TAUNUL
Incredere baiat - 63 ani, Slatina, Romania
Blog 338
-
PENTRU COPIII SI NEPOTII VOSTRI
VACANTA DE CRACIUN
Aşa spun eu la vacanţa de iarnă: „vacanţă de Crăciun”.
Aşa spune şi bunica, după cum se zicea pe vremea ei, când era copil. Părinţii bnicei au făcut religie în şcoala primară şi aşa ţine minte, de la ei, că se numea vacanţa aceasta. Cum se chema şi când ea era în primii ani de şcoală. Apoi s-a numit „vacanţă de iarnă” şi se spunea că vine Moş Gerilă cu daruri la copii. Bunica m-a învăţat că acel Moş Gerilă era Moş Crăciun cel adevărat, dar se temea lumea să-i spună pe nume. Zice ea că aşa erau vremurile, tulburi...
Bunica trăieşte şi acum la sat şi mie îmi place să petrec vacanţa de Crăciun acolo. Pentru că toate sărbătorile de iarnă sunt mai frumoase şi este zăpadă mai multă şi se merge cu colindul. Am colegi, aici la oraş, care nu ştiu ce înseamnă sa mergi cu colindul. Nu în toate cartierele de aici se mai păstrează acest obicei. La blocuri sunt uşile încuiate şi aproape nimeni nu deschide dacă aude la interfon că vin colindătorii.
Nici nu se mai dau daruri acestora, după datină. Se dau bani şi copiii merg să-şi cumpere sucuri şi gumă de mestecat sau ţigări, din păcate. Şi cu asta, gata! Se pierde, în acest fel, sensul, importanţa şi bucuria sărbătorilor de iarnă.
La bunica este frumos. Toată lumea primeşte colindătorii. Ei vin mai întâi să cânte "Bună dimineaţa la Moş Ajun":
"Bună dimineaţa la Moş Ajun!
Am venit şi noi odată
la un an cu sănătate
şi la anul să venim
sănătoşi să vă găsim!
Ne daţi, ne daţi, ori nu ne daţi!"
Foaie verde portocală,
noi suntem copii de şcoală
şi-am venit să colindăm
pe la case să urăm!
Ne daţi, ne daţi, ori nu ne daţi!"
Nu vă imaginaţi cât de frumos este tot cântecul şi cum răsună peste drumurile troienite şi casele acoperite cu o cuşmă de zăpadă! Şi nu ştiţi de ce se spune Moş Ajun! Pentru că el vesteşte pe fratele său mai mare şi adevărat, Moş Crăciun. Este în ziua premergătoare acestei mari sărbători a Naşterii Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Crăciunul este ca o sărbătoare a Creaţiei Divine. Mai mult, ca o înnoire a Creaţiei, deoarece naşterea Mântuitorului lumii este un fapt nou şi unic. Prin Fiul său, Dumnezeu coboară în lume pentru a rezidi ori a reînnoi lumea. Acesta este înţelesul acestei sărbători şi aceasta este taina Crăciunului.
Colindele s-au născut din inima credincioşilor în Dumnezeu şi s-au transmis din tată-n fiu. Mai apoi, ele au fost create de mari poeţi ai neamului nostru romanesc: M. Eminescu, G. Coşbuc, L. Blaga, O. Goga, V. Voiculescu şi alţii. Toate, prin conţinutul lor, asemenea obiceiului de a merge cu „steaua”, vestesc naşterea Mântuitorului.
Despre naşterea lui Hristos au vestit îngerii şi păstorii din Noaptea Sfântă. Acum, în fiecare an de atunci, vestea o dau aceşti colindători. Şi mie îmi place să merg cu ei şi să vestesc în felul acesta:
"O, ce veste minunată,
în Betleem ni s-arată!
Că a născut Prunc,
Prunc din Duhul Sfânt,
Fecioara curată.
Că la Betleem, Maria
săvârşind călătoria,
în sărac locaş,
lang-acel oraş,
a născut pe Mesia.
