TAUNUL

• LA MULTI ANI

  LA MULTI ANI CU SANATATE tuturor prietenilor si trecatorilor si rudelor acestora care poarta unul din numele celor trei Sfinti Ierarhi: VASILE, GRIGORIE si IOAN!
  Cei trei Sfinti Ierarhi "au trait in secolul IV al erei crestine, secol numit de drept cuvant <<secolul de aur al crestinismului>>. <<De aur>> pentru ca in acest secol au trait cele mai mari personalitati ale Bisericii, dar si pentru ca in acest secol s-a formulat, pentru totdeauna, de catre Biserica, prin primele doua sinoade ecumenice, dogma fundamentala a crestinismului, Sfanta Treime, precum si alte invataturi care deriva din aceasta, ca elesiologia, cosmologia etc. este adevarat ca nici unul dintre ei nu a participat la Sinodul I ecumenic, unde s-a formulta invatatura despre Dumnezeu-Tatal si Dumnezeu- Fiul, iar al II-lea Sinod, unde s-a formulat invatatura despre Dumnezeu-Sfantul Duh, a participat numai Sf. Grigore de Nazianz, pentru ca Sf. Vasile cel Mare trecuse deja la Domnul, iar Sf. Ioan Gura de Aur era inca tanar pe atunci. Cu toate acestea, au avut o contributie hotaratoare, atat la formarea invataturii celei adevarate, cat si in pastrarea si raspandirea ei."
  "Sf. Vasile cel Mare (330-379) s-a nascut in orasul Cezareea Capadociei, din parinti crestini, care i-au dat o crestere aleasa si o educatie pe masura. Dupa studii stralucite de filozofie la Cezareea, Constantinopol si Atena, s-a retras in partile Pontului, unde a infiintat o manastire si a stat acolo in rugaciune si in meditatie pana cand a fost hirotonit mai intai preot si apoi episcop al Cezareei, pastorind in aceasta calitate pana la moarte. S-a mutat la Domnul la 1 ianuarie 379, cand nu implinise nici 50 de ani, plans de intreaga sa turma si numit inca de atunci <<cel Mare>>.
  
  A ramas in istoria Bisericii ca primul ierarh care, cu averea mostenita de la parinti, a infiintat primele institutii de asistenta sociala, numite dupa numele sau <<vasiliade>>, si anume: azile, ospatarie, casa pentru reeducarea fetelor cazute, scoli tehnice etc., toate cu scopul de alinare a suferintelor si ajutorul celor saraci.
  
  Sf. Grigore de Nazianz (309-390), a vazut lumina zilei in satul Nazianz din Capadocia. In casa parinteasca a primit o educatie aleasa de la mama sa, Nona. A facut studii la Cezareea Capadociei, Alexandria si Atena, unde a fost coleg cu Sf. Vasile cel Mare si Iulian Apostatul, viitorul imparat.
  
  Intors de la studii, a fost botezat de tatal sau, dupa care s-a retras la o manastire din Pont intemeiata de prietenul sau Vasile cel Mare, unde s-a indeletnicit cu studiul si asceza. A fost hirotonit fara voia lui de catre Vasile cel Mare ca episcop de Sasima, dar acolo nu s-a dus niciodata. Datorita ereziei ariene care tulbura intreaga Biserica s-a dus la Constantinopol, unde intr-o bisericuta numita Anastasia, adica inviere, si-a tinut predicile sale prin care a reusit sa zguduie din temelii arianismul.
  
  In anul 380, imparatul Teodosie cel Mare si poporul l-au ales patriarh al Constantinopolului, iar in anul urmator i s-a incredintat prezidarea lucrarilor sinodului al II-lea ecumenic. Datorita tulburarilor si intrigilor unor episcopi care-l acuzau ca a umblat dupa scaunul patriarhal, pe care l-ar fi ocupat in mod necanonic, Sf. Grigore, mahnit, s-a retras din scaunul patriarhal si s-a dus in Capadocia, unde a trait cate zile i-au mai fost randuite, in singuratatea-i atat de placuta.
  
  Sf. Ioan Gura de Aur (354-407) s-a nascut in Antiohia. A primit o educatie aleasa de la mama sa, Antusa, ramasa vaduva la 20 de ani in urma mortii tatalui sau Secundus, care fusese un mare dregator militar. A invatat filosofia si retorica de la cel mai mare retor al timpului, Libaniu, care spera sa-l lase in locul sau.
  
  Dupa terminarea studiilor a profesat avocatura, dar pentru o perioada foarte scurta, pentru ca nefiind potrivita spiritului sau a parasit-o. S-a botezat si a inceput sa se indeletniceasca cu studiul Sfintei Scripturi, mai intai in casa parinteasca, apoi intr-o manastire.
  
  A fost hirotonit diacon si apoi preot in Atiohia, unde a pastorit 12 ani. In anul 397 a fost inaltat fara voia sa pe scaunul de patriarh al Constantinopolului, unde s-a remarcat printr-o viata pilduitoare, dar mai ales prin aprige cuvantari prin care biciua viciile in special celor de la curtea imparateasca, si chiar pe imparateasa Eudoxia, care era o femeie cu moravuri usoare. Datorita acestui lucru imparateasa a pus la cale indepartarea sa din scaun de doua ori. A doua oara a fost trimis in exil in Armenia, dar pe drum, din cauza maltratarilor la care a fost supus, a murit la anul 407. Ramasitele sale au fost aduse dupa 31 de ani cu mare cinste la Constantinopol.
  
  Inzestrati cu calitati alese, instruiti la cele mai inalte scoli ale timpului, favoriti la o glorie usoara si ursiti parca din leagan la celebritate cei trei sfinti au renuntat foarte usor la toate acestea si au primit jugul lui Hristos cel plin de greutati si suferinte, dar cu constiinta impacata ca si-au ales calea cea buna.
  
  Nici unul dintre ei nu ravnea la onorurile unor mari scaune episcopale, nici unul nu aspira la favoruri imperiale, nici unul nu avea interese personale si ambitii de masurat cu ale altora. Fiecare dintre ei se simtea mult mai bine in fericita si placuta liniste cautata, potrivita meditatei, rugaciunii si studiului, a unei chilii de manastire, in Pont, in Capadocia, in Isauria, langa Antiohia, sau orinde, pentru ei, ca asceti, de o mie de ori mai potrivita si mai binefacatoare decat stralucitele scaune de frunte ale Bisericii veacului, ravnite de altii.
  
  Contrar vointei lor, insa, au ajuns episcopi pe scaune de frunte, dar asta pentru ca se distinsesera intai in slujba preoteasca. Activitatea lor preoteasca a fost atat de bogata si de rodnica, incat putea sa ilustreze si sa echivaleze ea singura cu o cariera episcopala. Cand rangul si puterea lor de episcopi a inaltat si a intins campul si roadele lucrului lor, ei au facut ca marile lor calitati sufletesti si cu indoit zel si devotament pentru credinciosi, adevarate minuni pastorale, care umplu scurta si framantata lor slujire de ierarhi.
  
  In viata si opera lor, Sf. Trei Ierarhi au multe puncte comune intreolalta si cu alti mari Parinti si scriitori ai Bisericii. Totusi Sf. Trei Ierarhi au cateva insusiri caracteristice prin care ei se completeaza, formand o unitate care-i recomanda intotdeauna impreuna. De altfel, talcul mai adanc al aratarii divine pe care a avut-o in anul 1081 mitropolitul Ioan al Evhaitelor, in urma careia s-a generalizat sarbatorirea impreuna a Sf. Trei Ierarhi la 30 ianuarie, nu este numai acela de a se pune capat disputelor in legatura cu intaietatea pe care ar fi meritat-o unul sau altul dintre cei Trei Sfinti Ierarhi, ci mai ales rezultatul unui proces indelungat de aprofundare a operei lor, prin care Biserica a ajuns la constiinta ca Sfintii Trei Ierarhi se completeaza in mod armonios, fiecare dintre ei definindu-se abia prin raportarea sa la ceilalti doi sau la unul din ceilalti doi.
  
  Astfel, daca Sf. Ioan Gura de Aur a predicat pe intelesul tuturor adevarata credinta, daca Sf. Grigore Teologul a sintetizat dogma si a facut inteleasca Revelatia lui Dumnezeu, adevaruri de credinta care depasesc cugetarea si coplesesc mintea, Sf. Vasile cel Mare cerceteaza si explica etapele creatiei, facand cunoscuta opera si bunatatea lui Dumnezeu in om 1. Apoi, dupa cum am afirmat mai sus, in timpul vietii lor s-a formulat dogma Sfintei Treimi, la care toti cei trei ierarhi au contribuit in egala masura atat pentru explicarea si intelegerea ei de catre credinciosi, cat mai ales prin lupta pe care au dus-o cu cei care doreau cu tot dinandinsul sa impuna o credinta straina Revelatiei dumnezeiesti si Traditiei apostolice. <<In lupta cu marile erezii ale vremii lor, cu arianismul, cu sabelianismul, cu pnevmatomahii (adica cu cei care luptau impotriva Duhului Sfant), cei trei parinti de seama ai teologiei crestine au reusit sa depaseasca caracterul substantial al gindirii eleniste, fie ca era vorba de aristotelism, fie de poatonism, pe care le cunosteau ca nimeni altii, si au faurit pentru prima data in istoria culturii umane conceptul de persoana, pe care l-au asezat la temelia invataturii lor despre Sfanta Treime>> 2.
  
  De fapt, invatatura despre Sfanta Treime a fost punctul principal impotriva caruia s-au ridicat cu inversunare toate ereziile primelor secole crestine, ai caror corifei, hraniti la scolile filosofice ale timpului si increzuti intr-o logica liniara, simplista, nu recunosteau decat unitatea lui Dumneazeu, nevazand cum s-ar impaca ea cu Trinitatea Persoanelor, sau cu viata interpersonala 3. In acest context gasim marea stradanie a Sf. Vasile cel Mare care dorea sa evidentieze cu ajutorul gandirii invatatura revelata, ca Dumnezeu este Unul si in acelasi timp intreit in persoane; ca nici unitatea nu este contrara vietii tripersonale, si nici treimea Persoanelor nu e contrara unitatii lui 4.
  
  Dar cea dintai scriere a Sf. Vasile cel Mare, de aparare a Treimii, este <<Contra lui Eunomie>>, in 3 carti. In primele doua carti ale acestei lucrari, Sf. Vasile cel Mare aduce argumente pentru dumnezeirea Fiului nascut din Tatal. Eunomie, ucenic ale lui Aetiu Antiohianul, a dorit sa dea, urmand magistrului sau, o noua viata arianismului, pe baza stricata, argumentata logic 5. Acesta, facand filosofie abstracta si nu teologie spunea: <<Dumnezeu fiind nenascut… nu poate naste, ca sa transmita Celui nascut firea Sa>> 6. Prin aceasta conceptie, Eunomie, erijat in filosof, voia sa destrame Treeimea, adica pe Dumnezeu Cel personal, dat fiind ca un Dumnezeu personal nu poate fi monopersonal.
  
  De aceea, Sf. Vasile cel Mare, folosind expresiile revelate sau biblice de Tata si Fiu, arata implicit ca nasterea si nenasterea nu sunt insusiri ale fiintei, deci nu indica doua fiinte deosebite, ci sunt atribuite ale Persoanelor dumnezeiesti si deci nasterea si nenasterea deosebindu-le ca persoane, arata in acelasi timp comunicarea aceleiasi fiinte de la una la alta 7.
  
  In cartea a treia <<Contra lui Eunomie>>, Sf. Vasile cel Mare aduce argumente pentru dumnezeirea Duhului, impotriva lui Eunomie, care plecand de la faptul ca Duhul Sfant e numit al treilea, deducea ca e al treilea si ca fiinta, fiind o fiinta inferioara chiar Fiului. De aceea, Sf. Vasile zice: <<Precum Fiul e pus, dupa rand, al doilea dupa Tatal, pentru ca e din Acela…, dar nu al doilea dupa fire, pentru ca dumnezeirea este Una…, asa si Duhul Sfant, desi e dupa Fiul in ce priveste ordinea… nu e de o fire straina>> 8.
  
