Blogul lui Carla

Ziua in culorile cele vechi

Barbie_Extasy — Mon, 04 Aug 2008 20:06:10 UT

Azi m-am vazut cu o veche si buna prietena. A trecut aproape un an de la ultima noastra intalnire. Tot intr-o zi de vara, in care o terasa din care se vede marea a devenit un loc special, cu o muzica in surdina, care se departa din ce in ce mai mult. De data asta m-a asteptat cu un "minimal feelingos" si o dupa amiaza linistita... de vara, light. Chiar foarte light

Ne-am amintit de zilele pline de lumina speciala din livezi de meri si totul parea sa vina mai aproape... toate amintirile, de-a valma in capul meu. Ani intregi de care nu mai stiu mare lucru, oameni care au disparut din memoria mea, nume ramase fara chip.

Apoi am ajuns acasa si m-am apucat de citit. De recitit o carte draga mie, care acum un an m-a vindecat de o durere ingrozitoare. Eu nu pot sa citesc doar o carte, ma plictisesc, pierd ideea si mintea mea fuge departe, intr-o lume frumos colorata. Atunci trec la a doua, eventual cateva ore mai tarziu revin la prima si tot asa. Mai fac o chestie destul de razna: cand ma apuc de citit nu mai fac nimic altceva: trimit cainele in exil, las vasele nespalate si stau in varful patului. Sunt morocanoasa la telefon si mama ma suna grijulie: "scuza-ma , mama , ca te-am deranjat de la citit" . As vrea sa ii spun ca nu ma deranjeaza cu adevarat niciodata, ca citesc dar as putea sa fiu civilizata la telefon. Iarta-ma, draga mea , ca sunt un arici ghimpos .

Tot azi m-am rasfatat... cafele turcesti, pain aux amandes, crema de vanilie cu peltea de coacaze. Apa rece si ganduri frumoase...

Multumesc pentru aceasta zi draga prietena ...

Invidia ...

Barbie_Extasy — Wed, 30 Jul 2008 19:13:37 UT

Femeia aceasta noua
e super dotata
are o slujbă de vis
si cand cortina se lasa oamenii o aplauda
se antreneaza cateva ore pe zi
mananca atat cat vrea
si totusi are mărimea 0
se detoxifiaza regulat cu ceaiuri
în nuanţe de verde si alb
merge la shopping de 3 ori pe septamana
la salon de 2 ori si la spa odata
Isi terorizeaza tenul cu tratamente dureroase
dar o face cu zambetul pe buze
şi dezinvoltura
nu are timp de alintari, flori şi cuvinte banale
ea este sofer, organizator, studenta, balerina, artist plastic, fiica, prietena si altele
isi duce extensiile la vopsit
si masina la spalat
cu o precizie digitala
în weekend se relaxează privind formula 1 si fotbal pe ecrane LCD
si facand pledoarie pe diverse teme cu alte femei la fel de dotate
în geanta Louis Vuitton
ii gasesti business cardul
cu toate numerele la care poate fi contactata
24/7
are un telefon mobil pentru cunoscuti
unul pentru prieteni si rude
si unul pentru
you know who...
rareori îsi permite sa se îmbolnaveasca
si atunci ia un paracetamol,
o gură de apa Evian
si-i trece
oamenii din jurul ei o apreciază
si-i pun toate meritele trimestriale pe un grafic
dupa usa din bucătărie

eu, personal, o invidiez

Presa libera!

Barbie_Extasy — Sat, 26 Jul 2008 11:44:21 UT

Ieri mi-am început ziua, ca de multe ori, pe terasa la Crazy răsfoind tabloidele. Şi m-am amuzat teribil.

Libertatea
În pagina 2 vorbeşte despre politicienii cu conturi pe hi5. Că Radu Mazăre are profil pe site-ul de puştine, nu mă miră. Îşi mai îmbogăţeşte şi el colecţia de minore. Nici Băseasca nu mă miră. Pentru că niciunul din ei nu e de fapt om politic. Mai tare ar fi dacă şi alţi politicieni, ceva mai cu greutate ar avea.

Imediat pe pagina următoare este un articol despre umflatul ăla care e criminalul celor două fete din Braşov. Faza tare e că în articol scrie că don'şoara de 17 ani s-ar fi îndrăgostit de el. Ieri chiar am văzut pe net, în Cancan, mi se pare, o poză în care se ţinea de gât cu obezul ăla. Nu am nimic împotriva oamenilor graşi. La unii chiar nu e vina lor. Că eu nu m-aş putea combina cu unul (da, sunt fiţoasă, îngânfată, superioară) e partea a doua. Dar chiar şi aşa, ce poţi aprecia la un oligofren, urât şi libidinos care a fost internat la psihiatrie? Boooon.

Să trecem la pagina 4 unde este o reclamă la Libertatea de duminică care ne promite un material în care contabila convertită în actriţă, Andreea Pătraşcu, ne învaţă cum e cu dieta şi sportul ca să avem corpul pe care l-am visat. O să mă scol de dimineaţă duminică pentru a prinde ziarul pentru că nu ştiu cum o să mă mai menţin în formă fără sfaturile unei experte ca ea

Alături, în pagina 5 este al două sutelea de mii de articol pe care îl citesc săptămâna asta despre diamantele pe care la va purta Cristina Spătar la nuntă(partea a2a ... asta e la biserica ... oare nu si-au permis sa le faca pe amandoua odata Minunat!

Iar în paginile 8 şi 9 este un articol despre cât de des fac sex vedetele despre care nici nu vreau să comentez!

Suplimentul Libertatea
Cică există o pagină de fashion "foarte reuşită" de fiecare dată. De data asta, s-au întrecut pe sine şi promovează ceea ce mi se pare cel mai mare ţărănism posibil într-ale modei feminine, echivalentul şosetelor albe la pantofi negri de piele şi pantaloni de stofă la bărbaţi: dresuri la sandale. Staţi puţin, să ne înţelegem. Nu este vorba de ciorapii aceia coloraţi, cu modele, opaci, groşi, purtaţi pe timp rece cu sandale masive, ci de cei finuţi, transparenţi, eventual în culoarea piciorului, purtaţi cu săndăluţe cu două breteluţe conform principiului că nu e elegant, chiar şi la 50 de grade, să porţi rochie elegantă cu vedere la pielea de pe picior.

Click
Nu m-a impresionat nimic, mai ales că citisem alte ziare înainte iar subiectele "hot" erau deja fumate.

Cancan
Singurul articol demn de atenţie este cel despre un anume Ciprian Nistor, fost iubit al unei dudui care se face că cântă (cacofonie intenţionată) prin Heaven şi căruia i s-a făcut de păsărică proaspătă, aşa că a dus-o pe Andreea Spătaru la un hotel de 5 stele, unde a ţinut-o în puf două săptămâni şi după aia şi-a luat tălpăşiţa fără să achite nota de plată. Probabil că s-a gândit că le-a făcut o onoare suficientă celor din hotel aducând o fostă Miss Playboy să doarmă în patul lor. Şi că tot veni vorba de blonda scandaloasă. Două zile la rând am citit articole despre Boschet care acu s-a pus pe hărţuit o altă fetişcană, cu informaţii şi contrainformaţii, iar azi am fost dezamăgită când nu am mai avut parte de încă un episod din ceea ce putea deveni un serial de succes. Eu, acum, cum mai ştiu care din ei a avut dreptate?

