Blogul lui Cristina-Monica

Vânzătoarea de iubire.... (Partea I+II)

Crissa_Monica — Thu, 29 Oct 2009 18:51:01 UT

Anais se lasă răsfăţată de atingerea moale a aşternuturilor alunecoase ca în mai toate dimineţile. Se întinde cu mişcări încete şi leneşe. Deşi totul pare la fel....parcă ceva n-ar fi... pentru că îşi amintea totul despre noaptea ce trecuse....iar pentru ea....nopţile erau de mult timp....la fel...

....................................................................................
Continuarea....aici...

http://crissa-monica.blogspot.com/2009/10/vanzatoarea-de-iubire.html

Aş vrea....

Crissa_Monica — Fri, 09 Oct 2009 08:46:45 UT

.........Mereu un cuvânt de vis ne desparte
Îl rostim poate-n gând ca o şoaptă de vânt
Dar mi-e teamă apoi că vin toamne deşarte
Să mi-l ducă departe........

Aş vrea să-ţi intru în inimă o clipă măcar....şi în acea fărâmă de timp să trec dincolo de tine....Dincolo de fiecare cuvânt de-al tău....

Aş vrea să-ţi spun ”Ăsta e sufletul meu.....” Aş vrea să-l pun în mâinile tale şi să fiu sigură că n-ai să-l seci de sensibilitate....că n-ai să-l sfarămi atunci când nu îl vei înţelege...

..............................................................................................................

Continuarea......aici.....

http://crissa-monica.blogspot.com/2009/10/as-vrea.html

Mult prea....târziu....

Crissa_Monica — Mon, 07 Sep 2009 17:58:21 UT

(Notă autor...Povestea a început de la aceste versuri...)

Cel mai adesea, viaţa nu ne oferă ceea ce credem că ne trebuie într-un anumit moment. De ce? Greu de spus sau de înţeles aşa ceva. Unii dau vina pe ideea pe care o întâlnim mereu şi conform căreia lucrurile se întâmplă numai dacă şi când TREBUIE. Cât este adevăr în această afirmaţie probabil că nimeni nu va afla vreodată. Şi la fel de probabil este şi fapul că nici măcar nu ne dorim să ştim. Prinşi în goana nebună a unei vieţi haotice, ajungem să ne placă să dăm o raită prin necunoscut....chiar şi atunci când asta se întâmplă ceva mai....târziu. Adevărul despre noi oamenii când vine vorba de iubire este acela că fiecare dintre noi poartă în suflet o poveste pe care nu o poate uita....

.................................................................................................................

Restul....aici...

http://crissa-monica.blogspot.com/2009/09/mult-preatarziu.html

Vis printre aburi de ceaţă…

Crissa_Monica — Fri, 01 May 2009 20:15:42 UT

(Notă autor...Piesa a fost cea care m-a inspirat...)

Aburii ceţoşi şi transparenţi se împrăştie fără grabă, încălzind parcă prea mult aerul….În semi-umbra dată de lumina puţină a lumânărilor parfumate se zăreşte o siluetă…. Cu capul plecat pe măna stângă, părul castaniu, buclat, cu uşoare irizaţii roşcate ascunzându-i obrazul sidefiu şi ochii verzi, cu genunchii strânşi sub ea şi cu sânii goi lipiţi de marginea de fildeş a căzii, femeia îşi plimbă degetele mâinii libere pe suprafaţa apei…
Lumina roşiatic-cărămizie, indecisă şi jucăuşă, ce învăluie din ce în ce mai mult locul, face parcă decorul să danseze lent şi îi imprimă o tentă senzuală şi ademenitoare.Sub atingerea leneşă a degetelor subţiri cercurile se întind repede iar limpezimea lor se transformă ca prin farmec în spumă de un alb imaculat, pătat din loc în loc de câte o petală de un roşu-sângeriu…

Miroase a trandafir, a calm şi reverie….A noapte, linişte, aşteptare şi dorinţă…

.............................................................................................................

