TAUNUL
Incredere baiat - 63 ani, Slatina, Romania
Blog / PENTRU COPIII ŞI NEPOŢII VOSTRI
joi, 22 octombrie 2009 la 11:21
LUMEA COPILARIEI
Lumea copilăriei este cea mai mare lume din lume. Ea nu are graniţe. Niciun copil nu poate spune de unde începe şi unde se termină lumea copilăriei sale.
Este lumea în care se visează, lumea în care se zâmbeşte şi se joacă. Este lumea inocenţei şi a fericirii.
Ea este pretutindeni unde există copii şi părinţi care le pot clădi şi apăra această lume. Cred că toţi copiii au dreptul să trăiască în lumea copilăriei, adică să fie fericiţi.
După fiecare vacanţă de vară, cea mai mare vacanţă, copiii se reîntâlnesc cu mare bucurie. Să se vadă şi să îşi povestească unul altuia în ce mod au petrecut timpul. Unii au fost cu părinţii la mare sau la munte. Cei mai norocoşi, au fost chiar în alte ţări. Alţii au fost la bunici, în comune şi sate, în diferite colţuri ale ţării.
Sunt copii care au mers în excursii în fiecare zi, alţii la iarbă verde şi la pescuit, cu părinţii ori bunicii lor. Sunt şi copii care au fost în tabere organizate de şcoală.
Fiecare are ceva de spus, de povestit. Şi pentru fiecare copil vacanţa petrecută de el i se pare că a fost cea mai frumoasă.
La început vorbesc aproape toţi odată şi nimeni nu ascultă. Nici nu poţi înţelege ceva. După ce se mai liniştesc şi bucuria revederii a primit toate exclamaţiile şi bătăile din palme, încep să povesteasca. Mai întâi, în grupuri mici, apoi în grupuri din ce în ce mai mari.
După ultima vacanţă de vară, eu le-am povestit impresiile mele de la mare. Mi s-a părut că am stat multe zile acolo, pentru că mi-a plăcut foarte mult şi am plâns puţin când a trebuit să plec. Am ascuns faptul că a fost prima oara când am văzut marea. Ca să creez impresie! Mai ales că alţii o văzuseră deja de câteva ori şi vreo doi au fost chiar în străinătate. Mai târziu mi-a părut rău că am minţit şi am recunoscut. Câţiva au râs de mine, dar nu s-au supărat şi mi-au înţeles emoţiile şi bucuria…
Când am ajuns aproape de ţărm, unde începea o fâşie mare de nisip ce se cheamă plajă, am ramas înmărmurit.
Marea era o întindere de apă aşa de mare, că nu-i vedeam malurile. Iar apa nu era nici neagră, după numele mării, nici albastră, după cum învăţasem la şcoală. Era un amestec de culori. De la albastru deschis până la aproape negru. Şi se vedeau în larg valuri mari, uriaşe, care se alergau fără odihnă.
După ce mi-am revenit din surpriză, am alergat prin nisip spre apă ca să o pipăi, să o miros şi să o mângâi. Vroiam să îmbrăţişez marea. Nu mai auzeam vocile părinţilor care-mi strigau să nu intru în apă. M-am oprit doar când am ajuns acolo, în margine, unde apa se oprea înspumată pe nisip.
O mulţime de mărgele de apă şi spumă albă se retrăgeau către larg. Iar eu, de teamă că nu le mai văd, am alergat după ele să le prind. Nu le-am prins, dar altele au venit către mine în mare viteză şi s-au săltat până peste glezne în mii de picături şi m-au udat. M-am speriat. Nu doar că am simţit deodată umezeala, dar se întâmplase totul neaşteptat de repede şi am simţit cum nisipul îmi fuge de sub picioare. Cred ca am ţipat şi am alergat către înapoi. Ei, vorba vine că am alergat. Mai mult m-am târât pentru că
m-am împiedicat şi am mers pe genunchi şi pe mâini, ca un căţel pe patru labe!
Părinţii râdeau şi au strigat tare la mine că, daca tot m-am udat, să mă întorc, că nu se întâmplă nimic rău acolo unde este apa mică. Încurajat şi destul de ruşinat, m-am întors exact când un alt val a venit vijelios către mine şi s-a săltat până la genunchi. Eu, cuprins de teamă, iar am ţipat şi am fugit.