Suplimentul Jurnalul Naţional
Am ales la întâmplare ştirea de aici, pentru că ea este foarte prezentă prin toată presa românească de ceva vreme. Cred că e la concurenţă strânsă cu cea despre nunta Cristinei Spătar. Şi anume păpuşa Cleopatrei Stratan. Oribil!
Tot în supliment, la pagina 39 este un interviu foarte macabru, morbid şi lugubru, chiar mai ciudat decât ăla cu ultima noapte din Maxim. La rubrica intitulată sugestiv "Întrebarea moarte n-are", o întreabă pe Teo Trandafir despre moartea ei, despre înmormântare şi alte colive de gen. Oribil!

Neputinta

Barbie_Extasy — Thu, 24 Jul 2008 15:24:43 UT

Dansez... voi va uitati si va mirati de traiectoria miscarilor mele, va place stralucirea lor... dansez de prea mult timp... cand luminile s-au stins pe scena voi ati plecat... am ramas sa dansez singura in intuneric... pe scena MEA... e atat de intuneric in jurul meu dar.... ah cat intuneric e in mine.

II strig numele prin intuneri... ochii mi s-au incetosat de somn si oboseala... mi se pare ca-l vad ca ii aud pasii ii aud vocea si ma face sa vibrez... ii simt mirosul de Paco Rabanne ... si din nou ii aud vocea... nu ii voi uita niciodata vocea... vocea asta ma urmareste... nici in somn nu-mi da pace... pot reproduce atatea lucruri din cate mi-a zis dar nu-mi pot da seama daca au fost candva adevarate... Ma incurajeaza atunci cand imi pierd elanul ,,promite-mi ca iti vei trai viata... imi datorezi macar o incercare"

Ma simt ingenunchiata in mijlocul unei catredale gotice alaturi de atatea vise. Mi-e dor de el... atat de dor... ma simt singura, vulnerabila... nu ma priviti ma dor pana si privirile voastre... eu nu dansez pentru voi ... ce-mi pasa ca voi aveti bilet la teatru si vreti sa vedeti un dans ,,frumos"... sangereaza amintirile.... sange , lacrimi, miros de ars.

Stau acum pe jos cu tastatura in brate, mainile imi sunt cazute a neputinta, ochii imi sunt deschisi a neputinta... Voi imi spuneti ca am talent si ma indemnati sa pictez ceva ,,frumos" cum pot sa mai pictez ceva ,,frumos" ...

Sunt momente cand mi-e scarba de tot si de toate ... mi-e sila atatde sila... si parca site-ul asta e un micro-univers daca te uiti la atitudinea userilor o sa descoperi atatea defecte umane... invidii, complexe de superioritate, senzatia de omnistienta etc .... mi-e rau de astfel de oameni si de toate epatarile lor ... de ce simt unii nevoia sa joace un rol?

Sunt prea multi ingeri in pietre...

Si gheatza din paharul meu e atat de rece... atat de rece...

Stau si citresc... cum sa mai scriu ceva cant tot ce era de scris s-a scris... nu mai pot scrie nimic ... nu mai pot zice nimic...

TIMP

Barbie_Extasy — Thu, 24 Jul 2008 15:11:57 UT

Repede... mai repede ... fugi, alearga pana o sa cazi si dupa ce o sa cazi ridicate si alearga din nou... hai sa ne consumam viata repede, repede, sa iubim pe fuga sa zambim pe jumatate dar sa uram de doua ori mai mult, pentru asta avem timp.

Hai sa ne grabim de parca maine totul se va termina. Hai sa traim de parca maine ar fi ultima zi, de fapt intr-un moment dat chiar asa va fi. Eu nu pot sa zambesc decat o zi ... si de aia nu am de gand sa pierd timpul culegand vreascuri umede hai sa dam foc la cartile din biblioteca si la biroul si scaunul meu.

Asa ... uite cum ard cartile... carti ce le-am citit ce aveam de gand sa le citesc dar nu am mai avut TIMP ... a ars jumatate de biblioteca si deja nu mai e TIMP pentru regrete ... nu-mi zice ca ma iubesti nu mai am TIMP nici sa te ascult poti doar sa ma saruti albastru si salbatic la marginea unei lumi care arde. Stiu ca ne-am iubit candva, da si cat ne-am iubit dar am aflat asta abia cand nu am mai avut TIMP... iarta-ma , iarta TIMP-ul care nu a mai avut rabdare cu noi, cu mine tu te grabeai ... stiai tu oare cum zboara TIMP-ul?

Stiu ca ne-am iubit candva. asa cum stiu ca iubirea asta a ivins granita vietii...

Uite am ars si ultima carte s-a facut noapte. Inchide ochii îti voi spune prima si ultima poveste... am invatat sa traiesc fara tine desi imi amintesc ca ne-am iubit candva, cu multi trandafiri ... salbatici.

Prietenie

Barbie_Extasy — Thu, 24 Jul 2008 08:26:33 UT

Asta iarna ma plimbam aproape in fiecare dupa amiaza pe faleza, era firg si valurile erau imense, marea era agitatea.

Faleza era pustie ... goala, parasita ... cu o exceptie... in momentul ala am vazut-o si m-am simti de parca mi-as revedea o veche si foarte buna prietena de mult uitata. Era o fata nu cu mult mai mare ca mine, era singura si privea pierduta marea, am zis ,,iata un suflet care se hraneste cu vise si se lupta cu suferinta". M-am dus la ea si am atins-o usor pe umar, s-a intors mirata si mi-a spus ca se mira ca mai e cineva aici pe vremea asta am inceput sa vorbim, sa ne eliberam ne-am intins aripile amortite si ne-am indemnat una pe cealalta la zbor. Am aflat mai multe despre ea, o cheama Laura, dar i se zice Jayde, este studenta la arte,are 20 ani si lucreaza intr-un cabinet de body piercing&tatoo, nu-si cunoaste mama dar despre tatal ei nu are vorbe prea bune, mama ei a murit inca de cand ea avea 1 an, acum 2 ani a fugit de acasa (ea e din Cluj) a fost mai intai in Bucuresti apoi un tip i-a promis luna si stelele, l-a urmat pana in Constanta, l-a iubit, l-a asezat pe un piedestal deasupra intregului ei univers dar el s-a plictisit a trecut la urmatorul model a parasit-o pentur o fata ,,muta si stearsa" dupa cum afirma Jayde.

Am vorbit mult, i-am povestit despre mine si m-a privit, dar ce privire nimeni nu ma mai privit vreodata asa, chiar nu imi vine sa cred ca e adevarat da... fata asta chiar ma intelegea, imi cunostea suferinta. Jayde are ochii tristi si negri ca sufletele celor care s-au jucat cu viata ei... ea e trista sufera si plange dar e atat de puternica privita din exterior ...

Nu obisnuiesc sa intru in vorba cu oamenii, imi fac repede cunoscuti dar imi fac foarte greu prieteni si totusi cu Jayde e altfel... nu eu am intrat in vorba cu ea a fost ca o putere, o forta necunoscuta care ma impins...

In mijlocul unei discutii despre blestemul vietii ei, ea ma privit in ochi si mi-a zis ,,tu sti cum e Carla, simt ca sti cum e".

Era frig acolo pe faleza si nu-mi mai simteam mainile, piciorele si fata dar asta nu ne-a impiedicat sa vorbim pana cand soarele a inceput sa apuna dupa catedrala.