  Dumnezeirea Duhului Sfant o dovedeste Sfantul Vasile din faptul ca in Sfanta Scriptura e prezent totdeauna ca subiect ce indumnezeieste, ce intareste in virtute, dar nu ca cel ce e indumnezeit, desavarsit, intarit in virtute de altul superior. <<Caci creatura are sfintirea ca rasplata a inaintarii in a bineplacea lui Dumnezeu, dar folosindu-se prin fire de libertate se poate sa se aplece spre ambele parti, spre alegerea binelui sau raului. Dar Duhul Sfant este izvorul sfinteniei. El e numit si Bun si Domn, ca si Tatal si Fiul. Din toate acestea e vadit ca comunitatea de numiri arata nu o instrainare dupa fire, ci o unitate cu Tatal si cu Fiul>> 9.
  
  Totusi, in aceasta carte, Sf. Vasile nu se ocupa cu modul special al provenirii Duhului Sfant din Tatal, deci cu proprietatea caracteristica a Duhului, tocmai pentru ca nici Eunomie nu abordase aceasta tema in scrierea lui, dar Sfantul Parinte a consacrat Duhului Sfant o lucrare speciala, Despre Sfantul Duh, catre Amfilohie, completata cu alte opere ale sale si anume: Omilia XXIV, Contra sabelienilor, a lui Arie si a anomeilor; Omilia despre Sf. Duh; doua omilii intitulate Despre credinta; Impotriva celor ce ne acuza ca noi am spune ca sunt trei Dumnezei; precum si unele epistole etc.
  
  Pnevmatomahii acuzau pe Sf. Vasile, ca si pe ceilalti ortodocsi, ca introduce o invatatura noua, recunoscand dumnezeirea Sfantului Duh. Mai mult, ei il acuzau ca introduce o formula noua in doxologie: Marire Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, alaturi de formula intrebuintata in Biserica, dar preferata si de eretici: Marirea Tatalui prin Fiul, in Sf. Duh. Pentru a inlatura aceste invinuiri, Sf. Vasile cel Mare s-a sprijinit pe Sf. Scriptura, care constituia izvorul principal in argumentarea ideilor sale, dar si pe Sf. Traditie, pe care o socotea de aceeasi valoare ca pe Sf. Scriptura: <<Sa nu desparti pe Sf. Duh de Tatal si de Fiul; te opreste Traditia. Domnul asa a invatat, apostolii au predicat, parintii au pastrat, martirii au intarit>> 10.
  
  Un alt izvor pentru apararea credintei ortodoxe de inovatiile ereticilor il gaseste Sf. Vasile in lauda adusa Sfintei Treimi, nedespartita de credinta si de taina Botezului, adica in viata sacramentala a Bisericii si in trairea ortodoxa a dogmei pastrata cu sfintenie de Biserica. In acest context, el marturiseste intr-o scrisoare adresata lui Eustatie de Sevasta in anul 375, facand o ultima incercare de a-l readuce in sanul Bisericii: <<Cu un lucru indraznesc sa ma laud in Domnul, acela ca niciodata nu am avut idei gresite si nu am gandit sau am invatat in alt chip cu privire la Dumnezeu. Conceptul despre Dumnezeu pe care l-am primit din copilarie de la fericita mea mama si de la bunica Macrina, pe acesta l-am pazit si l-am facut sa creasca in mine, caci n-am trecut de la o invatatura la alta atunci cand ratiunea s-a implinit, ci am desavarsit principiile care mi-au fost transmise de acesta. Dupa cum se creste din mic devine mai mare si totusi ramane identic, neschimbandu-si genul, ci pe masura ce creste se desavarseste, tot asa socotesc ca la mine aceeasi invatatura prin progres a crescut>> 11 .
  
  In ceea ce priveste cunoasterea lui Dumnezeu, Sf. Vasile cel Mare respinge principiile fundamentale ale arienilor si ale pnevmatomahilor, care pretindeau ca Dumnezeu poate fi cunoscut dupa fiinta Sa. <<Cat despre noi, scria el episcopului Amfilohie de Iconiu, noi spunem ca invatam sa cunoastem pe Dumnezeul nostru din lucrarile Sale dar nu pretindem ca ne apropiem de fiinta Sa Insasi. Intr-adevar, energiile Lui coboara catre noi, dar fiinta Lui ramane inaccesibila>> 12 .
  
  De asemenea, Sfantul Parinte respinge invatatura ereticilor ca Duhul ar fi o creatura pentru motivul ca Duhul e Sfant, nume ce identifica pe Sfantul Duh ca persoana in Sfanta Treime, avand aceleasi insusiri pe care le are Tatal si Fiul, deci si sfintenia: <<Sfantul Duh este izvorul sfinteniei. Si dupa cum Tatal este Sfant din fire, si Fiul este Sfant din fire, tot asa si insusi Duhul adevarului este Sfant din fire, pentru ca S-a invrednicit de numirea proprie si particulara de Sfant>> 13.
  
  Aducand argumente din Sf. Scriptura, Sf. Vasile arata ca lucrarile Sfantului Duh sunt comune cu ale Tatalui si ale Fiului. Astfel, Sf. Duh a fost prezent la facerea lumii, desavarseste zidirea, este prezent cu puterea Sa, este Duhul infierii, invata toate pe cei ce au crezut in Domnul, imparte harul cum voieste, a grait prin prooroci, scruteaza adancurile lui Dumnezeu, este datator de viata, iar botezul se face in numele Tatalui si al fiului si al Sfantului Duh. Aceste lucrari apartin Dumnezeirii, nu creaturii, caci <<este cu neputinta sa fie aceeasi fire si Cel ce sfinteste, si cei ce sunt sfintiti, si Cel ce invata si cei ce sunt invatati, Cel ce Se descopera si cei ce au nevoie de revelatie… Deci cum trebuie sa-L numim? Duhul Sfant si Duhul lui Dumnezeu, Duhul Adevarului, trimis de Tatal, Duhul de viata facator, Duhul infierii, cunoscand toate cele ale lui Dumnezeu. Astfel va fi pastrata unitate in Treime, marturisind un singur Tata, un singur Fiu si un singur Duh>> 14.
  
  Insistand asupra faptului ca Sf. Duh nu poate fi asezat in randul creaturilor, pentru ca intreaga activitate il situeaza alaturi de Tatal si de Fiul, Sf. Vasile ajunge la concluzia ca Sf. Duh este Dumnezeu. Demonstratia lui sistematica asupra dumnezeirii Sfantului Duh este cuprinsa in opera sa dogmatica <<Despre Sfantul Duh>>. Prin acest tratat, ca si prin intreaga sa invatatura, Sf. Vasile a contribuit din belsug la triumful ortodoxiei asupra ereticilor, cu prilejul celui de al doilea Sinod ecumenic, cand s-a formulat pentru totdeauna dogma despre Sf. Duh."
  
  P=reluat din http://www.crestinism-ortodox.ro/html/06/6c_co...

  • 29 ianuarie 2009
  • 10 comentarii
  • nici o evaluare

• SURPRIZA

  O sămânţă jucăuşă
  ce plimbată a fost de vânt
  s-a oprit pe lângă uşă
  pe un petic de pământ.
  
  Am primit-o cu-ncântare
  şi-am admis-o chiriaş
  dându-i apă, chiar şi soare,
  într-un ciob ales lăcaş.
  
  Mulţumită de primire
  si-a văzut de germinare
  însă, vai, m-a scos din fire
  uriaşa-i nepăsare!
  
  I-am schimbat pe dată locul
  intr-o oală de pământ
  aşezând-o cu tot focul
  nici prea sus, nici prea adânc...
  
  Nu ştiam de unde vine,
  nu-i ştiam provenienţa,
  dar făceam, o ştiu prea bine,
  zilnic, lângă ea prezenţa.
  
  Aşteptam cu nerăbdare
  primăvara să sosească
  şi doream cu multă ardoare
  cât mai repede să crească...
  
  Mare-mi fu însă mirarea
  într-un ceas de insomnie
  provocată, vai, de floarea
  galbenă de...PĂPĂDIE!
  
  (Versuri nascute în urmă cu peste 40 de ani, care să explice, AZI, floarea din pagina de profil...)

  • 27 ianuarie 2009
  • 104 comentarii
  • nici o evaluare

• PUDIBONDERIE

  IN CAUTAREA FERICIRII
  
  Capitolul II
  
  DESTAINUIRI
  
  Partea a cincea
  
  - Şi nu putem amâna asta pe altădată, dragule? De ce să ne stricăm momentele astea frumoase cu nimicuri?
  - Olguţa, noi nu ne-am ascuns nimic până acum, eşti de acord?
  - Desigur, ce motive am fi avut?
  - Ei bine, adeseori lucrurile mărunte pot degenera dacă nu sunt discutate, cunoscute în amănunt. Se pot da interpretări eronate mai târziu. Ne începem căsnicia oficială ascunzând întâmplări ce au legatură cu noi?
  - Doamne fereşte, dragule, nu am ce să ascund! Nu am dorit să te întristez...
  - M-ai întrista dacă nu ai povesti despre ce este vorba, iubito.
  - Ei bine, treci şi prepară o cafeluţă, aprindem câte o ţigară şi am să-ţi povestesc.
  Valentin s-a ridicat de pe scaun surâzând înţelegător, s-a apropiat de Olga şi a îmbrăţişat-o cu duioşie, a sărutat-o pe gură şi pe ochi şi i-a promis solemn:
  - Va fi cea mai bună cafea din ultimii...40 de ani, iubito!
  - Ha, ha, ha! Făceai cafea înainte de a te naşte...Vom aprecia şi vom acorda calificative, a rostit Olga solemn după ce şi-a înăbuşit râsul.
  S-a aşezat comod pe un scaun şi, în timp ce urmărea încântată mişcările lui Valentin în jurul aragazului, a aprins ţigări pentru amândoi şi a început să povestească, scormonind atentă prin amintirile ce nu i-au făcut nicicând plăcere:
  - Dacă-ti amintesti, am cunoscut acest om la petrecerea ta, înainte de a pleca în străinătate...
  - A, da! Obţinusem bursa pentru stagiu postuniversitar finanţată de guvern...
  - Ai să dai cafeaua în foc dacă mă mai întrerupi... Noi eram prieteni de puţin timp în vremea aceea. Dar am mers, pentru că aveam încredere în tine...
  - Şi, de moment, a disparut acea încredere?
  - Eşti un nesuferit cu diplomă şi, dacă mă mai întrerupi...
  - Gata, cafeaua este servită, continuă, iubito!
  - ...Era ziua lui de naştere, parcă, în timpul iernii, ori a numelui, nu mai reţin. Ne-am întâlnit întâmplător şi m-a invitat. A zis că vrea să o cunosc pe prietena lui. I-am amintit că tu eşti plecat. A zis că nu contează, că este prietenul tău şi cu atât mai mult ar trebui să vin. Să nu mă simt singură şi să stau închisă în casă...
  Nu ştiu cum m-a convins să-i dau numarul de telefon. M-a sunat de vreo trei ori să-mi amintească şi mi-a promis că vine cu prietena lui să mă ia de acasă. M-am simţit prea obligată şi am cedat. Dar să merg eu, dacă-mi dă adresa. A fost de acord şi ne-am întâlnit. Anca era o fată serioasă. O blondă frumoasă, cuminte, cu mult bun simţ. Mi-a spus că sunt împreună din vremea în care el era elev la o şcoală de Poliţie şi urmează să se căsătorească după sărbătorile de iarnă. Au mai fost câteva perechi şi, în general, a fost frumos, m-am simţit bine...
  M-a sunat după vreo săptămână şi m-a rugat să accept o întâlnire cu ei, adică el şi prietena lui. Să discutăm despre pregătirea nunţii lor...Şi m-am dus. Ca o proastă incurabilă...
  - De ce te exprimi în felul ăsta, iubito?
  - De aia, că am fost o proastă şi am crezut că este om serios!
  Valentin a sărit violent de pe scaun. Obrajii săi nu mai aveau culoare şi sprâncenele se uniseră de adâncă încruntare. După câteva secunde s-a reaşezat, murmurând către Olga:
  - Iartă-mă! M-am calmat…
  - Era singur acasă, cu scuza că trebuie să sosească şi Anca. Şi nu a mai ajuns până a încercat să mă convingă că vrea să se însoare cu mine!
  - Oho! Imbecilul chiar a...
  - Nu mă întrerupe! Am refuzat categoric. A zis ceva despre salariul şi posibilităţile lui de ascensiune. A zis că tu nu mai vii din străinătate şi că nu agoniseşti prea mult pe acolo...S-a milogit, pur şi simplu, până în momentul în care a încercat să mă violeze...L-am ameninţat că-l reclam. Nimic! M-a prins rău, cu mâinile la spate şi m-a aruncat pe pat. Când s-a aplecat peste mine cu mâinile spre sâni, i-am trântit o talpă între picioare, cât am putut eu de tare. A început să ţipe şi să se tăvălească pe jos. Mi-am luat rapid hainele şi am fugit...
  - Paştele mamii lui de nenorocit, îl bat de se c...ă pe el!
  - Numără până la 10 şi fii tu însuţi, dragule! Te cobori la nivelul imbecilului?!
  - Nu mă cobor...dar o lecţie tot trebuie să primească de la mine. Nu-l iert, a strigat Valentin după ce s-a ridicat iar şi a dat ocol mesei în mers înverşunat, cu pumnii strânşi.
  - Sunt de acord, dar să fie o lecţie prin care să-ti dovedeşti superioritatea intelectuală şi morală, nu forţa fizică...Nu l-ai întâlnit niciodată de când ai venit?
  - Ba da! De unde aveam numarul de telefon, altfel? Atâta doar că s-a purtat absolut normal. Parcă m-a şi întrebat când ne căsătorim, dacă-mi amintesc bine. E mult de atunci...
  
