TAUNUL
Incredere baiat - 63 ani, Slatina, Romania
Blog / Tag-uri / simplu
Mesaje blog cu tag-ul 'simplu':
-
PUDIBONDERIE
LA CUMPANA DINTRE ANI (sau...ÎN MOCIRLA TRANZIŢIEI)
Partea a zecea
Se apropiau sărbătorile de iarnă şi Mihaela era încă în mare dilemă. Ciprian venise cu câteva propuneri atrăgătoare atât pentru zilele de Crăciun cât şi pentru revelion, fără să intre în amănunte. Nu era sigură dacă vor fi singuri ori cu alţi invitaţi şi s-a jenat să-i ceară lămuriri în amănunt.
În plus, nu se ivise ocazia de a termina de relatat întâmplarea neplăcută de la revelionul la care o invitase Ciprian. Înciudată şi supărată pe ea însăşi pentru lipsa de hotărâre şi distanţa nejustificată la care-l ţinea pe bietul băiat, s-a hotărât să dezvăluie toate frământările mamei sale. Şi nu i-a fost uşor să ia o asemenea decizie şi nici să se ţină de cuvânt.
Maria, femeie liniştită şi obişnuită cu o viaţă normală de familie şi care nu a călcat vreodată strâmb de când se ştia, a rămas împietrită. Şi-a luat copilul în braţe şi nu mai reuşea să-şi reţină lacrimile şi să-şi încurajeze fiica. Târziu, după ce s-au liniştit amândouă, a întrebat-o cu mare jenă, gâtuită de emoţie şi teamă:
- Mihaela mamă, nu ai rămas gravidă. Dar, ştii şi tu bine că, dacă nu mai eşti domnişoară, nici...
- Mamă, stai puţin, nu mă biciui şi tu! Nici acum nu sunt sigură dacă sunt ori nu sunt domnişoară...
- Doamne, fetiţo, cum vine treaba asta?!
- Mamă, una din colegele de cameră şi-a dat seama ce s-a întâmplat de cum m-a văzut. Mai auzise despre Tudor câte ceva şi a făcut legătura. Ea avea o prietenă bună, în anul doi, al cărei tată este medic ginecolog la Bucureşti...
- Şi ce-i cu asta? Ce mai putea face medicul?
- M-au dus la el, fără obligaţia de a plăti, să-mi facă un consult. Medicul a zis că-mi dă certificat medical în baza căruia pot să-l dau în judecată pe autorul violului. Că sunt urme şi răni specifice evidente...Dar, am ţinut seama de faptul că fapta nu s-a finalizat, până la urmă. În plus, tatăl său, senator, om politic cu influenţă, crezi că nu-l scotea basma curată?!
- Cum adică? Lasă-l pe senator, Dumnezeu să-i bată cum ştie El mai bine! Te-a...şi nu s-a finalizat?!
- A rămas în stadiul de tentativă. Eram şi sunt fată mare, cum se spune. Doar m-a rănit superficial, mai mult în zonă. Cu degetele...Plus că am un himen elastic şi...
- M-ai ameţit de cap de nu-l mai simt! Eşti neîncepută, eşti domnişoară?
- Da mamă, sunt. Am şi certificatul medical de atunci drept dovadă...
- Bine, şi ? De ce nu l-ai dat pe nenorocit în judecată, fata mamii?
- Pentru că însemna bani şi timp. Pentru că afla toată lumea şi mă făceam de râs, de aia, mamă!
În preajma sărbătorilor, Ciprian era foarte ocupat. Firma s-a angajat cu multe obligaţii şi, drept urmare, a fost în situaţia de a lucra şi tură dublă. Fără zile libere. Adevărat că nu a avut prea multe situaţii în teren la care să intervină direct dar, au fost suficiente alarme false, destul de obositoare pentru el şi colegii săi. Nu asta îl deranja prea mult ori lipsa odihnei. Nu avea timp să se întâlnească prea des cu Mihaela.
În noaptea de Crăciun s-au văzut abia după miezul nopţii, când a reuşit să se strecoare de pe traseu, pentru a-i oferi cadoul adus la el de..."Moşul" şi pentru a-i ura cele cuvenite. Şi de atunci, s-au mau întâlnit după cele trei zile de Crăciun...
- Răule, nu ai chiulit să poţi fugi şi pe la mine puţin!
- De ce, să mă clasezi în vreun dosar şi să mă dai la arhivă?
- Ha, ha, ha! Cât eşti de mare, în care dosar încăpeai tu?
- În dosarul...inimii tale, dacă ai fi dorit!
- Domnule, ştii ceva?
- Depinde. Mai bine, spune-mi tu şi eu voi conspecta să am după ce învăţa...
- Lasă gluma, domnule! Află că în acel dosar eşti deja ataşat, legat şi înregistrat!
- Ştampilat, nu ai adăugat aşa că...sărută-mă!
- Stai, nebunule că se uită lumea la noi!
- Şi ce va vedea deosebit în afara a doi îndrăgostiţi?
- Doi?! Tu eşti îndrăgostit? De cine?
- De cea care va fi soţia mea. De Mihaela!
- De mine...soţia ta...! Asta este o cerere în căsătorie?
- Nu, doar o comunicare semioficială.
- Ciprian, noi nu am terminat o discuţie începută cândva. Nu cunoşti sfârşitul povestirii aceleia de la Bucureşti...Poate că va fi în măsură să îţi schimbe hotărârea ce pare că ai luat-o...
- Nu, Mihaela. Am mai spus şi o repet. Mă interesează doar prezentul şi viitorul tău. Nimic altceva...Ah, ba da! Aş vrea să ştiu dacă vei spune DA!
- Ei bine, înainte de a-ţi răspunde, vrei sau nu, eu voi vorbi. Şi trebuie să mă asculţi pentru că...este normal să ştii totul despre mine...
- Hei, maman! Gata cu aranjamentele?
- Gata cu totul. Am invitat deja persoanele nominalizate. 12! Inviţi şi tu doua, că...e interesul tău, nu al nostru...
- De ce două, că sunt trei. Emil are în vizită pe prietena lui, studentă la filologie.
- Ei, asta înseamnă un tacâm în plus, dacă e dorinţa ta. Deci...total, 18.
- Ce a zis vericul, domnul preşedinte?
- Ce să zică şi el? Cât de mult îi place zvârluga aia mică de ţi-a sucit capul, vă cunună, stai liniştit. S-a bucurat că te-ai gândit la el dar... pune condiţii...
- Oho! Condiţii grele?
- Eu nu ştiu. Voi trebuie să răspundeţi. În anul ce vine vrea să daţi amândoi la Institutul de Magistratură...
- Să stea liniştit. Am hotărât amândoi că ne prezentăm şi reuşim!
- Să dea bunul Dumnezeu, băiatul mamii!
Seara de revelion era aşteptată de toată lumea cu interes şi mare bucurie. Fiecare avea ceva de făcut, fiecare era în alergătură în ajunul acestei zile unice din an si fiecare o aştepta cu emoţii crescânde.
Doar Mihaela era îngrijorată. Ştia că părinţii ei au fost invitaţi de părinţii lui Ciprian la ei acasă dar, încă nu ştia unde se vor afla ei doi şi ce vor face în această noapte, la cumpăna dintre ani. A acceptat invitaţia lui, fără să smulgă secretul ţinut cu străşnicie de Ciprian. A obţinut doar promisiunea lui că vor petrece un revelion unic într-o societate selectă, în care ea se va simţi foarte bine şi va fi respectată din toate punctele de vedere...
Au plecat părinţii ei şi Ciprian încă nu venise. "Doamne, să nu se fi întâmplat ceva cu el. Apără-l, Doamne şi păzeşte-l!", murmura Mihaela când a sunat soneria.
Au plecat cu un taxi, cel cu care venise Ciprian. Au coborât în faţa unui bloc, fără să ştie că el locuieşte acolo. Când a intrat în apartament şi a văzut cine-i aştepta, i s-au muiat picioarele şi nu a mai putut articula vreun sunet, să salute ori să răspundă la uralele cu care au fost primiţi...
- Dragi părinţi, dragi invitaţi, cu permisiunea voastră vă prezint pe Mihaela, prietena mea, pe care aici, la cumpăna dintre ani, o rog să spună DA, la cererea mea de căsătorie… şi... şi...
Uralele, felicitările, îmbrăţişările, sărutările şi toate cele fireşti unui asemenea moment, au acoperit vocea bietului băiat care dorea să le ceară tuturor aprobarea.
Care aprobare, se dădea la unison, în cele mai sincere şi însufleţite urale...
>>> SFARSIT <<< -
CU OCAZIA SARBATORILOR DE IARNA...
...Urez tuturor cititorilor, prietenilor, lucratorilor de la "Netlog" care ne ofera acest spatiu virtual si suporta uneori jignirile forumistilor, chiar si celor mai putin prieteni ori "adversari" virtuali, tuturor romanilor oriunde s-ar afla si tuturor oamenilor care sarbatoresc NASTEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CRACIUN FERICIT !
Si fie ca Domnul sa va ofere puterea de a iubi, de a ierta si de a respecta pe aproapele vostru si pe cei dragi ai vostri !
Pace si lumina in casa si-n suflet, masa imbelsugata, sanatate deplina si vise implinite !
An nou fericit, cu sanatate, prosperitate si pace !
SARBATORI FERICITE SI LA MULTI ANI !
Merry Christmas & Happy New Year !
Joyeux Noël et Bonne Année !
Buon Natale e Felice Anno Nuovo !
Pozdrevlyayu s prazdnikom Rozhdestva i s Novim Godom !
I'D Miilad Said ous Sana Saida !
Fröhliche Weihnachten und ein glückliches Neues Jahr !
Kala Christougenna Ki'eftihismenos O Kenourios Chronos !
Feliz Navidad y Próspero Ano Nuevo !
God Jul och Gott Nytt Ar !
Eg ynskjer hermed Dykk alle ein God Jul og Godt Nyttar !
Shinnen omedeto. Kurisumasu Omedeto !
Gladelig Jul og godt nytar !