Nu-mi explic ce se intampla cu noi si de ce doua firi atat de solitare s-au imprietenit asa de repede, in cazul in care aceasta e prietenie. In momentul asta Jayde e langa mine si vede ce scriu zambeste si bea dintr-o sticla de apa plata. Mi-a zis ,,O sa creda astia de pe site ca suntem pe invers" si amandoua am inceput sa radem... acum scriu foarte greu de ras, nu am mai ras asa de mult, mai devreme ne-am uitat la un film, acum televizorul e deshis pe desenul animat Anastasia pe care amandoua l-am vazut de nenumarate ori si noi ne pierdem in discutii despre dinastia Romanovilor, amandoua suntem inebunite dupa aceasta perioada a istoriei.

Simteam nevoia sa povestesc despre noi ... pentru ca pana acum am mintit ca ne-am cunoscut la un curs de grafica.

Arta?!

Barbie_Extasy — Wed, 23 Jul 2008 21:30:34 UT

Omul a fost creat. Dar ce e paradoxal, e ca si el poate creea... De cate ori ai vrut sa scrii, sa canti, sa faci versuri, sa pictezi, sa sculptezi? Eu stiu ca intotdeauna am vrut sa pot sa creez.Cel mai mult am vrut sa fac dansez, sa creez miscare. Asta e vocatia mea. Cand sunt pe scena sufletul meu se leaga de muzica. Ma conectez la toate sunetele, la versurile melodiilor (daca au asa ceva), si incep sa visez cu ochii deschisi la cum vad eu muzica aceea.

Sunt momente cand simt nevoia sa si pictez. Mi-aduc aminte de copilaria mea. Incercam sa pictez cum vedeam in albumele de arta. Nu iesea nimic frumos, era totul static, totul brutal de realist, nimic frumos. Mai degraba erau poze ale realitatii. Tata mi-a spus atunci: "imagineaza-ti si tu ceva frumos". De imaginat imi imaginam mai mult decat trebuia! Dar frumos? asta imi era incredibil de greu.
La un moment dat am descoperit ca mi-e mai usor sa visez in carbune sau creion. Asa desenam foarte usor , dar din pacate tot poze ).

Cand am simtit atingerea iubirii de adolescent, atunci s-a schimbat ceva. Imi ieseau formele sub creion fara sa ma gandesc la nimic, si deseman nu ma mai opream.
Peste trei ani cand viata a decis sa-k pierd, am lasat pentru totdeauna (asa credeam atunci) creionul si nu mai desenam nimic, in afara de planse de o cruzime desavarsita. Atunci am jurat ca nu mai pot iubi forile, nu mai fac cadouri, ca nu mai pictez in culoare, ca nu mai danzes, ca nu mai scriu poezie, ca nu mai...

...uite un copil care viseaza... Ranile ma dureau tare de tot, dar am simtit ca am asa multe de dat si e pacat sa nu le dau. Atunci am simtit ca m-a inghitit iadul si nu ma mai lasa sa respir aer curat.

Ca totul sa fie "frumos", doctorii si mama se comporta cu mine de parca as mai avea 1 an, maxim 2 de trait, mi-au zis ca am slabit prea mult... dar in raportul de la Companie scrie ca mai trebuie sa slabesc ... si o sa o fac de dragul artei mele.

In perioada asta am multe antrenamente si sunt extrem de obosit iar ieri seara in timp ce repetam pentru urmatorul spectacol am lesinat si am cazut noroc ca Andrei, partenerul meu, era cu mine si m-a ajutat, a vrut sa sune la salvare dar mi-am revenit repede si nu l-am lasat. Simteam ca totul se invarte in jurul meu nu puteam vedea clar si ma simteam de parca o greutate imensa imi apasa pe piept. Si acum abia stau in scaun si scriu, pentru ca simt nevoia sa scriu.

Acum ma simt ca un inger cazut, de ce ? Ca in loc sa creez ceva frumos, dau nastere numai la durere?!

Am cautat din nou pensula si am inceput sa desenez iar, sa-mi descarc cumva sufletul. Culmea, imi place sa pictez pentru mine, vreau sa fiu cunoscuta pentru cum sunt. Dupa cum spuneam, nu sunt un artist. Cand am ajuns in starea cea mai jalnica, atunci am primit dusuri reci de la oameni necunoscuti, dar care culmea, vroiau sa ma ajute. Voi mai credeti in doctori? Unul imi spune ca mor, altul ca voi muri, poate, altul ca nu am nimic grav... analizele le-am facut azi si acum rezultatele sunt pe birou la un metru de mine, din cata biologie stiu nu par deloc bune... mi-e frica sa consult un medic. Bai oameni buni, nu va jucati cu mintea mea si asa destul de incercata, ca nu mi-e usor. Acum intelegeti de ce am fost asa caustica?

In momentul asta am speranta ca ma voi simti mai bine, ca spectacolul va iesi bine, ca nu sunt singura pe, ca sunt un creeator de vise, ca o sa fiu prim balerina si in urmatoarea productie, ca o sa mi se mai expuna si alte tablouri in muzee, ca o sa reusesc sa pun pe picioare, alaturi de fostii mei colegi, un nou vernisaj, ca obtin sponsorizare pentru studiile copiilor din orfelinat, ca nu o sa iau pastila de D&G de langa mine...

Fitze

Barbie_Extasy — Wed, 23 Apr 2008 12:19:07 UT

Postul acesta are o tema cat se poate de clara, ce se concretizeaza intr-o singura intrebare: CE INSEAMNA SA AI FITZE?

Chiar nu inteleg ce inseamna. Toata lumea se intereseaza de o persoana daca are fitze sau nu. De fapt nici nu stiu daca e corect “a avea fitze” sau “a face fitze”. Ma rog, nu conteaza. Ma intreaba des lumea: Auzi, aia are fitze, nu? Cred ca in 99% din cazuri zic “nu”, pentru ca, acuma realizez, habar n-am ce sunt fitzele. As vrea sa-mi spuneti cum se manifesta o persoana cu fitze. O sa ziceti ce mi-a venit? Simplu. Am auzit o conversatie legata de mine care suna cam asa "am vazut-o in mall ieri si e plina de fitze”, cam asa ceva. Si normal ca acum ma intreb ce as fi putut face ca aceea persoana sa-mi puna un astfel de verdict. Sigur ca nu comentam naivitatea omului de a analiza o persoana la prima vedere, dar totusi zic ca merita dezbatuta problema.