  - Aşa mult timp mi s-a părut că a trecut...Muream de curiozitate. Foarte bine ai procedat, drăguţa de tine! Şi cum s-a manifestat, tot slăbuţ spre finalizare?
  - O, nu! Ca în vremurile bune, iubita! A fost grozav deşi părea năucit de ofensiva mea impetuoasă...
  - Ei, vezi că omul este normal dar îl plictiseai prin monotonie?
  - Nu Găbyţă, nu este aşa. Era surprins şi nu a ştiut ce să facă. Nici nu putea da înapoi, dar ochii...privirea lui rătăcită nu o pot. uita.
  - Anca, ascultă tu la mine, omul tău te iubeste, altfel nu ar reuşi să...
  - Da, măi! Cred că mă iubeşte, dar nu ca la început. E ceva forţat. Simt asta. Şi de ce nu vrea în ruptul capului să avem copii? Ştii...sunt probleme pe care nici eu nu le cunosc şi ai mei nu au vrut sa-mi spună...
  - Dacă nu trebuie să ştiu...abţine-te. Eşti şi obosită dupa tura prelungită...
  - Nu, am avut o gardă uşoară şi m-am odihnit. Ştii, nu-mi ies din cap două momente pline de tensiune...
  - Vrei sa mor, drăguţo? Hai, spune!
  - După ce ne-am mutat noi aici, în apartamentul ăsta...într-o seara ne-a invitat tata. Nu era nicio sărbătoare, nicio aniversare...A zis ca-i este dor de noi. Era cam la o lună-două de când Fănel îşi schimbase locul de muncă. După puţin timp tata, foarte sobru, s-a scuzat şi s-a retras cu el în birou. A zis ca au chestiuni bărbăteşti de discutat. Am rămas cu mama în bucatarie....
  - Ei, şi? Ce-i cu asta?
  - Când m-am dus la baie, am auzit voci iritate şi am tras cu urechea. Fănel ridicase tonul. Prindeam doar frânturi..."Am fost cel mai cinstit şi prost timp de doi ani de zile. Râdeau toti de mine...Ştiţi dumneavoastră ce înseamnă...Cum, ce să fac cu banii?! Să vă fac fata fericită, e bine?...Da, am zis...Şi de ce să fie şi pe numele ei? Nu eram serios? Ba eram la vremea aia, e clar?...Cum?...Da, o vreau noua...Ba străină…Da, o voi avea, e bine?...Furaţi?...Nu bag mâna în buzunarul lor, e clar?...".
  - Măi fată, despre ce era vorba? Mă faci praf.
  - Despre maşina oferită de tata la nunta noastră. Aşa cred. A cerut să fie înmatriculată pe numele amândorura...
  - Aha, mi-a căzut fisa! Hai, ce au mai zis?
  - Atunci...cam atât. A vorbit tata apoi, dar calm. Nu se auzea nimic de după uşa capitonată. Am întrebat-o pe mama şi...
  - "Ai motive sa te îndoieşti de tatăl tău?
  - Nu, mami!
  - Eşti fericită?
  - Până acum, sunt. Nu am nevoie de nimic. Fănel mă iubeşte şi se poartă frumos...
  - Foarte bine. Dar pune probleme de viitor. Sunt problemele voastre. Voi trebuie să le rezolvaţi. Singuri.
  - Dar nu ştiu despre ce e vorba, mami...
  - Ancuţa...Tu trebuie să simţi, fata mamei, să-l cunoşti, să discuţi cu el orice. Comunicarea să fie pe primul loc. Apoi, dragoste sinceră. Comportamentul general...Respectul, fetiţa mea...Gata, tati nu va spune niciodată nimic. E soţul tău, el trebuie să vorbească."
  - Bine, doar atât? Mă toci mărunt, măi Anca!
  - Atunci, da. Doar atât. A mai fost o discuţie la noi acasă. Tot cu uşile închise , între patru ochi...Dar mama nu m-a lasat să trag cu urechea. Doar pe tata l-am auzit ţipând: "Eu te-am scos din noroi...Dacă-i faci cel mai mic rău, eu te dobor!...A fost şi rămâne copilul meu, pricepi?"...Deci era vorba despre mine, măi, înţelegi?
  - Da...înţeleg ceva...Când s-a întâmplat?
  - Păi...terminase facultatea...După ce a fost avansat. A obţinut grad de ofiţer...
  - A făcut prostii, tatăl tău a ştiut şi l-a ajutat să se salveze...Cam aşa înţeleg eu, drăguţa mea...
  - Cam aşa am înţeles şi eu. Ai mei au refuzat să-mi spună ceva. Susţin că între noi nu trebuie să intervină nici ei, nici alte persoane...Că dacă avem probleme, să le rezolvăm singuri. Altfel, se agravează în timp şi e mai rău.
  - Corect. E perfect. Ai vorbit cu el?
  - Nu, Găbyţă. Am aşteptat să deschidă el subiectul. Degeaba. De atunci îl simt mai rece, distant, cu rezerve. Şi tot de atunci cam întârzie...Adevărat că munca lui este şi pe timp de noapte...
  - Dar unde lucrează, drăguţo, concret?
  - Acum, la Poliţia Municipiului, la Serviciul furturi de autovehicule. Este un fel de şef de birou, ceva în genul ăsta...
  - Aha! De aia lucrează şi noaptea. Se fură mai multe maşini noaptea decât ziua, presupun. Capitala-i mare, maşini multe şi tot mai ca lumea…Dar trebuie sa discuţi cu el.
  - Da, aşa cred şi eu, dar e mereu preocupat, dus pe gânduri. Parcă se teme de un anume ceva şi se ascunde de mine...
  
  Va urma.

  • 24 ianuarie 2009
  • 34 comentarii
  • nici o evaluare

• PUDIBONDERIE

  IN CAUTAREA FERICIRII
  
  Capitolul II
  
  DESTAINUIRI
  
  Partea a patra
  
  - La câte invitaţii avem confirmarea, dragule? Sunt două săptămâni de când le-am trimis, nu?
  - Da, aşa e şi foarte puţini nu au dat vreun semn de viaţă. Ar mai fi timp, câteva zile, până la data finalizării comenzii. Oricum, va trebui să riscam şi să asigurăm câteva tacâmuri în plus, pentru a evita orice situatie neplăcută.
  - Din provincie ori din capitală?
  - Surpriza este că toate sunt de aici.
  - Ei, haide, nu mai sta posomorât! În câteva zile se pot rezolva multe. Mai vrei puţină cafea?
  - Nu, nu, mulţumesc Olguţa. Hai sa strângem masa şi să mai verificăm lista. Poate dăm câteva telefoane la cei care nu au confirmat.
  Olga a sorbit ultima înghiţitură de cafea, a tras adânc din ţigară, a stins-o şi a început să adune resturile de mâncare, în timp ce Valentin a transportat cu dexteritate vesela folosită la chiuvetă şi a început să spele metodic fiecare articol în parte. După ce au facut ordine, au pus hârtiile pe masă, agendele telefonice, instrumente de scris şi au început verificările.
  După ce au consultat întreaga documentaţie, foarte atent organizată pe familii, rude, prieteni, colegi ori obligaţii de serviciu, Olga a exclamat satisfăcută:
  - Hei, stăm bine! Doar şase familii nu au confirmat. Ce părere ai, dragule, mai eşti îngrijorat?
  - E foarte bine. Cine sunt?
  - Păi, văd că nu sunt dintre rudele mele...şi , uite, nici de ai tăi nu sunt...Da, toate rudele invitate au confirmat. E bine, nu?
  - E foarte bine, cum să nu fie. Restul, ia să vedem...coleg de serviciu, directoarea ta, un prieten de al meu din copilărie...un fost coleg de liceu, poliţist la circulaţie...
  - Cine-i ăsta, domnul Nicolae?
  - Da, el este. Ia să văd dacă am numarul de telefon...
  - Stai puţin, nu te grăbi. Mă bucuram dacă nu-l invitai…Cât ai fost plecat din ţară, omul a terminat o facultate, nu ştiu care. Cert este că s-a schimbat mult, nu mai e cum îl ştiai tu şi cum era când mi l-ai prezentat...
  - Când l-ai cunoscut tu? Ah, da! La masa oferită când am obţinut bursa de studii în străinătate…Şi ce spuneai, facultate? Ce să zic, însurat fiind, nu credeam ca se va ambiţiona...
  - Datorită socrului, ştii colonelul sau generalul de la Spitalul Militar. L-a bătut la cap sau aşa or fi plănuit de la început, nu ştiu.
  - Aha, mi-amintesc...Fata, adică nevasta lui, a lui Fănel, că aşa-l cheamă, nu era asistentă medicală?
  - Ba da, mi se pare ca lucrează acolo, cu tatăl ei.
  - A facut şi ea medicina?
  - Nu, nu este medic, e tot asistentă.
  - Da, da…Cum de nu l-am văzut prin vreo intersecţie?
  - Ei, dragule, nu mai este agent de circulaţie. Are grad de ofiţer sau cum li se spune acum, după reformă. A făcut ceva prostii pe acolo şi, ti-am zis, are studii superioare acum...E la alt serviciu, ceva cu furturi...
  - O fi la judiciar sau cercetări penale, parcă aşa se spune la ei...
  - Nu, dragule, tot în domeniul maşinilor…
  - Stai, stai că am gasit un număr şi o să-l întreb pe el...
  - Nu, nu face asta deocamdată, te rog!
  - De ce? Nu trebuie să ştim? Am fost colegi de liceu şi prieteni destul de buni. Vreau să-l felicit.
  - Tocmai de aia, că nu prea ţi-a fost prieten, dragule.
  - Olguţa...am senzaţia că îmi ascunzi un anume ceva ori că nu mi-ai povestit tot ce trebuia să ştiu.
  - Nu am nimic de ascuns...Atâta doar că nu am vrut să-ţi strice liniştea un incident oarecum urât, dar lipsit de importanţă.
  Valentin a lăsat agenda încet pe masă, a aprins o ţigară şi a privit-o lung şi întrebător pe femeia ce urma să-i fie foarte curând, în mod oficial, soţie...
  
