Gwydion11
fata - 40 ani
Blog 125
-
LUNA PĂTRATĂ
cocoşul se-neacă cu ceaţă,
câinele se sperie-n somn,
iar strada face sudoku
pe spinarea cometei...
cifrele vin spre tine, ascuţind
un şir indian... te vei trezi
în sunete stranii,
căutându-mă prin plicul
de ceai... prăfuit de vreme.
eu sunt monograma dimineţii,
proptită-n colţul oglinzii...
eu îţi dau prima mângâiere.
mă simţi, din fugă. te-ntorci
şi mă furi... îmi faci loc
sub capacul ceasului...
până seara! abia atunci
începi povestea de dragoste.
adormi strigând... ascuţind
un şir indian, lacrimogen.
şi visul tău visează o rază,
ştampilează pătrat un dor,
răsărit pe două adrese de gmail.
5 noiembrie 2009, 05:40
Daniela Voiculescu, L.S.R.
-
UNSPREZECE
de fapt, pe ultima pagină a agendei... vreau să scriu despre ce-mi doresc! încep cu pantaloni negri de piele şi tricou alb cu bretele. mai pun şi-o pereche de botine, alb cu negru, să calc dulce şi sălbatic, precum o zebră din Africa de Sud... şi nu uit de zâmbet! îmi trebuie un zâmbet, fabricat cu dor şi pasiune, chitară electrică roşie în frac de rândunică! buze în zbor... pentru că mi-e dor!
aşa scriam ieri, pe la 11:30. nu am mai continuat, pentru că mi-am dat seama că am ajuns tot la vis. l-am refuzat! vreau realitatea, chiar dacă marele premiu va fi, vorba lui Horia, o bezea! şi diavolul nu mă scapă din ochi deloc! ce poţi face cu ea? şi râde prin logica mea... îşi face derdeluş din sângele meu şi mă duce-n albul nopţii! mă văruieşte! ca şi cum mi-ar fi venit rândul să mor, ca să înţeleg jocul... e simplu! roşu şi alb, culori opuse, dar care se completează foarte bine! amestecul e roz, culoarea iubirii! şi mă simt precum Michael Jackson, privind trist colţul problemei! când eşti negru, vrei alb! când eşti alb, vrei negru! poate că nu trebuie să renunţi la doime, poate că fericirea urăşte idealiştii!
viaţa şi moartea rimează cu o plimbare cu tractorul, ceva ciudat! pricep până şi rostul diavolului! cu iubire, el se face treaptă! şi îşi aduce aminte de inima îngerului! prima lecţie pe care o va preda... se va ţine în cabinetul de desen, unde vom combina anotimpuri şi aripi de îngeri, lumi paralele şi vise lucide, diagonalele ploilor şi perpendicularele ninsorilor, versurile mele şi versurile tale!
5 noiembrie 2009, 04:17, Daniela Voiculescu -
DANIELA
eu nu am ascuns nimic,
am iubit ca noiembrie,
până la ultima frunză,
şi m-am îndoit ca lebăda mută,
din melancolie în melancolie...
până la viscolul unei seri de poezie,
cu rime de echer pe un guler tăiat.
m-am trezit plină de azi şi sânge!
dorind să-mi vând nisipul roşu...
unei clepsidre ce strigă de din tine.
şi mi-a ieşit în cale adevăratul viscol!
stânga, arhanghel, dreapta, arhanghel,
plecând cu mine spre „vara iernii”...
dorind să-mi vând întunericul gândit.
miercurile mov, lacrimile sânilor...
vinerile negre, amintirile palmelor!
ei vor să uit orele din coarne de taur,
ei vor să dorm uşor, vis verde, abur
enigmatic, şapte şoapte de cochilie!
3 noiembrie 2009, 18:00
Daniela Voiculescu -
Cantec de trei
Noi suntem doi, tu esti singura,
Noi suntem doi, tu esti singura,
de aceea te lasam sa faci ce vrei tu.
Noi iti dam doua inimi;
una o tinem in mine,
cealalta o tinem in tine.
Chipul tau il facem sa semene
cu chipul nostru,
asa cum monezile sunt aidoma
celor doua apasari brutale
ale tiparului care le naste.
Noi doi suntem doua ramuri ale tale,
una izbucnita spre luna,
din dragostea ta pentru cer.
Alta izbucnita din pantecul tau,
din dragostea ta pentru pamant.
Noi si cu tine am vrut sa fim unul.
Dar materia care uneste adevarul
ne-a pedepsit si ne-a facut trei.
Noi suntem doi si tu esti singura
de aceea tu ne stapanesti,
de aceea tu esti regina
pentru ca noi doi suntem la fel.