Mai apoi, după ce am observat atent mişcarea valurilor, am încercat să mă apăr cu mâinile, dar apa mi-a trecut printre degete. Când am dus mâinile să mă şterg pe faţă de picături, am simţit că apa este sărată. Nu-mi venea să cred, deşi ştiam că aşa trebuia să fie. Şi iar am dus mâinile pe buze şi am simţit apa mai sărată.
În prima zi m-am obişnuit cu marea şi am încercat să înot. Acum pot să afirm că este cât se poate de simplu. Pentru că, fiind foarte sărată, apa te ţine deasupra dacă mişti mâinile şi picioarele. Nu oricum se mişcă braţele. În anumită ordine, rar şi vârtos. Era mai greu că inotam unde era apa mică şi uneori, când se retrăgea în larg, atingeam fundul mării cu burtica. Nu aveam voie mai departe, chiar dacă doream să ajung la geamanduri. Ele sunt acolo unde apa este mai adâncă decât înălţimea unui om mare. Mai târziu, tata m-a învăţat să fac pluta. Adică, fără să mişc braţele şi picioarele, întins bine pe spate, cu braţele întinse pe lângă trup şi cu bărbia ridicată, pluteam pe apă legănându-mă odată cu mişcarea valurilor în sus şi în jos.
Am stat cu părinţii la hotel, dar tata a luat şi cortul. În unele nopţi, după ce ne plimbam prin alte staţiuni, rămâneam noaptea în cort. Eu nu aveam putere să înalţ şi să fixez cortul, dar îmi ajutam părinţii. Eu le dădeam în mână ceea ce îmi cereau ei. Ba o sfoară, ba un ţăruş de fixare sau un ciocan şi eram grozav de mândru că făceam şi eu treabă ca oamenii mari. Aproape că ştiu de acum să instalez singur cortul.
Seara, îmi venea foarte greu să adorm. Ascultam până târziu vaierul valurilor mării când năvăleau şi se spărgeau la ţărm. Parcă îmi spuneau mereu câte o poveste despre naşterea şi viaţa lor.
Îmi povesteau despre drumul parcurs de ele, despre peşti şi despre alge. Îmi spuneau despre vapoare şi corăbii, despre piraţii mărilor şi oceanelor şi despre porturile în care se odihneau acestea. Şi adormeam aşa, iar dimineaţa nici nu ştiam dacă poveştile mi le spuneau ele ori le visam eu…
Într-o zi, în staţiunea numită Costineşti, am întâlnit un grup de copii din alte ţări ale Europei. Erau din Franţa, Italia, Spania şi altele, nu mai ţin minte. Doamna care era cu ei ne-a ajutat să vorbim între noi. Ea cunoştea multe limbi străine.
Copiii mi-au povestit că au şi ei mare la ţara lor. Că era mai albastră decât a noastră. Adică nu era aşa de adâncă. Se spune că dacă este foarte adâncă marea, apa se închide la culoare.
Am făcut multe căsuţe şi castele din nisip. Fiecare după cum văzuse castelele din ţara lui. Mai târziu, am jucat fotbal pe plajă. Este foarte obositor, pentru că pe nisip se aleargă greu. Se înfundă piciorul până la gleznă şi te oboseşte în felul acesta.
Toţi copiii erau ca mine. Parcă ne cunoşteam de foarte mult timp. Erau prietenoşi şi ne-am jucat toată ziua împreună. Doar la masă ei au mers la o cantină-restaurant şi eu am mers cu părinţii mei la o pensiune. Aşa se numea acolo locul în care am mâncat. Ne înţelegeam prin gesturi şi din priviri şi râdeam din orice. Uneori intervenea doamna aceea şi traducea întrebările şi răspunsurile noastre. Pentru că eram curioşi toţi şi ne întrebam şi povesteam despre şcoală şi oraşul nostru, al fiecăruia.
Am rămas prieteni buni şi poate că ne mai întâlnim. Ne-am dat adresele şi trebuie să le scriu.