Pre Fiul cel din vecie,
ce l-a trimis Tatăl mie,
să se nască
şi să crească,
să se mântuiască."
Am învăţat mai multe colinde în celelalte ierni, dar toate spun acelaşi lucru. Toate vestesc aceeasi mare taină. Iar când plecăm la colindat, ne vorbim să cântăm aceeaşi variantă. Pentru că, să ştiţi, aproape în fiecare regiune a ţării se cântă după specificul acesteia, cum s-a moştenit de la străbunici. Iată, prima strofă se poate cânta şi în felul acesta:
"O ce veste minunată
în Betleem mi s-arată
c-astăzi S-a născut
Cel făr' de-nceput,
cum au spus Proorocii"...
Şi colindătorii care, după cum se zice, „vin cu steaua”, în colindul lor vestesc aceeaşi mare taină:
"Steaua sus răsare
ca o taină mare.
Steaua străluceşte
şi lumii vesteşte
că astăzi curata,
prea nevinovata,
Fecioara Maria
naşte pe Mesia."
Dar mie îmi place, cel mai mult, să merg cu grupul meu din vecinii bunicei ca să cântăm pe Mos Crăciun:
Moş Crăciun cu plete dalbe,
a venit de prin nămeţi
şi aduce daruri multe
la fetiţe şi băieţi...
Moş Crăciun, Moş Crăciun!
Din bătrâni se povesteşte
că-n toţi anii negreşit
Moş Crăciun mereu soseşte
niciodată n-a lipsit...
Moş Crăciun, Moş Crăciun!
Şi nu pentru că primim daruri, ci pentru că îmi place să colind şi mă simt fericit când oameni mai bătrâni şi mai tineri ies în pragul uşii şi ne ascultă. Ne zâmbesc şi ne îmbrăţişează uneori şi se vede o mare bucurie pe feţele lor. Primim mere, covrigi sau colăcei şi nuci. La unele case primim chiar şi cârnaţi de porc făcuţi în casă.
La unele gospodării suntem invitaţi la masă. Dar noi nu stăm. Mulţumim sincer, ne luăm darurile şi plecăm grăbiţi. Nu uităm că mulţi săteni ne aşteaptă cu porţile şi uşile larg deschise. Nu uităm că sunt destule familii care ne aşteaptă să cântăm. Asta-i datina străbună şi, cu drag, noi colindăm... -
PENTRU COPIII SI NEPOTII VOSTRI
OMUL DE ZĂPADĂ
Am şters geamul aburit
Să privesc afară,
Să văd drumu-nzăpezit
Şi fulgii cum zboară.
Mare a fost surpriza mea
Privind spre ogradă
Să văd proaspăt înălţat
Un om de zăpadă!
Avea ochii din tăciuni
Şi pe cap o oală
Iar din câlţi avea perciuni
Mâzgăliţi cu smoală.
Un ardei în loc de nas
Roşu ca mărgica
Şi să-l sprijine la pas
Avea măturica.
Tata, mândru făurar
Mă chema-n ogradă
Să-mi ofere mie-n dar
Omul de zăpadă! -
AS VREA SA FIU
Aş vrea să fiu
pământul
pe care cer senin
l-acoperă în noapte
şi taine-adânc ascunse
pierdute-n mii de şoapte
le lasă în păstrare
sub razele de lună
pătrunse
prin frunzişuri
pe buze-namorate
în taină să le pună...
Aş vrea să fiu
pământul
pe care-aleargă apa
ce creşte
în vâltoare
săpând prin defileu
ca stropi să ude floare
crescută-n
larga luncă
şi să-mi hrănească
gândul
ades cu dor de ducă...