Aici e urmarea...

http://crissa-monica.blogspot.com/2009/09/vis-printre-aburi-de-ceata.html

Dincolo de ziua de mâine…

Crissa_Monica — Sat, 28 Mar 2009 13:37:05 UT

De câte ori în viaţă ni se întâmplă să facem lucrurile fară să ne pese de ziua de mâine? Unii fac asta mereu, alţii deloc. Uneori, oricât de mult ne-am dori să fim noi înşine, ceva nu ne lasă. Tradiţionalism, convenienţe, reguli sociale sau auto-impuse, nebunie, frică, prostie….Fenomenul a fost blagoslovit de-a lungul timpului cu o mulţime de nume. Cert este că el există, oricât de mult am vrea să îl ascundem chiar şi de noi înşine….Sau poate că până la urmă nu ne temem atât de mult de ceilalţi….cât mai degrabă de noi înşine? E greu să-ţi intri în suflet şi să il analizezi destul cât să şi recunoşti ce se ascunde dincolo de el… Probabil sunt mulţi cei care încearcă să găsească un răspuns la această întrebare. Puţini recunosc că îl caută iar şi mai puţini sunt cei care îl şi găsesc. Însă în viaţa fiecăruia vine o vreme când, oricât de închistaţi în noi înşine am fi, rupem toate legăturile cu trecutul, ştergem cu buretele tot ce a fost, pentru a o lua de la capăt….într-un alt loc. Doar noi înşine, alături de nimeni altcineva decât propria persoană. Lipsiţi de libertatea adevărată multă vreme, nu avem nevoie decât de un simplu impuls pentru a pleca în căutarea ei. Odată porniţi, nimeni şi nimic nu ne mai poate opri.

.....................................................................................................

Restul....aici...

http://crissa-monica.blogspot.com/2009/08/dincolo-de-ziua-de-maine.html

Prizoniera...

Crissa_Monica — Wed, 11 Mar 2009 01:57:03 UT

Această poveste începe asemenea altora…Asemenea tuturor mai bine spus…cu “a fost odată”….

Aşadar, a fost odată o tânără femeie. Ea era mai puţin asemenea tuturor, însă… Trecea prin lume de 30 de ani…dar niciodată nu fusese a lumii… Niciodată nu făcuse parte cu adevărat din ea… Nu se poate spune că nu încercase să-i aparţină…Probabil că nu a trebuit să fie aşa…Probabil că a trebuit să fie ea cea care să vadă dincolo de oamenii şi lucrurile din jur… Probabil că în sufletul ei a trebuit să se afle dorinţa de a ajuta în loc să rănească, de a iubi în loc să urască… Învaţase de la viaţă că nu ar fi putut să fie altfel…şi nu îi părea rău pentru asta… Îşi dădea mereu silinţa să vadă doar parţile bune ale celor din jurul ei…Uneori şi-ar fi dorit să-şi găsească mai uşor cuvintele şi să ştie ce să spună ca să-i fie mai lesne să ajute…Acesta era marele ei regret…

Înaltă, suplă, cu ochii de un albastru adânc şi părul ca abanosul, Eliana lăsa impresia unei persoane fragile…ceea ce şi era…. Fizic…dar mai ales sufleteşte… Îşi căuta liniştea pierdută…sau pe care nu o cunoscuse vreodată, în multitudinea de cuvinte pe care le aşternea în nopţile albe…Aşa îşi regăsea şi libertatea…pierdută din dorinţa de a găsi iubirea….Crezuse în şansa ei….Se agăţase de ea cu tot sufletul…

Privită din afară, viaţa ei părea a fi perfectă…însă de multă vreme nu mai făcea altceva decât să adune bucăţi din propriul suflet…pentru a încerca să-l peticească… În omul care îi era acum alături nu mai recunoştea nimic din cel căruia îi jurase iubire cu ani în urmă…iar în sine…nu mai rămăsese nimic din copilul de 20 de ani, plin de vise şi speranţe….