Iar un lucru aidoma altuia nu exista
decat in monotonele povestiri despre fericire.
Nichita Stanescu, Necuvintele, 1969 -
INIMA SE TOPEŞTE!
m-am oprit să vorbesc cu Nichita... i-am dat dreptate. nu pot scăpa de singurătate!
şi-am vorbit prin lacrimi, şi îngerii ne-au privit... ne tremurau bărbiile, necuvintele! pavam o lume cu bucăţi de timp, prin căderea unui albastru evadat din povestirile lui Borges! palpam moartea şi busola, orbi eram şi înotam prin oceanul galben! albastrul gusta galbenul...
ne înălţa sfâşierea valurilor, cheile din cuvinte descuiau participiul creierelor, bolboroseau a egoism. undeva, statuile se uitau pe cerul tălpilor, culegeau stelele şi le lipeau pe plictiseala margaretelor indecise. picura a infinit de dor, ca o rotunjire de Dora, alergarea pe loc. nimeni nu stă la pândă lângă inima soarelui, nimeni! şi-atunci Nichita a plecat, să se facă buzdugan!
3 noiembrie 2009, 02:19, Daniela Voiculescu
-
PIRUETE
pădurea e un joc
cu buchete de aramă,
venusiene târzii,
adorate de noiembrie.
vântul caută iluziile
ascunse în zâmbet
de Jhonny Deep.
pustiul fumează
o dimineaţă de cimitir.
alchimiştii se roagă,
amestecând frenetic
ochiuri de andrele.
şi eu... înghit...
o firimitură de suspin.
şi tu... primul meu iubit!
2 noiembrie 2009, 09:55
daniela voiculescu
-
ÎNŢELEPCIUNEA INIMII
stau şi mă gândesc... cum m-ai pierdut? de fapt, cum m-ai pierdut şi a doua oară, şi a treia oară? unde te va duce drumul, motanule filozof? cum ai să înnozi cozile viselor?
mi-aduc aminte de focul dragostei! şi-mi cad lacrimi de toamnă, puţin reci... şi tresar! pe mine, violeta, unde mă va duce drumul? voi alerga tot spre seva misterioasă a viselor?
ţi-am oferit atât de simplu douăzeci de ani de vise! am privit cum focul se îmblanzea, unind imaginile cu Ares şi Afrodita, rostogolind inele de dor... da, mă visam în braţele tale, suflet mic... de porumbel! acolo, mi-am găsit liniştea! şi speram că am să te întâlnesc într-o zi, să schimbi totul! dar m-am împiedicat, iar, de foarfecă! şi s-a tăiat şi ziua magică! ţi-am dat numărul de telefon... greşit! eram prea emoţionată, pletele tale dansau, de parcă vântul le cânta în ritm de rock! şi-a trebuit, din nou, să îmblânzesc focul... să par o ciudată, o fantomă mult prea tristă! mă ascundeam, înmulţeam verbele viselor, enigmele fărâmelor. te chemam, deşi aveam numai tatuaje de logică pe sâni! îi urmăream ca pe copiii orfani, lipsiţi de dragoste şi totuşi... puternici, crescând din ceva... poate din imnul îngerilor!
mi-aduc aminte şi de fila de calendar a reîntâlnirii noastre virtuale: 4 aprilie 2008. era o dimineaţă stranie, cu nervi de trandafir, dorind să mă-nvălui cu răspunsul tău, zâmbindu-mi din colţul de trifoi, unde m-ai iubit un pic!
ţi-am oferit atât de simplu douăzeci de ani de iubire! şi-am privit cum focul lăcrima, micşorându-şi visele, ochi de păianjeni! prăpastia s-a mărit, experimentul asupra timpului a murit, scriind despre lecţia singurătăţii... tu calculai cărţile din bibliotecă, cd-urile şi paşii până la uşă! nu bănuiai că destinul îmi trimite o haină din blană de tigru... şi nici eu nu bănuiam că o voi mângâia, dorind să mă pierd ca uraniul ei pasional! şi m-am îndepărtat de tine, cu fiecare vers, sărut, dor... trimis de iubitul meu! mă înălţam încet, precum un clopot de fântână! mă minunam de înfometata atingere a mâinii lui şi mă bucuram că sânii mei purtau două globuri fierbinţi, amintindu-mi de pieptul lui... mi-a însemnat viaţa cu suprem!
stau şi mă gândesc... cum ne-am pierdut? miroase curios a Halloween şi a castane coapte! undeva, sunt îngerii tăi, le-aud galopul! în noaptea asta, îmi iau la revedere! plec spre fericire, cântându-i! give me the splendid silent sun!
