TAUNUL
Incredere baiat - 63 ani, Slatina, Romania
Blog / Tag-uri / interesant
Mesaje blog cu tag-ul 'interesant':
-
PUDIBONDERIE !
...FARA MASURA, NU FACI SEX !
S-a intamplat atat de demult si nici acum nu-mi retin un zambet ironic pe care mi-l adresez intotdeauna cand amintirea aceasta imi tulbura linistea si parca ma coboara in fata propriilor mei ochi...Sa nu ma intrebati din ce motiv. Poate ca veti intelege daca veti patrunde cu mine in universul amintirilor si trairilor pe care incerc, in mica masura sa vi-l infatisez uneori.
...Erau doua fete dragute pe care le intalneam de cate ori ieseam la plimbare. Una avea cap de papusa. Nu-i puteai ghici varsta. Atata doar ca la trup pierdea cateva puncte care-o indepartau de calificativul maxim. Ori poate ca eram eu prea exigent din cauza ca nu agream fetele cu prea multe kilograme in plus. Dolofanele, mai da ! Dar grase, ba !
Cealalalta aveau trup de felina si picioare de ciuta tanara, elastica si gratioasa in mers, cu o leganare subtila din solduri ce atragea privirea tuturor varstelor, fara sa dea impresia ca este intentionata, aleasa anume, calculata...In schimb, nu purta tot atat de gratios si gatul pe care se invartea un cap simpatic, fara a fi prea frumos si care se infatisa intotdeauna fara semetie si fara zambet. Nu stiu daca am vazut-o vreodata razand. Sobra, fara a fi nesuferita. Doar ochii-i zambeau ca dintr-un luminis pierdut pe dupa crengile bogate si nu odata m-au privit cu oarece curiozitate...
M-am apropiat destul de greu de ele, cu inima mai mult catre acel capsor dragalas dar cu ochii dupa trupul ce unduia in mers precum o trestie in bataia usoara a brizei de seara...Am auzit de la amici ca nu ar fi o-ncepatoare, desi nici unul nu-i apartinuse. Atunci m-am hotarat. Si am apelat la toata artileria grea de care dispuneam pentru a o cuceri,chiar daca eram constient ca tot ea ma cucereste, in ultima instanta. Important era sa ma aprobe, sa-mi permita a-i da o intalnire in afara locurilor publice...
Eu am mers cu cel putin o jumatate de ora mai devreme sa aranjez camera dupa gustul meu. Timp in care am degustat din vinul de buturuga pe care-l adusese amicul meu doar cu cateva zile inainte. Am pus si in sticle si am mai degustat, am spalat paharele si am aranjat florile si am mai verificat daca este mai bun sec ori cu sifon...
Ea a intarziat. A trecut sfertul academic si am fost convins ca nu mai vine. Nu am mai degustat zaibarul atat de intens in rosul sau incat batea spre rubiniul paharelor ce straluceau in vitrina. Am baut cateva pahare si am fumat tragand adanc fumul in piept, inscriind la activ prima infrangere !
La apropape un ceas de cand trebuia sa vina, a batut usor in geam si a intrat ca o adiere de vant, precum ne-am inteles cand am fixat locul si momentul...Nu mai aveam nevoie de scuze. Dupa zaibarul consumat aveam impresia ca atunci trebuia sa vina si apropape ca n-o mai puteam imbratisa de subtire ce mi se parea ! A fost un inceput conform planurilor mele "razboinice", ticluite cu paharul in mana si cu convingerea ca eu trebuie sa fiu cel putin maestru, daca despre ea se auzise ca este "meseriasa" in domeniu. Am repetat cateva scene imaginate pana la sosirea ei si se parea ca sunt in forma maxima. Am ajuns la intimitate totala incetul cu incetul si ma stapaneam cu greu sa nu ma napustesc asupra ei. Ma scotea din minti cu mangaierile ei atat de bine calculate, cu refuzurile in cele mai fierbinti momente si cu sarutarile ce curgeau avalansa in cele mai neasteptate zone de pe intregul trup...A dorit si ea un paharael. Pana sa-l ofer si sa-l consume, simteam ca fierb ! Ca dupa cateva minute sa simt ca ametesc. Dar ameteam de-a binelea ! Doream trupul ei cu disperare si l-am asteptat atat de mult, iar acum, cand il aveam in palma, cand il simteam incolacindu-se ca o liana peste mine, m-am simtit deoadata atat de neputincios si de ridicul ca nu stiam nici ce sa mai fac si nici ce sa vorbesc...
Ea m-a incurajat. A mai baut un paharel si si-a reluat mersul palmelor si al buzelor peste mine vorbind soptit, usor, ca intr-un susur de izvor...Nimic ! Cu toate eforturile, nimic ! Mi-am dat cu apa rece si pe sus si pe jos, dar n-am reusit sa-mi clatesc si creierii. Acolo se dadea lupta cea mare si am pierdut acea lupta. Mi-am amintit de bancul cu Bula la ora de fizica si am zis cu voce tare : "daca nu se ridica singura, nici cea mai grozava macara n-o poate ridica" ! Iar ea a ras si a zis : "stiam !". Cu asta m-a terminat definitiv !
Daca pana atunci fierbeam de dorinta, acum fierbeam de rusine. Era prima oara cand mi se intampla si nu intelegeam de ce. Era prima oara cand am vazut-o razand si eram convins ca rade de mine si nu de un anume moment. Era prima oara cand am realizat ca daca nu participa inima si e vorba numai de dorinta de trup si de performanta, aproape nimic nu este...Pentru ca, de fapt, doar pentru asta o doream. Nu eram indragostit de ea. Ma atragea "faima" ei si atat.
Pe de alta parte, m-am convins ca nu am pastrat masura. Din povestirile altora, am retinut ca un paharel de vin rosu face minuni mai apoi, cand este vorba de pat...Degustarile mele au fost cam dese si multe si cu necazul ca "am luat plasa", mi s-au cam urcat la cap. Iar cand a ras ea, am avut senzatia ca s-a rasturnat pamantul in univers si in prabusirea sa mi-a folosit capul pentru amortizarea caderii in abis...
Nu a fost de acord sa ne mai intalnim alta data, desi mi-a spus ca este convinsa de potenta mea, dar....A fost doamna, pana la urma. Nu am auzit vreo aluzie despre aceasta intamplare, niciodata...
TAUNUL M.M./ 2006 -
PUDIBONDERIE !
DARUL DE CRACIUN (Ultima parte)
...Eugen a desfacut o sticla de vin si a turnat in pahare. Au ciocnit in timp ce rosteau simultan "pentru noi, pentru fericire" si au izbucnit in ras cand au realizat ca amandoi au gandit si s-au exprimat in acelasi fel. Alina a baut tot continutul cu ochii inchisi si a intins mana cu paharul sa-i mai puna. Convins ca glumeste, Eugen l-a umplut si pana sa puna sticla jos, Alina l-a sorbit grabita, tot cu ochii inchisi, aproape inecandu-se.
- Alina, draga mea, nu se bea in felul asta, ce-i cu tine ?!
- Nu am baut niciodata dar vreau sa ma ametzesc. Suntem impreuna si sunt fericita !
Dupa inca doua fraze, Alinei deja parca i se impleticea limba-n gura. Eugen a rugat-o sa nu mai bea si sa manance ceva. Drept raspuns, ea s-a ridicat de pe scaun, s-a asezat pe genunchii lui, l-a inlantuit cu bratele si l-a sarutat cum credea ea ca este mai dulce. Eugen i-a raspuns cu placere si, ridicand-o elegant, a inceput sa o conduca usor, in ritmul unui dans lent ce-l fredona in gand. Fetei i-a placut dar, dupa cateva piruete nostime a simtit ca se invarte incaperea cu ea si s-a lasat moale in bratzele lui.
Eugen a inteles repede ce se intampla. A luat-o in bratze ca pe un copil si a dus-o in dormitor unde a asezat-o cu grija pe pat. Prinzandu-l de mana, ea l-a rugat in soapta sa-i puna si perna, sa scoata o patura subtire si sa ramana cu ea, sa nu plece. Cu gesturi grijulii si pline de tandretze, Eugen a invelit-o dupa ce i-a desfacut nasturii de la bluza si s-a intins langa ea, imbratisand-o. S-au sarutat lung si ea, ghemuita toata la pieptul lui, cu ochii inchisi soptea ceva de genul "te iubesc" din ce in ce mai rar, pana a adormit.
El a sarutat-o pe buze ca intr-o suflare usoara de vant, si-a plimbat mainile pe sanii desfacuti din stransoare si pe coapsele sinoase si lungi pe care le-a dorit de multe ori a le atinge in intimitate si i-a mangaiat pulpele plinutze, cu dorintza crescanda. Se infiora la fiecare atingere si se abtinea cu greu sa nu o trezeasca, sa nu o sarute cu patima si sa se topeasca in trupul ei atat de fraged si curat. Hotarat, s-a indepartat usor, s-a ridicat si a trecut la bucatarie. Dupa un pahar sau doua de vin s-a intors in dormitor, a lasat aprinsa doar o lampa de veghe pe care a descoperit-o pe o noptiera si s-a intins incetisor langa Alina, incercand sa adoarma...
Dupa vreo trei ore, Alina s-a trezit. Mai mult l-a simtit decat l-a vazut pe Eugen langa ea, cu bratele sub cap si cu privirea in tavan. S-a intors catre el si l-a imbratisat. Saruturile au venit de la sine de ambele parti si dorintzele, nelamurite in mare parte pentru ea, s-au nascut cu repeziciune. S-au dezbracat, incet, putin cate putin, acoperiti de patura si de intunericul usor destramat de lampa de noapte, fara ca saruturile, imprastiate cu generozitate peste tot, sa inceteze. Palmele fierbinti ale amandorura dezmierdeau fara incetare trupul celuilalt si isi simteau rasuflarile din ce in ce mai adanci, gatuite de emotie...
- Eugen, te doresc atat de mult ! Nu-mi este teama dar sa ma ierti ca nu stiu ce sa fac...
- Sa fii linistita, sa te relaxezi si sa ma iubesti, dragostea mea !
- Te iubesc ! Te iubesc mult, mult de tot si vreau sa fiu a ta...
- Stiu, te simt si te inteleg. Dar nu te gandi la asta. Lasa-ti sentimentele si trupul sa vorbeasca acum...
