Blog 2
> Cioran : Cartea amagirilor
> Le livre des leurres (1936)
> PERSONNALITE : Cioran, Emile Michel
>
> Cu cît cunosti un om mai bine si mai mult, cu atît
> esti mai aproape de o fatalà despàrtire de el.
> Cunoasterea detaseaza o fiinta de alta si anuleazà
> gràuntele de mister ce se aflà în orice existentà,
> cît de platà ar fi ea. Oamenii rezistà atît de putin
> cunoasterii, încît dupà scurt timp prezenta lor este o
> obosealà si o iritare. Orice cunoastere aduce o
> obosealà, un dezgust de fiintà, o detasare, deoarece
> orice cunoastere este o pierdere, o pierdere în
> fiintà, în existentà.
> Toate sàrutàrile pe care nu le-am dat si toate
> sàrutàrile pe care nu le-am primit, zîmbetele care
> nu
> ni s-au deschis si atîtea timiditàti ale iubirilor
> noastre nu ne-au întàrit si nu ne-au pecetluit oare
> singuràtàtile ? Nu ne-au fàcut luptàtori si exaltati
> atîtea refuzuri ale vietii ? Si cînd noi însine
> ne-am
> refuzat, n-am fàcut-o cu mîndria si speranta altor
> triumfuri ? Care este începutul singuràtàtilor
> noastre
> dacà nu o iubire care n-a putut sà se reverse si
> care
> este hrana acestor singuràtàti dacà nu atîtea iubiri
> închise numai în noi ? Toatà dorinta noastrà de
> absolut, de a deveni dumnezei, demoni sau nebuni,
> toatà ameteala în càutarea altor vesnicii si setea
> dupà lumi nesfîrsite nu s-au nàscut din atîtea si
> atîtea surîsuri, îmbràtisàri si sàruturi
> neîmpàrtàsite
> si necunoscute ? Nu càutàm noi totul, fiindcà am
> pierdut ceva ? O singurà fiintà ne-ar fi putut salva
> din drumul spre nimic. Am pierdut atîtia din noi
> individualul, existenta, cà singuràtàtile noastre
> cresc fàrà ràdàcini, asemenea florilor de mare
> abandonate valurilor. Dar tari sînt singuràtàtile
> noastre, hrànite din atîtea iubiri ce nu s-au
> realizat, pentru a ne sustine elanul înspre alte
> lumi
> si înspre alte vesnicii.
> Teama cà ne-am putea întîlni cu noi însine... (Sursa
> temerilor).
> A te detasa elegant de lume ; a da contur si gratie
> tristetii ; o singuràtate în stil ; un mers ce
> cadenteazà amintiri ; cu pasul spre impalpabil ; cu
> respiratia în marginile tremuràtoare ale lucrurilor
> trecutul renàscut în inundatia de miresme ; mirosul,
> prin care învingem timpul ; conturul lucrurilor
> invizibile ; formele imaterialului ; a te adînci în
> intangibil ; a pipài lumea purtatà de miros ; dialog
> aerian si disolutie planantà ; a te scàlda în
> propria
> ta ràsfrîngere...
> Teama de secretul celui mai mic lucru, teama cà
> toate
> lucrurile indiferente ce ne înconjoarà ar prinde
> pentru o clipà viatà si ne-ar sopti vorbe de
> neuitat,
> primejdioase si fatale, cà ne-ar încredinta secrete
> pe
> care nu le vrem si destàinuiri ce nu le asteptàm, cà
> lucrurile mute ne-ar da o misiune grea,
> irealizabilà,
> chinuitoare, cà ne-ar face interpretul lor,
> cuvîntàtorul lor... Teama de lucrurile care tac, de
> apropierea lor misterioasà, de vesnicia lor solemnà
> sau teama cà nemiscarea lor ar fi o iluzie, teama
> nesfîrsità cà toate aceste lucruri ne vor spune
> odatà
> tot, dar absolut tot si dorinta arzàtoare ca totul
> sà
> fie de nespus.
