DORDIDOR

• Imparte

miercuri, 20 mai 2009 la 10:25

Sfintii Imparati Constantin si Elena, aparatorii crestinismului
Un general roman, Constantinus Chlorus, se indragosteste la prima vedere de frumoasa hangita Elena si, din aceasta iubire, se naste in februarie 285 un baiat caruia ii dau numele de Constantinus Flavius Valerius, cunoscut astazi sub numele de Constantin cel Mare
EXILUL ELENEI
Pentru corectitudinea in indeplinirea indatoririlor, imparatul Maximianus ii da lui Constantinus Chlorus postul de prefect al pretorienilor, primindu-l astfel la curtea imperiala. La putin timp, cand imparatul Diocletian (care imparateste impreuna cu Maximianus) instituie tetrarhia, ii confera titlul de Cezar, incredintandu-i conducerea Galiei si a Britaniei. Din motive politice, Constantinus este sfatuit sa-si repudieze sotia, pe Elena, si sa se casatoreasca cu Teodora, fiica vitrega a lui Maximianus. Cum legea romana nu recunostea o casatorie intre persoane din clase sociale diferite, interesele politice si functia se dovedesc mai puternice decat iubirea. Umilita, Elena se retrage in casa veche din Drepane. Ii raman doar amintirile dureroase ale unei iubiri atat de scurte si amaraciunea despartirii de fiul ei, Constantin, acum in varsta de opt ani.
Constantin primeste o educatie aleasa si, la17 ani, isi face serviciul militar sub conducerea Cezarului Galeriu. Se remarca in mai multe randuri pe campul de lupta si chiar primeste o decoratie ca tribun de rangul cel mai inalt. Anul 303 este inceputul persecutiilor crestine pornite de Diocletian, care fac sa curga rauri de sange. Pagan, Constantin este totusi impresionat de atitudinea umila, iertatoare si plina de mila a crestinilor fata de prigonitorii lor. In anul 305, viata politica este profund tulburata de abdicarea celor doi augusti, Diocletian si Maximianus. Conform prevederilor legale, cei doi cezari, Constantinus si Galeriu, devin imparati. Prin scrisori repetate, Constantin ii cere lui Galeriu permisiunea de a-si revedea tatal. Tanarul tribun stie ca nu este agreat de Galeriu si, dupa ce afla de o conspiratie, fuge de la curtea acestuia. Ajunge la tatal sau, care tocmai planuia o lupta impotriva scotienilor si il ajuta sa-i infranga.
IMPARAT la 21 de ani
La 25 iulie 306, Constantinus Chlorus, macinat de o boala necrutatoare, se stinge la resedinta imperiala din Eboracum (York-ul de astazi) si lasa cu limba de moarte ca fiul sau, in varsta de 21 de ani, sa-i urmeze la tronul imperial al Galiei si Britaniei. Tanarul imparat dovedeste maturitate politica si inzestrari de exceptie, iar calitatile umane deosebite, iubirea sincera fata de oameni, faptul ca sub domnia lui crestinii nu sunt persecutati atrag simpatia poporului. In toamna lui 306, isi aduce mama la curtea din Trier. Aici, Elena se ocupa de Crispus, primul baiat al lui Constantin, nascut dintr-o iubire neoficiala. In varsta de 55 de ani, Elena este o femeie inca frumoasa, dar poarta pe chip amprenta suferintei. Ca sa evite neplacerile in familie, Constantin face un gest necugetat, obligand-o pe Teodora si cei sase copii sa paraseasca resedinta imperiala de la Trier. Ii trimite la Tolosa (azi Tolouse), intr-o resedinta potrivita rangului si suitei fostei imparatese care, evident, sufera din cauza acestui exil. Elena primeste rangul de nobilissima foemina, apoi pe cel de imparateasa.
Dupa abdicarea lui Diocletian, situatia politica in imperiu devine confuza. In loc de pacea ce trebuia sa caracterizeze tetrarhia, se naste monstrul dorintei de putere absoluta. Din camarazi, cezarii si augustii devin adversari. Din considerente politice, Constantin se casatoreste cu Fausta, fiica fostului imparat Maximianus, o copila de doar 10 ani. In cei 19 ani de casatorie, Fausta ii daruieste lui Constantin cinci copii, trei baieti si doua fete.
