DaremythSyd

• Imparte

vineri, 23 octombrie 2009 la 11:34

- Un vant rece imi sugruma puterea de a raspunde, dar, cu determinarea celor ce vor sa spuna ceva, reusesc sa ingan doar un geamat fin, cu nimic mai presus decat un greierat plans in noapte.

- Privelistea devastatoare imi mutileaza capacitatea de a rationa si ma vad rapus de realitatea ce se intinde cu nesimtire in fata ochilor mei. Imi simt genunghi tremurand puternic iar inima urla izbindu-se frenetic de pieptul meu.

- Sudoarea curge in valuri sfidand frigurl iar gura uscata ca nisipul nu o pot inchide. Pumnii inclestai imi sfasie carnea din palma iar urechile imi plesnesc infundate.

- Am ochii uscati, nu pot sa-i inchid, desi este singurul ordin al vointei mele fragmentate.

- In capul meu se intrec in tipete o multitudine de ganduri si de incercari de intelegere si de percepere.

- Simt ca am toata fiinta pe un fir de ata, gata sa cad intr-un hau fara sfarsit, fara lumina sau intuneric, fara pereti, fara sus sau jos.

- Tamplele imi pulseaza violent iar firicele timide de sange imi aluneca usor din nas. Muschii imi zvacnesc atat de puternic incat tot trupul tremura violent.

- Cand in sfarsit mi-a plesnit un vas de sange pe creier, iar inima a facut implozie, m-am stins cu un chip atat de schimonosit si de grotesc incat vantul mi a facut loc sa cad in genunchi.

- In linistea ce a urmat, doar ecouri alergau goale prin umbrele farmiturilor de fiinta, voci seci si reci implorand incet catre univers existenta unui Dumnezeu.

- Viermii mi-au mancat chipul in zambet, pasarile mi-au cantat un cantec.

Cand linistea s-a asternut peste gigantica sala, cei zece au inceput sa rada, apoi sa planga, apoi sa urle turbati de furie, apoi sa alinte iubite, copii, parinti inexistenti si necunoscuti. Apoi au inceput sa implore iar si sa si recite frazele si sa rada si sa planga, pana cand vocile lor s-au amestecat in asa hal incat nu se mai putea intelege nimic.

Cand am intors privirea am vazut cum apar incet alte si alte si alte prezente adaugandu-se la scena terifianta. Corul grotesc care acum numara milioane de astfel de prezente a inceput sa voie intr-un singur ton:

- Eu nu sunt Mort, Eu nu sunt viu. Sunt un hoit fara sicriu, putrezesc singur in pustiu. Nu sunt nimic din ce as vrea sa fiu, nu stiu nimic din ce as vrea sa stiu. Cand freamatul sangelui varsat in van izbeste poarta celor mantuiti cu viata sub astrul semnat drept divin, rapus va cade tot ce-i pecetluit de zeul Nihil, domn peste tot ce este considerat... scop.

Ganduri pe Philip Glass - The Lake