Aş vrea să fiu
pământul
pe care calci
să-ţi prind desculţ
piciorul
şi să-l sărut
in iarbă
când sprinten saltă
şi lasă-n urmă dorul
acelor dulci idile
ce zac ascunse-acum
în prăfuite file... -
IARNA LA SAT
- PENTRU COPIII SI NEPOTII VOSTRI -
E linişte acum în sat…
Doar câinii ce mai latră,
Căci e târziu, s-a-ntunecat.
Lumină-i doar la vatră.
Copacii s-au albit de tot
Şi drumu-i sub zăpadă.
La streşini ţurţuri cât un ciot
Sunt grei şi stau să cadă.
În sobe pline cu butuci
Doar focul mai cuvântă,
Iar sus, pe case, vălătuci
De fum spre cer se-avântă.
Din înălţimi cad fulgi de nea
Şi-n dans se prind zglobii,
De parcă n-ar fi iarnă grea
Pe sat şi pe câmpii! -
CLOŞCA MAMĂ
- PENTRU COPIII ŞI NEPOŢII VOŞTRI -
Când vine primăvara, toată lumea se bucură. Întreaga natură îşi schimbă hainele. Pomii înmuguresc şi păsărelele îşi fac cuib unde să depună ouăle. Apar primele flori, începând cu ghioceii şi viorelele. Parcă o altă viaţă se înfiripează în toate.
Oamenii gospodari au multe treburi de făcut. Ei trebuie să se îngrijească de animalele şi păsările pe care le au în curte. Dar şi de flori şi de pomi, în acelaşi timp şi cu aceeaşi atenţie.
Tot primăvara, gospodinele strâng ouă pentru a le pune la clocit. În primăvara trecută, bunica mea a pus în cuibarul unei cloşti 30 de ouă. Abia le acoperea pe toate, găina mea preferată.
Bunica le-a ales cu grijă. Se uita la fiecare ou în parte, în lumina soarelui, cu mâna făcută căuş.
- Bunico, ce vezi tu acolo? am întrebat-o curioasă.
- Văd dacă oul are sămânţă, fată dragă.
- Şi dacă are, îl mâncăm?
- Nu, pe astea cu sămânţă le pun la cloşcă. Va scoate pui din ele.
- Şi dacă nu au sămânţă, ce faci cu ele?
- Pe alea le mâncăm. Mai si păstrez din ele, adun în fiecare zi, pentru Sfintele Paşti.
- Le roşim atunci, bunico?
- Da, le roşim ca sa ciocnim de sărbători, fată dragă.
Treceam pe lângă hambar să mă uit la cloşcă. Era permanent pe coş, acoperind ouăle. Nici nu cobora să mănânce ori să bea apă. Dacă trecea altă pasăre pe aproape, cârâia la ea şi se înfoia, alungând-o. Nici pe mine, prietena ei, nu mă lăsa să mă apropii prea mult. Uneori o vedeam cum întoarce ouăle cu ciocul. Am gândit că le aşeza să aibă toate aceeaşi căldură pe toate părţile. Şi avea mare grijă să le acopere bine pe toate. Era foarte atentă. Nu a spart nici un ou.
Într-o zi senină şi caldă, s-a auzit primul piuit. În două sau trei zile, cred că din toate ouăle a ieşit câte un pui. Cloşca avea grijă să arunce cojile de ouă. Probabil ca să nu se taie puişorii în ele, ori să nu se sufoce în cuib.
Curând, ea se plimba ţanţoşă cu puii prin curte. Clo, clo, clo! Îi striga ea când găsea ceva de mâncare. Clo, clo, clo! îi poftea să le arate cum se bea apă. Clo, clo, clo! îi chema cand zgârma pământul şi găsea vreo râmă. Iar puii veneau fuguţa şi o trăgeau de câte un capăt încercând să o înghită. Dar, pentru că nu reuşeau de la bun început, alergau în jurul ei până ce mama lor o făcea bucăţele cu ciocul.