Boas Festas e um feliz Ano Novo !
Sung Tan Chuk Ha !
Kung His Hsin Nien bing Chu Shen Tan !
Kellemes karácsonyi ünnepeket és Boldog újévet !
Mele Kalikimaka & Hauoli Makahiki Hou !
Nollaig Shona Dhuit !
[img]http://dl9.glitter-graphics.net/pub/342/34246- 9p1wn7pftnl.gif[/img]
Cu prietenie si respect,
TAUNUL
NOTA :
Cer iertare tuturor care mi-ai expediat mesaje personale si nu le-am raspuns !
Timpul este in proces evident de comprimare si nu mi-a permis sa editez raspunsurile asteptate !
Multe activitati casnice si obligatii de familie ma tin departe de computer.
Multumesc tuturor si-i asigur ca le sunt acelasi prieten sincer si indatorat.
Voi reveni atunci cand rup cate o pauza si mai scriu cate un mesaj...
Distractie placuta, daruri multe si frumoase, sanatate, dragoste si pace ! -
PUDIBONDERIE !
DARUL DE CRACIUN (Ultima parte)
...Eugen a desfacut o sticla de vin si a turnat in pahare. Au ciocnit in timp ce rosteau simultan "pentru noi, pentru fericire" si au izbucnit in ras cand au realizat ca amandoi au gandit si s-au exprimat in acelasi fel. Alina a baut tot continutul cu ochii inchisi si a intins mana cu paharul sa-i mai puna. Convins ca glumeste, Eugen l-a umplut si pana sa puna sticla jos, Alina l-a sorbit grabita, tot cu ochii inchisi, aproape inecandu-se.
- Alina, draga mea, nu se bea in felul asta, ce-i cu tine ?!
- Nu am baut niciodata dar vreau sa ma ametzesc. Suntem impreuna si sunt fericita !
Dupa inca doua fraze, Alinei deja parca i se impleticea limba-n gura. Eugen a rugat-o sa nu mai bea si sa manance ceva. Drept raspuns, ea s-a ridicat de pe scaun, s-a asezat pe genunchii lui, l-a inlantuit cu bratele si l-a sarutat cum credea ea ca este mai dulce. Eugen i-a raspuns cu placere si, ridicand-o elegant, a inceput sa o conduca usor, in ritmul unui dans lent ce-l fredona in gand. Fetei i-a placut dar, dupa cateva piruete nostime a simtit ca se invarte incaperea cu ea si s-a lasat moale in bratzele lui.
Eugen a inteles repede ce se intampla. A luat-o in bratze ca pe un copil si a dus-o in dormitor unde a asezat-o cu grija pe pat. Prinzandu-l de mana, ea l-a rugat in soapta sa-i puna si perna, sa scoata o patura subtire si sa ramana cu ea, sa nu plece. Cu gesturi grijulii si pline de tandretze, Eugen a invelit-o dupa ce i-a desfacut nasturii de la bluza si s-a intins langa ea, imbratisand-o. S-au sarutat lung si ea, ghemuita toata la pieptul lui, cu ochii inchisi soptea ceva de genul "te iubesc" din ce in ce mai rar, pana a adormit.
El a sarutat-o pe buze ca intr-o suflare usoara de vant, si-a plimbat mainile pe sanii desfacuti din stransoare si pe coapsele sinoase si lungi pe care le-a dorit de multe ori a le atinge in intimitate si i-a mangaiat pulpele plinutze, cu dorintza crescanda. Se infiora la fiecare atingere si se abtinea cu greu sa nu o trezeasca, sa nu o sarute cu patima si sa se topeasca in trupul ei atat de fraged si curat. Hotarat, s-a indepartat usor, s-a ridicat si a trecut la bucatarie. Dupa un pahar sau doua de vin s-a intors in dormitor, a lasat aprinsa doar o lampa de veghe pe care a descoperit-o pe o noptiera si s-a intins incetisor langa Alina, incercand sa adoarma...
Dupa vreo trei ore, Alina s-a trezit. Mai mult l-a simtit decat l-a vazut pe Eugen langa ea, cu bratele sub cap si cu privirea in tavan. S-a intors catre el si l-a imbratisat. Saruturile au venit de la sine de ambele parti si dorintzele, nelamurite in mare parte pentru ea, s-au nascut cu repeziciune. S-au dezbracat, incet, putin cate putin, acoperiti de patura si de intunericul usor destramat de lampa de noapte, fara ca saruturile, imprastiate cu generozitate peste tot, sa inceteze. Palmele fierbinti ale amandorura dezmierdeau fara incetare trupul celuilalt si isi simteau rasuflarile din ce in ce mai adanci, gatuite de emotie...
- Eugen, te doresc atat de mult ! Nu-mi este teama dar sa ma ierti ca nu stiu ce sa fac...
- Sa fii linistita, sa te relaxezi si sa ma iubesti, dragostea mea !
- Te iubesc ! Te iubesc mult, mult de tot si vreau sa fiu a ta...
- Stiu, te simt si te inteleg. Dar nu te gandi la asta. Lasa-ti sentimentele si trupul sa vorbeasca acum...
Cand a simtit palma lui alunecand incetisor pe pulpe, a tresarit putzin speriata si si-a strans puternic picioarele ca mai apoi, in imbratisarea puternica ce a urmat, sa le indeparteze putin cate putin si sa-i permita a o mangaia acolo de unde i se parea c-ai pleaca toate dorintele si fierbinteala. Nici nu si-a dat seama ca este incetisor penetrata pana cand
o durere necunoscuta a intepat-o parca in stomac si trupul i s-a contractat fara de voie. L-a strans puternic si l-a muscat de umar ca sa-si inabuse un tipat ce era pe cale sa strice linistea si cate doua lacrimi mari iesira incet printre pleoapele stranse cu putere. Nu era sigura ca aparusera din placere ori durere. Inca nu realiza ce si cum se intampla si incerca sa-si aminteasca franturi din povestile a doua colege cu experienta in asemenea situatie. I se parea ca nu coincide nimic. Eugen era atat de bland si o saruta duios in timp ce o mana-i mangaia sanul cu miscari lente, circulare, incat se parea ca pluteste in tangajul lent ce incepuse sa-i placa...
...Dupa o saptamana-doua, Alina i-a povestit mamei sale ce s-a petrecut intre ea si Eugen. Lucica s-a suparat si i-a reprosat multe, fara sa o certe cu asprime. A prevenit-o de ce se poate intampla si cum se va manifesta, rugand-o sa-i spuna imediat orice i se pare altfel decat normal. Si au vorbit multe pe tema asta.
Incepuse anul de invatamant univeristar si Lucica era din ce in ce mai aglomerata. Se intalneau parca mai rar dar timpul era mult mai intens folosit, fara acele retzineri de la inceputuri dintre ei si minutele se scurgeau cu repeziciune. Se doreau mult, dar nu aveau timp pentru asta. Doar odata la doua sau trei saptamani cand Lucica era in tura de noapte. Dar erau foarte multumiti, mai ales ca si Eugen lucra mai mult de cand Service-ul se privatizase. Patronul i-a pastrat pe amandoi, tata si fiu, apreciind ca sunt meseriasi buni si seriosi. Nea Petrica a ramas in continuare sef de sectie.
Adevarat ca seara Eugen avea si alte preocupari despre care nu vorbea nimanui sub nici-o forma. Era student la o facultate de "transporturi auto", curs fara frecventza. Cand l-a rugat pe tatal sau sa nu spuna nimanui, mai ales Alinei, acesta a fost foarte contrariat si atunci l-a intrebat :
- Ma tata, pana la urma ce ai tu de gand cu fata asta ?!
- Numai bine, de ce ma intrebi ?
- Ma, fata asta e cuminte, ma baiatule si nu uita ce a facut pentru tine. Daca-ti batzi joc de ea iti rup picioarele ca la un strain, auzi tu ?
- Nu este cazul, tata, dar...dar ce zici daca...stii eu as vrea....
- Pai sa vrei ca-i si frumusica tare, daca de asta e vorba !
- Pai da, dar daca mama ei nu o sa vrea ?!
- Da ce, ma ? Nu esti intreg, nu esti aratos, n-ai salariu, iti lipseste ceva ?
- Nu, da zic si eu...
- Ei lasa ca om vedea. Sa-mi spui cand te hotarasti. Neaparat !
- Pai, nu vreau sa ne prinda anul care vine tot asa...
- Oho, e numai bine ! Asa ma gandeam si eu, baiatule...
Cu doua saptamani inainte de Craciun, nea Petrica a sunat seara la Lucica la usa si cand i-a deschis i-a vorbit foarte plin de importantza momentului:
- Ma, doamna Lucica, copiii astia ai nostri vor sa faca impreuna Craciunul, stii ceva ?
- Da, nea Petrica. Mi-a spus Alina si sunt de acord. Pe mine nu ma...
- Aha ! Stiai si esti de acord. Apai si eu sunt. Am adus un brad si toate accesoriile, cu statie electrica, cu tot. Hai sa-l urcam !
Frumusetze de brad, inalt pana la tavan si bogat in ramuri tinere si verzi.
Copiii au stabilit sa-l impodobeasca ei doi chiar in seara de Craciun, in timp ce parintii se ocupa de cele trebuitoare mesei si uratorilor.
Dupa amiaza, catre seara, cand nea Petrica a sunat, treaba era in toi iar casa era invadata de mirosuri aromate ce veneau fara opreliste din bucatarie. Nici nu stia pe unde sa gaseasca loc pachetzelelor pe care le scotea dintr-o geanta uriasa. Noroc cu Lucica, femeie fasneatza, rapida in miscari si priceputa in toate ale casei. Tot ea rezolva cu zambetul pe buze si cu ochii pe ceas colindatorii ce veneau din cand in cand si cantau cate o colinda de Mos Craciun.
Cand totul a fost gata, se facuse de ora opt seara. Au stins luminile si Eugen a bagat instalatia bradului in priza. Au exclamat toti in cor, multumitzi si fericitzi. Bradul era de vis, luminat feeric si sub crengile de jos se vedeau pachetzele cu cadouri in hartii stralucitoare.