> Nu iubesc muzica decît aceia care suferà din cauza
> vietii. Pasiunea muzicalà se substituie tuturor
> formelor de viatà care n-au fost tràite si
> compenseazà
> în planul experientei intime satisfactiile închise
> în
> cercul valorilor vitale. Cînd suferi tràind,
> necesitatea unei lumi noi, deosebità de cea în care
> vietuiesti obisnuit, se naste imperios pentru a nu
> te
> risipi într-un pustiu interior. Si aceastà lume
> numai
> muzica o poate aduce. Toate celelalte arte descoperà
> viziuni noi, configuratii sau forme noi ; numai
> muzica
> aduce o nouà lume. Operele cele mai de seamà ale
> picturii, oricît te-ar fura contemplarea lor, te
> silesc la comparatii cu cu lumea de fiecare zi si ca
> atare nu-ti oferà posibilitatea de a intra într-o
> lume
> complet deosebità. În toate celelalte arte, totul
> este
> aproape, dar nu atît de aproape încît sà devinà o
> supremà intimitate ; în muzicà însà, toate sînt atît
> de departe si atît de aproape, încît alternanta
> între
> monumental si intim, între inaccesibil si liric
> creeazà o întreagà gamà de extaz làuntric. In fata
> nici unui tablou din lume n-ai simtit cà lumea ar
> putea începe de la tine ; dar sînt finaluri de
> simfonii care nu o datà te-au silit sà te întrebi
> dacà
> tu nu esti începutul si sfîrsitul. Nebunia
> metafizicà
> din experienta muzicalà creste cu cît ai pierdut mai
> mult si cu cît ai suferit mai mult în viatà ; càci
> prin aceasta ai putut intra mai deplin în altà lume.
> Cu cît te adîncesti mai mult în tràirea muzicalà, cu
> atît màresti insatisfactia initialà si agravezi
> drama
> originarà care te-a fàcut sà iubesti muzica. [...]
> Muzica ne trezeste regretul de a nu fi ceea ce ar fi
> trebuit sà fim, iar magia ei ne încîntà pentru o
> clipà
> transpunîndu-ne în lumea noastrà idealà, în lumea în
> care ar fi trebuit sà tràim. Dupà dezbinàrile nebune
> ale fiintei tale, te apucà o dorintà de puritate
> angelicà, în care te-ai putea unifica într-un vis de
> transcendentà si de seninàtate, departe de lume,
> plutind într-un zbor cosmic, cu aripile întinse spre
> vaste depàrtàri.
> Numai iubirea de departe, iubirea care creste
> alimentatà de fatalitatea spatiului, numai aceasta
> se
> prezintà ca stare purà. Atunci ai prizà directà pe
> adînca ei interioritate, atunci tràiesti iubirea ca
> iubire, adîncindu-te în zvîcnirile unui sentiment,
> în
> farmecul lui voluptos, care face suferintele fluide,
> le topeste ca într-o iluzie. [...] Iubirea care
> ràmîne
> dorintà si creste numai în dorintà, nu este decît o
> manifestare a acelei iubiri care nu vrea sà se
> realizeze de teamà de a muri.
> Omul îsi iubeste existenta lui încurcatà. Si, dacà
> el
> a dat nastere la dezbinarea catastrofalà între
> amàgiri
> si esente, el va suporta nu fàrà o oarecare
> voluptate
> deznodàmîntul. Dacà omul ar iubi calmul, echilibrul
> si
> siguranta, ar fi gàsit el o solutie ca sà se
> debaraseze de una din douà. Ar fi preferat desigur
> amàgirile, fiindcà sînt mai îmbàtàtoare si mai
> trecàtoare. Eternizarea conflictului tine însà de
> natura omului si de iubirea lui secretà pentru
> fatalitate.
