Gwydion11

• Imparte

luni, 2 noiembrie 2009 la 01:47

stau şi mă gândesc... cum m-ai pierdut? de fapt, cum m-ai pierdut şi a doua oară, şi a treia oară? unde te va duce drumul, motanule filozof? cum ai să înnozi cozile viselor?
mi-aduc aminte de focul dragostei! şi-mi cad lacrimi de toamnă, puţin reci... şi tresar! pe mine, violeta, unde mă va duce drumul? voi alerga tot spre seva misterioasă a viselor?
ţi-am oferit atât de simplu douăzeci de ani de vise! am privit cum focul se îmblanzea, unind imaginile cu Ares şi Afrodita, rostogolind inele de dor... da, mă visam în braţele tale, suflet mic... de porumbel! acolo, mi-am găsit liniştea! şi speram că am să te întâlnesc într-o zi, să schimbi totul! dar m-am împiedicat, iar, de foarfecă! şi s-a tăiat şi ziua magică! ţi-am dat numărul de telefon... greşit! eram prea emoţionată, pletele tale dansau, de parcă vântul le cânta în ritm de rock! şi-a trebuit, din nou, să îmblânzesc focul... să par o ciudată, o fantomă mult prea tristă! mă ascundeam, înmulţeam verbele viselor, enigmele fărâmelor. te chemam, deşi aveam numai tatuaje de logică pe sâni! îi urmăream ca pe copiii orfani, lipsiţi de dragoste şi totuşi... puternici, crescând din ceva... poate din imnul îngerilor!
mi-aduc aminte şi de fila de calendar a reîntâlnirii noastre virtuale: 4 aprilie 2008. era o dimineaţă stranie, cu nervi de trandafir, dorind să mă-nvălui cu răspunsul tău, zâmbindu-mi din colţul de trifoi, unde m-ai iubit un pic!
ţi-am oferit atât de simplu douăzeci de ani de iubire! şi-am privit cum focul lăcrima, micşorându-şi visele, ochi de păianjeni! prăpastia s-a mărit, experimentul asupra timpului a murit, scriind despre lecţia singurătăţii... tu calculai cărţile din bibliotecă, cd-urile şi paşii până la uşă! nu bănuiai că destinul îmi trimite o haină din blană de tigru... şi nici eu nu bănuiam că o voi mângâia, dorind să mă pierd ca uraniul ei pasional! şi m-am îndepărtat de tine, cu fiecare vers, sărut, dor... trimis de iubitul meu! mă înălţam încet, precum un clopot de fântână! mă minunam de înfometata atingere a mâinii lui şi mă bucuram că sânii mei purtau două globuri fierbinţi, amintindu-mi de pieptul lui... mi-a însemnat viaţa cu suprem!
stau şi mă gândesc... cum ne-am pierdut? miroase curios a Halloween şi a castane coapte! undeva, sunt îngerii tăi, le-aud galopul! în noaptea asta, îmi iau la revedere! plec spre fericire, cântându-i! give me the splendid silent sun!

31 octombrie 2009, 21:26, pentru Felix
Daniela Voiculescu