Când puii crescuseră ca la o săptămână-două, pe la mijlocul zilei, toate păsările din curte au dat semne de spaimă. Au fugit şi s-au adăpostit pe sub şopron şi pe lângă glugile de paie. Aici stăteau ciuciulite, cu capul răsucit să poată privi cerul cu un ochi. Unele se uitau chiorâş spre cer şi cârâiau a primejdie. Adică, le anunţau şi pe celelalte. A cârâit şi cloşca mea şi a chemat înspăimântată puii: clo,clo, clo! striga la ei. Dar ei, micuţi şi prostuţi, nu înţelegeau ori nu o ascultau. Până să-i adune şi să-i adăpostească, din înaltul cerului a venit în picaj o gaie. Cloşca a întâmpinat-o curajoasă şi s-a luptat cu ea. Gaia nu a putut să o prindă cu ciocul ei încovoiat şi puternic. I-a smuls mai multe pene şi a lovit-o. Dar a răpit doi pui pe care i-a prins cu ghearele şi a zburat spre înălţimi.
A doua zi, a venit iar. Cloşca mea frumoasă s-a luptat din nou cu ea, apărându-şi puii. Gaia, puternică, a lovit-o rău în cap cu ciocul ei ascuţit şi a prins-o cu ghearele. S-a înălţat în văzduh lovind-o mereu cu ciocul şi dusă a fost...
Puii au rămas singuri. Piu, piu, piu! strigau ei răsucindu-şi gâturile ca să privească cerul. Dar nu au mai văzut-o pe mama lor. Piu, piu, piu! plângeau ei cu dor de ea.
S-au strâns la un loc cu toţii şi plângeau de ţi se rupea sufletul auzindu-i: Piu, piu, piu! Piu, piu, piu! Au ramas dezorientaţi şi înfometaţi până când a venit bunica de la câmp. Şi când i-a strigat ea să le dea mâncare, a făcut ca mama lor, cloşca: clo, clo, clo! Ei au alergat către ea, dar când au văzut că nu e mama lor, s-au oprit speriaţi şi neîncrezători. Au început să plângă: piu, piu, piu! şi nu au mâncat nimic o zi întreagă. O strigau şi o plângeau pe mama lor, cloşca...
-
IARNA
- PENTRU COPIII SI NEPOTII VOSTRI -
Iarna-i rece, friguroasă,
Cu zăpadă peste tot…
Dar, să stau ziua în casă,
Recunosc ca n-am să pot.
Pun patine la picioare
Ori alerg spre derdeluş,
Cad, mă scol şi nu mă doare
Când mă-ntrec la săniuş.
În zăpada troienită
Ne jucăm cu bulgări moi
Şi adeseori, din joacă,
Trecem aprig la război.
Mai ferit, în curtea mare,
Fac şi omul de zăpadă.
Îi aşez pe cap căldare
Şi tăciuni, drept ochi, să vadă.
Noaptea dorm visând ninsoare,
Admirând fulgii în zbor
Şi mă rog la mândrul soare
Să nu-mi strice alb decor…[/ -
SEMNAL DE ALARMA!
Am fost in seara zilei de ieri,joi - 29.oct.2009-, la o conferinţă susţinută de dr. Pavel Chirilă în amfiteatrul liceului "Ion Minulescu" din Slatina.
Pentru cine nu-l cunoaşte, iată o scurtă prezentare a celui ce, timp de două ore, a tras un veritabil semnal de alarmă şi a răspuns la o mulţime de întrebări adresate de cei prezenţi în sala plină:
"Nascut in anul 1946 la Slatina Nera (Caras Severin), este medic primar de boli interne, doctor in stiinte medicale cu o lucrare despre "actul antiinflamator si antiinfectios al extractelor vegetale", sef al Catedrei de Bioetica si prodecan al Facultatii de Teologie din Craiova.