Lucica i-a invitat la masa dupa ce s-a uitat iar la ceasul din perete si a oftat. Dupa ce s-au asezat cu totii, nea Petrica a luat paharul in mana, s-a ridicat cu incetineala, i-a privit pe rand si a rostit "Tatal nostru", l-a invocat pe Cel nascut in noaptea de Craciun, Iisus, Fiul Domnului, sa le binecuvinteze masa si li s-a adresat cu vocea gatuita de emotie:
- Noi, adica eu si fiul meu, aici de fatza, am venit, doamna Lucica, sa va facem...
Sunetul strident si lung al soneriei l-a intrerupt. Toti si-au indreptat privirea spre usa si Lucica s-a repezit sa o deschida la perete, facand loc unui grup de vreo sapte copii de noua-zece ani sa intre unul cate unul, in timp ce colindau, impreuna cu o doamna ce-i insotzea si-i dirija.
Barbatzii au ramas inmarmuritzi, Alina isi stergea ochii pe ascuns si Lucica arunca priviri complice de la unul la altul, urmarindu-le cu oarecare teama reactiile.
Dupa colinde si urari, copiii au plecat cu mainile pline de covrigi, mere si dulciuri impartite de Lucica si Ioana, invatatoarea care-i insotzise si care avea sacosele pline...
- Haideti la masa ! Uite, Ioana, tu ai scaunul langa mine si...
- Da de unde pana unde intamplarea asta cu...?!, a rupt linistea nea Petrica privind incruntat cand la Lucica, cand la Ioana, sotzia lui ce parasise domiciliul conjugal cu aproape un an in urma.
- Nu este o simpla intamplare, il intrerupse Ioana ridicandu-se de pe scaun. Am venit aici intr-un ceas binecuvantat sa fiu langa fiul meu si sa iti cer si tie si lui iertare...
- Mai, femeie, sa nu..., incerca nea Petrica sa spuna ceva, dar Ioana, cu mana ridicata si cu vocea il intrerupse curajoasa:
- Sa va cer iertare si sa te rog..., daca vrei...daca potzi, Petrica, sa..., sa ma primesti acasa...
Intr-o tacere mormantala, nea Petrica a luat paharul in mana si l-a golit fara sa respire. Eugen s-a repezit la mama sa si a imbratisat-o dupa care l-a implorat din priviri pe tatal sau care ramasese in picioare fara sange in obraji si cu privirile fixate pe chipul Ioanei. Greu a intors capul catre Lucica, naucit.
- Noi am venit sa o cerem pe fata asta, Alina, sa-i fie lui Eugen sotzie, doamna Lucica. Mata ce zici, esti de acord, ca fata stiu ca vrea si ea ?!
- Si eu vreau, nea Petrica si sunt fericita ca ai venit...dar...cu, stii matale, ce zici, esti de acord...? Toate privirile au trecut pe chipul omului care inghitzea in sec si cu greu a reusit sa vorbeasca:
- Eu stiu ca sa fac ?! Mi-e greu sa hotarasc acum...Apai...sa vina acasa si om vedea noi ce-om face dar...tu, Alina tata, ai ceva de zis ?!
- Eu...multumesc Domnului si va multumesc la totzi. Eu...eu il iubesc pe Eugen si...si... cum sa va spun...de vreo doua saptamani cred ca sunt gravida....
O liniste totala s-a lasat in incapere pretz de doua-trei secunde, dupa care strigate de "bravo", "Dumnezeu sa va ajute", "multumim Domnului", "sa fie sanatos" si altele au facut sa rasune tot apartamentul.
In timp ce se imbratzisau si se sarutau cu totzii intr-un avant de mare multumire si fericire sub luminitele vesele ale bradului, Lucica s-a strecurat incetisor la bucatarie si, in fatza iconitzei, s-a inchinat cu evlavie si a soptit lacrimand:
- Iti multumesc Maica, Nascatoare de Dumnezeu si iti multumesc, Doamne Iisuse Hristoase pentru minunatul dar de Craciun....
S F A R S I T
TAUNUL M.M. / 22 DECEMBRIE 2007 -
PUDIBONDERIE !
DARUL DE CRACIUN (Partea a treia)
Cu toate insistentele Alinei, Eugen nu se putea odihni. Urmarea stirile la radio si la televizor, atat cat se dadeau si turba de furie ca nu este acolo. Hainele se uscasera aproape de tot si Alina le aranjase destul de bine cu acul si fierul de calcat dar baiatul incepu sa-si dea seama ca nu-l ajuta puterile sa mearga la Piata Palatului.
Cand se anunta stirea ca ministrul Milea s-a sinucis, usa apartamentului s-a deschis la perete si Lucica i-a facut loc lui Nea Petrica sa intre primul. A auzit si a strecurat printre dinti:
- S-a sinucis, pe dracu ! Nu-i lucru curat, oameni buni. Armata s-a retras, e cu noi, cu oamenii, de ce sa se impuste ?! Tu unde mama dracu' ai fost, ma ?! Ti-am spus, ma, sa nu te bagi, pastele ma-tii de neispravit...
- Tata eu am...
- Sa nu aud nimic ! Vorbim noi, acasa... Hai, imbraca-te si multumeste femeilor astora ca s-au milit de tine !
Cele doua femei ramasesera ca incremenite, tacute si dezaprobatoare in priviri dar nu indrazneau sa intevina. Dupa cateva minute, timp in care nea Petrica ciulea urechea la televizor si Eugen isi luase lucrurile si plecase la baie, Lucica indrazni sa i se adreseze cu vocea ei blanda:
- Nu ramai sa bei o cafea pana una alta si sa vedem ce se mai intampla ?
- Oi ramane, ca vreau sa-mi spuna si mie fiica-ta cum a fost...
La bucatarie era mai cald si mirosea frumos. S-au asternut la vorba, dupa ce au dat televizorul mai tare sa-l auda de acolo. Fata povestea incet, cu pauze in care i se innoda vocea si isi stergea lacrimile. Cand povestea ca a vazut gloante suierand si ricosand din caldaramul plin de sange, nea Petrica s-a ridicat in picioare si, acuzand oboseala din cauza unei nopti nedormite, si-a scos batista si si-a sters lacrimile ce curgeau incet pe obraji in pofida vointei lui de a nu se manifesta.
Barbatul din el ceda tensiunii la care era supus tatal copilului ce vazuse moartea cu ochii. A incercat sa spuna ceva dar cuvintele s-au oprit intru-n geamat scurt si un oftat prelung, venit din strafundul rarunchilor, mai graitoare decat cuvintele...
- Fuge ! Fuge Ceausescu, veniti sa vadeti ! Vocea lui Eugen, incarcata de emotie si bucurie, le intrerupse povestirea si alergara in micuta sufragerie, la televizor. Priveau si ascultau in tacere. Nea Petrica sparse tacerea cu vocea lui dura si plina de obida:
- Fuge, pe dracu sa-l pieptene ! Unde sa fuga, fratilor ? Asta e rapire, nu este fuga. Ascultati-ma pe mine. L-au infricosat si l-au imbrobodit ca-l salveaza. Il duc sa-l judece astia, cine stie pe unde, ca sa nu-l omoare oamenii !
- Si ce se va alege de noi dupa aia ?
Vocea femeii se franse si isi trase fiica langa ea, protejand-o de un pericol ce inca nu se vedea, nu se cunostea, dar se simtea plutind in aer.
- Ce sa se aleaga ? Ne vedem de treburi ca sunt planurile facute, fratilor. Ne facem capitalisti, asta ne facem, izbucni cu voce puternica nea Petrica. Scapam de astia si ne iau altii in primire. Noi tot cu munca, ascultati la mine !
Au mai privit la televizor, au mai ascultat la radio si dupa vreo ora s-au ridicat sa plece. Si-au luat ramas bun cu ochii ingrijorati si neliniste vadita in vocile si privirile lor si au promis sa se mai vada. Lucica i-a asigurat ca Eugen nu are nimic rupt dar a fost lovit cu salbaticie si durerile vor mai persista vreo doua-trei zile in care va trebui sa se odihneasca, sa nu faca eforturi.
Cu toate rugamintile baiatului de a trece prin Piata Palatului, tatal s-a opus hotarat si au mers acasa. I-a fost teama sa-l duca la policlinica sa-i scoata un certificat medical pentru scutire la servici. Nu stia ce intorsatura pot lua evenimentele. Nu mai avea incredere in nimeni. Stia el multe. Si motiva ca medicii sunt ocupati cu ranitii. "Trebuie sa se ocupe si de astia cineva", gandea nea Petrica, intuind ca sunt mult mai multi decat se anunta la televizor. Adevarat ca nu banuia ca vor fi si altii in zilele urmatoare...
Au fost zile de groaza pana la Craciun si in zilele de Craciun, dupa executarea dictatorilor Ceausescu. Nu stiai de unde vine un glont ratacit si cine-l scapa cu precizie (!), dupa cum se vedea la televizor...
Eugen si Alina s-au intalnit a treia zi de Craciun. Ziua. Noaptea nu aveau curaj sa mearga pe strada. Se priveau si vorbeau ca doi prieteni vechi ce se cunosteau de multi ani. Numai despre evenimente si despre sanatate. Nu se priveau ca baiat si fata. Nici nu le trecea prin gand si nu-si puneau problema ca intre ei este o diferenta de cinci ani. Intamplarile tragice prin care trecusera i-a apropiat ca prieteni, ca oameni si atat.
Alina nu avusese vreodata prieteni. Doar colegi. Au stabilit sa se vada pana la anul nou si dupa si s-au tinut de cuvant amandoi. Niciodata nu intarzia vreunul si se luminau la fatza cand se vedeau.
Dupa ce ajungeau acasa, fiecare se gandea la celalalt cu duioasa grija, intrebandu-se cum a ajuns, daca a avut probleme, daca se simte bine, daca s-a odihnit. Apoi, fiecare isi vedea de ale lui. Era prea mare tensiune in viata fiecaruia si a celor din jur ca sa mai aiba timp de alte ganduri.