Incerc sa ma gandesc ce as fi putut face intr-un mall ca sa para ca am fitze. Faza e ca eu in public, trebuie sa recunosc, nu prea am constiinta faptului ca sunt analizata si ca lumea se uita a mine. Nu prea ma intereseaza. Daca as fi atenta la toti care se uita la mine, daca as incepe sa-mi controlez miscarile, zambetul, vorba, n-as mai iesi din casa. Sau sa fiu atenta cum ma imbrac, ca ma vede nu stiu cine.
Ma imbrac, ma comport asa cum simt, asa mi se pare cinstit. Deci chiar nu am astfel de probleme, asa ca imi e destul de greu sa ma gandesc la mine, la cum ma port eu intr-un mall in mod obisnuit, privindu-ma din exterior. De cele mai multe ori sunt sobra. Poate ca pentru unii asta inseamna sa ai fitze. Ia uite, se uita lumea la ea si nu poate sa zambeasca si ea un pic? Acum pe bune, ar trebui sa-mi blochez un zambet cretin si fals pe buze ca sa am o atitudine pozitiva si satisfacatoare? Nu, prefer sa raman sobra, cand asa ma simt.
Alteori sunt vesela si vorbesc mult, indiferenent de cata lume e in jur si cata lume ma priveste si imi analizeaza asa numitele “fitze”, pentru ca asa ma simt, pentru ca exista motive in mine sa fiu vesela si nu inteleg de ce m-as asunde. Poate ca pentru unii asta inseamna sa ai fitze. Ia uite, rade zgomotos, vorbeste mult, ca sa o vedem noi, vrea sa iasa in evidenta, ooofff…cate fitze. Bun, deci nici sobra, nici vesela. Poate am fost prea tacuta in lift, sau poate am vorbit prea mult (stiti ca am probleme serioase pe tema asta, chiar vorbesc prea mult uneori). Poate intr-un magazin sau intr-un restaurant am avut o cerere (un numar mai mic la o fusta sau maioneza la cartofi) care aducea a fitza. Habar n-am. Nu pot sa-mi dau seama. De certat, sigur nu m-am certat cu nimeni in mall, sau in orice alt spatiu public. Nu tine de fitze, tine de educatie.

Faza e ca intotdeauna mi-am zis, asa in gandul meu, ca eu n-am fitze. Ca fitze au doar omenii care s-au ajuns peste noapte si pe care statutul nou castigat le-a dat peste cap. Dar uite ca incep sa-mi pun probleme. Poate ca de fapt am fitze, daca eu nici nu stiu ce sunt ele de fapt. Poate si postul asta va fi catalogat drept unii ca “post de fiztoasa”.

Hai, sariti cu definitii, va rog. Ce sunt fitzele? Cand ati putea spune despre o persoana ca are fitze?

BĂNEASA SHOPPING CITY

Barbie_Extasy — Fri, 18 Apr 2008 07:41:31 UT

Bucurestiul e plin de panouri publicitare care anunţă marea deschidere: astazi se deschide cel mai mare mall de modă din sud-estul Europei. Bine, e impropriu spus că se deschide cel mai mare mall de modă. Pentru că mai mult de jumătate din el nu este gata. Ca în România, niciun proiect nu e gata la timp. Şi dacă tot l-au răsanunţat, de ce să nu facă o spoială şi să-i dea drumul?
Ieri a fost deschiderea pentru presă.
Mai multi jurnalisti au stat la coadă aproape o ora pentru a fi bifati pe lista, am intrat în spaţiul destinat conferinţei de presă. Din cate am auzit, de la o buna prietena prezenta la ,,marea deschidere" de altfel, totul a fost Boring, ca orice conferinţă de presă şi cu nişte măsuri de securitate care nu şi-au avut rostul. După conferinţă, au fost plimbaţi dar nu au avut ce observa pentru ca magazinele sunt încă în şantier. Cam asta a fost tot, deşi cu o desfăşurare de forţe remarcabilă din partea firmelor organizatoare. Se pare că pe seară o ma fost o a doua conferinţă, la care au fost alţi jurnalişti (primi erau deja satuli de santier), care au avut parte şi de ceva interesant: Eva Herzigova, în persoană. Nu m-am prins însă cine va avea parte de ea pentru că multe din revistele glossy au fost invitate doar de dimineaţă. Totuşi, nici aceştia nu vor avea parte de adevăratul eveniment: petrecerea pentru care au şi chemat-o pe Herzigova şi pentru prezenţa căreia se pare că au plătit 250.000 euro. O fi rău să fii top-modeală?...
Ce mi-a plăcut din pozele pe care prietena de care ziceai ca a avut ,,placerea" sa mearga la deschidere: decorarea şi obiectele decorative care sunt reproduceri mărite ale unor accesorii şi obiecte vestimentare. Îmi place şi că nu trebuie să mă duc până la Madrid pentru Oysho, Stradivarius şi Zara Home, deşi sunt tare curioasă la ce preţuri vor fi pentru că, dacă intră la fel ca Zara sau Mango, e mai ieftin să mă duc totuşi la Madrid. Cu tot cu biletul de avion.

Invidia

Barbie_Extasy — Sat, 12 Apr 2008 12:08:39 UT

De azi dimineata de cand primesc de la o domnisoara cele mai ,,calde" urari si cele mai ,,pertinente" critici ma tot gandesc la lumea in care traim. Din pacate in viziunea unora, este o lume prea mica pentru noi toti, se pare ca nu avem loc unii de altii, ne dam coate ne impingem ne zbatem sa ajungem mai sus ca altii, parca traim legea junglei… Peste noi au pus stapanire rautatea, invidia si ura.

V-ati gandit care a fost ultima fapta buna pe care ati facut-o fara nici un scop doar pentru a ajuta? Este trist si e atat de pacat…am putea sa facem atatea lucruri bune, am putea ajuta atata lumea, am putea face atatea… dar nu …mai bine ne chinuim sa ajungem mai sus decat vecinu` sa avem haine mai super sa avem masini mai tari etc..

Ma tot gandesc la Cutia Pandorei, cutie in care au fost inchise toate relele omenesti… cutie de mult deschisa. In fiecare zi imi propun sa fiu un om mai bun dar pare atat de greu. Sunt atatia oameni care si-au pierdut umanitatea (oximoron sau nu asta e crudul adevar)

Si ajungem la factorul de dezumanizare cel mai des intalnit: INVIDIA
Si ajug sa cred ca e chiar cel mai intalnit sentiment uman in zilele noastre.

,,Uite-l pe distrusu’ ala ce masina si-a luat. Il stiu de cand era vai-steaua-lui, manca de pe jos si acu’ isi plimba dosu’ in masini de lux."

,,Ai auzit ca si saracul ala si-a luat casa? Da frate, si-a facut ditamai vila, inainte ii ghiortaia burta ca manca semestrial si acum sa vezi ce minibloc si-a facut!"

,,Da’ cu ce manechinuita umbla “halalalt” ai vazut? Fratioare, nu-l baga in seama nici femeia de serviciu si sa-l vezi acu’ la Bamboo ce-o plimba pe-aia de zici ca-i cu bicicleta prin parc!"

Astea sunt unele dintre cele mai intalnite clisee. Dar eu sunt convins ca invidia e buna.
Nope, n-am plecat (cu capul) de tot, inca mai sunt pe-aici, va si explic.

Invidios fiind, ai doua variante: ori te roade invidia aia si-ti sapa santuri adanci in stomacel, stai si-ti mesteci buzele pana la zambetul perpetuu… Ajungi sa il vorbesti pe la spate pe care il invidiezi, sau sa-l jignesti ... si nu faci altceva decat sa iti demonstrezi inferioritatea si sa-l faci constient ca are ,,cu ce se mandri"

Ori, tot din invidie si/sau de nervi, te pui pe munca tragi ca nebunu’ pana ajungi unde sau la ce ti-ai dorit.
Si atunci invidia ajunge sa se transforme in ceva productiv, te motiveaza, e un vector pozitiv in viata ta.

Cred ca atunci cand vezi un fost coleg de scoala, un prieten vechi, in sfarsit, un om care stii ca a plecat in viata de pe aceeasi pozitie ca si tine dar a ajuns mult mai departe, e cel mai bun moment sa te auto-evaluezi si sa te motivezi.

