Gwydion11
fata - 40 ani
Blog 125
-
FOAIE VERDE, FERICIRE!
elfii dansează cu mine, un dans inventat pe umărul nopţii, ameţindu-ne special, ca să uităm... ei au pierdut numărul inelelor de bambus, urcând visători spre cerul din Sagano, râu de dor, stradă asfaltată cu gri Bacovia... eu am pierdut numărul nopţilor care mi-au ars sufletul, privind patul de tăciuni... cât îmi doresc sărutări pasionale, petale de trandafiri şi declaraţii de dragoste!
elfii desenează cu săbiile fiecare vers care-mi vine în minte. şi poemul haiku sângerează straniu, aducând pe lume şoapte în întuneric... mi-aduc aminte cum se ţesea vraja primei noastre întâlniri, ochii tăi aduşi de viscol, încercând să se trezească din vis, aşteptând să-i fiu femeia înţeleaptă, cu braţe deschise, unul înmugurind a iubire, altul rodind a lumină, început şi sfârşit, sens!
douăsprezece bătăi de tobă ne-au anunţat fericirea... şi filozofii au devenit piese de domino, răsturnate de atingerea inimii!
23 octombrie 2009, 04:24, daniela voiculescu
-
NUNTA ALBASTRĂ
un moment de linişte în casa mea... nu aprind lumina, stau să gust din mirajul acestei înserări, să te chem pe linul adevărat al ivirii mele. mi-aduc aminte de tăcere... cum m-a pus să-i semnez contractul sfânt. cât am tăcut, lipind vise pe anotimpurile zilelor! şi-am trecut cu barca sufletului spre liniştea durerii... un accept ascuns în irişii felinei care-mi toarcea a destin. îmi toarcea a lacrimă, până m-a învăţat să plâng...
mă îmbrăţişez, conştientă că raţiunea este doar o castană comestibilă. logic, o curăţ şi o consum, ca să visez mai bine... venirea ta tulburătoare, toamna inimii tale, pregătită pentru ora de geometrie – compasul şi echerul, învăţând să deseneze melancolia chipului meu... o poveste de octombrie, când străzile miros a dor duios... şi cum mă ridică fila acestei dulci pierderi, şi cum mă las miruită cu floarea florilor de doi... din iubire, de din NOI!
21 octombrie 2009, 19:45, daniela voiculescu -
DOUBTFUL
eu... o să mă pierzi, iubire... timpul o să mă fure... pentru că este înnebunit după oglinzile ochilor mei, unde mieii stau cuminţi, răsucind firul ierbii, de la stânga la dreapta...
tu... o să te pierd, iubire... timpul o să te fure... pentru că este înnebunit după drumurile ochilor tăi, unde frunzele aleargă nebune, răsucind sufletul neantului, de la şoaptă la strigăt...
noi... o să ne pierdem, iubire... desfăcând nasturii fiecărei avalanşe de dor! ne vom sufoca după fiecare despărţire, până când lacrimile ne vor vinde cea mai mică monedă a viitorului!
eu... trâgând de lună...
tu... trăgând de soare...
noi... cu palmele sfâşiate de agonia sforilor!
nehotărâţi să eşuăm în ceea ce nu se poate măsura, credinţa iubirii!
eu... luna...
tu... soarele...
noi... luminând mereu, de bucurie!
22 octombrie 2009, 01:34, daniela voiculescu
http://www.youtube.com/watch?v=2C8Ycz9toYs -
TWENTY ONE RED TULIPS
ce uşor e să plângi în hohote,
de fapt, să înţelegi cât de mic
e timpul în faţa iubirii...
o iubesc mult pe Flavia, aş vrea
să-i desfac aripile de înger –
ea încă nu ştie să zboare, a strâns
prea multă frică, prea multă nepăsare
din partea lumii, încât cerul ei
s-a întâmplat vis, mare şi legănare...
„am visat că cineva a luat un tablou.
şi, brusc, am privit tabloul...
şi se mişca imaginea în el. era marea,
albastră, atât de clară... de limpede!
mereu visez mare... şi am asistat
la schimbarea culorilor...
căci marea mea devenise, brusc,
mai închisă, aproape cerneală...
... apoi... din cerneală se făcea...
cărbune se făcea. devenea smoală.
... apoi... m-am speriat şi am zis...
dar cum se face că marea e neagră?
şi mi s-a spus... că negrul este alb.
şi, brusc, marea mea a devenit lapte.
era albă. era marea mea albă...
da... şi era atât de albă...
valul ei era caimac... de lapte.”
sunt bombardată emoţional!
de un cretin cu crize sentimentale,
de dorul misteriosului Felix, aprig,
de îngerul care are nevoie de îngeri...
şi de sufletul meu ce cântă, jungle drum,
la poarta ta întomnată, înnoptată...
mă simt un capăt de aţă, tras pe mosor,
cu lăcomie, amestecându-mi-se orele,
gândurile, dorinţele, speranţele...
îmi fierbe fiecare neuron al inimii!
iuhuuu! cade câte-o amintire prin sita
pântecului meu, rimând cu atingerea ta,
şoptind... „te iubesc, iubita mea!”
iuhuuu! saltă câte-o privire prin mira
fericirii mele, rimând cu sărutul tău,
şoptind... „ce dor mi-era...”
şi din toate câte sunt nu iau decât una,
frântura din Adam... firimitura cu gust
de explozie, fericirea târzie, departele
care îmi apropie palmele pe inimă!
e vremea să facem schimb de stele,
de alergări... să ne aşteptăm simplu,
într-un buchet roşu, de tandreţe,
căci viaţa e scurtă şi mult ciudată...
caimac de iluzii, lut picurat din sân,
strigând după iubire, divin şi demonic!