31 octombrie 2009, 21:26, pentru Felix
Daniela Voiculescu
-
AHA DE NOI!
nu-mi mai e teamă de dor, lacrima lui va fi un semn de carte... şi se va opri pe mirarea care ţi-a subţiat constatarea... târziu, dar eşti iubit! aşa cum pâlpâie macul, amintind de simpla dăruire a sufletului.
poate că vei înţelege cât de greu mi-a fost să cred că iubirea ta e reală! abia ieri m-am convins că tu, încet-încet, m-ai dus în lumea ta, unde totul e magic! rostirile sunt pline de noi, mă fac să simt casa pe care ai construit-o... cu rugăciuni strânse din rădăcinile luminii! am să învăţ să intru, să te aştept la fereastra cu flori de inimă! şi-am să las silabele să se joace prin grădina rotundă a viselor tale, căluţii să necheze a bucurie deplină!
nu-ţi promit decât buze turcoaz, sâni de jad alb, soare de pântec şi ochii primei noastre toamne...
30 octombrie 2009, 12:24, daniela voiculescu
-
AFLAŢI ÎN JOCUL IUBIRII ADEVĂRATE
trebuie să opresc balansul balanţei, să nu mă mai amăgesc... să cred în roza păcii şi să nu-mi înşel blândeţea. trebuie să renunţ la „filmul negru”, să arunc foarfeca de capete! eu vreau doar iubire, să-i culeg vise şi să-i cânt de dor! nu vreau să fur, ci să primesc... ascult concluzia, şoaptele ei... nu mai cauţi, nu mai aştepţi! dar sufletul se dezleagă de timp, iubeşte, se încercuieşte cu tine, pentru că te simte prima iubire adevărată... la mia anima gemella! şi te aşteaptă, George! adoră să prindă fiecare fisă pe care mi-o arunci pe email, felul în care-i sărut tonul şi mă las purtată de colindul ferestrei tale, mereu deschisă spre mine! ai ghicit, el face terapie cu violet, cu lucruri simple şi mătăsoase, care alunecă într-o lume unde blogul libertăţii este scris de îngerii noştri păzitori! nu pot să te părăsesc, iubitule, nu pot să fug şi de data asta! simt cum îmi face semn aripa de pescăruş... nu trebuie să uit că el este îngerul mării! voi învăţa să-mi duc melancolia pe inima speranţei, să fiu lângă tine şi-atunci când nu rulează filme de Oscar!
şi mi-aduc aminte ce-ai spus tu... „eu te iubesc şi atât. mi-ai umplut viaţa cu lumină şi linişte. te iubesc pentru că mă iubeşti. simt nevoia să iubesc şi să mă simt iubit... să mă las pradă instinctelor şi deliciilor pasiunilor, aşa cum am scris şi în eseu. sunt Scorpion şi dacă iubesc, iubesc, dacă urăsc, urăsc. ard ca un opaiţ la începutul lumii... azi, m-au devastat buzele tale, ţi-am simţit vibraţia, inima, sufletul, aroma trupului învăluindu-mă, copleşindu-mă, fericindu-mă. te iubesc pentru că exişti. te iubesc pentru că nu mai vreau să mor. te iubesc pentru că aşa îmi spune destinul.” cum să uit? „primeşte, dar, în palme, inima mea şi, dacă îţi face trebuinţă, păstreaz-o. ai grijă să nu-ţi scape, fiindcă doar ea a mai rămas din mine.” nu vreau să fii „un vis ce moare sub geana abia deschisă a dimineţii”, ci vreau să exclam! „e bine. e frumos că ne iubim. auzi, bre, NE IUBIM!” da, iubire, am să aştept să se întâmple promisiunea ta... „am să fac un cântec din trupul tău şi un vers din buzele tale!” declaraţia mea de dragoste e simplă – tot cuvintele tale... „tu eşti cartea mea cea mai importantă!”
25 octombrie 2009, 04:26, daniela voiculescu
-
FRAGIL
ei ştiu că plâng...
s-au întâlnit cu lacrimile mele,
atunci când chelnerul
a încurcat paharele...
versurile au alunecat spre inimă,
ca o lecţie de dragoste, intensivă.
şi-apoi au fugit cu nota de plată
la cel mai bun traducător!
dar totul durea, lupa se dilua,
ceaţa-i purta spre farsa timpului.
ea numără marcaje de fiori.
... ţiganca o priveşte negativ.
îi pregăteşte o lovitură la călcâi.
23 octombrie 2009, 12:00
daniela voiculescu
Tag-uri blog
Nici un tag utilizat