Haosul din tetrarhie determina organizarea la Carnutum, in noiembrie 308, a unui congres cu scopul de a readuce pacea in imperiu. La intrunire participa si cei doi ex-augusti, Diocletian si Maximianus. Intalnirea este insa un esec. Suparat ca nu primise reconfirmarea ca imparat, Maximianus, socrul lui Constantin, intrigant din fire, incearca un complot impotriva ginerelui. Acesta afla si il iarta, insa, la cateva zile, socrul sau este gasit spanzurat la resedinta din Marsilia. Fiul sau, Maxentiu, se proclama imparat si doreste sa razbune moartea tatalui...
CU ACEST SEMN VEI INVINGE
In primavara anului 312, Constantin porneste sa cucereasca Italia. In fruntea unei armate organizate, obtine victorie dupa victorie. Multe orase din nordul Italiei, asuprite de impozitele exagerate stabilite de Maxentiu, se predau fara lupta, vazand in el un adevarat eliberator. Batalia decisiva pentru cucerirea Romei se da la Podul Milvius. Constantin este ingrijorat pentru ca armata sa este in inferioritate fata de cea a rivalului sau...
In timp ce se roaga Dumnezeului crestinilorpentru ajutor, Constantin vede pe cer o cruce luminoasa alcatuita din stele, insotita de cuvintele: "In hoc signes vincesi (cu acest semn vei invinge). Apoi il viseaza chiar pe Fiul lui Dumnezeu, aratandu-i acelasi semn si spunandu-i ca, daca il va reproduce pe scuturi, va invinge. In cealalta tabara, Maxentiu pregateste o cursa: darama podul de piatra de peste Tibru si improvizeaza unul din barci, la trecerea caruia armata rivalului sau sa fie prinsa ca intr-o capcana. In dimineata de 28 octombrie 312, cele doua armate se afla fata in fata. Pe scuturile ostasilor lui Constantin straluceste semnul divin... Lupta este apriga. Trupele lui Maxentiu intra in panica si incearca sa fuga pe podul de barci. Dar acesta se rupe, iar Maxentiu cade in propria capcana. Constantin intra triumfator in Roma, fiind primit cu bucurie. In urma acestei victorii, senatul ii acorda titlul de Maximus, ceea ce inseamna ca este August de rangul cel mai inalt la doar 27 de ani. In inima lui, Constantin stie ca fara ajutorul Dumnezeului crestinilor nu ar fi reusit sa invinga. Chiar daca este pagan, simte o atractie deosebita fata de acest Dumnezeu. Aparitia crucii si a Mantuitorului, dar mai ales victoria obtinuta reprezinta dovada ca Dumnezeu exista. Ca sa-i multumeasca, ofera palatul din Laterano drept resedinta pentru episcopul Romei si construieste o biserica inchinata lui Hristos.
BOTEZAT PE PATUL DE MOARTE
In februarie 313, cei doi lideri ai lumii romane, Constantin si Licinius, publica Edictul de la Milano, care da libertate cultelor si, ca un act reparator, restituie bunurile Bisericii crestine. In toamna aceluiasi an, Maximinus Daia, al treilea conducator al tetrarhiei, moare in urma unei boli grave. La conducerea imperiului roman raman doar cei doi, totusi pacea absoluta este departe de a fi atinsa. Un prim conflict are loc in 316, in urma caruia Constantin isi extinde imperiul in tinuturile balcanice si dunarene cedate de Licinius, care ramane cu Tracia. Tensiunile dintre cei doi revin atunci cand, luptand impotriva gotilor, Constantin patrunde pe teritoriul tracic fara consimtamantul lui Licinius. Infruntarea finala are loc la 18 septembrie 324, cand Constantin, ajutat de fiul sau Crispus, il invinge pe Licinius si devine imparat al imperiului roman. La 20 mai 325 convoaca un conciliu ecumenic la Niceea, in cadrul caruia este condamnata erezia ariana si proclamata divinitatea lui Iisus. Cei 300 de episcopi participanti stabilesc principii de doctrina si de disciplina valabile pentru intreaga biserica.