  Câteva zile după noaptea aceea de dragoste, în care Anca nici nu a întrebat de ce a ajuns atât de târziu, Fănel nu a pierdut niciun minut în afara problemelor de serviciu. Se simţea îndatorat şi se grăbea spre casă ca la începutul căsniciei. Şi pentru că o anumită tulburare interioară nu reuşea să o ascundă, i-a oferit şi flori, precum obişnuia cândva...
  "Un anume ceva, care-mi scapă, s-a întâmplat cu ea. Nici supărată, nici pisăloagă şi nici cu întrebări. M-a copleşit cu dragostea ei şi mă priveşte ca atunci când...Da, exact ca atunci s-a comportat! Fără să-şi dea seama cât de umilit mă simt. Trebuie să mă eliberez în vreun fel. Dar cu cine naiba să vorbesc? Nu mai am încredere în nimeni şi prietenii de la brigadă au început să mă ocolească. Adevărat că i-am cam privit de sus de când am luat gradul..."
  Mariana era de serviciu. Nu-i venea să creadă când l-a văzut aşezându-se la o masă din sectorul ei. „Pare atât de tulburat!”.
  - Sărut mâna. Nu doresc nimic. Vreau să ştiu dacă accepţi să stăm de vorbă în timpul tău liber. Prieteneşte, fără pretenţii...
  - Ce ţi s-a întâmplat? Eşti puţin demolat, domnul meu…
  S-au întâlnit după trei zile. În acelaşi restaurant şi în acelaşi separeu. Vorbeau încet şi nu puţine au fost momentele de tăcere prelungită până când Fănel s-a destăinuit la întrebarea ei directă:
  - Bine, dar de ce eşti complexat? E soţia ta si apreciez că s-a comportat normal. Ce vrei de la ea? Parcă o duşmăneşti când te iubeşte atât de mult!
  - Aşa a făcut când am avut eu primele necazuri. M-a copleşit, m-a sufocat pur şi simplu! Şi am avut, mai târziu, senzaţia că a făcut-o din milă...
  - Eşti paranoic în loc să fii fericit, chiar şi numai din pricina asta! Câţi bărbaţi nu şi-ar dori să fie atât de iubiţi de nevestele lor! Cum poţi vorbi aşa? Spune-mi, pe scurt, despre ce a fost vorba, ca să-mi pot da seama...
  - Da, tocmai asta doream...Eram de serviciu la pasarela de la Aeroportul Otopeni. Nu se făcuseră modernizările existente acum. Am scos din circulaţie un autoturism care nu a semnalizat schimbarea direcţiei de mers şi nu s-a asigurat pentru a intra pe naţională... Poate te plictisesc, nu?
  - Sunt foarte atentă. Poţi relata orice. Sunt total neutră şi voi încerca să fiu obiectivă.
  - Da...era la volan o femeie. Mi-am adus aminte că o cunosc de când făceam practica, în anul doi de şcoală militară. Mi-a plasat-o subofiţerul pe lângă care lucram. Nu, nu eram însurat atunci, nu te uita aşa la mine!
  Ne-am luat cu vorba, ştii...amintiri...Am văzut un autoturism deplasându-se fără a reduce viteza în apropierea postului de control şi...am exagerat, să vadă şi ea cât de grozav sunt...
  - Adică, ce ai facut, concret!
  - Am făcut semnal regulamentar să oprească pe dreapta...
  m-am întors şi am continuat discuţia cu doamna...Şoferul s-a enervat şi m-a reclamat. Din cauza asta m-au scos de la circulaţie...
  - Ei, nici chiar aşa! Cine era şoferul?
  - Şoferul?...L-am avut profesor de "Circulaţie" la Şcoala Câmpina...Problema e că nu l-am văzut. El a deschis portiera şi a întrebat corect: "Domnule agent, cât trebuie să aştept aici?" Iar eu...cum să-ţi spun...
  - Spune exact cum a fost...
  - I-am răspuns râzând, întorcându-mă încet cu faţa la el: "Ai bă răbdare, că te regulez şi pe tine"
  - Da, acum înţeleg...Singur ţi-ai săpat groapa...Bine, dar nu pricep în ce sens are soţia ta legătură cu întâmplarea...
  - S-a pus problema să mă treacă în rezervă şi...am rugat-o să vorbească cu tatăl ei, să intervină...Era colonel doctor...
  - Şi s-a rezolvat. Care-i baiul?
  - E că nu mi-a reproşat niciodată nimic. În schimb m-a sufocat cu dragostea ei...
  - Pentru că te iubeşte sincer şi nu te-a lăsat să suferi. Chiar dacă a durut-o şi a suferit poate mai mult decât tine, a înţeles că trebuie să-ţi fie şi mai aproape. Care-i problema?
  -...Ar mai fi...dar lasă, pe altă dată…
  
  Va urma...

  • 16 ianuarie 2009
  • 28 comentarii
  • nici o evaluare

• LUCEAFARULUI POEZIEI ROMANESTI

  S-a dus Luceafarul
  in lumea lui
  pe care numai el
  a cunoscut-o...
  si-a aratat-o orisicui
  ce-a vrut s-o afle
  dar nimeni n-a vazut-o...
  Atatia surzi si orbi
  si schiopi i-au stat
  ades alaturi
  si l-au pandit
  ca niste corbi
  l-au rastignit
  si l-au ucis in paturi...
  

  • 15 ianuarie 2009
  • 8 comentarii
  • nici o evaluare

• Despre ASASINAREA LUI EMINESCU

  Arestarea
  
  Prezenţa lui Eminescu, în după-amiaza zilei de 28 iunie 1883, la cunoscuta Baie Mitraşevschi este un lucru cert, deşi povestea lui Grigore Ventura, cunoscută din articolul lui Al. Ciurcu, publicat abia în 1911, în „Adevărul”, nu lămureşte nici pe departe modul în care ajunsese acolo. Ciurcu relatează: „După ce-l instală în baie, Ventura se duse să înştiinţeze pe prefectul poliţiei. Se ştie că Eminescu a stat mai multe ore în baie şi că a dat drumul la atîta apă fiartă, încît s-a opărit şi cînd au venit să-l scoată, a eşit din putină roş ca un rac fiert” (D 31). Aproape 70 de ani, aceasta a fost versiunea oficială care se ştia despre sfîrşitul zilei de 28 iunie 1883, cînd Eminescu urma să fie dus la spitalul de nebuni, deşi, între timp, apăruseră şi relatările Liviei Maiorescu (D 24) şi Constantin Dimitriu (D 86), din care aflăm că Eminescu n-a trecut pe la Capşa, nu a ameninţat pe nimeni cu pistolul şi, totuşi, a fost ridicat „de acolo” (Băile Mitraşevschi) de către prietenii săi care doreau să-l ducă la balamuc. Abia prin anul 1950 a fost descoperit un document excepţional de valoros, pe care, în mod inexplicabil, nu-l căutase nimeni: Procesul-verbal încheiat de poliţie la arestarea lui Eminescu în Băile Mitraşevschi! Acest Proces-verbal (D 26) ar fi putut să redeschidă „Dosarul Eminescu”, dar, din păcate, în România se instalase regimul comunist şi, în anii ’50, se consuma cea mai dură perioadă a lui. Locul lui Eminescu fusese luat în manuale de Puşkin şi restul literaturii ruse, iar scriitorii români încercau să se adapteze noii realităţi prin compromisuri care nu aveau legătură nici cu adevărul, nici cu dreptatea, ci doar cu interesul personal. Dar nu ar fi drept să aruncăm vina doar pe regimul comunist, pentru fapte care s-au petrecut în regimul anterior, cu atît mai mult, cu cît complotul căruia i-a căzut victimă Eminescu era bazat tot pe interesele personale ale unor politicieni, la fel de rupţi de principiile dreptăţii şi adevărului ca şi cei din regimul comunist. Abia în anii din urmă s-au putut face cîteva demersuri decisive pentru aflarea adevărului despre sacrificarea lui Eminescu. Ciudat este că eforturile recente ale unor cercetători cunoscuţi, precum Nicolae Georgescu şi Th. Codreanu sînt primite şi azi cu ostilitate chiar de către breasla oamenilor de cultură din România, ca şi cum, după mai bine de o sută de ani, Eminescu nu şi-ar fi ispăşit încă pedeapsa!
  
