Gwydion11
fata - 40 ani
Blog 152
-
al şaptelea semn
inima mea a căzut pe un taler de balanţă, neuroni de cupru s-au trezit cu poftă de roşu, licitând pentru o mireasmă de căpşună... şi tac, mă uit la dor cum creşte, foc tomnatic, de arţar japonez, adâncindu-se pe un gând de cometă, plecat să modeleze bronzul statuii tale... şi eu zâmbesc, întind braţele spre iubire, mă trezesc un suflet roz din flori de cireş! îmi cresc silabe de primăvară, simt amintirile care m-au făcut femeie... şi alergările pe caii liberi ai destinului!
inima ta a căzut pe celălalt taler de balanţă, ca să-mi găsesc echilibrul... şi să învăţ să te nasc! sânul meu să-ţi fie alinare, con de brad coreean, violet, deschis de piruetele balerinelor din amurg! ochiul meu să-ţi fie lume şi să te legene ca arborele pagodelor... să pară că timpul stă în loc şi pietrele se albăstresc a eternitate, mătasea fanteziei să tremure în sfere albe, de şoapte romantice, din flori de călin... doar balanţa să ştie că ne iubim!
3 februarie 2010, 01:36, daniela voiculescu
-
adunarea din scădere
scriu, pentru că timpul s-a aşezat la masă... ca un înţelept ce ştie să mângâie coama lumânării. atâta soare, atâta simplitate, atâtea cuvinte, atâtea smerenii, cu lacrimi de ceară! se apropie miezul nopţii, evantaiul de linişte, pe care aleargă doar norii, flori uriaşe albastre, de vanilie... un cerc de gelozie mă strânge încă! şi cerul se taie! şi rana tulbură totul!
scriu, pentru că sufletul s-a aşezat la masă... ca un înger obosit. nu se mai simte respiraţia lunii, nu-ţi mai surâde floarea dragostei! azuriul e singur, tobă veche, aruncată să numere portocalele cu surâs de Palermo! şi, din cerc în cerc, visele şoptesc a ghioc de iluzii... ce va fi, cum se va subţia gustul de knofi! cum se va vinde clipa de dor şi cum vor suna arginţii din coada şarpelui!
nu se va schimba nimic.
filozoful va trăi arid...
şi poetul îşi va iubi moartea!
2 februarie 2010, 00:28
daniela voiculescu, L.S.R.
-
neptun yin, neptun yang
liniştea are ochi de amazonit,
fluvii ce vin din copilăria ta,
valsând un tic-tac pământiu,
ca un contrast de suflet cuminte,
împletit cu fire din sardonix
şi lemn de santal. gust cireşiu.
a venit vremea să mă bucur
că plouă drept şi miroase a cuvânt
de la Domnul, a dor de înger!
e simplu... tot mai simplu!
iubirea noastră s-a împlinit,
creşte ca spirala unui melc mov!
31 ianuarie 2010, 15:45
Daniela Voiculescu, L.S.R.
-
my name is... love!
ea ştie să mângâie timpul,
să-i ia secunda şi să i-o facă
cerc, dintr-un fir de iarbă...
ea îmi aduce aminte, în suflet,
de primul ochi al vieţii mele,
rănit de oamenii drogaţi cu absurd.
mă uit la ea, şi numele ei vine...
spre mine, tăcut, ca o bucurie de scris
violet, se contopeşte în ametistul
ce-mi dă contur, îmi ia strigătul
şi-l face horă de îngeri, vis
profetic, liniştea aceea albă,
de peste 9 mări şi 9 ţări...
ea mă răsare, mă face soare,
ploaie de lumină lină...
şi amiaza se leagănă simplu,
ea ştie că există un arc peste timp,
şi refrenul este pur... Daria-Maria!
29 ianuarie 2010, 13:35
Daniela Voiculescu
-
Daria
privirea copilului înţelept
e ca un mir portocaliu,
o exclamare fără mirare.
da, acolo... e Dumnezeu!
muntele are un semn,
o chemare de umbre aurii,
un dans cu fulgi de păpădii,
o scădere gramaticală,
şoapte de dor ce povestesc
despre minunea iubirii...
26 ianuarie 2010, 19:48
Daniela Voiculescu, L.S.R.
