de un iz sarat. Deschid ochii. Ea plange. Are fata scaldata in lacrimi. O intreb ce s-a intamplat si nu-mi poate vorbi. Isi acopera ochii cu mana si plange surd. Lacrimi grele uda perna pe care credeam ca o impartim fericiti...
* *
Vai ce-mi plac diminetile din Sfanta Duminica! E ziua in care pana si bunul Dumnezeu s-a odihnit, deci, asa fac si eu! Bine, nu exagerez ca intarzii la slujba de la biserica si nu-mi-as ierta-o dar imi permit sa mai lenevesc in pat fata de restul zilelor in care tre sa ma scol cu noaptea in cap si sa incep sa trebaluiesc. Prea mult oricum nu pot sa dorm ca se trezeste nebunul de barbata-miu si isi incepe ritualul, deschide geamul, face abdomene, canta, da drumul la calculator, tipa ca vrea cafea. Mi-e foarte drag oricum dar mi-ar fi si mai drag daca ar fi mai somnoros duminica! Ce ziceam! Poftim ca s-a trezit. Ma fac ca dorm. Vai ce dragut m-a sarutat si a plecat tiptil la baie. Ce mai conteaza ca acum aud cum darama ligheanele si sticlele de sampon si cum urla sau canta in timp ce isi face dus. Ma tot intreb cum de ma saruta el dimineata inante de a ma spala pe dinti?! Ha ha ha ... nu vreau sa mi raspund. Mai bine ma intorc pe o parte si mai dorm putin cat mai pot.
Dar nu mai pot. Camera s-a umplut de miros de spuma de ras si un iz fin de gel de dus. Simt o atingere pe coapsa ... ma saruta pe genunchi. Ce puslama, mi-a invatat punctele sensibile... Ah nu.... ii simt corpul ud sub plapuma. Ce melanj afrodisiac, ii simt cand parul ud cand buzele fierbinti pe coapse. Si daca merge in directia aia stiu singur unde ajunge... Ma saruta... el s-a spalat pe dinti... Ah.... clocotesc in interior si simt cum e din ce in ce mai adanc in mine... as striga daca nu as avea buzele acoperite de buzele lui. Ma pierd in frenezia de simtiri.
De afara se aud doar vrabii flamande si cei ce matura strazile. Mai departe se aud clopotele Mitropoliei. Vai Dumnezeule! Am uitat! Suntem in post deja, suntem in postul Nasterii Domnului! Si eu pacatuiesc cu omul asta ... cum sa il opresc acum! De n-as fi uitat ma imbracam si eu mai acatarii, imi luam strampii aia grena pe care stiu ca ii uraste.... Ce pacat, vai ce pacat, Doamne iarta-ma! Cum sa il opresc? O sa creada ca nu il iubesc. Dar eu il iubesc .... pe Tine Te iubesc mai presus de toate Iisuse Hristoase!
De pe peretele de la rasarit, de deasupra candelei, sfanta icoana ma priveste mai umbrita si mai dojenitor ca niciodata. Ce pacat Doamne, ce pacat sa-l pun pe el inaintea Ta... Doamne iarta-ma pe mine necredincioasa. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa!
Doamne ... si nu mai termina... Simt ca nu-mi mai pot stapani lacrimile si le las sa curga in voie.
Ce pacat. -
Chipul lui Hristos
Deunazi, doua amice din randul celor pierdute adanc in otrava mintii, incercau sa ma convinga ca nu e necesar sa ma dezleg de botez pentru ca oricum eu "sterg chipul lui Hristos din sufletul meu in fiecare zi".
Mi-au venit in minte scenele in care si-au facut semnul crucii, cu piosenie si indemanarea data de obisnuinta, inainte de a se apuca de mancat pizza plus furtuna de automatisme verbale (una din ele a reusit sa reproduca sintagma cu "chipul lui Hristos in sufletul tau" de patru ori in zece secunde). Mi s-a facut mila si greata, mi-a venit sa vars tot ce am mancat.
Nu trece zi sa nu ma minunez descoperind ca oameni, aparent valizi, sunt de fapt handicapati psihic de vreo religie si cum asta nu ar fi suficient mai si imprastie aceasta otrava copiilor lor sau celor apropiati. Oameni care isi refuza o clipa de constienta, o clipa in care sa gandeasca logic si sa inteleaga aceasta mare mizerie in care isi balacaresc mintea si sufletul...