Doar noaptea, inainte de a dormi, Alina isi lua perna in brate si se intreba nelamurita ce este cu ea si cu nelinistea pe care nu o intelegea si pe care o simtea cuprinzand-o tot mai mult. Se intreba daca Eugen o privea si ca fata, nu numai ca prieten. Nu ca ar fi dorit neaparat dar era in ea un ceva, o framantare launtrica impletita cu o dorintza la fel de nelamurita, cu putzina curiozitate si emotie crescanda la fiecare intalnire si care, toate la un loc, o nelinisteau adesea si nu stia cum sa le inteleaga. Si, pentru ca nu era sigura de nimic si inca nu-si gasea raspunsuri, nu incerca sa se destainuie si sa ceara mamei sprijinul.
Isi lua sanii micuti in maini si-i masura si le urmarea linia sinuoasa, comparandu-i cu ai unor colege care aveau prieteni si povesteau cum erau mangaiate si sarutate. De la sani cobora incet cu mainile in cercetarea mijlocului subtirel si a coapselor foarte frumos conturate si integrate in linia generala a trupului ei subtirel si mladios. Multumita, strangea perna cu putere in brate si adormea cu gandul la el...
Pentru Eugen era mult mai usor. Nu avea timp sa se gandeasca la asemenea "copilarii", cum le numea el mai in gluma ori mai in serios. Pleca obosit de la lucru, mai peticea si prin cartier cate ceva si noaptea il primea deja obosit in pat. Se mai intalnea si cu cativa prieteni care trecusera, ca si el, prin momente de groaza la baricada de la Inter.
Nu povestea nimanui despre "ingerul lui protector" cum o numea pe Alina doar in gandul sau, chiar daca era vazut cu ea pe strada. Era un subiect tabu. Doar nea Petrica stia ca se intalneste cu ea si mustacea discret cand il anunta baiatul ca pleaca la intalnire. O indragea pe fata asta curajoasa care-l ajutase pe fiul sau in momente si imprejurari la care multi altii ar fi dat bir cu fugitii.
Eugen stia ce inseamna o femeie, cunostea femeia in intimitate. Chiar trecuse prin mari emotii cand o fosta clienta la Autoservice l-a anuntat ca este gravida. Era maritata cu un marinar si cam zece luni pe an era fara barbat. Nu-si putea permite sa pastreze copilul pentru ca nu era conceput in vremea prezentei sotului acasa.
- Stai linistit ca-l fac si pe asta mic "marinar" pana sa vina "amiralul" acasa, i-a spus ea lui Eugen, distrandu-se pe seama lui. Avea bani, nu-si facea probleme dar Eugen, din clipa aceea, a hotarat sa rupa relatia cu ea chiar daca era convenabila.
Pe Alina nu o sarutase niciodata si parca nici nu-si propunea. O incuraja sa invete, sa nu neglijeze scoala si discutau evenimentele politice si transformarile sociale ce le puteau sesiza ei ori le aflau la stiri. Isi dadeau mana aproape ca intre barbati, chiar daca uneori simtea placerea sa i-o retina mai mult. Era asa de micutza si catifelata incat se temea s-o stranga prea tare si pastra cu grija caldura, mirosul si forma ei in palma sa batatorita, poate prea aspra, barbateasca.
Nu punea la socoteala cateva pupaturi pe obraz la despartire, destul de retinute si nu vedea nici cum roseste Alina in acele momente. S-ar fi intrebat, poate, care era izvorul acestei reactii pe care biata fata nu stia cum s-o ascunda...
(Partea a patra, miercuri, saptamana viitoare)
TAUNUL M.M. / 15 Decembrie 2007 -
PUDIBONDERIE !
DARUL DE CRACIUN (Partea a doua)
...A reusit sa articuleze cu greu cateva cuvinte, mai mult pentru a-si face cunoscuta prezentza in incapere:
- Saru'mana doamna, eu nu vream ca sa... stitzi am sa plec...
- Buna dimineatza, baiatule si stai pe scaunul asta ca o sa cazi din picioare. Alina pune repede de un ceai, fetitzo, ca-i pregatesc eu ceva de mancare. Sa mananci si tu ceva si om vedea pe urma ce-om face. Ne-o lumina Dumnezeu mintile...
- Te cheama Eugen, asa am inteles, nu ?
- Da, asa ma cheama si vream sa va rog...
- Lasa, ma rogi mai incolo. Mergi si spala-te si sa te vad daca pot sa te mai oblojesc putin, ca nu-mi place cum arati. Parintii tai stiu pe unde ai fost si ce ai patzit ?!
- Nu stie nimeni si tata o sa se supere cand i-oi spune.
- Aha, ca mama ta o sa se bucure, sarmana de ea. Pe ea n-o pui la socoteala... - - Mama....mama nu sta cu noi. E o poveste mai lunga...
- Lasa ! Mi-oi spune candva. Hai, mergi la baie ca acu e ceaiu gata si sa-ti pun doua ochiuri si sa vad ce mai am pe aci ca ti-o fi si tie foame. Si mie imi e. Hai !
Au mancat in tacere si parca le era jena sa ridice capul si sa-si scoata ochii din farfurii ca sa se vada. Alina ar fi dorit sa-i arunce o privire de incurajare si intelegere dar simtzea ca ochii mamei ar fi dojenit-o pe loc, de fatza cu el si nu-i convenea.
Dupa ce au baut cafeaua slaba, fara gust si aroma, Eugen le-a multumit si a vrut sa plece. S-a opus mama Alinei, destul de hotarat.
- Sa te vad intai, ca m-oi pricepe si eu la cate ceva, sa vad ce ai, baiatule ca nu-mi place cum arati. O fi ceva rupt in tine. O sa te duc la spital sa...
- Nu, in nici-un caz, doamna, va rog ! Trebuie sa ajung acasa. Tata nici nu...
- O sa ajungi si la tac'tu asta care nu stie pe unde umbli, baiatule dar pana ajungi, sa vedem daca te tin picioarele. Te-ai uitat in oglinda ? Te-ai vazut in ce hal esti ? Nu mai fa pe viteazu cu mine ca am mai vazut eu ca tine si nu m-au speriat...
Cand Lucica, mama Alinei, a intrat cu el in dormitor, fata s-a furisat in incapere, a luat hainele baiatului, a cautat o perie de scanduri si a intrat cu ele in baie. A avut ce freca si le freca cu ochii inlacrimati caci intuia si chiar stia, prin ce a trecut purtatorul acestor haine mototolite, murdare de noroiul strazii umede de la Intercontinental prin care vuisera tancurile in viteza si larma mare intretinuta de pocnetul gloantelor, de tipete si praf si fum, de bocancii militari care calcasera pe el in acel mare valmasag. Vazuse cu ochii ei si inca mai simtea pe trupul ei fortza loviturilor si imbrancelilor...
Inca nu se dezmeticise si respira cu greu ca atunci cand alerga si se tara pe strazi cu groaza intiparita in sufletul ei curat. Mai avea timp sa se intrebe ce va povesti si ce va ascunde la scoala, in fata profesorilor curiosi si a colegilor de clasa. Era eleva in ultimul an de liceu si-i era teama ca din cauza evenimentelor nu va putea termina scoala. Nu era premianta dar nici codasa. Se statornicise in toti anii pe undeva in jurul mediei 8,20 desi, multi colegi si chiar cativa profesori afirmau ca nota nu reflecta adevarata ei pregatire, superioara acestei valori. Poate ca era prea emotiva si nu se anuntza la toate dezbaterile si se rusina cand ea cunostea si putea trata o problema pe care intreaga clasa se chinuia sa o inteleaga...
A luat fierul de calcat, ata si ac de cusut si s-a asternut la treaba cu mintea involburata de intrebari fara raspunsuri...
Alaturi, se auzeau franturi de vorbe. Mama ei se pricepea al naibii de bine sa intre in sufletul oamenilor. Si a intrat si in sufletul lui Eugen, pe nesimtite, cu pritenie si cu o bunatate ce erupea din ea prin vorbe si gesturi, prin priviri si intelegere matura, ocrotitoare, de femeie-mama.
S-a multumit sa afle unde este situat Service-ul auto in care lucra tatal baiatului si cum il cheama. Altceva, de moment, parea ca nu o intereseaza si Eugen nici nu si-a dat seama cat si ce anume a povestit despre familia sa....
Mama lui era invatatoare. A fost educatoare la o gradinitza, a facut niste cursuri la fara frecventza, a sustzinut niste examene si a reusit sa avanseze. Spre marele necaz al familiei !
Dupa vreo doi-trei ani a devenit mai pretentioasa. Se imbraca mai atent si nu prea mai era multumita de faptul ca sotzul ei repara masinile vecinilor de scara si a altora din cartier, unii dintre ei, parinti ei elevilor sai. Sublinia si reprosa, de la un timp, ca ea este o doamna si el se milogeste de ei pentru un ciubuc la intretinerea ori repararea masinilor desi, intre noi fie vorba, el era mai respectat. Lucra cu multa seriozitate si nu se apuca niciodata de treaba daca nu era convins ca are conditii sa o faca de calitate. Era specialist in reglaje. La frane, la ambreiaj, la carburator. Mai schimba ferodourile pe saboti, mai regla o frana de mana ori schimba un cablu de ambreiaj ori rulmentul de presiune sau demonta carburatorul si-l curatza, punea iarna antigel in instalatia de racire si multe altele de care unii proprietari habar nu aveau. "Dacia" era o masina accesibila pentru "Nea Petrica", usor de intretinut si de exploatat si-i era drag de ea ca era romaneasca.
Dragostea lui de meserie l-a determinat pe Eugen sa se incadreze legal la aceeasi unitate de reparatii dupa absolvirea liceului industrial, chiar daca profilul era cu totul altul. Lucra adeseori cu tatal lui, pe trotuar ori la service, intr-un loc de parcare ori pe vreun teren viran din apropiere inca de pe vremea in care era elev si a inceput sa-i placa. Se specializase in instalatzia electrica si lucrari de tinichigerie. Nu era masina tamponata sa nu-l atraga si sa nu puna mana pe ea sa constate gravitatea urmarilor impactului si posibilitatea indepartarii urmelor fara sa se schimbe componentele. Indrepta tablaria cu multa indemanare, sufla cu grund si antifon, acoperea cu chit si-l finisa pana la lustru incat dupa vopsire nu se mai cunostea nimic.