Cand a simtit palma lui alunecand incetisor pe pulpe, a tresarit putzin speriata si si-a strans puternic picioarele ca mai apoi, in imbratisarea puternica ce a urmat, sa le indeparteze putin cate putin si sa-i permita a o mangaia acolo de unde i se parea c-ai pleaca toate dorintele si fierbinteala. Nici nu si-a dat seama ca este incetisor penetrata pana cand
o durere necunoscuta a intepat-o parca in stomac si trupul i s-a contractat fara de voie. L-a strans puternic si l-a muscat de umar ca sa-si inabuse un tipat ce era pe cale sa strice linistea si cate doua lacrimi mari iesira incet printre pleoapele stranse cu putere. Nu era sigura ca aparusera din placere ori durere. Inca nu realiza ce si cum se intampla si incerca sa-si aminteasca franturi din povestile a doua colege cu experienta in asemenea situatie. I se parea ca nu coincide nimic. Eugen era atat de bland si o saruta duios in timp ce o mana-i mangaia sanul cu miscari lente, circulare, incat se parea ca pluteste in tangajul lent ce incepuse sa-i placa...
...Dupa o saptamana-doua, Alina i-a povestit mamei sale ce s-a petrecut intre ea si Eugen. Lucica s-a suparat si i-a reprosat multe, fara sa o certe cu asprime. A prevenit-o de ce se poate intampla si cum se va manifesta, rugand-o sa-i spuna imediat orice i se pare altfel decat normal. Si au vorbit multe pe tema asta.
Incepuse anul de invatamant univeristar si Lucica era din ce in ce mai aglomerata. Se intalneau parca mai rar dar timpul era mult mai intens folosit, fara acele retzineri de la inceputuri dintre ei si minutele se scurgeau cu repeziciune. Se doreau mult, dar nu aveau timp pentru asta. Doar odata la doua sau trei saptamani cand Lucica era in tura de noapte. Dar erau foarte multumiti, mai ales ca si Eugen lucra mai mult de cand Service-ul se privatizase. Patronul i-a pastrat pe amandoi, tata si fiu, apreciind ca sunt meseriasi buni si seriosi. Nea Petrica a ramas in continuare sef de sectie.
Adevarat ca seara Eugen avea si alte preocupari despre care nu vorbea nimanui sub nici-o forma. Era student la o facultate de "transporturi auto", curs fara frecventza. Cand l-a rugat pe tatal sau sa nu spuna nimanui, mai ales Alinei, acesta a fost foarte contrariat si atunci l-a intrebat :
- Ma tata, pana la urma ce ai tu de gand cu fata asta ?!
- Numai bine, de ce ma intrebi ?
- Ma, fata asta e cuminte, ma baiatule si nu uita ce a facut pentru tine. Daca-ti batzi joc de ea iti rup picioarele ca la un strain, auzi tu ?
- Nu este cazul, tata, dar...dar ce zici daca...stii eu as vrea....
- Pai sa vrei ca-i si frumusica tare, daca de asta e vorba !
- Pai da, dar daca mama ei nu o sa vrea ?!
- Da ce, ma ? Nu esti intreg, nu esti aratos, n-ai salariu, iti lipseste ceva ?
- Nu, da zic si eu...
- Ei lasa ca om vedea. Sa-mi spui cand te hotarasti. Neaparat !
- Pai, nu vreau sa ne prinda anul care vine tot asa...
- Oho, e numai bine ! Asa ma gandeam si eu, baiatule...
Cu doua saptamani inainte de Craciun, nea Petrica a sunat seara la Lucica la usa si cand i-a deschis i-a vorbit foarte plin de importantza momentului:
- Ma, doamna Lucica, copiii astia ai nostri vor sa faca impreuna Craciunul, stii ceva ?
- Da, nea Petrica. Mi-a spus Alina si sunt de acord. Pe mine nu ma...
- Aha ! Stiai si esti de acord. Apai si eu sunt. Am adus un brad si toate accesoriile, cu statie electrica, cu tot. Hai sa-l urcam !
Frumusetze de brad, inalt pana la tavan si bogat in ramuri tinere si verzi.
Copiii au stabilit sa-l impodobeasca ei doi chiar in seara de Craciun, in timp ce parintii se ocupa de cele trebuitoare mesei si uratorilor.
Dupa amiaza, catre seara, cand nea Petrica a sunat, treaba era in toi iar casa era invadata de mirosuri aromate ce veneau fara opreliste din bucatarie. Nici nu stia pe unde sa gaseasca loc pachetzelelor pe care le scotea dintr-o geanta uriasa. Noroc cu Lucica, femeie fasneatza, rapida in miscari si priceputa in toate ale casei. Tot ea rezolva cu zambetul pe buze si cu ochii pe ceas colindatorii ce veneau din cand in cand si cantau cate o colinda de Mos Craciun.
Cand totul a fost gata, se facuse de ora opt seara. Au stins luminile si Eugen a bagat instalatia bradului in priza. Au exclamat toti in cor, multumitzi si fericitzi. Bradul era de vis, luminat feeric si sub crengile de jos se vedeau pachetzele cu cadouri in hartii stralucitoare.
Lucica i-a invitat la masa dupa ce s-a uitat iar la ceasul din perete si a oftat. Dupa ce s-au asezat cu totii, nea Petrica a luat paharul in mana, s-a ridicat cu incetineala, i-a privit pe rand si a rostit "Tatal nostru", l-a invocat pe Cel nascut in noaptea de Craciun, Iisus, Fiul Domnului, sa le binecuvinteze masa si li s-a adresat cu vocea gatuita de emotie:
- Noi, adica eu si fiul meu, aici de fatza, am venit, doamna Lucica, sa va facem...
Sunetul strident si lung al soneriei l-a intrerupt. Toti si-au indreptat privirea spre usa si Lucica s-a repezit sa o deschida la perete, facand loc unui grup de vreo sapte copii de noua-zece ani sa intre unul cate unul, in timp ce colindau, impreuna cu o doamna ce-i insotzea si-i dirija.
Barbatzii au ramas inmarmuritzi, Alina isi stergea ochii pe ascuns si Lucica arunca priviri complice de la unul la altul, urmarindu-le cu oarecare teama reactiile.
Dupa colinde si urari, copiii au plecat cu mainile pline de covrigi, mere si dulciuri impartite de Lucica si Ioana, invatatoarea care-i insotzise si care avea sacosele pline...
- Haideti la masa ! Uite, Ioana, tu ai scaunul langa mine si...
- Da de unde pana unde intamplarea asta cu...?!, a rupt linistea nea Petrica privind incruntat cand la Lucica, cand la Ioana, sotzia lui ce parasise domiciliul conjugal cu aproape un an in urma.
- Nu este o simpla intamplare, il intrerupse Ioana ridicandu-se de pe scaun. Am venit aici intr-un ceas binecuvantat sa fiu langa fiul meu si sa iti cer si tie si lui iertare...
- Mai, femeie, sa nu..., incerca nea Petrica sa spuna ceva, dar Ioana, cu mana ridicata si cu vocea il intrerupse curajoasa:
- Sa va cer iertare si sa te rog..., daca vrei...daca potzi, Petrica, sa..., sa ma primesti acasa...
Intr-o tacere mormantala, nea Petrica a luat paharul in mana si l-a golit fara sa respire. Eugen s-a repezit la mama sa si a imbratisat-o dupa care l-a implorat din priviri pe tatal sau care ramasese in picioare fara sange in obraji si cu privirile fixate pe chipul Ioanei. Greu a intors capul catre Lucica, naucit.
- Noi am venit sa o cerem pe fata asta, Alina, sa-i fie lui Eugen sotzie, doamna Lucica. Mata ce zici, esti de acord, ca fata stiu ca vrea si ea ?!
- Si eu vreau, nea Petrica si sunt fericita ca ai venit...dar...cu, stii matale, ce zici, esti de acord...? Toate privirile au trecut pe chipul omului care inghitzea in sec si cu greu a reusit sa vorbeasca:
- Eu stiu ca sa fac ?! Mi-e greu sa hotarasc acum...Apai...sa vina acasa si om vedea noi ce-om face dar...tu, Alina tata, ai ceva de zis ?!
- Eu...multumesc Domnului si va multumesc la totzi. Eu...eu il iubesc pe Eugen si...si... cum sa va spun...de vreo doua saptamani cred ca sunt gravida....
O liniste totala s-a lasat in incapere pretz de doua-trei secunde, dupa care strigate de "bravo", "Dumnezeu sa va ajute", "multumim Domnului", "sa fie sanatos" si altele au facut sa rasune tot apartamentul.
In timp ce se imbratzisau si se sarutau cu totzii intr-un avant de mare multumire si fericire sub luminitele vesele ale bradului, Lucica s-a strecurat incetisor la bucatarie si, in fatza iconitzei, s-a inchinat cu evlavie si a soptit lacrimand:
- Iti multumesc Maica, Nascatoare de Dumnezeu si iti multumesc, Doamne Iisuse Hristoase pentru minunatul dar de Craciun....
S F A R S I T
TAUNUL M.M. / 22 DECEMBRIE 2007 -
PUDIBONDERIE !
DARUL DE CRACIUN (Partea a patra)
Se intalneau cam de doua ori pe saptamana pana la sarbatorile de Paste la care nea Petrica si fiul au fost invitati la masa de Alina, in numele mamei sale. Nea Petrica, in ciuda faptului ca-l stia lumea ca ar fi putin ursuz, s-a bucurat cand Eugen i-a transmis invitatia si dimineata, in prima zi de Inviere a Domnului, a ajuns printre primii la biserica, barbierit proaspat, imbracat in singurul lui costum bun, sa-i multumesca Domnului Iisus Hristos pentru sanatatea fiului si sa aduca acasa paine sfintita. Nu a mancat nimic la intoarcere. A pus cateva oua rosii intr-o plasutza si un cozonac cumparat de la brutaria din apropiere, o sticla de vin bun la trei sferturi pe care o pastra de la un client si-l intreba pe Eugen din cinci in cinci minute care este ora de plecare in vizita...
Au fost primiti cu multa prietenie si dupa salutul crestin, dupa datina, s-au imbratisat calduros si s-au sarutat pe obraji. Eugen nu stia ce sa creada. De cativa ani nu-l mai vazuse pe tatal sau atat de pritenos cu cineva !