Asadar, sa va roada invidia… productiv!

“Never wrestle with a pig; you both get dirty but the pig likes it”

E chiar scarbos cat de jos pot cadea unii din invidie Sunt satula de cei care ma judeca aratat nu spirit critic ci doar tupeu ieftin, murdar, de mahala. Sa nu fiu inteleasa gresit accept criticile constructive bine formulate si bazate pe argumente solide.

,,Esti exact ce consumi, ce vrei, exact ce cumperi
Si ar trebui sa iti revii in in loc sa te superi.
Ai scapat de la sapa, dai de bani si epatezi
Noi te vedem, te ignoram oricum, tu nu contezi"

Vieti distruse

Barbie_Extasy — Thu, 10 Apr 2008 14:11:59 UT

Anul trecut o colega a mea, o sa o numesc Maria pentru ca nu vreau sa-i dau numele real, a trait un cosmar. Tanara, eleva la un liceu din Romania, se vedea cu un baiat din aceeasi scoala cand gasca de prieteni a unei colege geloase, i-a consacrat o pagina pe hi5. “Ta**a. C**va. Fac orice pentru bani” se putea citi pe pagina de pe site-ul de socializare. Si ca tacamul sa fie complet, cateva fotografii cu ea au fost modificate in Photoshop si postate alaturi de text.

Maria a facut o depresie. Nu mai vroia sa puna picioarele la scoala. Toate colegele ei de clasa erau la curent cu pagina defaimatoare. Incepuse sa primeasca bilete in timpul orei si sa fie scris pe tabla “Maria – c**va scolii“.

Tot anul trecut, unei vecine îi venea sa moara de rusine datorita informatiilor care circulau despre ea pe internet. Ajunsa aproape in pragul sinuciderii, a reusit sa iasa din depresie numai prin schimbarea scolii. Sub efectul alcoolului, fata de 16 ani se lasase fotografiata goala de catre cel pe care-l credea prietenul ei. Care apoi a postat fotografiile pe internet.

In fiecare zi, zeci de fete din Romania intra in salile de clasa rusinate, cu capul plecat, neavand curajul sa priveasca pe ceilalti in ochi. Rata de intimidare pe internet in Romania este alarmanta.

Si aceasta intimidare electronica este functionala la toate nivelele. Nu doar elevii au de suferit. Cazurile celebre deja ale fostei bebeluse de la Cronica Carcotasilor, a solistei Selena, a profesoarei de la un liceu din Roman, a angajatei BCR din Alba Iulia, a directoarei de la Cosmos TV sau cazul Alessandra Stoicescu, absolut toate intra la intimidare electronica.

Cyberintimidarea se face sub mai multe forme. Zvonuri rau voitoare sunt lansate pe site-uri de socializare ca hi5, netlog sau pe forumuri ca Softpedia. O rivala in dragoste, un fost prieten frustrat sau un amic care vrea sa se distreze, ori un necunoscut care cauta celebritatea. Tinerii se ameninta de asemenea pe bloguri si pe chat-uri ori via SMS-uri. Mai intotdeauna atacurile se fac sub protectia anonimatului. Fetele si femeile tinere sunt cele mai afectate de acest fenomen.

Intimidarea cu mijloace electronice este la fel ca intimidarea traditionala. Abuz de putere si impresia de control asupra vietii altuia. Dar raul facut este mult mai mare si rana creata mult mai adanca decat in cazul intimidarii traditionale. Pentru ca sunt poate milioane de oameni care vor vedea acel atac virtual. Cazul profesoarei atacata in clasa de doi elevi este absolut notoriu. Clipul pus pe YouTube si apoi preluat cu inconstienta de televiziunile din Romania, a distrus o viata.

Cat de usor ne jucam uneori cu viata unor oameni si ce usor le putem uneori distruge! Nu-i nevoie decat de cateva click-uri!

Dor de duca

Barbie_Extasy — Sun, 06 Apr 2008 15:07:30 UT

Şi m-apucă câteodată...
Mă apucă multe, dar pe lângă dracii destul de frecvenţi, mă mai apucă şi dorul de ducă. Are mama o prietenă (Dana) care, prin natura jobului, călătoreşte foarte mult. Şi eu am concluzionat că atunci când o să mă fac mare, vreau să mă fac Dana: să călătoresc peste tot în lume, evident pe banii altora. O variantă ar fi să mă fac soţie de preşedinte sau ministreasă de externe, dar nu îmi place politica. Şi mă mai şi uitam zilele astea la toate doamnele politicii, venite la summit, care, deşi bat pământul în lung şi-n lat, sunt condamnate la o lipsă totală de libertate: toată lumea le analizează fiecare gest, fiecare vorbă, fiecare fir de păr care nu stă exact unde trebuie, fiecare rochie, că despre o pereche de blugi cu un maiouaş colorat nici nu se pune problema. Şi atunci, stau şi mă gândesc, analizez, calculez. Ce o să mă fac eu când o să fiu mare?

Grup

Barbie_Extasy — Fri, 04 Apr 2008 13:53:26 UT

Cel mai tare grup ... cine are chef de vorba join here:

http://ro.netlog.com/clan/the_one

Intuneric si soapte

Barbie_Extasy — Fri, 04 Apr 2008 11:33:10 UT

In camera se face intuneric. Si imi era frica sa aprind lumina. Ma tem ca m-as putea vedea in oglinda... si as putea vedea ce am devenit. Mi-a ajuns cat m-am ferit sa-mi vad reflexia - si sa nu vad demonul din spatele meu.
Iubesc intunericul. In el ma gasesc cel mai bine. Si linistea totala in care aud bataile inimii; si tiuitul constant din urechi.
As vrea sa pot canta, si sa cante si lumea o data cu mine, si sa cant despre destinatia noastra, despre continuitate, despre final. Mereu exista un final, o terminare. Cateodata fericita, mai des nu. Insa mereu ma vad stand intr-un colt al unei minti atat de incetosate si intunecate a unui om pe care-l cunosteam o data, dar acum nu-l mai regasesc cand ma uit in oglinda... Si mereu vorbesc, sperand sa ma aud, insa sunetul care-mi iese din gat nu este facut de mine, si cuvintele astea nu-mi apartin. Sunt idei oribile care imi fac pielea de gaina si imi ascut simturile, creand o stare generala de panica. Si mereu soaptele vegheaza asupra fiecarei miscari a atatora milioane si milioane de oameni, in viata sau nu... Si oceanul infinit si rece al eternitatii ne asteapta, sta in fata noastra, dar noi nu stim sa navigam prin el si stam prinsi in furtuna timpului, care ne va scufunda, intr-un sfarsit.
Terifiant este norul care intuneca gandirea nocturna si luna amara care incerca sa ne lumineze ideile proaspat coapte in cuptorul sufletului.
Si incerc mereu sa sparg inchisoarea de sticla fragila care ma inconjoara si imi limiteaza orice cale de iesire sau orice speranta de mantuire pe care le-ar putea nutri vastul desert care se intinde pe intreaga gradina a mintii mele. Si mereu sper.., speranta este salvarea suprema, la care incerc mereu sa revin, si careia ii sacrific atatea cuvinte scrise cu sangele mintii mele intoxicate de nesiguranta.
Si poate ca toata aceasta insiruire de cuvinte nu are nici un sens pentru mintea ta intrebatoare si cercetatoare, dar atunci cand vei putea citi si interpreta cu sufletul, vei intelege durerea care ma sfasie si rana sapata atat de adanc in spiritul meu care inca mai bate campiile elizee in cautarea adevarului suprem in viata si in moarte...
Cel putin astazi n-am murit. Nu inca...sau?....candva.......iarna........