Si cat de mult il apreciau proprietarii pentru asta ! Era mult mai ieftina lucrarea la baiatul asta grijuliu...
Nea Petrica nu era in apele lui si nimic nu-i convenea. Stirile veneau pe banda rulanta si nu stia ce sa mai creada. Nu lucrase nimic, ingrijorat ca baiatul nu dormise acasa si nu stia unde este. Intotdeauna il anuntza ca intarzie ori ca nu vine in vreo noapte. Se perpelea in salopeta cum se perpelise si acasa dupa miezul noptii.
Nici ceilalti nu lucrau. Vorbeau in soapta, cu teama. Isi puneau intrebari si nu gaseau raspunsuri la toate. Unii plecasera spre centru. Destul de departe. Service-ul era pe Voiniceni, aproape de intersectia Bd.-ului Leontin Salajan cu Calarasilor.
Era aproape de pranz si nici-un sef nu intra prin sectii.
O femeie il cauta pe nea Petrica...
- Dumneata esti ?!
- Apai eu, daca ma cauti pe mine. Cine esti mata ?!
- Ne Petrica...eu vin in numele baiatului dumitale, Eugen ca sa...
- Ce treaba ai mata cu baiatul meu, femeie, ca-i poti fi aproape mama, dupa cum te vad ?!
- Nea Petrica, aude lumea si este rusine si, Doamne fereste, ca te gandesti la prostii ! Ai rabdare si asculta-ma oleaca...
- A dormit cu mata si acum vrei sa...
- Omule, taci si asculta-ma, nu mai vorbi tampenii, ca te bate Al de sus. Ai baiat cuminte, dumneata vad ca o iei razna !
- Unde e, ca-l omor in bataie! Eu l-am facut, l-am crescut si eu il omor ! Sa-mi faca el mie una ca asta ?! Ti-a placut ca e cuminte, hai ?!
- E ranit, omule...sopti Lucica inghitand in sec si privind tematoare in jur.
- Ce ? Cum ? Unde, femeie ?! Spune odata !
- Spun tot, ca trebuie sa stii dar, hai la un loc mai ferit ca, Doamne fereste, cine aude ne poate face rau si noua si baiatului dumitale si n-o sa ne fie bine, omul lui Dumnezeu.
Nea Petrica, fara sange in obraz si speriat de cuvintele femeii, o trase de cot spre un hol dinspre magazia de piese de schimb unde numai vantul mai trecea pe sub usi, isi aprinse cu greu o tigara ce-i cadea printre degetele tremurande si asculta scrasnind intrega poveste... -
PUDIBONDERIE
DARUL DE CRACIUN
S-au cunoscut ca din intamplare in invalmasagul acela groaznic de la Piata Universitatii, in ziua de 21 decembrie 1989 in care Alina a fost atat de aproape de senilele ce-i puteau curma viata. Ea nu-si aduce aminte cum a scapat nici de scutierii care urcau cu brutalitate in masini pe cei ce reuseau sa-i prinda.
Un soldat a salvat-o si nu-l poate uita nici acum, dupa atatia ani. Nu-i poate uita perciunii albi, petlitele rosii si fatza trecuta de tineretze, cu riduri si darza, batuta de soare si vant ca a unui marinar. A tras-o de jos cu forta apucand-o de o mana si de gulerul paltonasului mototolit si murdar de mazga, a tarat-o prin multimea de soldati si de civili ce-i inghesuiau pana pe trotuarul de dincolo de Inter.
Cand ea era convinsa ca o va tranti de pamant cu aceeasi forta si isi aduna ultimele puteri sa strige dupa ajutor, el a privit-o crunt o fractiune de secunda si i-a adresat un singur cuvant printre dinti : FUGI !
Si a fugit. Mai mult s-a tarat, rezemandu-se de pereti. Nu mai avea forta sa alerge.
Aproape de str. Eminescu, dupa ce a scapat de multimea din apropierea hotelului Dorobanti, s-a prabusit. Ajunsese la capatul puterilor.
La cativa pasi, un tanar cu hainele sfasiate si cu sange pe fatza, incerca sa se ridice in picioare dupa ce se tarase mult pe genunchi. S-au ajutat reciproc si se priveau cu un amestec de nedumerire, de spaima si furie, adunate toate in ochii lor tineri in numai o ora...
Eugen era batut rau si un baston de cauciuc lasase urme adanci pe fatza lui si-i sparsese nasul. De acolo curgea sangele ce parca nu se mai oprea si-i patase hainele ce-i acopereau cu zgarcenie ranile de pe trup. Isi tragea un picior pe care aproape ca nu-l mai simtea si durerea din sold il rapunea. Nici el nu stie cum a scapat din inclestarea aceea nebuna de la baricada la care-l cunoscuse pe Dan Iosif, azi plecat pe ultimul drum cu onoruri militare, in care altii erau taratzi si aruncati in dube.
Strivit de scuturi, trantit si calcat in picioare, lovit cu bastoane de cauciuc, s-a strecurat printre picioarele puternice ce calcau pe trupuri si s-a tarat pas cu pas cat a putut de repde. Cineva l-a ajutat si l-a impins cu putere peste altii inspre o zona mai libera si de acolo a fugit cum a putut, fara sa stie incotro se indreapta.
Alina a rupt din bluza ei o bucata calda de panza si i-a sters cu grija fatza, dupa ce l-a ajutat sa se reazime de o poarta metalica mai ferita de lumina si privirile inspaimantate si pline de nedumerire ale oamenilor ce treceau prin apropiere. Si pentru ca nu a fost suficienta, a mai rupt si din partea cealalalta o bucata. Manecile si umerii i-au ramas pe trupul zgribulit mai mult de teama decat de frig.
Dupa ce a reusit sa opreasca sangerarea s-au intrebat ce este de facut. Eugen ar fi dorit sa se intoarca. Spaima Alinei si rugamintile ei l-au oprit. In plus, si-a dat seama ca aproape nici nu putea merge fara putin sprijin. Si Alina l-a sprijinit cu multa hotarare. Se indreptau spre Mosilor, evitand arterele importante, evitand multimile si masinile cu militari sau militieni. Le era frica, desi nu recunosteau...
Alina locuia cu mama ei intr-un apartament de doua camere si pana la etajul doi s-a chinuit sa-l urce pe Eugen care gemea de durere. Il durea tot trupul. A mai gasit cateva lucruri de la tatal ei care parasise domiciliul conjugal in urma cu doi ani, dupa procesul lung de divortz si le-a adunat pentru Eugen pe care l-a imopins cu forta in baie si l-a ajutat sa se dezbrace si sa intre in cada.
L-a spalat usor pe spatele plin de vanatai si, cu toata durerea adunata in suflet, isi oprea cu greu lacrimile ce o napadeau. Dorea sa-l mangaie, sa-l sarute, sa-l alinte dar teama ca el va intelege altfel gestul ei a oprit-o. L-a invelit in prosoape si l-a uns cu ceva alifii gasite prin dulapiorul in care mama ei mai aduna cate ceva de pe la spitalul in care lucra ca infirmiera.
I-a facut un ceai dar cand i l-a dus, el adormise si gemea usor in somnul agitat. S-a spalat si ea, ganditoare si plina de grija fatza de vanataile ce le descoperise si pe trupul sau. Nu avea rani insa acum simtea dureri peste tot si capul parca-i intrase intr-un vartej tulburator de ametitor.
A baut ceaiul fierbinte, a luat doua aspirine si s-a intins cu grija langa Eugen, acoperindu-l atent si protejandu-l apoi cu trupul ei ce tremura usor de sperietura trasa si de emotiile ce o cuprinsesera cand l-a imbratisat cu grija si l-a sarutat pe frunte ca o mama grijulie. Niciodata nu dormise langa un barbat in acelasi pat si gandul acesta si o anume curiozitate parca-i alunga somnul. Incerca sa-si aminteasca momentele din baie, sa-i vada pieptul si bratele si trupul si nu reusea. Grija, spaima, vanataile si ranile de pe trupul baiatului impiedicasera sedimentarea altor imagini. Parca nici nu-l vazuse gol, parca nici nu-l spalase si-l unsese cu alifii...
Cand a intrat mama Alinei in dormitor abia si-a retinut un strigat de surpriza si spaima. Nu-si vazuse fata cu un baiat pe strada si acum nu-i venea sa-si creada ochilor ca o vede in pat cu un barbat. Cu mana la gura si ochii mari, nedumiriti si furiosi, inchise usa incet si trecu la bucatarie. Somnul de dupa tura de noapte pierise brusc. Cu gesturi nervoase isi puse de cafea si isi facu "planul de bataie", hotarata sa-i de Alinei o lectie pe care sa nu o uite toata viata.
Cand a trecut Alina spre baie, a prins-o cu putere de mana, a tintuit-o cu privirea si cu mana ridicata gata pentru o lovitura pe care nu o daduse in viata ei copilului, a dat drumul vorbelor pline de manie:
- Cum ai putut, fata mea sa...
- Mama, te rog frumos, sa ma lasi sa explic...
- Nici-o mama, Alina, m-ai naucit si mi-ai distrus...
- Mama, nu este ce crezi ! Am fost la Inter...
- Cum ?! Fata mamii, tu ?! Doamne, Dumnezeule, ce mi-ai facut, Alina ?!
Stia ce s-a intamplat in Piata Universitatii. Tot spitalul vuia si multi salariati de acolo plecasera la fatza locului plini de o speranta la care nici nu indraznisera sa viseze pana in acea noapte. S-a cutremurat insa afland atat de brutal ca si fata ei a fost acolo si minute in sir nu a putut sa vorbeasca si sa se opreasca din plansul nervos ce pusese stapanire pe ea.