Dupa 1989, a reusit sa construiasca mai multe institutii, care au avut influenta pe plan national: spitalul crestin Christiana din Bucuresti, scoala postliceala sanitara omonima, editura cu acelasi nume, o clinica de tratamente naturiste, "Naturalia", la Voluntari, langa Bucuresti, si tot acolo Centrul de ingrijiri paliative "Sf. Irina&
quot;, pentru bolnavii de cancer. In plus, a fondat o manastire de maici in Pipera, o alta la Slatina Nera, iar acum construieste o biserica in Voluntari. In ultimii ani, dr. Pavel Chirila a devenit unul dintre cei mai cunoscuti medici din Bucuresti, specialist in tratamente naturiste si promotor al conceptului de medicina crestina.
E autor sau coautor al mai multor carti, dintre care amintim: "Meditatie la medicina biblica", "Introducere in medicina pastorala", "Alimentatia echilibrata a omului sanatos - principiile dietei naturiste" si "Teologie sociala".
Semnalul de alarmă despre care aminteam, se referă la vaccinul împotriva "gripei porcine" pe care l-a declarat "periculos şi ineficioent", susţinându-şi ştiinţific această declaraţie.
Am reţinut că acest virus gripal, AH1N1, numit şi "virusul gripei porcine", nu se aseamănă cu cu niciun alt virus precedent. El a fost sintetizat în laborator. Din nefericire, aşa cum aţi aflat din ştirile "media", a ajuns recent şi în ţara noastră.
Boala generată de acest virus este cu mult mai blândă decât ni s-a inoculat din ştirile recente de peste hotare şi din ţară! Iar această afirmaţie aparţine unei publicaţii de prestigiu: ziarul britanic "The times"... Cu alte cuvinte, ea nu se manifestă mai drastic decât o răceală severă. Ca atare, NU SE RECOMANDĂ vaccinarea celor care suferă de de boli ale plămânilor, inimii sau rinichilor ori a celor cu sisteme imune slăbite, a femeilor însărcinate şi a copiilor sub CINCI ani.
Cu toate acestea, în România se preconizează a fi vaccinate tocmai aceste ultime două categorii! Cu alte cuvinte, VACCINUL SE TESTEAZA PE MAMELE NOASTRE ŞI PE COPIII NOŞTRI!
Sunteţi de acord cu asta, oameni buni?!
Să ne amintim că marea Britanie este ţara europeană cea mai puternic afectată de această boală. Aici se înregistrează o MORTALITATE de 0,03%, o cifră mult mai mică decât în cazurile de îmbolnăviri cu o gripă obişnuită, care arată că NU SE JUSTIFICĂ VACCINAREA ÎN MASĂ A POPULAŢIEI. PARADOXAL, în ROMÂNIA, ţară în care s-au înregistrat doar 322 de cazuri (!) guvernanţii impun, sub o formă sau alta, vacinarea populaţiei, omiţându-se faptul că vaccinul ar putea avea şi EFECTE SECUNDARE GRAVE, care ar putea conduce, în cazuri extreme, la moarte!
De CE?! Pentru că:
- Acest vaccin provoacă CANCER prin aceea că injectarea de material genetic străin în sânge conduce la MUTAŢII GENETICE!
- În producţia de vaccinuri, celulele umane utilizate curent sunt, de fapt, celule fetale provenite din embrion uman avortat. În plus, se folosesc şi celule animale (embrion de pui etc.)
- vaccinul "Optaflu", produs de Novartis, va folosi CELULE UMANE PROVENITE DIN TUMORI CANCEROASE!
Fără a intra în alte amănunte care, profesional vorbind, mă depăşesc, vin şi vă întreb:
Sunteţi de acord să vă vaccinaţi copiii şi mamele de orice vârstă aar fi ele?!
Sunteţi de acord ca ai voştri copii să fie cei dintâi care trebuie să primească un vaccin EXPERIMENTAL?!
Credeţi că statul Român, prin reprezentanţii săi legali, va lua în îngrijire copiii şi femeile însărcinate lezate de acest vaccin?!
DE CE se impune vacinarea OBLIGATORIE, dacă riscurile bolii sunt mici, iar riscurile vaccinării sunt enorme?!