Mai apoi, intalnirile se succedau in nota obisnuita. Sosirea timpurie a verii le-a prilejuit cateva plimbari prin parcuri. Bucuria Alinei. Era fericita cand se plimba pe alei si cand Eugen inchiria o barca pentru o ora in Cismigiu ori la Herastrau. Il observa cum vasleste, cum trage cu putere la rame fara sa se observe vreun fel de incordare ori oboseala si fara ca zambetul sa-i piara din coltzul buzelor. Ea isi lasa copilareste o mana sa alunece pe undele usoare ale apei si incerca sa-si priveasca chipul in oglinda lacului. Se imbujora pe data cand descoperea privirea atenta a baiatului asupra ei. Isi verifica pozitia, isi aranja decolteul bluzei si tragea cat putea de fusta sa-i acopere picioarele pana sub genunchi si numai dupa aceea indraznea sa-si ridice privirea catre el. Il redescoperea sobru, cu privire detasata, aproape rece, aruncata peste lac, de parca nu-l surprinsese mai inainte zambind atat de atragator. Inghitea in sec si se intreba in gand: "oare mi-a vazut picioarele ? Nu am tras fusta suficient ori bluza mi-a dezgolit sanii si l-a deranjat ?! Nu-i plac fetele usuratice, asta este clar, dar ce, eu arat ca ele...?!"
Seara, fara sa treaca de ora noua, Eugen avea grija sa o conduca acasa, chiar daca ea mai protesta uneori.
- Dar este devreme, de ce trebuie sa intru in casa, neaparat ?!
- Pentru ca este tarziu. Este ziua mai lunga, dar noaptea este mai scurta ! Mai ai de invatzat si trebuie sa te odihnesti. Eu mai am cale lunga pana ajung acasa si maine merg la serviciu. Nu pot face lucrari de calitate daca sunt obosit...
- Bine, bine, hai nu te supara, am glumit, incheia Alina discutia si se grabea sa-l sarute pe obraz ca sa primeasca fericita si ea un sarut, tot pe obraz.
- Si cand voi fi majora, tot asa ma vei saruta ?
Intrebarea a cazut pe neasteptate si, de moment, Eugen nu a stiut ce sa zica. A mormait, inciudat ca nu-si gaseste cuvintele potrivite:
- Sa vina ziua aceea si vom vedea noi...
Si a venit si aceea zi mult asteptata de Alina din mai multe motive. A venit exact intre doua probe ale examenului de bacalaureat. Impreuna cu Lucica, au stabilit ca o vor sarbatori in prima sambata de dupa bacalaureat.
- Dar, ai grija ce faci la examen ! Sa nu plangi de ziua ta, ca amarul acela nu-l pot inghiti si nici tzie nu o sa-ti fie bine..., a zis mama privind-o cu grija si dragoste fara de margini.
Eugen venea seara, dupa fiecare examen, doar pentru zece minute sa o intrebe cum a fost, ce subiecte a avut si cum s-a descurcat. O incuraja si pleca cu zambetul acela frumos de-i placea Alinei sa-l vada in coltzul buzelor, fluturand mana in semn de bun ramas.
Alina alerga in casa, isi lua cartile, le rasfoia in graba de la o coperta la alta si le arunca inciudata pentru ca, dupa cateva minute, sa le ridice cu grija si sa inceapa a citi si a face adnotari pe un caiet dedicat pregatirii examenelor. Reusea sa se concentreze repede, sa lase de o parte evenimentele de orice fel, intalnirile, vorbele, zambetele, iluziile. Hotararea ei era mai puternica decat orice si trebuia sa dovedeasca tuturor ca poate sa-si realizeze visul...
Eliberata de grija bacalaureatului si multumita de felul in care se prezentase, dar cu gandul la alte examene pe care le gandea, Alina se pregatea de sarbatoare. A luat toate incaperile la rand cu curatenia; a batut covoare si paturi si a aerisit toate hainele, a spalat geamurile de la ferestre, a spalat rufe si le-a calcat, a sters praful de prin toate ungherele si de pe mobila si a avut timp sa-si faca si prajitura preferata.
Mama ei se ocupa de bucatarie dupa ce venea de la sevici, multumita de ajutorul fetei si cu ochii adesea in lacrimi cand o privea cu dragoste cum se descurca cu toate treburile si cat de harnicutza este.
Sambata dupa amiaza, exact la ora anuntzata, a sunat Eugen la usa. Curat imbracat, cu nelipsitu-i zambet de zile mari, a strigat din pragul usii: LA MULTI ANI, ALINA !
Alina s-a repezit direct in bratzele lui, cum nu o facuse niciodata, gata-gata sa-l tranteasca, oferindu-se a fi imbratisata si sarutata. Putzin zapacit de avantul ei, Eugen a scapat buchetul de garoafe satirate din mana si abia a facut fatza navalei fara sa scape si cele doua sticle de sampanie din mana cealalalta. A imbratisat-o cu vadita placere si a sarutat-o apasat pe amandoi obrajii si imediat, sesizand dezamagirea afisata pe chipul ei imbujorat, a sarutat-o pe gura tocmai cand ea o deschidea sa spuna ceva !
Alina nu a stiut cum sa raspunda la un asa sarut dar, fericita peste masura, i-a luat capul intre palme si l-a sarutat pe obraji, pe nas, pe gura, pe frunte, fara nici-o randuiala, hohotind de fericire si rosie ca para focului, de nu mai putea sa respire bietul baiat de placere, de surpriza si, in acelasi timp, de o mare stanjeneala pe care incerca eroic sa o ascunda.
La vedera acestei scene, Lucica s-a retras incetisor spre bucatarie zambind si frecandu-si palmele multumita, dupa care si-a sters ochii cu colturile sortzului pe care nu apucase sa-l dezbrace, ridicandu-si apoi privirea a ruga catre cer si iconitza agatata pe un perete si rostind in sinea sa "Multumesc Doamne, Dumnezeule mare ! Ai grija de ei, Maica, Nascatoare de Dumnezeu !". Si nu s-a intors pana nu a fost convinsa ca spiritele s-au linistit...
Alina visa de mult timp sa ajunga profesoara si se pregatea cu seriozitate pentru admitere. Trebuia sa intre cu bursa. Mama ei nu avea posibilitate in alte conditii sa o intretina, cu toate promisiunile ei ca va face economii. Aparusera si primele zvonuri despre privatizarea invatamantului si se infricosau amandoua cu gandul la taxele ce trebuiau platite anual. Avea si un plan de rezerva. Daca nu reuseste, se inscrie la o scoala postliceala de asistente medicale si apoi, cu putzina sansa si ambitie, sa faca si facultatea...
Se intalnea mai des cu Eugen si aveau permisiunea mamei si, mai in gluma ori mai in serios, a lui, sa intarzie si dupa ora noua seara. Incepuse sa-i placa si sa doreasca imbratisarile lui, destul de rare de altfel, iar sarutul de intalnire si de ramas bun era asteptat cu o nerabdare greu de imaginat. Inventa tot felul de jocuri copilaresti care sa-i prilejuiasca a-i fura cate un sarut in plus si se amuza teribil cand el, fara sa intuiasca despre ce era vorba (!), se lasa prins in frumusetea jocului si chiar se ambitiona sa greseasca, situatie in care ea castiga cateva saruturi in plus.
A venit vremea examenului si s-a consumat si aceasta teribila incercare, cu reusita Alinei care nu mai stia cum o cheama in momentul in care s-a vazut pe lista celor admisi. S-a citit de mai multe ori fara sa-si dea seama ca pronuntza cu voce tare numele si prenumele ei.
A scos-o Eugen din aceasta stare, dupa ce a scuturat-o de cateva ori destul de puternic. Au plecat imbratisati spre casa. Lucica era in tura de noapte si Alina l-a rugat, daca se poate, sa cumpere ceva de baut.
- Am o pofta teribila sa ma imbat, Eugen !
- Faca-se voia ta, meriti si tu dupa atatea emotii si efortul depus. Si, esti majora, nu ?!
A cumparat dintr-o alimentara doua sticle "Grasa de Cotnari" si doua de apa minerala, saratzele, alune decojite si doua pachetzele de stixuri din care stia ca-i plac Alinei.
Lucica era in tura de noapte si Alina l-a rugat, daca se poate, sa stea cu ea "pana tarziu, tarziu, tarziu...cat poti tu de tarziu, chiar si dimineata" ! Uimit, Eugen a privit-o atent si a intrebat-o foarte serios:
- Esti sigura ?! Chiar vrei sa raman cu tine toata noaptea ?
- Da, vreau sa ramai cu mine, Eugen, iar daca se poate, chiar toata viata... -
SFANTUL IERARH NICOLAE
A trait in vremea imparatilor Diocletian si Maximilian si a stralucit mai inainte de viata pusticeasca si, pentru nespusa sa bunatate, a fost arhiereu.
A aparat crestinatatea si a propovaduit cu indrazneala si cu glas slobod dreapta credinta.
A participat la sinodul I de la Niceea.
Sfantul Nicolae s-a bucurat inca din timpul vietii cu darul facerii de minuni si pana astazi. Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucreaza minuni si cei ce-l roaga cu adevarat si neindoita credinta dobandesc mari binefaceri.
"La 6 decembrie, crestinatate de pretutindeni il sarbatoreste pe Sfantul Ierarh NICOLAE (34O) care a trait si pe vremea Sfintilor Imparati Constantin si maica sa Elena. Au trecut de atunci mai bine de 1665 de ani si Sfantul Ierarh Nicolae este sarbatorit cu si mai mare prospetime parca, in fiecare an, precum il sarbatoreau contemporanii lui in vremea vietii sale pamantesti.
El este unul din cei mai mari sfinti populari ai sfintei Biserici universale, prezent in constiintele tuturor oamenilor, varstnici si copii.
De ce oare se bucura Sfantul Nicolae de o asa mare popularitate de-a lungul anilor ?!
Pentru ca, spre deosebire de ceilalti sfinti Parinti si dascali mari ai bisericii, ca Sfantul Ambrozie al Mediolanului, Sfantul Ioan Damaschin sau sfantul Atanasie cel Mare, Sfantul Nicolae era un om al faptelor, un mare filantrop, un om cu adevarat milostiv. Era gata oricand sa ajute pe cei saraci, necajiti de tot felul.
Numeroasele sale minuni, le-a savarsit din adanca mila, din bunatatea inimii sale de dumnezeiasca dragoste.