-
again me
Nebunia este introducerea sperantei in logica (Emil Cioran, "Amurgul gandurilor"
I slept with faith and found a corpse in my arms on awakening; I drank and danced all night with doubt and found her a virgin in the morning.(Aleister Crowley) -
Frumos
> Cioran : Cartea amagirilor
> Le livre des leurres (1936)
> PERSONNALITE : Cioran, Emile Michel
>
> Cu cît cunosti un om mai bine si mai mult, cu atît
> esti mai aproape de o fatalà despàrtire de el.
> Cunoasterea detaseaza o fiinta de alta si anuleazà
> gràuntele de mister ce se aflà în orice existentà,
> cît de platà ar fi ea. Oamenii rezistà atît de putin
> cunoasterii, încît dupà scurt timp prezenta lor este o
> obosealà si o iritare. Orice cunoastere aduce o
> obosealà, un dezgust de fiintà, o detasare, deoarece
> orice cunoastere este o pierdere, o pierdere în
> fiintà, în existentà.
> Toate sàrutàrile pe care nu le-am dat si toate
> sàrutàrile pe care nu le-am primit, zîmbetele care
> nu
> ni s-au deschis si atîtea timiditàti ale iubirilor
> noastre nu ne-au întàrit si nu ne-au pecetluit oare
> singuràtàtile ? Nu ne-au fàcut luptàtori si exaltati
> atîtea refuzuri ale vietii ? Si cînd noi însine
> ne-am
> refuzat, n-am fàcut-o cu mîndria si speranta altor
> triumfuri ? Care este începutul singuràtàtilor
> noastre
> dacà nu o iubire care n-a putut sà se reverse si
> care
> este hrana acestor singuràtàti dacà nu atîtea iubiri
> închise numai în noi ? Toatà dorinta noastrà de
> absolut, de a deveni dumnezei, demoni sau nebuni,
> toatà ameteala în càutarea altor vesnicii si setea
> dupà lumi nesfîrsite nu s-au nàscut din atîtea si
> atîtea surîsuri, îmbràtisàri si sàruturi
> neîmpàrtàsite
> si necunoscute ? Nu càutàm noi totul, fiindcà am
> pierdut ceva ? O singurà fiintà ne-ar fi putut salva
> din drumul spre nimic. Am pierdut atîtia din noi
> individualul, existenta, cà singuràtàtile noastre
> cresc fàrà ràdàcini, asemenea florilor de mare
> abandonate valurilor. Dar tari sînt singuràtàtile
> noastre, hrànite din atîtea iubiri ce nu s-au
> realizat, pentru a ne sustine elanul înspre alte
> lumi
> si înspre alte vesnicii.
> Teama cà ne-am putea întîlni cu noi însine... (Sursa
> temerilor).
> A te detasa elegant de lume ; a da contur si gratie
> tristetii ; o singuràtate în stil ; un mers ce
> cadenteazà amintiri ; cu pasul spre impalpabil ; cu
> respiratia în marginile tremuràtoare ale lucrurilor
> trecutul renàscut în inundatia de miresme ; mirosul,
> prin care învingem timpul ; conturul lucrurilor
> invizibile ; formele imaterialului ; a te adînci în
> intangibil ; a pipài lumea purtatà de miros ; dialog
> aerian si disolutie planantà ; a te scàlda în
> propria
> ta ràsfrîngere...
> Teama de secretul celui mai mic lucru, teama cà
> toate
> lucrurile indiferente ce ne înconjoarà ar prinde
> pentru o clipà viatà si ne-ar sopti vorbe de
> neuitat,
> primejdioase si fatale, cà ne-ar încredinta secrete
> pe
> care nu le vrem si destàinuiri ce nu le asteptàm, cà
> lucrurile mute ne-ar da o misiune grea,
> irealizabilà,
> chinuitoare, cà ne-ar face interpretul lor,
> cuvîntàtorul lor... Teama de lucrurile care tac, de
> apropierea lor misterioasà, de vesnicia lor solemnà
> sau teama cà nemiscarea lor ar fi o iluzie, teama
> nesfîrsità cà toate aceste lucruri ne vor spune
> odatà
> tot, dar absolut tot si dorinta arzàtoare ca totul
> sà
> fie de nespus.