21 octombrie 2009, 05:17
daniela voiculescu
jungle drum -
Albert Camus
Nu este lupta care ne obligă să fim artişti, este arta care ne îndeamnă să luptăm.
http://www.youtube.com/watch?v=d9LYGhn8nPg -
CONEXIUNI
feelings. parcă ai vrea să guşti liniile din care eşti haşurat... să le îndulceşti pasiunea cu bileţele de dragoste!
timpul îşi ascute creioanele colorate, se grăbeşte, conştient că lacrimile mi-au şters sensul. el va rămâne să mă repare... să-mi deseneze grădini de trandafiri pe sâni! pe pleoape, va învăţa să-mi sufle o ploaie aurie, fantezii de vise, calme, precum beţia lui Danae! încet, numele meu va fi povestea despre femeie, ideea de intens! dar fără majuscule. un paradoxal crescendo la apus de soare! vivere, rostit din eternul dor de viaţă, care ştie să renunţe la prezent... pentru viitor! traversând prin ochiul oglinzii, cu focul spiralei! lecţia singurătăţii, amânată mereu de straniul penel al morţii. scriind poeme despre tăcerea finală, lângă coasă, încălzind-o ca pe coapsă! eu, femeie, ea, femeie... in contrario doar mediocrii! masturbându-se de teamă, sperând că bonusul va fi o viaţă fără moarte!
20 octombrie 2009, 17:10, daniela voiculescu
Conexiuni -TU -
OPPRESSIVE
atâta tăcere... tăcerea de ieri, tăcerea de azi, tăcerea de mâine! câte-o călimară de cerneală pentru fiecare, cât mai plină! un ieri albastru, un azi roşu... un mâine mov! şi toate, adunate, vibrând a negru de trunchi, unde clocotul scrie orele pe care le-a ucis filozoful!
eu, tu, noi. abia regăsiţi, abia despărţiţi... plutind pe disperarea unui carusel care nu mai ştie să se oprească, asurzit de ţipetele raţiunii! ochii noştri nu mai sunt decât nişte fantome ce se diluează, o depărtare mirosind dureros a urmă de săgeată!
Eros devine o erată.
18 octombrie 2009, 15:03
daniela voiculescu -
DESPRE ÎNGERI
stau sub aripa îngerului.
sunt lacrimă de rugăciune,
curcubeu nocturn.
gândul tău străluceşte-n mine,
ca să uit că filmul s-a terminat
demult... la do de sus!
vreau să te mai simt, început,
puritate ce ţese o cupolă
din fulgi de zăpadă.
stau sub aripa îngerului,
scut în formă de picătură...
îngerul pe cine mai aşteaptă?
să mă ridic, să-i mângâi inima,
cu o iubire mult mai măreaţă,
flower life, fără umbre...
13 octombrie 2009, 23:39
daniela voiculescu, L.S.R. -
ATTRAVERSAMENTO
după ce am citit „Jurnalul Naţional”, m-a copleşit o negură de dezamăgire. se suferă. procentajul creşte, ţara lăcrimează doar la un click! românii nu au priceput că viaţa e scurtă, că lecţia cu „faptele bune” li s-a predat pentru a-şi putea înălţa sufletul... cruzimea a devenit ceva normal, trădarea, un lucru necesar, furatul, ceva distractiv, ca un joc playstation. nu mai amintesc de iubire – ea este marginalizată, fiica unei cerşetoare! ochii lumii sunt atraşi de ştiri în genul... „noul iubit al Madonnei are 22 de ani”! Hopa Mitică rămâne perplex! cerneala ziarelor are nevoie de drogul prostiei! s-a învăţat cu actualul bolnav, deformat, mărşăluind prin multiplii timpului!
pe cine mai interesează că octombrie plânge? nu-l va privi nimeni cum renunţă la câte o frunză, la câte un dor... nu va lăcrima nimeni lângă pleoapa lui răpusă de filozofie. va trece... răsfoind singurătatea. vântul bate, ploaia şi-a părăsit raţiunea, greierii au sărit prin colţurile de bibliotecă, aproape de cărţile romantice, cu parfum parizian şi străluciri ce duc spre stele... va trece, cum trece lumina printr-un vitraliu, sfinţindu-se cu speranţa aurei! el e o văpaie neînţeleasă, o vrajă ce doarme în jobenul lui Lincoln, visând libertatea, eliberând sufletele iepurilor! născocind infinita derulare a bucuriei, lumea înţeleaptă, acuarela albă! îmbătrânind frumos şi mirosind a iarnă!
13 octombrie 2009, 16:47
daniela voiculescu, L.S.R.
-
DELIR
mi-e rău, iubire...
mă sfâşie frigul durerii,
timpul nu mă mai ascultă...
îmi fuge doar spre tine, inventând
îmbrăţişări lungi, eşarfe mexicane!
aiurez de dor, până când moartea
îşi face loc între sânii mei şi-mi cere
să repet... tu eşti viaţa mea acum...
şi respiraţiile îmi cad otrăvite, vinete,
fără refren, fără aburi de lapte...
studiindu-mă cu ochi de strigoi!
nu mi-e teamă, mi-e jale, jale...
mă văd alergând, inimă decupată
de picurii de ploaie, viscoliţi mult
pe ultima rază aurie, împietrită,
ca o salcie în amnezie...
mă vreau uimire solară, tradusă
pe comanda târzie a unui vis...
tort sombrero, şampanie, baloane
cu heliu, lumânări cu artificii...
zâmbete de filme, dublate-n real!
doar noi, sărutul lunatic, forfota
naşterii primului strop de apă...
12 octombrie 2009, 02:09
daniela voiculescu
Tag-uri blog
Nici un tag utilizat