  Să ne reamintim că Maiorescu îl trimisese pe Eminescu la ora 10 la Societatea „Carpaţii”, de unde urma să fie luat în cămaşă de forţă şi dus la spitalul de nebuni, unde îi rezervase un pat încă de dimineaţă, împreună cu... Simţion (D 7). Aşadar, Maiorescu pusese la cale un scenariu mult mai simplu, în urma căruia Eminescu urma să ajungă cu orice preţ pe mîna dr. Şuţu. Dacă Eminescu s-ar fi dus la Societatea „Carpaţii”, unde îl trimisese Maiorescu, planul s-ar fi pus în practică „fără greutate”, cum dorea autorul său. Se poate spune, totuşi, că, pînă la urmă, a fost un plan reuşit, deşi Eminescu îl dejucase la un moment dat. Cercetătorul Nicolae Georgescu a lansat o ipoteză interesantă, conform căreia, după discuţia cu Maiorescu, acesta nu s-a mai dus la Societatea „Carpaţii”, aşa cum fusese sfătuit, ci a plecat la Capşa pentru a-l întîlni pe ambasadorul american E. Schuyler, pe care Eminescu îl cunoscuse chiar acasă la Maiorescu, în 30 mai 1883 (D 2). Se ştiau preocupările lui Schuyler pentru respectarea drepturilor omului, de care s-a ocupat şi înainte de venirea în România, şi, cum articolul lui Eminescu din acea zi, „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, viza tocmai încălcarea acestor drepturi de către guvern, prin interzicerea publicaţiei „L’independence roumaine” şi expulzarea patronului acesteia E. Galli, un protest public, cu posibile ecouri internaţionale, putea să fie o bună strategie pentru atragerea atenţiei.
  Ştim că astăzi pare neveromisilă ideea că un poet, fie el şi Eminescu, era ţinta agenţilor serviciilor secrete austriece, dar trebuie să facem efortul de a ne reaminti că, în iunie 1883, Poetul nostru era mult mai cunoscut ca un ziarist foarte acid la adresa politicienilor acelor vremuri, iar unirea României cu Transilvania era pentru el un adevărat crez. În contextul acelei epoci, cînd se negocia Tratatul secret cu Austro-Ungaria, prin care era interzisă României orice revendicare privind Transilvania, Eminescu deranja pe toată lumea. De aceea, agenţilor austrieci li s-au adăugat şi agenţi romîni care lucrau pentru diferite interese. Unii erau chiar prieteni ai lui Eminescu şi poate tocmai din acest motiv le-a fost mai uşor, cînd s-a dat semnalul, să pună în aplicare planul prin care ziaristul de la „Timpul” era scos din viaţa publică. Sîntem convinşi că, în 28 iunie 1883, Eminescu avea pe urmele sale mai mulţi agenţi, care-i monitorizau fiecare mişcare. Unul dintre ei era, cu siguranţă, Grigore Ventura. El observase, probabil, că Eminescu se abate de la ţinta pe care i-o indicase Maiorescu, adică Societatea „Carpaţii”, de unde urma să fie preluat în cămaşă de forţă, şi a intervenit. Cum anume a făcut-o, e foarte posibil să nu mai aflăm niciodată. Cert este că, la sfîrşitul acţiunii sale, diferită de cea pe care a povestit-o tuturor, a reuşit să-l aducă pe Eminescu exact în cămaşa de forţă pe care Maiorescu, împreună cu Simţion, i-o pregătiseră încă din dimineaţa acelei zile.
  Arhivele Statului au intrat în posesia mai multor rapoarte secrete provenite din România şi adresate oficialilor din Imperiul Austro-Ungar. Chiar dacă acestea nu sînt decît sintezele unor acţiuni concrete de supraveghere, s-a putut afla că Societatea „Carpaţii”, în care Eminescu avea un rol important, era atent supravegheată, încă de la începutul activităţii sale (1882) de români infiltraţi printre membri, dar şi de agenţi austrieci. Cercetătorul Nicolae Georgescu a scos la iveală cîteva documente care vorbesc explicit de acţiuni de supraveghere a mediului în care activa Eminescu. Nota ministrului plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucureşti, Ernst von Meyr, trimisă ministrului Casei Imperiale în data de 7 iunie 1882 (D 83), îi nominaliza pe Eminescu şi Secăşeanu ca fiind autorii unor acţiuni care vizau unirea României cu Transilvania. Von Mayr precizează că a primit informaţiile despre „consfătuirea secretă” din 4 iunie 1882 a Societăţii „Carpaţii”, în care se discutau problemele semnalate, „de la o sursă de încredere”. Deci, încă din 1882, serviciile secrete austriece aveau un om infiltrat printre membrii societăţii. Un alt raport, de data aceasta către ministrul de externe austriac, Kalnoky, conţine informaţii despre a altă şedinţă a Societăţii „Carpaţii”. Din el aflăm că F. Lachman, redactorul ziarului “Bukarester Tageblatt”, era spion austriac şi avea ca sarcină urmărirea pas cu pas a lui Eminescu!
  Nicolae Georgescu a încercat identificarea celui de-al doilea agent al serviciilor secrete austriece, despre care se face referire în Nota respectivă, în persoana lui G. Ocăşanu, care era chiar vicepreşedintele Societăţii „Carpaţii”! În opinia aceluiaşi cercetător, tot la Ocăşeanu făcea trimitere Eminescu, în scena de pe peronul gării, cînd era mutat de la spitalul dr. Şuţu, la clinica din Viena, scenă descrisă de Livia Maiorescu în scrisoarea către mătuşa sa, Emilia Humpel: „Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră şi, făcându-şi un “ochian” din degetul cel gros şi din arătătorul ambelor mâini ce-l ţinea la ochi şi râzând foarte înveselit, spuse lui papa : “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoară”; apoi scuipă de câteva ori, începu să râdă şi se aşeză” (D 38). “Ochian”-ul ar fi o trimitere directă la Ocăşeanu şi teza poate fi acceptată, în contextul unei scene plină de mistere, în care Eminescu se adresează lui Maiorescu, vorbindu-i de “o conspiraţie” şi de Mayer (sau Mayr). Eminescu era dus la Döbling, în clinica lui Leidesdorf, după ce suportase o medicaţie forţată extrem de dură din partea dr. Şuţu. În ciuda stării sale, generată de tratament, Eminescu, prin comportamentul său de pe peronul gării, i-a dat fiori lui Maiorescu, dîndu-i de înţeles că ştie ce i s-a întîmplat. După cum vom vedea, Maiorescu va fi mereu interesat dacă Eminescu îşi aduce aminte de ziua de 28 iunie 1883, cînd a fost luat cu forţa şi internat la spitalul de nebuni, motiv pentru care l-a pus pe vărul său, C. Popasu, să-l supravegheze atent. Misiunea acestuia a fost apoi preluată, la întoarcerea în ţară, de către Al. Chibici-Revneanu, despre care aceeaşi Livia Maiorescu spune că a “devenit cunoscut numai prin strajn(ic)a lui călătorie cu Eminescu la Sanatoriul lângă Viena, apoi călătorind cu el prin Italia” (D 25). Maiorescu a făcut apoi tot posibilul ca Eminescu să nu mai vină niciodată, pînă la sfîrşitul vieţii, în Bucureşti. Vom reveni însă asupra spaimei lui Maiorescu, căci ea aruncă o dîră de lumină peste evenimentele petrecute în 28 iunie 1883. Cert este că Eminescu a avut şi în acea zi o umbră care-l urmărea pas cu pas. Orice ar fi făcut, orice ar fi spus, el trebuia să ajungă la dr. Şuţu! Cercetătorul Nicolae Georgescu sintetizează contextul istoric în care s-a produs internarea lui Eminescu, înlăturînd fără echivoc varianta coincidenţei. Astfel, în 28 iunie 1883 urma să fie semnat Tratatul secret al României cu Tripla Alianţă (Tratatul s-a semnat cîteva luni mai tîrziu, în septembrie 1883, cînd opozanţii săi fuseseră fie exilaţi, fie convinşi să se potolească, fie, ca în cazul lui Eminescu, declaraţi nebuni şi supuşi la tratamente medicale forţate), care urma să excludă revendicarea Ardealului. Austro-Ungaria a rupt atunci, pentru 48 de ore, relaţiile diplomatice cu statul român. Tot atunci, Bismark i-a trimis lui Carol I o scrisoare în care ameninţa că va declara război României. Tot acum este desfiinţată Societatea “Carpaţii”, la cererea baronului von Mayr, făcîndu-se percheziţii, urmate de intentarea mai multor procese împotriva membrilor marcanţi. Acolo îl trimisese Maiorescu pe Eminescu, după ce pusese la cale cu Simţion internarea lui Eminescu. Unii însă n-au păţit nimic sau au ieşit din aria proscrişilor prin simpla cerere de scuze ori punerea cenuşii în cap. E cazul lui Slavici (care schimbase macazul naţionalist în scrisoarea trimisă lui Maiorescu în 26 iunie 1883, prin Eminescu), Petre Grădişteanu (cel care scrisese discursul iredentist de la Iaşi), Chibici (care era preşedintele Societăţii “Carpaţii”), Ocăşeanu şi Siderescu (din conducerea aceleiaşi societăţi, cei care îl bagă pe Eminescu în cămaşă de forţă şi semnează Procesul-verbal al poliţiei), Ventura (care era ziarist la “L’Independence roumaine”, ziar interzis chiar în acea zi). Acelaşi Nicolae Georgescu, căruia îi datorăm multe dintre documentele pe care unii le doreau pierdute pentru vecie, observă că, exact în perioada aceea, se aflau în Germania regina Elisabeta, Carol I, I.C. Brătianu, P.P. Carp şi Titu Maiorescu, iar în Austria ministrul de externe, D.A. Sturdza, şi ministrul C. Stătescu, însoţiţi de Petre Grădişteanu, care a dorit să-şi ceară personal scuze pentru participarea la sărbătoarea de la Iaşi, unde se citise “Doina” lui Eminescu. Toţi aveau misiunea de a linişti Germania şi Imperiul Austro-Ungar că situaţia din România este sub control. După măsurile luate, se pare că Eminescu a fost cel mai mare pericol şi a fost liniştit. Dar cu ce preţ... Avea doar 33 de ani!
  Pe acest fond, povestea lui Grigore Ventura capătă alte conotaţii. Faptul că nu a publicat niciodată întîmplările la care a participat în acea zi, mulţumindu-se să le povestească în stînga şi-n dreapta, trădează teama de a nu certifica în scris o poveste ce putea fi contestată de martori care, poate, au văzut altceva. Povestite, întîmplările puteau să fie corectate, pe cînd un text scris putea să se transforme într-o acuzare. Nu trebuie uitat amănuntul că Ventura era gazetar, deci scrisul era pentru el un exerciţiu obişnuit şi, dacă nu avea ceva de ascuns, nu ar fi ratat ocazia de a-şi trece în biografie un gest aşa de eroic. Se ştie că, atunci cînd Macedonski a scris celebra lui epigramă despre Eminescu, cel care a luat atitudine publică în scris a fost tocmai Ventura! Dacă pentru o banală epigramă, e drept, mizerabilă, la adresa lui Eminescu, Macedonski a trebuit să suporte un adevărat supliciu din partea opiniei publice, fiindu-i sparte chiar sparte geamurile de la casă, ne închipuim ce soartă ar fi avut Ventura şi toţi ceilalţi complotişti dacă s-ar fi aflat că, fără a fi bolnav, Eminescu a fost dus cu forţa la spitalul de nebuni doar pentru că deranja interesele celor care se pregăteau să trădeze ţara, amînînd Marea Unire cu vreo 35 de ani! Ciudat este că nici astăzi lui Eminescu nu i se recunoaşte măcar acest merit, că este unul dintre cei mai mari martiri ai României Mari şi se preferă încă ruşinoasa şi nedreapta variantă a nebuniei!
  
  Frgmente din eseul semnat Spanu Ion, ziarist din Craiova

  • 14 ianuarie 2009
  • 39 comentarii
  • nici o evaluare

• PUDIBONDERIE

  IN CAUTAREA FERICIRII
  
  Capitolul II
  
  DESTAINUIRI
  
  Partea a treia
  
  Apa călduţă şiroia peste trupul său ce se înviora treptat după moleşeala ce-l cuprinsese la început. Cu mişcări leneşe, dirija alternativ jetul pe spate şi pe piept, de sus în jos, până la degetele picioarelor, încercând să alunge amintirile ce-l însoţiseră pe drumul spre casă.
  "Câtă diferenţă! Cu halatul desfacut la piept m-a întâmpinat şi Daniela, atunci...Atâta doar că i s-a desfăcut complet când m-a îmbrăţişat la uşă, lăsându-mă să-i văd trupul gol-goluţ, pe când Ancuţa mea, deşi-mi este nevastă şi nu ar trebui să mai ascundă ceva, are chilot şi sutien pe sub el şi nici nu i se desface până în pat, când trag eu de cordon şi începe joaca...Oare ea ar dori ori ar accepta sexul oral? O, nu! Nici nu ar trebui sa gândesc aşa ceva. Este prea pudică şi curată. În plus, m-ar întreba de unde ştiu, unde şi cu cine am practicat..."
  A ieşit din baie, fără să se şteargă, înfăşurat în prosopul moale ce-i acoperea aproape tot trupul şi a mers alene în dormitor. În semiîntunericul din încăpere pluteau plăcut acordurile din "Valurile Dunării" ale lui Iosif Ivanovici. Anca adormise, întinsă pe pat, acoperită doar de halatul ce-i lăsase descoperită coapsa dreaptă, cu capul între două perne cu feţele imaculate peste care se revărsau buclele blonde într-o bogăţie de scânteieri, cu o mână pe lângă corp şi cu cealalaltă întinsă lateral, uşor îndoită din cot.
  Fănel s-a apropiat fără zgomot şi s-a oprit privind-o admirativ câteva clipe. A îngenuncheat încet lângă pat şi i-a sărutat piciorul gol, de la genunchi în sus, descoperindu-i atent cu mâna piciorul stâng, mângâindu-l cu duioşie. Anca a clipit din ochi, fără să se mişte, trezindu-se cu bucuria de a simţi mângâierile şi săruturile bărbatului iubit. Nu prea mai avusese parte, în ultimul timp, de asemenea manifestări. Era deja fericită şi simţea cum inima începe să galopeze în pieptul pe care Fănel îl invada metodic cu buzele-i fierbinţi.
  A întins o mână, apoi şi pe cealalaltă, l-a mângâiat pe cap şi l-a cuprins apoi în braţe peste umerii lui atletici, strângându-l cu dragoste şi trăgându-l peste trupul ei. Fănel a lăsat prosopul să cadă şi a urmat chemarea mâinilor ce-l înlănţuiseră, fără a înceta să-i sărute sânii pe care-i eliberase de sub sutien cu mişcări înfrigurate şi dibace. Sub mângâierile mâinilor ei fierbinţi, s-a retras cu încetineală către picioare, sărutând fiecare milimetru al trupului ce se frământa pătruns de plăcere, a împins cu răbdare chilotul pe care ea l-a tras cu iuţeală după ce şi-a ridicat şi cambrat nerăbdătoare bazinul şi a sărutat-o până a simţit umezeala fierbinte izvorâtă din adâncurile ei.
  "Iată ca se poate", a fost singurul gând ce i-a venit lui în minte. Pentru o clipă doar, pentru că Anca i-a prins capul cu ambele mâini şi l-a tras usor, cu blândeţe, până când buzele lor s-au împreunat şi trupurile s-au unit apoi, făcându-se din două, unul.
  După o jumătate de oră se hârjoneau sub duş, cu lumina aprinsă, chinuindu-se să nu exclame ori să râdă prea tare, ştiind că pereţii blocului permit vecinilor să înţeleagă destul de bine chiar şi cuvinte întregi. Şi aici trupurile lor s-au unit chiar dacă zvârcolirile inconştiente erau limitate în spaţiul căzii plină cu apă înspumată şi parfumată. Ea, fiind deasupra, părea a conduce acţiunile şi, într-un moment de luciditate, Fănel a contemplat-o surprins de mlădierile ei perfecte într-o poziţie de care nu beneficiaseră niciodată. Privindu-i mai atent chipul cu ochii închişi, a fost uimit de strălucirea şi mulţumirea ce-l invadaseră şi-l coloraseră uşor înspre trandafiriu şi a înţeles că ea găsise poziţia ideală şi gusta din plin acele momente de dragoste ce o făceau fericită cu adevărat.
  De altfel, înainte să adoarmă cu capul pe pieptul lui, a şoptit ca pentru sine, mişcându-şi buzele cu greu:
  - Sunt atât de fericită, dragul meu...
  