Ca să se justifice comisioanele primite de la producătorul vaccinului?! Ca să se repete istoria referitarea la sarea iodată ce a fost impusă OBLIGATORIU în alimentaţia românilor prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (caz UNIC în lume!)?!
Eu nu sunt membru al vreunui partid politic sau al vreunei forme de societate civilă, dar vă recomand să vă informaţi şi la adresa http://www.provitacraiova.ro/docs/despre-vacci...
.Înainte de a vă lăsa copiii şi nepoţii să fie vaccinaţi, studiaţi situaţia din mai multe surse, întrebaţi-vă medicul în care aveţi încredere, preotul duhovnic şi propria conştiinţă!
Ştiu că în acest spaţiu virtual sunt şi persoane cu o pregătire de specialitate care vă pot informa infinit mai mult decât mine. Îi aştept, cu drag şi cu speranţă, pe toţi. Nu mă va deranja nicio opinie pertinentă şi fundamentată ştiinţific.
Doamne ajută! -
ODA MAIMUTEI
[i]Odată, o maimuţă din neamul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!
Tot circulă o vorbă, deloc adevărată,
Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!
Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte
Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?
Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?
Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?
Insemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?
Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,
Ca să scornească arma distrugerii în masă?
Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,
Păduri, câmpii, şi ape, şi zările-azurii...
N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,
Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,
Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă.
Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
În obştea maimuţească vreun cocotier privat,
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi, în pântec, de aşa-zise mame.
Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,
Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.
În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,
Devine şef acela viteaz, agil, deştept,
Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,
De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.
Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,
Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.
Pe când, priviţi!, la oameni, ferească Domnul sfânt!
Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,
Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,
Nebuni după putere şi după bunăstare!
De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,
Contează doar averea şi înmulţirea ei.
Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură
Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.
Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator.
Şi iată înc-un lucru din lumea mea, frumos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,
Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,
Şi nici vreo îndoială ce-aduce-a ateism.
E-adevărat că omul, acest biped gunoi,
Arată ca maimuţa, dar n-a descins din noi!
P.S.
Am preluat aceste versuri din pagina domnului " ilieppsc ", de pe Netlog.
Valoarea poeziei in sine este deosebita. Cine o citeste nu mai are nevoie de explicatii ori justificari cu privire la afirmatia mea!
In pagina acestui domn am gasit si alte scrieri ori filme de valoare. Cine doreste, poate cauta... -
PENTRU COPIII SI NEPOTII VOSTRI
TOAMNA
Toamna este ruginie
Şi frunzişul se destramă.
De la deal până-n câmpie
Rodul viei curge-n cramă.
Rod bogat intră-n hambare
Strâns cu râvnă din ogor,
Gospodarii, cu răbdare,
Îl adună cu mult spor.
Ziua este tot mai mică
Iară nopţile sunt reci.
Pe acoperişuri pică,
Văile nu mai sunt seci.
Şi natura parcă moare,
Se dezbracă-ncet încet...
Pleacă păsări călătoare,
Vântul suflă prin nucet...
-
PENTRU COPIII ŞI NEPOŢII VOSTRI
LUMEA COPILARIEI
Lumea copilăriei este cea mai mare lume din lume. Ea nu are graniţe. Niciun copil nu poate spune de unde începe şi unde se termină lumea copilăriei sale.
Este lumea în care se visează, lumea în care se zâmbeşte şi se joacă. Este lumea inocenţei şi a fericirii.
Ea este pretutindeni unde există copii şi părinţi care le pot clădi şi apăra această lume. Cred că toţi copiii au dreptul să trăiască în lumea copilăriei, adică să fie fericiţi.
După fiecare vacanţă de vară, cea mai mare vacanţă, copiii se reîntâlnesc cu mare bucurie. Să se vadă şi să îşi povestească unul altuia în ce mod au petrecut timpul. Unii au fost cu părinţii la mare sau la munte. Cei mai norocoşi, au fost chiar în alte ţări. Alţii au fost la bunici, în comune şi sate, în diferite colţuri ale ţării.