Acesta este adevaratul motiv al popularitatii Sfantului Nicolae.
Pentru asemenea pricini, numele sau este purtat de multi crestini si crestine, foarte multe biserici poarta hramul sau si foarte multe icoane, cu chipul sau bland, sunt raspandite prin biserici si prin casele crestinilor. El este usor de recunoscut pretutindeni, fiind infatisat ca un batran cu barba nu prea mare, dar alba ca zapada, cu fruntea inalta si luminoasa, cu ochi patrunzatorisi plini de bunatate, cu dreapta binecuvantand, iar cu mana stanga tinand Sfanta Evanghelie, izvorul invataturilor sfinte si de mare folos pentru toti oamenii.
LUATI pilda din viata lui sfanta si plina de fapte bune, pentru care a fost si este iubit de Dumnezeu si de oameni!
AJUTATI si voi pe saraci, pe bolnavi,pe batrani, pe toti cei mi saraci decat voi, dupa puterea voastra !
CHEMATI-l in ajutor in rugaciunile voastre de fiecare zi, caci el va aude, va stie si va vede pe fiecare din voi si, cu ajutorul lui Dumnezeu, va poate implini rugaciunile voastre, din inimi curate !"
(Din cuvantul Parintelui Arhimandrit SOFIAN BOGHIU, tiparit in revista "Chemarea Credintei" nr.116-118, a consemnat pentru dumneavoastra, TAUNUL) -
CATE CEVA DESPRE ACEASTA ZI...
30 Noiembrie,
Sfantul Apostol ANDREI, cel Intai chemat - ocrotitorul Romaniei.
"Era fratele Sfantului Apostol Petru, iar inainte de a fi Apostolul Domnului a fost ucenicul Sfantului Ioan Botezatorul.
Dupa Inaltarea Domnului la cer a propovaduit dreapta credinta prin partile noastre (in jurul Marii Negre si in Dobrogea), increstinandu-i si pe stramosii nostri daci. Pentru acest motiv Sfantul Apostol Andrei este numit ocrotitorul Romaniei.
Si-a aflat moartea rastignit pe o cruce in forma de "X", careia i se spune din aceasta cauza 'crucea Sfantului Andrei'."
(Consemnat din revista "Chemarea credintei" nr.129-130"
"SFANTUL APOSTOL ANDREI a fost toata viata luminat de chemarea lui Iisus.
De aceea, el a marturisit pe Iisus prin cuvant si prin fapta, chiar cu pretul vietii sale; L-a marturisit pana la moarte martirica.
Sfantul Andrei a predicat in secolul I, potrivit unor vechi marturii ale traditiei istorice, si in sud-estul Romaniei de azi, in Dobrogea numita in vechime Scitia Mica; apoi a murit ca martir in Patras - Grecia, fiind rastignit.
Pentru ca a predicat Evanghelia in Dobrogea, noi, romanii, il consideram pe Sf. Andrei ca fiind intr-un anume fel Apostolul nostru, al romanilor, desi toti Sfintii Apostoli sunt ai tuturor crestinilor.
Aducem lauda lui Hristos, Care pururea lucreaza prin sfintii Sai, atunci cand sunt vii, pe pamant, sau cand se afla in ceruri.
Cu adevarat vii intre oameni sunt numai sfintii ! In ei este prezent si lucrator Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul !
(Consemnat din revista "Chemarea credintei" nr. 116-118 de I.P.S. DANIEL, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, azi Prea Fericitul Parinte Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane)
Sarbatorind azi pe sfantul Apostol Andrei, cel Intai chemat, va rog sa imi permiteti a le adresa tuturor prietenilor, cititorilor si romanilor indiferent pe unde se afla, care poarta numele de ANDREI ori ANDREEA, cele mai sincere salutari si traditionalul LA MULTI ANI CU SANATATE !
Le doresc viata linistita si ganduri luminoase, dragoste si respect in familie, intre prieteni si in societate, vise implinite si urmasi frumosi, sanatosi si fericiti !
Imi permit a face o mentiune pentru toti cititorii.
In Romania, ziua Sfantului Andrei este legata, in mai multe zone ale tarii, de anumite traditii precrestine care, din lipsa de cunoastere, obisnuinta transmisa in familie ori din teama nejustificata, dainuiesc si indeamna oamenii la gesturi ce nu au nimic comun cu Sfantul Andrei ori cu credinta ortodaxa, in general.
Numele sfantului Andrei nu trebuie raportat la existenta strigoilor ori altor "fiinte" malefice ce ar exista pe pamant ori sub pamant, in iad. Numele Sfantului este legat doar de Mantuitorul lumii, Fiul Lui Dumnezeu, Iisus Hristos. El L-a urmat pe Iisus la chemarea acestuia, lasand navoadele in starea in care se gaseau in acel moment, fara nici o ezitare, recunoscand in el pe "Rabi", adica "Invatatorul", pe Mesia, pe Fiul Domnului.
Folositi usturoiul ca hrana si ca medicament, nu pentru a unge pragurile usilor si ferestrelor ca sa alungati strigoii !
Invocati numele Domnului Iisus Hristos daca mai aveti asemenea temeri, cititi rugaciunile sfintilor si participati la slujbele bisericesti in zilele de duminica si alte sarbatori crestine, pentru a asculta citirile din Sfintele Evanghelii, a va ruga pentru iertarea de pacate si a cere ajutorul divin. Lepadati-va de Satana si uniti-va cu Hristos !
Cred ca este singura cale de a va elibera de temerile insuflate de toate formele in care se infatiseaza RAUL... -
PUDIBONDERIE !
POVESTE TRISTA DE TOAMNA (Ultima parte)
Aceasta fraza si, mai ales, hotararea evidenta ce emana din cuvintele si atitudinea ei, a declansat o discutie destul de aprinsa si lunga, pe care nu as fi dorit-o. Atata doar ca a avut si darul de a clarifica si simplifica relatia noastra. Mi-a amintit acele nume "grele", cu influenta, nume care ma puteau transfera "in 48 de ore" la Bucuresti, daca vreau, unde ma pot realiza cu adevarat, unde pot avea un viitor de invidiat pe care, in provincie, nu-l pot "nici visa" si unde imi pot face relatii in medii inalte...
- Esti atat de incapatanat, incat nici nu vrei sa asculti ! Nu vrei sa intelegi ce avantaje poti avea daca accepti iar eu nu realizez ce motive ai ca sa dai cu piciorul la un viitor sigur !
Exclamatia ei plina de ciuda a inceput cu putina furie in voce si s-a terminat gatuita, ultimele cuvinte fiind acoperite de suspine inecate in inceputul unui plans nervos la care nu ma asteptam. Un inceput de teama ma cuprinsese si, de moment, nu stiam ce sa fac. Imi era teama de o criza puternica. Ma temeam pentru sanatatea ei si in acelasi timp, gandeam ca-i face bine o discutie directa, fara ascunzisuri, chiar daca poate parea brutala.
Ma privea printre lacrimi cu o durere vizibila ce parca ma implora mai mult decat cuvintele ce le rostise.
M-am apropiat si i-am luat mainile pentru a o trage strans langa mine. Am sters cu batista lacrimile-i fierbinti ce-i curgeau incet pe obraz, am strans-o cu afectiune vizibila pe dupa umeri si am condus-o langa pat pentru a ne aseza si a-i vorbi. Nu a ripostat si s-a asezat cuminte pe marginea patului, frecandu-si si strangandu-si usor mainile intr-un gest mecanic, fara a inceta sa ma priveasca nedumerita si intrebatoare.
- Uite, eu tac si incerc sa te ascult ca sa pot intelege. Vreau sa fii sincer, indiferent cat de greu imi va fi sa aud ceea ce imi vei spune...
- Draga mea, fiecare om are viata organizata intr-un fel, indiferent unde locuieste el, are o anumita situatie familiala si sociala, are raspunderi si obligatii de care nu poate fugi...
- Lasa astea ! Spune-mi despre tine. Atat !
- Da, despre mine este vorba, doamna. Am familie, am sotie, doi copii...
- Cat de mari sunt ?
- Inca nu au ajuns la trei ani...
- Si ai casa la tine, acolo ?
- Da, am un apartament cu trei camere pentru care platesc chirie la stat.
- Si...sotia ta...nu ar vrea sa vina in capitala ?
- Nu, hotarat, nu ! Acolo avem parinti, avem rude, prieteni, chiar si relatii de apreciat in zona, avem o situatie buna, suntem multumiti si nu avem nevoie de mai mult...
- Sunteti toti prea modesti ori necunoscatori...
- Modesti, poate ca da, dar cunoastem si capitala, am studiat amandoi aici, cunoastem ritmul si costul vietii de aici si preferam ritmul si costurile traiului din provincie.
- Incerc sa te inteleg desi, sincera sa fiu, imi este foarte greu. Aici poti trai foarte bine...
- Bine dar, nu tu te plangeai de acesti prieteni "sus pusi" ca-ti dirijeaza viata si iti impun anumite reguli ?!
- Poate, dar unii imi sunt rude...
- Si eu am rudele mele acolo...
- Au functii de stat ?
- Nu si nici nu este nevoie. Crezi ca numai cu asemenea functii se poate trai ?!
M-a privit lung, fara sa clipeasca si fara sa vorbeasca, minute in sir. Pe fatza ei citeam ori intuiam o lupta interioara puternica din care cauta sa inteleaga framantarile mele si felul meu de a gandi si de a intelege cum traiesc, cum muncesc si cum iubesc. Eram convins ca ratiunea este in mare disputa cu un anumit gen de sentimente proaspat aparute si care inca nu se sedimentasera suficient dar care o puneau in incurcatura...
Cu oarecare teama ori curiozitate feminina, dupa ce i-am mai vorbit incet dar convingator, despre mine si familia mea, despre ea si nenorocirea care a lovit-o si despre noi doi, m-a intrerupt pentru a ma intreba cu voce joasa, sfarsita, oarecum stanjenita:
- Iti iubesti sotia ?!
- Da, o iubesc si o respect foarte mult.
A tacut cateva minute, si-a plecat privirea catre mainile ce continuau miscarea aceea inceata, nehotarata, ce parea ca o linisteste ori ca-i ascunde emotii ce nu dorea sa le infatiseze si, mai apoi, s-a ridicat incet, m-a privit duios si a rostit cu destula hotarare adunata cu vadite eforturi:
- Te-am inteles si, in felul meu, te apreciez. Nu te condamn si nu ma simt jignita de refuzul tau dar, am o rugaminte...