> Nu iubesc muzica decît aceia care suferà din cauza
> vietii. Pasiunea muzicalà se substituie tuturor
> formelor de viatà care n-au fost tràite si
> compenseazà
> în planul experientei intime satisfactiile închise
> în
> cercul valorilor vitale. Cînd suferi tràind,
> necesitatea unei lumi noi, deosebità de cea în care
> vietuiesti obisnuit, se naste imperios pentru a nu
> te
> risipi într-un pustiu interior. Si aceastà lume
> numai
> muzica o poate aduce. Toate celelalte arte descoperà
> viziuni noi, configuratii sau forme noi ; numai
> muzica
> aduce o nouà lume. Operele cele mai de seamà ale
> picturii, oricît te-ar fura contemplarea lor, te
> silesc la comparatii cu cu lumea de fiecare zi si ca
> atare nu-ti oferà posibilitatea de a intra într-o
> lume
> complet deosebità. În toate celelalte arte, totul
> este
> aproape, dar nu atît de aproape încît sà devinà o
> supremà intimitate ; în muzicà însà, toate sînt atît
> de departe si atît de aproape, încît alternanta
> între
> monumental si intim, între inaccesibil si liric
> creeazà o întreagà gamà de extaz làuntric. In fata
> nici unui tablou din lume n-ai simtit cà lumea ar
> putea începe de la tine ; dar sînt finaluri de
> simfonii care nu o datà te-au silit sà te întrebi
> dacà
> tu nu esti începutul si sfîrsitul. Nebunia
> metafizicà
> din experienta muzicalà creste cu cît ai pierdut mai
> mult si cu cît ai suferit mai mult în viatà ; càci
> prin aceasta ai putut intra mai deplin în altà lume.
> Cu cît te adîncesti mai mult în tràirea muzicalà, cu
> atît màresti insatisfactia initialà si agravezi
> drama
> originarà care te-a fàcut sà iubesti muzica. [...]
> Muzica ne trezeste regretul de a nu fi ceea ce ar fi
> trebuit sà fim, iar magia ei ne încîntà pentru o
> clipà
> transpunîndu-ne în lumea noastrà idealà, în lumea în
> care ar fi trebuit sà tràim. Dupà dezbinàrile nebune
> ale fiintei tale, te apucà o dorintà de puritate
> angelicà, în care te-ai putea unifica într-un vis de
> transcendentà si de seninàtate, departe de lume,
> plutind într-un zbor cosmic, cu aripile întinse spre
> vaste depàrtàri.
> Numai iubirea de departe, iubirea care creste
> alimentatà de fatalitatea spatiului, numai aceasta
> se
> prezintà ca stare purà. Atunci ai prizà directà pe
> adînca ei interioritate, atunci tràiesti iubirea ca
> iubire, adîncindu-te în zvîcnirile unui sentiment,
> în
> farmecul lui voluptos, care face suferintele fluide,
> le topeste ca într-o iluzie. [...] Iubirea care
> ràmîne
> dorintà si creste numai în dorintà, nu este decît o
> manifestare a acelei iubiri care nu vrea sà se
> realizeze de teamà de a muri.
> Omul îsi iubeste existenta lui încurcatà. Si, dacà
> el
> a dat nastere la dezbinarea catastrofalà între
> amàgiri
> si esente, el va suporta nu fàrà o oarecare
> voluptate
> deznodàmîntul. Dacà omul ar iubi calmul, echilibrul
> si
> siguranta, ar fi gàsit el o solutie ca sà se
> debaraseze de una din douà. Ar fi preferat desigur
> amàgirile, fiindcà sînt mai îmbàtàtoare si mai
> trecàtoare. Eternizarea conflictului tine însà de
> natura omului si de iubirea lui secretà pentru
> fatalitate.