Sunt copii care au mers în excursii în fiecare zi, alţii la iarbă verde şi la pescuit, cu părinţii ori bunicii lor. Sunt şi copii care au fost în tabere organizate de şcoală.
Fiecare are ceva de spus, de povestit. Şi pentru fiecare copil vacanţa petrecută de el i se pare că a fost cea mai frumoasă.
La început vorbesc aproape toţi odată şi nimeni nu ascultă. Nici nu poţi înţelege ceva. După ce se mai liniştesc şi bucuria revederii a primit toate exclamaţiile şi bătăile din palme, încep să povesteasca. Mai întâi, în grupuri mici, apoi în grupuri din ce în ce mai mari.
După ultima vacanţă de vară, eu le-am povestit impresiile mele de la mare. Mi s-a părut că am stat multe zile acolo, pentru că mi-a plăcut foarte mult şi am plâns puţin când a trebuit să plec. Am ascuns faptul că a fost prima oara când am văzut marea. Ca să creez impresie! Mai ales că alţii o văzuseră deja de câteva ori şi vreo doi au fost chiar în străinătate. Mai târziu mi-a părut rău că am minţit şi am recunoscut. Câţiva au râs de mine, dar nu s-au supărat şi mi-au înţeles emoţiile şi bucuria…
Când am ajuns aproape de ţărm, unde începea o fâşie mare de nisip ce se cheamă plajă, am ramas înmărmurit.
Marea era o întindere de apă aşa de mare, că nu-i vedeam malurile. Iar apa nu era nici neagră, după numele mării, nici albastră, după cum învăţasem la şcoală. Era un amestec de culori. De la albastru deschis până la aproape negru. Şi se vedeau în larg valuri mari, uriaşe, care se alergau fără odihnă.
După ce mi-am revenit din surpriză, am alergat prin nisip spre apă ca să o pipăi, să o miros şi să o mângâi. Vroiam să îmbrăţişez marea. Nu mai auzeam vocile părinţilor care-mi strigau să nu intru în apă. M-am oprit doar când am ajuns acolo, în margine, unde apa se oprea înspumată pe nisip.
O mulţime de mărgele de apă şi spumă albă se retrăgeau către larg. Iar eu, de teamă că nu le mai văd, am alergat după ele să le prind. Nu le-am prins, dar altele au venit către mine în mare viteză şi s-au săltat până peste glezne în mii de picături şi m-au udat. M-am speriat. Nu doar că am simţit deodată umezeala, dar se întâmplase totul neaşteptat de repede şi am simţit cum nisipul îmi fuge de sub picioare. Cred ca am ţipat şi am alergat către înapoi. Ei, vorba vine că am alergat. Mai mult m-am târât pentru că
m-am împiedicat şi am mers pe genunchi şi pe mâini, ca un căţel pe patru labe!
Părinţii râdeau şi au strigat tare la mine că, daca tot m-am udat, să mă întorc, că nu se întâmplă nimic rău acolo unde este apa mică. Încurajat şi destul de ruşinat, m-am întors exact când un alt val a venit vijelios către mine şi s-a săltat până la genunchi. Eu, cuprins de teamă, iar am ţipat şi am fugit.
Mai apoi, după ce am observat atent mişcarea valurilor, am încercat să mă apăr cu mâinile, dar apa mi-a trecut printre degete. Când am dus mâinile să mă şterg pe faţă de picături, am simţit că apa este sărată. Nu-mi venea să cred, deşi ştiam că aşa trebuia să fie. Şi iar am dus mâinile pe buze şi am simţit apa mai sărată.