- Da, te ascult si iti promit ca, daca este posibil, o voi indeplini cu mare placere.
- Mai stai si azi. Si nu te voi plictisi cu lamentari ori alte propuneri. Am nevoie de tine ! Pleaca la noapte ori maine dimineata...
Mi-am revazut fugitiv planurile deja infiripate si am calculat timpul ce-mi ramanea pentru a-mi rezolva ultimele obligatii ce le mai aveam pentru aceste doua zile ce-mi ramasesera din concediu si pentru care facusem deplasarea in capitala.
- Da, am tren pe la miezul noptii si as putea ramane dar...
- Nici-un dar ! Gata, ai spus ca poti ramane. Eu voi merge singura in oras pentru ca am ceva urgent de rezolvat, tu iti vezi de ale tale probleme si ne intalnim aici dupa amiaza. Da ?
- De acord. Nu vrei sa te insotesc ?
- Nu, ma descurc singura si trebuie sa merg singura...
Am iesit impreuna si am mers de mana pana in strada. Acolo ne-am despartit cu promisiunea de a ne revedea dupa ora pranzului.
A plecat incet, ca o umbra, de moment sovaitoare, apoi a iutit pasul si s-a indreptat catre o statie de autobuz....
Cand am intrat in casa si am vazut-o, am ramas pironit langa usa pe care inca nu o inchisesem. Era in picioare si ma privea senin si seducator, imbracata atat de elegant incat aveam senzatia ca nu este ea. O transformare totala care m-a uluit. Era o femeie superba !
- Intra, dragul meu domn si fa-te comod. Iata, avem o sticla de vin bun din pivnitele Jidveiului si o fripturica proaspata, mici cu mujdei si mustar, alune si prajiturele si, daca mai doresti ceva, te rog sa-mi spui.
- Nu, nu se pune problema...si nu inteleg...
- Nici nu este nevoie dar, inchide usa, te rog !
Uluit, o uitasem deschisa...
- Bine, dar ai cheltuit...
- Nu, eu nu am avut probleme cu banii niciodata si nici acum nu am.
Am mancat fara prea mare pofta si am baut putin vin, gandindu-ma la surprizele pe care le banuiam a aparea in comportarea ei. O examinam atent si observam o schimbare enorma. Vorbea cursiv, ochii nu-i mai lacrimau si gesturile erau sigure.
- As fi dorit sa facem dragoste. Aveam nevoie de tine, nu de un alt barbat...Discutia cu tine mi-a schimbat mult felul de a privi lucrurile. Stii, cred ca ai dreptate si in ceea ce ma priveste. Am sa ma mut. Este mai bine asa...
- Nu cred ca era un ceva ce putea fi refuzat dar, crezi ca dupa aceea ramaneam buni prieteni ?
- O, in nici-un caz ! Sunt sigura ca-ti interziceam sa ma mai vezi dupa aceea....
Am meditat mult la acest final de dialog despre o problema atat de sensibila si simpla in acelasi timp. Sincer, nu am inteles-o.
Am stat mult de vorba desi se terminase si vinul din o a doua sticla. Nu a incercat sa dezminta cele afirmate anterior, chiar daca privirea ei se oprea atat de atzatzator asupra mea uneori si m-a sarutat de vreo doua-trei ori in anumite momente prilejuite de dialog. Adevarat, o doream si eu in acel rastimp dar, mai puteam sa revin asupra hotararii luate ?!
Ne-am despartit greu, imbratisandu-ne strans si promitand-ne ca tot ce a fost sa ramana doar in amintirea noastra. Nu adrese si nu numere de telefon...
Am trecut in primavara urmatoare pe strada atat de bine cunoscuta. Am batut la usa insistent. Nu a raspuns nimeni. A iesit o vecina din garsoniera alaturata si m-a privit dojenitor. M-am dat drept lucrator de la telefoane, venit pentru a remedia o defectiune tehnica...
- De unde, domnule, ca aici nu a fost telefon !
- Doamna, stiti eu am ordin de serviciu ca aici este, la doamna...
- Doamna a plecat, omule, de vreo trei luni si nu avea telefon !
- Poate ca e o greseala...
- Ei lasa, ca am mai auzit eu de astea.
- Si doamna care a stat aici...?!
- Pai, au venit cu doua masini negre si au luat-o. A dat de pomana toate lucrurile la vecini. Nu a luat nimic cu ea cand a plecat.
- Dar unde...?
- Nimeni nu stie, dar nu-ti fa dumneata griji ca daca au venit aia s-o ia...
- Care "aia", doamna ?
- Pai, aia la costum si cravata si tunsi scurt !
- Mda, am inteles si va multumesc, doamna !
Am plecat incet, privind pentru ultima oara acea usa cu dor si parca ceva s-a frant in mine desi, pe de alta parte, am simtit o mare usurare. Am inteles ca doamna si-a regasit sanatatea si mediul de viata prielnic ei...
TAUNUL M.M./ 28 Noiembrie 2007 -
PUDIBONDERIE !
POVESTE TRISTA DE TOAMNA
(Partea a patra)
Am urcat incet, tinandu-ne, intamplator, de mana. Am sesizat doar cand ne-am oprit in fata usii si incerca sa scoata cheile din geanta. Am inceput sa radem ca doi copii care facusera o pozna si o constientizau. Ea chiar a tinut sa remarce momentul cu voiosie si caldura in voce:
- Este atat de mult de cand nu m-a condus cineva de mana... Ai mana calda si m-am simtit bine.
Nu am raspuns. Am privit-o cu drag si oarecum incurcat dar, in sinea mea, eram foarte multumit de reactia si cuvintele folosite.
Propunerea ei m-a luat pe neasteptate:
- Eu ma voi schimba si ma voi urca in pat. Tu, care esti atat de bun, faci ceai pentru amandoi si apoi imi spui povestea, da ?
- Nu am nimic impotriva. Te rog sa-mi spui daca iti este foame.
- O, nu, nu vreau nimic. Sa se faca putin mai cald si sa te ascult. Atat doresc, te rog !
- De acord. Pana te schimbi si te faci comoda, considera ca nu sunt aici si eu nu te vad.
A murmurat ceva si a inceput sa se foiasca prin camera, de la dulap la pat, de la pat la baie si iar la dulap si apoi in pat, in timp ce eu faceam eforturi sa nu o urmaresc cu privirea dar sa si fiu atent la unele exclamatii ce-i scapau aproape la fiecare pas. Se simtea bine. Observam aceasta schimbare din atitudinea ei, din miscarea voioasa parca si din inflexiunile atat de placute ale vocii.
- Gata ! Vezi ce fetita cuminte sunt ? De ce nu ma privesti ?!
Am intors capul catre ea. Era in pat, acoperita cu patura pana la mijlocul trupului, razimata de perna, cu bustul ridicat, privindu-ma ghidusa cu zambetul pe buze. Bluza ce o imbracase avea decolteu foarte generos si oferea privirii aproape jumatate din pieptul lasat liber, fara sutien. Era frumoasa cu adevarat. Sanii, de marime mijlocie, atat cat se vedeau, convingeau pe oricine ca apartin unei femei tinere, de pana la 30 de ani. Erau superbi si pielea era de o culoare alba, usor trandafirie in lumina slaba din incapere.
Cand i-am oferit cana cu ceai faceam eforturi sa privesc pe alaturi, sa nu o incomodez si, mai ales, sa-mi pastrez cumpatul...
Dupa ceai, am schitat gestul de a ma retrage si chiar intentionam. Ea se simtea atat de bine incat imi risipisem toate temerile referitoare la starea ei psihica.
- Nu se poate sa pleci. Mi-ai promis ceva. Nu poti fi atat de rau !
- Nu, nu, stai linistita. Doream sa fumez o tigara afara, pe hol, sa nu viciez atmosfera.
- Poti fuma aici ori la baie. Aerisim dupa aceea si mai si vorbim in timp ce fumezi.
Se simtea teama in vocea ei. Probabil teama ca ramane singura. Am privit-o intelegator, mi-am apropiat un scaun de patul ei si ea s-a linistit, s-a intins comod sub patura privindu-ma fara intrerupere cu un zambet usor si placut pe buze. Vorbeam ceva. Nu-mi aduc aminte ce anume. Stiu doar ca m-am intrerupt de cateva ori pentru ca ma simteam cercetat in amanunt. Simteam cum ma patrund ochii ei, cum ma descopera si ma analizeaza. Parca ma dezbraca cu privirea si patrundea in mintea mea. Avea o forta neobisnuita si nu reuseam sa ma concentrez pentru a o respinge, pentru a ma baricada. Imi citea gandurile, pur si simplu.
- De ce nu te faci comod sa intri sub patura ? Este mai cald aici. Nu-ti fie teama !
- Nu cred ca...
- Ba sa crezi ! Hai, te rog, vino si ai sa vezi ca putem vorbi si am sa adorm repede...
- Cu povesti ori fara ?
- Nu mai conteaza. Vorbeste-mi despre orice dar aproape, langa mine, sa-mi fie cald si te vei simti si tu bine.
- Bine, nu ma deranjeaza dar, dupa ce adormi am sa plec incet si ne vedem maine, daca vrei, da ?
- Da, desigur dar nu mai sta asa de incordat !
Adevarat, eram foarte incordat. Ma privea prea atent si ma domina iar vocea-i capata nuante atat de placute incat ma provoca. Eram contrariat pentru ca nu reuseam sa inteleg daca o facea cu intentie ori asa era obisnuita. In plus, imi dadeam seama ca ma atragea mai mult decat imi imaginasem si decat era firesc in imprejurarile ce ne-au adus fatza in fatza. Nu mai parea bolnava precum am catalogat-o ori ma inselam. Nu eram sigur pe mine si ma intrebam daca placerea de a o vedea ca femeie si admiratia ce mi-o nascuse in timp a luat locul milei si grijei ce ma apropiase de ea.
Trebuia sa meditez si sa iau cat mai repede o hotarare. M-m scuzat si am iesit sa mai fumez o tigara...
...Am tras cu ciuda fumul adanc in piept, suparat pe mine insumi, pe slabiciunile ce pareau sa ma domine. Am mai stat cateva minute pana am considerat ca m-am linistit si, hotarat, am intrat incet in incapere.