Am să le povestesc traseul de întors acasă. Le scriu şi despre concursurile noastre de aici, din şcoală şi din municipiu. Cred că am să învăţ foarte bine limba engleză ca să pot comunica mai uşor cu ei. Aproape toţi cunoşteau limba asta şi se puteau înţelege.
Dar, despre asta, am să vă povestesc în altă zi. Acum trebuie să-mi fac lecţiile pentru mâine.
Uf ! Este frumoasă lumea copilăriei, dar trebuie să mai şi învăţăm. Chiar dacă nu întotdeauna avem chef să facem asta. Dar trebuie !
Comentarii 22 Comentarii scurte:
Marian Malciu Incredere (joi, 29 octombrie 2009 la 11:27)
- 2009DA:
Unde esti copilarie, cu minunea ta cu tot!
Splendida povestire...ce ni s-a intamplat in copilarie, ramane vesnic in mintea noastra!
Felicitari prietene!
Ei da, "copil fiind, paduri cutreieram" iară acum, pe internet eu bântuiam...!! Si e firesc sa ne-ntrebam, precum Luceafarul poeziei noastre a facut-o: Unde esti copilarie, cu pădurea ta cu tot?
Dar, daca tie ti-a placut, nu am cutreierat degeaba prin tolba amintirilor din copilarie. Multumesc, Doina!
Marian Malciu Incredere (joi, 29 octombrie 2009 la 11:14)
- amara1958:
- TAUNUL:
- roxana_fm:
Nu am intrebat corect, scuze. E povestirea ta, cel de acum, pentru copii, sau e povestirea ta, scrisa la varsta frageda a primei intalniri cu marea?
Ma faci sa rad!
Nu conteaza cum o interpretezi...
Important este ca am dedicat-o copiilor si as dori sa stiu daca le va fi pe plac. Lor, copiilor.
E foarte important!
Lumea mirifica si plina de inocenta a copilariei ..A copilariei de atunci ...Spun asta din doar doua motive ..
1 adultul traieste nostalgia copilariei si o imbraca intr-o astfel de haina ...
2 copilul de azi e altul ...As spune ...radical diferit ...de copilul generatiei noastre .Adica de noi ..
Ai spune ca Nica din Humulesti e acceptat de copilul de azi ...Doar din motivul hazului ce il degaja povestirea ,si pentru ca el ,copilul de azi ar dori sa faca astfel de trasnai dar spatiul nu mai e acelasi ,viata insasi are alte culori ,coordonate ..E o copilarie populata de tv ,pc .Am divagat mult de la subiect dar ideea e ca adultul in povestirea lui despre copilarie se tradeaza ..
Te tradezi ca povestesti ca adult ...Si copilul simte asta ..Inceputul povestirii cel putin ..tradeaza prezenta adultului in spatele povestitorului ..Strecoara-te cu mai mult curaj in sufletul copilului asa cum Arghezi frumos si nostalgic spunea:
,,Fa-te ,suflete copil
si strecoara-te tiptil
in porumbi si pat cu ciucuri
ca sa poti sa te mai bucuri ."
Insa e minunata ideea de a impartasi ...Minunat!!
Ei, ei, ei, m-ai pus pe ganduri...! Sa ma strecor in sufletul copilului...
Usor de zis, greu de facut. Dar, pe de alta parte, cum vezi tu un copil de acum sa scrie despre lumea copilariei sale, daca el nu are mai mult de sase-sapte ani, bunaoara! Cred ca toate cartile pentru copii au fost scrise de adulti. Adevarat, de adulti care au stiut sa intre bine si frumos cu vorba si mangaierea, cu zambetul si simtirea, in camasa copiilor, in sufletul lor!
Multumesc frumos pentru interventie, pentru ganduri si sugestii!
Marian Malciu Incredere (joi, 29 octombrie 2009 la 11:07)
- Cllod:
Lumea minunata a copilariei, doamne ce dor mi-e de vacantele petrecute la bunici, de balaceala in Ozana, de excursiile pe munte la cetatea Neamt...of cate amintiri frumoase mi-ai trezit. Fiecare vacanta avea ceva nou, fiecare ne povesteam la inceput de an cum a fost in vacante...