În prima zi m-am obişnuit cu marea şi am încercat să înot. Acum pot să afirm că este cât se poate de simplu. Pentru că, fiind foarte sărată, apa te ţine deasupra dacă mişti mâinile şi picioarele. Nu oricum se mişcă braţele. În anumită ordine, rar şi vârtos. Era mai greu că inotam unde era apa mică şi uneori, când se retrăgea în larg, atingeam fundul mării cu burtica. Nu aveam voie mai departe, chiar dacă doream să ajung la geamanduri. Ele sunt acolo unde apa este mai adâncă decât înălţimea unui om mare. Mai târziu, tata m-a învăţat să fac pluta. Adică, fără să mişc braţele şi picioarele, întins bine pe spate, cu braţele întinse pe lângă trup şi cu bărbia ridicată, pluteam pe apă legănându-mă odată cu mişcarea valurilor în sus şi în jos.
Am stat cu părinţii la hotel, dar tata a luat şi cortul. În unele nopţi, după ce ne plimbam prin alte staţiuni, rămâneam noaptea în cort. Eu nu aveam putere să înalţ şi să fixez cortul, dar îmi ajutam părinţii. Eu le dădeam în mână ceea ce îmi cereau ei. Ba o sfoară, ba un ţăruş de fixare sau un ciocan şi eram grozav de mândru că făceam şi eu treabă ca oamenii mari. Aproape că ştiu de acum să instalez singur cortul.
Seara, îmi venea foarte greu să adorm. Ascultam până târziu vaierul valurilor mării când năvăleau şi se spărgeau la ţărm. Parcă îmi spuneau mereu câte o poveste despre naşterea şi viaţa lor.
Îmi povesteau despre drumul parcurs de ele, despre peşti şi despre alge. Îmi spuneau despre vapoare şi corăbii, despre piraţii mărilor şi oceanelor şi despre porturile în care se odihneau acestea. Şi adormeam aşa, iar dimineaţa nici nu ştiam dacă poveştile mi le spuneau ele ori le visam eu…
Într-o zi, în staţiunea numită Costineşti, am întâlnit un grup de copii din alte ţări ale Europei. Erau din Franţa, Italia, Spania şi altele, nu mai ţin minte. Doamna care era cu ei ne-a ajutat să vorbim între noi. Ea cunoştea multe limbi străine.
Copiii mi-au povestit că au şi ei mare la ţara lor. Că era mai albastră decât a noastră. Adică nu era aşa de adâncă. Se spune că dacă este foarte adâncă marea, apa se închide la culoare.
Am făcut multe căsuţe şi castele din nisip. Fiecare după cum văzuse castelele din ţara lui. Mai târziu, am jucat fotbal pe plajă. Este foarte obositor, pentru că pe nisip se aleargă greu. Se înfundă piciorul până la gleznă şi te oboseşte în felul acesta.
Toţi copiii erau ca mine. Parcă ne cunoşteam de foarte mult timp. Erau prietenoşi şi ne-am jucat toată ziua împreună. Doar la masă ei au mers la o cantină-restaurant şi eu am mers cu părinţii mei la o pensiune. Aşa se numea acolo locul în care am mâncat. Ne înţelegeam prin gesturi şi din priviri şi râdeam din orice. Uneori intervenea doamna aceea şi traducea întrebările şi răspunsurile noastre. Pentru că eram curioşi toţi şi ne întrebam şi povesteam despre şcoală şi oraşul nostru, al fiecăruia.
Am rămas prieteni buni şi poate că ne mai întâlnim. Ne-am dat adresele şi trebuie să le scriu.
Am să le povestesc traseul de întors acasă. Le scriu şi despre concursurile noastre de aici, din şcoală şi din municipiu. Cred că am să învăţ foarte bine limba engleză ca să pot comunica mai uşor cu ei. Aproape toţi cunoşteau limba asta şi se puteau înţelege.
Dar, despre asta, am să vă povestesc în altă zi. Acum trebuie să-mi fac lecţiile pentru mâine.
Uf ! Este frumoasă lumea copilăriei, dar trebuie să mai şi învăţăm. Chiar dacă nu întotdeauna avem chef să facem asta. Dar trebuie !