Ea se lungise in pat, acoperita pana sub barbie si parea ca doarme.
- Hai, vino !
S-a retras catre margine pentru a-mi face loc si a dat patura putin intr-o parte cu un gest plin de gratie ce greu putea fi refuzat.
- Vei sifona pantalonii, a zis cand a sesizat ca intentionez sa ma asez imbracat langa ea.
I-am dat jos inciudat, i-am asezat pe scaun impreuna cu haina si am intrat timid sub patura. Era cald langa ea si trupul ei parea ca arde.
- Gata, te ascult cuminte dar intinde bratul sa ma asez pe el.
- Desigur, draga doamna, cu placere...
Si-a asezat capul pe bratul meu ca un copil cuminte, s-a intors pe o parte ca intr-o tresarire si a trecut un brat peste pieptul meu strangandu-si trupul langa mine. Iar eu, usor tulburat, i-am mangait cu duiosie parul frumos si i-am sarutat ochii ce ma priveau din nou ghidus, dupa care am inceput sa vorbesc incet, monoton, fara sa o mai privesc.
Povesteam ceva despre copilaria mea. S-a manifestat interesata si ma asculta cu atentie, intrerupandu-ma, cand si cand, cu cate o intrebare ori cu rasul provocat de cate un episod hilar. Nu stiu cat timp s-a scurs pana a inchis ochii si a inceput sa respire regulat dupa cateva suspine si dupa ce-si asezase capul mai sus, pe umarul meu si m-a cuprins in brate.
Am ramas pentru un timp in aceeasi pozitie sa nu o trezesc. Cand am incercat sa ma strecor din bratele ei, m-a strans si a gemut usor. Am renuntat. M-am intors complet catre ea, am cuprins-o in brate cu multa grija, i-am sarutat fruntea si m-am lasat prada gandurilor ce ma napadeau.
Caldura de la resou si, mai ales, caldura trupului ei, m-a napadit curand si am adormit.
Ne-am trezit dimineata tarziu, imbratisati...
- Buna dimineata ! Cum ai dormit, domnule, esti odihnit ?!
Am deschis ochii incet si am privit-o. Ma tinea strans in brate, calda, fierbinte, privindu-ma de foarte aproape. Pana sa zic ceva, mi-a astupat gura cu un sarut apasat, pofticios si lung care ma lasase fara suflare dar cu timp suficient de gandire. Imi era teama ca nu ma va recunoaste, ca a uitat in ce imprejurare am ajuns acolo, in pat, langa ea.
Nu, nu s-a intamplat asa si m-am bucurat nespus de mult.
- Eu, foarte bine, am reusit sa spun dupa ce am slabit stransoarea bratelor ei si mi-am reglat respiratia. Dar, ai promis ca esti o fetitza cuminte...
- Da, domnul meu si ma tin de cuvant intotdeauna dar, nu puteam sa nu-ti multumesc pentru cel mai usor somn ce l-am avut vreodata.
- Nu-i meritul meu. Cred ca plimbarea te-a obosit si raceala serii si-a spus cuvantul...
- Nu, nu, nu face pe modestul, domnule! Prezenta ta mi-a provocat o stare de bine si ai povestit atat de frumos ca nici nu stiu cand am adormit.
- In cazul acesta nu pot sa spun decat ca si eu am dormit foarte bine desi, scuza-ma, nu am plecat...
- Vai, nu vreau sa fii rau. Chiar ma suparam daca plecai, sa stii !
- Ei, daca-i asa, este foarte bine dar, ce facem din acest moment ?
- Daca nu te superi, eu doresc sa raman aici, in pat, langa tine...
- O, nu ! Nu despre asta este vorba. Cred ca trebuie sa coboram, ne spalam, ne imbracam, mergem sa mancam ceva si...sa mai vorbim. Stii, eu trebuie sa plec. Concediul meu s-a sfarsit...
- Nici nu vreau sa aud ! Cine este ministrul de la tine ? Sa-ti prelungeasca concediul. Imi spui exact unde lucrezi si ce esti acolo, numele de care altfel nici nu te intrebam si mergem sa-i dau telefon chiar acum....
(Partea a cincea si ULTIMA, saptamana viitoare !) -
POVESTE TRISTA DE TOAMNA...(Partea a treia)
...Era obosita si a adormit foarte repede iar eu nu stiam ce sa fac. Aveam nevoie de somn, ma simteam si eu obosit, epuizat fizic si psihic. Aveam impresia ca trec prin cea mai trista intamplare din viata mea si parca totul se petrecuse aievea. Dar ea, acolo, aproape de mine, era marturie vie ca totul este real. Dureros de real !
Am cautat cheile.
Erau in usa inca de cand inchisese ea dupa ce am intrat in garsoniera. Le-am verificat pe toate si am constatat ca pe broasca usii merg doua. Am scos una de pe inelul de metal inoxidabil, am mai invelit femeia cu o patura pe care am gasit-o in dulapul de lemn masiv si am privit-o atent...
Cred ca nu gresisem cand i-am apreciat varsta. Era femeie frumoasa ! Cu trasaturi regulate si ferme. Fatza foarte bine intretinuta, sprancenele prelucrate cu multa atentie si genele lungi, arcuite elegant. Mainile fine si ingrijite strangeau pledul la pieptul pe care-l vazusem liber sub puloverul de mohair si-l apreciasem ca fiind surprinzator de bine conturat si ridicat.
Trupul, asa cum reusisem sa observ atunci cand a dezbracat pardesiul, era drept, suplu, cu mijloc de invidiat pentru varsta ce am precizat-o. Mersul si tinuta in general, daca nu plangea si se tanguia, erau deosebit de elegante.
M-am asigurat ca doarme, am tras resoul din priza de teama sa nu se intample ceva neplacut, mai ales ca in incapere se facuse destul de cald si am iesit .
Am incuiat usa incet, fara zgomot si am iesit in strada. Multa lume se indrepta deja catre locurile de munca ori dupa alte trebuintze si cerul era senin. Se parea ca va fi o zi frumoasa de toamna...
Am mers direct la hotel, obosit si buimac, ingandurat si trist si, fara sa mananc ceva, m-am culcat. Am avut un somn agitat si, dupa cateva ore, aveam senzatia ca sunt la fel de obosit.
Am plecat la restaurantul "Rapid", ceva mai sus de Piatza Unirii, catre Lipscani. Am mancat ceva cald, foarte cald si am rugat pe cineva din personalul de la linia de autoservire sa-mi faca un pachetel cu friptura si snitel de porc, salata orientala, cateva prajituri si apa minerala.
In drum spre ea, am trecut, mai intai, pe la floraria din preajma Universitatii si am luat un buchet de crizanteme in mai multe culori si doua sute de grame cafea macinata de la o alimentara. As fi dorit sa iau mai multe articole de tot felul dar, spre final de concediu, banii pe care-i mai aveam erau dramuiti cu grija.
Am urcat cu teama pana la usa garsonierei si am deschis incet, cu mare grija sa nu fac zgomot. Se trezise !
Am gasit-o ghemuita langa resou. Nu plangea dar era trista, din nou cu privirea aceea pierduta care ma ingrijora atat de mult. S-a uitat la mine lung si intrebator de parca ma vedea pentru prima oara. Ma miscam incet, grijuliu la fiecare gest in timp ce despachetam sub privirile ei intrebatoare si vorbeam la fel de incet, linistitor, explicandu-i ce am facut, ce i-am adus si ca trebuie sa manance. Ea ramasese muta, cu ochii la buchetul de flori pe care nu stiam unde sa-l pun si nici cum sa i-l ofer in acea situatie ciudata.
A intuit ori poate un impuls interior de alta natura a descatusat-o din nemiscare. S-a ridicat incet, fara sa-si mute privirea de la flori, s-a apropiat, a intins amandoua mainile ce-i tremurau usor dar destul de vizibil, l-a cuprins ca pe un copil si l-a apropiat de obraji, mangaindu-i cu florile in incercarea de a-si ascunde ochii ce lacrimau intr-o tacere mormantala.
M-am apropiat si i-am cuprins cu duiosie si mila, recunosc, umerii, incercand sa gasesc cateva cuvinte adecvate situatiei delicate. S-a intors incet, m-a privit la fel de lung precum o facuse atunci cand am aranjat pledul sa o acopere mai bine, si-a trecut o mana peste lacrimile ce se prelingeau tacute pe obraji si mi-a vorbit cu tristete in glas :
- As fi vrut sa-ti multumesc altfel, domnule dar, sa ma scuzi, acum nu pot...Iti multumesc mult si raman indatorata ! Nu stiu de ce ai facut gestul acesta...Stii, de la sarbatorile din iarna trecuta nu am mai primit flori. Si eu primeam flori. Multe. Buchete mari si frumoase...A, da si astea sunt frumoase, domnule !
- Ai sotie, ai copii ? Daruiesti flori sotiei tale ?
Intrebarea a cazut asa, pe neasteptate, in timp ce cautam un vas sa asez florile in el. Gasisem un borcan si ma apropiam de chiuveta sa pun apa. Cand am deschis gura sa raspund, ea a inceput sa vorbeasca monoton, despre cu totul altceva, fara sa mai astepte vreun raspuns de la mine....
Amintea acele nume de "oameni mari" si le reprosa ca nu-i dau pace, ca nu-i ofera libertatea de a hotari ce sa faca cu viata ei. O parte din acea lamentare o mai auzisem. Rostea si alte nume. Unele cunoscute si de mine de prin presa ori din fotografiile vazute la Congresele PCR ori la manifestatiile ocazionate de ziua nationala. S-a oprit dupa ce s-a maniat si le-a tras cateva injuraturi pe romaneste, provocandu-mi cel putin zambetul, daca nu rasul, prin "acuratetea" expresiilor folosite. Eram contrariat. Avea vocabular elevat, se observa cu usurinta ca este o femeie cultivata, cu maniere alese. Acele injuraturi dure iesite din gura ei atat de hotarat puteau schimba impresia oricui. Totusi, rostite de ea, pe un ton pe care cred ca numai ea il putea avea, parca nici nu mai pareau vulgare, capatau nuante noi de parca erau scapate din gura unui copil rasfatat. Cum sa nu zambesti, cum sa nu razi, contrar imprejurarilor in care ne gaseam amandoi! Mi-a placut grozav de mult atunci si nu numai.
