DaremythSyd

• Imparte

duminică, 25 octombrie 2009 la 10:48

- ...iti mai aduci aminte ce ti-am soptit in seara aceea...? Ti am sarutat obrazul si gatul apoi mi-am sprijinit fruntea de umarul tau.

- Imi aduc aminte ca cerul lacrama incet iar camera era luminata din cand in cand de farurile masinilor ce traversau fantomatic orasul.

- In barul de sub apartamentul nostru canta melodia aceea iar vecinul nostru urla turbat la nevastasa...

- Ai ras infundat si mi ai sarutat sanul drept, pe semnul meu... amprenta divina cum ii spui tu.

- Erai atat de frumoasa, ochii iti licareau in intuneric, iar parfumul acela care ma inebunit de cand te stiu imi imbratisa fiinta la fel cum o faceau bratele tale gingase.

- iti mai aduci aminte?

- Imi aduc aminte cat de rece era cimentul ala pe care stateam si cat de mare era camera aia, complet nemobilata cu peretii stand sa cada. Mi te-ai urcat in brate si mi-ai lovit din greseala...

- Ha! ai tipat ca o muiere si eram sa ma rastorni!

- Te-i cuibarit la mine in brate ca o vrabiuta inghetata si radeai incet in timp ce eu inca mai boscorodeam lovitura dibace.

- Am pupat si a trecut, tot tu ai castigat asa ca taci.

- Nu zic nimic... Dar iti mai aduci aminte ce ti-am soptit in seara aceea?

- Imi aduc aminte ca brusc ai devenit serios, mi-ai prins obrajii in palme, mai sarutat asa cum sti doar tu si m-ai privit tacut, ochii tai se inlacramau incet si ma priveai cu atat de multa intensitate incat nu mai puteam sa-mi tin capul drept.

- Imi auzeam inima facand la fel de multa galagie ca vecinul...

- Imi aduc aminte ce mi-ai spus in seara aceea. Imi aduc aminte ca a fost prima si ultima oara cand te-am vazut plangand.

- Imi era frica... aveam 19 ani, dar nici daca aveam 40 nu cred ca as fi fost mai curajos.

- Iubitul meu...

- As fi vrut sa fugim, sa te prind de mana si sa fugim pana ne cedeaza muschii picioarelor si alunecam impreuna intr-un sant unde sa ramanem vesnic.

- Poate trebuia sa fugim...

- Dorintele, din pacate, alearga mai incet ca realitatea. Imi amintesc ca m-ai luat in brate si imi sarutai frunte si imi mangaiai lacrimile.

- Si mi-ai soptit in seara aceea...

- Ti-ai ascuns fata la pieptul meu si m-ai strans cu putere, lacrimile tale imi patrundeau pana la os si ma strangeai cu atat de multa putere...

*

- Bunicule?

- Tata, esti bine?

Batranul care s-a ridicat in picioare pentru a face un toast, a ramas intepenit cu ochii in pahar. Barbia ii tremura in acela-si ritm cu mana. Dezmeticindu-se la chemarile familiei, a privit in jur usor pierdut:

- Imi aduc aminte ce ti-am soptit in seara aceea. Unde e Aleida? Unde e sotia mea?

- Tata, mama a murit de mult.

Batranul lasa paharul jos, isi puse paltonul pe el si iesi din casa, fiul sau se repezi dupa el, dar in secunda in care ii atinse umarul, batranul ii intoarse o privire atat de sugestiva, incat omul a ramas intepenit si s-a intors in camera unde i-a facut un semn sotiei ca e bine. Batranul iesi din bloc si o lua in sus pe bulevard, se aseza pe o banca si privi tacut agonia asurzitoare a orasului. 2 ore mai tarziu s-a intors acasa, s-a asezat la masa, a mancat tacut dupa care s-a pus in pat unde a adormind citind ultima scrisoare trimisa de ea, unde bucuria vestii ca o sa aiba un copil sfida timpul si hartia rece care ii trimitea vestea.