Incet, incet, si-a revenit si a ascultat povestea incredibila pe care Alina i-o spunea cu lacrimi pe obraz. Plangeau amandoua, imbratisate strans, patrunse de emotii si teama. Tremurau de teama urmarilor ce-n mintea lor luau dimensiuni infricosatoare.
Nici nu au observat ca, intre timp, Eugen intrase incet in bucatarie, inca buimac dar, mai ales, naucit si impresionat de tabloul induiosator ce-l ofereau cele doua femei ce plangeau cu sughitzuri. Deosebit de palid, fara sange in obraz in afara celui adunat in jurul ranii vizibile de la distantza, lipsit de fortza, se sprijinea de mobile pentru a se tine pe picioare....
(Sfarsitul primei parti)
TAUNUL M.M./ 8 Decembrie 2007 -
PUDIBONDERIE !
POVESTE TRISTA DE TOAMNA (Ultima parte)
Aceasta fraza si, mai ales, hotararea evidenta ce emana din cuvintele si atitudinea ei, a declansat o discutie destul de aprinsa si lunga, pe care nu as fi dorit-o. Atata doar ca a avut si darul de a clarifica si simplifica relatia noastra. Mi-a amintit acele nume "grele", cu influenta, nume care ma puteau transfera "in 48 de ore" la Bucuresti, daca vreau, unde ma pot realiza cu adevarat, unde pot avea un viitor de invidiat pe care, in provincie, nu-l pot "nici visa" si unde imi pot face relatii in medii inalte...
- Esti atat de incapatanat, incat nici nu vrei sa asculti ! Nu vrei sa intelegi ce avantaje poti avea daca accepti iar eu nu realizez ce motive ai ca sa dai cu piciorul la un viitor sigur !
Exclamatia ei plina de ciuda a inceput cu putina furie in voce si s-a terminat gatuita, ultimele cuvinte fiind acoperite de suspine inecate in inceputul unui plans nervos la care nu ma asteptam. Un inceput de teama ma cuprinsese si, de moment, nu stiam ce sa fac. Imi era teama de o criza puternica. Ma temeam pentru sanatatea ei si in acelasi timp, gandeam ca-i face bine o discutie directa, fara ascunzisuri, chiar daca poate parea brutala.
Ma privea printre lacrimi cu o durere vizibila ce parca ma implora mai mult decat cuvintele ce le rostise.
M-am apropiat si i-am luat mainile pentru a o trage strans langa mine. Am sters cu batista lacrimile-i fierbinti ce-i curgeau incet pe obraz, am strans-o cu afectiune vizibila pe dupa umeri si am condus-o langa pat pentru a ne aseza si a-i vorbi. Nu a ripostat si s-a asezat cuminte pe marginea patului, frecandu-si si strangandu-si usor mainile intr-un gest mecanic, fara a inceta sa ma priveasca nedumerita si intrebatoare.
- Uite, eu tac si incerc sa te ascult ca sa pot intelege. Vreau sa fii sincer, indiferent cat de greu imi va fi sa aud ceea ce imi vei spune...
- Draga mea, fiecare om are viata organizata intr-un fel, indiferent unde locuieste el, are o anumita situatie familiala si sociala, are raspunderi si obligatii de care nu poate fugi...
- Lasa astea ! Spune-mi despre tine. Atat !
- Da, despre mine este vorba, doamna. Am familie, am sotie, doi copii...
- Cat de mari sunt ?
- Inca nu au ajuns la trei ani...
- Si ai casa la tine, acolo ?
- Da, am un apartament cu trei camere pentru care platesc chirie la stat.
- Si...sotia ta...nu ar vrea sa vina in capitala ?
- Nu, hotarat, nu ! Acolo avem parinti, avem rude, prieteni, chiar si relatii de apreciat in zona, avem o situatie buna, suntem multumiti si nu avem nevoie de mai mult...
- Sunteti toti prea modesti ori necunoscatori...
- Modesti, poate ca da, dar cunoastem si capitala, am studiat amandoi aici, cunoastem ritmul si costul vietii de aici si preferam ritmul si costurile traiului din provincie.
- Incerc sa te inteleg desi, sincera sa fiu, imi este foarte greu. Aici poti trai foarte bine...
- Bine dar, nu tu te plangeai de acesti prieteni "sus pusi" ca-ti dirijeaza viata si iti impun anumite reguli ?!
- Poate, dar unii imi sunt rude...
- Si eu am rudele mele acolo...
- Au functii de stat ?
- Nu si nici nu este nevoie. Crezi ca numai cu asemenea functii se poate trai ?!
M-a privit lung, fara sa clipeasca si fara sa vorbeasca, minute in sir. Pe fatza ei citeam ori intuiam o lupta interioara puternica din care cauta sa inteleaga framantarile mele si felul meu de a gandi si de a intelege cum traiesc, cum muncesc si cum iubesc. Eram convins ca ratiunea este in mare disputa cu un anumit gen de sentimente proaspat aparute si care inca nu se sedimentasera suficient dar care o puneau in incurcatura...
Cu oarecare teama ori curiozitate feminina, dupa ce i-am mai vorbit incet dar convingator, despre mine si familia mea, despre ea si nenorocirea care a lovit-o si despre noi doi, m-a intrerupt pentru a ma intreba cu voce joasa, sfarsita, oarecum stanjenita:
- Iti iubesti sotia ?!
- Da, o iubesc si o respect foarte mult.
A tacut cateva minute, si-a plecat privirea catre mainile ce continuau miscarea aceea inceata, nehotarata, ce parea ca o linisteste ori ca-i ascunde emotii ce nu dorea sa le infatiseze si, mai apoi, s-a ridicat incet, m-a privit duios si a rostit cu destula hotarare adunata cu vadite eforturi:
- Te-am inteles si, in felul meu, te apreciez. Nu te condamn si nu ma simt jignita de refuzul tau dar, am o rugaminte...
- Da, te ascult si iti promit ca, daca este posibil, o voi indeplini cu mare placere.
- Mai stai si azi. Si nu te voi plictisi cu lamentari ori alte propuneri. Am nevoie de tine ! Pleaca la noapte ori maine dimineata...
Mi-am revazut fugitiv planurile deja infiripate si am calculat timpul ce-mi ramanea pentru a-mi rezolva ultimele obligatii ce le mai aveam pentru aceste doua zile ce-mi ramasesera din concediu si pentru care facusem deplasarea in capitala.
- Da, am tren pe la miezul noptii si as putea ramane dar...
- Nici-un dar ! Gata, ai spus ca poti ramane. Eu voi merge singura in oras pentru ca am ceva urgent de rezolvat, tu iti vezi de ale tale probleme si ne intalnim aici dupa amiaza. Da ?
- De acord. Nu vrei sa te insotesc ?
- Nu, ma descurc singura si trebuie sa merg singura...
Am iesit impreuna si am mers de mana pana in strada. Acolo ne-am despartit cu promisiunea de a ne revedea dupa ora pranzului.
A plecat incet, ca o umbra, de moment sovaitoare, apoi a iutit pasul si s-a indreptat catre o statie de autobuz....
Cand am intrat in casa si am vazut-o, am ramas pironit langa usa pe care inca nu o inchisesem. Era in picioare si ma privea senin si seducator, imbracata atat de elegant incat aveam senzatia ca nu este ea. O transformare totala care m-a uluit. Era o femeie superba !
- Intra, dragul meu domn si fa-te comod. Iata, avem o sticla de vin bun din pivnitele Jidveiului si o fripturica proaspata, mici cu mujdei si mustar, alune si prajiturele si, daca mai doresti ceva, te rog sa-mi spui.
- Nu, nu se pune problema...si nu inteleg...
- Nici nu este nevoie dar, inchide usa, te rog !
Uluit, o uitasem deschisa...
- Bine, dar ai cheltuit...
- Nu, eu nu am avut probleme cu banii niciodata si nici acum nu am.
Am mancat fara prea mare pofta si am baut putin vin, gandindu-ma la surprizele pe care le banuiam a aparea in comportarea ei. O examinam atent si observam o schimbare enorma. Vorbea cursiv, ochii nu-i mai lacrimau si gesturile erau sigure.
- As fi dorit sa facem dragoste. Aveam nevoie de tine, nu de un alt barbat...Discutia cu tine mi-a schimbat mult felul de a privi lucrurile. Stii, cred ca ai dreptate si in ceea ce ma priveste. Am sa ma mut. Este mai bine asa...
- Nu cred ca era un ceva ce putea fi refuzat dar, crezi ca dupa aceea ramaneam buni prieteni ?
- O, in nici-un caz ! Sunt sigura ca-ti interziceam sa ma mai vezi dupa aceea....
Am meditat mult la acest final de dialog despre o problema atat de sensibila si simpla in acelasi timp. Sincer, nu am inteles-o.
Am stat mult de vorba desi se terminase si vinul din o a doua sticla. Nu a incercat sa dezminta cele afirmate anterior, chiar daca privirea ei se oprea atat de atzatzator asupra mea uneori si m-a sarutat de vreo doua-trei ori in anumite momente prilejuite de dialog. Adevarat, o doream si eu in acel rastimp dar, mai puteam sa revin asupra hotararii luate ?!
Ne-am despartit greu, imbratisandu-ne strans si promitand-ne ca tot ce a fost sa ramana doar in amintirea noastra. Nu adrese si nu numere de telefon...
Am trecut in primavara urmatoare pe strada atat de bine cunoscuta. Am batut la usa insistent. Nu a raspuns nimeni. A iesit o vecina din garsoniera alaturata si m-a privit dojenitor. M-am dat drept lucrator de la telefoane, venit pentru a remedia o defectiune tehnica...
- De unde, domnule, ca aici nu a fost telefon !
- Doamna, stiti eu am ordin de serviciu ca aici este, la doamna...
- Doamna a plecat, omule, de vreo trei luni si nu avea telefon !
- Poate ca e o greseala...
- Ei lasa, ca am mai auzit eu de astea.
- Si doamna care a stat aici...?!
- Pai, au venit cu doua masini negre si au luat-o. A dat de pomana toate lucrurile la vecini. Nu a luat nimic cu ea cand a plecat.