Pe parcursul domniei sale, Constantin se dovedeste un ocrotitor puternic al crestinilor, scutind biserica de taxe si acordand sume importante pentru construirea unor lacasuri de cult crestine. El pastreaza totusi titlul pagan de Pontifex maximus (episcop universal) pentru a proteja mai bine crestinismul si aboleste pedeapsa cu moartea prin rastignire, stigmatizare sau zdrobirea picioarelor. In luna mai a anului 330, Constantinopolul devine noua capitala a imperiului roman, dar si noua sa resedinta. Ridica nenumarate biserici la Roma, Constantinopol si in Tara Sfanta. Cu toate acestea, primeste botezul abia pe patul de moarte, in 337.
DIN IUBIRE DE HRISTOS
Semnul divin pe care il primise Constantin inainte de batalia de la Milvius devine motiv de meditatie pentru Elena. Ea este atrasa de crucea pe care o vede continuu cu ochii mintii. Vazuse de atatea ori semnul acesta in gesturile sau pe fruntea martirilor! Crucea parca le dadea crestinilor putere sa infrunte moartea cu seninatate, naste in ei o bucurie fara margini si lumineaza chipurile umile si prigonite. Iubirea fata de Dumnezeul cel Adevarat ii inunda fiinta si creste ca un copac imens, ale carui crengi vor sa iasa din interiorul ei. In anul 312, Elena primeste botezul. Cunoaste o fericire de care nu stiuse pana atunci. Linistea ii este umbrita insa de condamnarea si uciderea, in anul 326, a nepotului sau, Crispus, si moartea prin sufocare a nurorii sale, Fausta, ca urmare a unui adulter. Durerea o apropie si mai mult de iubirea lui Hristos. Isi imparte palatul de la Roma cu nevoiasii cetatii, infiinteaza aziluri pentru batrani si case de rugaciune, viziteaza locurile in care multi crestini fusesera martirizati, chiar si inchisoarea in care fusese tinut Sfantul Petru. Pelerinajul in Tara Sfanta o apropie si mai mult de Mantuitor. Aici construieste trei biserici, la Bethleem, la Golgota si a treia pe Muntele Maslinilor. Gaseste lemnul crucii lui Hristos din care duce o parte la Roma. Moare la varsta de 80 de ani, nu inainte de a-si binecuvanta baiatul...
Meritele lui Constantin pentru serviciile aduse crestinismului sunt recunoscute de Biserica, iar el este cinstit asemeni unui apostol si trecut in randul sfintilor, impreuna cu mama sa. Imparatii Constantin si Elena sunt praznuiti de Biserica Ortodoxa la data de 21 mai, ziua mortii lui Constantin.
OBICEIURI SI TRADITII
Praznicul Sfintilor Constantin si Elena coincide in traditia populara cu momentul in care se crede ca pasarile padurii isi invata puii sa zboare. Patronul lor este Constantin Graur (sau Costandinu Puilor). Ziua se serbeaza pentru apararea recoltelor. Se spune ca in trecut, pentru a preintampina distrugerea holdelor si a strugurilor de catre pasarile cerului, nu se muncea pamantul, iar celor care lucrau in aceasta zi li se ardeau bucatele pe cimp.
Este ultima zi in care se mai seamana porumb, ovaz si mei. In popor se spune ca tot ce se seamana dupa aceasta data se usuca si cine va imparti cruciulite va iesi invingator din orice incercare. Podgorenii nu lucreaza nici ei, pentru a proteja strugurii de grauri. Acum pastorii hotarasc cine va fi baci si unde se fac stanele, se masoara si se inseamna pe raboj laptele de la oile fiecaruia si se fac ritualuri menite sa apere stana si ciobanii de fortele malefice: aprinderea Focului Viu, afumarea, alungarea prin strigate si zgomote a vrajitoarelor care fura sporul laptelui.

Tuturor celor care poarta numele Sfintilor Imparati Constantin si Elena,le doresc multa sanatate, pace sufleteasca si puterea de a strabate fiecare zi cu liniste si incredere in Dumnezeu.