  - Eu sunt oricum fericit, iubito, cu ei ori fără ei acasă, atâta timp cât ştiu că şi ei sunt fericiţi acolo unde se află...
  - Bine, bine, dar...puteai da un telefon...
  - Şi surpriza unde mai era, iubito? Uf, dar cât ai fumat de miroase atât de urât aici?!
  - A fost Anca pe la mine şi...s-a mai descărcat şi ea. Cui să mărturisească ce o roade? N-am avut timp să aerisesc. Abia a plecat de vreo cinci minute...
  - Aha, înţeleg...Ştii, dacă-mi oferi ceva dulce....poate îţi povestesc ceva tare despre prietena ta...Ce zici?
  - Ce să zic? Ca esti un neserios, un şantajist, un nesuferit, precum te-am cunoscut acum cinci ani!
  - Vai de mine! Asta înseamnă că nu mă iubeşti şi nu înţeleg de ce suntem împreună şi avem o familiuţă care...
  - Taci Cezărele, până nu mă răzgândesc, că nu mai prinzi ciorbiţă fierbinte!
  - Nu-i bai, că am mâncat la mama şi acum te mănânc pe tine cu fulgi cu tot!
  - Doar dacă mă prinzi, lăudărosule, a lansat Gaby provocarea înainte de a-i arunca un şerveţel de la chiuvetă pe cap şi a fugi după masa pe care încă se mai găseau resturi de mâncare, ceşti si pahare.
  Cezar a alergat-o în jurul mesei de câteva ori, apoi în sufragerie şi, nereuşind s-o prindă, a urmărit-o până în dormitor, hohotind de râs:
  - Aici vei sfârşi tragic, pe eşafod, trădătoareo!
  - Să văd eşafodul dacă-i suficient de puternic să mă susţină, călăule!
  - Te leg la mâini, te leg la ochi ori te dezbrac? Cum preferi să mori?
  - Ultima variantă şi cât mai repede că m-am înfierbântat de tot, sadicule!
  S-au aruncat pe pat şi s-au tăvălit în hohote de râs, îmbrăţişându-se, sărutându-se şi ajutându-se reciproc să-şi dezbrace puţinele articole de îmbrăcăminte ce le mai purtau. Trupurile lor tinere se arcuiau şi se destindeau într-o armonie desăvârşită, netulburate de lămpile ce rămăseseră în funcţiune şi făceau să strălucească pe piele broboane de sudoare fierbinte ce se alergau din ce în ce mai repede. Când finalizarea s-a realizat simultan, Gaby se găsea deasupra, triumfătoare, fremătând încă cu ochii închişi şi cu mâinile ei mici peste mâinile lui ce-i acopereau sânii frumoşi care se lăsaseră frământaţi şi sărutaţi de gura lui fierbinte.
  Oftând a plăcere şi uşurare, fără să-si schimbe poziţia, a deschis ochii, l-a privit cu dragoste şi l-a întrebat:
  - Cum a fost ciorbiţa, fierbinte?
  - Minunată, draga mea, ca întotdeauna!
  - Atunci află că nu cobor până nu-mi spui ce ai promis...
  - Oho, numele tău este femeie, profitoare mică ce eşti! Altfel, nu aveam parte de o porţie?
  - Ba da, dragul meu, ştii foarte bine că da.
  - Ei bine, în seara asta l-am văzut pe Fănel cu o brunetă frumoasă...
  - Nu se poate! Unde şi când?!
  - Ieşeau din restaurantul de lângă părinţii mei când mergeam cu băiatul acolo. Păreau că se cunosc destul de bine...
  - Waw! Anca mi-a spus că era la o şedinţă ori vreo acţiune de noapte, dar avea îndoieli...
  - Mai degrabă presimţiri, sărmana! Te rog să nu-i spui nimic. Poate a fost doar o întâmplare. Am să vorbesc eu cu el, mai întâi.
  - Ce întâmplare să fie? Ieşind din restaurant...e clar că au fost împreună. Am observat că se cam uită după femei, chiar dacă nu o înşeală pe Anca, deşi...Şi dacă tipa era şi frumoasă...
  
  Mariana era o femeie frumoasă şi conştientă de acest fapt pe care nu-l considera ca fiind o calitate a sa. Era convinsă că totul vine de la Dumnezeu, inclusiv frumuseţea, ca dar al minunatului proces de creaţie. Se considera datoare să întreţină, să păstreze acest dar şi să nu-l folosească pentru obţinerea de avantaje, indiferent de natura acestora.
  Trecuse prin câteva momente de cumpănă ori prin "încercări", cum le numea ea, care o provocaseră să cucerească băieţi cu stare materială solidă ori oameni de afaceri bine văzuţi în societate, care o priveau admirativ şi veneau cu propuneri mai mult ori mai puţin decente. Chiar şi încadrarea în funcţii foarte bune ar fi fost rezolvată dacă ar fi cedat, folosindu-se de frumuseţea ei naturală. Nu a cedat şi era mulţumită de hotărârile luate. Şi nu se ruşina că este ospătară cu studii superioare. Ocupase postul fără intervenţii, fără şpagă şi fără ochi dulci.
  Mariana era convinsă că "sunt fericiţi cei ce muncesc pentru lucruri mici şi mari, minuscule si imense cu aceeaşi pasiune. Cei cărora viaţa le pune capcane, iar ei ştiu să le ocolească." (Adnana)
  Ea era femeia convinsă că "fericirea este o stare de graţie...că este atunci când primeşti o floare fără motiv, când nici măcar ploaia insistentă şi rece nu-ţi poate şterge soarele din priviri, ori când te atinge pe nas primul fulg de nea sau când picoteşti în cada plină de spumă."(Adnana)
  Tot drumul cu metroul şi apoi pe jos, până acasă, a trecut în revistă întreaga conversaţie în care Fănel abordase, printre altele, problema fericirii. Era de acord cu afirmaţia lui: "sămânţa fericirii există în fiecare dintre noi. Cu toţii vrem să fim fericiţi. E în natura noastră să căutam fericirea."(Theangel_rk)
  Dar nu putea fi de acord cu modalităţile în care el părea că înţelege a-şi clădi fericirea. În primul rând, îl condamna pentru acel gest urât de a ascunde faptul că este căsătorit. "Dacă are familie, de ce îşi caută fericirea în afara ei? Poate fi el fericit dacă nu-şi face soţia fericită, dacă frecventează restaurante în lipsa ei şi face curte altor femei?! Oare el are impresia că dacă are maşină, apartament şi serviciu bun, i se permit şi escapade care să-l facă fericit? Hm! Curios mod de a vedea lucrurile. Păcat că este băiat frumos şi pare destul de inteligent, chiar dacă nu înţelege că fericirea nu poate fi decât acea situaţie de fapt care te face să vibrezi înlăuntrul tău şi-ţi umple ochii de lacrimile bucuriei şi mulţumirii ce-ţi înfioară tot trupul şi simţirea când faci un bine cuiva, când ajuţi pe cineva, când iubeşti şi ţi se răspunde cu aceeaşi monedă, când priveşti joaca copiilor tăi şi zborul păsărilor cerului ori hârjoana mieilor pe tăpşan sau când ai atins cu pieptul crestele valurilor mării sau ale munţilor trufaşi şi ai mângâiat cu privirea primii toporaşi ai primăverii şi primele flori de salcâm si cand asculţi melodia preferată ori povestea bunicului, de atât de multe ori auzită, sau bei apă proaspătă din izvorul de munte ce-şi repede apele limpezi către câmpia mănoasă..."
  În plus, Mariana era nemulţumită de mai multe aspecte şi regreta că povestea cu invitaţia la nuntă a rămas neterminată. "Cum poţi fi supărat ori nemulţumit că prietenul tău se căsătoreşte şi te invită la nuntă? Îl deranjează că un prieten este fericit şi îşi clădeşte propria-i familie? Nu, nu pot înţelege acest aspect, ori el nu mi-a explicat prea bine despre ce este vorba. Ca doar nu se căsătoreşte individul cu amanta lui care-l părăseşte. Hm! Ar fi o idee...
  
  VA URMA...

  • 10 ianuarie 2009
  • 51 comentarii
  • nici o evaluare

• CARTE PENTRU LÅMURIREA UNOR PROBLEME RELIGIOASE ORTODOXE

  Întrebări şi Răspunsuri:
  
  1. Se mântuiesc cei care nu cred în Sf. Treime ?
  Nu se mântuiesc, pentru că toată temelia credinţei noastre este întemeiată pe Dumnezeu în Trei Feţe Proslăvit: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Aşa vedem, că de la Creaţie Dumnezeu Tatăl S-a sfătuit cu Fiul şi cu Duhul Sfânt zicând aşa: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră!” Şi în toate lucrurile cele mai importante Sfânta Treime lucrează împreună.
  
  2. De ce credinţa noastră ortodoxă este cea dreapta şi mântuitoare ?
  Pentru că păstrează exact învăţătura Mântuitorului Hristos, cea care a fost dată Apostolilor şi stabilită prin cele şapte Sinoade ale Sfinţilor Părinţi. Aşa că Biserica Ortodoxă este sobornicească şi apostolească, cum zicem în Crez. Dovezi importante că numai Biserica Ortodoxă păstrează adevărata credinţă avem, şi acestea sunt multe :
  - O dovadă este că, până în zilele noastre, numai din această Biserică Ortodoxă ajung la sfinţenie şi-i proslăveşte Dumnezeu făcându-i sfinţi, cum este cazul cu Părintele Ioan Iacob de la Ierusalim, Sfântul Calinic de la Cernica, şi alţii care se află în ţara noastră (cu excepţia Bisericii Catolice).
  - iar un alt semn este acesta: toată lumea ştie că la Ierusalim de Paşti, Sfânta Lumina vine numai la Biserica Ortodoxă. Patriarhul nostru ortodox le dă Sfânta Lumină şi catolicilor.
  
  3. De ce nu se mântuiesc sectanţii ? Iată de ce nu se mântuiesc sectanţii:
  - Întâi pentru că ei au devenit hulitori ai Duhului Sfânt, necinstind Sfânta Treime în diferite feluri.
  - Pentru că, odată ce au lepădat Sfintele Taine, Soboarele Apostolice şi Crezul, înseamnă că au lepădat toată învăţătura Mântuitorului, iar ca dovadă este faptul că la noi la nici o sectă nu s-a ajuns la mărimea sfinţeniei, ca să se facă vreun sfânt. Ei n au nici un sfânt; nici chiar pe Maica Domnului n o consideră Sfânta Sfinţilor.
  - Şi sunt destule motive pentru care ei nu se mântuiesc.
  
  4. Cine sunt urmaşii Apostolilor ? Urmaşii Apostolilor sunt: arhiereii, preoţii şi diaconii. Aceştia sunt autoritatea bisericească pe care a lăsat o Domnul Hristos să conducă Biserica pe care a lăsat o până la sfârşitul veacurilor, aşa cum le şi spune după Înviere ucenicilor: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”
  Numai aceştia se pot numi Apostoli, purtători ai Duhului Sfânt şi propovăduitori ai Evangheliei.
  Fiecare treaptă din Taina aceasta a Preoţiei are rolul ei:
  Prima treaptă, care este Diaconia, are şi rolul de propovăduire, după cum au avut şi cei şapte diaconi de la începutul creştinismului; şi ei se numesc Apostoli, pentru că şi ei au primit Duhul Sfânt prin punerea mâinilor arhiereşti. Spun minciuni şi vorbesc greşit unii teologi îngâmfaţi, care zic că diaconii n-au voie să propovăduiască. Ei n-au citit că Sfinţii Ştefan şi Filip şi ceilalţi, ţineau predici de uimeau toată lumea cu învăţăturile lor?
  
  SÅRBÅTORI
  5. De când şi până când trebuie ţinută o zi de sărbătoare; din ajun până seara la apusul soarelui; până a doua zi? De când se socoteşte că începe a doua zi?
  Sărbătoarea începe din ajunul ei, de la Vecernie, toată noaptea, Utrenia, Liturghia şi până la Vecernia cealaltă. Dar, trebuie să ţinem seama, să nu căutăm interese trupeşti.
  
  6. Cum trebuie creştinul să se pregătească sufleteşte şi trupeşte pentru sărbători?
  În primul rând contează şi sărbătoarea - cât este de mare. Mâncare şi baie se face de la caz la caz. Dacă este vorba de Împărtăşanie se face o pregătire mai serioasă.
  
  7. Când, din diferite motive nu putem lipsi de la serviciu, în zilele de sărbătoare sau în duminici, ce putem face în schimb pentru suflet? Ce să facem cu câştigul din aceste zile?
  Cel mai bine este să se evite pe cât cu putinţă de a călca legea sărbătorilor şi a zilei Domnului, adică Sfânta Duminică. Iar când nu se poate, câştigul din aceste zile să-l folosim numai pentru milostenii la cei săraci.
  