Sad story

Barbie_Extasy — Thu, 03 Apr 2008 10:36:36 UT

Ziua cea dintai : Privind în urma, cum adierile serii se îndepartau, dupa o lupta silentioasa cu noaptea, aproape ca nici nu stiam cui sa tin partea. Am ales, totusi, sa ramân indiferenta. La urma urmei, aveam propria mea lupta de înfruntat, propriul meu plâns, înnabusit de atâtia ,,o sa fie bine" ce mi-il dictam într-o autoaparare inconstienta, imuabila, paralela cu mine, încât uitasem ce înseamna ,,bine" de fapt.
Eram probabil nervoasa ; dar cum, dupa ce intensitatea ajunge la maximum, se restrânge subit, pot spune, asadar, ca eram calma. Paradox ? Nu neaparat.
Peste tot linistea se instala din ce în ce mai crunt, mai acaparator. Sa sparga cineva un geam ! Sa cânte o trompeta, ceva... orice !
Nimic. Urmaream cum pasii se întindeau câte doi, prin fata mea, putin zgomotos ce-i drept dar un zgomot mult prea constant pentru a anihila efectele tacerii. Cu nebanuite forte mi-am îndreptat privirea spre femeia simpla care statea la doi metrii de mine (oare cine era ea, care era drama ei, tragedia ei). Era încruntata. ,,De ce oare ? Eu ar trebui sa fiu cea încruntata".
Doctorul s-a uitat la mine oarecum ciudat, eu la el, probabil ca mi-a perceput privirea ca pe o întrebare si mi-a raspuns, cuprinzându-mi obrajii în palme, tintuindu-mi ochii cu ai lui, tremurând prin toate trasaturile chipului. Deodata îmi paru hidos.
- Fi puternica !
Si-un “A murit” aruncat atât de nonsalant, de parca s-ar fi asteptat sa fiu un bloc de piatra, incapabil de prabusire, de parca primul glonte nu ar fi fost îndeajuns. Am intors capul si-am plecat, eliberând lacrimle ce urlau în idealul imens, surpat din senin, cu totul si cu totul. Si cu mine…
Incursiune în amintire: Ma gândeam la el si în loc sa închid ochii, sa îmi adorm nelinistea, leneveam într-o asteptare prelunga de recuperare, cu ochii imobilizati pe geam, urmarind tatici si mamici. Si copii alergând în jurul lor. Îmi veni brusc în minte. Ca o mângâiere..
Apoi ziua aceea zi rece de februarie, parca înmarmurita în timp, când mi-a esuat in minte agonia. Si el era de mult plecat, prea strain de tot ce lasase în urma. L-am simtit atunci contemplându-ne, cu o caldura ce a ajuns pâna dincolo de viata, dincolo de mine.
La el inca ma gandesc din cand in cand(prea des poate). Povestea noastra este întocmai ca o poveste, venita parca dintr-o alta dimensiune. De aceea poate nici n-am reusit vreodata sa percep realiatea asa cum era de fapt, si anume ca exista un viitor fara el. De aceea nimeni nu observa ori nimeni nu se oboseste sa observe cât de impreuna inca suntem noi doi, pe dinauntru...
Acum cateva zile eram la el in camera ma plimbam de colo in colo, cat de prezent in simteam in fiecare colt al camerei inca ramasa neschimbata. Parca il si auzceam povestind despre masini si motoare (iubirile noastre comune) parca il si vedeam ciufulindu-si parul, si imitand pe toti cati vazusem in ziua aia si numai pentru a ma vedea din nou razand zgomotos, pe fundalul unei triste fericiri de moment.
Apoi a venit si Sonique (pitt-bull-ul lui) am vorbit cu el am vorbi multe (am innebunit oare.
Mama lui, care ne-a urmarit, tot mai transfigurata, din pragul usii, rasufla greu, cu capul lasat pe spate si privirea pierdut în crapaturile fine ale tavanului, ca si când ar fi cautat o minune acolo sus, un semn, un punct de sprijin.
- Nu e bine sa suferi atat nu intelegi ? imi spuse ea si ma apuca brutal de umeri. Incearca sa uiti! Nu te mai gandi, nu te mai gandi mereu! Tu crezi ca mie imi e usor? Asa stau lucrurile si va trebui sa le accepti!
Eu o priveam calma, extrem de calma si zambeam cinic.Cu mâinile încordate, ramase în aer, de parca as fi strans în brate o naluca, mi-am întoars spre o poza a lui. Ochii-i aveau o stralucire exploziva dar incapabila de orice explozie, încercare de ura dar iubire, suprasaturatie dar foame, viata dar inexistenta.
Am stiut atunci ca nu mai ramasese nimic.
Ziua de pe urma
Ultima data când am vorbit cu cineva despre a fost ieri, ma inorceam de la meditatii, eram foarte degajata, paream resemnata s degajata. Pentru ai mei si pentru toti ceilalti, par impacata cu situatiai.
Si e suficient sa par...

Cu Oastea-n gard

Barbie_Extasy — Wed, 02 Apr 2008 16:50:52 UT

O stire cutremuratoare tocmai a trecut neobservata! Nu, nu aia ca Vladimir Putin o sa vina la Bucuresti - sau nu - asta se stia deja. Dar o belea nu vine niciodata singura, asa ca participantii la summit-ul NATO vor avea de suportat inca o pacoste — de fapt, doua!

Una e celebra dizeuza Loredana Groza, care a amenintat ca ii va distra de moarte pe barosanii straini rataciti printre hectarele de microbeton (50% beton - 50% microfon) din Casa Poporului, fugarindu-i in zig-zag (sau ziga-zaga) cu vocalizele ei. Celalalta e de fapt celalalt: faimosul AG Weinberger (Weingerber who, cel mai tare bluesman de pe strada lui, care o sa le bage pe gat bluzuri demnitarilor straini satui de bulzuri.

In stil tipic carpato-danubiano-pontic, summit-ul NATO - cel mai mare din istoria aliantei - se va transforma intr-o nunta cu dar: de la cumatrul Bush douaj’de mii de albanezi in NATO, cu tot cu padurar! Ta-ra-ra-bum, Loreda cu AG-ul in background!

De la tanti Angelika, matusa noastra din RDG, inca zece mii de croati, ca si ei sunt baieti buni, ce daca or mai fi tras cu flinta-n sirbi prin Slavonia Rasariteana!,zi-le Loredana, stiu ca in NATO e loc pentru toti, zig-zaga-zaga-zaga-zig-zaga-za, mac-mac-mac, ah, da Macedonia! Si ei e buni, ca e de-ai nostri si face muzica! Hai, AG-ule, lasa AG-ul, si baga un zdranga-zdrang pa chitara, ca se raceste spritzu’ lu’ Nea Golden Blitzu’.

Si uite-asa, cu sarmale, mici, Loredane si agarici, summit-ul NATO de la Bucuresti va intra in istorie drept cel mai atipic si asimetric - la fel ca amenintarile de securitate ale secolului 21. Pun pariu ca in fata la summit se vor vinde bate de baseball pirogravate cu “nato SAMIT Biucarest 2008″ si carpete plusate cu Bush si Base fugind din serai cu calu’.