A acceptat sa manance, nu inainte de a ma chestiona cuprivire la locul de unde am facut aprovizionarea, la preturi si la motivele pe care le-am avut. Din vocea ei razbatea si curiozitatea dar, cat se poate de evident, multumirea pentru gestul meu, pentru grija ce i-am purtat-o si pe care ea se intrecea in a o aprecia.
Am lasat-o sa manance si m-am ocupat de cafea. M-a rugat sa nu o indulcesc. Nici eu nu obisnuiam si mi-am dat seama ca uitasem sa cumpar zahar, banuind ca la ea nu exista.
Dupa ce am baut cafeaua m-a rugat sa-i vorbesc despre mine. Ce studii am, cu ce ma ocup, ce conditii de locuit am si, cat se poate de evident, desi pusese o intrebare cu ceva timp in urma, ocolea orice intrebare referitoare la situatia mea familiara...
Se facuse seara, intre timp.
Am invitat-o in oras si a fost de acord. Am mers la "Carul cu bere" unde am mancat mici extrem de gustosi si painici atat de proaspete si pufoase de parca aveau acolo cuptorul de paine. Ori poate ca acolo le faceau. Salata asortata, la fel de reusita si bere la halba, in cani pe care scria "daca bei berea pana la fund traiesti mult" !
Ne-am plimbat pe Bdul. Magheru pana spre Ana Ipatescu si am venit spre casa pe alt drum, intentionat, pentru a evita oprirea in acele locuri de trista amintire. Nu a ripostat si s-a comportat neasteptat de frumos.
Am discutat despre preferinte literare. Ne-am intrecut in a ne aminti versuri. M-a depasit net. De la poeti romani a trecut, cu mare usurinta si siguranta, la Byron, la Esenin, la poeti germani de care nu auzisem si chiar la italieni. Iar despre scriitori francezi ori englezi vorbea complet, inclusiv cu date biografice.
Eu nu prea mai aveam loc sa-mi spun cuvantul atunci cand cunosteam cate ceva despre cei amintiti. Vorbea cu placere, facea critica romanelor si caracterizarea unor personaje cu mult aplomb si cu vadite si intemeiate cunostinte in domeniu. A refuzat sa spuna ce studii si ce ocupatie are ori a avut.
Dar, cel mai important aspect, mi se parea a fi acela ca se detasase de starea acea sufleteasca ce parea ca o rupe in doua, ca o transforma intr-un om grav bolnav. Au fost cateva situatii in care chiar a ras. Nu cu dezinvoltura. Nu spontan, cu mare veselie dar, a ras. Si mi separea foarte important.
O priveam furis, cu luare aminte, fara sa ma observe si-i urmaream atent toate reactiile. Fara unele momente ce mi se pareau tot mai rare si nesemnificative, se manifesta ca un om total normal. Se sprijinea cu vadita placere si siguranta de bratul meu si ma privea atent cand vorbeam. Ma intrerupea zambind, strangandu-ma de mana ca semn de atentionare si se lasa cu placere purtata pe strazile ce le alegeam eu.
Era eleganta in miscare, cu voce si gesturi masurate, intiparite adanc in felul sau general de comportament, devenite obisnuintze si nu gandite si masurate numai pentru acele momente.
Ajunsi aproape, cu voce si gesturi de copil rasfatat, m-a rugat sa o conduc pana in casa si sa-i spun o poveste inainte de culcare. Nu stiu de ce, dar nici surprins nu am fost de o asa cerere si nici lipsit de receptivitate. Parca si eu asteptam o asa invitatie....
(Partea a patra si...poate ultima, peste...aproape o saptamana, avand in vedere faptul ca nu voi fi acasa sambata viitoare !) -
PUDIBONDERIE !
POVESTE TRISTA DE TOAMNA...(Partea a doua)
Dupa ce am depasit si Teatrul National, pe aceeasi parte, pe stanga in sensul de mers al nostru, o zona intinsa era inchisa cu panouri mari pe care scria cate ceva despre "santier in lucru" si in spatele carora se vedeau lucind partile metalice ale unor macarale. Mult moloz si gropi puteam vedea prin intervalele inguste dintre panouri, pana in strada Brezoianu.
Pe neasteptate, a inceput sa planga.
A scos din geanta cateva lumanari si a incercat sa le aprinda. Mainile-i tremurau puternic, poate de frig, poate in ritmul suspinelor. M-am aplecat, am rugat-o sa ma lase sa o ajut si am cuprins-o cu blandetze pe dupa umeri...
- Nu, nu trebuie, a reusit sa-mi zica printre suspinuri si mi-a intins lumanarile si chibriturile.
In timp ce le aprindeam, ea a ingenuncheat pe caldaram si a inceput sa se inchine si sa murmure o ruga in surdina. Iar eu nu stiam ce sa fac, cum sa reactionez. Mi se facuse o mila cum mai rar am simtit pentru cineva si nu puteam vorbi. Simteam ca trebuie sa tac si sa nu o deranjez...
Dupa cateva minute, reusind sa aseze lumanarile aprinse langa unul din panouri unde nu era curent sa le stinga, cu ochii inlacrimati, a inceput sa vorbeasca printre suspinele ce se rareau si se pierdeau in noapte :
- Aici sunt cei dragi ai mei. Aici a ramas viata mea de pana acum. Vezi, domnule, molozurile si resturile ?! Acolo au fost ei si acolo a fost si casa mea. Si a ramas sufletul meu acolo cu ei. Si mai vin noaptea, asa ca acuma, sa le vorbesc si uneori apar si-i vad dar, alteori, nu vin si inima-mi plange si trupul ma doare si ochii nu mai au intotdeauna lacrimi...
Eram surprins, eram mut si simteam o durere adanca in piept si taceam. Nu stiam ce sa spun. Impartaseam in tacere durerea ei atat de neasteptat spusa in cuvinte simple si lacrimi ce ma intristau si ma loveau parca mai mult decat cuvintele. Intr-un tarziu, dupa ce am plecat si facusem cativa pasi, am indraznit sa o intreb cu vocea franta si soptita :
- Care ai tai ?! Familia ta ?
- Ai mei, domnule, numai ai mei si acum sa nu ma intrebi nimic, te rog !
- Si eu te rog sa ma ierti ! Nu voi intreba si tu imi vei spune numai ce doresti sa stiu si numai cand crezi ca vrei sa-mi povestesti ceva...Imi dai voie sa te conduc pana acolo unde stai acum ?
- Unde stau acum ?! Bine te-ai exprimat, domnule ! Stau aproape si vreau sa mergi pana acolo. Multumesc !
Am ajuns intre timp, la un scuar de la care bulevardul se intersecta cu alte strazi. Am mers pe cea din stanga si foarte curand am ajuns la intrarea intr-o cladire veche stil bloc, cu numai doua sau trei etaje si ea s-a oprit.
- Domnule, mai e putin si se lumineaza. Daca vrei sa facem un ceai sa te incalzesti, urca !
Si cum eram inca nehotarat si imi era teama parca sa o si las singura pe strada, de moment nu am stiut ce sa raspund. Ea a sesizat incurcatura in care ma gaseam. M-a privit scurt pe sub borurile palariei, mi-a intins mana si, dupa ce i-am prins-o usor, m-a condus catre intrare si apoi am urcat la primul etaj.
A scos chei mari din geanta si a descuiat, a impins usa si m-a invitat sa intru...
Nu era apartament, desi spatiul interior era la fel de mare. Era un fel de garsoniera sumar, foarte sumar mobilata. Pana si patul mi s-a parut ca este saracacios. Doua scaune si un dulap masiv de lemn, o masuta de patru persoane, un taburet si un cuier in spatele usii masive constituiau toata mobila din casa.
Partea de camera in care era patul si dulapul se putea izola de restul incaperii printr-o perdea stil cortina ce se lasa antrenata din doua parti de un snur de matase gros, de pe vremuri. In cealalalta parte erau cateva vase asezate pe un fel de policioara sub care era montata o chiuveta de fonta masiva. Alaturi de aceasta un dulapior, un alt taburet, un resou, doua ibrice si cateva oale emailate asezate una peste alta.
Mai tarziu, la baie aveam sa descopar aceeasi atmosfera austera. Cateva prosoape, cateva sticlute si flacoane pe o etajera, langa cateva suluri de hartie fina cum nu prea am vazut prin magazine si un dulapior suspendat. O oglinda veche atarnata deasupra chiuvetei nu avea altceva ce sa infatiseze ochiului celui care o privea...
Ea si-a dat pardesiul jos, l-a atarnat de cuier si a scos din dulapul masiv un pled pe care si l-a pus pe umeri. Am observat ca tremura usor.
- Daca-mi spui ce si de unde, gasesc eu si prepar un ceai fierbinte. Se pare ca ai nevoie.
- Daca ai timp si vrei cu adevarat, gasesti totul in dulapiorul acela, a zis ea si mi-a indicat cu degetul locul la care facuse referire.
- Nu am aragaz, mai spuse. Folosesti resoul, daca te pricepi.
- Da, ma voi descurca dar, te rog sa treci in pat pana cand sunt gata, am exclamat eu binevoitor, incercand sa dau o nota de prospetime vocii.
Am bagat resoul in priza, am luat un ibric, l-am spalat putin si l-am pus cu apa la fiert. Am gasit ceai de tei, ceai rusesc, de menta si sunatoare in dulapior si cateva cesti maricele numai bune pentru ceai.
In timp ce eu ma invarteam ganditor in jurul resoului, ea incpuse sa vorbeasca. Si, pentru ca era constienta, presupun, de multe din nedumeririle mele, povestea cum a ajuns acolo, dupa cutremur...
...Era plecata undeva, intro vizita. Cand a ajuns "acasa" a gasit doar daramaturi, praf, masini de toate felurile, lume multa, militieni si oameni de la salvare, pompieri si multe lacrimi si tzipete. Nu-si aducea aminte momentul in care a cazut si cum a ajuns la spital. Dupa doua saptamani a inceput sa vorbeasca si multe din amintirile ei inca se invalmaseau. Era zilnic vizitata de oameni "mari" care-i aduceau de toate. Numai pe cei dragi nu-i aducea nimeni !