-
nume băut de dor
ninge cu sclipici... parcă timpul s-ar fi făcut ploaie cu licuricii dorinţelor!
şi sufletul e cald, alunecare de magie, ca şi cum tu ai fi lângă mine şi am asculta îmbrăţişaţi... Elvis Presley – Can't help falling in love.
doar încheietura mâinii drepte mă doare, mă taie strigătul ce cade înţelept în litere... şi sângele curge ca cidrul în pahare.
mă simt ambră de toamnă, nume băut de dor, la masă pariziană... mă simt inimă, sortită cu frângere de frunză, călătorind prin visele timpului, din departe în tot mai departe, din iubire în tot mai iubire!
24 ianuarie 2010, 02:06
daniela voiculescu, L.S.R. -
floare albastră
lacrimile lui, mărgele de nisip.
şoaptele lui, azur de jad roşu,
mări ce-mi traversează
pântecul, învăţând
legănarea din valurile deşertului.
se pare că visele au muchii
de piramidă, seamănă
a înclinare spre tăcere.
ca şi cum coralul s-ar vopsi
cu albastru, să predea alchimia.
23 ianuarie 2010, 23:22
daniela voiculescu, L.S.R. -
am impresia că timpul nu mai are timp
dimineaţă de ianuarie,
suc de portocale şi fulgi de zăpadă.
diavolul râde-ntr-un colţ metalic.
din nod în nod... timpul îşi scutură genele.
praful dansează pe depărtări,
ca o mandală roşie, îndrăgostită,
lină iluzie de Şeherezadă...
ce picură a comentariu virtual, nocturn...
nu te uita la buletinul meteo.
uită-te în ochii ei...
acum, cât mai ai timp... cât mai are timp...
cât mai aveţi...
seară de ianuarie,
melancolie şi suflete de fotografie.
îngerul a luat zece la chimie.
din dor în dor... timpul gustă din stele.
luceafărul rupe tăcerea, explodează,
ca o bomboană modernă, ce pocneşte pe limbă.
şi-ncepi să îţi aduci aminte...
şi pentru toate dă-mi în schimb
o oră de iubire...
în veci îl voi iubi şi-n veci
va rămânea departe...
şi ceaiul îngheaţă, ca o noapte de iarnă.
22 ianuarie 2010, 21:12
daniela voiculescu, L.S.R. -
LA VIE EN ROSE
zăpada ar trebui să fie o rochie albă,
un val de flori mărunte,
o altă primăvară,
pe care să o ghiceşti blând,
tocmai pe coama neagră a unui gând.
dorul ar trebui să fie un leu alb,
o adulmecare înţeleaptă de amurg,
ca şi cum ochiul închis ar trăi
din aşteptare, ca să fie pătruns
cu povestea deschisă de o lună albastră.
pânza de păianjen ar trebui să fie
din boabe de rouă, mărgele cu chipuri
sunând a repetiţie răsturnată-n psalm,
legând teoria răsăritului de soare
cu infinitul iubirii, zâmbet în alergare.
seara asta ar trebui să fie simplă,
din două inimi de flamingo...
dorinţele să treacă prin ametistul
voluptos al aripilor de libelulă,
împletind străzi cu vitralii şi îngeri.
21 ianuarie 2010, 16:53
pentru Nina Petre
Daniela Voiculescu, L.S.R. -
PE UN FIR DE ROMANIŢĂ
mai avem timp...
să citim un poem eminescian,
să alunecăm pe ramul cel mai înalt
al dorului, contrarii de eşarfă
cosmică, animate de sevă stelară,
ploaie cu cercei din tei albi...
mai avem timp...
să ne vindem scrisorile virtuale,
să ne aducem aminte de noi,
de sărut, de simplul care naşte
fiecare fulg de zăpadă...
putem fi bulgări roşii, de jar!
mai avem timp...
să ne schimbăm logica,
să ne dăruim unei îmbrăţişări,
ca şi cum Eminescu s-ar trezi,
lângă versul născut de Veronica,
floare mică, floare mare...
20 ianuarie 2010, 11:00
Daniela Voiculescu, L.S.R.
Tag-uri blog
Nici un tag utilizat