In timpul asta, insa, puterea si opozitia din Romania nu au stat degeaba. Ca sa nu mai ramana repetente si anu’ asta, si-au dat mana inaintea summit-ului pentru a demonstra lu’ Mamitza Laura (care-l insoteste pe varu’ lu’ Goe), Mam’ mare Angela si lu’ Tanti Mitza Bolsevista ca pot fi unite, daca nu in buget, macar in cuget si-n (ne)simtiri cand vine vorba de interesu’ national.

Intr-o demonstratie de unitate politica nemaintalnita pe malurile Dimbovitei, atat Basescu cat si Geoana au reusit separat duminica sa tamponeze cu masinile proprietate personala doi automobilisti suficient de ghinionisti sa se afle in fata lor la semafor. Sa turtiti bine!

Inainte... dupa

Barbie_Extasy — Sun, 30 Mar 2008 08:05:11 UT

Inainte uneam pe plaja 25 de prosoape pe zeci de metri si distractia tinea pana la apus. Acum stam pe sezlong si dupa 1 ora ne spunem unii altora "ce plictiseala..." si ne intoarcem pe partea cealalta.
Inainte beam apa de la tasnitoarea strategic pusa, acum nu ai voie sa intri cu bauturi pe plaja lor, cheltui dupa o zi de plaja cam cat are pensie bunica ta, si obsedantul ,,ma plictisesc" e inca prezent in mintea ta.
Inainte nu foloseam umbrele, lotiuni de piele, uleiuri before & after. Acum factorul de protectie 100 s-a depasit de mult. Apar creme pt buze, nas, unghii si tot asa ... si ... tot ne ustura pielea.
Inainte plecam de acasa pe jos si cu prosopul de gat, mergeam 800 m si ajungeam la plaja in 10 minute. Acum fac in interiorul statiunii 5 km cu masina, si fac 15 min pana ajung la plaja si 10' pana gasesc loc de parcare. Inca 5' pana ma instalez si inca 10' pana le admir pritenilor gentile de plaja LV si palariile Gucci. Inainte fixam de pe o zi pe alta locul in care ne revedem la plaja... acum ne sunam de 10 ori pe zi sa ne anuntam ca venim, sa intrebam daca ai ajuns, cum e vremea, e lume, vreti ceva, cum e apa, etc.
Inainte dansam pana la epuizare intr-o discoteca, orice melodie din program. Acum avem cluburi, cei mai tari dj din lume mixeaza in fata ta, avem si animatoare si tot nu danseaza nimeni. Intram in apa, zambeam unui tip si in 10 minute ieseam impreuna. La ora 20 fixam sa ne intalni, si culmea chiar ma duceam. Acum ne privim toata seara, ne cunoastem dar e mut. In 95% din cazuri imi ofera ceva de baut in 0,1 % din cazuri accept,. bem de cateva milioane, vedem rasaritul, si eu pleac (ramane gustul pregnant al plictiselii). Fixam sa ne vedem pe plaja, eu nu vin pentru ca de multe ori uit sau apare ceva mai bun de facut.

Traiasca fitzele ieftine ... si progresul ... acum vedeti de ce nu mai merg eu la plaja decat noaptea?

Si daca tot ai citit pana aici ... click here pls: http://extasybarbie.myminicity.com/

Tipare

Barbie_Extasy — Fri, 28 Mar 2008 12:42:37 UT

Ce-ar fi sa nu ne mai prefacem ca traim fericiti? Sa ne analizam asa cum suntem. Maine mai mizerabili ca ieri. Pana si teatrul asta e bun la ceva. Nu ne lasa ca sa vedem cine suntem. De atata exercitiu in arta simularii ajungem sa credem, ca am fi adevarati asa mutilati. Ba ne miram ce bine ne sta in a fi straini de noi si cu haina asta straina imbracata reusim sa facem furori. Nu ne opreste nimic pentru ca avem atata succes! Perseveram in a ne indeparta de noi, adevarati, si in a ne confunda in tot felul de scheme calculate matematic. Eu masor atat ca asa spune masura standard. Nu pot sa ma intind nici un centimetru pentru ca intru in spatiul altuia.

Intrebari?!

Barbie_Extasy — Wed, 26 Mar 2008 11:51:32 UT

Tare mi-e greu in clipele de singuratate. Am inceput sa de prieteni, de muzica si de pictura si cand nu sunt pe langa mine intru in panica incep a gandi in hopuri, pun intrebari sperand ca pentru acestea nu exista raspunsuri.
Am auzit ca s-au descoperit genele alcolismului. Ce-ar fi daca am duce copiii la cosmetician sa le smulga genele astea? Am vazut eu, copiii au gene multe, nici nu se va vedea lipsa a doua trei fire de par, tare urati sunt adultii beti, tare schimonositi pe coclaurile vietii. Genele astea o data smulse - nu mai cresc, nu? Stiu, biologia vorbeste de alte gene, faceam si eu haz de necaz. Prea am vazut multi tineri viteji, bravand cu betia si chiar ma dor epavele oameni din jur. Ce copii frumosi or fi fost ei, ce oameni frumosi ar fi ajuns daca le-ar fi smuls cineva genele astea. Chiar - Tu, Doamne ai fi putut face asta atunci cand ai facut lumea in sapte zile... Tu ai facut-o? Mie asa mi s-a zis dar pe tine Doamne cine te-a facut?
Nu ma lasati singura, mi-e teama de intrebarile mele... ma dor indoielile...
Eu nu ma duc niciodata in pietele de cartier... poate trebuie sa ajung si pe acolo, dar nu pot nu vreau, dar azi m-am dus.
Doamne, ai facut om dupa chipul si asemanarea ta... asa am citit eu in Biblie. Pe drum, pana la piata m-am intalnit cu un baiat frumos ce vorbea urat si singur. in fata unor tomberoane in care se arunca marfa perisabila si deja stricata era o fatuca ce se clatina strasnic pe picioare, avea privirile duse, bolnava sarmana, se uita cu jind la doi batrani beti, intinsi a somn-coma langa tomberoane...
Doamne, si acestia sunt oameni nu-i asa?
Nu, va rog frumos nu ma mai lasati singura, mi-e tare frica de intrebarile pe care nici nu vreau sa le aud...

Plecare

Barbie_Extasy — Tue, 25 Mar 2008 15:54:51 UT

Peste îngeri s-a asternut praful si pasarile din parc au început sa plânga. Ma misc, ma plimb pe aleea pustie ca într-un iad linistit, calm si totusi dureros. Astept un sfârsit care nu va veni pentru ca sfârsitul e deja aici.
Eu nu o stiu niciodata. Eu nu stiu niciodata când sunt fericita, eu nu stiu niciodata când sunt singura, eu nu stiu niciodata când îngerii îmi poarta pasii prin Valea Plângerii. Îngeri peste care s-a asternut praful, spuneti-mi si mie cine sunt si de ce ratacesc pe tarâmul acesta pustiu si rece.
Ochii mi se închid si lumina se stinge într-un apus groaznic de portocaliu. O statuie ma priveste cu priviri mute de piatra si-o lacrima înghetata pe obraji. Fiinta ta. Iata-ma cântând soptit doua vorbe.
Cocorii albastri zboara în departarile pustii ale ochilor verzi ai nimanui.