Lumea ei de cuvinte şi gândul la oamenii din jur îi umpleau existenţa şi îi ofereau un motiv de a înfurnta o noua zi de fiecare dată când zorii îi băteau în geam…

.......................................................................................................

Urmarea....aici...

http://crissa-monica.blogspot.com/2009/08/prizoniera.html

24 de ore...(continuare la "Balconul...")

Crissa_Monica — Fri, 27 Feb 2009 22:23:42 UT

Doi ochi de un cafeniu adanc…Asta are Mariela in fata acum….Asta ii tulbura linistea pe care abia o regasise…departe de zgomotele si forfota din oras… De cand se stie s-a pierdut in doua locuri din oraselul ala uitat de lume: in centrul vechi si in port…In aceasta dimineata alesese sa viseze cu ochii deschisi ca trece undeva dincolo de valurile Dunarii…Prin aerul cu miros sarat zareste si recunoaste ochii aceea. Vrea sa se intoarca cu spatele ca sa plece. O durere puternica in bratul drept nu o lasa…Cineva o trage brusc inapoi….

- Unde crezi ca pleci?

......................................................................................................

Continuarea...mai jos.....

http://crissa-monica.blogspot.com/2009/10/24-de-oresau-un-fel-de-continuare-la.html

Dincolo de aparente....

Crissa_Monica — Fri, 20 Feb 2009 07:22:41 UT

(Nota autor: Povestea este adevarata...iar cititorului ii ofer libertatea de a o "privi" dupa cum va dori...)

Motto: Nu te lasa dominata de teama! Astfel devii…COMPLICE la raul care ti se face!

Te invit sa pasesti alaturi de mine, cititorule, inapoi in timp pana in anul 2005. Imagineaza-ti o dimineata frumoasa de sfarsit de august. Suntem in centrul Bucurestiului. Mergem fara graba pe un bulevard din aceasta parte a “Micului Paris”…Intram apoi pe o straduta adiacenta si ne oprim la un numar fara sot. Inscriptiile pe care le zarim ne spun ca suntem gata sa calcam intr-un sediu de firma…Asta “se ascunde” dincolo de zidurile casutei cu etaj si curte mica. De cum intri, ti se asterne in fata un loc de o frumusete cocheta, impletita cu eleganta si simplitate. Asa “se vede”, iar eu imi permit sa cred faptul ca tot asta vezi si tu,cititorule. Paseste fara sa faci zgomot si asaza-te comfortabil, te rog. Vrei o ceasca cu ceai? Nu de alta….dar vom mai petrece o buna bucata de vreme impreuna….daca te hotarasti sa urmezi firul povestii….

-Eu am sa plec acum! spune o voce placuta, iar un domn de vreo 50 de ani se indreapta spre iesire…

........................................................................................................

Dacă v-a plăcut....aici găsiţi continuarea....

http://crissa-monica.blogspot.com/2009/10/dincolo-de-aparente.html

Balconul cu perdele albe....

Crissa_Monica — Fri, 20 Feb 2009 07:19:55 UT

(Nota autor: Povestea este adevarata... )

“-Buna!”

Privirea ramane atintita spre inainte iar pasii continua sa se auda cadentat pe betonul incins de arsita. Mariela paseste fara sa dea atentie cuvintelor pe care tocmai le auzise.Intra pe scara blocului si lasa in urma persoana care o salutase.

“-Ai gasit pe cine cautai?” rasuna iarasi glasul de mai devreme.

Mersul oarecum grabit se opreste iar ochii zabovesc o clipa asupra celui care adresase intrebarea.Privirea lui patrunzatoare si zambetul ca de copil, fericit ca pana la urma s-a facut auzit, pareau sa spuna:”Hai, raspunde-mi!”

......................................................................

Continuarea.....o gasiti mai jos...

http://crissa-monica.blogspot.com/2009/09/balconul-cu-perdele-albe.html