  8. Care sunt cele 12 vineri din an care se ţin; ce semnificaţie au? Cartea cu cele 12 vineri din an este o carte apocrifă, nu este recunoscută de Sfintele Sinoade şi nu trebuie luată în serios.
  
  9. În zilele din ajunul Bobotezei se poate spăla rufe sau pe cap? Câte zile ţine sărbătoarea Bobotezei?
  După Anul Nou, se pot spăla rufe sau pe cap (corp), două–trei zile, ca să se pregătească creştinul cât mai curat, să poată lua Aghiazmă Mare în ziua de Bobotează. În ajun nu se spală.
  Sărbătoarea Bobotezei ţine opt zile, dar nu ca să nu lucreze omul. Aghiazmă mare se ia numai în ziua Bobotezei, după ajunare.
  10. Câte zile se prăznuieşte sărbătoarea Rusaliilor ?
  În sărbătoarea Rusaliilor intră: Sâmbăta moşilor de vară, Duminica Rusaliilor şi lunea care este cinstită ca sărbătoarea Sfintei Treimi. Nu marţile şi joile care le ţin babele necredincioase, căci acestea sunt obiceiuri păgâneşti.
  
  11. În ziua de Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, este bine să se taie cu cuţitul (pâine sau alte alimente)?
  Să se ştie că, în aceasta zi se ţine post şi, cine poate, chiar ajunare (dacă nu cade sâmbăta sau duminica). Iar celelalte, adică să nu taie pâine sau alimente nu trebuie ţinut seama, pentru că sunt rătăciri.
  
  SFINŢENIE – FARMECE
  
  12. Care este Aghiazma Mare, cea slujită în ajun sau cea slujită în ziua Bobotezei? Cât timp se poate lua după Bobotează Aghiazmă? Peste an când şi în ce condiţii, se poate lua Aghiazmă Mare? Pe unde se poate stropi cu Aghiazmă Mare? La ce mai poate fi folosită? Vasele noi se pot stropi cu Aghiazmă Mare? Dar vasele care au fost folosite la mâncare de dulce, se pot folosi la mâncare de post?
  Aghiazmă Mare este şi cea din ajun şi cea din ziua de Bobotează şi au aceeaşi putere sfinţitoare şi una şi cealaltă. Unii creştini şi chiar preoţi zic că opt zile la rând după Bobotează se ia Aghiazmă Mare, dar, eu zic că e bine să se ia după ce a trecut o zi de post, şi aceasta de la caz la caz. Unii pot, iar alţii, nu. Şi, rămâne, în continuare, o dată pe lună, după o zi de post să se ia Aghiazmă Mare (femeile cu bărbaţi şi cu neputinţele lor, numai dacă pot). Persoanele mai în vârstă, fără bărbaţi, şi mai cu râvnă, pot lua Aghiazmă Mare miercurea şi vinerea, în posturi.
  Nu are voie să se stropească cu Aghiazmă Mare nici o persoană mirean, sau mireană, nici casă, nici vase, nici alimente - nimic. Dacă este nevoie a sfinţi casa sau altceva cheamă un preot evlavios ca să sfinţească prin stropire cu Aghiazmă mică. Aghiazma aceasta mică pe care o face preotul şi mai rămâne, o folosiţi luând-o după anaforă, când puteţi.
  Vasele care au fost folosite la mâncarea de dulce, se spală şi se pot folosi şi la mâncarea de post, în afară de lingurile de lemn, care trebuie să fie deosebite.
  
  13. Cine şi în ce condiţii poate înmulţii Aghiazma Mare, mică şi Sfântul Mir (ulei sfinţit)?
  Aghiazma Mare nu trebuie s-o înmulţească nimeni, decât preotul. Aghiazma mică se poate înmulţi cu apă, dacă se poate, de la fântână şi luată de dimineaţa. Iar Sfântul Mir se poate înmulţi cu untdelemn curat, de persoane care sunt curate în acel timp.
  
  14. Cum şi când se foloseşte târnoseala?
  Târnoseala este tot sfinţenia casei. Aceasta este o bucăţică de pânză luată de la sfinţirea unei biserici. Se aprinde o lumânare, se fac rugăciuni în casa bântuită de farmece şi duhuri necurate, se zic psalmii 50, 69, 142, se aprinde apoi acea pânză sfinţită de la lumânare şi se face cruce cu târnoseala care arde la tocurile de la uşi şi ferestre, iar persoanele din casă trag puţin fum pe nas de la târnoseală.
  Se pot afuma şi hainele pe care le porţi. Să se facă acestea miercurea şi vinerea în post.
  
  15. Ce se face cu anafora uscată, mucegăită ? Anafora, Sfântul Paşte rămase, sau alte sfinţenii se pun pe vatra unei sobe, unde se face foc şi se ard; cenuşa se îngroapă la un loc curat.
  
  16. Când se tămâie casa, ce se tămâie, care este forma şi cine poate tămâia?
  Tămâierea se face acasă odată cu începutul rugăciunilor tămâind sfintele icoane. Aceasta se face de un bărbat cu credinţă; dacă nu este se poate face şi de o creştină, curată în acel timp. De asemenea, se mai pot tămâia: vase, haine sau mâncare de pomană, înainte de a le împărţi, (cum este cazul pe la sâmbetele morţilor) şi se mai pot tămâia sâmbetele sau duminicile, dis de dimineaţă la mormintele morţilor, până se începe slujba la biserică. Tămâierea se face în sus şi în jos.
  
  17. În caz de necesitate: rău, frică, gânduri murdare, tulburare, supărare, în timpul zilei ce sfinţenie se poate lua?
  Dacă persoana nu a mâncat, poate lua o picătură de mir într-o lingură de apă, iar dacă a mâncat, să se ungă cu mir pe frunte, sau să se afume cu târnoseală, să miroase miresme. Acestea toate se folosesc în cazul în care persoana este curată.
  
  18. Cum şi când se foloseşte Aghiazma de la Izvorul Tămăduirii şi cât timp?
  Aghiazma de la Izvorul Tămăduirii, de la sfinţirea casei sau a fântânilor, a troiţelor şi oricând se mai face peste an,(nu şi cea de Bobotează) să se ştie că aceasta este Aghiazmămică şi se poate lua după Anaforă.
  
  19. Femeile, în timpul rânduielii lunare pot lua vreo sfinţenie? Ce le este îngăduit în aceasta perioadă: pot să aprindă candela, lumânare, tămâie, să facă rugăciune, să citească din Sfânta Scriptura?
  Femeile, când sunt în aceasta perioadă, nu au voie să se atingă de sfinţenie, dar acasă dacă nu are cine aprinde candela, lumânarea, tămâia. Pot să le facă pe acestea, dar să aibă grija să fie spălate şi îngrijite. Pot să citească Biblia.
  
  20. Dacă vreun animal de pe lângă casă se îmbolnăveşte îl putem unge cu sfinţenii? Cu ce anume ?
  Creştinii mai în vârstă şi curaţi, pot stropi cu busuiocul cu Aghiazmă mică atât deasupra coteţelor sau grajdurilor vitelor cât şi în casele în care locuiesc, zicând ps.69.
  
  21. Prescurile, cine poate să le facă şi în ce condiţii?
  Prescurile trebuie să le facă femeile mai în vârstă şi văduvele, şi dacă nu se găseşte poate să le facă şi o tânără, dar să fie curată, spovedită şi împărtăşită. Aluatul se face din făină, apă, drojdie şi sare, altceva nimic pentru prescurile de la altar. Pentru artosul de la litie din ajunul sărbătorilor se poate adăuga untdelemn, anason, chimen, zahar, iar în zilele de dulce se poate face ca şi cozonacul. Iar pistolnicul este deja sfinţit prin forma lui de cruce şi prin numele Domnului Iisus Hristos sculptat.
  
  22. Cine trebuie să pregătească Paştele? E bine a plăti pentru Paşte? Câte zile la rând se ia Sf. Paşte ?
  Paştele se pregăteşte la fel ca aluatul de prescuri şi se face de persoanele amintite la facerea prescurilor. Plătirea paştelui este o invenţie popească.
  Paştele se ia numai în prima zi de Înviere.
  
  23. În ce caz de farmece, acestea se stropesc cu sfinţenii sau se spurcă? Farmecele, argintul viu, broaşte cusute la gură, şoareci zdrenţe, moşmoande nu trebuie stropite nici cu sfinţenii, nici cu spurcăciuni; ci persoanele care locuiesc în casă să stropească pe dinafară cu Aghiazmă mică, iar tot persoanele din casă să folosească sfinţenii (anaforă, aghiazmă, mir). Să îndepărteze moşmoandele cu o prăjină sau cu un alt obiect, mai de la distanţă şi să le arunce la gunoi.
  
  24. Cei care au purtat baiere sau alte obiecte descântate, ce pot face pentru ispăşirea acestor păcate?
  În primul rând, să facă spovedanie bună şi canonul pe care îl dă preotul. Apoi să se facă sfinţenia prin sfinţeniile pe care le-am amintit.
  
  25. Ce este deochiul? Se descântă? Ce rugăciuni se fac? Deochiul este o ispită de la diavolul, prin care nădăjduieşte să-l facă pe om să greşească cu ceva înaintea lui Dumnezeu, adică să-l facă să meargă la descântece.
  În cazul acesta se fac rugăciuni cu credinţă, şi anume: „Tatăl nostru”, (de trei ori), Psalmul 69 si rugăciunea „Să învieze Dumnezeu...” de la rugăciunea de seară şi să se mai facă şi certarea demonului.
  
  26. Ce se face cu aghiazma care a prins miros? Ce se face cu mirul care a râncezit?
  Aghiazma care este stricată sau mirul care a râncezit se îngroapă la un loc curat, sau la rădăcina unui pom.
  
  27. Cei necununaţi pot folosi vreo sfinţenie şi ce anume?
  Cei necununaţi nu pot folosi nici o sfinţenie decât după ce se spovedesc şi se cunună.
  
  28. Copilul, până la botez, poate fi uns sau atins cu sfinţenie? Copilul până la botez poate fi uns pe frunte cu apa sfinţită pe care o face preotul la opt zile, cu altceva nimic. La fel şi mama lehuză.
  
  29. Florile din Vinerea Mare, florile de la Sfintele Moaşte de la hramuri, salcia de la Florii, frunzele de nuc de Rusalii când se usucă, ce facem cu ele?
  Acestea se ard pe o vatră curată.
  
  30. Ce se ia după Sfânta Împărtăşanie? Anafură, Aghiazmă mare, mică, sau vin?
  După Sfânta Împărtăşanie se ia anaforă, iar după aceea puţin vin ca să se clătească gura şi să-l înghită.
  
  31. Ce se ia înainte de Sfânta Împărtăşanie?
  Înainte de Sfânta Împărtăşanie, după post, cu o zi înainte, după rugăciune se ia Aghiazmă Mare, apoi anaforă şi se miruieşte cu mir.
  
  32. Ce se face cu untdelemnul de la Sfântul Maslu? Untdelemnul de la sfântul Maslu, împreună cu făina, (tot de la sfântul Maslu) se fac turte ( fără drojdie), care se coc, nu se prăjesc, şi se consumă dimineaţa, pe nemâncate, în loc de anaforă.
  
  33. Când şi dacă se cere scoaterea părticelelor şi ce reprezintă?
  Părticelele nu se scot, nu este voie să se ceară; acestea, sunt invenţii popeşti.
  
  Intregul material prezentat este preluat de la si cu voia prietenului nostru "lucian333".
  Nu este intregul material postat aici. Sunt multe aspecte in cele ce ar putea urma, numai daca va intereseaza. Iata cateva titluri pentru a va edifica: DESPRE BISERICÅ, PREOT, SLUJBÅ, MASLU ,
  DESPRE ICOANE, POST – AJUNARE – DEZLEGÅRI, SPOVEDANIE, DESPRE SFÂNTA ÎMPARTÅŞANIE, DESPRE SFÂNTUL BOTEZ, DESPRE MORT – ÎNMORMÂNTARE – POMENI, CÅSÅTORIA, OBICEIURI, D I V E R S E.
  Cei grabiti sa citeasca pot trece direct la pagina prietenului nostru: http://ro.netlog.com/lucian333/blog/blogid=3195...-
  Va multumesc!