O seara cat mai placuta sa ai Taunule
Amintiri frumoase din vremea copilariei tale...Ma bucur pentru ca am reusit sa provoc aceasta trecere in revista a lor. Mai ales cand este vorba de Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul , in care se oglindeste cu mahnire Cetatea Nemtului , de-atatea veacuri ¨... Asta presupune ca nu este de aruncat povestirea de faţă!
Multumesc mult pentru interventie, Claudia draga! Zile senine in inima si-n casa sa ai!
Marian Malciu Incredere (joi, 29 octombrie 2009 la 10:57)
- EU_PE_2007:
- TAUNUL:
- EU_PE_2007:
Am făcut câţiva paşi prin copilăria ta! Acum am fost la mare,... data viitoare pe unde mă plimbi?
E frumoasă şi curată copilăria, poate acesta e motivul pentru care ne întoarcem cu plăcere la ea.
Data viitoare.... poate ca in alta vacanta. Nu conteaza locul de desfasurare a intamplarilor... Poate ca in vacanta de Craciun. As dori sa stiu daca ar fi pe placul copiilor. Tu poţi şti pentru că ai lucrat cu ei...
Da, este frumoasa si curata copilaria... De aceea nici nu se uita, printre altele.
Ma bucur ca ai dat semne de viata. Sa auzim numai de bine!
De ce nu dau semne de viaţă? Un element de "sănătate" mă ţine departe de buna dispoziţie, sper că în curând voi ştii despre soarta elementului respectiv. Un alt motiv a fost pregătirea manuscrisului. Este posibil ca în dec să apar într-o carte colectivă, iar în martie cartea propriu-zisă. Vom vedea!
Am înţeles că doreşti să pui pe hârtie un mănunchi de povestiri pentru copii. Acţiunea este foarte interesantă şi frumoasă. Nu uita că, cel ce citeşte (copilul, părinţii) trebuie să înveţe ceva bun. Sunt multe mame, taţi şi educatori care îşi vor spune părerea prin comentarii. Voi comenta şi eu cu acest scop.
Mult, mult succes şi multă inspiraţie! Pe curând, prieten virtual şi real ţinând cont de "Felix".
In această situatie nu-mi ramane decat sa-ti doresc si sa-ti urez succes in ambele directii! Adica, sanatatae deplina si reusita totala in tipografie!
O carte ori o culegere cu povestiri pentru copiii sper ca ar fi binevenita. In sensul ca ei, copiii, poate ca mai citesc. sau, bunicii ori parintii lor poate ca vor mai citi pentru ei. Cine stie ce turnura vor lua vremurile...! Daca voi reusi sau nu, inca nu stiu. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, este totul posibil.
Multumesc pentru urari si gandurile bune. Doamne ajuta!
amara Incredere (joi, 29 octombrie 2009 la 09:43)
- TAUNUL:
- roxana_fm:
Nu am intrebat corect, scuze. E povestirea ta, cel de acum, pentru copii, sau e povestirea ta, scrisa la varsta frageda a primei intalniri cu marea?
Ma faci sa rad!
Nu conteaza cum o interpretezi...
Important este ca am dedicat-o copiilor si as dori sa stiu daca le va fi pe plac. Lor, copiilor.
E foarte important!
Lumea mirifica si plina de inocenta a copilariei ..A copilariei de atunci ...Spun asta din doar doua motive ..
1 adultul traieste nostalgia copilariei si o imbraca intr-o astfel de haina ...
2 copilul de azi e altul ...As spune ...radical diferit ...de copilul generatiei noastre .Adica de noi ..
Ai spune ca Nica din Humulesti e acceptat de copilul de azi ...Doar din motivul hazului ce il degaja povestirea ,si pentru ca el ,copilul de azi ar dori sa faca astfel de trasnai dar spatiul nu mai e acelasi ,viata insasi are alte culori ,coordonate ..E o copilarie populata de tv ,pc .Am divagat mult de la subiect dar ideea e ca adultul in povestirea lui despre copilarie se tradeaza ..