- Dar unde...?
- Nimeni nu stie, dar nu-ti fa dumneata griji ca daca au venit aia s-o ia...
- Care "aia", doamna ?
- Pai, aia la costum si cravata si tunsi scurt !
- Mda, am inteles si va multumesc, doamna !
Am plecat incet, privind pentru ultima oara acea usa cu dor si parca ceva s-a frant in mine desi, pe de alta parte, am simtit o mare usurare. Am inteles ca doamna si-a regasit sanatatea si mediul de viata prielnic ei...
TAUNUL M.M./ 28 Noiembrie 2007 -
PUDIBONDERIE !
AMINTIRI DIN CETATEA BANILOR
Mergeam incet azi, adancit in ganduri, pe o strada flancata de castani, cu mainile infundate in buzunarele hanoracului larg si calduros, incercand sa adun cu incaltarile cat mai multe frunze vestejite, sa le admir culorile si sa le simt mirosul specific de octombrie, de miez de toamna adanc infipta pe aceste meleaguri...
Trecusem si prin parcul urias candva si plin de vegetatie, numit in acele vremuri "Parcul Poporului". O parte din ganduri erau de la el pornite si pentru el ma amaream in sufletul meu. Au construit in parc. Fara nici un fel de planuri de salvare a ceea ce avea frumos si sanatos. S-au vandut parcele, parcele si s-au ridicat vile si restaurante ori cine stie ce naiba o fi prin casoaiele astea rasarite peste noapte sub blazonul bogatasilor pe care nu i-a cunoscut lumea pana mai ieri !
Si parcul din Craiova era vestit candva, ca parc natural, prin intindere, prin bogatie de varietati de arbori rari si flori, prin frumusetea spatiilor verzi si a lacului, prin cateva constructii vechi si terase...
Cu asa ganduri am ajuns pe neasteptate in zona centrala, aproape de "Casa Alba" si priveam cu nostalgie cladirile din zona: liceul, biserica, magazinul modern din vremea aceea, muzeul de arta, pana m-am oprit la ferestrele unui hotel pentru ca mi-am amintit de o intamplare petrecuta sub acoperisul sau primitor. Sunt ceva ani adunati de atunci incoace dar, cand esti singur si plimbarea se consuma prin locuri pe care nu le-ai mai vazut de mult timp, nu se poate sa nu revezi secvente de viata traite in vecinatatea acestor cladiri, a acestor locuri prin care ai mers, ai respirat, ai muncit, ai iubit si ai visat...
Mi-am ales o camera micuta la etajul I ori, dupa preferintele exprimate la receptie, mi s-a repartizat in asa fel incat sa-mi convina. Doream sa fiu cat mai izolat, departe de miscare si zgomot. De regula veneam noaptea tarziu si dimineata inca dormeam cand restul lumii pleca la servici. Asa erau sarcinile mele de munca. Si mai aveam nevoie sa si lucrez la "domiciliu".
Era in aripa de vest a cladirii, pe un hol micut din care se mai intra intr-o camera mai mare si o baie comuna pentru locatarii celor doua. Pe unica fereastra puteam observa forfota strazii ce cobora spre hotelul "Jiul", mult mai mare si aglomerat si intersectia semaforizata prin care adeseori, mai ales la orele de varf, nu se putea traversa decat daca asteptai de doua ori culoarea verde.
In rest, liniste, precum mi-am dorit. Nu ma deranja nimeni in afara telefonului si baiatului de la "room service" la care mai apelam cand veneam din teren dupa miezul noptii si aveam nevoie de ceva mancare ori bautura.
Cred ca trecusera trei saptamani si ma obisnuisem mult cu aceasta liniste, departe de forfota strazii si de soaptele barfitoarelor de profesie din orice mare hotel. Pana intr-o dimineata in care aveam planificata multa odihna, deoarece era zi de duminica, intentionand sa ies doar spre seara la plimbare si o bere buna la "Minerva", in gradina de vara ori la "Hanul Doctorului", unde era verdeata multa si populatie mai pestritza...
A batut la usa, s-a prezentat si a incercat cateva scuze, dupa care isi freca mainile si se uita curios prin camera, parand nehotarat ori nesigur pe el. L-am invitat sa se aseze pe unul din cele doua scaune si sa stam de vorba.
Un accent ciudat in vorbirea lui mi-a atras atentia si de aici incolo l-am privit cu simpatie. Imi era cunoscuta vorba asta dulce si nu m-am inselat. Venise de la Oradea, in interes de serviciu si, pentru ca detasarea se intindea pe parcursul a doua saptamani, isi luase si nevasta cu el. Nu aveau copii.
Dorea sa-mi cunoasca programul de folosinta a baii pentru a se organiza si ei in asa fe incat sa nu ne deranjam. Se simtea de la o posta ca personalul hotelului il avertizase despre prezenta mea in imediata vecinatate si, mai ales, despre programul meu de lucru.
Mi-a placut baiatul, chiar daca avea chelie destul de adancita, foarte simpatic si amabil, cu cativa ani mai mare decat mine, dupa cum l-am examinat si catalogat. Si a devenit si mai simpatic in dupa amiaza aceleiasi zile, inainte de a ma hotari eu sa plec la plimbare, cand a venit cu sotia sa o prezinte si sa ma invite la ei in camera sa bem un paharel de palinca de Bihor.
Surpriza si mai mare a am avut cand i-am cunoscut sotzia. Mai tanara ca el, vizibil, cu cel putin zece ani, supla si zvelta, cu ochi timizi in cautare dar stralucitori in privirile aruncate pe sub sprancene si deosebit de atenta cu mine, chiar daca rosea de cate ori ma adresam direct domniei sale si o priveam incantat. Era frumusica si se facea placuta imediat ce o auzeai vorbind.
Ce sa zic, dupa vreo doua-trei ore, am chemat baiatul de la "roome-service", i-am facut un semn discret rugandu-l sa aduca apa minerala si foarte curand ne-a asezat pe masa cateva cotlete reci, aperitive, vin rosu de Stafanesti si prajituri. Cred ca trecuse de doua noaptea cand m-am retras, cu toata hotararea lui de a nu ma lasa, desi era, saracutzul de el, aproape incapabil sa mai stea pe picioare. Numai doamna se prezenta foarte bine, linistita, cu aceleasi priviri furisate pe sub sprancenele-i pensate cu grija si cu ochii umeziti de atatea sclipiri ce inca nu le intelegeam...
Ne-am imprietenit destul de repede. Omul m-a rugat, el fiind foarte ocupat la uzina de autoturisme, sa-i arat si doamnei orasul daca am timp, deoarece a inteles ca sunt din zona si cunosc locurile ce se merita vizitate. Bine intentionat, am exagerat in ceea ce priveste organizarea profesionala astfel incat sa-mi fac cat mai mult timp pentru doamna. Si am condus-o prin zona centrala, la Teatru, la Universitate, la doua muzee, in parc...
Dar toate astea in aproape doua saptamani !
Pentru ca numai in prima zi a fost "excursie", pentru ca in ziua urmatoare a zis ca nu se simte bine, pentru ca este prea cald si pentru ca...prefera sa stam de vorba in camera si sa ascultam muzica !
Am stat, m-am conformat, am mers sa-mi rezolv unele treburi de serviciu, am venit si iar m-am conformat desi, eram oarecum nemultumit si furios. Am inteles cam ce doreste femeia, atata doar ca omul ei imi facuse o impresie foarte buna si nu ma tragea inima sa mijlocesc inselaciunea, chiar daca ea nu era din acelea la care sa nu poftesti si sa nu visezi sa-i fii partener.
A treia zi, cred ca nici nu iesise sotzul din hotel si eu inca dormeam cand a batut in usa mea. Doar sa ma intrebe cand fac baie si daca nu vreau sa bem cafeua impreuna ca a facut-o deja !
Am fost de acord, mai ales ca era doar cu un halat subtire si aproape straveziu imbracata si fara sutien, cu parul inca ud dupa dus si raspandea un miros infiorator de sampon si parfum de calitate, dar am rugat-o sa aduca totul la mine. Imi era teama de vreo intamplare nefericita...
Si din momentul acela, "totul" se aducea la mine !
O femeie particulara din toate punctele de vedere. Doar cate o exclamatie din cand in cand de genul "ioi-ioi" imi amintea de o alta intamplare. In rest, unica in manifestare. Nu-i ajungea camera sa se bucure, sa se manifeste, sa sara, sa zburde, sa rada, sa cante...
Mi-a povestit ca sotzul sufera de un inceput de impotenta survenita la vreo trei ani dupa casatorie si ca de atunci, desi o iubea si o respecta mult, se schimbase, se purta aiurea, o neglija si nu-i arata iubirea cu care era obisnuita. Nu stiu cat adevar era in toate cele relatate. Un singur aspect era usor de constatat. Femeia nu prea avusese o viata intima normala in ultima vreme. O spunea manifestarea ei nebunatica, o spunea privirea ei lacoma la fiecare inceput si o spuneau cascadele ei de sarutari in valuri fara de sfarsit si corpul ce se arunca cu atata drag in mangaieri ce se doreau fara de sfarsit.
O duceam cu masina timp de o ora prin anumite cartiere, zone si locuri relatandu-i despre fiecare cate ceva pentru a avea ce povesti sotzului. Din Craiovitza Noua si pana in Valea Rosie, de la gara si pana la Romanesti, la podul peste Jiu din afara orasului si chiar la uzina unde se gasea omul ei la munca. Veneam apoi la hotel, ramaneam in intimitate alte doua ore si plecam si la treburile mele pentru a sosi inaintea lui sa mai am parte de putzina dragoste.
Duminica ce a urmat, m-a uimit din nou,de asta data, prin dragalasenia cu care-l inconjura pe sotzul ei. Bietul om era vizibil transformat, era fericit, pur si simplu. Mai mult statea pe genunchii lui cand eram la cate un paharel si cafea in camera lor. Mangaieri si vorbe frumoase care pe mine ma puneau in incurcatura. Imi faceam reprosuri si ma certam in gand pentru purtarea-mi nesabuita privindu-i cat de fericiti sunt si cu cata incredere si atentie ma trateaza el...