Rostea numele cu usurinta si povestea, pe scurt, cate cava despre oamenii ce le purtau. Stanescu, Gogu Radulescu, Moldovean, Dascalescu si multe alte nume imi sunau ca ceva cunoscut, desi nu prea stiam eu bine functiile lor. Stiam ca sunt "oameni mari" cum se exprima ea. A pomenit si de Ceausescu dar cu oarece naduf, mai ales cand mi-a povestit, mai tarziu, de ce a refuzat apartamentul ce i se oferise in cartierul Primaverii...
Povestea fara sa o intrerup, mai ales ca eram uluit oarecum de ce auzeam, cu usurinta, cu avant ori cu ciuda, cu zambet pe buze ori injurand, in functie de anumite persoane si imprejurari despre care imi relata pierduta, indifernta, fara sa ma bage in seama, ca si cand nici nu as fi fost acolo.
Se racise si ceaiul si eu nu o intrerupeam.
Am stranutat pe neasteptate si numai atunci s-a intrerupt. A tacut, m-a privit cu luare aminte si intrebarea ei a cazut ca un trasnet :
- Dar tu de cand esti aici si ce faci aici ?! Cine ti-a deschis ?
Am inceput sa vorbesc rar, incet, patruns de emotie, de mila si oarecare teama, fara sa ma misc din locul in care ma gaseam in acel moment. I-am povestit cum ne-am cunoscut, cum am mers pe strazi in plina noapte si cum am ajuns sa fac un ceai pe care l-am pus sa se mai incalzeasca...
A zambit si a zambit foarte frumos...
- Da, uitasem ! Fii bun si hai sa bem ceaiul ca esti si tu racit. Apoi, vreau sa dorm putin...
I-am dus ceasca fierbinte la pat si doua "piramidoane" pe care le-am luat din policioara din baie la indicatiile ei. Nu m-am abtinut si i-am aranjat mai bine pledul ca sa o cuprinda, sa-i tina cald. M-a privit foarte atent si, poate ca pentru prima oara de cand eram in aceasta incapere, am simtit ca priveste normal si ca este lucida, cel putin in acele momente !
(Partea a treia, peste....mai putin de o saptamana, pentru ca sambata viitoare nu sunt acasa !) -
PUDIBONDERIE !
POVESTE TRISTA DE TOAMNA...
Se implinesc exact treizeci de ani de la intalnirea acea ciudata transformata intr-o amintire ce-mi umple sufletul de tandra tristete...
Eram intr-un final de concediu prin Bucuresti cand toamna prinsese deja radacini chiar daca la amiaza soarele incerca sa mai incalzeasca cate un pic aleile parcurilor oarecum golase ce se umpleau de oameni de toate varstele in cautarea unui coltz linistit si a aerului curat incarcat doar de miresmele specifice ale anotimpului. Spre seara se lasa frig si uneori ceatza se preumbla linistita, rece si umeda, pe bulevardele pustii, pana dimineata. Doar in pietze si vecinatatea lor era ceva mai multa miscare pana mai tarziu si dis-de-dimineatza. Pe multe strazi picioarele calcau noaptea pe multimea de frunze cazute pe caldaram si zgomotul pasilor se auzea infundat ori tarsit, dupa dispozitia trecatorului grabit ori linistit, preocupat de probleme personale sau de serviciu sau aflat doar la plimbare de unul singur si mai ales in cuplu.
Era cu putin trecut de miezul noptii si ma retrageam la hotel dupa o vizita la una din cunostintele mele pe care o invitasem la cina si o condusesem la domiciliu. Nu mai stiam ce masini de noapte circulau prin zona aceea si, profitand de temperatura moderata, am plecat pe jos, in pas domol, adancit in ganduri si facand poate vreun bilant de viata ori vreun plan de viitor.
Coborasem dinspre Filaret si ma apropiam de podul de pe Dambovita de langa Opereta. Apropiindu-ma mi s-a parut ca observ o silueta aplecata periculos peste parapet. De moment, am incetinit mersul sa pot privi atent la miscarile acesteia, sa pot observa daca este insotita si daca prin apropiere sunt si alte persoane ori vreun echipaj de Militie este in trecere. Era pustiu si deodata am avut gandul ca persoana doreste sa se arunce in apa. Am iutzit pasul si foarte rapid am ajuns langa ea exact cand am realizat ca este vorba despre o femeie.
Vorbea !
Vorbea cu voce tare fara sa o asculte nimeni.
Vocea scazuta de moment, capata mai apoi amplitudine si avea cele mai ciudate nuante in pustietatea inconjuratoare iar noaptea parca amplifica sunetele intr-un fel ciudat ori vantul usor ce se pornise le purta neuniform.
M-am apropiat gata sa intervin, sa fac un salt la nevoie pentru a o prinde, pentru a o impiedica sa sara. Era simplu sa se lase doar, aplecandu-se, sa cada si parca nu-mi stapaneam emotiile si aveam senzatia ca-mi tremura picioarele. Doar nu era atat de frig !
M-am oprit linistit, in aparenta, la un pas-doi de ea. Parea ca nu m-a observat. Dupa vreo trei minute, fara sa intoarca corpul ori capul spre mine, ma intreaba cu cel mai nevinovat si linistit glas din lume :
- Asa-i ca apa este destul de limpede si rece la ora asta, domnule ?!
Am ramas incremenit si nu am stiut ce sa raspund. Pana sa ma hotarasc a zice ceva, tot ea a vorbit la fel de linistit, desi, cand ma oprisem langa ea parea ca se tanguie in cuvintele pe care nu le intelegeam :
- Si in seara aceea era liniste si rece si apa era limpede cand am vazut-o eu cu putin inainte...
- Sarut mainile doamna si va rog sa ma scuzati ca v-am deranjat, am incercat eu o introducere in timp ce incercam printr-un pas lateral sa-i vad, cata de cat, fatza.
- Nu este nevoie sa va scuzati. Dupa salut si voce pareti un om bun. Nu mai sunt oameni buni pe strazi la ore tarzii...
Asa a inceput conversatia.
Dupa cateva fraze, s-a rasucit incet, incet, catre mine, m-a fixat cu privirea si m-a examinat indelung. Era de inaltime medie, pana la 1,70, in pardesiu lung pana mai jos de genunchi, aproape de glezna, cu guler lat si rasfrant larg peste umeri si pulover de mohair cu guler tip helanca. In picioare purta cizme usoare, de culoare neagra, ceea ce ma facuse sa cred, in prima parte si de la departare, ca ar fi vorba de un barbat. Nu-i puteam vedea ochii pe sub borurile palariei dar le simteam privirea care parca ma citea si ma incalzea desi la inceput eram convins ca vrea sa-si puna capat zilelor.
- Sunteti inca tanar, domnule ! De aceea va permiteti sa va plimbati la ceas tarziu...
- Am avut o intalnire si ma intorceam...
- Nu este cazul sa va simtiti obligat a-mi vorbi despre viata dumneavoastra, domnule...
- Doamna, sunt...!
- Nu este nevoie sa va prezentati, domnule si sa nu-mi cereti nici mie sa o fac, m-a intrerupt ea. Puteti sa va continuati drumul, eu mai raman putin sa privesc undele apei, a continuat cu voce egala si cu o usoara inclinare a capului in directia spre care privea apa cand am intrerupt-o eu.
- Daca-mi permiteti, putem privi impreuna doamna, fara sa va deranjez.
- Da, da, cum sa nu ! Este un drept comun si nu este apa mea. Aveti voie, domnule dar sa nu o tulburati. Si sa nu vorbiti prea tare pentru ca va aud. V-am auzit si cand ati venit, demult, langa mine !
Am fost convins ca nu intamplator, tonul, ondulatiile, nuantele vocii ei, sunt atat de ciudate. Cu regret o spun, am fost convins ca femeia aceea nu este intreaga la minte !
Mult mai atent la gesturi, miscare si vorba, am stat alaturi, intentionat cat am putut de aproape, fara sa para gestul ostentativ ori intim si am privit apa. Un miros placut mi-a gadilat narile. Evident, venea de la ea. Parfum de calitate. Pe vremea aceea, era o raritate...
Dupa mai mult de 20 de minute, poate o jumatate de ora, cand am inceput sa simt frigul cu adevarat, am intrerupt tacerea printr-o fraza rugatoare aproape, cu voce scazuta, abia soptita :
- Cred ca este suficient pentru noaptea aceasta. Si maine putem veni sa-i vorbim...
- Da, aveti dreptate. Si ziua de maine deja a inceput, nu ati observat ?! A venit ziua de maine. A inceput. Curand se va lumina !
- Asa este, aveti dreptate, doamna. Sa mergem si noi incet, sa nu ne prinda dimineatza aici.
- Da, da, sa nu ne prinda dimineatza. Seara este periculos. Cand incepe noaptea. Atunci se intampla...
- Ce se intampla ? De ce va este teama, doamna ?!
- Nu-mi este teama. Acum nu-mi mai este teama. Chiar daca stiu ca el vine seara, catre noapte. asa a venit si atunci...
- Cand, cand a venit ?! Si cine a venit, doamna ?!
- O, ati uitat deja ?! Chiar ati uitat ! Haidetzi sa va arat. Sa va aducetzi aminte ...
Si pana sa mai zic ceva, mi-a cuprins bratul intorcandu-se catre mine exact cat pe fatza sa-i cada lumina celei mai de aproape lampi din iluminarea stradala.
Era o femeie frumoasa, cat am putut sa vad si sa remarc, cu tristetze evidenta pe chipul sau parca sculptat in marmora alba, impunatoare ca aspect general, supla, chiar subtirica, desi cred ca avea intre 40 si 45 de ani. Arata foarte bine. Atata doar ca se citea cu usurinta amarul din sufletul sau, din intreaga sa fiinta. In atitudine, in voce si felul de a vorbi, in privirile cand sfredelitoare, cand cenusii de tristetea covarsitoare ce parca-i incovoia umerii sub pardesiul descheiat si palaria neagra neatent asezata peste parul ce mai scapa rebel pe sub ea.
Am trecut podul, si am mers incet pe stradutele ce urcau usor catre Lipscani si ne-am indreptata catre Piatza Universitatii. Am traversat pe partea Teatrului National si dupa ce l-am lasat in urma, ne-am indreptat la fel de incet, in timp ce imi povestea cu voce scazuta si trista, intrerupta uneori de plans usor si de cate un oftat prelung si dureros, pe bulevardul Republicii catre Piatza Rosetti...
>>> - <<<
(Partea a doua, peste o saptamana, sambata viitoare !)
TAUNUL M.M. / 2007