Te tradezi ca povestesti ca adult ...Si copilul simte asta ..Inceputul povestirii cel putin ..tradeaza prezenta adultului in spatele povestitorului ..Strecoara-te cu mai mult curaj in sufletul copilului asa cum Arghezi frumos si nostalgic spunea:
,,Fa-te ,suflete copil
si strecoara-te tiptil
in porumbi si pat cu ciucuri
ca sa poti sa te mai bucuri ."
Insa e minunata ideea de a impartasi ...Minunat!!
Doina Ardelean Incredere (joi, 29 octombrie 2009 la 09:23)
Unde esti copilarie, cu minunea ta cu tot!
Splendida povestire...ce ni s-a intamplat in copilarie, ramane vesnic in mintea noastra!
Felicitari prietene!
Claudia Incredere (joi, 29 octombrie 2009 la 08:43)
Lumea minunata a copilariei, doamne ce dor mi-e de vacantele petrecute la bunici, de balaceala in Ozana, de excursiile pe munte la cetatea Neamt...of cate amintiri frumoase mi-ai trezit. Fiecare vacanta avea ceva nou, fiecare ne povesteam la inceput de an cum a fost in vacante...
O seara cat mai placuta sa ai Taunule
Elena Păduraru Incredere (joi, 29 octombrie 2009 la 08:21)
- TAUNUL:
- EU_PE_2007:
Am făcut câţiva paşi prin copilăria ta! Acum am fost la mare,... data viitoare pe unde mă plimbi?
E frumoasă şi curată copilăria, poate acesta e motivul pentru care ne întoarcem cu plăcere la ea.
Data viitoare.... poate ca in alta vacanta. Nu conteaza locul de desfasurare a intamplarilor... Poate ca in vacanta de Craciun. As dori sa stiu daca ar fi pe placul copiilor. Tu poţi şti pentru că ai lucrat cu ei...
Da, este frumoasa si curata copilaria... De aceea nici nu se uita, printre altele.
Ma bucur ca ai dat semne de viata. Sa auzim numai de bine!
De ce nu dau semne de viaţă? Un element de "sănătate" mă ţine departe de buna dispoziţie, sper că în curând voi ştii despre soarta elementului respectiv. Un alt motiv a fost pregătirea manuscrisului. Este posibil ca în dec să apar într-o carte colectivă, iar în martie cartea propriu-zisă. Vom vedea!
Am înţeles că doreşti să pui pe hârtie un mănunchi de povestiri pentru copii. Acţiunea este foarte interesantă şi frumoasă. Nu uita că, cel ce citeşte (copilul, părinţii) trebuie să înveţe ceva bun. Sunt multe mame, taţi şi educatori care îşi vor spune părerea prin comentarii. Voi comenta şi eu cu acest scop.
Mult, mult succes şi multă inspiraţie! Pe curând, prieten virtual şi real ţinând cont de "Felix".
Marian Malciu Incredere (joi, 29 octombrie 2009 la 06:03)
- EU_PE_2007:
Am făcut câţiva paşi prin copilăria ta! Acum am fost la mare,... data viitoare pe unde mă plimbi?
E frumoasă şi curată copilăria, poate acesta e motivul pentru care ne întoarcem cu plăcere la ea.
Data viitoare.... poate ca in alta vacanta. Nu conteaza locul de desfasurare a intamplarilor... Poate ca in vacanta de Craciun. As dori sa stiu daca ar fi pe placul copiilor. Tu poţi şti pentru că ai lucrat cu ei...
Da, este frumoasa si curata copilaria... De aceea nici nu se uita, printre altele.
Ma bucur ca ai dat semne de viata. Sa auzim numai de bine!
Marian Malciu Incredere (joi, 29 octombrie 2009 la 06:00)
- roxana_fm:
Nu am intrebat corect, scuze. E povestirea ta, cel de acum, pentru copii, sau e povestirea ta, scrisa la varsta frageda a primei intalniri cu marea?
Ma faci sa rad!
Nu conteaza cum o interpretezi...
Important este ca am dedicat-o copiilor si as dori sa stiu daca le va fi pe plac. Lor, copiilor.
E foarte important!
Posteaza un comentariu