In ziua urmatoare, era iar la mine inca de cand el cred ca nici nu traversase strada. Mi-a spus ca au incercat sa faca dragoste dar..."treaba nu a iesit cum trebuie".
Usa o tineam incuiata permanent si cand mergeam la baie eu ori ea, filam holurile si ascultam toate zgomotele cu multa atentie. Ea era fara grija. Venea aproape goala, dar cu halatzelul acela transparent peste ea, fara sutien si fara chilot, in fiecare dimineatza. Si in fiecare zi parea mai proaspata, mai rumena in obraji si parca mai pofticioasa ca in ziua precedenta.
Nu avea teama de nimic. Ba chiar sustinea ca are curaj sa faca ramasag cu mine pe orice ca sotzul, daca afla, nu se va supara !
Era singurul aspect care ma nemultumea.
Desi, cred ca nu se insela, dupa cum s-au manifestat cand ne-am luat ramas bun la final de saptamana, pe peronul garii unde i-am condus.
El m-a imbratisat, m-a sarutat pe obraz, mi-a oferit niste cadouri bune pentru masina mea si mi-a multumit ca am fost atent cu sotia sa. Ea mi-a sarit pur si simplu in bratze si m-a sarutat pe gura de fatza cu el, lung si apasat, cu lacrimi pe obraz.
Am ramas naucit de surpriza si de rusine.
Pe el nici nu l-am mai privit in ochi pana ce trenul a trecut incet pe langa mine si ei isi fluturau mainile la fereastra...
TAUNUL M.M./ 27 OCTOMBRIE 2007 -
PUDIBONDERIE !
DRAGOSTE LA MAUSOLEU...
...Candva, pe vremea in care eram la studii in Bucuresti, am cunoscut o fata care ma privea zilnic pe sub genele-i lungi din spatele carora ghiceam licarul ironic al unui camp intreg de verde crud primavaratic si de paduri intregi in plina crestere a mugurilor ce parca abia asteptau sa plesneasca sub hrana razelor de mai...
Lucra la cantina unde mancam zilnic, mai putin in zilele de duminica si de cate ori aseza farfuriile pe masa ma straduiam sa-i vad culoarea ochilor si sa-i admir podoaba capilara bogata-n bucle blonde, mai aramii decat graul copt al verii si mai stralucitoare decat cerceii ce-i atarnau de urechi, micuti si cocheti in lucratura lor deosebit de fina. Nu reuseam. Nu ma privea niciodata direct si parul era ascuns de o basmaluta legata la ceafa cu nod pionieresc. Doar cateva bucle cadeau parca la intamplare pe frunte si pe gat dandu-i un aer de ingeras pus pe sotii din cauza zambetului provocator ce-i aparea de cate ori se apropia de masa la care ma asezam...
Nu prea inalta, mai degraba minion, rapida in miscari si cu mers in pasi marunti si repezi, cu obrajori curati si buze rosii si bogate in surasuri de care nu eram sigur niciodata daca sunt ironice ori binevoitoare. Pana intr-o zi in care mi-am luat inima in dinti si i-am strecurat in buzunarul halatului alb, impecabil de curat si scrobit, un biletel...
Ne-am intalnit exact la ora si in locul indicat. Nu credeam ca vine si fumam linistit pana am simtit ca cineva ma apuca de brat, usor, ca-ntr-o atingere intamplatoare si parca temator...Cand m-am intors, am ramas uimit de culoarea vie a ochilor sai in care parca se adunasera toate campiile verzi ale lumii si licuricii noptilor de vara ! Parul, asa cum mi-l imaginam : auriu si stralucitor, in bucle aranjate artistic, impodobind, in joaca parca, un cap de papusa. Era frumoasa, surazatoare si vesela.
Ne-am plimbat prin parcul "libertatii", azi "Carol", si am admirat mausoleul. Am rontait covrigi, am vorbit si ne-am facut declaratii. Nu banuiam ca nu-i eram deloc indiferent si chiar m-a "certat" pentru lipsa de initiativa.
Se insera si ma intreba despre militarii din paza mausoleului. Fusesem si eu militar si i-am explicat cate ceva, inclusiv despre intinderea si delimitarea postului, despre traseul de deplasare al caporalului de schimb, fara sa banuiesc de unde venea o asa curiozitate...Am facut si o mica plimbare in chiar vecinatatea posturilor de paza si a perimetrului propriu-zis, timp in care am vazut atatea poteci si potecute si atatea locuri bine amplasate ce pareau a fi vizitate adeseori...
Imbratisati si lacomi in sarutari, abia mai aveam timp sa vorbim. Nu avea verigheta si cea mai mare surpriza a fost sa-mi spuna ca este casatorita, are un copil si nu mai poate intarzia decat doua ore cel mult. Practic, m-a avertizat si m-a provocat sa ma hotarasc ! Nu avea unde sa ma duca si eu nici nu gandisem ca ar fi posibil ca de la prima intalnire...! ...Asa am ajuns in apropierea unui post de patrulare intr-unul din acele locuri despre care gandisem ca sunt vizitate uneori. Ideal mascat, cu singura conditie sa nu tulburi linistea, sa nu te descoperi prin nimic, nici licar de tigara...Vegetatie bogata, trunchiuri joase invaluite-n lastaris frumos mirositor si afara cald sub cupola ramurilor luminate de luna senina, martora la imbratisarile si zvarcolirile noastre inabusite de asternutul gros de iarba. Doritoare, plina de elan si patima, fierbinte si atat de dulce in sarutari incat m-a ametit si mi-a creat impresia ca sunt pe alta lume, departe de pamant. Practic, ea a avut de la bun inceput initiativa si a condus in toate pana la sfarsit. Dar, cat de tandra-n totul, cat de micuta la pieptul meu, cat de fragila imi parea si cat de puternica-n miscari ce ritmic leganau doi sani atat de fini la mangaiat si sarutat...! Am rezistat pornirilor trupesti cu greu si am reusit sa ne armonizam perfect intr-un final ucigator de placut si de epuizant in acelasi timp...
...Multumita de spectacol, luna trecuse de partea cealalalta a mausoleului ce arunca peste noi primele umbre, intristat parca de singuratatea in care-l lasam plecand imbratisati si fericiti...
TAUNUL M.M./15 octombrie 2006
(Cititorii doritori a cunoaste comentarii la aceasta "intamplare" ori alta povestioara expusa printre ele, pot accesa titlul "Antipudibonderia - Fuck-ira" din Jurnalul National / 15 octombrie 2006...Lectura placuta !) -
PUDIBONDERIE !
Pentru ca vorbeam in povestirea anterioara despre "Covorul rosu" si cineva care nu a inteles despre ce este vorba mi-a scris pe adresa privata si mi-a cerut explicatii, gandesc ca mai sunt si alte persoane curioase...
"AMINTIRI DESPRE COVORUL ROSU" a fost scrisa la 7 octombrie 2006, deci acum un an si doua saptamani...Doamne, ce repede trece timpul !
Sub acest titlu, am inceput ciclul de povestiri "pudibonde" la Jurnalul National. Giurgiul este unul din orasele despre care am scris in povestirea de "debut" !
Giurgiu - orasul in care latra cainii !
Imi amintesc de o noapte in care am dormit la un han undeva la marginea orasului pierdut in intuneric. Pierdut in adevaratul sens al cuvantului pentru ca nu vedeai degetul in fata ochilor de intuneric ce era. Pe ici pe colo cate o lumina razleata, slaba si tremuranda la cate o fereastra pierduta printre ramuri si acoperisuri acoperite cu ceva de vegetatie de balta...M-au mancat puricii pe acolo pana dimineata. Dar asta, intamplare consumata exact in urma cu 20 de ani, imi aminteste de o alta petrecuta prin anii '67, adica alti 20 mai in urma...
Venisem, ziua, la Giurgiu pentru un concurs de atletism. Eram in lotul regiunii Dobrogea, fiind student la Constanta si aveam un meci de atletism cu regiunea Giurgiu ce conta in pregatirea Universiadei la care am participat mai tarziu la Bacau...in aceeasi vara...
Si am fost cazati la un hotel in vecinatatea centrului din orasul cu caini latratori pe timp de noapte...Se numea..."Covorul rosu" ! Adica, asa i se spunea de catre localnici si unii turisti cu oarece amintiri consumate in acel hotel al carui nume real imi scapa...Bine primiti si cu curiozitate maxima. Era un eveniment care, pentru acele vremuri nu era de ici de colo...Dar mai eveniment a fost pentru echipa noastra dupa ce am stins luminile la interventia maestrului Craiu Constantin, antrenorul nostru...Au inceput plimbarile pe pielea noastra. Adica, a unor lighioane pe care nu le vazusem la lumina soarelui si a becului dar care, pe intuneric, s-au facut simtite exact pe sub cearsafuri...
Ne-am trezit, am aprins luminile si...ne-am minunat de puzderia plosnitelor ce plecasera in formatie de atac pe trupurile noastre dornice de odihna...Ne-am echipat in treninguri si ne-am tras fermoarele pana sub barbie pentru a ne putea odihni...Eu nu am putut ! Asa echipat, m-am culcat pe pervazul ferestrei. Era foarte lat, de aproape o jumatate de metru, intre cele doua randuri de ferestre... Evident ca doar atipeam de teama sa nu cad. Eram si la etaj. Da, imi amintesc de scara de lemn scartaitor pe care am urcat atat de vioi si pe care am coborat atat de obosit in ziua de concurs...pe covorul rosu din marele hol central ce adapostea in permanenta, pe cateva scaune si mese pitice, un grup de tinere femei...cu buzele rosii si cu paharele micute din care se bea ceva rosu ce aducea cu biterul ieftin diluat cu apa...
Amintiri...Ar fi si altele, in Giurgiu, dar fetele de atunci sunt in viata si nu doresc sa le spun acum pe nume...Eu nu pot inventa. Relatez intamplari adevarate...