  • 9 ianuarie 2009
  • 19 comentarii
  • nici o evaluare

• Despre BOTEZUL DOMNULUI

  In fiecare an, in ziua de 6 ianuarie, biserica ortodoxa sarbatoreste botezul Domnului sau Boboteaza. Sarbatoarea botezului Domnului se numara printre cele mai mari si mai frumoase sarbatori crestine.
  De obicei, in aceasta perioada a anului este foarte frig, este ger aspru, realitate care a generat expresia GERUL BOBOTEZEI.
  Sfanta Scriptura ne vorbeste despre IOAN BOTEZATORUL, considerat Inaintemergatorul Domnului nostru Iisus Hristos, care propovaduia venirea Acestuia, indemnand pe iudei la pocainta. Considerandu-l prooroc, locuitorii din Ierusalim si din intreaga Iudee se strangeau in jurul lui pentru a-i asculta cuvintele si, mai ales, pentru a fi botezati de el in raul Iordan.
  Inainte de a-i boteza, Ioan le cerea sa-si marturiseasca pacatele si sa se pocaiasca, spunandu-le ca-i va boteza CU APA, dar Cel ce va veni dupa el ii va boteza cu DUH SFANT SI CU FOC. Vestind venirea Mantuitorului, Ioan Botezatorul spunea ca Acela este mult mai mare si mai puternic decat el, nevrednicul sa-i dezlege cureaua incaltamintelor Lui.
  Si iata, potrivit Sfintei Evanghelii, Iisus a venit din Galileea pentru a fi botezat de Ioan, care, vazandu-l a spus: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii”. Si, iesind Iisus din apa Iordanului, „cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a varsat pogorandu-se ca un porumbel si venind peste El. Si glas din ceruri zicand: Acesta este Fiul Meu cel iubit intru care am binevoit”.
  A fost momentul UNIC in care oamenii au putut vedea SFANTA TREIME pentru prima oara in istoria omenirii: DUMNEZEU, prin glasul din ceruri, care a aratat lumii zicand: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, intru care am binevoit", IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU, care se boteza in apele Iordanului fiind recunoscut numai de Ioan Botezatorul si SFANTUL DUH in chip de porumbel coborat peste Fiul lui Dumnezeu si aratandu-L in acest fel.
  Sfantul Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului, cel mai mare dintre profeti, glasul care striga in pustie "gatiti calea Domnului", este ales si trimis de Dumnezeu in desert sa anunte vestea cea buna a venirii lui Mesia Hristosul si sa pregateasca calea lui Iisus. El si-a implinit misiunea botezand pe Iisus in apele Iordanului, stand intre cer si pamant si unind Vechiul Testament cu Noul Testament. Stralucirea lui va scadea, de aici incepand, pentru a face loc stralucirii de neegalat a Mantuitorului lumii.
  Dupa Botez, Iisus s-a retras in pustiul Quarantaniei unde, dupa postul de 40 de zile si 40 de nopti a fost ispitit in mod repetat de diavol. Dupa intreita ispitire, el a plecat in partea de nord a Tarii Sfinte, Galileea, de unde incepe propovaduirea Evangheliei Sale, cu cuvintele: "Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu" (Matei,4,17).
  
  De sarbatoarea Bobotezei este legata sfintirea Apei Mari sau sfintirea Aghiasmei. Aceasta slujba o pot face preotii gratie harului de a savarsi sfintele taine, har dobandit la hirotonisire de la episcop, deoarece acesta dobandeste si harul de a transmite Duhul Sfant, har pe care preotul nu-l are si nu-l poate dobandi.
  Slujba de sfintire a apei se savarseste, de obicei, in afara bisericii, adica in mijlocul naturii, cand se sfintesc si apele si aerul.
  Cu apa sfintita se boteaza apele, oamenii, animalele, pasarile si casele si fiecare crestin mai varstnic al familiei va face aceasta lucrare odata ajuns acasa de la slujba de sfintire a apei, prin stropire si rugaciune.
  Aglomeraţia umană din această zi la biserică, întrecând în număr participarea credincioşilor la oricare slujbă de peste an şi unică în tot spaţiul creştin, se explică prin faptul că fiecare doreşte să-şi ducă acasă cel putin o sticlă cu apă sfinţită, care are numeroase întrebuinţări, in afara celor mentionate: se dă la cei bolnavi, se pune puţin în prima scaldă a copilului nou-născut, se stropeşte cu ea prin casă în caz de furtună şi trăsnete etc. Din pacate, ea este si parte componentă a unor amestecuri folosite în vrăji şi farmece.
  Aghiasma Mare se pastreaza in casa, in loc curat, peste an, ferind de rele pe toti ai casei, stiut fiind faptul ca este aducatoare de incredere, sfintenie si sanatate.
  
  In traditia populara romaneasca, Boboteaza este si o sarbatoare dedicata purificarii naturii, si mai ales a apelor, de fortele raului. Acum se colinda, se prevesteste cum va fi vremea in noul an, sau cum va fi recolta. Se crede ca in aceste zile animalele vorbesc, capatand puteri neobisnuite. Peste obiceiurile crestine de sfintire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus si multe practici pagane, cum ar fi afumarea grajdurilor si a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe camp sau colindele insotite de tot felul de strigaturi si zgomote. Toate acestea au in general un rol de curatire si de indepartare a raului.
  Traditia cere ca acum sa se manance piftie si grau fiert si sa se bea vin rosu.
  
  Dincolo insa de aceste obiceiuri populare, semnificatia principala a Bobotezei ramane una crestina, iar aceasta mare sarbatoare constituie un prilej de a incerca si noi, dupa puterile noastre, sa ne luminam sufletele, asa cum aminteste si troparul Bobotezei: „In Iordan botezandu-te Tu Doamne, inchinarea Treimii s-a aratat, ca glasul Parintelui a marturisit Tie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, si Duhul a adeverit intarirea Cuvantului. Cel ce Te-ai aratat, Hristoase Dumnezeule, si lumea ai luminat, slava Tie!”.

  • 5 ianuarie 2009
  • 7 comentarii
  • nici o evaluare

• BUCURIA NASTERII LUI HRISTOS

  Dragi prieteni,
  Nu sunt eu persoana indicata in a va prezenta un material convingator despre marea sarbatoare a Craciunului care, pentru crestini, inseamna sarbatoarea Nasterii Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ca om, din femeie pamanteana nascut si ca Dumnezeu, prin mijlocirea Sfantului Duh.
  Si pentru ca nu sunt, va voi aminti cateva din cele spuse de oameni indraptatiti a o face, nu inainte de a sublinia ce intelegem prin cuvantul folosit mai sus, anume, CRESTIN.
  Numele de crestin apare pentru prima data in comunitatea din Antiohia. Constituirea bisericii din aceasta localitate era a treia etapa in dezvoltarea si raspandirea crestinismului primar, dupa Ierusalim si Samaria. Asa ne istoriseste Sfantul Apostol si Evanghelist LUCA, in cartea "Faptele Apostolilor": "Si in Antiohia s-au numit ucenici, pentru intaia oara, crestini"(Fapte, 11,26).
  De la numele de crestin, religia care ne prezinta invatatura Mantuitorului Hristos a primit numele de CRESTINISM.
  In aceasta acceptiune, CRESTIN este numele care se da adeptilor religiei crestine sau urmasilor invataturii Mantuitorului Hristos.
  A fi CRESTIN, inseamna a fi membru al Bisericii lui Hristos, al lui Hristos insusi, El fiind biserica! Este calitatea care se capata prin taina Sfantului Botez, unita cu Mirungerea si Sfanta Euharistie.
  Cel care se curata de pacatul stramosesc si de pacatele personale, prin botez, primeste intarire prin ungerea cu Sfantul Mir, pentru cresterea duhovniceasdca si se uneste deplin cu Hristos, prin Sfanta Impartasanie, este un purtator de Hristos: "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat", ne invata Sfantul Apostol Pavel (Galateni, 3,27).
  Taina mirungerii este aceea care ne face crestini adevarati si deplini. Prin ungere fiecare devine un nou Hristos, adica un uns al Domnului, potrivit cuvantului grecesc Hristos care inseamna UNS.
  In acceptiunea larga a cuvantului, a fi CRESTIN inseamna a-ti conforma viata cu invatatura de credinta si morala adusa de Mantuitorul Hristos.
  Numele de crstin ne deosebeste de ceilalti membri ori adepti ai religiilor existente astazi in afara de crestinism: iudaism, islamism, budism, hinduism, sintoism, confucianism etc.
  
  Revenind la bucuria nasterii lui Hristos, va prezint numai patru idei enuntate cu deosebit har de cel ca fost ilustrul teolog, parintele DUMITRU STANILOAE:
  - Nasterea Fiului lui Dumnezeu ca om a adus lumii o bucurie unica, o bucurie infinit superioara tuturor bucuriilor ce le pot avea oamenii in viata lor pamanteasca. Ea ne-a scapat de perspectiva mortii definitive, deschizandu-ne perspectiva vietii vesnice, prin biruirea mortii prin Cel ce s-a facut in scopul acesta OM pentru a noastra mantuire de moarte.
  - Cat de trista si fara de sens ar fi viata oamenilor fara nasterea Fiului lui Dumnezeu ca om! Niciun eveniment, nicio realizare n-ar scoate viata generatiilor de oameni din aceeasi monotonie ce se desfasoara in putine placeri trecatoare si amagitoare si in multe dureri fara sens.
  - Prin nasterea lui Hristos stim ca insusi Fiul lui Dumnezeu s-a facut Fratele nostru, deschizandu-ne perspectiva unei vieti fericite fara sfarsit, spre care ne putem pregati prin eforturile de innobilare a vietii acesteia, care primesc astfel si ele un sens. Stim ca insusi Dumnezeu ne iubeste in asa masura ca nu ne lasa sa parcurgem timpul vietii pamantesti fara rost, ci ne asteapta la sfarsitul acestei vieti in bucuria nesfarsitelor daruri ale comuniunii iubitoare cu Sine.
  - Nasterea Domnului a venit ca rasaritul luminii cunostintei si a bucuriei de bogatiile spirituale nesfarsite.
  
  "HRISTOS se naste,mariti-l!
  Hristos din ceruri,intampinati-l!
  Hristos pe pamant, inaltati-va!
  Cantati Domnului tot pamantul si, cu veselie, Laudati-l popoare, ca S-a preaslavit!"
  
  "Cu aceste cuvinte se incepe una dintre cantarile bisericesti cele mai frumoase si mai pline de semnificatie teologica pe care le auzim in slujba nasterii Domnului sau Craciunului. Este cantarea cunoscuta sub numele de Catavasie la Nasterea Domnului", ne reaminteste Pr. Prof. Dr. NICOLAE D. NECULA
  Si tot Sfintia Sa ne invata ca:
  "PRAZNICUL CRACIUNULUI este un prilej sa ne innoim intreaga noastra fiinta, sa ne nastem din nou, sa devenim faptura noua, cu o inima si un duh nou. Venirea Sa in lume pune inceputul lucrarii de innoire a lumii prin har. Mantuitorul vine in lume pentru a ne face mai pilduitoare viata Sa intreaga, traita in duhul nevinovatiei, al smereniei, al iubirii curate, al facerii de bine, al iertarii vrajmasilor si al daruirii pentru fericirea semenilor.
  Aceasta este mesajul pe care ni-l transmite aceasta frumoasa cantare."
  
  Dragi prieteni, nu uitati ca sarbatoarea Nasterii Domnului este praznuita cu slujba deosebita si cu participarea numeroasa a credinciosilor. Este zi de repaus.
  Este o sarbatoare de familie care aduna parintii, copiii si nepotii intr-o atmosfera deosebita de dragoste si comuniune.
  Bucurati-va deci, veniti de la slujba cu inima usoara si plina de dragoste pentru toate rubedeniile, prietenii si dusmanii pe care i-ati iertat si-i iubiti, CEL PUTIN, inca de la ultima spovedanie facuta in zilele anterioare...
  Bucurati-va si va veseliti, cu sanatate si inima curata, cu sufletul plin de lumina si pace!
  Craciun fericit, prieteni!
  DOAMNE AJUTA!

  • 23 decembrie 2008
  • 31 comentarii
  • nici o evaluare

« < ... 3 4 5 6 7 ... >