Ne spunem adio desi nu plecam nicaieri. Murim doar.

Geneza - iubire - escatologie

Barbie_Extasy — Mon, 24 Mar 2008 17:45:35 UT

Nu pot schimba lumea,mi-e imposibil. Eu sper sa pot schimba macar o bucatica din ea. Unele mutatii sunt minunate…mai ales visele noastre.
Nu, nu-mi urasc inima…Unii imi spun ca “tipa mai sentimentala ca tine nu voi intalni niciodata “? Sunt vorbe mari. Sentimentalismul asta ma facea speciala…
O iluzie m-a facut sa vreau sa renasc din nou.Apoi intr-o zi i-am cerut fortei supreme sa-mi dea voie sa renasc din adancul mari. M-am nascut atat de greu, atat de greu mi-am dezlipit aripile si atat de grea mi-a foat nasterea! Si ma vedeam asa, nascandu-ma, pe plaja si imi placea sa ma privesc pe mine cea noua acolo, in valurile ei albastre in care am ascuns speranta si nadejdia. Si m-am nascut. M-am dezbracat de vechile amintiri, mi-am aruncat visele cenusii si apoi mi-am taiat carapacea de broasca testoasa din dreptul inimii. M-am nascut din spuma albicioasa si eu chiar m-am imbracat cu privirea lunii, daruindu-mi
sufletul unei scoici sa-l tina strans langa o perla. Ma hraneam doar cu iubire si cu vise noi. Doar uneori imi mai stergeam crestetul de praf de stele. Uneori imi lacrima ochiul stang si ma durea putin crestetul de apasarea norilor. Uneorivisam cu ochii deschisi cum mor fluturii pe plaja si-mi urmaream sufletul desirandu-se printre alge. Dar ma ridicam din nou undeva la mal si imi continuam nasterea.Erau momente cand imi era frig, erau momente cand umblam cu sufletul gol prin raceala noptii. De fapt atunci mi se rapeau viselor dar ma multumeam cu caldura de a doua zi. Ce conta daca imi era frig uneori? Conta doar mai putea spera.
,,E pacat „ mi s-a spus intr-o zi... am privit marea cand imi spunea aceste cuvinte si am recunoscut in valul ei acea raceala, acea mila seaca a unei mame care isi paraseste copilul. Atunci mi-am oprit nasterea pentru o perioada. Vedeam in zbuciumul ei doar un copil parasit de mama lui. M-a durut caderea de pe culmea valului. Si pentru prima oara mi-a sangerat pieptul in dreptul inimii. „ E pacat „, mi-a spus, „E pacat „ ... Si m-am gandit o secunda ca poate ar fi bine sa nu ma mai nasc...
Uneori imi aduceam aminte de aceste cuvinte si simteam inca cum ma doare pieptul in dreptul inimii.
Acum ma nascusem, poate ca era normal sa simt uneori durerea. Dar cateodata simteam cum imi
ramaneau hainele mici si-mi era frig. Uneori vesmintele nu puteau sa-mi mai acopere glezna si ma ustura calcaiul. Si atunci ma asezam la pian si cantam. Ce conteaza unde o sa fim la sfarsit ... inceputul ne va prinde impreuna. Uneori luna pleca de pe cer. O cautam si o rugam sa se intorca. Iar ea venea
intotdeauna aducandu-mi haine potrivite. Dar tot mai mult imi sangera pieptul in dreptul inimii. Incepusesi sa pleci. „E pacat„ imi spuneai, „E pacat„
Degeaba priveam spre cer mi s-a spus ca „asta e viata”. Pacat ca eu ma nascusem sa traiesc o iubire, si nu o viata. Pentru viata eram deja nascuta si gata plansa. „E pacat„
Acum am inceput sa mor... cate putin in fiecare zi. Hainele-mi sunt pana la coate, mi-e frig si, uite, mi-e inima atat de goala!. Cateodata, la miezul noptii, ai putea vedea cum imi sangera pieptul in dreptul inimii. Sunt ca un ghem ce se desira. La ce bun inca o nastere?! Oricum si a doua oara m-am nascut tot gata plansa.
„E pacat„ spuneau cu totii ... si toti plangeau si bat clopotele a dor...
Intr-adevar... mare pacat. Ma pierd... Stii? Astazi am ales sa nu mai cred in iubire. Asta a murit in mine. Mai tii minte cand iti spuneam ca viata fara iubire e moarte? Eu traiam doar pentru iubire. Dar astazi nu mai cred in existenta ei. De abia astazi am inceput sa mor cu adevarat... Uitti-ma... cum nu mai e iubire de maine voi fi murit demult.
Si vad fluturii si vad si ma gandesc visele noastre ascunse pe fata nevazuta a ei. Si poate te vei contopi cu apa ploii si iti vei aminti de visul meu. Si poate tu acum ma privesti ...

Cu ce rost mor fluturii?!...

Greseli

Barbie_Extasy — Sun, 23 Mar 2008 12:19:53 UT

În weekend am citit Tabu-ul de luna asta (care, btw, mi se pare cea mai bună revistă de femei) şi Beau Monde-ul. Primul este un număr dedicate luxului. Al doilea fiind dedicat sindrofiilor. Şi uite aşa mi-a venit cheful să scriu şi eu despre lux. Şi despre Paris! Fie şi Hilton. Am zis mereu că barza a greşit locaţia şi tara în care m-a lăsat. Eu sunt convinsă că sunt făcută pentru o viaţă mai insorita undeva unde este mereu cald, dar printr-o perversitate a sorţii, tocmai barza mea s-a îmbătat şi m-a scăpat undeva prin sud-estul europei intr-o tara de care lumea asta insoirta nici nu a auzi ... Romania, într-o familie de tineri intelectuali, intr-o epoca comunista in plina decadere. Putea si barza asta sa mai reziste încă nişte mii de kilometri, până ajungea ceva mai la sud şi mă lăsa acolo unde mi-ar fi fost locul de drept, pe la Menton sau Saint Tropez sau pe acolo prin zonă. Mama nu s-ar fi supărat să mă crească acolo. Dar cred că ei nu i-ar fi plăcut sa traiasca acolo. Eu, însă, nu aş fi avut nicio problemă. Totuşi, sper să fi avut simţul ridicolului de care dispun acum, formată în clasa de mijloc a unei Românii în perpetuă tranziţie.
Nu aş fi avut menajeră îmbrăcată cu rochiţă nagră şi şorţuleţ de dantelă albă (ţinuta asta aş fi păstrat-o pentru nopţile mele de zbenguială), nu aş fi avut robinete aurite şi nu aş fi făcut baie o dată pe săptămână în Dom Perignon. Dar cu siguranţă că imensul meu dressing ar fi inclus numai “etichete”, aş fi avut casa decorată cu mobile funcky, iar piscina ar fi fost locul perfect de party-uri. Pentru că, da, aş fi fost o mare petrecăreaţă.
Numai că, la un moment dat, scandalul iscat în fata geamului meu, în care doi vecini se certau pe un loc chinuit de parcare, m-a trezit din reverie într-o îngrozitor de jegoasă zi de martie. Eram tot în camera mea din Constanta, priveam pe geam acelaşi peisaj bacovian din stradă, stradă pe care era parcată o Dacie ... Welcome to my life!